Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un
moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului
Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de
naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.000.000 cu drept
de vot, au hotărât ca Preşedintele Republicii să fie etnicul german de religie
luterană Klaus Iohannis.
În acest context ale cărui semnificaţii încă se decantează, Îmi
asum să afirm, ca preot creştin ortodox, dar şi ca cetăţean al României şi Uniunii Europene, următoarele opinii personale:
Da, apartenenţa religioasă a politicienilor
români este (trebuie să fie!) importantă pentru Biserica Ortodoxă, pentru
ierarhii, preoţii şi credincioşii săi, iar alegerea unui luteran în fruntea
unui stat locuit în majoritate de creştini ortodocşi reprezintă un eveniment
istoric de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă, prin factorii care l-au
generat şi prin consecinţele sale în viitorul imediat!
Da, alegerea luteranului Klaus Iohannis de
către milioane de români ortodocşi
exprimă pe de o parte, neputinţa Bisericii
Ortodoxe de a promova o agendă publică proprie, vie, dinamică şi racordată la
întreg ansamblul de realităţi sociale, economice şi politice din agora
cetăţii româneşti, cu o puternică voce
mărturisitoare în relaţia cu politicienii, iar pe de altă parte, este (mai ales!) lucrarea voinţei lui
Dumnezeu (Vox Populi, Vox Dei!) de a îngădui românilor o lecţie a neputinţei lor
de a afla un politician român şi creştin ortodox care să posede calităţile umane,
morale şi politice (cel puţin cele afişate până acum!) ale germanicului luteran
Klaus Iohannis şi în care românii creştini ortodocşi să-şi regăsească
deopotrivă speranţele lumeşti ale unui trai demn, prosper şi civilizat, precum
şi valorile spirituale ale credinţei lor creştine ortodoxe.
În
anul 2014, an proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind al comemorării
jertfei muceniceşti a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, românii îşi caută salvarea de la un străin, ca etnie şi credinţă, dar român
frate şi egal al nostru prin apartenenţa sa la Statul Român şi la marea
familie a naţiunilor Uniunii Europene, refuzând
oferta populistă şi sancţionând gravele, de neînţeles erori politice (printre care cea mai gravă
fiind superficialitatea imensă şi jignitoare cu care au fost trataţi românii
din Diaspora şi relaţia acestora cu familiile lor şi cu tinerii din ţară) comise de creştinul ortodox Victor Ponta. (articol integral -ADEVĂRUL.RO-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu