sâmbătă, 25 mai 2019

Române, mergi la vot și votează creștinește!



Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în 2016, cu ocazia alegerilor parlamentare, dar al cărui conținut este valabil la orice scrutin electoral.

***

Preotul nu face politică de partid, iar Biserica rămâne neutră față de viața politică în măsura în care politicienii respectă poruncile lui Dumnezeu. Totuși, preotul are datoria de a promova un anumit arhetip de om politic – omul politic creștin.

În temeiul acestui arhetip – prin om politic creștin înțelegând politicianul care respectă, în viața personală și în activitatea lui publică, poruncile lui Dumnezeu – trebuie să votăm și să alegem membri viitorului Parlament al României.

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri:

Să începem cu Cele 10 Porunci:
Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine.Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

Porunca III – Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. Politicianul care a batjocorit credința creștină, prin vorbe sau și mai grav, prin fapte, a luat numele lui Dumnezeu în deșert și nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au batjocorit credința noastră creștină, au promovat în agora cetății valori incompatibile cu creștinismul sau au încercat să-i cumpere pe creștini prin danii din bani furați, crezând că așa vor avea ocrotirea lui Dumnezeu.

Porunca IV - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Politicianul care a nesocotit tradițiile și sărbătorile creștine, care a promovat tradiții străine de duhul creștinesc, care a batjocorit, prin vorbă și prin faptă, sărbătorile creștine, nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au nesocotit participarea la Sfânta Liturghie sau au încercat să transforme participarea lor la slujbele Bisericii în acțiune electorală. Ei au nesocotit ziua Domnului și nu merită votați.


Porunca V – Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Politicianul care și-a uitat părinții sau le-a nesocotit învățătura morală creștinească, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, prin faptele comise în activitatea politică, bătrânii noștri de la sate mor cu zile, în uitare și sărăcie, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, copiii își părăsesc părinții, bătrâni și bolnavi, pentru că pleacă în țări străine, în căutarea prosperității pe care nu o pot găsi acasă, nu trebuie votat.
Porunca VI – Să nu ucizi. Politicianul care îndeamnă femeile românce să comită avort, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină sărăcia a cuprins familiile românești, smintind femeile românce și ispitindu-le să comită avorturi, din teamă că nu ar avea cu ce să-și crească pruncii, nu trebuie votat. Politicianul care a implicat Armata Țării în războaie, altele decât cele de apărare, în care au murit fără de folos, oșteni români, nu trebuie votat, căci de moartea lor, acest politician este vinovat.
 Porunca VII – Să nu fii desfrânat. Politicianul care și-a destrămat familie, prin desfrânare, nu trebuie votat. Politicianul care trăiește în desfrânare, nesocotește Taina Cununiei și batjocorește familia, nu trebuie votat, căci acest politician nu poate fi un model pentru tinerii Națiunii noastre.
Porunca VIII – Să nu furi. Politicianul care a furat din banii publici și banii europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră, nu trebuie votat. Politicianul anchetat, judecat, condamnat pentru că a furat sau a corupt/s-a lăsat corupt, jefuind averea Țării, nu trebuie votat. Dacă vom alege niște hoți în Parlamentul Țării, Națiunea noastră nu va avea viitor și va fi iarăși jefuită.
Porunca IX – Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Politicianul care a mințit, fie la judecată, fie când a depus jurământ în fața Țării, la început de dregătorie lumească, nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să fie auzit adevărul, iar nu minciuna care otrăvește suflete și risipește pacea dintre noi.

Porunca X – Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău. Politicianul care și-a folosit dregătoria lumească pentru a jefui averea publică – avere care este a Națiunii – poftind la cele ce nu sunt ale lui, nu trebuie votat. Politicianul care mereu a umblat să fure din cele ale semenilor săi, în dregătoria lui publică, este un dușman al aproapelui său și nu trebuie votat.

Să continuăm cu Fericirile:
Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția cerurilor. Politicianul care este orgolios și plin de patimi, care nu-și golește duhul, nu-l sărăcește de toate acestea, nu trebuie votat. Un politician orgolios și cu sufletul încărcat de patimi, dacă va fi ales în Parlamentul Țării, nu va fi loial decât lui însuși și va nesocoti interesele Națiunii și Statului nostru.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Politicianul care nu a cunoscut, la nivel personal, suferința mântuitoare sau care nu poate și nu vrea să cunoască și să aline suferința semenilor săi, nu trebuie votat. Un parlamentar care este inacapabil să înțeleagă ce este suferința, va spori răul și suferința în Țară. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni care cunosc ce este suferința și au voința de a alina și vindeca suferința poporului.
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Politicianul blând este un om care a trăit cinstit, este generos, fuge de minciună și caută mereu să facă binele. Politicianul care fură, minte, jefuiește averea Statului, corupe și se lasă corupt, nu este un om blând, pentru că sufletul lui este plin de răutate. Un astfel de politician nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni blânzi, doritori să facă binele pentru ca acest bine să cuprindă Țara.
Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura.Politicianul care a făcut nedreptate – prin hoție, corupție, minciună, trădare etc. – nu trebuie votat, căci lui îi este străină dreptatea lui Dumnezeu. Politicianul care face nedreptate nu trebuie să ajungă în Parlamentul Țării, căci acolo nedreptatea lui va infesta întreaga Țară, prin legi nedrepte. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni care au simțul datoriei și al dreptății, pentru ca legile făcute de ei să fie niște legi drepte și folositoare Țării.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Politicianul care fură, minte, corupe, jefuiește Țara, nu are milă de cei pe care îi conduce, este un dregător nemilostiv și deci, nu trebuie votat. Un parlamentar nemilostiv este un rău pentru Țară și prin urmare, politicienii nemilostivi nu trebuie votați. Din Parlamentul Țării trebuie să izvorască milă și deopotrivă dreptate pentru cetățenii Statului nostru.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Politicianul care împlinește poruncile lui Dumnezeu și prin aceasta îl iubește pe Dumnezeu și își iubește aproapele, este un om cu inima curată. Politicianul care nesocotește poruncile lui Dumnezeu, nu-L iubește pe Dumnezeu, nu-și iubește semenii și deci, nu trebuie votat. Un Parlament infestat cu oameni cu inima murdară, va fi un mare rău pentru Țara și Națiunea noastră. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni curați cu inima, pentru ca și legile lor să fie neîntinate și drepte.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Politicianul care aduce dezbinare între noi, care alungă pacea socială, care ridică fratele împotriva fratelui, nu trebuie votat. Politicianul care implică Țara în războaie, altele decât cele de apărare a pământului Țării, a libertății și demnității noastre, nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să alegem iubitorii de pace, pentru ca pacea să domnească între noi.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor.Politicianul care a renunțat să mărturisească dreptatea lui Dumnezeu, de frica prigonirii, de teamă că își va pierde averea și poziția socială, nu trebuie votat. În Parlametul Țării trebuie să alegem oameni care mărturisesc dreptatea lui Dumnezeu și nu au teamă de prigoană.
Fericiți veți fi când vă vor prigoni și vă vor ocărî, și vor zice tot lucrul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri. Politicianul creștin nu se teme de prigoană, de ocara venită de la cei rătăciți și mărturisește mereu poruncile lui Dumnezeu, căutând plata pentru slujirea Națiunii și Țării nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. În Parlametul Țării trebuie să alegem oameni care iubesc pe Dumnezeu și nu se tem să-și asume poruncile dumnezeiești în activitatea lor politică. 
***
Cetățenii creștini ai Țării trebuie să meargă la votare și să voteze, călăuziți fiind în această alegere de poruncile lui Dumnezeu. În Decembrie 1989, au murit oameni pentru ca noi să avem dreptul de a ne alege conducătorii. Prin urmare, din respect pentru jertfa lor și din iubire pentru viitorul Neamului nostru, trebuie să mergem la votare și să alegem membrii viitorului Parlament al Țării!

Să facem această alegere în duhul creștinesc al iubirii de Dumnezeu, de semeni, de Neam și Țară! Române, mergi la vot și votează creștinește!
(sursa: ACTIVENEWS)

joi, 23 mai 2019

Sfârșitul „simfoniei bizantine” - Biserica Ortodoxă Română și noile realități economice și politice ale începutului de secol XXI (partea III)


Partea 1  / Partea 2


1.2. Concluzii cu privire la definirea conținutului relației Stat – Biserică în țările membre ale Uniunii Europene


Nu există un model unic de relaționare.

Regula este finanțarea limitată sau lipsa de finanțare a cultelor religioase din fondurile publice.

Subvenționarea totală sau parțială din bugetul public a salariilor clerului este o excepție de la regula autofinanțării cultelor religioase pentru asigurarea acestor salarii.

Într-o anumită măsură, cultele religioase beneficiază de scutire la plata impozitului pe donațiile credincioșilor, impozitului pe venitul realizat din activități religioase și a impozitului pe clădirile de cult.

Majoritatea statelor exercită o monitorizare permanentă și atentă (inclusiv prin solicitarea de rapoarte oficiale anuale detaliate) asupra activității cultelor religioase, cu precădere a gestionării fondurilor bănești.

În unele situații, cultele religioase au cuantumul resurselor financiare condiționat de voința credincioșilor de a recunoaște oficial apartenența la cult, de a achita taxa de membru/de cult sau de a reorienta spre cultul religios un procent din impozitul pe venit datorat statului.

Preoții din Armată, spitalele de stat, penitenciare și centrele sociale de stat sunt, de regulă, salarizați integral din bugetul public.

Biserica Romano-Catolică beneficiază de o oarecare stabilitate financiară datorată sistemului de Concordate încheiate cu statele unde credincioșii catolici formează majoritatea populației. De remarcat faptul că aceste Concordate nu garantează în țări catolice precum Italia sau Spania, salarizarea integrală a clericilor din fonduri publice.

Doar cultele religioase din România și (deocamdată) Biserica Ortodoxă din Grecia beneficiază de un conținut foarte avantajos pentru ele al relației culte relgioase – stat, primind contribuții permanente și procentual peste media din restul țărilor membre ale U.E. pentru salarizarea personalului clerical/neclerical, construire/restaurare de biseirici, pentru salarizarea profesorilor de religie în școlile publice și instituțiile de învățământ religioase, la care se adaugă un sistem generos de scutiri la plata impozitelor/taxelor.



***



2.Transparență, fiscalitate, moralitate și eficiență în managementul resurselor financiare ale Bisericii – considerații personale




2.1.Trei principii (transparenței, bugetării participative și orientării inteligente a resurselor) de aplicat în eficientizarea mecanismului de colectare și utilizare a contribuțiilor benevole oferite de credincioși



Conținutul care definește (sub aspect juridico-financiar) relația dintre cultele religioase și stat în țările membre ale Uniunii Europene impune constatarea că spațiul unional european este unul puțin favorabil cultelor religioase, cu precădere Bisericii Creștine.


Rezerva pe care o manifestă majoritatea statelor U.E. în a susține financiar funcționarea cultelor religioase, neutralitatea sau chiar separarea statului de cultele religioase afirmată în majoritatea constituțiilor naționale, beneficiile fiscale relativ modeste oferite cultelor religioase de către state se constituie în tot atâtea realități care determină comunitățile religioase să găsească soluții financiare altele decât accesarea bugetelor publice, în cele mai multe situații puțin accesibile.


După cum se observă, una din principalele surse de finanțare pentru cultele religioase o constituie contribuțiile benevole oferite de credincioși și probabil că și în România, importanța lor va fi, în curând, capitală, dacă statul român va începe să implementeze o politică de neutralitate strictă față de cultele religioase, după modelul practicat în majoritatea statelor membre ale U.E.


Caracterul benevol (chiar și atunci când se manifestă sub forma unei „taxe de cult” sau „taxe de membru”, contribuția este benevolă, cetățeanul având posibilitatea de a renunța oricând la plata ei, prin părăsirea oficială a cultului religios) condiționează colectarea și administrarea eficientă a acestei contribuții de respectarea, de către cultele religioase, a câtorva principii: 



- principiul transparenței utilizării resurselor financiare, 



- principiul bugetării participative prin implicarea credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale (parohie și episcopie), 


- principiul orientării inteligente a resurselor financiare spre acele activități pastoral-misionare, filantropice și de catehizare care răspund necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor din comunitatea religioasă în care sunt membri.



Principiul transparenței utilizării resurselor financiare se aplică deja cu strictețe în țările membre ale U.E. unde cultele religioase primesc subvenții directe sau indirecte din bugetul public. Cultele sunt obligate să prezinte rapoarte anuale detaliate cu privire la activitatea financiar-contabilă, inclusiv aceea susținută din fonduri proprii, nu doar din cele de la bugetul public.


Acest principiu, aplicat la nivelul utilizării resurselor financiare proprii obținute din contribuțiile benevole ale credincioșilor, presupune o interacțiune transparentă, loială și permanentă cu aceștia exprimată prin:


- Publicarea de rapoarte financiar-contabile trimestriale, semestriale și/sau anuale cu privire la utilizarea resurselor financiare la nivelul comunității religioase (parohie, episcopie etc.);


- Accesul liber (inclusiv prin intermediul Internetului) al credincioșilor care au oferit contribuții benevole la indicatorii financiari care oglindesc utilizarea resurselor financiare la nivelul comunității religioase (parohie, episcopie etc.);


- Respectarea procedurilor fiscale (eliberare de chitanțe și alte documente fiscale) la încasarea contribuțiilor benevole și la utilizarea fondurilor bănești astfel constituite.


Evident, acest principiu al transparenței utilizării resurselor financiare ale cultelor religioase se aplică și în cazul activităților cu caracter economic care aduc venituri pentru cultele religioase. Aplicarea acestui principiu are ca efect creșterea nivelului de încredere a enoriașilor în modul de utilizare a resurselor financiare de către liderii religioși ai comunității religioase (preot paroh, preot slujitor, episcop) și poate să determine atât permanentizarea contribuțiilor benevole, cât și un grad sporit de colectare a acestora.



Principiul bugetării participative prin implicarea credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale (parohie și episcopie), aflat în strânsă legătură cu primul, presupune adoptarea și aplicarea unor proceduri și mecanisme de consultare a credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale. Într-un document emis de o eparhie a Bisericii Romano-Catolice intitulat „The Role and Reality of Parish Business Managers and Parish Finance Council Members” (Rolul și însemnătatea Managerilor de afaceri parohiali și Membrilor Consiliului de Finanțe al Parohiei) se precizează, în legătură cu acest principiu:


- Enoriașilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a se documenta, de a face comentarii și de a propune modificări cu privire la bugetul parohiei în timp ce acesta este încă în forma de proiect și înainte de a fi finalizat, cu înțelegerea și acceptarea faptului că ultimul cuvânt aparține preotului paroh;


- Situațiile financiare parohiale de rutină, cum ar fi o comparație între cheltuielile și veniturile stabilite în buget și cele reale rezultate din execuția bugetului, trebuie să fie puse la dispoziția tuturor enoriașilor, pe o bază regulată, de preferință trimestrială.


Participarea enoriașilor la conceperea și executarea bugetului are ca efect atât întărirea sentimentului de apartenență la parohie, cât și conștientizarea acestora cu privire la nevoile financiare ale parohiei.



Principiul orientării inteligente a resurselor financiare spre acele activități pastoral-misionare, filantropice și de catehizare care răspund necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor din comunitatea religioasă în care sunt membri devine aplicabil în măsura în care cele două principii mai-sus enunțate au fost respectate. Totodată, aplicarea acestui principiu presupune atât o cunoaștere detaliată, de către preot, a necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor, cât și susținerea unui dialog permanent între aceștia și preot.



Aceste trei principii sunt afirmate, chiar dacă nu în mod direct, explicit, și în textul Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Totuși, nu afirmarea lor explicită se constituie în necesitate imediată, ci dezvoltarea unor metode practice, pe lângă cele statutare, caracterizate prin transparență și eficiență, prin intermediul cărora aceste principii să fie cunoscute, asumate și aplicate de către ierarhii, preoții și credincioșii din eparhiile și parohiile Bisericii noastre.


Menționez, ca o altă considerație personală, că o metodă care poate să aibă acest efect este relansarea, prin reafirmarea și întărirea trăsăturilor de organisme participative, sobornicești și democratice, a componentelor alese și reprezentative din structura Bisericii noastre, anume Adunarea Parohială, Adunarea Eparhială și Adunarea Națională Bisericească.


O abordare strict formală în constituirea și funcționarea acestor trei componente (în special la nivelul Adunării Parohiale și Adunării Eparhiale) care implică și participarea credincioșilor mireni, le golește de conținut, le transformă în mecanisme anchilozate, supuse birocratizării, formalismului, fapt care deteriorează, în timp și ireversibil, relația lor cu viața reală a credincioșilor Bisericii.


Un argument în acest sens este, de exemplu, discrepanța între numărul de familii alocat formal (în documente) unei parohii și numărul real de participanți la constituirea și funcționarea Adunării parohiale, care conform Statutului BOR ar trebui să fie „compusă din credincioșii majori ai parohiei, bărbați și femei, care mărturisesc prin credința, faptele și ținuta lor moralã, atașamentul față de Biserica Ortodoxă, de învățătura ei de credință și de instituțiile ei”.


Totodată, o altă metodă care poate să contribuie la eficientizarea colectării și utilizării contribuțiilor benevole ale credincioșilor este reformarea administrației bisericești, în sensul armonizării numărului de funcționari bisericești cu necesitățile activității Bisericii în protoieria și eparhia respectivă, cu orientare principală spre dezvoltarea activităților liturgice, de învățământ religios, de catehizare și filantropice, în cantitatea și calitatea solicitate de realitățile comunității religioase locale.


Evident că asumarea și aplicarea acestor principii și metode de lucru vor avea efecte pozitive asupra stării morale a clerului și credincioșilor și vor determina o diminuare substanțială a numărului de abateri de la disciplina financiară și misionar-pastorală în rândul clerului Bisericii noastre.




2.2.Identificarea, constituirea și dezvoltarea unor surse financiare complementare contribuțiilor benevole și subvențiilor de la bugetul public



Existența subvențiilor de la bugetul public pentru funcționarea Bisericii noastre este condiționată de factorul politic.



Nu trebuie să fie exclusă posibilitatea (foarte probabilă, dacă avem în vedere situația relației dintre Biserică și Stat în spațiul Uniunii Europene) ca, într-un orizont de timp cuprins între 3-5 ani până la 10 ani, aceste subvenții să fie diminuate sau chiar anulate de către statul român.


Argumentul istoric (Biserica primește de la stat contribuții pentru salarizarea personalului clerical/neclerical, pentru construirea/restaurarea de biserici etc. în temeiul înțelegerii încheiate cu statul român reprezentat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, după secularizarea averilor Bisercii) nu are o valoare juridică absolută, nu poate fi folosit în fața vreunei instanțe de judecată de la nivelul Uniunii Europene și totodată, poate fi oricând anulat de o voință electorală, de o majoritate care să voteze și să aducă la conducerea țării o putere politică fie de o neutralitate strictă în chestiunea religioasă, fie adeptă a secularizării profunde a societății și statului, a separării Bisericii de Stat.


Recentul și surprinzătorul eșec de la Referendumul pentru Familie este o dovadă suficientă în susținerea tezei că reacția corpului electoral al națiunii române de la început de secol XXI în legătură cu chestiunile religioase este puțin predictibilă. Acestui aspect se adaugă și scăderea încrederii populației în instituția Bisericii înregistrată în sondajele aplicate în ultimii ani (două exemple: într-un sondaj din 2017, în clasamentul încrederii se înregistrau următoarele procente: SMURD aprox. 80%, Justiția aprox.60%, Biserica aprox.50%; într-un sondaj realizat la începutul anului 2018, se înregistrau următoarele procente: Pompieri 83%, Școală 70%, Armată 69%, Biserică 66%).


Situația impune Bisericii să identifice, să constituie și să dezvolte surse financiare complementare contribuțiilor benevole și subvențiilor de la bugetul public.



O primă sursă financiară complementară este accesarea fondurilor europene. Proiecte sociale, filantropice, educaționale, dar și cu caracter economic (economie socială) au fost implementate cu relativ succes în cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române. Probabil că primul loc în absorbția de fonduri europene îl ocupă Arhiepiscopia Craiovei, care a reușit să atragă și să utilizeze importante resurse financiare din bugetul Uniunii Europene alocat României.


Totuși, utilizarea acestei surse financiare complementare este condiționată de asumarea unor eforturi și riscuri:


- Efortul de a forma și/sau de a recruta personal specializat în conceperea și implementarea proiectelor europene.


- Efortul de a răspunde exigențelor financiare și procedurale impuse de Uniunea Europeană în acordarea acestor finanțări.


- Riscul de a comite erori în utilizarea fondurilor europene și de a suporta consecințele legale generate de acestea, fapt care poate afecta negativ imaginea Bisericii.


O a doua sursă financiară complementară este dezvoltarea de activități cu caracter economic a căror plusvaloare să fie realocată activităților specifice Bisericii. Aceste activități cu caracter economic pot fi susținute atât prin utilizarea terenurilor agricole, fondului forestier și altor proprietăți recuperate de Biserică prin retrocedările operate de stat, cât și prin înființarea de societăți comerciale cu acționar unic parohia/protoieria/eparhia, care să se supună legislației privind activitățile comerciale și al căror profit să fie alocat activităților specifice Bisericii.


Utilizarea acestei surse financiare complementare este condiționată, la rândul său, de asumarea unor eforturi și riscuri:


- Efortul de a forma și/sau recruta personal specializat.


- Efortul de a păstra necesarul echilibru duhovnicesc între dorința de a procura resurse financiare pentru Biserică prin activități specifice societății seculare și dimensiunea creștină, filantropică și mântuitoare specifică activității bisericești.


- Riscul de a crește birocrația din administrația bisericească prin constituirea unor structuri care să administreze activitățile cu caracter economic.


- Riscul de a comite erori în administrarea activităților economice și de a suporta consecințele legale generate de acestea, fapt care poate afecta negativ imaginea Bisericii.



O a treia sursă financiară complementară este constituită de dobânzile obținute din investiții financiare sigure făcute de Biserică către terți. În practica europeană și internațională (cu precădere în SUA), cele mai sigure investiții financiare sunt în: titluri de stat, obligațiuni corporative și municipale, depozite bancare pe termen lung, tranzacționarea de acțiuni pe piețele de capital, titluri de participare la fonduri mutuale garantate de stat sau de entități internaționale.


Utilizarea acestei surse financiare complementare poate fi considerată ca o noutate în practica entităților religioase din România și este condiționată de asumarea unor eforturi și riscuri asemănătoare celor amintite la activitățile economice desfășurate de Biserică prin intermediul societăților comerciale.


Acestea sunt doar câteva exemple de surse financiare complementare pe care Biserica noastreă le poate accesa, evident cu păstrarea necesarului echilibru duhovnicesc și cu subordonarea lor activității liturgice, pastoral-misionare, de catehizare și filantropice specific Bisericii lui Hristos.



***


3.Separarea Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român – considerații personale despre cauzele și efectele acestui posibil proces istoric


3.1.Cauze posibile


În lista cauzelor posibile care ar declanșa procesul istoric de separare a Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român, regăsim:


- Înstrăinarea corpului elector (majoritatea cetățenilor cu drept de vot) de valorile credinței creștine, fapt care să aducă la conducerea statului o forță politică adeptă a secularizării extinse a societății și statului.


- Degradarea morală gravă a clasei politice prin fapte de corupție și trădarea intereselor naționale, fapt care să facă imposibilă continuarea colaborării Bisericii cu Statul.


- Apariția unei legislații la nivelul Uniunii Europene care să solicite statelor membre aplicarea principiului separării stricte a Bisericii de Stat.


- Continuarea migrației economice a românilor spre Vestul Uniunii Europene și depopularea țării (prin scăderea numărului de nou-născuți și creșterea numărului de avorturi), fapt care să reducă numărul credincioșilor din țară și implicit, influența publică și caracterul reprezentativ al Bisericii Ortodoxe Române.


- Creșterea numărului de persoane de altă naționalitate/etnie și religie proveniți din rândul imigranților care primesc drept de azil pe teritoriul european, conform cu legislația adoptată de Uniunea Europeană.


În România, în ultimii ani, se înregistrează deja, în stare incipientă, câteva dintre aceste cauze: eșecul Referendumului pentru Familie (înstrăinarea corpului elector de valorile credinței creștine), degradarea morală gravă a clasei politice, depopularea masivă a teritoriului național (aproximativ 5 mil. de români, în majoritate creștini ortodocși, au migrat spre Vestul U.E. din motive economice, scăderea numărului de nou-născuți, creșterea numărului de avorturi), semnarea Pactului Global pentru migrație (propus de ONU).


Aceste posibile cauze impun adoptarea de contra-măsuri specifice în cadrul activității generale pe care o desfășoară Biserica Ortodoxă Română.





3.2.Efecte posibile


Separarea strictă a Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român (după modelul cel mai răspândit în țările membre ale Uniunii Europene) va avea atât efecte negative, cât și efecte pozitive.



Dintre efectele negative, amintim:


- Reducerea drastică a resurselor financiare pentru salarizarea personalului clerical/neclerical și pentru desfășurarea activităților specifice Bisericii.


- Punerea în situație de risc a bisericilor și clădirilor bisericești de patrimoniu, lipsite de subvențiile de stat necesare întreținerii și restaurării.


- Diminuarea drastică a rețelei instituțiilor de învățământ teologic liceal și universitar din structura Bisericii.


- Reducerea numărului de diaconi, preoți, episcopi și implicit, diminuarea structurii administrative (parohii, protopopiate, eparhii).


- Diminuarea prezenței și activității Bisericii în zonele foarte sărace ale țării.


- Eliminarea educației religioase din școlile publice și a prezenței clericale din Armată, spitale publice și penitenciare.


- Diminuarea drastică a numărului de profesori de religie de nivel pre-universitar și universitar.



Dintre efectele pozitive, amintim:


- Reorganizarea administrativă a Bisericii prin reducerea/eliminarea birocrației.


- Eficientizarea colectării și utilizării contribuțiilor benevole ale credincioșilor.


- Eficientizarea și dezvoltarea activităților economice ale Bisericii.


- Identificarea, constituirea și dezvoltarea unor surse financiare complementare.


- Evaluarea realistă a puterii și poziției Bisericii în societate, printr-un recensământ atent al credincioșilor activi.


- Armonizarea numărului de diaconi, preoți, episcopi cu numărul real de credincioși activi și cu necesitățile lor duhovnicești.


- Flexibilizarea structurii interne a Bisericii, în conformitate cu resursele financiare atrase, numărul de credincioși activi și cu necesitățile lor duhovnicești.


- Dobândirea unei independențe clar definite față de ingerințele statului și/sau influențele forțelor politice în viața Bisericii.



Evitarea declanșării procesului istoric de separare a Bisericii Ortodoxe Române de stat (dacă se va concluziona că acesta este puțin probabil și ar fi totalmente nociv pentru Biserică) sau dimpotrivă, asumarea acestui proces istoric (dacă se va concluziona că acesta este foarte probabil și că poate fi benefic duhovnicește pentru Biserică) sunt atitudini care trebuie definite în temeiul unui studiu aprofundat asupra evoluției stării morale și politice a națiunii române, clasei politice și statului român, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană (entitate aflată, la rândul său, într-o gravă criză morală și politică).



Oricare ar fi abordarea pe care o va alege Biserica în relația cu Statul Român și/sau cu Uniunea Europeană, am convingerea că un creștin, mirean, monah, diacon, preot sau episcop, își află curajul de a apăra Biserica și a mărturisi credința creștină în calea oricărei forțe statale sau lumești, în cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos:


„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan XVI, 33)

***
FOTO: 

Jan Massijs - Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul (1563)