Activenews - Festivalul Național „Sfidarea României” – spectacolul de gală „Dragnea-bey și cadâna Shhaideh”

PAMFLET

După ce a fost sedusă și abandonată de neamțul Klaus Iohannis, protestantul care a uitat să protesteze împotriva sistemului, transformând lucrul bine făcut promis, într-un banal lucru manual pe culoarele Cotrocenilor, România primește cadou de Moș Crăciun o „cadână” din fieful Pașalâcului PSD, pe turco-tătara Shhaideh, tocmită de Dragnea-bey să-i țină cald locul de Mare Vizir până la foarte probabila modificare a legii care-i oprește zborul spre mult râvnita funcție.

Prin promovarea musulmancei Shhaideh în fruntea guvernului unei țări cu populație majoritar creștină, Dragnea-bey reușește să sfideze și să jignească profund pe români, excepție de la această mânjire cu rahat și apă rece făcând poate doar „soldații-mercenari” de partid din solda Luminăției Sale.

În lăcomia și aroganța care-i mutilează sufletul, din dorința pătimașă de a ține ocupat locul de prim-ministru cu un „om de paie”, până își rezolvă problemele cu legea penală, Dragnea-bey sfidează sentimentele religioase ale creștinilor și își pune în mare pericol relația, până mai ieri foarte cordială, cu Biserica Ortodoxă. Să ne reamintim că Dragnea-bey, în calitate de Vicepremier, a fost decorat de Patriarhul nostru, în octombrie 2014, cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru contribuția adusă în renovarea mai multor lăcașe de cult. Acei Sfinți din familia domnitoare a Brâncovenilor asasinați de turcii otomani pentru că au refuzat să-și lepede credința și să se supună voinței politice a sultanului...

Se mai justifică acum această onoare acordată lui Dragnea-bey de a fi decorat cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, când Luminăția Sa sfidează sentimentele religioase ale majorității românilor? 

(articol integral -ACTIVENEWS-)

ACTIVENEWS - Române, mergi la vot și votează creștinește!

Preotul nu face politică de partid, iar Biserica rămâne neutră față de viața politică în măsura în care politicienii respectă poruncile lui Dumnezeu. Totuși, preotul are datoria de a promova un anumit arhetip de om politic – omul politic creștin.

În temeiul acestui arhetip – prin om politic creștin înțelegând politicianul care respectă, în viața personală și în activitatea lui publică, poruncile lui Dumnezeu – trebuie să votăm și să alegem membri viitorului Parlament al României.

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri parlamentare.

Să începem cu Cele 10 Porunci:

Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine. Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor. Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

Porunca III – Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. Politicianul care a batjocorit credința creștină, prin vorbe sau și mai grav, prin fapte, a luat numele lui Dumnezeu în deșert și nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au batjocorit credința noastră creștină, au promovat în agora cetății valori incompatibile cu creștinismul sau au încercat să-i cumpere pe creștini prin danii din bani furați, crezând că așa vor avea ocrotirea lui Dumnezeu.

Porunca IV - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Politicianul care a nesocotit tradițiile și sărbătorile creștine, care a promovat tradiții străine de duhul creștinesc, care a batjocorit, prin vorbă și prin faptă, sărbătorile creștine, nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au nesocotit participarea la Sfânta Liturghie sau au încercat să transforme participarea lor la slujbele Bisericii în acțiune electorală. Ei au nesocotit ziua Domnului și nu merită votați.

Porunca V – Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Politicianul care și-a uitat părinții sau le-a nesocotit învățătura morală creștinească, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, prin faptele comise în activitatea politică, bătrânii noștri de la sate mor cu zile, în uitare și sărăcie, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, copiii își părăsesc părinții, bătrâni și bolnavi, pentru că pleacă în țări străine, în căutarea prosperității pe care nu o pot găsi acasă, nu trebuie votat. (articol integral - ACTIVENEWS -)

ACTIVENEWS - Câteva gânduri pentru semenii noștri Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru și Vlad Levente Viski

Foto - ActiveNews

Mobilizarea exepțională a cetățenilor români creștini care, în număr de aproximativ trei milioane, au semnat documentul prin care se solicită apărarea familiei naturale, prin revizuirea Constituției, a provocat inițial un șoc paralizant, iar apoi o reacție aproape isterică din partea "multiculturaliștilor", "pan-europenilor", "seculariștilor" și a unora dintre puținii și insignifianții lideri ai răsfiratei și măruntei comunități LGBT din România.

Prin această nouă tulburare despre "dreptul" membrilor LGBT de a încheia o căsătorie și a întemeia o familie recunoscute de stat - și implicit de a beneficia de toate drepturile care decurg din aceasta, între care cel mai important fiind dreptul de a înfia copii - societatea românească face încă un pas în drumul său, dar și al omenirii, spre Apocalipsă, Parusie și întâlnirea noastră cu Hristos, la Judecata cea de obște. Tensiunea socială este destul de mare, provocări sunt multe, iar resursele celor care atacă familia naturală sunt cu mult mai bogate și mai diverse decât cele ale Coaliției pentru Familie, în ciuda milioanelor de români care doresc să instituționalizeze, prin Constituție, acest tip de familie. 

Activiștii "multiculturalismului" și ai "corectitudinii politice", deși extrem de firavi, ca număr și uneori ca nivel intelectual, dețin însă o mare putere de influență, conferită de forțele anti-creștine în solda cărora au ales să lucreze. Instituții de presă centrale, ziare, televiziuni, platforme media online - multe dintre acestea fie înglodate în datorii imense la bugetul statului, fie cu patroni anchetați penal, fie implicate în jocuri politice murdare - au lansat un virulent atac împotriva Coaliției pentru Familie, a creștinilor și cu precădere, a Bisericii Ortodoxe Române, în numele așa-ziselor "valori ale democrației și Uniunii Europene", sub masca unor pseudo-dezbateri publice - și iarăși trebuie să fac o paranteză și să spun că, din păcate, unii jurnaliști creștini au acceptat să participe la "dezbaterile" respective, girând astfel, o falsă "obiectivitate" a unor forumuri care, în esență, sunt anti-creștine.

Probabil că șocul provocat de succesul imens al campaniei de strângere de semnături în favoarea  instituționalizării, prin revizuirea Constituției, a familiei naturale, desfășurată de Coaliția pentru Familie, i-a făcut pe mulți dintre jurnaliștii, analiștii și activiștii "democrației europene" să-și piardă cumpătul și mai ales, bruma de bun simț și de bună măsură.

În acest context, reprezentativi, cel puțin pentru mine, sunt trei semeni ai noștrii care, de la înălțimea calității lor de persoane publice - fie sufocați de un fel de "mânie proletară", fie timorați și lăsați fără argumente de victoria de etapă a creștinilor - și-au vărsat "oful și amarul" pe cele trei milioane de creștini. Aceștia sunt remarcabilul jurnalist Cristian Tudor Popescu și talentatul poet Florin Iaru - doi oameni ai condeiului tulburați de ispita "multiculturalismului" secularizant și de logica strâmbă a "corectitudinii politice" - alături de Vlad Levente Viski, lider al comunității LGBT, un tânăr analist politic cu un nivel excepțional de pregătire intelectuală, dar din păcate, rătăcit grav în ceea ce noi, creștinii, numim a fi păcatul, boala sufletească a homosexualității.  

Înainte de a încerca un răspuns la afirmațiile - unele jignitoare, altele incorecte și câteva absolut ridicole - făcute de aceștia, trebuie spus că pentru noi, creștinii, marea ispită în toată această dispută cu semenii noștri LGBT și apărătorii lor, rămâne reacția pătimașă, orientată asupra acestora și alimentată doar de setea de dreptate, uitând mila și iubirea de aproapele. Suntem ispitiți să uităm că Biserica lui Hristos condamnă păcatul, însă pe păcătos îl iubește... 

În lupta noastră de mărturisire a lui Hristos, atunci când suntem confruntați cu ispitele venite din priveliștea păcatului ridicat la rang de valoare socială, trebuie să urmăm nu chemarea viscerală a vreunei imediate dreptăți lumești - care într-adevăr, poate să răcorească, pe moment, sufletul însetat după dreptate, dar alungă întotdeauna duhul iubirii de semeni și de Dumnezeu - ci glasul deopotrivă drept și iubitor al învățăturii creștine: "Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi cei duhovnicești îndreptați-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi și tu în ispită." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel VI, 1).

Da, recunosc că este extrem de dificil, ba uneori pare a fi imposibil, să răspunzi cu duhul blândeții, după porunca lui Hristos, mărturisită de Apostolul Neamurilor, atunci când cineva îți jignește, îți batjocorește credința, familia sau propria persoană. În rătăcirea lor, diavolul și cei care slujesc acestui înger căzut, se hrănesc cu ura pe care o provoacă în sufletul tău, prin ispitirea pe care o aduc în calea ta. Prin urmare, ar fi un mare păcat să ne lăsăm otrăviți cu această ură, ar fi o gravă eroare de comunicare să răspundem cu ură la atacurile unor semeni ai noștri ca CTP, Iaru sau Viski și totodată, ar fi o teribilă eroare de pedagogie și de tratament duhovnicesc să te cerți cu un om bolnav sufletește, crezând că așa îl ajuți să se vindece...

De aceea, doresc doar să dăruiesc câteva gânduri pentru acești trei semeni ai noștri, nu pentru a impune "dreptatea noastră", ci cu nădejdea că pot fi de folos acestor oameni, spre vindecarea și luminarea sufletelor lor.

***

Spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, în anul 2016 d.Hr.: (articol integral - ACTIVENEWS -)

ACTIVENEWS: Ce caută Grigore Leșe în videoclipul "Despre smerenie" al "Taximetriștilor"?

În vreme ce Președintele creștin protestant al "lucrului bine făcut" își exprimă acordul și sprijinul oficial pentru realizarea construirii unei mega-moschei, de către Turcia, în inima Bucureștiului - proiect, trebuie să amintim, început de către guvernul creștinului-ortodox Victor Ponta - Trupa "Taxi" împreună cu vreo câteva zeci de prieteni din diferite sfere ale vieții publice românești, lansează videoclipul "Despre smerenie", cu un mesaj "corect politic" împotriva Catedralei Mântuirii Neamului.

Vă mărturisesc că nu am fost prea surprins de inițiativa acestei trupe muzicale - pe care personal am apreciat-o, cel puțin până la momentul lansării aberației de videoclip. Oarecum este firesc să cauți senzaționalul, să te conformezi cutumelor societății de consum și să te folosești de ce anume consumatorii produselor tale consideră că este "cool", "fresh" etc. și prin urmare, să vinzi marfa care se cere. Nu mai zic că au existat, există și vor exista mereu oferte tentante pentru creatorii de artă - oricât de discutabilă ar fi arta asta - să realizez produse care să slujească unor interese politice, comerciale, ideologice etc. 

Ce sau cine anume i-a determinat pe cei de la Taxi&Comp. să producă videoclipul, nu mă interesează. Băieții ăștia frumoși, liberi și "politic corecți" nu sunt nici primii și nici ultimii indivizi care atacă Biserica, din motivații fie ideologice, fie financiare, cel mult se poate spune că se fac remarcați prin extrema ipocrizie în care și-au îmbrăcat mesajul - apelul la "smerenie", uitând ei înșiși să fie smeriți...

Eu sunt însă tulburat, înlăcrimat de prezența, în lista "cântătorilor" de refren al melodiei respective, a rapsodului popular Grigore Leșe și realizatorul frumoasei și folositoarei emisiuni tv "Drumul lui Leșe", o adevărată călătorie spre adâncimile minunate ale satului și tradițiilor populare românești.

Am reascultat "Cântec in lemn - Toaca", interpretat de Grigore Leșe - și vă invit să ascultați și dvs. această măiastră și solemnă slăvire a lui Dumnezeu prin toacă - tocmai pentru că nu aveam puterea să accept că în mediocritatea de videoclip al celor de la "Taxi" s-a rătăcit Leșe. 

 

Apariția lui Grigore Leșe în videoclipul celor de la "Taxi" mă determină să mă întreb: Grigore Leșe și-a asumat cu adevărat valorile creștine, pe care în multe ocazii le-a mărturisit atât de frumos prin cântec și vorbire sau cumva rapsodul nostru popular este doar un "menestrel", cântă la toacă sau cântă despre Hristos doar pentru că așa ar fi "în fișa postului", în "fișa tehnică" a produsului media pe care îl oferă publicului?

Rătăcit prin "portbagajul" mediocrității muzicale din posesia trupei "Taxi", Grigore Leșe comite grava eroare de a uita că... (articol integral - ACTIVENEWS -)

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Educația bună nu ar trebui să fie făcută cu palma“

Castelul Roşienilor - Poiana, Jud. Gorj
Ediţia a XI-a a Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi
din Mitropolia Olteniei - Iunie 2015  

Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române evită, de obicei, să discute public despre subiectele fierbinți ale zilei. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este o excepție din acest punct de vedere. Arhiereul a explicat că un copil nu trebuie educat cu forța, concepția asta fiind complet greșită. De asemenea, a arătat că BOR este deschisă către primirea și ajutorarea imigranților din Orientul Mijlociu, dar aceștia trebuie să se întoarcă totuși acasă. În fine, IPS Irineu declară că nu este împotriva homosexualilor, dar preferă ca aceștia să-și păstreze orientarea sexuală în intimitate. Mitropolitul afirmă însă că militează pentru căsătoria între femeie și bărbat.

Care este  poziția unui înalt ­ierarh al Bisericii ­Ortodoxe Române vizavi de cazul Bodnariu și de educația pe care o familie ar trebui să o acorde copiilor?

IPS Irineu: Nu cunosc prea bine cazul Bodnariu și nu am avut o aplecare spre cercetarea acestuia. Am auzit că există acolo o familie în Norvegia și că ar avea probleme. Nu am intrat în detaliile acestea. Ceea ce vă pot spune eu este că sunt împotriva curentului că ușoarele corecții aplicate copiilor ar fi un lucru bun. În primul rând, copiii ar trebui educați să nu aibă nevoie de măsuri coercitive în a fi îndreptați spre lucruri bune. În general, copilul  are nevoie de la început să i se stabilească niște norme precise în măsura în care el trebuie să știe ce are de făcut. Am fost și noi copii, mai făceam și anumite năzbâtii. E adevărat că uneori parcă aceste lucruri par ieșite din comun și te îndeamnă la o anumită impulsivitate având în vedere că justifici tu ca părinte că ar trebui să îi dai o educație bună, însă educația bună nu ar trebui să fie făcută cu palma. Ar trebui conștientizat copilul că cea mai eficientă măsură ar fi aceea de a stabili o relație bună cu el, de a-i deschide inima și în același timp de a-l  face  responsabil de ceea ce face în măsura vârstei lui. Copilăria are destule lucruri pe care nu ar trebui să le gândim noi prin prisma vârstei noastre. Nu ar trebui să gândim neapărat că lucrurile copilărești nu sunt în direcția bună.Și noi am fost copii și trebuie să gândim cu multă înțelegere, nu să credem că bătaia este ruptă din rai.

Cum vi se pare sistemul de protecție a copiilor din Norvegia sau din țările nordice ale Europei?

IPS Irineu: Este adevărat că în primul rând copilul ar trebui protejat, însă el nu ar trebui niciodată despărțit de părinți. Este foartă bună gândirea Norvegiei sau a altor state, fără a intra în detalii, însă atunci când protejăm copiii ar trebui să ne dăm tot interesul să oferim o învățătură și libertate copiilor corespunzătoare vârstei lor fără a-i despărți de familie. Familia este cea care gestionează cel mai bine lucrurile, o fundație neputând să se substituie familiei, chiar dacă această fundație ar avea toate facilitățile și ar pune la dispoziție toate lucrurile bune pentru un copil. Căldura părintelui de acasă este de neînlocuit. Unii dintre noi am crescut chiar cu bunicii, care prin definiție nu țin atât de mult la regulile pe care părinții le-ar avea acasă. Totuși amintirea  părinților pentru noi, persoane adulte, este atât de drăgălașă și importantă încât nu o putem uita niciodată, ceea ce înseamnă că familia este cea mai importantă școală pe care noi trebuie să o dezvoltăm. Mama și tata nu pot fi înlocuiți niciodată.

Cum priviți faptul că în România sunt 225.000 de copii, potrivit World Vision, care se culcă flămânzi în fiecare seară?

IPS Irineu: Este adevărat că sunt cazuri, din păcate foarte multe, cu copii amărâți. Noi, ca instituție, avem foarte multe case unde mergem și ne ocupăm de hrana copiilor, de educația lor și încercăm prin mijloacele noastre, cât ne țin puterile economice, să creăm un cadru acceptabil și favorabil pentru ca ei să poată să se dezvolte, să învețe și... (articol integral - ROMÂNIA LIBERĂ -)

Ora de Religie – O victorie care trebuie să dea de gândit

În agora românească, pentru prima oară în istoria noastră post-decembristă, s-au confruntat direct şi incisiv forţele anti-clericale, seculariste şi forţele creştine, bisericeşti. Miza imediată a acestei confruntări a fost Ora de Religie, dar implicaţiile sunt cu mult mai mari şi cu efecte în timp încă dificil de estimat.

La finalul confruntării, victoria este a Bisericii. Conform Ministerului Educaţiei, ”până vineri, 6 martie, ora 18:00, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.645 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.” Altfel spus, tabăra anti-clericală şi secularistă înregistrează o înfrângere deplorabilă, căci părinţii şi elevii români, în marea lor majoritate, au decis că Ora de Religie este folositoare.

Care au fost motivele acestei înfrângeri fără replică a seculariştilor?

Înainte de toate, există un motiv moral. Seculariştii nu au acţionat din dorinţa de a oferi o alternativă morală la educaţia religioasă. Fantoşa cu ”Istoria Religiilor”, promovată ca aşa-zisă alternativă, exprimă fie o imaturitate conceptuală, fie rea-voinţă pentru că din ”Istoria Religiilor” nu poţi învăţa un sistem de norme morale, ci doar... o istorie despre religii. Propunerea ca "Educaţia civică" să fie variantă la Ora de Religie este identic de superficială, pentru că la ora de educaţie civică înveţi despre ce înseamnă a fi cetăţean, despre drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, nu despre sensul vieţii ori despre vreo morală superioară. 

Orbiţi în dorinţa lor de a lovi cu orice preţ în Biserică, de a izgoni Biserica din spaţiul public şi mai ales, de a seculariza forţat şi la modul absolut şcoala românească, în detrimentul tradiţiei colaborării străvechi dintre şcoala românească şi Biserică - întreruptă doar de dictatura comunistă - activiştii secularişti şi anti-clericali au devenit antipatici pentru cei mai mulţi dintre români şi surprinzător, au reuşit "performanţa" să transforme Biserica într-o victimă a contextului. Spun surprinzător pentru că atmosfera în care a fost lansată campania împotriva Orei de Religie era extrem de toxică Bisericii lui Hristos, datorită feluritelor acuze aduse mai ales Bisericii Ortodoxe, despre colaborarea cu mediul politic, afacerile lumeşti etc. (articol integral -ADEVĂRUL-)

Ora de Religie – "piatră de poticnire" pentru atei şi "probă de foc" pentru credincioşi

Educaţia religioasă în şcoala românească a alungat, în anii 90, demonul a ceea ce a fost educaţia socialistă şi marxistă a regimului ateist ceauşist. După 25 de ani de la căderea comunismului, seminţele otrăvite pe care acest regim criminal le-a sădit în sufletele noastre dau proaste roade, inspirând o nouă mişcare ateistă, îmbrăcată în hainele aşa-zisei modernităţi şi predicând o secularizare absolută a statului şi societăţii noastre.

Surprinzător şi iritant pentru adversarii Bisericii, reacţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Patriarhiei Române a fost promptă şi eficientă. În campania de apărare şi promovare a Orei de Religie în şcoala românească, Biserica a dovedit că atât în adâncurile neştiute ale comunităţilor româneşti, cât şi în rândul elitelor, există sentimentul de loialitate faţă de educaţia religioasă a copiilor noştri. 

Biserica Ortodoxă Română nu este singură în lupta pentru apărarea Orei de Religie, deşi principalele atacuri de presă şi ale părţii ateiste din societatea civilă românească au fost orientate spre aceasta. 

Principalele culte religioase din Statul Român, întrunite în şedinţa de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, din 28 februarie 2015, sub preşedenţia IPS Părintele Ioan Robu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Romano – Catolic de Bucureşti, au adoptat Apelul Comun „Lumină pentru Viaţă”. Importanţa Orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor.

***

Dragii noştri părinţi, Dumnezeu îngăduie pentru păcatele noastre să trecem prin această „probă de foc” – apărarea Orei de Religie în şcoala românească. Urmând poruncile lui Dumnezeu şi pilda Sfinţilor Săi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom face datoria şi vom mărturisi adevărul credinţei noastre. 

Dragii noştri părinţi, cel mai frumos dar pe care îl veţi face copiilor voştri este floarea mântuirii răsărită din veşnica primăvară a împreună vieţuirii cu Dumnezeu! Mergeţi la şcoala copiilor voştri şi faceţi cerere ca aceştia să fie înscrişi la Ora de Religie. Sesizaţi autorităţilor în drept şi reprezentanţilor cultului dvs. religios orice tentativă prin care s-ar încerca să vă fie oprită exercitarea dreptului dvs. de a vă înscrie copiii la Ora de Religie. 

Vorbiţi cu copiii voştri, mărturisiţi-le că adevărata viaţă este a urma poruncile lui Dumnezeu şi îndemnaţi-vă copiii să participe la Ora de Religie. 

Părinţi, înscrieţi-vă copiii la Ora de Religie! (articol integral -Blogurile ADEVĂRUL-)

Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti - Omul "modern", Noul Babilon şi Creştinii

Rătăcit în dulceaţa poftelor pântecului, îmbătat de narcisismul izvorât din contemplarea propriei false înţelepciuni, prin care speră să cucerească universul, nebun amant al libertăţii fără limite, omul „modern” îşi refuză orice efort care ar aduce chiar şi o biată umbră de semerenie asupra idolului în care, orgolios, şi-a transformat fiinţa.

"Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facerea II, 16-17)

Omul „modern” se teme de moarte, însă nu are o teamă sfântă, ci doar o biată, penibilă teamă animalică. În Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti noi, creştinii, pregustăm moartea noastră, având nădejdea Învierii. Omul „modern” refuză însă Învierea şi implicit, refuză gândul morţii, deşi moartea este pretutindeni şi îşi află izvorul în lumea naturală, o lume a transformării permanente, a conflictului pentru supravieţuire, o arenă în care doar cel mai bine adaptat, cel mai puternic poate obţine victorii, de altfel efemere, căci finalul existenţei oricărei fiinţe supuse legilor naturale este moartea.

Moartea mănâncă în fiecare secundă din trupul nostru pentru că duhul nostru şi-a pierdut capacitatea de a fi în armonie cu trupul şi mai ales, cu izvorul său de viaţă - Dumnezeu cel care ne-a creat după chipul şi după asemănarea Sa (Facerea I, 26).

Dorindu-ne cu mare sete să gustăm din ceea ce nu ne era încă îngăduit, pentru câteva clipe de supremă plăcere am renunţat la contemplarea lui Dumnezeu şi la stăpânirea duhovnicească asupra lumii, primind în schimb lanţurile păcatului care ne leagă de lumea naturală, o lume care se descompune mereu şi mereu, un regat în care nimic nu este veşnic, otrăvindu-ne sufletul cu frica şi chinul morţii.

Istoria omului „modern” este istoria omului rătăcit în propriile pofte, o rătăcire care a provocat suferinţe inimaginabile prin crimele, nedreptăţile şi războaiele care au pervertit civilizaţia de care suntem atât de mândri. Alături de aceste pofte, motorul progresului nostru material nu este altceva decât o lene cosmică. Fuga din calea oricărui efort fizic şi intelectual, dorinţa de a obţine cât mai multe, cu cât mai puţin efort şi cât mai repede posibil ne-au modelat lumea, ridicând un altar păgân spre închinare la cele ale trupului, cu preţul îmbolnăvirii sufletului nostru.

Omul „modern” poartă în sine pecetea adamică a neascultării de Dumnezeu, se hrăneşte din cu această neascultare şi se mândreşte cu ea. Omul „modern” refuză până şi evidenţele lumii naturale, care deşi supusă transformării şi morţii, caută mereu să-şi afle armonia, echilibrul, dovedindu-ne că în adâncurile sale se află, totuşi, legile lui Dumnezeu. Pecetea bolii din noi este incapacitatea de a ne înfrâna, de a ne refuza plăcerile ahrimanice ale trupului şi dorinţele luciferice ale spiritului, este graba de a cunoaşte binele şi răul, fără a înţelege pe deplin adâncurile înţelepciunii acestei cunoaşteri.

Din neascultare, din pofte şi din lene am clădit un Nou Babilon, închinându-ne la propriul nostru chip, Omul-Semizeu, am ridicat sabia orgoliului nostru imens şi îl alungăm pe Fiul Omului din cetatea sufletelor noastre. Care sunt roadele acestei false credinţe în Omul-Semizeu? Crima, războaiele, foametea, vărsarea de sânge nevinovat, ignoranţa, fanatismul, mizeria, boala... şi miliarde de oameni care suferă cumplit blestemându-şi viaţa. (articol integral ADEVĂRUL)

Preşedintele Klaus Iohannis, cultele religioase şi binele public

În ziua de 4 ianuarie, prima duminică a anului 2015 d.Hr., Preşedintele Republicii domnul Klaus Iohannis a participat la prima parte a Sfintei Liturghii Ortodoxe (Liturghia Catehumenilor sau A celor chemaţi) care s-a oficiat la Catedrala Ortodoxă din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Gestul religios făcut de Preşedinte este plin de semnificaţii.

Preşedintele Klaus Iohannis transmite un mesaj complex prin participarea domniei sale la Sfânta Liturghie Ortodoxă, o participare care respectă într-o anumită măsură Canoanele Bisericii Ortodoxe - canoane care îngăduie persoanelor care nu sunt botezate în credinţa creştină ortodoxă, dar care sunt chemate să primească Sfântul Botez Creştin Ortodox, să participe doar la Liturghia Catehumenilor. 

Un prim rând al acestui mesaj ar fi acela care exprimă dorinţa de reconciliere a Preşedintelui Klaus Iohannis cu Biserica Ortodoxă Română. O reconciliere necesară în contextul în care pe de o parte, a existat o anumită susţinere, mai mult sau mai puţin direct afirmată, a unei părţi din ierarhia Bisericii noastre pentru candidatura domnului Victor Ponta, iar pe de altă parte, majoritatea clerului ortodox priveşte la domnul Klaus Iohannis mai puţin din perspectiva calităţii lui de politician şi mai mult din perspectiva apartenenţei acestuia la cultul protestant luteran - cult religios considerat de Canoanele şi Dogmele Bisericii noastre ca fiind expresia unei erezii. (articol integral -ADEVĂRUL-)

***
sursa foto: www.adevarul.ro

Blogurile ADEVĂRUL - România protest(antă)

Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.000.000 cu drept de vot, au hotărât ca Preşedintele Republicii să fie etnicul german de religie luterană Klaus Iohannis.

În acest context ale cărui semnificaţii încă se decantează, Îmi asum să afirm, ca preot creştin ortodox, dar şi ca cetăţean al României şi Uniunii Europene, următoarele opinii personale: 

Da, apartenenţa religioasă a politicienilor români este (trebuie să fie!) importantă pentru Biserica Ortodoxă, pentru ierarhii, preoţii şi credincioşii săi, iar alegerea unui luteran în fruntea unui stat locuit în majoritate de creştini ortodocşi reprezintă un eveniment istoric de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă, prin factorii care l-au generat şi prin consecinţele sale în viitorul imediat! 

Da, alegerea luteranului Klaus Iohannis de către milioane de români ortodocşi exprimă pe de o parte, neputinţa Bisericii Ortodoxe de a promova o agendă publică proprie, vie, dinamică şi racordată la întreg ansamblul de realităţi sociale, economice şi politice din agora cetăţii româneşti, cu o puternică voce mărturisitoare în relaţia cu politicienii, iar pe de altă parte, este (mai ales!) lucrarea voinţei lui Dumnezeu (Vox Populi, Vox Dei!) de a îngădui românilor o lecţie a neputinţei lor de a afla un politician român şi creştin ortodox care să posede calităţile umane, morale şi politice (cel puţin cele afişate până acum!) ale germanicului luteran Klaus Iohannis şi în care românii creştini ortodocşi să-şi regăsească deopotrivă speranţele lumeşti ale unui trai demn, prosper şi civilizat, precum şi valorile spirituale ale credinţei lor creştine ortodoxe. 

În anul 2014, an proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind al comemorării jertfei muceniceşti a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, românii îşi caută salvarea de la un străin, ca etnie şi credinţă, dar român frate şi egal al nostru prin apartenenţa sa la Statul Român şi la marea familie a naţiunilor Uniunii Europene, refuzând oferta populistă şi sancţionând gravele, de neînţeles erori politice (printre care cea mai gravă fiind superficialitatea imensă şi jignitoare cu care au fost trataţi românii din Diaspora şi relaţia acestora cu familiile lor şi cu tinerii din ţară) comise de creştinul ortodox Victor Ponta. (articol integral -ADEVĂRUL.RO-)

Blogurile ADEVARUL - Rolul Religiei în alegerea Preşedintelui - un studiu de caz

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 oferă un element interesant, din perspectivă religioasă, anume că cei doi candidaţi sunt membri ai unor culte religioase diferite. Candidatul Victor Ponta este creştin ortodox şi membru al Bisericii Ortodoxe Române. Candidatul Klaus Iohannis este creştin evanghelic lutheran de confesiune augustană, membru al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România.

Subiectul apartenenţei religioase a candidaţilor este considerat, dacă nu un subiect tabu, cel puţin unul deranjant de către activiştii mioritici al lui ”politically correct”. În recenta campanie electorală s-au făcut eforturi incredibile atât din partea unor grupări ale societăţii civile şi mass-media, cât mai ales de către echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru a se elimina sau dimpotrivă, utiliza acest subiect, după cum dictează viziunea politică ori interesele fiecărei tabere.

Nivelul de cultură civică, politică şi de ce nu, religioasă al societăţii româneşti în Anul Domnului 2014 este suficient de redus încât să arunce subiectul convingerilor religioase ale candidaţilor la funcţii politice în bezna ignoranţei. Despre acest subiect se vorbeşte doar în două tonalităţi, ambele nefaste pentru progresul democraţiei noastre: fie cu stridenţa bigotismului religios politizat, fie cu isteria fanatismului civic al unui ”politically correct” strâmb, partinic şi grotesc.

În democraţie, cu precădere în situaţiile în care cetăţenii sunt chemaţi la votare, pentru a delega administrarea unei părţi din libertăţile lor politicienilor preferaţi, orice atitudine discriminatorie cu referire la rasă, credinţă religioasă, sex etc. trebuie condamnată şi sancţionată imediat. Totuşi, în agora, dar şi în mecanismul intim de evaluare şi decizie al alegătorului, elementul religios are un rol a cărui importanţă este mai mare sau mai mică, în funcţie de modul în care societatea, în ansamblul ei, şi fiecare cetăţean în parte, percep funcţionarea democraţiei.

Vă propun să studiem împreună câteva fragmente din diferite studii şi articole publicate cu ocazia campaniei electorale pentru prezidenţiale din anul 2012, în SUA. Vom descoperi că apartenenţa religioasă atât a candidaţilor, cât şi a votanţilor americani, deşi formal, legal nu este îngăduit să reprezinte un element de luat în calcul în dezbaterea politică şi în exercitarea dreptului de a alege şi a fi ales, în practică influenţează puternic rezultatul alegerilor, bineînţeles alături de programul politic al candidaţilor respectivi. 

…program politic, trebuie să adăugăm, care a fost extrem de firav promovat de cei doi candidaţi în dezbaterile - să nu zicem, în scandalul - campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 din România. 

(***) Cine îşi închipuie că dimensiunea religioasă nu ar conta la votul pe care românii îl vor acorda duminică celor doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, se înşală amarnic. (ARTICOL INTEGRAL -ADEVARUL-)

Halloween??? Nu, mulţumesc! Prefer să-i sărbătoresc pe Sfinţi!

Duhul lui Mamona, care ne vrea legaţi de patimile pământului, ne face o „super-ofertă” în aceste zile, ispitindu-ne cu păgâna sărbătoare de Halloween. În seara de Halloween, copiii noştri sunt îndemnaţi să-şi ascundă chipurile lor de îngeri inocenţi sub măşti întunecate înfăţişând vampiri, strigoi, vrăjitoare şi felurite alte bestii ale iadului. Totul pare o glumă, dar dincolo de aparenţe ne rânjeşte Diavolul.

Biserica Ortodoxă Română, printr-un comunicat de presă remis publicităţii de Patriarhia Română, îşi exprimă aceeaşi îngrijorare pe care o au ”numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească”. Tot mai des, cu ocazia sărbătorii păgâne de Halloween, ”sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent.” Într-adevăr, este paradoxal şi cumplit că în şcolile publice româneşti ”sunt încurajate tocmai activităţile cu efecte negative asupra formării şi educaţiei copiilor şi tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învăţământ extracurricular.” 

Ofensiva satanică de Halloween este puternic contracarată şi de Biserica Greco-Catolică, prin Episcopia Greco-Catolică de la Oradea care a iniţiat o campanie de promovare a sărbătorilor religioase creştine, intitulată "Halloween??? Nu, mulţumesc! Prefer să-i sărbătoresc pe Sfinţi!" (de unde am îndrăznit să împrumut titlul articolului meu) Acestui demers s-a alăturat public şi Biserica Romano-Catolică, prin Episcopia Romano-Catolică din Iaşi. Sărbătoarea păgână de Halloween nu este acceptată, de fapt, de creştinii care înţeleg că ”dovleacul de Halloween” este expresia pervertirii sufletelor copiilor noştri. 

Despre Halloween, în Wikipedia ni se spune:  

„Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie... (articol integral -ADEVĂRUL-)

Scade încrederea în Biserică - realităţi din umbra unui sondaj

Rezultatele unui sondaj recent realizat de INSCOP Research şi prezentat în paginile virtuale ale „Adevărului” ne prezintă sec, în procente statistice, evoluţia descendentă a încrederii românilor în cea mai veche şi, îndrăznesc să spun, importantă instituţie a poporului nostru: Biserica.

Sintetizând, în baza datelor statistice, se poate spune doar atât: vectorul de încredere a românilor în Biserică a evoluat de la 66,1% în mai 2013, la 62,4% în octombrie 2014. O scădere de 3,7% în 17 luni!

 

Nu am o încredere absolută în sondaje. În multe situaţii, statisticile sunt eronate şi slujesc interesele unor grupuri oculte care vor să manipuleze agenda publică. Totuşi, nici nu pot să ignor multiplele semnale care vin din foarte multe zone - instituţii de sondare a opiniei publice, statistici oficiale, societatea civilă, inclusiv credincioşii noştri - şi care îmi demonstrează că un nou fenomen social şi spiritual îşi face tot mai puternic simţită prezenţa în societatea românească: degradarea încrederii românilor în Biserică.

Dacă ne dorim să analizăm serios acest fenomen, atunci nu ne vom limita doar la aspectul omenesc al relaţiei românilor cu Dumnezeu, exprimat prin componentele lumeşti ale Bisericii: administraţie bisericească, ierarhie etc. Sondajele ne vorbesc, în limbajul specific al procentelor, despre o realitate cu mult mai dureroasă decât scăderea încrederii într-o instituţie bisericească. 

Dincolo de procente şi statistici, vorbim despre un subiect extrem de important pentru viitorul naţiunii române şi suntem chemaţi să descoperim cu sinceritate cum se regăseşte Hristos în faptele românilor. Anticipez concluzia la care am ajuns în urma studierii diferitelor statistici oficiale: 

Românii se îndepărtează tot mai mult de Hristos! (articol integral -ADEVĂRUL-)

9 Fericiri pentru a fi fericit – fericirea creştină sau fericirea „flower power”, tu ce alegi?

Am privit, pe de o parte, cu milă – gândind la căutarea neîmplinită după Lumină în care rătăceşte, la cei 29 de ani de viaţă, Luminiţa Saviuc, autoarea celor "15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit" – iar pe de altă parte, cu mirare – descoperind câte opinii pro şi contra a declanşat înşiruirea candidă, oarecum copilărească, de îndemnuri "flower power" pe care Luminiţa Saviuc a oferit-o cititorilor.

Ceea ce ne îndeamnă Luminiţa Saviuc, prin cele 15 lucruri poate fi comparat cu o linguriţă de zahăr: este dulce, dar nu ţine de foame, te bucură ceva vreme, dar ajungi să faci diabet dacă alegi să te hrăneşti doar cu zahăr. 

De fapt, Luminiţa Saviuc repetă, multiplică, eventual reinventează, ceea ce în lumea Occidentului post-capitalist este deja o modă, ba chiar o spiritualitate alternativă. Religia creştină tradiţională - prea puţin mărturisită de slujitorii Bisericii şi de prea multe ori transformată de aceştia în pretext de îmbogăţire personală – pierde teren în ţările occidentale şi nu numai, mulţi dintre membri ierarhiei bisericeşti fiind incapabili să mai dăruiască oamenilor răspunsurile lui Hristos la problemele existenţei lor dificile şi complicate. 

Fiinţa umană este chip şi asemănare de Dumnezeu, setea de Dumnezeu, de cunoaştere, nu se va stinge niciodată în sufletul omului. Atunci când slujitorii Bisericii nu-şi împlinesc slujirea, lăsând loc rătăcirii, în sufletele oamenilor cresc florile neroditoare udate de apa unor false izvoare. (articol integral -aici-)

Mustrarea şi iertarea în Biserica lui Hristos – gânduri pentru un sufletul rănit

Scriu aceste rânduri pentru un suflet rănit, căzut în ispita de a judeca şi de a osândi pe aproapele său. Nu doresc să răspund în locul cuiva şi nici să rostesc vreo predică pe cât de elegantă şi de academică, pe atât de lipsită de folos sufletesc. 

Îmi doresc doar vindecarea sufletului rănit al aproapelui meu, tot atât de mult cât îmi doresc vindecarea propriului meu suflet. 

Se află în noi o mare putere de a judeca. Ne judecăm pe noi înşine – chiar şi atunci când refuzăm să recunoaştem şi să ascultăm această judecată – uneori cu prea multă blândeţe, alteori cu prea mare severitate. Îi judecăm pe cei din jurul nostru, judecăm situaţii, fapte, rostiri, gânduri. Altfel spus, urmăm chemarea chipului şi asemănării de Dumnezeu care defineşte fiinţa noastră încă din clipa cosmică în care Creatorul ne-a dăruit suflare de viaţă. 

A ne folosi de raţiunea dăruită de Dumnezeu sufletului nostru, chip şi asemănare de Dumnezeu – raţiune în care includem şi a judeca – nu este un păcat sau mai bine zis, devine păcat ori virtute doar prin consecinţele actului de a raţiona. Orice judecată solicită o reacţie – acţiune sau inacţiune, sentinţă sau iertare, condamnare sau absolvire. Aici apare ispita pentru noi. 

Pot constata – judeca – despre cineva că mi-a făcut un mare rău prin faptele sale păcătoase, şi totuşi, să-l iert, să nu-i răspund cu aceeaşi măsură şi să încerc să-l îndemn, să-l ajut spre vindecare. Tot aşa, pot să-l pedepsesc, să răspund răului comis asupra mea cu un rău cel puţin egal comis de mine asupra celui care m-a lovit prin faptele sale păcătoase. Dacă iert, am conştiinţa faptului că şi eu pot cere iertare şi am nădejdea că şi eu voi fi iertat, atunci când voi face vreo greşeală. Dacă pedepsesc, am convingerea că sunt îndreptăţit să pedepsesc, dar îmi asum că şi eu voi fi pedepsit pentru viitoarea greşeală, că nu voi merita şi nici nu voi cere să fiu iertat. (articol integral - AICI -)

Revoluţia veşniciei: HRISTOS A ÎNVIAT!

”După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.

Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.

Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.” (Sfânta Evanghelie după Matei XXVIII,1-16)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Împreună călătorim, dragii mei frați, spre veșnicie, purtând în trupurile noastre o moarte care a fost învinsă de Hristos care a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le! Dacă vom urma lui Hristos, trăind în Hristos, murind în Hristos și devenind părtași învierii în Hristos, toate relele acestei lumi vor fi risipite. Căci cauza nedreptății din această lume nu este vreun sistem politic sau economic și nici vreo condiționare genetică ascunsă în trupul nostru muritor, ci doar viața fără Dumnezeu și supunerea noastră față de poftele noastre egoiste ne aduc durerea, boala și moartea în trup și suflet.

Revoluțiile noastre sângeroase, dictaturile, democrațiile și toate încercările noastre neputincioase de a ne organiza viața pe acest pământ au eșuat pentru că au fost golite de iubirea de Dumnezeu și de oameni. Căci în călătoria noastră în regăsirea Edenului, din toate valorile spirituale, ideologice, filosofice pe care am încerca să le folosim pentru a întemeia o lume mai bună, ”rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XIII, 13)

Hristos ne cheamă, dragii mei frați, la o revoluție unică, nu una exterioară, ci la o transformare spirituală profundă, interioară, la detronarea morții din sufletele noastre. (articol integral AICI)

Paştele lui Iisus şi Paştele lui Baraba

”Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.” (Evanghelia după Matei XXVII, 17, 20, 26)

Starea vieţii noastre prezente, de români călători la margine de Europa, este rodul alegerilor noastre trecute - un adevăr simplu de rostit, însă greu de acceptat în deplinătatea manifestărilor şi consecinţelor sale. Românului îi este mult mai simplu să spună că alţii sunt vinovaţi pentru ruina lui şi să arate spre păcatele lor, uitând de propriile lui păcate.

Săptămâna Patimilor ne îndeamnă tocmai la această meditaţie asupra alegerilor făcute: ce am ales noi, românii, ca neam şi deopotrivă, ca indivizi, să facem cu viaţa noastră de până acum, pe ce cale am ales să călătorim?

Pe cine am ales eu între Iisus şi Baraba?

De fapt, a alege înseamnă, în esenţă, a iubi, însă iubirea are două chipuri.

În chipul cel mai răspândit în lumea noastră rătăcită, poţi să te iubeşti în tine însuţi, necondiţionat şi cufundat în egoism şi patimi, îngăduindu-ţi toate plăcerile şi răutăţile lumii. Atunci alegi pe Baraba tâlharul, atunci alegi bezna, deşi tu crezi că eşti în lumină şi că trăieşti în dreptate, atunci eşti un tâlhar şi-ţi jefuieşti propriul suflet. Căci ce este păcatul, decât o iubire pervertită? (articol integral AICI)

Gânduri şi lacrimi în Săptămâna Patimilor - Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!

”Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Sfânta Evanghelie după Matei XXIII, 13)

Privim la gâlceava, la haosul, la nebunia care bântuie cetatea românească şi cu greu aflăm în această întunecime sufletească măcar o frântură de lumină şi trăire creştină. Duh de ură, duh de dezbinare şi demoni ai necredinţei ispitesc şi amăgesc sufletul neamului nostru. Se spurcă Săptămâna Patimilor de către mai-marii cetăţii româneşti, cu certurile lor de mahala, cu jaful făptuit în taină, cu aroganţa şi lipsa lor de simţire faţă de pacea duhovnicească şi năzuinţele poporului. Impostori, infractori, desfrânaţi, beţivi, hoţi şi delatori se bulucesc unii peste alţii în agora cetăţii, se murdăresc şi ne murdăresc cu mizeriile păcatelor lor, cocoţaţi prin minciună şi furt pe înălţimile dregătoriilor lumeşti.

Poporul este ispitit să se smintească în această nebunie demonică, cu promisiuni deşarte că adevărul ar fi aici, acolo ori aiurea, în locuri unde pe nedrept şi cu nemilostenie s-au aşezat stăpâni dregătorii cetăţii româneşti. Cu credinţa slabă şi sufletul chinuit de patimi omeneşti, românul din popor se aruncă în haosul minciunii, slujind pe dregătorul devenit idol în mintea lui cea proastă, iar când această luptă îi pare de neînţeles, el fuge din calea haosului, dar nu spre rugăciune şi smerenie, ci urmându-şi poftele păcătoase şi lenevind în braţele desfrânării spre care îl cheamă dulcele ”carpe diem”, otrava ce-i este dată ca hrană prin miile mizerii ale vieţii fără de Dumnezeu.

Unde sunt păzitorii Legii, unde sunt mărturisitorii Adevărului, unde este pacea noastră, smerenia noastră, rugăciunea noastră? Unde este glasul care să cheme la împăcarea cu Hristos, cu semenii şi cu noi înşine, pentru a pătimi în Hristos, a muri în Hristos şi a Învia în Hristos? Acest glas nu mai este auzit, Cuvântul nu mai este văzut, căci dregătorii sunt surzi, poporul este orb, mărturisitorii au amuţit, iar urâciunea pustiirii îşi cere plata de la sufletele noastre pline de păcate... (articol integral AICI)