ACTIVENEWS - Române, mergi la vot și votează creștinește!

Preotul nu face politică de partid, iar Biserica rămâne neutră față de viața politică în măsura în care politicienii respectă poruncile lui Dumnezeu. Totuși, preotul are datoria de a promova un anumit arhetip de om politic – omul politic creștin.

În temeiul acestui arhetip – prin om politic creștin înțelegând politicianul care respectă, în viața personală și în activitatea lui publică, poruncile lui Dumnezeu – trebuie să votăm și să alegem membri viitorului Parlament al României.

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri parlamentare.

Să începem cu Cele 10 Porunci:

Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine. Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor. Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

Porunca III – Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. Politicianul care a batjocorit credința creștină, prin vorbe sau și mai grav, prin fapte, a luat numele lui Dumnezeu în deșert și nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au batjocorit credința noastră creștină, au promovat în agora cetății valori incompatibile cu creștinismul sau au încercat să-i cumpere pe creștini prin danii din bani furați, crezând că așa vor avea ocrotirea lui Dumnezeu.

Porunca IV - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Politicianul care a nesocotit tradițiile și sărbătorile creștine, care a promovat tradiții străine de duhul creștinesc, care a batjocorit, prin vorbă și prin faptă, sărbătorile creștine, nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au nesocotit participarea la Sfânta Liturghie sau au încercat să transforme participarea lor la slujbele Bisericii în acțiune electorală. Ei au nesocotit ziua Domnului și nu merită votați.

Porunca V – Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Politicianul care și-a uitat părinții sau le-a nesocotit învățătura morală creștinească, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, prin faptele comise în activitatea politică, bătrânii noștri de la sate mor cu zile, în uitare și sărăcie, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, copiii își părăsesc părinții, bătrâni și bolnavi, pentru că pleacă în țări străine, în căutarea prosperității pe care nu o pot găsi acasă, nu trebuie votat. (articol integral - ACTIVENEWS -)

ACTIVENEWS: Ziua Națională a României – lacrimi puține, multă fasole și niște cârnați

De Ziua Națională, puține lacrimi au vărsat românii întru pomenirea Eroilor Neamului Românesc. Puține lacrimi au picurat pe pământul Țării întru pomenirea Voievozilor care au apărat Țara și Credința Creștină, a Domnitorilor și Regilor care au făurit România modernă, independentă și întreagă în teritoriile istorice,a ostașilor căzuți pe fronturile de luptă pentru Țară, a mărturisitorilor căzuți în închisorile comuniste, a pruncilor, copiilor, tinerilor și tuturor celor asasinați în Decembrie 1989 pentru libertatea noastră.

Elita politică a României anului 2016 este fără simțire patriotică. Doar măști grotești și multă ipocrizie. Vreme de aproape trei decenii, începând cu asasinarea dictatorului Ceușescu de către propriile creaturi, politicienii și slugile lor au jefuit economia Țării, au provocat un exod spre Occident a peste 4 milioane de români, fugiți din țară datorită sărăciei, au înstrăinat resursele Țării și au transformat Statul Român într-un mecanism mafiot și clientelar.

 

O duhoare, ca după o masă prea încărcată cu fasole fiartă, a hoției generalizate, a minciunii și umilirii românilor de rând se răspândește din palatele unde se lăfăie dregătorii trădători de Credință, Neam și Țară. (articol integral - ACTIVENEWS -)

ACTIVENEWS: Elita tehnocrată, multiculturalist-globalistă vs. Elita național-creștină – lupta pentru renașterea națională

Peste puțină vreme vom merge să votăm pentru un nou Parlament național. Probabil că vom participa la cel mai urât moralicește, tensionat și violent, cel puțin la nivel de propagandă, scrutin electoral parlamentar din ultimii zece ani. România este în criză de identitate, Națiunea Română se micșorează prin cea mai gravă criză demografică cunoscută în istoria ultimului secol, Statul Român este destructurat, lipsit de independență, cu economia și resursele strategice controlate de capitalul străin, cu unitatea teritorială în pericol. La granița noastră de est se adună câinii războiului, întărâtați de politica agresivă a SUA și a Rusiei.

Suntem în criză. O criză profundă – spirituală, politică, economică și de sistem – în care se afundă Națiunea și Statul Român, o tragedie care ne impune asumarea imediată a unei lupte de renaștere națională. Această luptă este complexă, presupune mari eforturi de gândire și organizare și trebuie să spunem că ea nu se limitează doar la acțiunea politică, așa cum ar crede unii. Dacă renașterea națională a națiunii noastre ar fi apanajul exclusiv al vieții politice, poate că ar fi ceva mai simplu de realizat acest imperios deziderat național, însă o forță politică loială interesului național nu poate să apară în lipsa unei elite care să fie mânată de idealuri naționale și creștine.

Prin urmare, salvarea noastră de la un faliment național total și ireversibil stă în renașterea unei elite cu adevărat românești, loială intereselor naționale și valorilor creștine, dornică să reașeze România într-o poziție demnă și respectată în marea familie a națiunilor europene.

Totuși, agora politică rămâne linia întâi a frontului renașterii naționale. Din acest motiv, criza politică trebuie privită în detaliu și cu o mare seriozitate, astfel încât să fie corect înțeles contextul politic în care se poartă lupta de renaștere națională.

Trebuie spus, în primul rând, că această criză devastatoare în care se zbat partidele politice din România – măcinate de corupție, de nepotisme, de trădări și incapabile să se mai definească doctrinar și ideologic – nu este o criză a partidului, ca instituție, deși este evidentă intenția activiștilor neomarxismului cultural care infestează Europa, ca instituția partidului să fie eliminată pentru a lăsa locul unor experimente de laborator salvaționiste, „hipster” și multiculturaliste. De fapt, criza partidelor este o criză a elitelor, căci partidele politice postdecembriste, să le numim „clasice” – PSD, PNL, UDMR și alte cioburi, precum PMP, PNR, ALDE etc. – nu sunt întemeiate, susținute de vreo elită națională și creștină, ba nici măcar de vreo clasă socială. Ele au eșuat, ca un fel de clanuri cu apucături semi-tribale, în mlaștina mafiei politico-economice, unde numitorul comun este dorința bolnăvicioasă, animalică de a frauda și jefui avuția națională și bugetul statului.

Absența unei elite politice românești veritabile, națională și deopotrivă creștină, eșecul clasei politice românești post-decembriste de a se constitui într-o astfel de elită, au lăsat locul pentru apariția unei elite crescută în condițiile artificiale ale laboratorului mutliculturalist și globalist, o elită care se autodefinește ca fiind fie tehnocrată, fie civică, fie salvaționistă. (articol integral -ACTIVENEWS-)

ActiveNews - „Cumințenia Pământului”, suta de euro a rușilor și prostul Europei

România noastră a ajuns tarlaua cu bălării de la marginea Europei, pe unde se joacă cu prostia în țărână, prin ambasadorii lor ratați și mediocri, cele două mari super-puteri ale lumii: SUA și Federația Rusă.

După ce ambasadorii SUA din teritoriile românești, de la Chișinău și București, ne-au spoit pe față, „din prietenie” (sic!), cu mizeria unor declarații și gesturi umilitoare – unul spune cinic că „Moldova nu e România!”, altul se trage-n poză, ilegal și imoral, cu „steagul” secesioniștilor maghiari – iată că a venit rândul Ambasadei Federației Ruse de la București să ne dea palme peste ceafă, ca la prostul clasei, prin „donația” de 100 de Euro făcută în contul achiziționării „Cumințeniei Pământului”.

Trebuie să vă spun că am o mare simpatie pentru Națiunea Rusă, poate și datorită faptului că bunicul meu a fost un rus cazac, militar în Armata Roșie, născut undeva în stepa rusească și crescut, se pare ca orfan, într-o casă de copii din Ismail (Basarabia). Am în mine sânge căzăcesc, dar am și o mare admirație pentru Ortodoxia Rusă, pentru cultura rusă, pentru puterea creatoare a Națiunii Ruse și pentru frumusețea acestei țări.

Cu toată aproape înrudirea de neam pe care o am cu Națiunea Rusă, eu nu uit că trei sferturi din mine este esență românească. Prin urmare, loialitatea mea față de Națiunea Română mă determină să spun că gestul făcut de Ambasada Rusiei la București este în egală măsură de cretin, stupid și fără alt rost decât să trezească o puternică antipatie, ca și declarațiile și acțiunile sus-amintite făcute de ambasadorii americani în teritoriile noastre.

(articol integral - ACTIVENEWS -)

* * *

- videoclipul care a însoţit donaţia -

ACTIVENEWS: „Binele” de mâine – statistici despre compromiterea criminală a viitorului copiilor noștri

Sursa foto: http://www.cartoonmovement.com

Fetița mea, Casiana Gabriela, este de acum elevă în clasa a V-a. Am însoțit-o la prima ei întâlnire cu atmosfera școlii gimnaziale, cu mult diferită de anii când Doamna Învățătoare ne întâmpina în clasă. Emoțiile fetiței mele s-au transmis sufletului meu, însă acolo, în intimitatea inimii mele, au aflat o mare tulburare provocată de gândul că viitorul copiilor mei este compromis, de peste două decenii, de o clică de politruci trădători, adevărați asasini ai națiunii noastre.

Acestă revoltă, amestecată cu o adâncă tristețe, mă determină să vă ofer, ca temă de meditație și deopotrivă, îndemn la luptă, câteva date statistice care, în felul lor rece, impersonal, dar obiectiv, ne descriu dezastrul cumplit în care se află școala românească în anul 2016 d.Hr.

Comisia Europeană: Raportul de țară pentru România (Februarie 2016)

Conform cu datele oferite de acest raport, „rata de părăsire timpurie a școlii rămâne în România la un nivel ridicat din cauza acordării unei atenții insuficiente acțiunilor de depistare și prevenire timpurie, a sărăciei și a unui grad scăzut de disponibilitate a programelor corective.”

Rata de părăsire timpurie a școlii afectează puternic locuitorii din mediul rural, populația de etnie romă și copiii cu nevoi speciale, iar sprijinul acordat părinților și profesorilor care lucrează cu elevi aflați în situații de risc ridicat este insuficient.  

Raportul Comisiei Europene precizează că „grupurile vulnerabile, cum ar fi romii și elevii din familiile sărace, continuă să se confrunte cu obstacole semnificative în ceea ce privește accesul la educație și finalizarea studiilor, mai ales în zonele rurale.” În ciuda progreselor înregistrate, 27 % din copiii romi continuă să fie școlarizați în unități de învățământ segregate de facto, astfel cum sunt definite în indicele de incluziune a romilor

Raportul statistic EUROSTAT (primul trimestru al anului 2016) 

Conform statisticilor EUROSTAT, România se afla, la începutul anului 2016, pe locul 3 în clasamentul privind abandonul școlar timpuriu în țările membre ale Uniunii Europene. În Uniunea Europeană, o situație mai gravă găsim în Spania (20,3%) și în Malta (20,1%), iar la nivelul continentului european, doar Turcia (36,6%) și Islanda (19,3%) se află într-o situație mai gravă.

Institutul Național de Statistică: Studiul ”Proiectarea Populației Școlare a României la orizontul anului 2060” 

Conform studiului elaborat de INS, la 1 ianuarie 2015, populația de vârstă școlară (0-23 ani) a fost de 5043,8 mii persoane, cu 328,7 mii persoane mai puțin față de... (articol integral ACTIVENEWS)

ROSTonline.ro: Despre falimentul democraţiilor parlamentare – Învăţăminte peste timp (Revista „Gândirea”, Nr.1, An I, 1 Mai 1921)

Motto: ”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine, Tu te-ntreabă şi socoate.
Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,Tu rămâi la toate rece.”
(Glossă, de Mihai Eminescu)

Intrarea în faliment a democrației europene unionale

Brexit-ul – marea criză apărută în procesul de construire a supra-statului U.E. – şi decăderea morală din Parlamentul Ţării – subiectul cel mai discutat în agora românească –, deşi fenomene social-politice manifestate în zone geografice, în culturi şi mentalităţi, dar şi în conţinuturi diferite, reprezintă efecte ale unei cauze comune, marea dramă a timpurilor noastre: intrarea în faliment a democraţiei europene întemeiată pe economia capitalistă neoliberală.

Brexit-ul – fără a insista prea mult pe un subiect discutat în aproape toate detaliile, consecinţele şi interpretările sale – este proba de foc prin care Istoria testează elitele pan-europene în predispoziţia lor de a accepta criza democraţiei europene, asumându-şi adoptarea unor soluţii care să întoarcă puterea în mâinile Naţiunilor Europene, sau dimpotrivă, de a acţiona arbitrar pentru întărirea centralismului instituţional, a birocratizării şi nivelării supra-naţionale a unei Uniuni Europene transformată în sămânţa viitoarelor State Unite ale Europei (S.U.E.). Reacţiile majorităţii liderilor europeni – cu precădere a celor puternici, care profită în mod direct, atât personal, cât şi ca grup de interese, de existenţa U.E., dar şi a liderilor dineşaloanele doi care şi-au asumat situaţia de slujitori ai celor dintâi – tind să demonstreze că Brexit-ul se poate transforma, pentru camarila birocraţilor şi politicienilor de la Bruxelles, într-o nesperată oportunitate de a accelera înfiinţarea Statelor Unite ale Europei. 

În context, falimentul democraţiei europene este confirmat nu doar de această intenţie de accelerare a centralizării, instituţionalizării şi birocratizării U.E. într-o nouă structură a S.U.E., ci mai ales de reacţiile de antipatie, ba chiar de condamnare, a gestului suveran al Naţiunii Britanice de a decide dacă îi mai este sau nu de folos apartenenţa la structura unională. Politicieni, analişti politici, lideri ai societăţii civile, mercenari din mass-media au lansat o adevărată ofensivă de condamnare a Brexit-ului – prezentat ca fiind rezultatul nu al voinţei britanicilor exprimată prin intermediul unui mecanism democratic, ci al unor manipulări periculoase ale politicienilor populişti din U.K. – acţiune completată de o insistentă punere sub semnul întrebării a dreptului Naţiunilor Europene de a se exprima prin intermediul unor referendumuri.

Ameninţati de probabilitatea destul de mare ca şi alte naţiuni din U.E. să decidă organizarea de referendumuri pe subiectul rămânerii/ ieşirii din Uniune, liderii politici europeni adepţi ai S.U.E. au decis să declanşeze o serie de acţiuni menite să elimine această consultare a naţiunilor care s-ar dovedi fatală pentru viitorul construcţiei statale trans-europene. Altfel spus, Uniunea Europeană, entitate înfiinţată în scopul protejării şi promovării democraţiei, decide să acţioneze prin măsuri anti-democratice pentru a se salva…

În România, falimentul democraţiei este în plină desfăşurare şi atinge forme groteşti de manifestare. Avem un guvern format din tehnocraţi şi exprimând o excepţie de la regula democratică – guvernul nu exprimă voinţa electoratului şi nici... (articol integral - ROSTonline.ro -)

ACTIVENEWS - Alegeri locale 2016: Sfârșitul "Revoluției Colectiv", clonarea FSN-ului și moartea clinică a democrației românești

După anunțarea primelor rezultate date de "exit poll"-uri, care confirmă victoria PSD la nivelul Bucureștiului, Președintele USB Nicușor Dan a declarat că Uniunea Salvați Bucureștiul se va transforma în Uniunea Salvați România, partid care va candida la alegerile din toamnă.

Pe un ton de om supărat și amărât, Nicușor Dan a făcut declarațiile care se mai pot face de un politician care cu puțină vreme în urmă se credea deja învingător, cităm:

"Vreau să îi asigur pe bucureștenii care ne-au votat că nu vom face niciun compromis. (...) USB este formată din oameni care nu au mai făcut politică până acum. Sunt oameni care sunt competenți în meseria lor, care fac un sacrificiu față de cariera lor. (...) Nu facem asta pentru bani, facem ceea ce facem pentru binele comun, pentru că actuala clasă politică ne-a dezamăgit de atât de multe ori încât realmente nu se mai putea. (...) Clasa politică a dezamăgit la nivel național. USB devine Uniunea Salvați România și va lupta pentru locuri în Parlament la alegerile parlamentare din toamna acestui an."

Aparent, în aceste cuvinte se poate identifica una din cauzele înfrângerii pe care o suferă Nicușor Dan, anume incapacitatea, refuzul acestuia de a negocia, de a-și asuma compromisul politic. Probabil că situația politică la nivelul administrației publice a Capitalei României ar fi fost alta, dacă forțele de dreapta ar fi reușit să negocieze susținerea unui candidat unic, demers pe care Nicușor Dan l-a refuzat, să nu zic, sabotat, convins fiind că șansele de victorie îi sunt favorabile.

Totuși, dincolo de aparențe, mesajul lui Nicușor Dan pare a fi scris "după dictare" și se constituie în primul gest public al următoarei etape de dezvoltare a unui partid politic globalist, secularist, internaționalist, vector al intereselor corporatiste și promotor al culturii de inspirație neomarxistă care bântuie Europa. De aici, refuzul imediat anunțat de Nicușor Dan - nici măcar nu a așteptat primele rezultate parțiale comunicate de BEC la miezul nopții - privind colaborarea cu alte partide politice, precum și repetarea mecanică, într-un stil care amintește de propaganda proletcultistă, a celor câteva "setări" pe care le-a primit, probabil, de la Stăpâni: "nu am mai făcut politică până acum", "nu facem asta pentru bani, ci pentru binele public", "actuala clasă politică a dezamăgit" etc.

Nicușor Dan și asociații au reușit să execute, deși cu rezultate cu mult sub așteptările și estimările întemeiate pe analizele "de laborator", prima sarcină: să oficializeze transformarea "Revoluției Colectiv" în partid politic. Se naște, cu forcepsul, un nou mutant pe scena politică românească, partidul "Uniunea Salvați România".

Undeva, cineva a decis ca Frontul Salvării Naționale (exprimat în prezent prin cioburile sale PSD, PNL, PMP, ALDE, UNPR etc.) - care multă vreme a fost folositor pentru Stăpâni la distrugerea economiei naționale, la transferul resurselor din mâinile Națiunii Române în proprietatea marilor corporații, la degradarea gravă a identității naționale și înlocuirea ei cu o falsă identitate europeană - să fie înlocuit treptat, tocmai pentru că a dat dovadă de o rezistență neașteptată la toate asediile gen DNA, campanii negative în presa mainstream, cumpărarea unora dintre lideri etc., să fie clonat în acest nou mutant numit... (articol integral ACTIVENEWS)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Mihai Eminescu cel creştin-ortodox, reacţionar şi „incorect politic“

Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. (Eminescu, Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit şi a putut să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire morală şi în privire materială” (Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» la o muncă onestă, dar grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate” (De când cu începerea…, Timpul, 19 septembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 319)

***

În aceste câteva fragmente din scrierile cu caracter politic ale genialului român Mihai Eminescu, regăsim cuprinse toate fantomele care bântuie societatea românească a anului 2016 d.Hr.: politicianul corupt şi trădător, administraţia locală şi de stat ineficientă şi sinecură pentru funcţionarul corupt, incompetent, slugă la partidul care-i dă, pe nemerit, o pâine albă de mâncat, alegătorul minţit, înşelat, sedus cu vorbe mari, dar goale, iar apoi, părăsit şi batjocorit.... 

Aflăm acelaşi tablou trist al unei Naţiuni risipite, jefuite de străini, lepădată de credinţă şi rătăcită în Istorie, fotografia unui Stat corupt, golit de elementul naţional şi transformat în instrument de exploatare a Naţiunii în folosul străinilor şi spre paguba generaţiilor viitoare de români. 

Totuşi, în aceste câteva fragmente scrise de genialul român Mihai Eminescu regăsim şi speranţa, nădejdea în Biserica Neamului, în puterea Poporului Român de a renaşte, de a rupe lanţurile ruşinii şi falimentului istoric cu care, venetici, cosmopoliţi (multiculturaliştii de azi!) şi trădători cocoţaţi în fruntea Statului şi comunităţii româneşti, l-au legat pe moşia intereselor străine de Neam, Credinţă şi Ţară. 

Dacă românii noştri ar citi măcar o pagină, măcar la câteva săptâmâni, din gândirea politică a lui Mihai Eminescu, am certitudinea că România noastră ar afla cu mult mai repede şi mai bine calea cea dreaptă în călătoria prin Istorie şi către Dumnezeu. 

Români, citiţi-l pe Eminescu! (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Gânduri la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei - Mai suntem creştini?

Într-o Românie în care memoria Eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz pentru Marea Unire este aruncată în umbră de doliul ţinut întru pomenirea morţii unor tineri nevinovaţi, dar nu Eroi ai Neamului, asasinaţi într-o bodegă mizerabilă de corupţia endemică din administraţie, într-o Românie care se depopulează, prin avorturi, sărăcie şi jaf, cu vreo 2 milioane de locuitori pe deceniu, te întrebi dacă mai trăiesc români creştini.

A fi sau a nu fi creştin - aceasta este întrebarea la care Naţiunea Română are obligaţia să-şi afle un răspuns cât mai grabnic. O obligaţie faţă de bunii şi străbunii noştri, cărora le datorăm existenţa ca Stat şi Naţiune, o obligaţie faţă de copiii noştri, cărora le datorăm ca moştenire pentru viitor o Naţiune respectată în lume şi un Stat prosper şi puternic. Mai presus de orice, a răspunde la această întrebare ne obligă sufletul creştin pe care l-a primit poporul român atunci când s-a format pe aceste meleaguri. 

Mai suntem noi, românii, cu adevărat creştini? 

Dacă ne uităm la datele concrete ale realităţii româneşti la început de secol XXI, răspunsul ar fi mai degrabă un NU vehement. Românii refuză tot mai des şi cu consecinţe tot mai grave, să respecte şi să-şi asume în viaţa lor, valorile morale ale Creştinismului, poruncile lui Hristos. Mulţi românii se însoţesc, pentru tihna pântecelui şi din lenea minţii, cu demonii şi astfel condamnă Statul şi Naţiunea Română la un teribil eşec, la o alunecare lentă, bolnăvicioasă şi sigură în vidanja Istoriei... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

Scrisoare de Ziua Ta, Mamă Românie!

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi cer iertare. Nebunia vremurilor noastre ne-a cuprins fiinţa şi am uitat de Tine, draga noastră Ţară. Ne-am bucurat sufletul pe meleaguri străine, am cules bogăţie, am zis sufletelor noastre să se veselească din roadele acestei lumi trecătoare, ba chiar ne-am aflat patrie nouă acolo unde ne este bine… şi iarăşi am uitat de Tine.

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi mărturisesc că ţi-am uitat chipul. Unde sunt Voievozii, unde sunt Domnitorii, unde sunt Regii Tăi, draga mea Românie, părinţii care te-au crescut, te-au apărat şi te-au binecuvântat cu faptele lor măreţe? Noi nu le mai ştim chipul, iartă-ne…

Unde sunt Eroii Tăi, Scumpa mea, dragă Mamă, Românie, unde sunt oştenii, dregătorii, soldaţii, subofiţerii, ofiţerii căzuţi pe fronturile de luptă, românii Tăi care au renunţat la dulceaţa acestei vieţi şi s-au jertfit pentru ca Tu să ai trup şi suflet până la sfârşitul veacurilor? Unde sunt Sfinţii închisorile comuniste care şi-au dăruit viaţa pentru Hristos şi pentru Tine, Mamă Românie, unde sunt pruncii, copiii, tinerii şi toţi cei căzuţi în Decembrie 1989 pentru ca Tu, Scumpă Mamă, Românie, să-ţi regăseşti demnitatea şi libertatea? Cum de le-am uitat chipurile luminoase? 

Îmi amintesc, dar parcă este un vis, că Tu, Scumpă Românie, ai crescut hrănită de sângele sfânt vărsat pentru apărarea şi întregirea Ta de înaintaşii noştri, la umbra Crucii lui Hristos. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că abia ne amintim de ei şi doar la ceas de sărbătoare îi pomenim. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că amintirea faptelor de vitejie şi a jertfei lor a ajuns o biată umbră în pagini prăfuite de hrisov. 

Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, că suntem fii nevolnici. Nu mai ştim ce daruri să-ţi aducem. Am uitat, dragă Mamă, Românie, că Tu iubeşti rugăciunea smerită, munca cinstită, cuvântul cu dreptate rostit şi dragostea între fraţi. Îţi mărturisesc, draga mea Mamă, Românie, că noi am uitat să ne rugăm lui Dumnezeu, pe buzele noastre şi-a făcut cuib blestemul, faptele noastre au ajuns negustorie de Hristos. Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, munca cinstită nu-şi mai are locul şi răsplata pe pământul Tău! Mulţi dintre fiii Tăi, dragă Mamă, au plecat printre străini, să-şi afle acolo tihnă prin munca lor. Dreptatea, dragă Mamă, Ţară scumpă, a pierit dintre noi, iar dragostea de fraţi s-a risipit! Ne certăm între noi, draga noastră Mamă, Românie, suntem dezbinaţi şi aproape că ne-am uitat numele de români. (articol integral -ADEVĂRUL-)

România lui Eminescu şi România noastră – Icoane vechi şi icoane nouă

În cele şase articole apărute sub titlul „Icoane vechi şi icoane nouă” şi publicate în „Timpul”, la anul 1877, Mihai Eminescu realizează cu acurateţe genială o analiză politică şi sociologică a stării României acelor vremuri. În preajma zilei de 15 ianuarie, când vom aniversa naşterea marelui nostru poet naţional, vă ofer câteva fragmente din aceste articole şi vă invit să mărturisiţi despre întristătoarele asemănări existente între România lui Eminescu şi România noastră.

Mărturiseşte Eminescu despre starea de rătăcire a așa-ziselor elite ”românești” ale timpului său:

„E o zicală veche că, de-ai sta sa numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi plăcinta. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivitî. Condiţiile placintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice (…) sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânzătura fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?

Clasa noastră de mijloc consistă (mai ales n.n.) din dascăli şi din ceva mai rău, din advocaţi.

Dl.X bunaoara e plătit de stat ca să învete pe studenții de la universitate limba româna din punct de vedere filologic și istoria românilor, două obiecte pe care nu le cunoaște deloc. (…) În împrejurari normale, acest domn ajuns din întâmplare profesor s-ar fi pus pe-nvățat carte și, fiindcă nu este cu totului tot mărginit, încât să aibă nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns să poată împărtăși studenților ceea ce au aflat alții, de ex. învățații străini, despre limba română, le-ar fi arătat calea bună și bătută de oameni mai cuminți. (…) Dar împrejurarile nefiind normale, dl.X nu învață nimic, ci face politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvață pe de rost într-un sfert de ceas și care-l ridică pe om la noi în țară, făcând de prisos orice muncă intelectuală. Căci natura comună nu muncește decât de sila. Silit de împrejurări normale, dl. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fără câini și umblă cu mâinile în șolduri, lasă școala pustie și vine la București ca să-și facă mendrele și să-și deie o importanță pe care natura n-a voit să i-o deie. (…)

Tot astfel e dl. Y și bună parte din cumularzii universităților. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadență. Și cine plătește oare pe acești domni din clasa de mijloc a căror mâini și inteligențe nu produc valori de un ban roșu măcar? În linia din urmă munca țăranului care, ca dorobanț moare pe câmpul de război, ca muncitor se spetește plătind dări, pentru a ținea pe umerii lui o clasă de trântori netrebnici. (articol integral AICI)

Iubiţi România? Atunci naşteţi prunci, munciţi pentru ei, refuzaţi să fiţi slugile altor neamuri, fiţi harnici, cinstiţi şi credincioşi!

În duminica de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României noastre, în bisericile creştine ortodoxe s-a citit din Evanghelie o pericopă în care se află curpinsă şi esenţa iubirii de Neam şi Ţară. Ne spune Hristos: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Sfânta Evanghelie după Matei, XXII, 37 - 39)

 

Care să fie legătura dintre urmarea acestor porunci dumnezeieşti şi iubirea de Neam şi Ţară, acum, la sfârşit de an 2013 d.Hr., când România se prăvăleşte, împreună cu lumea, spre un viitor necunoscut, în care binele şi răul îşi pierd înţelesul cel vechi, se amestecă şi pervertirea adevărului ne aduce în suflete frigul egoismului, rătăcirea în adâncimile unui infern care-l proclamă semizeu pe omul bolnav de prea multă dragoste de sine?

Să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele, atunci când te manifeşti ca membru al Neamului Românesc şi cetăţean al Statului Român, înseamnă să urmezi poruncile Lui în relaţionarea ta cu aceste două entităţi în interiorul cărora îţi trăieşti această viaţă - Neam şi Ţară.

Să nu ucizi! Un raport din anul 2012 al Institutului de Politici Publice informează că în fiecare zi, aproxiamtiv 400 de românce comit o întrerupere de sarcină la cerere, în România înregistrându-se anula peste 120.000 de avorturi. Raportul IPP precizează că ţara noastră ocupă locul 4 în Uniunea Europeană şi locul 6 la nivel mondial. Îţi iubeşti Neamul şi Ţara atunci când îţi omori pruncul în pântec? Rezultatul uciderii de prunci, al refuzului tinerilor români de a întemeia o familie şi de a da naştere la prunci, dar şi al migraţiei economice spre ţările Occidentului, este că populaţia stabilă a României a scăzut în ultimul deceniu cu peste 2,6 milioane de români. În acest ritm de depopulare, spre mijlocul secolului XXII, Naţiunea Română va fi doar o pagină din arhivele istoriei. 

Avortul la cerere nu este singura crimă comisă împotriva familiei româneşti. O altă statistică dureroasă ne arată că aproximativ 80.000 de copii români aveau, la finalul anului 2012, unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, aproape 23.000 de copii români au ambii părinţi plecaţi şi sunt în grija unor fraţi mai mari, a bunicilor ori a rudelor mai îndepărtate. Practic, aceşti copii sunt orfani.

Conform statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în anul 2012, în România, 1.474 de copii au fost abandonaţi de familii în maternităţi, secţii de pediatrie sau alte secţii de spital. Dacă facem o sinteză a statisticilor, în ultimul deceniu... (articol integral AICI)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ȘI PRUNCULUI NOSTRU NOU NĂSCUT!

La Mulți Ani, România! 
La Mulți Ani și celui de-al treilea copil al familiei noastre!
Dumnezeu l-a binecuvântat să se nască într-un neam creștin ortodox!

* * *

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Despre cauzele sufleteşti ale rătăcirii românilor în Europa

Metidând la haosul în care societatea românească îşi târăşte rătăcirea prin Noua Europa şi fiindu-mi oferită ocazia să susţin o comunicare în cadrul unei dezbateri culturale, la Craiova, am hotărât să scriu despre câteva dintre cauzele sufleteşti ale rătăcirii noastre. O dezbatere în care s-a vorbit despre elitele vechi şi noi, dar unde eu am dorit să găsesc răspunsul la o întrebare simplă: am avut elite, avem elite şi totuşi, de la Caragiale încoace societatea românească este tot mai decăzută moral, care sunt cauzele? 

Comunicarea citită de mine în cadrul dezbaterii culturale despre care aminteam, a provocat strigăte din sală, din partea câtorva voci: ”Nu ai dreptate!”, ”Ruşine!” Voci, am aflat ulterior de la un jurnalist, aparţinând unor figuri importante ale agorei locale.

Am rămas dezamăgit şi uimit. O furtună a năvălit în sufletul meu: încă ne refuzăm adevărul stării noastre sufleteşti? Suntem încă în rătăcirea ”formelor fără fond”? Cine vrea cu tot dinadinsul să trăim în minciuna că nu suntem bolnavi sufleteşte şi astfel, să nu ne căutăm vindecarea?

Vă ofer spre lectură o mare parte din scrierea mea, cu speranţa că ne va fi de folos în străduinţa noastră de a scăpa din deşertul mahalalei Istoriei.

Românii, un popor a cărui naştere începe printr-o dureroasă abandonare a strămoşilor de către Imperiul Roman, forţa şi garanţia civilizaţiei europene a acelor vremuri, au resimţit mereu starea de enclavă europeană uitată. De fapt, gândind la începuturile noastre ca popor, se poate afirma că românii s-au născut şi dintr-un fel de revoltă împotriva Imperiului care îşi trădează, îşi părăseşte şi îşi uită supuşii sau altfel spus, împotriva a ceea ce simboliza atunci, CIVILIZAŢIA.

Reală sau nu, o asemenea interpretare a formării poporului român are totuşi valoare de simbol. O frântură de civilizaţie romană este păstrată de foştii cetăţeni, colonişti şi supuşi ai Imperiului, conduşi de un lider militar rebel, prin asumarea traiului roman la margine de civilizaţie, printre barbari şi alte vitregii ale istoriei, plătind astfel preţul libertăţii. Starea de ”avanpost al civilizaţiei europene” s-a perpetuat şi este definitorie pentru întreaga istorie a românilor. Acest ”provizorat istoric” ne condiţionează inclusiv prezentul post-decembrist şi aşa-zis de integrare europeană. ”A fi esenţă de civilizaţiei europeană, fără a fi parte a civilizaţiei europene” pare că reprezintă blestemul, dar şi binecuvântarea cu care Istoria însoţeşte călătoria poporului român spre veşnicie. Lupta românilor pentru supravieţuire - care nu a fost mereu pentru libertate, ci de multe ori, pur şi simplu, pentru supravieţuirea fizică, cum nici nu a fost întotdeauna, ci mai curând ca excepţie, eroică, nobilă şi curajoasă - a determinat o permanentă transformare a sufletului românesc, aflat încă şi astăzi în plin proces de căutare de sine şi de definire/redefinire. 

Sufletul românesc - ca sinteză a tuturor determinărilor obiective, dar şi a alegerilor şi deciziilor subiective luate în felurite momente ale Istoriei de strămoşii noştri, la care adăugăm şi propriile noastre fapte - se defineşte prin mai multe trăsături, fără a căror cunoaştere şi asumare, orice demers de reaşezare a poporului român în marea familie europeană - prin ceea ce numim ”proces de integrare europeană” - va fi un eşec, sub chipul unui ruşinos faliment naţional. (articol integral AICI)

Despre Români şi România – gânduri naţional-creştine

Hotărârea de a scrie aceste rânduri (oarecum inspirate dintr-un articol mult mai detaliat, a cărui publicare este aşteptată zilele următoare în paginile virtuale ale unei platforme naţional-creştine) mi-a fost determinată de două discuţii avute cu persoane aflate în zone socio-profesionale radical diferite: un taximetrist (fost tehnician, de tânăr aruncat în şomaj de la o întreprindere de stat privatizată acum aproape un deceniu în beneficiul unui investitor străin care a vândut la fier vechi ce se putea şi a plecat când nu a mai avut ce vinde) şi un profesor (implicat în managementul învăţământului preuniversitar privat, cu rezultate excepţionale obţinute de elevii săi la olimpiade naţionale, cu promovabilitate la bacalaureat mult peste media naţională, lider de ONG şi unul dintre puţinii luptători ai comunităţii mele împotriva birocraţiei şi corupţiei din şcoala românească).

Concluzia acestor minunate întâlniri (spun minunate pentru că este un sentiment extraordinar să descoperi în semenii tăi români puterea de a înţelege şi de a mărturisi adevărul despre soarta Naţiunii şi a Ţării) a fost însă comună: Naţiunea şi-a pierdut demnitatea, Ţara este în prag de faliment şi transformată în colonie, Uniunea Europeană a eşuat în misiunea asumată de a dărui naţiunilor europene bunăstarea şi dreptatea socială, transformându-se într-un instrument al marelui capital bancar şi al corporaţiilor multinaţionale.

Firesc, i-am întrebat: ce este de făcut? Răspunsurile, deşi diferite ca formă (taximetristul s-a exprimat în cuvinte simple, cu puţine argumente economice, politice, dar cu o sinceritate evident născută din suferinţa unui om care face taximetrie 12 ore pe zi pentru a întreţine o familie cu trei copii aflaţi la vârsta adolescenţei, profesorul a făcut un adevărat expozeu, cu argumente istorice, economice, politice de o logică şi un bun simţ cum mai rar am întâlnit, tonul fiind cel al unui intelectual sedus şi abandonat de fata morgana a idealului aşa-zisei Europe unite) mi-au oferit, iaraşi, câteva imagini arhetipale comune: să ne redobândim demnitatea, să fim respectaţi în Ţară şi în Europa, să ne bucurăm de prosperitatea materială pe care munca cinstită şi bogăţiile ţării o pot oferi tuturor românilor, să trăim într-o societate în care să domnească legea şi moralitatea.

Fraţii mei de dialog mi-au descris, de fapt, ţelul comun care îi animă – o Românie renăscută în demnitate, moralitate şi prosperitate. Mărturisirile lor despre acest deziderat m-au determinat, cum spuneam, să aştern pe hârtia virtuală a PC-ului câteva gânduri care pot să reprezinte, în viziunea mea, un bun început în aflarea răspunsului la întrebarea: ce este de făcut? Anticipând răspunsul, mărturisesc: trebuie să retrezim în noi sentimentul naţional-creştin. (articol integral AICI)

Superman, Spiderman or Batman - Povestea unor inimi...

* * *

"Superman, Spiderman sau Batman", de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seară, la gala Academiei de Film Europeană (EFA), organizată în Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului. (articol integral AICI)

* * *

Vizionează și distribuie acest film folosind una dintre cele trei adrese de Internet (copy/paste în rețeaua de socializare, messenger etc.):

http://vallahianova.blogspot.ro/2012/12/superman-spiderman-or-batman-povestea.html

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=P1M0GzzGKKg#!

http://www.gandul.info/magazin/filmul-integral-care-i-a-adus-sambata-seara-lui-tudor-giurgiu-premiul-academiei-de-film-europene-video-10361544

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNI! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 

TRĂIASCĂ REGELE! TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNI! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 

TRĂIASCĂ REGELE! TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 7-13 ferbuarie 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. O meditație asupra vinovăției la care vă invit să fiți părtași. Lectură cu folos.

ROSTIRI INCOMODE

 Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Biată Românie, află despre noi, românii, că ne este nu știm cum. Bântuim prin trupul tău, scormonind prin gunoaie, pribegim uneori prin curtea Europei, să mâncăm resturile de la masa mai bogată a vecinilor, însă de obicei, vegetăm privind la tine cum te descompui. Suntem sătui de toți și mai ales de noi înșine, așa că, în aproape un deceniu am reușit să ne împuținăm cu vreo 2,5 milioane, abia mai suntem vreo 19 milioane de fantome. Deh, biată Românie, nu ne plac pruncii, așa că-i ucidem în pântecele femeilor noastre, căci sângele nevinovat ne pare mai bun decât ambrozia zeilor.

Biată Românie, noi, românii, te-am iubi, dar nu ne lasă stăpânii tăi. Să te scăpăm de la violul colectiv, nu prea știm. Uneori, din patru în patru ani, la alegeri, ne îndrăgostim pe rând de unul dintre violatori și, iartă-ne, dar uităm de tine. Avem așa, un fel de amețeală, când primim plasa aia cu cadouri electorale sau pliculețul cu bani, când auzim declarațiile de dragoste care ne promit raiul pe pămât și ne îndrăgostim la prima vedere de viitorul tău stăpân. Să nu uiți, totuși, biată Românie, că venim să plângem pe umărul tău julit de violența stăpânilor atunci când ni se face foame și promisiunile cu care stăpânii ne-au sedus, nu se împlinesc.

Biată Românie, te rugăm să înțelegi că așa suntem noi, paraziții care populăm trupul tău. Prea puțin capabili să ne găsim un rost aici, în bogăția pe care ne-ai dăruit-o. E mai ușor să ne lamentăm, iar burta ne e mai plină dacă din hoția și lenea stăpânilor pică ceva și pentru hoția și lenea noastră. Nu te supăra pe noi, tu, Românie, oricum ai viață cât dăinuie planeta asta. Noi trăim mai puțin, vrem să ne bucurăm de viața asta, chiar dacă lăsăm răni adânci în trupul tău. Ne-ai fost mamă bună, vei înțelege și vei ierta impostura noastră.

Biată Românie, mai este ceva bogăție de irosit, rabdă și tu un pic. Lasă-ne să ne umplem burțile, să te tranșăm în bucăți mici, la umbra mahalalelor noastre, să fim sătui. Îngăduie-i și pe stăpânii tăi și-ai noștri, te va durea, dar nu prea mult, jaful este aproape de sfârșit, căci sânii tăi sunt tot mai goi de bogăție.

Biată Românie, te rugăm să ne înțelegi, dar mai stăm puțin în trupul tău, adică vreo opt decenii, până va muri ultimul dintre noi și vom ajunge tristă istorie. Atunci, biată Românie, te vei bucura căci vor veni alții să-ți îngrijească trupul și să te respecte, poate vreun neam mai harnic, mai cinstit și credincios. Îndură-ne aceste opt decenii, pe noi, românii, că mult nu mai este până duhul nostru se va stinge. Biată Românie, asta ți-am făcut...