Blogurile ADEVĂRUL - România protest(antă)

Ziua de 16 noiembrie 2014 va rămâne ca un moment de răscruce şi deopotrivă paradoxal în Istoria Naţiunii şi Statului Român. Mai mult de şase milioane de cetăţeni români, în majoritate de naţionalitate română şi creştini ortodocşi, din cei peste 18.000.000 cu drept de vot, au hotărât ca Preşedintele Republicii să fie etnicul german de religie luterană Klaus Iohannis.

În acest context ale cărui semnificaţii încă se decantează, Îmi asum să afirm, ca preot creştin ortodox, dar şi ca cetăţean al României şi Uniunii Europene, următoarele opinii personale: 

Da, apartenenţa religioasă a politicienilor români este (trebuie să fie!) importantă pentru Biserica Ortodoxă, pentru ierarhii, preoţii şi credincioşii săi, iar alegerea unui luteran în fruntea unui stat locuit în majoritate de creştini ortodocşi reprezintă un eveniment istoric de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă, prin factorii care l-au generat şi prin consecinţele sale în viitorul imediat! 

Da, alegerea luteranului Klaus Iohannis de către milioane de români ortodocşi exprimă pe de o parte, neputinţa Bisericii Ortodoxe de a promova o agendă publică proprie, vie, dinamică şi racordată la întreg ansamblul de realităţi sociale, economice şi politice din agora cetăţii româneşti, cu o puternică voce mărturisitoare în relaţia cu politicienii, iar pe de altă parte, este (mai ales!) lucrarea voinţei lui Dumnezeu (Vox Populi, Vox Dei!) de a îngădui românilor o lecţie a neputinţei lor de a afla un politician român şi creştin ortodox care să posede calităţile umane, morale şi politice (cel puţin cele afişate până acum!) ale germanicului luteran Klaus Iohannis şi în care românii creştini ortodocşi să-şi regăsească deopotrivă speranţele lumeşti ale unui trai demn, prosper şi civilizat, precum şi valorile spirituale ale credinţei lor creştine ortodoxe. 

În anul 2014, an proclamat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind al comemorării jertfei muceniceşti a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, românii îşi caută salvarea de la un străin, ca etnie şi credinţă, dar român frate şi egal al nostru prin apartenenţa sa la Statul Român şi la marea familie a naţiunilor Uniunii Europene, refuzând oferta populistă şi sancţionând gravele, de neînţeles erori politice (printre care cea mai gravă fiind superficialitatea imensă şi jignitoare cu care au fost trataţi românii din Diaspora şi relaţia acestora cu familiile lor şi cu tinerii din ţară) comise de creştinul ortodox Victor Ponta. (articol integral -ADEVĂRUL.RO-)

Blogurile ADEVARUL - Rolul Religiei în alegerea Preşedintelui - un studiu de caz

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 oferă un element interesant, din perspectivă religioasă, anume că cei doi candidaţi sunt membri ai unor culte religioase diferite. Candidatul Victor Ponta este creştin ortodox şi membru al Bisericii Ortodoxe Române. Candidatul Klaus Iohannis este creştin evanghelic lutheran de confesiune augustană, membru al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România.

Subiectul apartenenţei religioase a candidaţilor este considerat, dacă nu un subiect tabu, cel puţin unul deranjant de către activiştii mioritici al lui ”politically correct”. În recenta campanie electorală s-au făcut eforturi incredibile atât din partea unor grupări ale societăţii civile şi mass-media, cât mai ales de către echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru a se elimina sau dimpotrivă, utiliza acest subiect, după cum dictează viziunea politică ori interesele fiecărei tabere.

Nivelul de cultură civică, politică şi de ce nu, religioasă al societăţii româneşti în Anul Domnului 2014 este suficient de redus încât să arunce subiectul convingerilor religioase ale candidaţilor la funcţii politice în bezna ignoranţei. Despre acest subiect se vorbeşte doar în două tonalităţi, ambele nefaste pentru progresul democraţiei noastre: fie cu stridenţa bigotismului religios politizat, fie cu isteria fanatismului civic al unui ”politically correct” strâmb, partinic şi grotesc.

În democraţie, cu precădere în situaţiile în care cetăţenii sunt chemaţi la votare, pentru a delega administrarea unei părţi din libertăţile lor politicienilor preferaţi, orice atitudine discriminatorie cu referire la rasă, credinţă religioasă, sex etc. trebuie condamnată şi sancţionată imediat. Totuşi, în agora, dar şi în mecanismul intim de evaluare şi decizie al alegătorului, elementul religios are un rol a cărui importanţă este mai mare sau mai mică, în funcţie de modul în care societatea, în ansamblul ei, şi fiecare cetăţean în parte, percep funcţionarea democraţiei.

Vă propun să studiem împreună câteva fragmente din diferite studii şi articole publicate cu ocazia campaniei electorale pentru prezidenţiale din anul 2012, în SUA. Vom descoperi că apartenenţa religioasă atât a candidaţilor, cât şi a votanţilor americani, deşi formal, legal nu este îngăduit să reprezinte un element de luat în calcul în dezbaterea politică şi în exercitarea dreptului de a alege şi a fi ales, în practică influenţează puternic rezultatul alegerilor, bineînţeles alături de programul politic al candidaţilor respectivi. 

…program politic, trebuie să adăugăm, care a fost extrem de firav promovat de cei doi candidaţi în dezbaterile - să nu zicem, în scandalul - campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 din România. 

(***) Cine îşi închipuie că dimensiunea religioasă nu ar conta la votul pe care românii îl vor acorda duminică celor doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, se înşală amarnic. (ARTICOL INTEGRAL -ADEVARUL-)

Alegeri prezidenţiale 2014 (Turul 2) – Uşor cu Diaspora pe scări!

Scandalul provocat de haosul din secţiile de votare din străinătate aruncă o pată de mizerie asupra imaginii României în lume. În plan extern, cauzele acestui haos sunt prea puţin importante pentru cei care se grăbesc să spună despre România că este „o ţară ca o pubelă”.

Politicianul, dar şi simplul cetăţean occidental, fără a încerca să analizeze obiectiv, consideră că România este încă o zonă a corupţiei, minciunii şi instabilităţii. În mare măsură, acesta este adevărul! Haosul şi scandalul din secţiile de votare ale diasporei româneşti, în primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, au confirmat, din păcate, această nefastă imagine a României post-decembrist. 

În ţară, scandalul alegerilor din diaspora este motiv de manipulare pentru echipele de campanie ale celor doi candidaţi rămaşi în luptă. 

Echipa candidatului Victor Ponta s-a situat, la un moment dat, pe marginea prăpastiei lui „voi n-aţi mâncat salam cu soia”, prin diferite afirmaţii ireverenţioase la adresa votanţilor din diaspora! Venindu-şi oarecum în fire, dovedind mai multă luciditate decât echipa de campanie şi sesizând pericolul unei escaladări a scandalului cu efecte negative majore pentru PSD, candidatul Victor Ponta revine asupra subiectului şi ameninţă, în calitate de prim-ministru, cu sancţiuni severe mergând până la demitere, conducerea Ministerului Afacerilor Externe. Se cere organizarea corespunzătoare a secţiilor de votare, „ca fiecare român din diaspora să poată vota”! Mai bine mai târziu, decât niciodată? Poate da, poate nu! Scoatem cuiul, dar gaura rămâne… 

În tabăra adversă, activiştii candidatului Klaus Iohannis privesc la diaspora ca şi când ar fi cuprinşi bizar de exaltare a lui „simţ enorm şi văz monstruos”. Se consideră – oare în temeiul căror calcule, că nu au fost prezentate până acum? – că haosul din secţiile de votare ale diasporei a împiedicat victora candidatului Iohannis. O avalanşă de scrisori de protest trimise către Ponta mai ales de persoane din elita diasporei româneşti, studenţi, specialişti, corporatişti, profesori universitari – apropos, unde sunt „căpşunarii”, că nu am văzut o scrisoare de la vreunul? – fac deliciul presei loiale PDL/PNL. Echipa de activişti a candidatului Klaus Iohannis se foloseşte de îndreptăţita reacţie de protest a acestor români şi mizează pe un fel de „revoluţie a diasporei”, o „Piaţa Universităţii” de import care ar fi chemată să trezească şi să aducă la vot conştiinţele adormite din ţară şi străinătate. (articol integral -ADEVARUL-)

***
FOTO: activenews.ro

Alegerile prezidențiale 2014 (primul tur) - Doljenii nu sunt nemți

PSD Dolj câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale 2014 cu un procent, dacă nu confortabil, oricum onorabil. Echipa ”lupilor tineri” – Lia Olguța Vasilescu, Valeriu Zgonea, Claudiu Manda – înregistrează un al treilea succes politic important (după cucerirea Primăriei Craiova și rezultatele foarte bune de la alegerile europarlamentare). Seniorii din ”vechea gardă” – al căror personaj arhetipal a fost multă vreme domnul Ion Prioteasa – sunt tot mai puțin vizibili, intrați parcă într-un con de umbră care prevestește dispariția lor politică, dictată de Istorie.

Principalul succes al PSD în Dolj în primul tur al prezidențialelor 2014 este cucerirea tuturor orașelor din județ. 

PSD Dolj câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale 2014 cu un procent, dacă nu confortabil, oricum onorabil. Echipa “lupilor tineri” – Lia Olguța Vasilescu, Valeriu Zgonea, Claudiu Manda – înregistrează un al treilea succes politic important (după cucerirea Primăriei Craiova și rezultatele foarte bune de la alegerile europarlamentare). Seniorii din “vechea gardă” – al căror personaj arhetipal a fost multă vreme domnul Ion Prioteasa – sunt tot mai puțin vizibili, intrați parcă într-un con de umbră care prevestește dispariția lor politică, dictată de Istorie.

Să comparăm rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2009 cu cele din primul tur al alegerilor de acum: (articol integral -ORA DE DOLJ-)

***

Foto: Adevărul.ro

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 - Ultimul episod: Gânduri de la Mihai Eminescu pentru alegătorul român

Spectacolul grotesc şi dezolant al luptei electorale postdecembriste mă determină, mereu şi mereu, să recitesc din scrierile politice ale genialului Mihai Eminescu. Duminică, 2 noiembrie 2014 vom merge să alegem Preşedintele Republicii România. Poate că-l vom desemna din primul tur de scrutin, poate în cel de-al doilea.

Important este că românii republicani vor aşeza în mâinile unui om destinul Naţiunii şi Statului Român pentru cinci ani. Ani care pot să fie închinaţi progresului, prosperităţii şi renaşterii spirituale sau dimpotrivă, regresului, sărăciei şi descompunerii morale.

Doresc să vă ofer, la sfârşitul uneia dintre cele mai urâte, murdare şi total nefolositoare campanii electorale din istoria de până acum democraţiei româneşti postdecembriste, ca temă de meditaţie, câteva fragmente din gândirea politică a Marelui Mihai Eminescu.

*** 

”Cine are urechi de auzit să audă!” (Sfânta Evanghelie după Matei XIII, 9)

Sistemul politic românesc este „un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.” (Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259) 

În aceste structuri, „toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă parlamentarii care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot»” (Timpul, 20-21 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 14) 

”În această luptă (politică), nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă” (Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192) 

„Capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, este, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic. 

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor” (Timpul, 5 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 214)

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. (articol integral -ADEVĂRUL-)

 

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul IV: cearta politrucilor şi trădarea interesului naţional (pamflet)

Scandalul ”A fost sau nu a fost Ponta ofiţer acoperit” face să se reverse mizeria din hârdăul a ceea ce va rămâne una dintre celei mai urâte, mincinoase şi fără de folos campanii electorale post-decembriste pentru alegerile prezidenţiale în România.

Speranţa unora dintre români - din păcate, cei mai mulţi se delectează gustând din această mizerie şi confirmă că ”schimbarea domniilor, bucuria nebunilor” - speranţa noastră, cum ziceam, de a participa la dezbateri electorale între candidaţi despre marile teme de interes naţional a fost spulberată. 

În schimb, suntem martorii unei surprinzătoare sinucideri politice. Cetăţeanul Băsescu Traian alege să pună punct mandatului său de Preşedinte al Republicii exhibând gesturi de ”nenic” generos şi teribil de înamorat de Duduie, aşezându-se la margine de prăpastie pentru toanele şi mofturile dumneaei. Lovind în aproape toţi prietenii şi aliaţii de ieri - ex-consilieri prezidenţiali, foşti colegi de partid, jurnalişti de dreapta, servicii secrete, ba chiar şi în Justiţie, despre care comentează că a instrumentat fratelui Mircea un dosar ”făcătură miliţienească” - şi ocrotind doar pe Duduie şi pe acoliţii acesteia, care de voie sau mai de nevoie îşi pun cariera politică în mâinile parfumate ale ”blondei de la prezidenţiale”, Băsescu Traian lasă impresia că e mai mult decât tulburat, cum îl caracteriza recent candidatul Ponta Victor. 

Comportamentul lui Băsescu Traian - penibil, stupid şi mult în afara a ceea ce trebuie să fie o confruntare electorală civilizată, europeană şi folositoare alegătorilor - face rău atât Statului Român, cât şi dreptei româneşti. (articol integral -aici-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul III: despre viaţa privată a candidaţilor

Spectacolul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 ne oferă, inserate în scandalul de mahal generalizat, momente de maximă exacerbare a nesimţirii. Viaţa personală a candidaţilor este scoasă pe tarabă, familia, copiii sau religia acestora devenind subiectul unor atacuri la persoană de joasă speţă. Din perspectivă civică, situaţia ne-ar da fiori. 

Tehnic, analizând ”la rece” şi obiectiv, aceste atacuri la viaţa privată nu reprezintă o noutate şi nici măcar nu sunt o caracteristică unică a politrucilor noştri.

De fapt, nimic nou sub soare. În SUA, stat considerat a fi democraţie arhetipală, candidatul Obama a fost dur atacat de rivalii săi politici. Republicanii au comentat despre originea lui rasială - că e ”negru” - i-au pus sub semnul întrebării locul de naştere - dacă nu s-ar fi născut pe teritoriul american, ar fi pierdut dreptul să candideze - precum şi religia, bănuindu-l că ar fi musulman. Obama a demontat aceste acuzaţii, însă ele rămân dovezi elocvente că în lupta politică, până şi în marile democraţii, aproape totul este permis.

În presa românească au apărut, grăbit şi superficial, atitudini ”politically correct” care au criticat vehement atacurile la familie şi credinţă religioasă.

Într-o anumită măsură, astfel de lovituri ”sub centură” sunt expresia unor mentalităţi primitive şi nu pot fi acceptate într-o competiţie electorală democratică şi civilizată.Totodată, ne dovedesc faptul că politicienii noştri sunt incapabili să se prezinte în faţa electoratului cu teme de dezbatere de interes naţional, cu proiecte de ţară şi soluţii la probleme noastre, le este mai lejer să se certe ca în mahala.

Totuşi, viaţa privată a candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii rămâne, oricât s-ar împotrivi activiştii lui ”politically correct”, un subiect deosebit de atractiv pentru electoratul românesc. Absenţa din discursul public al candidaţilor a programelor politice inteligente - prin care aceştia să facă dovada că au înţeles la ce funcţie candidează şi că ştiu cum să folosească această funcţie în interesul nostru - creşte importanţa subiectelor legate de viaţa privată a candidaţilor. (articol integral -aici-)

Cum am aflat că voi vota cu Elena Udrea... sau cu Kelemen Hunor

Publicaţia ”Adevărul” ne oferă prin ”Alege preşedintele!” un interesant, deşi discutabil, mecanism virtual de testare a (in)compatibilităţii dintre opiniile noastre şi opiniile onor candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii despre teme importante din agora românească. Aplicând la acest sondaj, vă pot spune că este oarecum şi amuzant, atunci când rezultatul este surprinzător şi total opus preferinţelor personale.

Evident, un astfel de sondaj on-line are în spate atât un soft cu ecuaţii matematice, variabile, condiţionări etc., cât şi o politică editorială a publicaţiei care-l promovează, iar rezultatele pe care le oferă nu pot fi privite ca având valoare de adevăr absolut.

Vă ofer, spre lectură şi meditaţie, răspunsurile pe care le-am dat eu la întrebările sondajului, alături de candidaţii Elena Udrea, Kelemen Hunor şi Victor Ponta.

1. Militati pentru imbunatatirea relatiilor cu Federatia Rusa? Eu - DA / E.U. - NU / K.H. - DA / V.P. - NU
2. Sunteti pentru o Uniune Europeana in care tarile sa renunte la cat mai mult din suveranitatea nationala? Eu - NU / E.U. - DA / K.H. - DA / V.P. - DA
3. Sunteti pentru mentinerea si intarirea parteneriatului strategic cu SUA? Eu - DA / E.U. - DA / K.H. - DA / V.P. - DA... (articol integral -aici-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul II: câteva propuneri de teme pentru dezbaterile electorale (altele decât „ofiţerul acoperit”)

Campania electorală debutează într-o atmosferă tensionată, trăieşti cu senzaţia că nişte clanuri ţigăneşti se tatonează, mârâind şi rânjind către adversari, înaintea scandalului în care se vor tăia cu săbiile în faţa cortului.

În acest context nociv pentru democraţia românească, evident antinaţional şi antistatal, principalii trei candidaţi – Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Elena Udrea – evită să abordeze în discursul public teme de interes naţional. Confortul oferit de atacurile la persoană şi lejeritatea cu care pot fi manipulaţi alegătorii români – cei mai mulţi dintre ei fiind grav afectaţi de analfabetism politic şi de indolenţă în chestiunile civice – îi determină pe consilierii din echipele de campanie electorală din jurul candidaţilor să orienteze dezbaterea publică spre subiecte de can-can. 

Incultura civică a majorităţii electoratului, dar şi costurile reduse aferente implementării acestui tip de strategie electorală, reduc şansele ca în agora românească să fie discutate teme serioase, de interes naţional. Deocamdată, suntem martori la un circ idiot, instrumentat cu cinism de specialişti în manipulare, buni cunoscători ai mentalităţilor alegătorilor români. Aproape toate normele constituţionale şi legale, precum şi orice minima moralia au fost suspendate, lupta electorală dobândind trăsăturile unui scandal de mahala, unde orice lovitură este permisă.

Toate sunt amestecate, iar ceea ce este amestecat, de obicei, pute. Preşedintele Băsescu aruncă fumigene cu „ofiţeri acoperiţi”, indivizi ca Turcescu se aruncă imediat şi kamikaze în manipulări murdare, guvernul se transformă treptat în furnizor de pomeni electorale, nimeni nu mai ia în seamă Constituţia Republicii, legile statului, normele şi bunele practici europene cu privire la separarea puterilor în stat, rolul Preşedintelui, funcţionarea guvernului, campania electorală, alegeri, discurs politic etc. 

Devine evident că vom avea parte de una dintre cele mai urâte, cinice şi dure campanii electorale a ultimilor două decenii de democraţie românească bolnavă. Probabil că şi efectele vor fi cu atât mai grave.

 

Să ne imaginăm, însă, pentru câteva minute, că o minune dumnezeiască l-ar calma pe Traian Băsescu, determinându-l să devină un Preşedinte moral, cinstit, echidistant, garant al echilibrului în stat şi societate, să respecte Constituţia şi să nu se mai amestece în campania electorală, iar pe candidaţi i-ar transforma în nişte lideri politici responsabili, cinstiţi, morali şi loiali Statului Român şi Naţiunii noastre... (articol integral -aici-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul I: Constituţia României despre Preşedintele Republicii

Campania electorală pe care neoficial partidele politice au lansat-o la mijlocul verii abia trecute, oferă alegătorilor români obişnuitul şi nocivul circ politic post-decembrist, cu iz de scandal de mahala şi fără folos pentru democraţia românească. Nu s-a renunţat la minciuni, la manipulare, la infestarea agorei cetăţii româneşti cu atacuri la persoană, la credinţă, este mult mai comod pentru echipele candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii să colporteze stupidităţi şi invective, decât să ofere cetăţenilor subiecte serioase de dezbatere, conforme cu importanţa şi rolul Preşedintelui în mecanismul democratic românesc.

Mi-am dorit încă de la începutul anilor 90, când am început activitatea mea de activist al Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA, în Clubul APD Craiova, ca cetăţenii români să voteze în temeiul unor programe politice clar definite, a unor proiecte de ţară care să aducă prosperitatea, iar nu să voteze contra-cost, cu votul plătit cu pomeni electorale ori din ficaţi, mânaţi de ură sau de prostie.

În sfertul de secol de democraţie bolnăvicioasă, cât a trecut de la momentul Decembrie 1989, electorii români au evoluat şi involuat. Lipsa de voinţă şi de dorinţă în asumarea propriului destin, manipularea criminală permanentă comisă de casta politicienilor, jefuirea şi înstrăinarea economiei naţionale, capitularea în faţa corupţiei fanariote care sugrumă ţara de atâta vreme şi mai ales, exodul tinerilor şi al inteligenţei româneşti spre Occidentul European nu au permis nici schimbarea calităţii dezbaterii politice şi nici transformarea votantului român din individ corupt/slugă la stăpân/dependent de statul asistenţial/fan imbecil al Marelui Lider/cinic indiferent, în cetăţean conştient de drepturile şi obligaţiile pe care le are faţă de sistemul politic, de democraţie, de comunitatea unde trăieşte.

Loial principiilor democraţiei, încerc prin această mini-serie a „Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014”, să prezint cititorilor mei câteva repere în temeiul cărora să voteze, nu cu ficatul, cicu creierul. (articol integral -AICI-)