Într-o Românie în care memoria Eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz pentru Marea Unire este aruncată în umbră de doliul ţinut întru pomenirea morţii unor tineri nevinovaţi, dar nu Eroi ai Neamului, asasinaţi într-o bodegă mizerabilă de corupţia endemică din administraţie, într-o Românie care se depopulează, prin avorturi, sărăcie şi jaf, cu vreo 2 milioane de locuitori pe deceniu, te întrebi dacă mai trăiesc români creştini.
A fi sau a nu fi creştin - aceasta este întrebarea la care Naţiunea Română are obligaţia să-şi afle un răspuns cât mai grabnic. O obligaţie faţă de bunii şi străbunii noştri, cărora le datorăm existenţa ca Stat şi Naţiune, o obligaţie faţă de copiii noştri, cărora le datorăm ca moştenire pentru viitor o Naţiune respectată în lume şi un Stat prosper şi puternic. Mai presus de orice, a răspunde la această întrebare ne obligă sufletul creştin pe care l-a primit poporul român atunci când s-a format pe aceste meleaguri.
Mai suntem noi, românii, cu adevărat creştini?
Dacă ne uităm la datele concrete ale realităţii româneşti la început de secol XXI, răspunsul ar fi mai degrabă un NU vehement. Românii refuză tot mai des şi cu consecinţe tot mai grave, să respecte şi să-şi asume în viaţa lor, valorile morale ale Creştinismului, poruncile lui Hristos. Mulţi românii se însoţesc, pentru tihna pântecelui şi din lenea minţii, cu demonii şi astfel condamnă Statul şi Naţiunea Română la un teribil eşec, la o alunecare lentă, bolnăvicioasă şi sigură în vidanja Istoriei... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu