BLOGURILE ADEVĂRUL: Declinul Democraţiei - "A trăi în siguranţă" versus "A trăi în libertate"

Franţa a avizat Consiliul Europei că măsurile ce decurg din starea de urgenţă instituită după atacurile teroriste de pe 13 noiembrie ar putea implica suspendarea respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, autorităţile de la Paris invocând chiar o prevedere din această convenţie ce permite întreruperea aplicării ei în anumite circumstanţe excepţionale. (AGERPRES) 

Această ştire de presă poartă cu sine, dincolo de cuvinte, chipul unui monstru cumplit - Anti-democraţia - născut, de această dată, nu în taberele ISIS din deşertul sirian, ci în cancelaria guvernului unei ţări europene democratice care a dăruit umanităţii, în august 1789, un document esenţial pentru naşterea lumii libere: Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. După seria atentatelor sângeroase de la Paris, din 13 noiembrie - şi trebuie să spunem, bizar de lejer organizate şi executate, în contextul în care serviciile secrete franceze (şi nu numai!) erau bine informate în legătură cu riscul extrem de mare al comiterii unor astfel de acte teroriste pe teritoriul european - cuvântul de ordine în Vestul Uniunii Europene este FRICA! 

O frică nu atât indusă de ameninţările ISIS, cât mai ales întreţinută de măsurile militare "pe picior de război" adoptate de serviciile anti-teroriste şi de securitate ale unor state europene, precum Franţa, Germania sau Belgia. Frica de noi atentate este folosită pentru justificarea acţiunilor poliţieneşti declanşate de guverne, în numele siguranţei publice, mergând chiar până la o posibilă suspendare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum doreşte Franţa.

În Uniunea Europeană, combaterea terorismului ISIS trece la un nou nivel de gravitate - apariţia unui contra-terorism cel puţin identic de nociv pentru democraţie şi cu un grav potenţial criminal, promovat de autoritatea statală împotriva propriilor cetăţeni, prin degradarea până la suspendarea parţială sau totală a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. O asemenea sfidare a sistemului democratic, într-o ţară din lumea aşa-zis liberă, s-a manifestat până acum doar în SUA, prin controversatul şi anti-democraticul "Patriotic Act", promovat de Preşedintele G.W. Bush în octombrie 2001, după atentatele de la WTC, şi ulterior extins ca valabilitate până în iunie 2015, de Preşedintele Barack Obama.

Aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului poate fi suspendată de statele semnatare, în temeiul Articolului 15 "Derogarea în caz de stare de urgenţă", din convenţie, care precizează următoarele: 

"1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul  2 (Dreptul la viaţă), cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3 (Interzicerea torturii), 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) paragraful 1 şi 7 (Nicio pedeapsă fără lege). 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile." 

Care sunt drepturile şi libertăţile pe care guvernul Franţei (Matrix?) poate (doreşte?) să le suspende, folosindu-se de derogarea în caz de stare de urgenţă oferită de art.15 din Convenţie? Sunt cele prevăzute la articolele: (text integral - BLOGURILE ADEVĂRUL - )

Blogurile Adevărul - Întrebări incomode: Cine şi de ce i-a ucis pe tinerii din Colectiv?

Revoltele tinerilor, provocate de cumplitul incendiu din Club Colectiv, sunt aproape epuizate. MATRIX a fost zguduit, dar a reuşit să supravieţuiască, ba chiar iese victorios din confruntarea cu tinerii. Pe ici, pe colo, se vor opera ceva "update"-uri, dar în esenţa, MATRIX rămâne neschimbat.

Dacă lupta civică a fost pierdută (deocamdată!), ne mai rămâne lupta pentru adevăr: cine şi de ce i-a ucis pe tinerii din Colectiv?

De fapt, această întrebare generează un şir de întrebări grave şi probabil pentru mulţi dintre "softiştii" MATRIX, extrem de deranjante:

A fost incendiul din Colectiv, un incendiu atipic, rar întâlnit?

Până la momentul când scriu aceste rânduri, echipa de specialişti care anchetează cauzele incendiului nu a oferit detalii tehnice. În spaţiul public circulă doar explicaţia (incompletă şi incoerentă) că focul a fost produs de nişte artificii care au aprins izolaţia de pe pereţi, însă argumentele în favoarea acestei ipoteze sunt neconvingătoare. Rapiditatea cu care a ars tot interiorul din club (câteva zeci de secunde, maxim 30!), tipul arsurilor constatate pe trupurile victimelor (expunere la foc de temperatură foarte mare!) şi intoxicaţiile cu un ameste de gaze nemaintâlnit reprezintă câteva argumente în favoarea ipotezei că în Club Colectiv s-a întâmplat ceva bizar, un incendiu aflat dincolo de practica obişnuită a pompierilor şi medicilor noştri. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

O Mafie cât o ţară

Clasa politică din România - mi-e dificil să o numesc ”românească” - îşi arată chipul pe care îl bănuiam a fi hidos, dar în ale cărui trăsături încă mai speram că vom afla rămăşiţe de umanitate. O clasă politică de o desfrânare şocantă, absolut golită de o minimă demnitate, lipsită până şi de ”onoarea hoţilor” (care nu se toarnă între ei!) ne-a adus în ruină.

O adunătură de dregători corpupţi care au furat însă nu singuri, ci cu complicitatea activă sau pasivă a multor componente din societatea românească postdecembristă.

Arestările masive operate de procurori (Dumnezeu să-i aibă în pază!), prejudiciile în sume astronomice care adunate probabil că au valoarea a sute de milioane de euro fraudate din bugetul Statului Român şi al Uniunii Europene, cinismul, nesimţirea şi înjurătura de mahala care însoţesc bătaia cu rahat din haznaua denunţurilor "în cascadă", în care sunt implicaţi indivizi şi individe, până mai ieri deţinători de funcţii înalte în stat, aroganţi şi cu pretenţii de respectabilitate, tot scandalul şi sminteala îţi provoacă o teribilă ruşine că eşti cetăţean în aceeaşi ţară cu aceşti nenorociţi care au compromis viitorul nostru şi al copiilor noştri.

O Mafie cât o ţară, transpartinică şi ocultă, formată din politicieni, oameni de afaceri, funcţionari de stat, magistraţi, din reprezentanţi ai mediului universitar, cultural şi spiritual, din oameni de presă şi patroni de instituţii mass-media, mafie slujită cu obedienţă de o mare armată de trepăduşi trimişi în structurile Statului pentru a facilita jefuirea banilor publici - aceasta este "elita" conducătoare pe care a reuşit să o avorteze democraţia românească post-decembristă.

Anchetele DNA sunt abia la început, probabil că vor fi surpize imense, şocante în săptămânile următoare. Sper că DNA îşi va urma planul de luptă şi va ataca toate instituţiile corupte (indiferent cât de respectabile s-ar zice că sunt acestea ori că sunt ale statului sau ale comunităţii!) şi grupurile oculte infracţionale pe care le are pe listă. 

Poate că vom avea ocazia, după 25 de ani de rătăcire, să spunem că, în sfârşit, s-a făcut dreptate. Totuşi, această dreptate (dacă se va face şi dacă nu cumva, vom eşua într-un mare zgomot pentru nimic!) - obţinută după ani şi ani de la comiterea faptelor penale şi cu puţine şanse de a recupera prejudiciile financiare imense - nu va vindeca boala cumplită în care aceşti indivizi au aruncat societatea şi Statul Român. Despre această boală deja se pot spune mai multe: (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

Preşedintele Klaus Iohannis, cultele religioase şi binele public

În ziua de 4 ianuarie, prima duminică a anului 2015 d.Hr., Preşedintele Republicii domnul Klaus Iohannis a participat la prima parte a Sfintei Liturghii Ortodoxe (Liturghia Catehumenilor sau A celor chemaţi) care s-a oficiat la Catedrala Ortodoxă din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Gestul religios făcut de Preşedinte este plin de semnificaţii.

Preşedintele Klaus Iohannis transmite un mesaj complex prin participarea domniei sale la Sfânta Liturghie Ortodoxă, o participare care respectă într-o anumită măsură Canoanele Bisericii Ortodoxe - canoane care îngăduie persoanelor care nu sunt botezate în credinţa creştină ortodoxă, dar care sunt chemate să primească Sfântul Botez Creştin Ortodox, să participe doar la Liturghia Catehumenilor. 

Un prim rând al acestui mesaj ar fi acela care exprimă dorinţa de reconciliere a Preşedintelui Klaus Iohannis cu Biserica Ortodoxă Română. O reconciliere necesară în contextul în care pe de o parte, a existat o anumită susţinere, mai mult sau mai puţin direct afirmată, a unei părţi din ierarhia Bisericii noastre pentru candidatura domnului Victor Ponta, iar pe de altă parte, majoritatea clerului ortodox priveşte la domnul Klaus Iohannis mai puţin din perspectiva calităţii lui de politician şi mai mult din perspectiva apartenenţei acestuia la cultul protestant luteran - cult religios considerat de Canoanele şi Dogmele Bisericii noastre ca fiind expresia unei erezii. (articol integral -ADEVĂRUL-)

***
sursa foto: www.adevarul.ro

Blogurile ADEVARUL - Rolul Religiei în alegerea Preşedintelui - un studiu de caz

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 oferă un element interesant, din perspectivă religioasă, anume că cei doi candidaţi sunt membri ai unor culte religioase diferite. Candidatul Victor Ponta este creştin ortodox şi membru al Bisericii Ortodoxe Române. Candidatul Klaus Iohannis este creştin evanghelic lutheran de confesiune augustană, membru al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România.

Subiectul apartenenţei religioase a candidaţilor este considerat, dacă nu un subiect tabu, cel puţin unul deranjant de către activiştii mioritici al lui ”politically correct”. În recenta campanie electorală s-au făcut eforturi incredibile atât din partea unor grupări ale societăţii civile şi mass-media, cât mai ales de către echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru a se elimina sau dimpotrivă, utiliza acest subiect, după cum dictează viziunea politică ori interesele fiecărei tabere.

Nivelul de cultură civică, politică şi de ce nu, religioasă al societăţii româneşti în Anul Domnului 2014 este suficient de redus încât să arunce subiectul convingerilor religioase ale candidaţilor la funcţii politice în bezna ignoranţei. Despre acest subiect se vorbeşte doar în două tonalităţi, ambele nefaste pentru progresul democraţiei noastre: fie cu stridenţa bigotismului religios politizat, fie cu isteria fanatismului civic al unui ”politically correct” strâmb, partinic şi grotesc.

În democraţie, cu precădere în situaţiile în care cetăţenii sunt chemaţi la votare, pentru a delega administrarea unei părţi din libertăţile lor politicienilor preferaţi, orice atitudine discriminatorie cu referire la rasă, credinţă religioasă, sex etc. trebuie condamnată şi sancţionată imediat. Totuşi, în agora, dar şi în mecanismul intim de evaluare şi decizie al alegătorului, elementul religios are un rol a cărui importanţă este mai mare sau mai mică, în funcţie de modul în care societatea, în ansamblul ei, şi fiecare cetăţean în parte, percep funcţionarea democraţiei.

Vă propun să studiem împreună câteva fragmente din diferite studii şi articole publicate cu ocazia campaniei electorale pentru prezidenţiale din anul 2012, în SUA. Vom descoperi că apartenenţa religioasă atât a candidaţilor, cât şi a votanţilor americani, deşi formal, legal nu este îngăduit să reprezinte un element de luat în calcul în dezbaterea politică şi în exercitarea dreptului de a alege şi a fi ales, în practică influenţează puternic rezultatul alegerilor, bineînţeles alături de programul politic al candidaţilor respectivi. 

…program politic, trebuie să adăugăm, care a fost extrem de firav promovat de cei doi candidaţi în dezbaterile - să nu zicem, în scandalul - campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 din România. 

(***) Cine îşi închipuie că dimensiunea religioasă nu ar conta la votul pe care românii îl vor acorda duminică celor doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, se înşală amarnic. (ARTICOL INTEGRAL -ADEVARUL-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 - Ultimul episod: Gânduri de la Mihai Eminescu pentru alegătorul român

Spectacolul grotesc şi dezolant al luptei electorale postdecembriste mă determină, mereu şi mereu, să recitesc din scrierile politice ale genialului Mihai Eminescu. Duminică, 2 noiembrie 2014 vom merge să alegem Preşedintele Republicii România. Poate că-l vom desemna din primul tur de scrutin, poate în cel de-al doilea.

Important este că românii republicani vor aşeza în mâinile unui om destinul Naţiunii şi Statului Român pentru cinci ani. Ani care pot să fie închinaţi progresului, prosperităţii şi renaşterii spirituale sau dimpotrivă, regresului, sărăciei şi descompunerii morale.

Doresc să vă ofer, la sfârşitul uneia dintre cele mai urâte, murdare şi total nefolositoare campanii electorale din istoria de până acum democraţiei româneşti postdecembriste, ca temă de meditaţie, câteva fragmente din gândirea politică a Marelui Mihai Eminescu.

*** 

”Cine are urechi de auzit să audă!” (Sfânta Evanghelie după Matei XIII, 9)

Sistemul politic românesc este „un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.” (Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259) 

În aceste structuri, „toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă parlamentarii care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot»” (Timpul, 20-21 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 14) 

”În această luptă (politică), nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă” (Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192) 

„Capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, este, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic. 

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor” (Timpul, 5 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 214)

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. (articol integral -ADEVĂRUL-)

 

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul IV: cearta politrucilor şi trădarea interesului naţional (pamflet)

Scandalul ”A fost sau nu a fost Ponta ofiţer acoperit” face să se reverse mizeria din hârdăul a ceea ce va rămâne una dintre celei mai urâte, mincinoase şi fără de folos campanii electorale post-decembriste pentru alegerile prezidenţiale în România.

Speranţa unora dintre români - din păcate, cei mai mulţi se delectează gustând din această mizerie şi confirmă că ”schimbarea domniilor, bucuria nebunilor” - speranţa noastră, cum ziceam, de a participa la dezbateri electorale între candidaţi despre marile teme de interes naţional a fost spulberată. 

În schimb, suntem martorii unei surprinzătoare sinucideri politice. Cetăţeanul Băsescu Traian alege să pună punct mandatului său de Preşedinte al Republicii exhibând gesturi de ”nenic” generos şi teribil de înamorat de Duduie, aşezându-se la margine de prăpastie pentru toanele şi mofturile dumneaei. Lovind în aproape toţi prietenii şi aliaţii de ieri - ex-consilieri prezidenţiali, foşti colegi de partid, jurnalişti de dreapta, servicii secrete, ba chiar şi în Justiţie, despre care comentează că a instrumentat fratelui Mircea un dosar ”făcătură miliţienească” - şi ocrotind doar pe Duduie şi pe acoliţii acesteia, care de voie sau mai de nevoie îşi pun cariera politică în mâinile parfumate ale ”blondei de la prezidenţiale”, Băsescu Traian lasă impresia că e mai mult decât tulburat, cum îl caracteriza recent candidatul Ponta Victor. 

Comportamentul lui Băsescu Traian - penibil, stupid şi mult în afara a ceea ce trebuie să fie o confruntare electorală civilizată, europeană şi folositoare alegătorilor - face rău atât Statului Român, cât şi dreptei româneşti. (articol integral -aici-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul II: câteva propuneri de teme pentru dezbaterile electorale (altele decât „ofiţerul acoperit”)

Campania electorală debutează într-o atmosferă tensionată, trăieşti cu senzaţia că nişte clanuri ţigăneşti se tatonează, mârâind şi rânjind către adversari, înaintea scandalului în care se vor tăia cu săbiile în faţa cortului.

În acest context nociv pentru democraţia românească, evident antinaţional şi antistatal, principalii trei candidaţi – Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Elena Udrea – evită să abordeze în discursul public teme de interes naţional. Confortul oferit de atacurile la persoană şi lejeritatea cu care pot fi manipulaţi alegătorii români – cei mai mulţi dintre ei fiind grav afectaţi de analfabetism politic şi de indolenţă în chestiunile civice – îi determină pe consilierii din echipele de campanie electorală din jurul candidaţilor să orienteze dezbaterea publică spre subiecte de can-can. 

Incultura civică a majorităţii electoratului, dar şi costurile reduse aferente implementării acestui tip de strategie electorală, reduc şansele ca în agora românească să fie discutate teme serioase, de interes naţional. Deocamdată, suntem martori la un circ idiot, instrumentat cu cinism de specialişti în manipulare, buni cunoscători ai mentalităţilor alegătorilor români. Aproape toate normele constituţionale şi legale, precum şi orice minima moralia au fost suspendate, lupta electorală dobândind trăsăturile unui scandal de mahala, unde orice lovitură este permisă.

Toate sunt amestecate, iar ceea ce este amestecat, de obicei, pute. Preşedintele Băsescu aruncă fumigene cu „ofiţeri acoperiţi”, indivizi ca Turcescu se aruncă imediat şi kamikaze în manipulări murdare, guvernul se transformă treptat în furnizor de pomeni electorale, nimeni nu mai ia în seamă Constituţia Republicii, legile statului, normele şi bunele practici europene cu privire la separarea puterilor în stat, rolul Preşedintelui, funcţionarea guvernului, campania electorală, alegeri, discurs politic etc. 

Devine evident că vom avea parte de una dintre cele mai urâte, cinice şi dure campanii electorale a ultimilor două decenii de democraţie românească bolnavă. Probabil că şi efectele vor fi cu atât mai grave.

 

Să ne imaginăm, însă, pentru câteva minute, că o minune dumnezeiască l-ar calma pe Traian Băsescu, determinându-l să devină un Preşedinte moral, cinstit, echidistant, garant al echilibrului în stat şi societate, să respecte Constituţia şi să nu se mai amestece în campania electorală, iar pe candidaţi i-ar transforma în nişte lideri politici responsabili, cinstiţi, morali şi loiali Statului Român şi Naţiunii noastre... (articol integral -aici-)

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul I: Constituţia României despre Preşedintele Republicii

Campania electorală pe care neoficial partidele politice au lansat-o la mijlocul verii abia trecute, oferă alegătorilor români obişnuitul şi nocivul circ politic post-decembrist, cu iz de scandal de mahala şi fără folos pentru democraţia românească. Nu s-a renunţat la minciuni, la manipulare, la infestarea agorei cetăţii româneşti cu atacuri la persoană, la credinţă, este mult mai comod pentru echipele candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii să colporteze stupidităţi şi invective, decât să ofere cetăţenilor subiecte serioase de dezbatere, conforme cu importanţa şi rolul Preşedintelui în mecanismul democratic românesc.

Mi-am dorit încă de la începutul anilor 90, când am început activitatea mea de activist al Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA, în Clubul APD Craiova, ca cetăţenii români să voteze în temeiul unor programe politice clar definite, a unor proiecte de ţară care să aducă prosperitatea, iar nu să voteze contra-cost, cu votul plătit cu pomeni electorale ori din ficaţi, mânaţi de ură sau de prostie.

În sfertul de secol de democraţie bolnăvicioasă, cât a trecut de la momentul Decembrie 1989, electorii români au evoluat şi involuat. Lipsa de voinţă şi de dorinţă în asumarea propriului destin, manipularea criminală permanentă comisă de casta politicienilor, jefuirea şi înstrăinarea economiei naţionale, capitularea în faţa corupţiei fanariote care sugrumă ţara de atâta vreme şi mai ales, exodul tinerilor şi al inteligenţei româneşti spre Occidentul European nu au permis nici schimbarea calităţii dezbaterii politice şi nici transformarea votantului român din individ corupt/slugă la stăpân/dependent de statul asistenţial/fan imbecil al Marelui Lider/cinic indiferent, în cetăţean conştient de drepturile şi obligaţiile pe care le are faţă de sistemul politic, de democraţie, de comunitatea unde trăieşte.

Loial principiilor democraţiei, încerc prin această mini-serie a „Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014”, să prezint cititorilor mei câteva repere în temeiul cărora să voteze, nu cu ficatul, cicu creierul. (articol integral -AICI-)

Politicienii infractori - cum să-i iertăm, cum să-i vindecăm?

”Şi intrând, Iisus trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.” (Sfânta Evanghelie după Luca, XIX, 2-9)

Mândru, sfidător, prea puțin smerit, nu știu cât de căit și îndreptat, cetățeanul Năstase Adrian, fost prim-ministru al României și fost pușcăriaș, se bucură de libertate. Spălat în fața legii, căci Justiția a considerat că merită să fie eliberat condiționat, el se alătură numeroșilor ”băieți deștepți” care au fentat sistemul, acceptând riscul de a executa o pedeapsă cu închisoarea relativ mică, în schimbul averilor făcute prin corupție și abuz, dosite în unghere tainice pentru a fi folosite după trecerea furtunii.

Da, Năstase Adrian zice altceva, el se consideră o victimă a regimului Băsescu. Este dreptul lui să spună asta. Probabil că tot așa va țipa și cetățeanul Băsescu Traian, că este victima regimului, după ce va pierde imunitatea de șef al statului, dacă cumva Justiția unei republici conduse de un președinte PSD va descoperi bucuroasă niscavai dosare peste care anii au așezat tone de praf prin arhivele vreunui procuror ori serviciu secret. Va fi dreptul lui să țipe asta.

Să ne gândim cu sinceritate. Avem noi, creștinii români, puterea să-i iertăm pe dregătorii infractori?

Poate un creștin român, care a suferit din cauza corupției din administrația statului, a jefuirii avuției naționale, a fraudării fondurilor europene, a nepotismului și desfrânării din casta politicienilor să-l ierte pe Adrian Năstase și pe toți marii dregători și bogătași care sunt sau au fost în pușcărie - Fenechiu, Becali, Voiculescu, Copos, Mureșan, Babiuc, Vântu etc.?

Răspunsul este ușor de rostit, dar dificil de asumat. Da! Dregătorii infractori pot fi iertați, însă iertarea creștină oferită unui bolnav de putere sau de avere nemuncită nu reprezintă și vindecarea acestuia. Este o gravă eroare să separi iertarea de vindecare, mila de dreptate, căința de îndreptare! A-l ierta fără a-l ajuta să se vindece, să redevină Om, a-l îngădui să infesteze propriul suflet și sufletele semenilor cu păcatele iertate de tine, dar de la care el nu se oprește reprezintă mai degrabă un act de complicitate cu păcătosul, decât un gest de milă și generozitate.

Să nu uităm că atunci când un politician comite fapte penale împotriva propriului stat și a națiunii sale, el păcătuiește în fața lui Dumnezeu.

 

Lăcomia și Iubirea de arginți sunt păcate capitale. Când furi din banii statului sau ai UE, tu, dregătorule infractor, comiți aceste păcate. 

Asuprirea văduvelor, orfanilor și săracilor, oprirea plății lucrătorilor sunt păcate strigătoare la cer. Când arunci în stradă mii de oameni, prin privatizări ilegale... (articol integral -AICI-)

România, grădina lui Pinocchio

”Ajunseră la mijlocul drumului, când Vulpoiul, oprindu-se deodata în loc, spuse păpușii! - Vrei tu să-ți înmulțești banii? - Cum? - Vrei tu, ca din asti cinci bani de aur, sa faci o suta, o mie, doua mii? - În ce chip? - Foarte ușor. În loc sa te întorci acasa, hai cu noi.- Unde sa merg? - În Ţara Neghiobilor. (...) - Cei cinci bănuți de aur ai tăi, mâine ar spori la doua mii. - Doua mii!  repeta Cotoiul. -  Dar cum e cu putinta una ca asta? întreba Pinocchio, cu gura cascata de mirare. - Te lămuresc eu numaidecât, zise Vulpoiul, trebuie sa stii ca în Ţara Neghiobilor se afla o câmpie binecuvântata, care se cheama Câmpia Minunilor. Ai să sapi acolo o gropiță, unde o să pui, de pildă, un ban de aur. Astupi gropița cu pamânt; o stropești cu puțină apa de izvor, arunci peste ea o mâna de sare și seara te duci frumușel să te culci. În vremea asta, peste noapte, banul încolțește, iar dimineața când te scoli, întorcându-te în câmpie, ce găsești? Găsești un pom încărcat cu atâția bani de aur, câte boabe are spicul grâului în luna lui cuptor.” (Carlo Collodi, Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino)

Priveliştea oferită, pe de o parte, de ipocrita şi murdara luptă electorală pentru ocuparea celei mai înalte funcţii politice în statul român post-decembrist - Preşedinte al Republicii - şi pe de altă parte, de naivitatea (prostia?) cu care milioane de români încă mai cred în promisiunile, vorbele goale şi aberaţiile rostite de unul sau altul dintre candidaţi, îmi trezeşte amintirea păţaniei lui Pinocchio, care şi-a risipit mica avere a celor cinci galbeni căzând victimă propriei lăcomii şi vicleniei Vulpoiului cel Şchiop şi Motanului cel Orb.

De peste douăzeci de ani, românul îşi îngroapă speranţele, precum Pinocchio banii, în grădina politrucilor - aceşti Vulpoi tâlhari care ne jefuiesc ţara şi ne aruncă viitorul la groapa de gunoi a Istoriei, aceşti Motani orbiţi de lăcomie şi nesimţitori la suferinţele noastre.

Prea mulţi români au avut de prea multe ori, în cele peste două decenii trecute de la căderea lui Ceauşescu - şi din păcate, au şi acum - un comportament de trupă de marionete care joacă stupid, la comanda unui Mare Păpuşar, al cărui chip rămâne ascuns în bezna demonică de unde el şi slugile lui îşi află puterea, un grotesc şi parcă fără de sfârşit spectacol al rătăcirii la margine de lume. Năluci cu apucăturile şi neghiobia unui Pinocchio retardat, cu sufletul stăpânit de un catastrofal amestec de lene şi laşitate, românii au coborât, an de an, după Decembrie 1989, treptele spre adâncul haosului în care astăzi se lasă torturaţi. (articol integral -AICI-)

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi Creştinismul – Despre zâmbetul lui Iuda la umbra Crucii

Apropiata campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale va dezbate o temă care, deşi veche şi specifică vieţii politice româneşti post-decembriste, devine specială şi delicată în contextul luptei extrem de dure pentru funcţia de Preşedinte al Republicii: referirea la credinţa religioasă a candidaţilor, la relaţia dintre Stat şi Biserică.

Politicieni din toate partidele parlamentare româneşti de după 1989 au încercat permanent să-şi atragă simpatia şi sprijinul liderilor religioşi. Mii de amendamente la proiectele de buget naţional au fost aprobate în peste douăzeci de ani de democraţie şi au ajutat cultele religioase, cu precădere Biserica Ortodoxă, să recupereze terenul pierdut, răpit de dictatura comunistă. 

Anii ’90 au cunoscut inclusiv fenomenul implicării făţişe a membrilor clerului în activitatea politică de partid. Treptat, cultele religioase au delimitat limpede şi ferm activitatea preoţească şi filantropică de activitatea politică, interzicând, cel puţin la nivel oficial, declarativ, implicarea clerului în politica de partid. 

Relaţiile de colaborare, de curtoazie şi uneori, de ascunsă complicitate, dintre unii lideri religioşi şi liderii politici s-au păstrat, fiind reciproc avantajoase pentru cele două centre de forţă şi influenţă asupra societăţii româneşti. Din nefericire pentru naţiunea noastră, aceste relaţii nu au avut ca rezultat reîncreştinarea dregătorilor cetăţii şi uneori, dimpotrivă, au provocat decreştinarea, apostazia slujitorilor religioşi. 

Acum, în prag de campanie electorală, liderii politici ai celor două tabere aflate în competiţie pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, aduc în discuţie, încă cu timiditate, dar cu o insistenţă crescândă, tema valorilor creştine şi apartenenţei religioase a candidaţilor. 

PSD, partidul aflat la guvernare, îşi exprimă, prin vocea candidatului său, Victor Ponta, o dublă loialitate, pe de o parte, faţă de principiul nediscriminării religioase, pe de altă parte, faţă de Creştinismul Ortodox, religia majoritară în România. Alături de gesturile de simpatie exprimate prin sprijinul concret oferit Bisericii Ortodoxe pentru activităţile pastorale, misionare şi filantropice, PSD mizează atât pe apartenenţa lui Victor Ponta la religia creştin-ortodoxă, cât şi pe măsurile sociale în favoarea claselor defavorizate implementate de guvern, măsuri care cel puţin aparent, ar fi inspirate de morala creştină. (articol integral -aici-)

CUM A FOST ŞI CUM POATE FI CONDUSĂ ROMÂNIA

Fratele meu întru Hristos, jurnalistul creștin-ortodox Claudiu Târziu, mi-a dăruit bucuria și onoarea de a mă reașeza printre jurnaliștii care scriu pentru ROST ONLINE. Vă ofer spre lectură recentul articol de analiză politică pe care l-am scris pentru această importantă și curajoasă publicație online a comunității jurnalistice creștin-ortodoxe din România.

Rememorări de istorie politică post-decembristă şi gânduri despre un catehism politic naţional-creştin

I. Partidele politice post-decembriste şi falsa democraţie: politica de clan şi trădarea României

Momentul Decembrie 1989 a reprezentat nu atât descătuşarea unor energii populare, izvorâte din dorinţa cvasi-generală de a termina definitiv cu mizeria şi teroarea instaurate de dictatura lui Ceauşescu, cât a fost prilejul (după unii martori şi analişti, un prilej pregătit în cheie conspirativă, de lovitură de stat) pentru eşaloanele II şi III din PCR şi Securitate de a prelua controlul asupra statului şi societăţii româneşti. Să rememorăm, fără pretenţia de a cuprinde întreg adevărul trist al acestor mai mult de două decenii de trădare naţională, principalele etape ale procesului post-decembrist de disoluţie a Naţiunii Române şi Statului Român.

La începutul anilor 90, în ceea ce putem numi ”Epoca de Aur a regimului Ion Iliescu” (”de aur” pentru el şi acoliţii acestuia, bineînţeles!), în marele marasm al minciunii şi manipulării iniţiat, controlat cu abilitate de foşti înalţi activişti PCR, ex-ofiţeri şi agenţi ai Securităţii (răspândiţi în toate structurile statului şi societăţii, în ministere, companii economice de stat, Armată, culte religioase etc.), regrupaţi oficial în Frontul Salvării Naţionale, s-a purtat o mare şi decisivă bătălie pe care, din nefericire pentru Naţiunea Română, a câştigat-o tabăra partizanilor aservirii interesului naţional (oricum, pervertit, putem spune chiar trădat de Ceauşescu) în beneficiul unor grupuri oculte de interese controlate în ţară de mafia politico-economică formată din cei mai sus amintiţi, iar din exterior, de mari puteri politice, economice şi militare cu insterese geostrategice în România.

Bătălia a fost purtată împotriva susţinătorilor renaşterii partidelor istorice şi revenirii Majestăţii Sale Regele Mihai I în fruntea ţării – studenţi, intelectuali, preoţi, foşti deţinuţi politici etc. Regele a fost umilit de aparatul de securitate al lui Ion Iliescu, a fost alungat pentru a doua oară din ţară, cu o duritate specifică doar dictaturilor sud-americane. Influenţa monarhiştilor a scăzut permanent, în isteria anti-monarhistă lansată de oficine de presă subvenţionate de FSN (”Vine Regele cu moşierii şi patronii să ne ia pământurile şi fabricile!”) şi în condiţiile în care, prin 91-94, dacă te declarai monarhist sau susţinător al vreunui partid istoric, riscai o bătaie proletară soră cu moartea de la muncitorii nespălaţi la trup, dar spălaţi la creier ai lui ”Noi muncim, noi nu gândim!”. Teritoriul de luptă cel mai important nu a fost Piaţa Universităţii (a cărei imagine apare în memorie atunci când ne gândim la mineriade şi la excesele anti-româneşti şi anti-democratice comise de regimul Iliescu), deşi este un loc cu putere de simbol pentru eforturile de instaurare a unei democraţii reale în ţară depuse de partidele istorice, de societatea civilă şi mişcarea monarhistă în anii 90, loc stropit cu sângele studenţilor şi intelectualilor bătuţi până la mutilare de minerii lui Miron Cozma.

Bătălia pentru (re)naşterea unei clase politice româneşti liberă de influenţele ex-PCR şi ale ex-Securităţii a fost pierdută în interiorul partidelor politice istorice, al societăţii civile şi în cabinetele ministeriale. (articol integral AICI)

Un nou eşec ”Made in European Union” – Extremismul naţionalist-şovin, rasist şi antisemit

 

Trăim într-o Europa fără suflet, ne-am rătăcit şi ne va fi tot mai rău, căci în Noul Turn Babel European, de prea multă vreme nu se mai aude glasul psalmistului: ”De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.” (Psalmul 126,1)

În luna mai a acestui an, în cadrul unei conferinţe europene care a avut ca temă agravarea fenomenului extremist în Uniunea Europeană, comisarul european Cecilia Malmström a rostit un discurs sub titlul generic: ”Creşterea extremismului de dreapta în Europa”. În contextul tensiunilor naţionaliste declanşate între politicienii români şi maghiari de declaraţiile unui lider de partid neo-nazist din Ungaria, este folositor să cităm un fragment din acest discurs:  (articol integral AICI)

Reforma Constituţională - Va fi Parlamentul unicameral o reîntoarcere la Marea Adunare Naţională?

Traian Băsescu solicită printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor ca revizuirea Constituţiei să aibă la bază referendumul din 2009 prin care cetăţenii români au hotărât Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Demersul Preşedintelui Republicii este unul legal, dar este şi moral? Va fi dispariţia parlamentului bicameral un câştig real sau o pierdere gravă pentru democraţia românească?

Să ne reamintim, pentru început, cum s-a ajuns în această situaţie. Traian Băsescu a iniţiat în 2009 organizarea unui Referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale. Aflat într-un moment de criză al carierei sale politice, confruntat cu nemulţumirea crescândă a cetăţenilor care nu au văzut realizate promisiunile primului său mandat cu privire la diminuarea corupţiei şi la lichidarea mafiei politico-economice din structurile de stat, Traian Băsescu s-a reorientat şi a reinventat ”duşmanul de clasă” - parlamentarul român a luat locul politicianului corupt. Lansând această temă, Preşedintele Republicii, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial, a folosit referendumul ca armă politică pentru a orienta dezbaterea electorală spre o zonă confortabilă pentru discursul cinic, agresiv şi populist pe care îl practica la acel moment.

Argumentele aduse de partizanii lui Traian Băsescu şi de el însuşi în favoarea unui parlament unicameral au fost populiste, demagogice: s-ar economisi bani, s-ar reduce ineficienţa etc. Lozinci de-a dreptul proletcultiste - ”De ce le e frică, nu scapă! Din 471 rămân 300!” / ”Referendum pentru un parlament de bun simţ!” - au indus o stare de spirit fals justiţiară, încercându-se convingerea alegătorilor că o astfel de reorganizare a Parlamentului ar fi soluţia pentru înlăturarea mizeriei morale din clasa politică românească. S-a refuzat orice dezbatere serioasă, cu argumente de drept constituţional, cu exemple din istoria şi practica parlamentară a statelor cu democraţie consolidată.

Reacţia societăţii civile a fost... (articol integral AICI)

Traian Băsescu solicită printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor ca revizuirea Constituţiei să aibă la bază referendumul din 2009 prin care cetăţenii români au hotărât Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Demersul Preşedintelui Republicii este unul legal, dar este şi moral? Va fi dispariţia parlamentului bicameral un câştig real sau o pierdere gravă pentru democraţia românească? Să ne reamintim, pentru început, cum s-a ajuns în această situaţie. Traian Băsescu a iniţiat în 2009 organizarea unui Referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale. Aflat într-un moment de criză al carierei sale politice, confruntat cu nemulţumirea crescândă a cetăţenilor care nu au văzut realizate promisiunile primului său mandat cu privire la diminuarea corupţiei şi la lichidarea mafiei politico-economice din structurile de stat, Traian Băsescu s-a reorientat şi a reinventat ”duşmanul de clasă” - parlamentarul român a luat locul politicianului corupt. Lansând această temă, Preşedintele Republicii, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial, a folosit referendumul ca armă politică pentru a orienta dezbaterea electorală spre o zonă confortabilă pentru discursul cinic, agresiv şi populist pe care îl practica la acel moment. Argumentele aduse de partizanii lui Traian Băsescu şi de el însuşi în favoarea unui parlament unicameral au fost populiste, demagogice: s-ar economisi bani, s-ar reduce ineficienţa etc. Lozinci de-a dreptul proletcultiste - ”De ce le e frică, nu scapă! Din 471 rămân 300!” / ”Referendum pentru un parlament de bun simţ!” - au indus o stare de spirit fals justiţiară, încercându-se convingerea alegătorilor că o astfel de reorganizare a Parlamentului ar fi soluţia pentru înlăturarea mizeriei morale din clasa politică românească. S-a refuzat orice dezbatere serioasă, cu argumente de drept constituţional, cu exemple din istoria şi practica parlamentară a statelor cu democraţie consolidată. Reacţia societăţii civile a fost

Citeste mai mult: adev.ro/mk16qx

Traian Băsescu solicită printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor ca revizuirea Constituţiei să aibă la bază referendumul din 2009 prin care cetăţenii români au hotărât Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Demersul Preşedintelui Republicii este unul legal, dar este şi moral? Va fi dispariţia parlamentului bicameral un câştig real sau o pierdere gravă pentru democraţia românească? Să ne reamintim, pentru început, cum s-a ajuns în această situaţie. Traian Băsescu a iniţiat în 2009 organizarea unui Referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale. Aflat într-un moment de criză al carierei sale politice, confruntat cu nemulţumirea crescândă a cetăţenilor care nu au văzut realizate promisiunile primului său mandat cu privire la diminuarea corupţiei şi la lichidarea mafiei politico-economice din structurile de stat, Traian Băsescu s-a reorientat şi a reinventat ”duşmanul de clasă” - parlamentarul român a luat locul politicianului corupt. Lansând această temă, Preşedintele Republicii, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial, a folosit referendumul ca armă politică pentru a orienta dezbaterea electorală spre o zonă confortabilă pentru discursul cinic, agresiv şi populist pe care îl practica la acel moment. Argumentele aduse de partizanii lui Traian Băsescu şi de el însuşi în favoarea unui parlament unicameral au fost populiste, demagogice: s-ar economisi bani, s-ar reduce ineficienţa etc. Lozinci de-a dreptul proletcultiste - ”De ce le e frică, nu scapă! Din 471 rămân 300!” / ”Referendum pentru un parlament de bun simţ!” - au indus o stare de spirit fals justiţiară, încercându-se convingerea alegătorilor că o astfel de reorganizare a Parlamentului ar fi soluţia pentru înlăturarea mizeriei morale din clasa politică românească. S-a refuzat orice dezbatere serioasă, cu argumente de drept constituţional, cu exemple din istoria şi practica parlamentară a statelor cu democraţie consolidată. Reacţia societăţii civile a fost

Citeste mai mult: adev.ro/mk16qx

Traian Băsescu solicită printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor ca revizuirea Constituţiei să aibă la bază referendumul din 2009 prin care cetăţenii români au hotărât Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Demersul Preşedintelui Republicii este unul legal, dar este şi moral? Va fi dispariţia parlamentului bicameral un câştig real sau o pierdere gravă pentru democraţia românească? Să ne reamintim, pentru început, cum s-a ajuns în această situaţie. Traian Băsescu a iniţiat în 2009 organizarea unui Referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale. Aflat într-un moment de criză al carierei sale politice, confruntat cu nemulţumirea crescândă a cetăţenilor care nu au văzut realizate promisiunile primului său mandat cu privire la diminuarea corupţiei şi la lichidarea mafiei politico-economice din structurile de stat, Traian Băsescu s-a reorientat şi a reinventat ”duşmanul de clasă” - parlamentarul român a luat locul politicianului corupt. Lansând această temă, Preşedintele Republicii, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial, a folosit referendumul ca armă politică pentru a orienta dezbaterea electorală spre o zonă confortabilă pentru discursul cinic, agresiv şi populist pe care îl practica la acel moment. Argumentele aduse de partizanii lui Traian Băsescu şi de el însuşi în favoarea unui parlament unicameral au fost populiste, demagogice: s-ar economisi bani, s-ar reduce ineficienţa etc. Lozinci de-a dreptul proletcultiste - ”De ce le e frică, nu scapă! Din 471 rămân 300!” / ”Referendum pentru un parlament de bun simţ!” - au indus o stare de spirit fals justiţiară, încercându-se convingerea alegătorilor că o astfel de reorganizare a Parlamentului ar fi soluţia pentru înlăturarea mizeriei morale din clasa politică românească. S-a refuzat orice dezbatere serioasă, cu argumente de drept constituţional, cu exemple din istoria şi practica parlamentară a statelor cu democraţie consolidată. Reacţia societăţii civile a fost

Citeste mai mult: adev.ro/mk16qx

Traian Băsescu solicită printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor ca revizuirea Constituţiei să aibă la bază referendumul din 2009 prin care cetăţenii români au hotărât Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Demersul Preşedintelui Republicii este unul legal, dar este şi moral? Va fi dispariţia parlamentului bicameral un câştig real sau o pierdere gravă pentru democraţia românească? Să ne reamintim, pentru început, cum s-a ajuns în această situaţie. Traian Băsescu a iniţiat în 2009 organizarea unui Referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale. Aflat într-un moment de criză al carierei sale politice, confruntat cu nemulţumirea crescândă a cetăţenilor care nu au văzut realizate promisiunile primului său mandat cu privire la diminuarea corupţiei şi la lichidarea mafiei politico-economice din structurile de stat, Traian Băsescu s-a reorientat şi a reinventat ”duşmanul de clasă” - parlamentarul român a luat locul politicianului corupt. Lansând această temă, Preşedintele Republicii, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial, a folosit referendumul ca armă politică pentru a orienta dezbaterea electorală spre o zonă confortabilă pentru discursul cinic, agresiv şi populist pe care îl practica la acel moment. Argumentele aduse de partizanii lui Traian Băsescu şi de el însuşi în favoarea unui parlament unicameral au fost populiste, demagogice: s-ar economisi bani, s-ar reduce ineficienţa etc. Lozinci de-a dreptul proletcultiste - ”De ce le e frică, nu scapă! Din 471 rămân 300!” / ”Referendum pentru un parlament de bun simţ!” - au indus o stare de spirit fals justiţiară, încercându-se convingerea alegătorilor că o astfel de reorganizare a Parlamentului ar fi soluţia pentru înlăturarea mizeriei morale din clasa politică românească. S-a refuzat orice dezbatere serioasă, cu argumente de drept constituţional, cu exemple din istoria şi practica parlamentară a statelor cu democraţie consolidată. Reacţia societăţii civile a fost

Citeste mai mult: adev.ro/mk16qx