ActiveNews: ARDE TURNUL BABEL!

Politica aberantă de deschidere totală - fără criterii de selecție, fără mecanisme de securitate - a granițelor Uniunii Europene pentru refugiați - printre care devine evident că s-au infiltrat teroriști sau emisari ai acestora - dar și acțiunile militare ale SUA și aliaților europeni din NATO în teritoriile predominant islamice din Orientul Apropiat și Nordul Africii, acțiuni lipsite de discernământ politic și mai ales, de necesara predicție a consecințelor politice, altfel spus, obtuzitatea și egoismul liderilor politici euro-atlantici reprezintă cauze principale ale tragediei cumplite provocată de atentatele comise la Bruxelles, una dintre capitalele politice ale Uniunii Europene.

Liderii politici ai Uniunii Europene, care s-au încăpățânat să privească realitățile din spațiul islamic prin ochelarii de cal bolnav ai corectitudinii politice și multiculturalismului integraționist, s-au trezit, șocați, că bombele teroriștilor explodează la doar câteva sute de metri de sediile instituțiilor politice europene. Am privit scârbit la chipurile crispate, să nu zic speriate, ale unora dintre europarlamentarii români care relatau de la fața locului pentru televiziunile de știri românești ce simt ei, cum au trăit ei etc., la Bruxelles, momentele de după atentate. Am înțeles, privind la acești politicieni, că de fapt, curajul lor în a se confrunta cu realitatea se manifestă doar în spatele zidurilor bine păzite ale sălilor Parlamentului European. Ziduri de beton, dar și ziduri ale unei boli sufletești care au izolat pe aleșii cetățenilor europeni de realitate și de adevăr...

În aceste momente sângeroase și triste se vorbește despre unitatea și solidaritatea europenilor, dar și despre necesitatea de a se investi și mai mulți bani, deși se alocă deja sute de milioane de euro la nivelul Europei, în măsuri de securitate. Puțin mai este și se va spune iarăși că trebuie să renunțăm la alte câteva drepturi și libertăți cetățenești, așa cum ne-au cerut să renunțăm la viața privată, atunci când au adoptat legile Big Brother...

Liderii europeni fac declarații tari - cum au mai făcut după recentele atentate de la Paris sau după cele din Spania ori din Marea Britanie, cu ani în urmă - vorbesc de hotărârea lor de a distruge terorismul, de a apăra Uniunea Europeană, de a promova valorile europene etc. Un discurs devenit deja penibil și pe care îl auzim de foarte multă vreme, dar ale cărui efecte sunt total contrare aștepărilor noastre.

Uniunea Europeană nu este mai sigură, dimpotrivă, frica a cuprins sufletele europenilor. De peste un deceniu, bugetele serviciilor secrete și de securitate din Uniunea Europeană au fost mărite în fiecare an cu sume imense, bani care puteau fi folosiți pentru construirea de școli, de spitale sau pentru... (articol integral - ACTIVE NEWS -) 

Europenii, imigranţii şi o întrebare: "Şi cine este aproapele meu?" (1)

FOTO AP - Copil din tabăra de refugiaţi sirieni din Zahrani, Liban.

Europenii şi casa lor comună, Uniunea Europeană, se confruntă cu marele examen al redescoperirii propriei esenţe, căci valul de imigranţi care ameninţă să inunde societatea europeană pune sub semnul întrebării nu atât mecanismele UE de intervenţie în situaţii de criză umanitară, cât mai ales chestiunea identităţii europene.

Teribila şi sângeroasa criză provocată de aceste migrări masive spre Uniunea Europeană ne obligă pe noi, europenii, să adoptăm cât mai urgent o soluţie, iar această soluţie, prin conţinutul ei, va exprima esenţa a ceea ce reprezintă, de fapt, U.E. şi cetăţenii săi.

Cred că cel mai sever test prin care se poate afla profilul moral al unui individ, al unei comunităţi, este acela de a-i cere să sacrifice substanţial din bunăstarea proprie pentru a ajuta nişte străini de neam, credinţă şi ţară, aflaţi într-o gravă situaţie de sărăcie, de boală, de calamitate. Supuşi la acest test de criza imigranţilor, europenii au exprimat, în aceste zile dramatice, două categorii de atitudini.

Pe de o parte, politicieni, lideri ai Bisericii, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, dar şi simpli cetăţeni din statele Europei au fost puternic sensibilizaţi de cumplita dramă a imigranţilor din Orientul Apropiat şi Africa,care încearcă cu disperare să se salveze în Uniunea Europeană, din calea războiului şi a sărăciei extreme. Mulţi europeni au fost impresionaţi de această sângeroasă criză umanitară şi s-au mobilizat pentru adoptarea unor soluţii. Au fost propuse măsuri imediate de ajutorare a acestor imigranţi, au fost organizate manifestaţii de stradă şi campanii în reţelele de socializare prin interemdiul cărora numeroşi europeni îşi exprimă disponibilitatea să găzduiască imigranţi în propriile case, entităţile de coordonare politică ale U.E. au decis repartizarea unor cote de imigranţi cărora ţările membre trebuie să le ofere azil, s-a făcut apel la solidaritatea umană, s-au făcut promisiuni, s-au luat angajamente etc.

Totodată, mulţi europeni şi-au reamintit că sunt creştini, asumându-şi însă, în încercarea lor sinceră de a-i ajuta pe refugiaţi, un creştinism "de telenovelă" definit printr-o milă lipsită de luciditate, o precaritate spirituală care face să eşueze şi să se denatureze orice faptă bună, conform înţeleptei ziceri că "drumul spre iad e pavat cu bune intenţii"! (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

Ora de Religie – "piatră de poticnire" pentru atei şi "probă de foc" pentru credincioşi

Educaţia religioasă în şcoala românească a alungat, în anii 90, demonul a ceea ce a fost educaţia socialistă şi marxistă a regimului ateist ceauşist. După 25 de ani de la căderea comunismului, seminţele otrăvite pe care acest regim criminal le-a sădit în sufletele noastre dau proaste roade, inspirând o nouă mişcare ateistă, îmbrăcată în hainele aşa-zisei modernităţi şi predicând o secularizare absolută a statului şi societăţii noastre.

Surprinzător şi iritant pentru adversarii Bisericii, reacţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Patriarhiei Române a fost promptă şi eficientă. În campania de apărare şi promovare a Orei de Religie în şcoala românească, Biserica a dovedit că atât în adâncurile neştiute ale comunităţilor româneşti, cât şi în rândul elitelor, există sentimentul de loialitate faţă de educaţia religioasă a copiilor noştri. 

Biserica Ortodoxă Română nu este singură în lupta pentru apărarea Orei de Religie, deşi principalele atacuri de presă şi ale părţii ateiste din societatea civilă românească au fost orientate spre aceasta. 

Principalele culte religioase din Statul Român, întrunite în şedinţa de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, din 28 februarie 2015, sub preşedenţia IPS Părintele Ioan Robu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Romano – Catolic de Bucureşti, au adoptat Apelul Comun „Lumină pentru Viaţă”. Importanţa Orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor.

***

Dragii noştri părinţi, Dumnezeu îngăduie pentru păcatele noastre să trecem prin această „probă de foc” – apărarea Orei de Religie în şcoala românească. Urmând poruncile lui Dumnezeu şi pilda Sfinţilor Săi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom face datoria şi vom mărturisi adevărul credinţei noastre. 

Dragii noştri părinţi, cel mai frumos dar pe care îl veţi face copiilor voştri este floarea mântuirii răsărită din veşnica primăvară a împreună vieţuirii cu Dumnezeu! Mergeţi la şcoala copiilor voştri şi faceţi cerere ca aceştia să fie înscrişi la Ora de Religie. Sesizaţi autorităţilor în drept şi reprezentanţilor cultului dvs. religios orice tentativă prin care s-ar încerca să vă fie oprită exercitarea dreptului dvs. de a vă înscrie copiii la Ora de Religie. 

Vorbiţi cu copiii voştri, mărturisiţi-le că adevărata viaţă este a urma poruncile lui Dumnezeu şi îndemnaţi-vă copiii să participe la Ora de Religie. 

Părinţi, înscrieţi-vă copiii la Ora de Religie! (articol integral -Blogurile ADEVĂRUL-)

Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti - Omul "modern", Noul Babilon şi Creştinii

Rătăcit în dulceaţa poftelor pântecului, îmbătat de narcisismul izvorât din contemplarea propriei false înţelepciuni, prin care speră să cucerească universul, nebun amant al libertăţii fără limite, omul „modern” îşi refuză orice efort care ar aduce chiar şi o biată umbră de semerenie asupra idolului în care, orgolios, şi-a transformat fiinţa.

"Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facerea II, 16-17)

Omul „modern” se teme de moarte, însă nu are o teamă sfântă, ci doar o biată, penibilă teamă animalică. În Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti noi, creştinii, pregustăm moartea noastră, având nădejdea Învierii. Omul „modern” refuză însă Învierea şi implicit, refuză gândul morţii, deşi moartea este pretutindeni şi îşi află izvorul în lumea naturală, o lume a transformării permanente, a conflictului pentru supravieţuire, o arenă în care doar cel mai bine adaptat, cel mai puternic poate obţine victorii, de altfel efemere, căci finalul existenţei oricărei fiinţe supuse legilor naturale este moartea.

Moartea mănâncă în fiecare secundă din trupul nostru pentru că duhul nostru şi-a pierdut capacitatea de a fi în armonie cu trupul şi mai ales, cu izvorul său de viaţă - Dumnezeu cel care ne-a creat după chipul şi după asemănarea Sa (Facerea I, 26).

Dorindu-ne cu mare sete să gustăm din ceea ce nu ne era încă îngăduit, pentru câteva clipe de supremă plăcere am renunţat la contemplarea lui Dumnezeu şi la stăpânirea duhovnicească asupra lumii, primind în schimb lanţurile păcatului care ne leagă de lumea naturală, o lume care se descompune mereu şi mereu, un regat în care nimic nu este veşnic, otrăvindu-ne sufletul cu frica şi chinul morţii.

Istoria omului „modern” este istoria omului rătăcit în propriile pofte, o rătăcire care a provocat suferinţe inimaginabile prin crimele, nedreptăţile şi războaiele care au pervertit civilizaţia de care suntem atât de mândri. Alături de aceste pofte, motorul progresului nostru material nu este altceva decât o lene cosmică. Fuga din calea oricărui efort fizic şi intelectual, dorinţa de a obţine cât mai multe, cu cât mai puţin efort şi cât mai repede posibil ne-au modelat lumea, ridicând un altar păgân spre închinare la cele ale trupului, cu preţul îmbolnăvirii sufletului nostru.

Omul „modern” poartă în sine pecetea adamică a neascultării de Dumnezeu, se hrăneşte din cu această neascultare şi se mândreşte cu ea. Omul „modern” refuză până şi evidenţele lumii naturale, care deşi supusă transformării şi morţii, caută mereu să-şi afle armonia, echilibrul, dovedindu-ne că în adâncurile sale se află, totuşi, legile lui Dumnezeu. Pecetea bolii din noi este incapacitatea de a ne înfrâna, de a ne refuza plăcerile ahrimanice ale trupului şi dorinţele luciferice ale spiritului, este graba de a cunoaşte binele şi răul, fără a înţelege pe deplin adâncurile înţelepciunii acestei cunoaşteri.

Din neascultare, din pofte şi din lene am clădit un Nou Babilon, închinându-ne la propriul nostru chip, Omul-Semizeu, am ridicat sabia orgoliului nostru imens şi îl alungăm pe Fiul Omului din cetatea sufletelor noastre. Care sunt roadele acestei false credinţe în Omul-Semizeu? Crima, războaiele, foametea, vărsarea de sânge nevinovat, ignoranţa, fanatismul, mizeria, boala... şi miliarde de oameni care suferă cumplit blestemându-şi viaţa. (articol integral ADEVĂRUL)

Blogurile ADEVĂRUL - România protest(antă)

Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.000.000 cu drept de vot, au hotărât ca Preşedintele Republicii să fie etnicul german de religie luterană Klaus Iohannis.

În acest context ale cărui semnificaţii încă se decantează, Îmi asum să afirm, ca preot creştin ortodox, dar şi ca cetăţean al României şi Uniunii Europene, următoarele opinii personale: 

Da, apartenenţa religioasă a politicienilor români este (trebuie să fie!) importantă pentru Biserica Ortodoxă, pentru ierarhii, preoţii şi credincioşii săi, iar alegerea unui luteran în fruntea unui stat locuit în majoritate de creştini ortodocşi reprezintă un eveniment istoric de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă, prin factorii care l-au generat şi prin consecinţele sale în viitorul imediat! 

Da, alegerea luteranului Klaus Iohannis de către milioane de români ortodocşi exprimă pe de o parte, neputinţa Bisericii Ortodoxe de a promova o agendă publică proprie, vie, dinamică şi racordată la întreg ansamblul de realităţi sociale, economice şi politice din agora cetăţii româneşti, cu o puternică voce mărturisitoare în relaţia cu politicienii, iar pe de altă parte, este (mai ales!) lucrarea voinţei lui Dumnezeu (Vox Populi, Vox Dei!) de a îngădui românilor o lecţie a neputinţei lor de a afla un politician român şi creştin ortodox care să posede calităţile umane, morale şi politice (cel puţin cele afişate până acum!) ale germanicului luteran Klaus Iohannis şi în care românii creştini ortodocşi să-şi regăsească deopotrivă speranţele lumeşti ale unui trai demn, prosper şi civilizat, precum şi valorile spirituale ale credinţei lor creştine ortodoxe. 

În anul 2014, an proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind al comemorării jertfei muceniceşti a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, românii îşi caută salvarea de la un străin, ca etnie şi credinţă, dar român frate şi egal al nostru prin apartenenţa sa la Statul Român şi la marea familie a naţiunilor Uniunii Europene, refuzând oferta populistă şi sancţionând gravele, de neînţeles erori politice (printre care cea mai gravă fiind superficialitatea imensă şi jignitoare cu care au fost trataţi românii din Diaspora şi relaţia acestora cu familiile lor şi cu tinerii din ţară) comise de creştinul ortodox Victor Ponta. (articol integral -ADEVĂRUL.RO-)

Halloween??? Nu, mulţumesc! Prefer să-i sărbătoresc pe Sfinţi!

Duhul lui Mamona, care ne vrea legaţi de patimile pământului, ne face o „super-ofertă” în aceste zile, ispitindu-ne cu păgâna sărbătoare de Halloween. În seara de Halloween, copiii noştri sunt îndemnaţi să-şi ascundă chipurile lor de îngeri inocenţi sub măşti întunecate înfăţişând vampiri, strigoi, vrăjitoare şi felurite alte bestii ale iadului. Totul pare o glumă, dar dincolo de aparenţe ne rânjeşte Diavolul.

Biserica Ortodoxă Română, printr-un comunicat de presă remis publicităţii de Patriarhia Română, îşi exprimă aceeaşi îngrijorare pe care o au ”numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească”. Tot mai des, cu ocazia sărbătorii păgâne de Halloween, ”sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent.” Într-adevăr, este paradoxal şi cumplit că în şcolile publice româneşti ”sunt încurajate tocmai activităţile cu efecte negative asupra formării şi educaţiei copiilor şi tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învăţământ extracurricular.” 

Ofensiva satanică de Halloween este puternic contracarată şi de Biserica Greco-Catolică, prin Episcopia Greco-Catolică de la Oradea care a iniţiat o campanie de promovare a sărbătorilor religioase creştine, intitulată "Halloween??? Nu, mulţumesc! Prefer să-i sărbătoresc pe Sfinţi!" (de unde am îndrăznit să împrumut titlul articolului meu) Acestui demers s-a alăturat public şi Biserica Romano-Catolică, prin Episcopia Romano-Catolică din Iaşi. Sărbătoarea păgână de Halloween nu este acceptată, de fapt, de creştinii care înţeleg că ”dovleacul de Halloween” este expresia pervertirii sufletelor copiilor noştri. 

Despre Halloween, în Wikipedia ni se spune:  

„Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie... (articol integral -ADEVĂRUL-)

Scade încrederea în Biserică - realităţi din umbra unui sondaj

Rezultatele unui sondaj recent realizat de INSCOP Research şi prezentat în paginile virtuale ale „Adevărului” ne prezintă sec, în procente statistice, evoluţia descendentă a încrederii românilor în cea mai veche şi, îndrăznesc să spun, importantă instituţie a poporului nostru: Biserica.

Sintetizând, în baza datelor statistice, se poate spune doar atât: vectorul de încredere a românilor în Biserică a evoluat de la 66,1% în mai 2013, la 62,4% în octombrie 2014. O scădere de 3,7% în 17 luni!

 

Nu am o încredere absolută în sondaje. În multe situaţii, statisticile sunt eronate şi slujesc interesele unor grupuri oculte care vor să manipuleze agenda publică. Totuşi, nici nu pot să ignor multiplele semnale care vin din foarte multe zone - instituţii de sondare a opiniei publice, statistici oficiale, societatea civilă, inclusiv credincioşii noştri - şi care îmi demonstrează că un nou fenomen social şi spiritual îşi face tot mai puternic simţită prezenţa în societatea românească: degradarea încrederii românilor în Biserică.

Dacă ne dorim să analizăm serios acest fenomen, atunci nu ne vom limita doar la aspectul omenesc al relaţiei românilor cu Dumnezeu, exprimat prin componentele lumeşti ale Bisericii: administraţie bisericească, ierarhie etc. Sondajele ne vorbesc, în limbajul specific al procentelor, despre o realitate cu mult mai dureroasă decât scăderea încrederii într-o instituţie bisericească. 

Dincolo de procente şi statistici, vorbim despre un subiect extrem de important pentru viitorul naţiunii române şi suntem chemaţi să descoperim cu sinceritate cum se regăseşte Hristos în faptele românilor. Anticipez concluzia la care am ajuns în urma studierii diferitelor statistici oficiale: 

Românii se îndepărtează tot mai mult de Hristos! (articol integral -ADEVĂRUL-)

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi Creştinismul – Despre zâmbetul lui Iuda la umbra Crucii

Apropiata campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale va dezbate o temă care, deşi veche şi specifică vieţii politice româneşti post-decembriste, devine specială şi delicată în contextul luptei extrem de dure pentru funcţia de Preşedinte al Republicii: referirea la credinţa religioasă a candidaţilor, la relaţia dintre Stat şi Biserică.

Politicieni din toate partidele parlamentare româneşti de după 1989 au încercat permanent să-şi atragă simpatia şi sprijinul liderilor religioşi. Mii de amendamente la proiectele de buget naţional au fost aprobate în peste douăzeci de ani de democraţie şi au ajutat cultele religioase, cu precădere Biserica Ortodoxă, să recupereze terenul pierdut, răpit de dictatura comunistă. 

Anii ’90 au cunoscut inclusiv fenomenul implicării făţişe a membrilor clerului în activitatea politică de partid. Treptat, cultele religioase au delimitat limpede şi ferm activitatea preoţească şi filantropică de activitatea politică, interzicând, cel puţin la nivel oficial, declarativ, implicarea clerului în politica de partid. 

Relaţiile de colaborare, de curtoazie şi uneori, de ascunsă complicitate, dintre unii lideri religioşi şi liderii politici s-au păstrat, fiind reciproc avantajoase pentru cele două centre de forţă şi influenţă asupra societăţii româneşti. Din nefericire pentru naţiunea noastră, aceste relaţii nu au avut ca rezultat reîncreştinarea dregătorilor cetăţii şi uneori, dimpotrivă, au provocat decreştinarea, apostazia slujitorilor religioşi. 

Acum, în prag de campanie electorală, liderii politici ai celor două tabere aflate în competiţie pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, aduc în discuţie, încă cu timiditate, dar cu o insistenţă crescândă, tema valorilor creştine şi apartenenţei religioase a candidaţilor. 

PSD, partidul aflat la guvernare, îşi exprimă, prin vocea candidatului său, Victor Ponta, o dublă loialitate, pe de o parte, faţă de principiul nediscriminării religioase, pe de altă parte, faţă de Creştinismul Ortodox, religia majoritară în România. Alături de gesturile de simpatie exprimate prin sprijinul concret oferit Bisericii Ortodoxe pentru activităţile pastorale, misionare şi filantropice, PSD mizează atât pe apartenenţa lui Victor Ponta la religia creştin-ortodoxă, cât şi pe măsurile sociale în favoarea claselor defavorizate implementate de guvern, măsuri care cel puţin aparent, ar fi inspirate de morala creştină. (articol integral -aici-)

Alegerile Europarlamentare (Episodul 2) - Biserica şi alegerile: pe cine să NU voteze creştinii români

Dacă ne numim creştini, purtând numele lui Hristos, atunci să fim creştini în toate zilele vieţii noastre. O astfel de zi a vieţii noastre de creştini va fi şi 25 mai 2014, când suntem chemaţi să ne alegem reprezentanţii în Parlamentul European. Dacă ne dorim ca acest parlament să nu se transforme într-un nou Turn Babel, dacă ne dorim ca Europa să redevină creştină, atunci să alegem pe acei candidaţi care urmează învăţătura lui Hristos.

Vă mărturisesc că doream să postez, în mini-seria numită ”Alegerile Europarlamentare” (din care am publicat primul episod care poate fi lecturat -aici-), un studiu despre prezenţa candidaţilor în realitatea virtuală a Internetului. Voi amâna publicarea articolului respectiv şi vă propun să medităm împreună asupra unui subiect deosebit de important, anume atitudinea unui creştin în faţa urnei de votare.

Totodată, vă mărturisesc şi faptul că am luat hotărârea să scriu despre acest subiect după ce am lecturat articolul fratelui în slujire şi colegului de blog, preotul Bogdan Tănăsescu, articol care pe de o parte, mi-a oferit ocazia unei rememorări a poruncilor lui Hristos, iar pe de altă parte mi-a trezit dorinţa de a lămuri cu şi mai mare claritate şi fermitate care trebuie să fie atitudinea creştinilor şi implicit, a Bisericii lui Hristos faţă de procesul electoral din democraţie.

Prin urmare, vă îndemn să NU votaţi partidele şi candidaţii care nu respectă poruncile lui Hristos. Îndemnul meu, pe cât de simplu de enunţat, pe atât de dificil este de detaliat. Totuşi, voi face încercarea de a vă oferi câteva necesare lămuriri şi astfel, de a vă ajuta să votaţi sau să nu votaţi în deplină comuniune cu poruncile lui Hristos şi deopotrivă, cu împăcarea că aţi ales în agora europeană nişte dregători creştini ori dimpotrivă că aţi salvat-o de prezenţa unor nevrednici.

Să nu-i votăm pe cei care încalcă cele 10 porunci dumnezeieşti 

Porunca I - Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

Dacă un candidat se închină la idoli străini şi urmează legăminte ori porunci idoleşti, căutând prin această închinare să obţină putere lumească şi egoistă asupra semenilor săi, să nu-l votăm!

Dacă un candidat şi-a făcut idol din puterea lumească, pe care o foloseşte spre folosul său personal şi împotriva poruncilor lui Dumnezeu, a intereselor Statului Român şi Naţiunii Române, să nu-l votăm!

Dacă un candidat a promovat legi care sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu ori dacă este ateu, să nu-l votăm! 

Porunca II - Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

Dacă un candidat şi-a făcut idol din iubirea de arginţi şi se închină banilor... (articol integral -aici-)

Revoluţia veşniciei: HRISTOS A ÎNVIAT!

”După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.

Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.

Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.” (Sfânta Evanghelie după Matei XXVIII,1-16)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Împreună călătorim, dragii mei frați, spre veșnicie, purtând în trupurile noastre o moarte care a fost învinsă de Hristos care a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le! Dacă vom urma lui Hristos, trăind în Hristos, murind în Hristos și devenind părtași învierii în Hristos, toate relele acestei lumi vor fi risipite. Căci cauza nedreptății din această lume nu este vreun sistem politic sau economic și nici vreo condiționare genetică ascunsă în trupul nostru muritor, ci doar viața fără Dumnezeu și supunerea noastră față de poftele noastre egoiste ne aduc durerea, boala și moartea în trup și suflet.

Revoluțiile noastre sângeroase, dictaturile, democrațiile și toate încercările noastre neputincioase de a ne organiza viața pe acest pământ au eșuat pentru că au fost golite de iubirea de Dumnezeu și de oameni. Căci în călătoria noastră în regăsirea Edenului, din toate valorile spirituale, ideologice, filosofice pe care am încerca să le folosim pentru a întemeia o lume mai bună, ”rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XIII, 13)

Hristos ne cheamă, dragii mei frați, la o revoluție unică, nu una exterioară, ci la o transformare spirituală profundă, interioară, la detronarea morții din sufletele noastre. (articol integral AICI)

Paştele lui Iisus şi Paştele lui Baraba

”Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.” (Evanghelia după Matei XXVII, 17, 20, 26)

Starea vieţii noastre prezente, de români călători la margine de Europa, este rodul alegerilor noastre trecute - un adevăr simplu de rostit, însă greu de acceptat în deplinătatea manifestărilor şi consecinţelor sale. Românului îi este mult mai simplu să spună că alţii sunt vinovaţi pentru ruina lui şi să arate spre păcatele lor, uitând de propriile lui păcate.

Săptămâna Patimilor ne îndeamnă tocmai la această meditaţie asupra alegerilor făcute: ce am ales noi, românii, ca neam şi deopotrivă, ca indivizi, să facem cu viaţa noastră de până acum, pe ce cale am ales să călătorim?

Pe cine am ales eu între Iisus şi Baraba?

De fapt, a alege înseamnă, în esenţă, a iubi, însă iubirea are două chipuri.

În chipul cel mai răspândit în lumea noastră rătăcită, poţi să te iubeşti în tine însuţi, necondiţionat şi cufundat în egoism şi patimi, îngăduindu-ţi toate plăcerile şi răutăţile lumii. Atunci alegi pe Baraba tâlharul, atunci alegi bezna, deşi tu crezi că eşti în lumină şi că trăieşti în dreptate, atunci eşti un tâlhar şi-ţi jefuieşti propriul suflet. Căci ce este păcatul, decât o iubire pervertită? (articol integral AICI)

Gânduri şi lacrimi în Săptămâna Patimilor - Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!

”Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Sfânta Evanghelie după Matei XXIII, 13)

Privim la gâlceava, la haosul, la nebunia care bântuie cetatea românească şi cu greu aflăm în această întunecime sufletească măcar o frântură de lumină şi trăire creştină. Duh de ură, duh de dezbinare şi demoni ai necredinţei ispitesc şi amăgesc sufletul neamului nostru. Se spurcă Săptămâna Patimilor de către mai-marii cetăţii româneşti, cu certurile lor de mahala, cu jaful făptuit în taină, cu aroganţa şi lipsa lor de simţire faţă de pacea duhovnicească şi năzuinţele poporului. Impostori, infractori, desfrânaţi, beţivi, hoţi şi delatori se bulucesc unii peste alţii în agora cetăţii, se murdăresc şi ne murdăresc cu mizeriile păcatelor lor, cocoţaţi prin minciună şi furt pe înălţimile dregătoriilor lumeşti.

Poporul este ispitit să se smintească în această nebunie demonică, cu promisiuni deşarte că adevărul ar fi aici, acolo ori aiurea, în locuri unde pe nedrept şi cu nemilostenie s-au aşezat stăpâni dregătorii cetăţii româneşti. Cu credinţa slabă şi sufletul chinuit de patimi omeneşti, românul din popor se aruncă în haosul minciunii, slujind pe dregătorul devenit idol în mintea lui cea proastă, iar când această luptă îi pare de neînţeles, el fuge din calea haosului, dar nu spre rugăciune şi smerenie, ci urmându-şi poftele păcătoase şi lenevind în braţele desfrânării spre care îl cheamă dulcele ”carpe diem”, otrava ce-i este dată ca hrană prin miile mizerii ale vieţii fără de Dumnezeu.

Unde sunt păzitorii Legii, unde sunt mărturisitorii Adevărului, unde este pacea noastră, smerenia noastră, rugăciunea noastră? Unde este glasul care să cheme la împăcarea cu Hristos, cu semenii şi cu noi înşine, pentru a pătimi în Hristos, a muri în Hristos şi a Învia în Hristos? Acest glas nu mai este auzit, Cuvântul nu mai este văzut, căci dregătorii sunt surzi, poporul este orb, mărturisitorii au amuţit, iar urâciunea pustiirii îşi cere plata de la sufletele noastre pline de păcate... (articol integral AICI)

Repetata răstignire a Sfinţilor Închisorilor Comuniste – Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi!”

Citeam, acum câteva zile, pe blogul fratelui meu în Hristos, jurnalistul şi scriitorul Claudiu Târziu (http://c-tarziu.blogspot.ro), că ar exista o somaţie către Primăria Sectorului 2 Bucureşti să se îndepărteze din spaţiul public (Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că acesta ar fi fost criminal de război!

O ştire (un zvon, o manipulare?) pe de o parte, bizară pentru nişte vremuri în care singura soluţie de renaştere a Naţiunii Române este asumarea valorilor europene numai şi numai prin armonizarea lor cu valorile spirituale tradiţionale româneşti. Or acestea au fost sintetizate, definite şi promovate în forma lor deplină de marea intelectualitate culturală, universitară şi bisericească românească a perioadei interbelice din secolul trecut. Pe de altă parte, ştirea se înscrie în „normalitatea” României noastre aflată sub controlul total al foştilor securişti, activişti PCR şi lucrători în comerţul exterior al RSR.

Cum să le vorbeşti unor draci despre Sfinţi, fără ca dracii să nu înceapă să urle, să ţipe ori să protesteze „politically correct”? Interesul extrem de scăzut al multora dintre instituţiile publice de cultură şi istorie subvenţionate de Statul Român de a dezvolta proiecte culturale şi de cercetare istorică prin care să se aducă lumina adevărului asupra unor remuri tulburi şi deopotrivă prolifice din istoria spiritualităţii româneşti, anume perioada interbelică a secolului XX, permite apariţia de poziţionări exagerate şi chiar aberante care declanşează o nedreaptă rejudecare şi condamnare publică a unora dintre membri intelectualităţii româneşti interbelice asasinaţi în închisorile şi lagărele de exterminare ale Gulagului românesc. 

Se rejudecă şi se condamnă public marile personalităţi culturale şi spirituale ale României interbelice a secolului XX, prin interpretări grav afectate de aberaţia numită „politically correct”, într-o Românie condusă de foştii membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale Securităţii şi Partidului Comunist Român, adică tocmai de acei indivizi care ar merita cu prisosinţă să fie judecaţi penal şi închişi în temniţă pentru distrugerea, jaful şi pervertirea la care au supus, vreme de peste 50 de ani, Naţiunea Română şi Statul Român. (articol integral AICI)

Un nou eşec ”Made in European Union” – Extremismul naţionalist-şovin, rasist şi antisemit

 

Trăim într-o Europa fără suflet, ne-am rătăcit şi ne va fi tot mai rău, căci în Noul Turn Babel European, de prea multă vreme nu se mai aude glasul psalmistului: ”De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.” (Psalmul 126,1)

În luna mai a acestui an, în cadrul unei conferinţe europene care a avut ca temă agravarea fenomenului extremist în Uniunea Europeană, comisarul european Cecilia Malmström a rostit un discurs sub titlul generic: ”Creşterea extremismului de dreapta în Europa”. În contextul tensiunilor naţionaliste declanşate între politicienii români şi maghiari de declaraţiile unui lider de partid neo-nazist din Ungaria, este folositor să cităm un fragment din acest discurs:  (articol integral AICI)

SĂ NU FURI! - porunca uitată a lui Dumnezeu

Cazul Gigi Becali devine, printr-o subtilă lucrare a lui Dumnezeu, o lecţie de credinţă, un avertisment: cu Dumnezeu nu se poate negocia!

Privesc cu milă şi cu tristeţe la agitaţia ce pare că a cuprins presa românească şi pe unii politicieni în legătură cu judecarea şi condamnarea definitivă a lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare. Relatări ”Live”, analize, dezbateri! O emoţie nefirească l-a determinat chiar şi pe primul ministru Victor Ponta să declare că are ”o simpatie pentru domnul Becali pe care l-am văzut fugărit de dumneavoastră (jurnaliştii) toată ziua. Îmi manifest o simpatie personală. Altfel, nu ştiu ce dosar are, ce se întâmplă, nu mă interesează dosarele.” În acelaşi registru al solidarităţii de clasă politică se exprimă nefiresc şi preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, când declară că: ”Personal, regret. Eu îl consider un om deosebit, cu credinţa lui Dumnezeu. Regret când un coleg de-al nostru este condamnat, indiferent de culoarea sa politică şi regret când cineva păţeşte aşa ceva.” Regretăm că Justiţia îşi face datoria?

Deţinutul Becali, sub presiunea loviturilor pe care Justiţia lumească le dă orgoliului său nemăsurat de ”Cavaler al Luminii”, îşi exprimă emoţiile în stilul deja cunoscut, amestecând credinţa cu mahalaua, într-un melanj de vidanjă, declarând că nu se aştepta să fie condamnat la trei ani de închisoare şi să fie distrusă ”o familie în halul ăsta pentru că ai făcut un schimb de terenuri acum 16 ani. Asta e ţara lui Hristos? Asta e ţara lui Satana!”... (articol integral AICI)

Memoria pierdută a Paradisului – dincolo de capitalism şi comunism

Memoria pierdută a Paradisului – dincolo de capitalism şi comunism

Pe hârtie, capitalismul şi comunismul par a fi societăţi perfecte. Teoretic şi aparent, fiecare dintre cele două sisteme oferă fiinţei umane şansa unei vieţi bune, aici, pe pământ. Libertatea, demnitatea, egalitatea, prosperitatea sunt proclamate, garantate, într-un cuvânt, este promisă FERICIRE. Totuşi, în practica istorică, ambele societăţi au generat nedreptăţi cumplite şi au îngăduit crime abominabile împotriva umanităţii.

Drumul spre iad este pavat întotdeauna cu intenţii bune şi idealuri spulberate

.

Simplificând, s-ar putea spune că pe de o parte, capitalismul, ca darwinism economic, propune un sistem al libertăţilor de tot felul şi al unei concurenţe între indivizi, în exprimarea/exercitarea libertăţilor, concurenţă care ar genera progresul în chip echitabil, ca urmare a unui mecanism social-politic şi economic de autoreglare de tip cost/eficienţă/solidaritate socială. Pe de altă parte, comunismul, darwinism social, proclamă o societate în care clasa supremă – clasa muncitoare – ieşind învingătoare, prin revoluţie, din lupta cu capitaliştii şi asimilând celelalte clase sociale, conduce comunitatea umană spre o societate liberă la modul absolut, fără clase şi implicit, fără stat. În numele şi pentru obţinerea/conservarea acestei libertăţi, individul este supus totalmente dezideratelor interesului comun al maselor de indivizi organizate şi călăuzite de Partid şi Conducător, ca forţe atotputernice şi atotştiutoare ce exprimă, decisiv şi fără drept de apel, voinţa clasei muncitoare.

Atât capitalismul, cât şi comunismul se proclamă a fi societăţi democratice. În capitalism, fiinţa umană pare a fi... (articol integral AICI)

PROTESTUL PAȘNIC DE LA MȚR - COMUNICAT AL ONG-URILOR CREŞTINE

Sursa: blogul scriitorului și jurnalistului creștin ortodox Răzvan Codrescu

COMUNICAT AL ONG-URILOR CREŞTINE

CARE AU PARTICPAT LA PROTESTUL PAŞNIC

DE LA MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN

«Memoria şi identitatea ţăranului român

nu au nimic în comun cu homosexualitatea»

În ceea ce privește evenimentele petrecute miercuri, 20 februarie 2013, la Muzeul Țăranului Român, dorim să facem următoarele precizări:

Reprezentanții mai multor ONG-uri românești și alți oameni neafiliați au fost prezenți, în jurul ori 18:00, la Muzeul Tăranului Român, pentru a protesta pașnic față de asocierea instituției cu propaganda homosexuală, prin proiectarea unui film în Studioul “Horia Bernea”. Am considerat și considerăm că memoria și identitatea țăranului român, prezente în MŢR – datorită autenticității prezentării, muzeul a primit, în mai 1996, Premiul Muzeul European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European –, nu au nimic în comun cu homosexualitatea. Prin aceasta se încalcă statutul Muzeului Național al Țăranului Român, care la Art. 5 specifică: „Muzeul este organizat astfel încât să armonizeze activităţile unei instituţii muzeale cu acelea ale unui centru de cercetare etnologică”, iar la Art. 6, obiectul de activitate cuprinde: „cercetarea, prin metodele etnologiei, a culturii ţărăneşti trecute şi recente, protejarea patrimoniului muzeal; expunerea şi prezentarea, în expoziţia permanentă şi în expoziţii temporare, a patrimoniului pe care îl deţine” și alte activități ce țin de patrimoniul cultural național românesc.

Promovarea de către muzeu a unor evenimente de țin de mișcarea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) conduce la încălcarea flagrantă a statutului, cu grave consecințe pentru imaginea instituției, repetăm, incompatibilă funciar cu astfel de evenimente. O instituție publică ce depozitează ethosul țăranului român nu poate să fie folosită discreționar în propaganda homosexuală și nici nu i se poate da o altă direcție, improprie, care ține de corectitudinea politică. Dacă globalismul se sprijină pe astfel de valori, noi avem dreptul de a ne apăra identitatea națională. În această cheie trebuie văzut protestul nostru de ieri. Filmul în cauză putea fi proiectat în alt loc, fără să nască discuții. Faptul că s-a dorit să fie proiectat NEAPĂRAT în Studioul „Horia Bernea” arată dorința de a uzurpa valorile la care facem referire și premeditarea provocării de catre cei în cauză, cu complicitatea directorului Virgil S. Nițulescu. 

Altă neregulă constatată este aceea că la film intrarea era liberă, deși rating-ul filmului este de +16 ani (în alte țări, acest film poate fi văzut numai de cei care au împlinit 18 ani) – este clasat la categoria „R for strong sexual content”-, fapt care ar trebui să aibă consecințe asupra organizatorilor, care puteau expune copiii unor imagini ce puteau provoca tare psihologice. Credem că în SUA, țara a cărei ambasadă a sprijinit acest proiect, acest fapt ar fi avut consecințe penale. În același timp, filmul, care prezenta viața a două lesbiene care creșteau copii, contravine chiar Codului Civil al României, în care, la articolul 258, paragraful 1, se stipulează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”; iar paragraful 4 precizează: „În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie”. 

Cele aproximativ 50 de persoane venite la acest protest s-au comportat într-o manieră absolut civilizată, fără a “da buzna” în incintă, așa cum pretind unii dintre promotorii homosexualității în țara noastră. Toate tribulațiile activiștilor pro-homosexualitate, care, prin strategia lor deja cunoscută, își doresc victimizarea și imaginau bâte și alte obiecte contondente, sunt contrazise chiar de oamenii legii prezenți în sală și de imaginile deja făcute publice. Steagul național, chipurile țăranilor lipite pe cartoane și prezența unui fluier sunt departe de imaginea belicoasă pe care o acreditează activiștii în cauză. De altfel, acest comportament non-violent poate fi certificat atât de reprezentanții presei aflați la fața locului (TVR, B1 TV), cât și de forțele de ordine. Singurul incident a fost aruncarea unui pahar de către o activistă spre un protestatar, fapt care poate fi văzut și în imaginile de pe internet.

În încheiere, dorim să menționăm că acest demers a fost continuarea firească a scrisorii deschise din data de 31 ianuarie a. c., prin care peste 40 de ONG-uri cereau retragerea Muzeului din acest parteneriat nefast. Din păcate, d-l director Virgil Nițulescu a ales să se folosească de subterfugii pentru a-și pune în aplicare agenda, pe banii publici și întinând memoria intemeietorului MȚR (al cărui nume il portă studioul: Horia Bernea) și a țăranului român.

În consecință, cerem, în mod public, ca directorul Virgil S. Niţulescu să fie demis din funcția cu care s-a arătat incompatibil, etnologia fiind, în cazul acestuia, o știință pe care nu o întelege și nu o respectă.

Organizațiile semnatare sprijină persoanele care au fost prezente la protestul de la proiecția filmului de propagandă LGBT în Studioul „Horia Bernea”.

Semnează:

• Alianţa pentru Demnitate Naţională – preşedinte Iulian Capsali

• Asociația “Basarabii” – preşedinte Eduard Dumitrache

• Alianța Familiilor din România – director Bogdan Mateciuc

• Asociaţia  “Pro-Vita” București – preşedinte Bogdan Stanciu

• Liga Studenților de la Universitatea Bucureşti

• Liga de Utilitate Publică – preşedinte Rafael Udriște

• Asociația Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – președinte Bogdan Ivan

• Asociația “Tinerii Creștin Ortodocși” – președinte Horia Grama

• Asociaţia HRISDORIA – preşedinte Dorin Augustin Câmpean

• Asociația Tinerilor Ortodocși “Orthograffiti”- președinte Miruna Ionescu

• Revista “Orthograffiti”

• Asociația “Rost”

• Asociația “Predania” – președinte Ion Gurgu

• Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești din județul Alba – preşedinte Petruța Pop

• Asociaţia  Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic

• Asociaţia “George Ogăraru” pentru Cultură şi Sport – vicepreşedinte Andreea Ogăraru

• Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”

• “Asociația pentru apărarea familiei și copilului”

• Asociația “Familia ortodoxă”

• Asociația Dascălilor din România

• Asociația “Bucovina Profundă” – Suceava

• Fundaţia “Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa

• Liga Distributistă Română “Ion Mihalache” – preşedinte Ovidiu Hurduzeu

• Asociația “Ortodoxia Tinerilor” – preşedinte Claudiu Bălan

• Fundația “Sfânta Irina”

• Asociația “Prietenii de Familie”

• Grupul “Ioan Alexandru”

• Asociația “Casa Gratis Pro Deo”

• Asociatia pentru Cultură și Educație “Sfântul Daniil Sihastrul” – președinte Lucian Cornianu

• Fundația Creștină “Părintele Arsenie Boca”

• Cercul studențesc “Floarea de Foc”

• Revista “Foaie Națională”

• Asociația “Copil dorit” – președinte Simona Verman

• Asociația “Triada”

• Asociaţia Iniţiativa Creştin-Ecologistă – preşedinte Ing. Gheorghe Cionoiu

• Asociația “Prietenii Sfântului Efrem cel Nou” – preşedinte pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

***

Dacă doriți să lecturați - articole pe care le-am publicat în Blogurile Adevărul despre ”Luna Istoriei LGBT” și comunitatea LGBT:

Homosexualii - acești fraț ai mei rătăciți în boală

Probleme ale minorităților sexuale în studii și statistici