sâmbătă, 11 februarie 2012

Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 7-13 ferbuarie 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. O meditație asupra vinovăției la care vă invit să fiți părtași. Lectură cu folos.

ROSTIRI INCOMODE

 Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Biată Românie, află despre noi, românii, că ne este nu știm cum. Bântuim prin trupul tău, scormonind prin gunoaie, pribegim uneori prin curtea Europei, să mâncăm resturile de la masa mai bogată a vecinilor, însă de obicei, vegetăm privind la tine cum te descompui. Suntem sătui de toți și mai ales de noi înșine, așa că, în aproape un deceniu am reușit să ne împuținăm cu vreo 2,5 milioane, abia mai suntem vreo 19 milioane de fantome. Deh, biată Românie, nu ne plac pruncii, așa că-i ucidem în pântecele femeilor noastre, căci sângele nevinovat ne pare mai bun decât ambrozia zeilor.

Biată Românie, noi, românii, te-am iubi, dar nu ne lasă stăpânii tăi. Să te scăpăm de la violul colectiv, nu prea știm. Uneori, din patru în patru ani, la alegeri, ne îndrăgostim pe rând de unul dintre violatori și, iartă-ne, dar uităm de tine. Avem așa, un fel de amețeală, când primim plasa aia cu cadouri electorale sau pliculețul cu bani, când auzim declarațiile de dragoste care ne promit raiul pe pămât și ne îndrăgostim la prima vedere de viitorul tău stăpân. Să nu uiți, totuși, biată Românie, că venim să plângem pe umărul tău julit de violența stăpânilor atunci când ni se face foame și promisiunile cu care stăpânii ne-au sedus, nu se împlinesc.


Biată Românie, te rugăm să înțelegi că așa suntem noi, paraziții care populăm trupul tău. Prea puțin capabili să ne găsim un rost aici, în bogăția pe care ne-ai dăruit-o. E mai ușor să ne lamentăm, iar burta ne e mai plină dacă din hoția și lenea stăpânilor pică ceva și pentru hoția și lenea noastră. Nu te supăra pe noi, tu, Românie, oricum ai viață cât dăinuie planeta asta. Noi trăim mai puțin, vrem să ne bucurăm de viața asta, chiar dacă lăsăm răni adânci în trupul tău. Ne-ai fost mamă bună, vei înțelege și vei ierta impostura noastră.

Biată Românie, mai este ceva bogăție de irosit, rabdă și tu un pic. Lasă-ne să ne umplem burțile, să te tranșăm în bucăți mici, la umbra mahalalelor noastre, să fim sătui. Îngăduie-i și pe stăpânii tăi și-ai noștri, te va durea, dar nu prea mult, jaful este aproape de sfârșit, căci sânii tăi sunt tot mai goi de bogăție.

Biată Românie, te rugăm să ne înțelegi, dar mai stăm puțin în trupul tău, adică vreo opt decenii, până va muri ultimul dintre noi și vom ajunge tristă istorie. Atunci, biată Românie, te vei bucura căci vor veni alții să-ți îngrijească trupul și să te respecte, poate vreun neam mai harnic, mai cinstit și credincios. Îndură-ne aceste opt decenii, pe noi, românii, că mult nu mai este până duhul nostru se va stinge. Biată Românie, asta ți-am făcut...

Un comentariu:

Maya spunea...

Buna ziua, indraznesc sa las un link care blogul meu (http://cristinalory.blogspot.com/2011/12/tara-mea-romanie-draga.html)- multumesc - pentru ca ma bucur nespus de mult ca a-ti scris despre marele adevar trist din tara noastra. Va urmaresc de ceva vreme blogul si imi place, v-am gasit in urma unei recomandari. Toate cele bune si multa putere de munca va doresc!