Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările

duminică, 3 iulie 2016

ROSTonline.ro: Despre falimentul democraţiilor parlamentare – Învăţăminte peste timp (Revista „Gândirea”, Nr.1, An I, 1 Mai 1921)


Motto: ”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine, Tu te-ntreabă şi socoate.
Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,Tu rămâi la toate rece.”

(Glossă, de Mihai Eminescu)
Intrarea în faliment a democrației europene unionale
Brexit-ul – marea criză apărută în procesul de construire a supra-statului U.E. – şi decăderea morală din Parlamentul Ţării – subiectul cel mai discutat în agora românească –, deşi fenomene social-politice manifestate în zone geografice, în culturi şi mentalităţi, dar şi în conţinuturi diferite, reprezintă efecte ale unei cauze comune, marea dramă a timpurilor noastre: intrarea în faliment a democraţiei europene întemeiată pe economia capitalistă neoliberală.
Brexit-ul – fără a insista prea mult pe un subiect discutat în aproape toate detaliile, consecinţele şi interpretările sale – este proba de foc prin care Istoria testează elitele pan-europene în predispoziţia lor de a accepta criza democraţiei europene, asumându-şi adoptarea unor soluţii care să întoarcă puterea în mâinile Naţiunilor Europene, sau dimpotrivă, de a acţiona arbitrar pentru întărirea centralismului instituţional, a birocratizării şi nivelării supra-naţionale a unei Uniuni Europene transformată în sămânţa viitoarelor State Unite ale Europei (S.U.E.). Reacţiile majorităţii liderilor europeni – cu precădere a celor puternici, care profită în mod direct, atât personal, cât şi ca grup de interese, de existenţa U.E., dar şi a liderilor dineşaloanele doi care şi-au asumat situaţia de slujitori ai celor dintâi – tind să demonstreze că Brexit-ul se poate transforma, pentru camarila birocraţilor şi politicienilor de la Bruxelles, într-o nesperată oportunitate de a accelera înfiinţarea Statelor Unite ale Europei. 
În context, falimentul democraţiei europene este confirmat nu doar de această intenţie de accelerare a centralizării, instituţionalizării şi birocratizării U.E. într-o nouă structură a S.U.E., ci mai ales de reacţiile de antipatie, ba chiar de condamnare, a gestului suveran al Naţiunii Britanice de a decide dacă îi mai este sau nu de folos apartenenţa la structura unională. Politicieni, analişti politici, lideri ai societăţii civile, mercenari din mass-media au lansat o adevărată ofensivă de condamnare a Brexit-ului – prezentat ca fiind rezultatul nu al voinţei britanicilor exprimată prin intermediul unui mecanism democratic, ci al unor manipulări periculoase ale politicienilor populişti din U.K. – acţiune completată de o insistentă punere sub semnul întrebării a dreptului Naţiunilor Europene de a se exprima prin intermediul unor referendumuri.
Ameninţati de probabilitatea destul de mare ca şi alte naţiuni din U.E. să decidă organizarea de referendumuri pe subiectul rămânerii/ ieşirii din Uniune, liderii politici europeni adepţi ai S.U.E. au decis să declanşeze o serie de acţiuni menite să elimine această consultare a naţiunilor care s-ar dovedi fatală pentru viitorul construcţiei statale trans-europene. Altfel spus, Uniunea Europeană, entitate înfiinţată în scopul protejării şi promovării democraţiei, decide să acţioneze prin măsuri anti-democratice pentru a se salva…
În România, falimentul democraţiei este în plină desfăşurare şi atinge forme groteşti de manifestare. Avem un guvern format din tehnocraţi şi exprimând o excepţie de la regula democratică – guvernul nu exprimă voinţa electoratului şi nici... (articol integral - ROSTonline.ro -)

joi, 20 martie 2014

”Anschluss Crimeea” între diplomaţia laşă a democratului vestic şi curajul bădăran al mujicului estic



Anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă este un fapt împlinit. Argumentele pro şi contra intervenţiei militare ruse şi a consultării locuitorilor provinciei prin referendum formează deja subiectul unor viitoare tratate de geopolitică şi strategie militară. Importante sunt lecţiile şi consecinţele acestei tragedii.

Preşedintele Putin a reacţionat ca un rus veritabil. O cunoaştere minimă, la nivelul unui absolvent mediocru de facultate provincială de istorie - nu vorbim, prin urmare, despre analiştii serviciilor secrete şi ai diplomaţiei occidentale, aşteptările de la aceştia fiind infinit mai mari - ne spune că Maica Rusia a acţionat întotdeauna în apărarea intereselor sale, indiferent de forma organizare politică - Imperiul Ţarist, URSS, Federaţia Rusă post-comunistă etc. - cu brutalitate şi prin acţiuni care au surprins adversarul total nepregătit. Acţiunea de anexare a Crimeei este una tipic rusească, iar stupoarea şi stângăcia cu iz de retard care au caracterizat primele reacţii ale liderilor democraţiilor occidentale reprezintă doar dovada unei stupide subestimări a capacităţii şi mai ales, determinării care îi caracterizează pe ruşi în a-şi apăra interesele imperiale.
De fapt, acţiunile ruşilor în Ucraina erau previzibile, iar preşedintele Putin nu poate fi acuzat de ipocrizie. Atitudinea severă, critică şi potrivinică la adresa intervenţiilor militare şi politice ale democraţiilor occidentale în Europa de Est (scutul anti-rachetă), Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (”primăvara arabă” şi războiul civil din Siria) a fost un semnal foarte clar că Federaţia Rusă va relansa procesul de recuperare a sferelor de influenţă pe care le deţinea fosta URSS. În contextul în care prezenţa NATO şi a Uniunii Europene la graniţa de vest a Federaţiei Ruse reprezintă un pericol tot mai mare pentru prestigiul şi interesele ruseşti în zonă, iar dorinţa Preşedintelui Putin de a realiza proiectul Uniunii Euroasiatice a devenit prioritatea politicii externe ruse şi aproape o obsesie a liderului de la Kremlin, controlul asupra Ucrainei reprezenta un element extrem de important.
Ucraina a devenit, fără voia naţiunii ucrainene, câmpul de luptă în confruntarea dintre U.E./NATO şi Federaţia Rusă. (articol integral AICI)

joi, 28 iunie 2012

Ingredientele haosului neconstituțional - Constituția, CCR, Băsescu și Ponta

Vă ofer, ca lectură de seară, un articol pe care l-am publicat în comunitatea media Ziare.com având ca subiect conflictul Băsescu-Ponta pentru reprezentarea României la Summit-ul Consiliului European de la Bruxelles. Lectură cu folos!

Ingredientele haosului neconstituțional - Constituția, CCR, Băsescu și Ponta

Miza luptei pentru reprezentarea Romaniei la Summit-ul Consiliului European din 28-29 iunie 2012 se constituie nu doar din dorinta arzatoare de satisfacere a orgoliilor personale pe care le au cei doi politruci romani implicati - Basescu si Ponta, ci si din interesele continentale care se vor confrunta la Bruxelles. 

Doua viziuni total diferite despre viitorul imediat al Uniunii Europene vor influenta puternic dezbaterile din aceste zile. Viziunea socialista, promovata de Presedintele Frantei, socialistul Francois Hollande, care urmareste relaxarea masurilor de austeritate, spre beneficiul clasei de mijloc europene si viziunea liberala a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, care doreste inasprirea masurilor de austeritate si de reforma structurala pentru disciplinarea acelor natiuni europene doritoare sa consume mai mult decat pot sa produca.

Prin apartenenta lor politica, Basescu si Ponta sunt in tabere diferite, participarea oficiala a... (articol integral AICI)

duminică, 17 iunie 2012

Statistici și sfaturi pentru pastorul europarlamentar Laszlo Tokes

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în comunitatea media Ziare.com având ca subiect combaterea aberațiilor propovăduite de pastorul europarlamentar Laszlo Tokes despre asa-zisa "politică ortodoxă de colonizare a Transilvaniei". Lectură cu folos!



Statistici si sfaturi pentru pastorul europarlamentar 

Laszlo Tokes


Afectat tot mai puternic de scaderea popularitatii sale in randul comunitatii maghiare din Romania si pandit de pericolul intoarcerii in anonimatul slujirii la parohie, pastorul Laszlo Tokes lanseaza de la tribuna functiei de europarlamentar roman un nefericit si penibil atac impotriva statului pe care il reprezinta si a Bisericii Ortodoxe Romane, cultul majoritar al natiunii romane.
Spune pastorul Laszlo Tokes: "Politica de asimilare a maghiarilor in Romania se continua, de 92 de ani incoace, prin privarea noastra de drepturi colective, prin diferite legi - de exemplu in invatamant, prin sustinerea acelor imprejurari anormale, incat nu putem redobandi cele peste 1.000 de scoli foste confesionale sau sustinerea in continuare a scolilor mixte. E in derulare o politica ortodoxa de colonizare, exista 2.000 de biserici ortodoxe construite in ultimii 20 de ani in Transilvania s.c.l.".

Daca am fi adeptii vulgaritatilor nationalistilor extremisti - ca "pastorul" politician Tokes sau "tribunul" Vadim - am incepe sa aruncam in capul europarlamentarului cu aberatii de aceeasi factura. Insa, cum suntem loiali ideii de dialog civilizat, european, vom oferi cateva date statistice care explica, in mod real (articolul integral AICI)

vineri, 3 februarie 2012

CEDO, sindicalismul preoțesc și nevoia de responsabilitate în Biserică

Vă ofer spre lectură un editorial pe care l-am publicat în comunitatea media Ziare.com despre controversata decizie a CEDO de a recunoaște existența sindicatului preoțesc "Păstorul cel bun". Vă doresc lectură cu folos.




CEDO, sindicalismul preoțesc și nevoia de responsabilitate 
în Biserică

Statul roman a fost obligat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) sa recunoasca Sindicatul "Pastorul cel Bun", infiintat in 2008 de un grup de preoti din Mitropolia Olteniei, o decizie care poate influenta grav relatia dintre romanii ortodocsi si propria Biserica Ortodoxa, precum si "status quo"-ul ierarhiei bisericesti.
Miscarile post-decembriste cu iz reformator din BOR isi pot revendica originea in Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii, infiintat in ianuarie 1990, grup din care faceau parte PC Protosinghel Daniel Ciobotea, ca presedinte, Arhimandritul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchis, precum si cativa credinciosi mireni: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Teodor Baconschi.

La scurt timp dupa infiintarea grupului, Patriarhul Teoctist se retrage temporar din scaunul patriarhal, iar in Sinodul Bisericii... articolul integral AICI

joi, 17 noiembrie 2011

Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte: Nu striviți democrația!

Vă ofer spre lectură un articol (sinteză la comunicatul de presă al Coaliției 2012 pentru Alegeri Curate) pe care l-am publicat în ziarul online Ora de Dolj coordonat de prietenul meu, jurnalistul Mihai Firică. Lectură cu folos!




Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte: Nu striviți democrația!

Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte, formată din Transparency International Romania, Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), Asociaţia ProDemocraţia şi Active Watch Agenţia de Monitorizare a Presei, a reacţionat cu duritate faţă de comasarea alegerilor şi intenţia de a se modifica sistemul electoral pentru alegerile din 2012, avertizând că aceste măsuri vor avea efecte devastatoare asupra gradului, şi aşa precar, de democraţie din România. Aceste schimbări au un caracter total nedemocratic şi încalcă concluziile Consiliului pentru Alegeri Democratice (2010) şi Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia – 2010), organisme care funcţionează sub egida Consiliului Europei şi care avertizează că „desi legislatia electorala nu este gravată în marmură, ea nu poate, pe de altă parte, să facă obiectul unor modificări constante, iar schimbarea regulilor jocului chiar inaintea sau in timpul alegerilor nu favorizeaza alegerile democratice”.

Aşa-zisa reformă electorală încalcă inclusiv Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisa Europeană pentru Democraţia prin Drept în martie 2007, cod care precizează că „elementele fundamentale ale dreptului electoral nu trebuie deloc modificate cu mai puţin de un an înaintea alegerilor şi trebuie tratate la nivel constituţional sau la un nivel superior celui al unei legi ordinare”. (Articolul integral poate fi citit AICI)

duminică, 18 septembrie 2011

PRO DEMOCRATIA - COMUNICAT DE PRESĂ: ROMÂNIA – STAT POLIŢIENESC SAU STAT DE DREPT?

Comunicat de presă



18  septembrie  2011

ROMÂNIA – STAT POLIŢIENESC SAU STAT DE DREPT?


Sâmbătă, 17 septembrie 2011, la Craiova,  Asociaţia PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova, în parteneriat cu Fundaţia ORIZONT şi Asociaţia EUROAGORA, a organizat dezbaterea cu tema Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” între statul de drept şi statul poliţienesc, la care au participat reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi civice, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj şi ai partidelor politice din comunitatea noastră.

În debutul dezbaterii, reprezentanţii Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova au prezentat o analiză a proiectului de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, atenţionându-se asupra faptului că există numeroase prevederi în acest proiect prin care se lezează grav, până la desfiinţare, numeroase drepturi civile, cu precădere dreptul la protest sindical.

Preşedintele Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA, analistul politic Conf. Univ. Dr. Cristian Pîrvulescu, a reamintit faptul că în actuala criză, orice restrângere a libertăţilor cetăţeneşti realizată pentru a opri sau a îngreuna manifestarea nemulţumirii cetăţenilor faţă de măsurile economice eronate adoptate de guvernele statelor, nu va contribui la rezolvarea conflictelor sociale care s-au extins în multe dintre ţările Uniunii Europene, ci dimpotrivă, va agrava aceste conflicte.

Domnul deputat Constantin Dascălu (PDL) a afirmat că proiectul de lege iniţiat de MAI nu este agreat în interiorul Grupului PDL din Camera Deputaţilor şi că sunt foarte puţine şanse ca acest proiect să fie adoptat de Parlamentul României în forma propusă de iniţiatori.

Reprezentanţii organizaţiilor sindicale prezenţi la dezbatere au criticat în termeni duri proiectul de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe care l-au descris a fi „Legea interzicerii adunărilor publice”. Liderii sindicali au atras atenţia asupra unor dispoziţii din proiectul de lege aflat în dezbatere, care permit arbitrariul şi abuzurile din partea autorităţilor statului faţă de exercitarea dreptului cetăţenesc de a organiza proteste, mitinguri, demonstraţii sau orice alte manifestări sindicale. Domnul Victor Peţa, liderul BNS – Filiala Dolj a afirmat, analizând câteva articole din proiectul MAI, că cetăţenilor români li se pregăteşte de fapt, o lege care interzice acţiunile sindicale, iar liderul sindical Mihai Negru (Cartel Alfa – Filiala Dolj) a atenţionat că iniţiativele legislative anti-sindicale agravează criza democraţiei româneşti şi cresc tensiunile sociale în România.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au atenţionat că acest proiect de lege are în cuprins idei şi chiar noţiuni împrumutate din legi adoptate în România de la sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, perioadă în care democraţia fusese distrusă de dictatura Regelui Carol al II-lea.

La finalul dezbaterii, reprezentanţii organizaţilor sindicale şi civice au hotărât să susţină apelul Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova prin care sindicatelor şi organizaţiilor civice din regiunea Oltenia şi de la nivel naţional li se cere să acţioneze imediat şi unitar împotriva proiectului „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, iar Guvernului României i se cere imperios să renunţe la acest proiect de lege nedemocratic, cu un conţinut specific acelor epoci istorice în care societatea românească era sub controlul absolut al dictaturii.



ASOCIAŢIA PRO DEMOCRAŢIA – CLUB CRAIOVA

Carla Stoica
Preşedinte APD-Club Craiova

Pr. Marcel Răduţ Selişte
Coordonator Programe APD-Club Craiova

vineri, 16 septembrie 2011

Dreptul de a organiza adunări publice este în pericol!

Asociația PRO DEMOCRAȚIA – CLUBUL CRAIOVA, în parteneriat cu Fundaţia „ORIZONT” și Asociația EUROAGORA vă invită sâmbătă, 17 septembrie 2011, începând cu orele 12.00, la Sala Coloanelor din Craiova, str. Calea Unirii nr. 26, la dezbaterea cu tema


Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”
între statul de drept și statul polițienesc


Invitatul special al dezbaterii este analistul politic conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei „Pro Democraţia”.

marți, 30 august 2011

De ce Romania nu foloseste integral si corect fondurile europene?

Vă ofer spre lecură un articol pe care l-am publicat în comunitatea virtuală ZIARE.COM 
Lectură cu folos!




De ce Romania nu foloseste integral si corect fondurile europene?



In luna iunie, Comisia Europeana a intrerupt platile pentru Axa 2 a POR - Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport. S-au constatat deficiente grave in implementarea proiectelor si Comisia a solicitat Guvernului de la Bucuresti sa verifice toate cele 124 de contracte de lucrari incheiate cu beneficiarii Axei 2. 

La inceputul lunii august, Ministerul Dezvoltarii, condus de Elena Udrea, anunta public ca singurul vinovat este mecanismul national de verificare si ca nu exista vreun angajat al Autoritatii de Management al POR care sa fie vinovat pentru suspendarea temporara a platilor. 

Transparenta anchetei desfasurate de minister a atins cota zero, rapoartele de verificare a contractelor din POR-Axa 2 fiind clasificate ca documente secrete. (articolul integral AICI)

vineri, 10 iunie 2011

Judeţele lui Băsescu şi cum îşi împart ţările vecinii europeni

Vă ofer un editorial pe care l-am publicat pe site-ul Ziare.com. Vă urez lectură cu folos.

  
Judeţele lui Băsescu şi cum îşi împart ţările vecinii europeni 

Reforma administrativa propusa de Traian Basescu, de infiintare a opt super-judete pe conturul regiunilor de dezvoltare, a fost prezentata romanilor ca fiind solutia ideala pentru eliminarea baronilor locali, diminuarea coruptiei din administratia locala si mai ales, pentru relansarea absortiei fondurilor europene. Schimbarea structurii administrative a unui stat este o chestiune serioasa si necesita un important efort de gandire, iar in cazul Romaniei implica si realizarea unei minime analize asupra formelor de organizare administrativa din alte state ale Uniunii Europene, telul reformei fiind adaptarea statului roman la mecanismele financiare europene.

Sa aflam, utilizand generoasa enciclopedie gratuita online Wikipedia, cum sunt organizate administrativ alte state ale UE. * citeşte articolul integral AICI *

luni, 6 iunie 2011

Cartea JURNAL CUBANEZ - prezentată la emisiunea TV "Verba volant"

Cartea mea JURNAL CUBANEZ - ÎNSEMNĂRI DIN ABSURDISTAN a fost prezentată la emisiunea TV "Verba volant", la postul TL UNIVERSITATEA, prin generozitatea colegului meu de presă, jurnalistul şi scriitorul Liviu Andrei. Vă ofer spre vizionare înregistrarea emisiunii, o dezbatere despre dictatură şi libertate:

PARTEA I


PARTEA II



PARTEA III



PARTEA IV

luni, 6 decembrie 2010

REVISTA INTERVIEW - Exorcizarea demonului crizei


Bunul meu prieten, jurnalistul şi poetul Mihai Firică, mi-a dăruit şansa de a deveni unul dintre colaboratorii revistei de comentarii şi analize politice INTERVIEW, publicaţie care se distribuie într-un cerc restrâns, în rândul membrilor instituţiilor politice europene şi al specialiştilor în domeniu. Vă ofer spre lectură articolul meu publicat în numărul 9 / 2010 al acestei reviste.

Exorcizarea demonului crizei

Confruntat cu o criză economică asemănătoare „Marei Depresii” de la mijlocul Secoului XX şi răpit brutal din confortul unei democraţii europene autosuficiente a cărei ascensiune părea  de neoprit, cetăţeanul european începe să fie bântuit de întrebări care până mai ieri îi păreau „filosofice” şi fără beneficii imediate. Este criza o etapă obligatorie şi repetativă în mersul societăţii capitaliste? Va rămâne criza o incurabilă boală care periodic va ataca organismul societăţilor democratice, anihilând organele slabe şi generând, în acelaşi timp, „anticorpii” necesari supravieţuirii? Trebuie acceptat ca o fatalitate faptul că democraţia întemeiată pe economia capitalistă cunoaşte ciclic momente de criză, urmate de relansarea economiei şi de o prosperitate care nu face altceva decât să prevestească viitoarea ruină? Sunt întrebări la care cel puţin deocamdată, democraţia în formele ei contemporane de organizare politică – Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi democraţiile asiatice – nu reuşeşte sau nu doreşte să răspundă.

Observăm însă că statele democratice şi mecanismele lor politice şi economice internaţionale promovează o politică de confruntare cu criza economică inspirată parcă din visul lui Faraon, care destăinuind lui Iosif cel întemniţat că i s-au arătat în vremea somnului şapte vaci frumoase şi şapte vaci urâte şi slabe, a primit ca răspuns că peste împărăţia Egiptului vor trece şapte ani de belşug, urmaţi de şapte ani de sărăcie. Faraon a înţeles consecinţele politice şi economice ale acestui ciclu şi a acţionat în consecinţă, numindu-l pe Iosif mare dregător şi pregătindu-şi rezerve pentru viitoarea perioadă de foamete. Totuşi, de la Iosif până în anul 2010 d.Hr., umanitatea a cunoscut transformări profunde. Îndemnul la prudenţă, cumpătare şi echilibru pe care îl dă peste milenii înţeleptul evreu Iosif, rămâne valabil şi obligatoriu pentru economiile moderne „ameţite” de înălţimea la care sunt împinse uneori de neaşteptate creşteri ale profitului şi prosperităţii, datorate mai mult speculaţiilor în virtual şi mai puţin, muncii productive reale. Însă a accepta că viaţa în democraţia economiei libere este doar o succesiune nesfârşită şi neschimbabilă de „vaci grase şi vaci slabe”, reprezintă de fapt o capitulare morală de la ideea de progres.


Soluţii imediate s-au găsit pentru diminuarea efectelor crizei. Pe de o parte, cu banii naţiunilor au fost salvate bănci, companii multinaţionale şi alte diferite instituţii economico-financiare cu responsabilitate mai mică şi mai mare în declanşarea şi perpetuarea crizei, datorită lăcomiei lor de a înregistra, doar prin speculţie, cu eforturi minime, profituri care să depăşească orice cotă maximă cunoscută în istoria capitalismului. Pe de altă parte, prin măsuri de austeritate bugetară a fost temperată lăcomia popoarelor de a consuma mai mult decât sunt capabile să producă, contaminate fiind de ofertele „generoase” ale creditelor fără acoperire şi ipotecilor cu „bonus-uri” şi „perioade de graţie”. Sunt semne că în doi-trei ani vom ieşi definitiv din criză. Rămâne însă nerezolvată problema atitudinii elitelor politice, economice şi financiare ale lumii libere faţă de ideea reformării reale a sistemului. Au învăţat lecţia actualei crize membri acestei elitei, păpuşarii neştiuţi care se obişnuiseră să creadă că sunt stăpânii absoluţi ai lumii? Mi-e teamă că nu! Incendiul va fi stins, dar pericolul reizbucnirii lui va rămâne. Soluţia care poate diminua şi chiar înlătura probabilitatea reapariţiei crizei nu este neapărat doar de natură economică. Mecanismele economice nu au o morală în sine, sunt doar mecanisme şi pot fi utilizate moral sau imoral, tot aşa cum cu un cuţit poţi tăia o pâine sau poţi lua viaţa unui om.

Democraţiile contemporane ale economiei libere au de ales între ajustarea – a se citi peticirea – unui sistem bolnav, aflat la cheremul câtorva sute de mii de stăpâni anonimi tot mai obişnuiţi să-şi acumuleze prosperitatea proprie prin speculaţii, cu eforturi minime şi reformarea morală totală a sistemului. Prăpastia între drepturile, libertăţile oferite de sistemul politic democratic şi posibilităţile reale de a beneficia de prosperitate – şi deci, de a exercita aceste drepturi – în economia de piaţă este una din ce în ce mai mare. Puntea dintre democraţie şi economia de piaţă este supusă unor presiuni mari. Dacă nu vom exorciza economia de piaţă, alungând demonul lăcomiei şi umanizând-o, această punte se va rupe, iar din democraţie va rămâne doar un afiş propagandistic mâzgălit cu lozincile a ceea ce cândva reprezenta crezul democraţiei moderne: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

marți, 23 noiembrie 2010

Romania - "blonda" summit-ului NATO

Un nou articol pe www.ziare.com

Istoria ne invata ca poporul roman a supravietuit gratie intelepciunii cu care conducatorii sai au impletit diplomatia si forta armelor. Sa-l amintim ca model arhetipal pe Stefan cel Mare si Sfant care a reusit nu numai sa asigure prosperitatea Moldovei, ci chiar sa transforme micul voievodat romanesc intr-un arbitru al afacerilor politice europene si intr-o fortareata in calea expansiunii Imperiului Otoman, principala resursa utilizata de voievod fiind diplomatia, sustinuta insa si de o armata bine organizata. Din nefericire, diplomatia Romaniei de astazi este condusa de niste epigoni. Citiţi articolul integral aici


joi, 18 noiembrie 2010

Quo Vadis, UE?




Criza economica si politica din Romania ne determina sa privim cu un fel de nepasare convulsiile care au cuprins Uniunea Europeana. Scarbiti de mizeria in care zac politicienii nostri, ignoram politica europeana. Aproape obisnuiti cu criza romaneasca, nu mai avem puterea sa intelegem ca ne pandeste un pericol mult mai mare decat colapsul national, anume dezintegrarea Uniunii Europene. (citiţi articolul integral aici)