Hotărârea
de a scrie aceste rânduri (oarecum inspirate dintr-un articol
mult mai detaliat, a cărui publicare este aşteptată zilele
următoare în paginile virtuale ale unei platforme
naţional-creştine) mi-a fost determinată de două discuţii avute
cu persoane aflate în zone socio-profesionale radical diferite: un
taximetrist (fost tehnician, de tânăr aruncat în şomaj de la o
întreprindere de stat privatizată acum aproape un deceniu în
beneficiul unui investitor străin care a vândut la fier vechi ce se
putea şi a plecat când nu a mai avut ce vinde) şi un profesor
(implicat în managementul învăţământului preuniversitar privat,
cu rezultate excepţionale obţinute de elevii săi la olimpiade
naţionale, cu promovabilitate la bacalaureat mult peste media
naţională, lider de ONG şi unul dintre puţinii luptători ai
comunităţii mele împotriva birocraţiei şi corupţiei din şcoala
românească).
Concluzia
acestor minunate întâlniri (spun minunate
pentru că este un sentiment extraordinar să descoperi în semenii
tăi români puterea de a înţelege şi de a mărturisi adevărul
despre soarta Naţiunii şi a Ţării) a fost însă comună:
Naţiunea şi-a pierdut demnitatea, Ţara este în prag de faliment
şi transformată în colonie, Uniunea Europeană a eşuat în
misiunea asumată de a dărui naţiunilor europene bunăstarea şi
dreptatea socială, transformându-se într-un instrument al marelui
capital bancar şi al corporaţiilor multinaţionale.
Firesc, i-am
întrebat: ce este de făcut? Răspunsurile, deşi diferite ca formă
(taximetristul s-a exprimat în cuvinte simple, cu puţine argumente
economice, politice, dar cu o sinceritate evident născută din
suferinţa unui om care face taximetrie 12 ore pe zi pentru a
întreţine o familie cu trei copii aflaţi la vârsta adolescenţei,
profesorul a făcut un adevărat expozeu, cu argumente istorice,
economice, politice de o logică şi un bun simţ cum mai rar am
întâlnit, tonul fiind cel al unui intelectual sedus şi abandonat
de fata morgana a idealului aşa-zisei Europe unite) mi-au
oferit, iaraşi, câteva imagini arhetipale comune: să ne redobândim
demnitatea, să fim respectaţi în Ţară şi în Europa, să ne
bucurăm de prosperitatea materială pe care munca cinstită şi
bogăţiile ţării o pot oferi tuturor românilor, să trăim
într-o societate în care să domnească legea şi moralitatea.
Fraţii mei
de dialog mi-au descris, de fapt, ţelul comun care îi animă – o
Românie renăscută în demnitate, moralitate şi prosperitate.
Mărturisirile lor despre acest deziderat m-au determinat, cum
spuneam, să aştern pe hârtia virtuală a PC-ului câteva gânduri
care pot să reprezinte, în viziunea mea, un bun început în
aflarea răspunsului la întrebarea: ce este de făcut? Anticipând
răspunsul, mărturisesc: trebuie să retrezim în noi sentimentul
naţional-creştin. (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu