BLOGURILE ADEVĂRUL: Gânduri peste timp dăruite de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de filosoful Mircea Vulcănescu şi de poetul Radu Gyr

"Relaţia ta cu Dumnezeu, dacă ai simţit că ţi-a răspuns Dumnezeu, este o legătură specială, care nu poate fi explicată. Oricât aş încerca să definesc credinţa, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aş putea folosi decât cuvinte umane, raţionale, care n-au nimic de-a face cu supra-raţionalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste." (Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)

***

NO COMMENT: 

"Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a anunţat că suspendă de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalităţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somaţia Institutului „Elie Wiesel”, se va renunţa la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr. pe pagina magazinului online a apărut următorul anunţ: „Datorită faptului că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deşi nu există oficial o acuzaţie clară în acest sens referitoare la aceste personalităţi, ne vedem nevoiţi ca, până la reglementarea legală a acestor chestiuni, să retragem de la vânzarea online următoarele produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto «ne vom întoarce într-o zi», considerat instigator de către autorităţile locale, va fi înlocuit.” (sursa: http://www.activenews.ro/stiri-politic/Institutul-Elie-Wiesel-loveste-din-nou-Un-magazin-online-isi-va-retrage-produsele-dedicate-lui-Gheorghe-Calciu-Mircea-Vulcanescu-si-Radu-Gyr.-Versul-Ne-vom-intoarce-intr-o-zi-considerat-instigator-130420)

***

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: „FĂRĂ ACEASTĂ SUFERINŢĂ NU AM NIMIC!”

Viaţa mea aici, în România, a fost plină de evenimente şi mai bune, şi mai rele. Nu acuz pe nimeni, nu blamez absolut pe nimeni, pentru că toate acestea au fost trimise de Dumnezeu pentru a mă lucra sufleteşte. M-a întrebat cineva dacă suferinţele din închisoare m-au ajutat cu ceva. Şi am răspuns: nu că m-au ajutat cu ceva, dar eu sunt produsul acestei suferinţe. Dacă fac ceva, dacă sunt ceva, dacă vedeţi în mine pe cineva, să ştiţi că este datorită suferinţei. Fără această suferinţă nu am nimic! Poate că din toate întrebările grele pentru persoana umană, suferinţa este cea mai inexplicabilă. De ce suferinţa este necesară? Eu am trăit o experienţă a suferinţei şi m-am îmbogăţit sufleteşte şi cred că suferinţa era necesară pentru mine. Dar este foarte greu să accepţi lucrul acesta.

Când eram în închisoare, ne întrebam unii pe alţii, toţi fraţii din închisoare: de ce suferinţă, de ce noi? Din toate milioanele de români, de ce ne-au ales pe noi ca să suferim? Care este sensul? Şi Dumnezeu nu ne descoperă nimic din intenţiile Lui. Strigam în fiecare zi către Dumnezeu ca să ne dea mai puţină suferinţă şi El parcă ne încărca mai mult cu suferinţă. Şi după ce am ieşit din închisoare am purtat în mine acest semn al durerii care parcă îmi marcase toată viaţa mea. După a doua închisoare am plecat în Occident, am călătorit prin toate ţările din Europa, America şi am vorbit despre ce s-a întâmplat în România. Intenţia mea a fost aceasta: nu pot să tac atâta vreme cât în România există suferinţă, există injustiţie, comunism, distrugerea bisericilor şi distrugerea personalităţii umane. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

***

BLOGURILE ADEVĂRUL: Ce-i de făcut, "Generaţie Facebook"? There is no spoone!

Mii, zeci de mii, sute de mii, poate chiar milioane de români cu drept de vot, cei mai mulţi dintre ei tineri ai "Generaţiei Facebook", încep a se retrage din agora cetăţii româneşti. Entuziaştii de ieri, tinerii "frumoşi şi liberi", activiştii lui "Uniţi, salvăm!" care promiteau să schimbe România, să zdrobească "orânduiala cea crudă şi nedreaptă", tinerele noastre speranţe sunt dezamăgite şi pleacă. Pleacă iarăşi...

Am fost determinat să scriu aceste rânduri după ce am citit, pe Blogurile Adevărul, articolul Efectul? Electoratul Facebook nu va mai vota, sub semnătura reporterului Cristian Delcea.

M-a întristat dezamăgirea izvorâtă din constatările amare pe care le face autorul despre cum au votat tinerii şi despre cum au sperat ei că votul lor va aduce schimbarea în bine a societăţii şi statului nostru. M-a întristat dezangajarea, renunţarea la luptă care sunt mărturisite, printre rânduri, de autor. 

M-a întristat şi deopotrivă dezamăgit, mai ales, concluzia reporterului Cristian Delcea: "Ce-i de făcut, generaţie Facebook? Un like care nu mai este îşi pierde albăstrimea şi se transformă într-un pumn gri. Rămânem aşa, cu pumnii strânşi, unul lângă altul, pentru ca ei să ştie că rezistăm." 

Rămânem doar cu pumnii strânşi? Atât? Pentru nişte pumni strânşi - şi ăia gri - toată zbaterea "Generaţiei Facebook"? Dăm "delete" la "user" şi gata?

Dacă ar fi să rămân în universul PC-ului şi al Internetului, atunci pot spune că eu aparţin "Generaţiei 286/Windows 93", generaţia formată din tineri care, în anii 90, după ce doborâseră o dictatură criminală - sau cel puţin aşa credeam atunci, anume că noi, tinerii ieşiţi în stradă, în Decembrie 1989, îl izgoniserăm pe Ceauşescu de la putere - descoperea minunata lume a "Personal Computer"-rului, a "Windows 93"-ului, a primelor "games" în MS-DOS (Civilization I, Dune I, Panzer General, Duke Nukem, Wolfenstein 3D etc., veteranii ştiu despre ce vorbesc!) şi mai apoi, spre sfârşitul anilor 90, incredibila lume virtuală a Internetului. 

Îmi amintesc că am utilizat un PC 286 cu Win93, pentru prima oară în viaţă, când am început să lucrez la Fundaţia pentru Tineret Dolj, adică în 1995. Văzusem, dar fără să-l folosesc, cu vreo doi ani în urmă, cred că prin 1993, un PC 286 la biroul avocatului care ne făcuse dosarul pentru înfiinţarea Asociaţiei de Tineret CELEST Dolj, unde am fost o vreme lider. 

O asociaţie înfiinţată împreună cu zeci de tineri entuziaşti, de vârsta mea - abia împlineam 23 de ani - cu toţii hotărâţi să ne bucurăm de libertatea dobândită şi să luptăm cu sistemul. Simţeam noi - era mai mult instinct, decât raţiune, deşi "gustasem" din Mineriade şi din Piaţa Universităţii - că sistemul supravieţuise lui Decembrie 1989, că lucrurile nu sunt defel curate, că activistul PCR, deşi îmbrăcat în haine schimbate de "democrat", tot un nenorocit de activist comunist rămâne. 

Generaţia mea nu a fost prea mult ajutată de Internet - ba chiar deloc, dacă mă gândesc mai bine - pentru a lupta cu neocomuniştii lui Iliescu, cu Mineriadele lui, cu partidul-stat renăscut de către găştile foştilor membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, cei care conduc, de fapt, şi România de astăzi. Spre sfârşitul anilor 90, abia dacă învăţasem utilizarea email-ului şi a Word-ului. Noi nu am avut prea mare acces la tehnologie, dacă ne comparăm cu "Generaţia Facebook"... 

De fapt, nu tehnologia de comunicare şi procesare a informaţiei sau absenţa ei, a avut importanţă în faptele, bune sau rele, ale generaţiei mele. Nu lipsa lui "Facebook" ne-a determinat pe unii dintre noi să abandonăm dorinţa de a face politică şi să rămânem implicaţi în societatea civilă, ca militanţi în diferite ONG-uri. Nu lipsa lui "Facebook" i-a determinat pe alţii dintre membri generaţiei mele să se implice în politică şi să piardă pe drum idealurile curate de care erau animaţi la începutul anilor 90, transformându-se din contestatari ai sistemului - MATRIX, cum îl numesc eu - în slujitori loiali, ba chiar în "programatori" ai acestui MATRIX care ne distruge speranţele şi ne ruinează viaţa. 

Faptele generaţiei mele au fost condiţionate de viziunea noastră despre lume şi viaţă, formată în anii comunismului, din lecturi interzise, dar şi pervertită în acei ani de sistemul aberant de dezumanizare şi îndoctrinare la care ne-a supus dictatura comunistă. (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Declaraţia creştină de la Havana - repoziţionarea geopolitică a Bisericii lui Hristos

FOTO (Agenţia de Ştiri Basilica): Papa Francisc şi Patriarhul Kirill

“Câte divizii are Papa?”, ar fi întrebat dictatorul comunist Stalin, ironizând puterea spirituală a Vaticanului, într-o epocă în care Rusia bolşevică asasina zeci de mii de preoţi ortodocşi în Gulagul sovietic. Peste doar câte decenii de la această ironie, URSS se prăbuşea sub greutatea ineficienţei economice, corupţiei de Partid şi mai ales, a viziunii ateiste falimentare.

În anul de graţie 2016 d.Hr. este dificil, cel puţin ca cetăţean care beneficiezi de confortul şi prosperitatea unei ţări din spaţiul lumii libere, să atenţionezi că omenirea se află în pragul unei crize fără precedent şi probabil, în perioada premergătoare izbucnirii celui De-al Treilea Război Mondial. Poţi fi acuzat de nebunie, de rătăcire în „teoria conspiraţiei” etc. Confortul lumii, bunăstarea şi lipsa de asumare a unei vieţi spirituale profunde îl determină pe individul trăitor în societăţile democratice să creadă că lumea lui va fi veşnică şi că nimic nu-i poate risipi tihna egoistă.

Iată că principalii lideri ai Bisericii lui Hristos – Papa Papei Francisc al Bisericii Romano-Catolice si Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse – se împotrivesc acestei autosuficienţe şi avertizează, textual, că un război mondial poate oricând să izbucnească, solicitând liderilor politici să-şi rezolve conflictele de interese pe cale paşnică, prin negocieri. Dacă ne gândim la extraordinara capacitate informativă a structurilor administrative gestionate de cei doi lideri creştini, înţelegem că pericolul unui nou război mondial este atât de mare, încât Papa Francisc şi Patriarhul Kirill s-au referit direct şi fără echivoc la această chestiune, în declaraţia comună de la Havana, document de importanţă istorică şi cu potenţialul de a schimba major relaţiile dintre creştini şi totodată, relaţiile Bisericii lui Hristos cu lumea contemporană.

De fapt, alături de subiectul unui posibil şi destul de probabil război mondial, Declaraţia comună conţine răspunsuri şi soluţii la întrebări şi probleme deosebit de importante cu care se confruntă Biserica lui Hristos, spaţiul european şi întreaga umanitate.

Principala temă a Declaraţiei comune este unitatea Bisericii lui Hristos. Surprinde, înainte de toate, acceptarea comună, de această dată la nivelul celor mai importanţi lideri ai Bisericii creştine, a faptului că "uniaţia" - Biserica Greco-Catolică - nu mai poate fi considerată o soluţie, deşi se recunoaşte dreptul greco-catolicismului de a exista şi a se manifesta. Deşi această idee se regăseşte în Declaraţia de la Mânăstirea Blamand (Liban), adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox în iunie 1993, reafirmarea ei la nivelul Papei de la Roma (întâia Romă) şi Patriarhului Moscovei (a treia Romă, după Bizanţ) conferă un conţinut cu mult mai puternic.

Greco-catolicismul a reprezentat una din marile dificultăţi în relaţiile dintre Vatican şi Patriarhia Moscovei şi iată că cei doi lideri creştini profită de întâlnirea de la Havana pentru a clarifica, probabil definitiv, chestiunea "uniaţiei". O atare declaraţie reprezintă o lovitură destul de dureroasă pentru greco-catolicism (aflat de câţiva ani într-o oarecare ofensivă şi înflorire în spaţiul est-european), dar şi pentru cei care considerau "uniaţia" ca o cale de rezolvare a unităţii Bisericii. Observăm că Papa Francisc şi Patriarhul Kirill decid să facă apel la o atitudine pragmatică, solicitând creştinilor celor două Biserici surori să acţioneze împreună, în acele domenii unde este posibil, lăsând în plan secundar deosebirile dogmatice.

De fapt, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill încearcă să pună temelia pentru o alianţă de acţiune la nivel geopolitic a celor mai importante părţi ale Bisericii lui Hristos - Vaticanul şi Patriarhia Moscovei - o forţă extraordinară pe care actorii politici şi religioşi de la nivel planetar sunt obligaţi să o ia în seamă şi să o trateze cu respectul cuvenit. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Condamnarea torţionarului comunist Vişinescu: un pas mic pentru Justiţie, un pas şi mai mic pentru România postdecembristă. Remember - Raportul "Tismăneanu"

„Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951):
Gheorghe Gheorghiu–Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne
pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R.
(sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

Nu mă bucură condamnarea tovarăşului Vişinescu, pentru simplul motiv că nu este de prea mare folos: nici pentru Justiţie, că nu ne dovedeşte prin asta că începe, cu adevărat, ofensiva penală anticomunistă, nici pentru societatea românească, pentru că nu scăpăm de fantomele comuniste care încă bântuie şi nici pentru torţionar, deşi merită pe deplin puşcăria, pentru că nu cred că se va căi acolo.

Condamnarea lui Vişinescu vine prea târziu şi deopotrivă, prea devreme.

Prea târziu, pentru că Vişinescu are o vârstă înaintată, a trăit zeci de ani în tihnă, cu o pensie plătită de statul român în cuantumul crimelor pe care le-a comis, s-a bucurat de o viaţă pe care el a refuzat-o celor pe care i-a schingiuit şi asasinat în puşcăria comunistă pe care a condus-o.

Prea târziu, pentru că această condamnare nu are asupra cui să fie multiplicată, ca precedent juridic. Probabil că cei mai mulţi torţionari comunişti ai României din anii 50-60 ai secolului trecut, sunt la acest moment oale şi ulcele. Dacă au supravieţuit câţiva, condamnarea lor în instanţă, dacă cumva se va face, ar fi identic de firavă, ca efecte.

Prea devreme, pentru că România nu are o lege anticomunistă care să completeze condamnarea oficială a comunismului făcută de Parlamentul României, prin Raportul Tismăneanu, o condamnare fără efecte penale sau mai bine zis, cu un singur efect penal - trimiterea în puşcărie a torţionarului comunist Vişinescu.

Prea devreme, pentru că România este încă infestată, în zona elitelor intelectuale, politice, religioase, economice de prezenţa fie a unor indivizi care s-au format în cadrul şi/sau în colaborare cu eşaloanele 2 şi 3 ale UTC, PCR şi Securităţii, fie a urmaşilor promovaţi în sistem de aceştia. O condamnare reală a comunismului - adică, o condamnare penală, dar şi civică, prin îndepărtarea din zona elitelor a tuturor celor compromişi de relaţiile directe, indirecte cu comunismul - este imposibilă, deocamdată, pentru că aceşti indivizi se vor opune mereu.

Comunismul în România - şi oriunde s-a manifestat - înseamnă nu numai comiterea unor asasinate, ci şi implementarea unui sistem diabolic de reeducare, de pervertire, de dezumanizare a unui întreg popor. Comunismul în România înseamnă mai mult decât sistemul de închisori şi lagăre de exterminare.

Acest sistem de eliminare fizică a opozanţilor anti-comunişti, împreună cu sistemul de teroare şi supraveghere al Securităţii, reprezintă scheletul sistemului comunist, însă "carnea" lui este dată de aparatul politic, de propagandă, de ideologizare a societăţii, de transformare economică, iar"creierul" a fost format de armata disciplinată, cinică şi pe alocuri, fanatică a teoreticienilor marxisto-stalinisto-ceauşişti, a nomenclaturii de partid a UTM/PMR/UTC/PCR, a activiştilor de partid, de la cel mai mic, dintr-o secţie de uzină sau CAP, până la cel mai mare, de la Judeţeana de Partid sau de la secţiile Partidului de pe lângă conducerea centrală de partid şi de stat a dictaturii comuniste.

În anii în care Vişinescu asasina elita intelectualităţii interbelice anticomuniste româneşti, la ordinul Partidului, alţi indivizi, identic de periculoşi şi de vinovaţi, ba chiar mai vinovaţi, se ocupau de distrugerea sufletului Naţiunii Române, printr-un efort nemaintâlnit în istoria noastră de "inginerie socială", pentru tranformarea rapidă a ceea ce fusese societatea românească a democraţiei interbelice incipiente, într-o societate uniformizată, comunizată, stalinizată a Republicii Populare şi mai târziu, Socialiste România.

Efortul comuniştilor de stalinizare şi comunizare a României anilor 50 ai secolului trecut s-a concentrat, înainte de toate, asupra educaţiei, prin măsurile concrete de introducere a „Socialismului ştiinţific” în universităţi şi de ideologizare, în ansamblu, a învăţământului românesc.

Dacă Vişinescu a fost un asasin într-o închisoare de exterminare, responsabilii cu învăţământul din nomenclatura centrală de Partid, ideologii, activiştii de Partid şi "profesorii" de "socialism ştiinţific" au fost asasinii din şcoli şi universităţi. Nişte asasini care nu au ucis trupurile elevilor şi studenţilor, ci poate mai grav, au ucis sufletele şi mintea acestora. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

***

FOTO: „Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951): Gheorghe Gheorghiu –Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R. (sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

BLOGURILE ADEVĂRUL: România lui Dragnea - România "1984"

"Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om – şi asta pentru vecie.”
(George Orwell, "1984")

Defaimare sociala - fapta sau afirmatia prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate pe temeiul apartenentei sale la un anumit grup social. "categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie, origine etnica, limba materna, traditii culturale, orientare sexuala, origine sociala, avere..." (din Legea "Defăimării" a lui Dragnea)

Clasa politică din România - care se dovedeşte a fi populată tot mai mult de indivizi cu apucături antinaţionale, antidemocratice şi trădătoarea - primeşte un cadou nesperat de la domnul Dragnea: LEGEA DEFĂIMĂRII.

Fac precizarea, de la bun început, raportându-mă la această viitoare lege, că articolul meu va avea în conţinutul său multe afirmaţii defăimătoare la adresa originii sociale, tradiţiilor culturale (a se citi "mentalităţi") şi averii unora dintre indivizii care fac parte din clasa politică românească.

Într-o argumentaţie demnă de cartea lui George Orwell "1984", Legea Dragnea a Defăimării vine şi se alătură altor aberaţii legislative - precum "legea antilegionară" sau iniţiativa de eliminare a disciplinei Istorie din programa şcolară, prin aşa-zisa noua reformă a învăţământului - aberaţii prin care se încearcă remodelarea şi/sau ştergerea trecutului naţional, conform intereselor şi viziunii strâmbe a unei adunături de indivizi mediocri şi cu tradiţii culturale comunisto-staliniste, uniformizarea cenuşie a prezentului, după poftele unor indivizi care sunt deranjaţi de resturile de libertate pe care le mai avem, care resturi îi încurcă în jaful prin care îşi rotujnesc averile, toate acestea probabil în scopul de a se construi un viitor în care cetăţeanul nu trebuie să fie mai mult decât un "minion" al sistemului, un "sclav pe plantaţie".

Să-l întrebăm pe domnul Dragnea:

1. Dacă zic şi fac dovada că în PSD, PNL, PMP, în diferite alte partide şi/sau în instituţii ale statului român sunt membri de seamă mulţi indivizi care şi-au început cariera colaborând cu PCR, ba chiar şi cu Securitatea, în vremea lui Ceauşescu, ESTE DEFĂIMARE?

2. Dacă zic şi fac dovada că mulţi dintre membri de marcă ai aşa-ziselor elite româneşti actuale sunt odrasle de foşti politruci stalinisto-comunişti, dovediţi că prin funcţiile lor au susţinut dictatura comunistă, odrasle mediocre promovate în sistem datorită relaţiilor familiei lor, care odrasle au aceeaşi atitudine marxisto-ateistă şi anti-naţională în activitatea lor, ESTE DEFĂIMARE?

3. Dacă zic că PSD, PNL şi PMP sunt partidele care au dat cel mai mare număr de corupţi din mediul politic românesc - evident, PSD ocupă locul I, dar nici cu PNL sau PMP nu ne ruşinăm - indivizi care au distrus economia şi stabilitatea democratică a statului român, ESTE DEFĂIMARE?

4. Dacă zic că România a fost şi este condusă de guverne care au subordonat interesul naţional unor interese străine şi au transformat România într-o colonie pentru marile corporaţii multinaţionale, ESTE DEFĂIMARE?

5. Dacă public un studiu istoric şi arăt apartenenţa la o anumită etnie a miilor de indivizi care au condus la nivel înalt, în anii 50, aparatul de partid şi represiv din Republica Populară Română, mulţi dintre ei aduşi în ţară de Armata Sovietică a lui Stalin, indivizi care au asasinat în Gulagul comunismului românesc elita intelectuală, politică şi economică a României interbelice, ESTE DEFĂIMARE?

6. Dacă, în calitate de creştin şi preot, afirm public, în studii şi în predică, faptul că Biblia condamnă anumite comportamente sexuale şi le consideră păcate grave care nu trebuie acceptate, ridicate la rangul de valori aşa-zis morale în societate, ESTE DEFĂIMARE? (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

''An elephant in a china-shop'' – subiectivismul păgubitor al domnului Radu Ioanid

Henry Ford decorat cu Marea Cruce a Ordinului Suprem al Vulturului German,
 de diplomaţi nazişti. 1938

Cui foloseşte ca mişcarea antisemită să renască în România? Există interese financiare care pot fi satisfăcute de incidente şi/sau atitudini antisemite în societatea românească post-decembristă? Cine vrea, cu tot dinadinsul, să ridice la rang de adevăr minciuna că românii sunt antisemiţi notorii, într-o Românie în care comunitatea evreiască abia mai numără câteva mii de indivizi?

Sunt întrebări pe care mi le-a provocat textul publicat de domnul Radu Ioanid – text de care, ipocrit, dumnealui se dezice în calitatea de reprezentant al Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, probabil ca o supra-măsură de prevedere pentru protejarea beneficiilor personale pe care le obţine ca director în instituţia respectivă, deşi tocmai această calitate oficială oferă atât greutate afirmaţiilor sale, cât şi, la modul practic, acces la informaţiile din arhive pe care le foloseşte, din păcate, trunchiat, inchizitorial şi politizat.

Observ impulsivitatea (să nu zic, nervozitatea) demersului domnului Radu Ioanid – o impulsivitate bizară la un om care are sânge pe jumătate de evreu şi despre care se poate presupune că deţine măcar jumătate din înţelepciunea unui membru al acestui popor mult încercat de Istorie. O impulsivitate abia mascată de eleganţa relativă a felului în care domnul Radu Ioanid se adresează maestrului Andrei Pleşu şi totodată, demascată de faptul că domnul Ioanid a ales să-şi facă debutul, ca autor, pe "Blogurile Adevărul" tocmai cu un text, asemănător cu o lecţie de istorie în "cheie" marxistă şi materialist-dialectică, prin care îşi apără tovarăşul de idei, pe domnul Florian Alexandru, fost tânăr şi promiţător teoretician marxist în anii 70, astăzi, prin ironia Istoriei, directorul Institutului "Elie Wiesel" din România.

De fapt, această solidaritate este explicabilă. Istoria de familie şi de carieră a celor două personaje – Radu Ioanid şi Florian Alexandru – este mult asemănătoare: unul sau ambii părinţi au slujit dictatura comunistă, în forma ei hidoasă, a anilor 50-60 din secolul trecut, de la înălţimea unor funcţii importante şi bine plătite; Ioanid şi Alexandru au fost crescuţi, probabil, în mentalitatea proletcultistă, deopotrivă ipocrită (acasă, liber la gură, în public, susţinător loial al regimului) şi în confortul de care beneficiau beizadelele membrilor de elită ai regimului comunist, în timpurile în care cei mai mulţi dintre românii de rând erau supuşi terorii şi înfometării de către Securitate şi Partid; părinţii lor au suferit oarecum marginalizarea, în doze diferite, după ce s-au confruntat cu naţionalism-comunismul lui Ceauşescu, fără a fi lipsiţi, totuşi, de relaţiile necesare în sistem pentru a-şi promova şi proteja odraslele; cei doi au fost recuperaţi, după Decembrie 1989, de grupuri de influenţă mai mult sau mai puţin ştiute, şi în ciuda originii lor comuniste şi a faptului că ei – cazul lui Florian Alexandru, acuzat de mass-media că a fost un tânăr şi promiţător teoretician debutant în cele ale marxismului ateist şi ale ceauşismului, autor al volumului de educaţie marxistă, ateistă şi ceauşistă "Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor" – şi/sau familiile lor au slujit o dictatură criminală, au fost promovaţi în funcţii publice importante.

Din funcţiile publice pe care le ocupă, Radu Ioanid şi Florian Alexandru dau semne tot mai vizibile că slujesc, nu adevărul istoric al Holocaustului - această crimă de netăgăduit comisă de nazişti împotriva evreilor - ci mai curând interesele meschine ale celor care vor, în ciuda oricăror evidenţe, să promoveze minciuna că românii încă sunt nişte antisemiţi notorii care trebuie reeducaţi cu severitate la şcoala "corectitudinii politice". Aceasta în contextul în care, probabil, aceleaşi grupuri de interese depun eforturi pentru a întârzia, împiedica orice iniţiativă de condamnare penală a comunismului, a persoanelor şi memorie celor care au slujit acest regim criminal... (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Glorie eternă trupelor Securităţii comuniste - aberaţii culese de pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău

"Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi..."

Site-ul oficial al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău oferă celor interesaţi, la rubrica ISTORIC, oportunitatea de a efectua o "călătorie în timp", în vremurile în care trupele Securităţii comuniste erau glorificate şi aclamate ca fiind unităţile de elită ale luptei pentru apărarea "noii orânduiri".

Să citim, să ne minunăm şi să ne crucim văzând cum pe pagina oficială a unei instituţii a Statului Român este glorificată criminala Securitate comunistă, în vreme ce "minionii" corectitudinii politice se isterizează şi te ameninţă cu Legea 217/2015 dacă citezi din scrierile naţionale ale elitei intelectualităţii interbelice pe care Securitatea a asasinat-o în Gulagul comunismului românesc:

"Conform Ordinului M.A.I. nr. 0036620 din 15.04.1952, Brigada 2 Securitate BACĂU s-a desfiinţat. în acelaşi an, s-a înfiinţat Regimentul 6 securitate Tecuci, în organica căruia a intrat şi Batalionul 3 securitate TG.OCNA, mutat din garnizoana Iaşi. La data de 1 august 1951, Trupele de securitate aveau o structură care le permitea să-şi îndeplinească atribuţiunile, sarcinile şi ordinele M.A.I.

Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi, sechestrau persoane de la care apoi prin violenţă, căutau să obţină informaţii despre activitatea organelor de stat şi despre mişcarea trupelor în zonă.

În anul 1954, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna a participat la acţiuni de căutare şi capturare a grupării autointitulată "Rezistenţa Naţională", din munţii Făgăraş condusă de teroristul Gavrilă Ogoreanu, care în ziua de 20.08.1954, au împuşcat mortal un soldat dintr-o unitate de securitate din Bucureşti. În acţiunea de scotocirea terenului împădurit, de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, la data de 21.08.1954, Batalionul securitate TG.OCNA,a luat contact cu gruparea respectivă, reuşind să-l captureze rănit, în urma unor schimburi de focuri, pe teroristul "Ilioiu", care era cercetaşul grupării.

În prima jumătate a anului 1955, Batalionul 33 Securitate Tg.Ocna, a participat la acţiunile desfăşurate de R.6 Sec., pentru descoperirea şi capturarea grupului terorist înarmat, format din 4 indivizi, condus de teroristul "Vasile Motrescu" ce acţiona în munţii Obcina Mare, judeţul Rșpădăuţi, care în dimineaţa de 18 ianuarie 1955, a împuşcat mortal trei ostaşi ai trupelor de securitate. La începutul anului 1956, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna s-a desfiinţat. Marea majoritate a efectivelor, au fost distribuite altor unităţi de securitate din ţară." (sursa:http://www.jandarmeriabacau.ro/istoric4.html accesat 4 februarie 2016)

***

Din dorinţa de a-l lumina la minte pe responsabilul cu relaţiile publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi suspicionând că îndemânarea lui de a utiliza google.ro este precară, îi ofer câteva date despre "teroristul" Ion Gavrilă Ogoranu:

"Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în anul 1923 într-o familie românească cu şase copii, în Ţara Făgăraşului. A învăţat la liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde a fãcut parte din Frăţia de Cruce “Negoiul”. A urmat timp de patru ani cursurile a două facultăţi: Facultatea de Agronomie din Cluj şi Academia de Înalte Studii Economice Braşov. A făcut armata la 12 Vânători de Munte (pentru un timp participând la frontul de apus) şi la Şcoala Militară de ofiţeri Câmpulung Muscel.

S-a angajat ca luptător anticomunist şi în facultate, la Cluj şi la Braşov. S-a încadrat cu întreaga viaţă deplin şi pentru totdeauna în Rezistenţa armată anticomunistă, conducând şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. În această calitate a desfăşurat un parteneriat militar cu NATO anticomunist în anii 1951-1954. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste în contumacie la zeci de ani închisoare şi, la urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Nixon.

După 1989 s-a implicat participativ în viaţa socială şi politică, a devenit preşedinte al... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: CÂNTAREA ROMÂNIEI - dragostea de ţară din sufletul "criminalului de război" Vintilă Horia

NO COMMENT: "Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în temeiul Lg. nr. 217/2015 şi a sentinţei Tribunalului Poporului din 1946, care l-a condamnat pe Vintilă Horia pentru „crime de război”, cere retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem acordat diplomatului, jurnalistului, filosofului, eseistului, poetului şi romancierului Vintilă Horia, de oraşul Segarcea, locul unde s-a născut."

CÂNTAREA ROMÂNIEI - articol publicat de Vintilă Horia în Revista Gândirea, Anul XXI, Nr.8, Octombrie 1942 (fragment): 

Scriere dedicată de autor, "unchiului Alexandru, căzut la Turtucaia pentru împlinirea celei mai mari Românii." 

CÂNTUL ÎNTÂI 

În faţa veacurilor tale mă închin, sfântă ţară Românie. Sfântă ţară Românie, în faţa mileniilor tale înclin, ca pe un steag sfâşiat de bătăliile vieţii, sufletul meu. Şi îţi implor fruntea munţilor tăi, ochii apelor tale, trupul câmpurilor şi al colinelor tale: dă rod frunţii mele şi mâinii acesteea care se apleacă spre cunoaşterea ta, ca spre o limpede apă de seară. Eu n ' am alt zeu, ca poetul de demult; eu t e am pe tine, sfântă ţară Românie şi cred în tine mai mult decât Iuliu Cezar în zeul Marte, mai imult decât Dante în imaginea Beatricei, mai mult decât lînţeleptul în noaptea adâncă şi grea de înţelesuri din ochii bufniţei. Apleacă-te peste zăpada hârtiei şi îndreaptă prin ea paşii subţiri ai condeiului. Mângâie-mi fruntea când, obosită, va voi să-şi întoarcă faţa spre stele: căci aici mi-e dragostea şi credinţa, în pământul tău încins de Mare, de Bug şi de Tisa, iar cerul de de-asupra mi-e numai vis, numai îndemn versurilor şi ispitelor fără sfârşit. (...)

Într'o dimineaţă de vară, întins peste umbra unui stejar, am auzit pasările rostindu-ţi din pliscuri numele fermecat. Şi într'o iarnă, rătăcit pe pământuri străine, sub ceruri întunecate şi triste că n'au fost menite să oglindească cristalul apelor tale, am auzit un cântec de pasăre ciripindu-ţi numele, Românie. Un cântec de pasăre îngheţată şi desnădăjduită de porunca destinului care o ţinea departe de ramurile copacilor româneşti şi de grăunţele ţarinei tale, p r e a curată patrie a bunilor, a vitejilor şi a înţelepţilor. Şi o icoană de sfânt, într'o catedrală a apusului, a lăcrimat uşor când m'am apropiat de ea şi buzele arse au şoptit parcă durerea lor de a nu fi fost zugrăvite la Suceviţa sau la Cozia, acolo unde văzduhul e dulce ca miezul merelor domneşti căzute de toamnă în iarba umedă de rouă. Şi un vârf de munte, dintr'o ţară cu brazi mulţi şi cu mesteacăni feciorelnici, cumplit s'a clătinat când am pus piciorul pe creasta lui şi rău m'a certat, ca şi cum aş fi fost vinovat că soarele nu răsare peste iRomânia de după piscul lui, undeva în Carpaţii neamului meu. Şi toate pasările şi toate icoanele şi toţi munţii pământului sunt mai trişti, mai fără culoare, mai obosiţi de aripa timpului şi mai dezolaţi că n'au văzut lumina între hotarele tale, ţară rotundă şi limpede ca ochiul Tatălui nostru. (...) 

Între amurgul Apusului şi agonia de fiară a Răsăritului, stai tu: zarzăr de suflete, pavăză dură, dangăt de viaţă, trup de coarde şi de vreri, Românie! Deslegaţi-vă gânduri, alergaţi peste tundrele paginii, acordaţi arcuşurile degetelor şi faceţi să cânte lira îndrăgostită a inimii. Iată lumina! Iată aurul răsăritului curgând către rubinele traiste ale soarelui-apune şi oprindu-se peste catapeteasma altarului tău, sfantă ţară Românie. Au început să plouă peste holdele tale toate minunile lulmii şi trupul tău s'a ridicat în picioare şi a cuprins mărul prea mic al globului pământesc. Pe braţele tale, prin ochii tăi proaspeţi şi clari, va şti ce înseamnă puterea şi mărirea şi va vedea grădinile paradisului. Căci a lipsit lumii numai voinţa ta ca să se împace din nou cu ea însăş. In faţa veacurilor tale mă închin, crucificată Românie, căci suferinţa ta e mântuirea neamului omenesc. (...) 

CÂNTUL AL DOILEA 

Pământ încins între ape şi ocrotit de granitul piscurilor carpatine, tu eşti cetatea de pază a Europei, poartă de netrecut între stepă şi colină, între fiară şi om, între urlet şi poésie, cu sabie de foc ai păzit aici comorile Apusului, cu dârzenie de oţel ai stăvilit valurile pustei răsăritene şi le-ai oprit aici, pe malurile Nistrului, lângă poarta lumii dintre Dunăre şi Carpaţi. 

Simţiţi voi turle de catedrale, rafturi de biblioteci, icoane de pe ziduri maestre, cântece pure ale statorniciei şi nestatorniciei umane, simţiţi voi încă suflul fierbinte al istoriei care v'a lăsat să vă naşteţi? Umbră suferindă a lui Dante Alighieri, siluetă de fum şi de chin a lui Miehelangelo Buonarroti, stafie neliniştită şi pribeagă a lui Miguel Cervantes şi tu, duh de vin şi de zâmbet al lui François Rabelais, dacă aţi auzit în viaţă un zgomot îndepărtat de săbii ciocnite în crâncenă bătălie, de pale de foc mistuind acoperişuri de trestie şi cule de şendrilă, de voci mâniate şi de albe suflete de viteji fâlfâind către cer, să vă aduceţi aminte, în lumea drepţilor şi la judecata din urmă, că zgomotul îndepărtat venea de la hotarul binelui şi al frumosului, de acolo de unde sabia Românilor v'a îngăduit să creaţi. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Mihai Eminescu cel creştin-ortodox, reacţionar şi „incorect politic“

Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. (Eminescu, Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug caudin. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit şi a putut să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti «patrioţi», căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărat în privire morală şi în privire materială” (Ziarele franceze…, Timpul, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109) 

„Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» la o muncă onestă, dar grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate” (De când cu începerea…, Timpul, 19 septembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 319)

***

În aceste câteva fragmente din scrierile cu caracter politic ale genialului român Mihai Eminescu, regăsim cuprinse toate fantomele care bântuie societatea românească a anului 2016 d.Hr.: politicianul corupt şi trădător, administraţia locală şi de stat ineficientă şi sinecură pentru funcţionarul corupt, incompetent, slugă la partidul care-i dă, pe nemerit, o pâine albă de mâncat, alegătorul minţit, înşelat, sedus cu vorbe mari, dar goale, iar apoi, părăsit şi batjocorit.... 

Aflăm acelaşi tablou trist al unei Naţiuni risipite, jefuite de străini, lepădată de credinţă şi rătăcită în Istorie, fotografia unui Stat corupt, golit de elementul naţional şi transformat în instrument de exploatare a Naţiunii în folosul străinilor şi spre paguba generaţiilor viitoare de români. 

Totuşi, în aceste câteva fragmente scrise de genialul român Mihai Eminescu regăsim şi speranţa, nădejdea în Biserica Neamului, în puterea Poporului Român de a renaşte, de a rupe lanţurile ruşinii şi falimentului istoric cu care, venetici, cosmopoliţi (multiculturaliştii de azi!) şi trădători cocoţaţi în fruntea Statului şi comunităţii româneşti, l-au legat pe moşia intereselor străine de Neam, Credinţă şi Ţară. 

Dacă românii noştri ar citi măcar o pagină, măcar la câteva săptâmâni, din gândirea politică a lui Mihai Eminescu, am certitudinea că România noastră ar afla cu mult mai repede şi mai bine calea cea dreaptă în călătoria prin Istorie şi către Dumnezeu. 

Români, citiţi-l pe Eminescu! (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL - Uniunea Europeană "Flower-Power"

Revelion 2016 în Koln - Azil şi protecţie...
@Gianfranco Uber (http://www.cartoonmovement.com)

"Mă bucur că Germania a devenit o ţară pe care mulţi oameni o asociază cu speranţa. Asta este ceva foarte valoros, mai ales având în vedere istoria noastră. Integrarea imigranţilor cu siguranţă se va face în parte prin intermediul copiilor, care vor invata limba germană la grădiniţă. Şi sper şi cred că majoritatea imigranţilor vor dori să înveţe limba noastră foarte repede." (Angela Merkel, septembrie 2015)

____________________________________

Marea speranţă a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, că imigranţii care au invadat Uniunea Europeană se vor integra rapid şi vor deveni cetăţeni europeni respectabili şi loiali, nu a fost confirmată. Violenţele provocate în noaptea de Anul Nou, în zona Gării Centrale din Koln, de peste 1000 de indivizi, suspectaţi a fi din rândul imigranţilor, au risipit iluzia.

În septembrie 2015, Angela Merkel saluta călduros sosirea sutelor de mii de imigranţi în teritoriile Germaniei şi anunţa că guvernul german va suplimenta fondurile acordate pentru găzduirea şi integrarea acestora cu suma de aproximativ 7 miliarde de euro. (sursa "Washington Times", 10 septembrie 2015: http://www.washingtontimes.com/news/2015/sep/10/angela-merkel-welcomes-refugees-to-germany-despite/?page=all)    

Alături de Angela Merkel, zeci de mii de europeni occidentali, zeci de ONG-uri, diferite personalităţi politice au aplaudat sosirea în Uniunea Europeană, a imigranţilor din Orient şi Africa. Un fel de "fiesta flower-power" a fost celebrată de mulţi europeni, porţile Uniunii Europene fiind deschise vraişte şi îngăduind să pătrundă, în ceea ce se dorea a fi Casa Comună a Naţiunilor Europene, nu doar pe cei fugiţi din calea războiului, ci şi mulţi indivizi dubioşi, extremişti şi cu intenţii anti-europene şi anti-creştine făţiş declarate.

Cetăţeni europeni cuprinşi de un val de simpatie intens, dar neînsoţit de raţiune şi de un minim instinct de conservare, s-au grăbit să ajute zecile de mii de imigranţi, fără să considere că ar fi necesar să solicite autorităţilor europene organizarea unui mecanism securizat şi coordonat de gestionare, selecţie, verificare şi găzduire a imigranţilor. (articol integral -BLOGURILE ADEVĂRUL-)

Something is rotten in the state of "Colectiv"...

Colonel STS Ştefan Enache: "Eu ştiu ce a fost acolo la... când au dat ăia foc! Eu le-am spus: „D-acolo nu scapă nimeni!" Păi, acolo a fost dat de aia şi când a ajuns flacăra a făcut prăpăd acolo." Traian Băsescu: "Ceva nu se leagă. Întârzierea în prezentarea rezultatelor expertizei de la Petroşani, deci ceva nu este în regulă. Probabil rezultatele experimentale nu duc la toate concluziile acreditate până acum."

Dacă încercăm să punem o etichetă peste anul 2015, atunci am spune că a fost ANUL "COLECTIV". Totuşi, la acest moment, încă nu ştim ce a fost, de fapt, Fenomenul "COLECTIV".

A fost cumva doar un teribil şi sângeros incendiu într-o speluncă ce funcţiona ilegal şi imoral, o dramă înfiorătoare care a declanşat o energică descărcare nervoasă a zeci de mii de oameni, având ca rezultat prăbuşirea guvernării PSD (deja compromisă de gruparea Ponta!) şi instalarea unui guvern tehnocrat, mult mai flexibil la anumite comenzi şi folositor forţelor politice aflate în competiţie cu PSD-ul, pentru controlul administrării resurselor naţiunii? A fost oare o macabră şi criminală manipulare politică operată de forţe rămase deocamdată necunoscute, care au folosit (au provocat?) drama din "Colectiv" pentru a reaşeza România pe o anumită traiectorie, necesară lor în complicata şi complexa geopolitică a spaţiului est-european?

A fost Fenomenul "COLECTIV", de fapt, expresia ultra-sângeroasă a prostiei crase, a nepăsării criminale, a corupţiei endemice, a entuziasmului pueril şi fără finalizare, a lipsei unui real spirit civic - cel consecvent şi permanent asumat - a oportunismului cinic şi politicianismului grotesc ce caracterizează, deopotrivă, pe cei mai mulţi dintre conducătorii şi dintre cei care acceptă să fie conduşi de aceştia, în entitatea statală românească post-decembristă, anormală prelungire a fostelor aberaţii comuniste RPR-RSR, în prezent eroare istorică ce este cunoscută sub numele de Republica România?

Începutul de an 2016 cunoaşte un zgomot tot mai deranjant (pentru unii!) făcut de relansarea a ceea ce acum se cheamă Scandalul "Colectiv". (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL-)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Pomelnic cu numele pruncilor, copiilor, adolescenţilor şi tinerilor asasinaţi în timpul loviturii de stat din Decembrie 1989

"Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt". (Evanghelia după Matei, Cap. II, 17-18)

Prunci şi copii cu vârsta până la 7 ani

ANDRONIC Vladimir, născut în 23 noiembrie 1989, asasinat la Bucureşti, vârsta de o lună, prunc. 

LUNGU Cristina, născută în 14 martie 1987, asasinată la Timişoara, în 17 Decembrie 1989, vârsta de 2 ani, copil. 

ANGHEL Cătălina, născută în 25 august 1986, asasinată la Bucureşti (împreună cu mama sa), în Decembrie 1989, vârsta de 3 ani, copil. 

CHIRCĂ Paul-Alin, asasinat la Sibiu, în Decembrie 1989, vârsta de 3 ani, copil. 

ROŞCA Corina, asasinată la Braşov, în Decembrie 1989, vârsta de 6 ani, copil. 

TUDOR Samir, asasinat la Constanţa, în Decembrie 1989, vârsta de 6 ani, copil. 

AFLOAREI Milord-Cristina,  asasinată la Timişoara, la 18 decembrie 1989, vârsta de 7 ani, copil. 

Copii cu vârsta între 9 ani şi 14 ani

NEGRUŢIU Laura-Andreia, născută în 8 august 1980, asasinată la Timişoara, în 23 Decembrie 1989, vârsta de 9 ani, copil. 

ATANASIE Adriana, născută în 22 iunie 1979, din Reşiţa, elevă, asasinată la 21 decembrie1989, vârsta de 10 ani, copil. 

BUDAŞCA Cosmin-Crişan, născut pe 23 februarie 1978, elev, asasinat la Timişoara, în 17 decembrie 1989, vârsta de 11 ani, adolescent. 

NEGRU Adrian-Florin, elev, asasinat la Braşov, în Decembrie 1989, vârsta de 12 ani, adolescent. 

BOZAR Petrişor, născut în 26 iunie 1976, elev, asasinat la Timişoara, în seara zilei de 16 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

BOŢOC Luminiţa, născută în 16 aprilie 1976, elevă, asasinată la Timişoara, în 17 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescentă.

BURCIOAICA Octavian, născut în 06 martie 1976, elev, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

CHIRIŢĂ-VĂSÂI Adriana, elevă, asasinată la Bucureşti, în Decembrie 1989, în vârstă de 13 ani, adolescentă. 

DON Cosmin, născut în 14 aprilie 1976, elev, din Constanţa, asasinat în 25 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

NICULESCU Marian, născut în 19 februarie 1976, elev, asasinat la Bucureşti, în 23 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

MINCA Şteafn-Silviu, născut în 20 ianuarie 1975, elev, asasinat la Bucureşti, în 23 decembrie 1989, vârsta de 14 ani, adolescent. 

TAKO Gabriela născută în 13 iunie 1975, elevă, asasinată la Timişoara - rănită grav în 17 Decembrie 1989, a decedat în spital, în 19 Decembrie 1989,  vârsta de 14 ani, adolescentă. 

Adolescenţi cu vârsta între 15 ani şi 18 ani

BODO Marius, născut în 15 august 1974, elev, asasinat în Decembrie 1989, la Bucureşti, vârsta 15 ani, adolescent. 

ATOMEI George-Eduard, născut în 31 ianuarie 1973, elev la Braşov, asasinat în Decembrie 1989, vârsta de 16 ani, adolescent. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

1 DECEMBRIE - O altă sărbătoare naţională a Monarhiei Constituţionale Româneşti

O Republică falimentară, batjocorită şi răstignită între interesele meschine ale unei clase politice trădătoare şi calculul rece, cinic al marilor puteri planetare, sărbătoreşte chinuit şi festivist ceva ce nu-i aparţine - Ziua Marii Uniri Naţionale şi Statale, moştenire lăsată nouă de Casa Regală a României şi Monarhia Constituţională Românească.

Ziua Naţională a României reale este 10 Mai - Ziua Regalităţii Româneşti. Nu voi insista pe acest adevăr, confirmat de Istorie cu probe şi argumente de netăgăduit. Voi mărturisi, însă, la ceas de sfântă sărbătoare, despre loialitatea şi jertfa Regalităţii Româneşti pentru prosperitatea şi demnitatea Românilor, ca necesară mărturie în calea tinerilor noştri, al căror suflet este otrăvit de minciunile unui sistem necreştin şi anti-românesc ce ne distruge Neamul şi Statul începând din ziua nefastă a proclamării prin forţa tancurilor lui Stalin, a Republicii Populare Române - bunica criminală a Republicii în care avem astăzi nefericirea să trăim.

Regii României şi Monarhia Constituţională au făurit România modernă şi europeană. Regii României şi Monarhia Constituţională ne-au dăruit Independenţa de Stat, modernizarea societăţii româneşti, prima Constituţie modernă, primele instituţii de stat europene şi civilizatoare. Regalitatea Românească ne-a lăsat moştenire un Stat Naţional şi Unitar care cuprindea în graniţele sale pe aproape toţi românii trăitori în spaţiul est-european şi balcanic. Monarhia Constituţională a sprijinit pe deplin Biserica Ortodoxă Română în demersul înfiinţării Patriarhiei Române, ca o încununare spirituală a unităţii naţionale şi statale. La mijlocul secolului XX, Casa Regală a României, după rătăcirile şi trădările comise de Regele Carol II, singurul nevrednic membru al Regalităţii Româneşti, a luptat împotriva demonului comunist, prin eforturile şi curajul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Lupta Majestăţii Sale Regele împotriva instaurării dictaturii staliniste a eşuat însă, în ciuda curajului Regelui şi a elitelor româneşti care s-au ridicat împotriva comunismului, prin trădarea cinică, ruşinoasă şi sângeroasă comisă de statele democratice occidentale, cu precădere de Wiston Churchill, cel care a împărţit Europa de Est cu Stalin, pe un petic de hârtie.

Ce a oferit însă Republica acestui neam oropsit?

Republica înseamnă crimele odioase comise în Gulagul Românesc, în vremea R.P.R., miile de elevi, studenţi, ţărani, muncitori, preoţi, ofiţeri, scriitori, profesori, ingineri, întreprinzători, oamenii de elită ai societăţii româneşti asasinaţi în închisorile şi lagărele de exterminare ale dictaturii comuniste.

Republica înseamnă otrăvirea sufletului românesc cu... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Gânduri la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei - Mai suntem creştini?

Într-o Românie în care memoria Eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz pentru Marea Unire este aruncată în umbră de doliul ţinut întru pomenirea morţii unor tineri nevinovaţi, dar nu Eroi ai Neamului, asasinaţi într-o bodegă mizerabilă de corupţia endemică din administraţie, într-o Românie care se depopulează, prin avorturi, sărăcie şi jaf, cu vreo 2 milioane de locuitori pe deceniu, te întrebi dacă mai trăiesc români creştini.

A fi sau a nu fi creştin - aceasta este întrebarea la care Naţiunea Română are obligaţia să-şi afle un răspuns cât mai grabnic. O obligaţie faţă de bunii şi străbunii noştri, cărora le datorăm existenţa ca Stat şi Naţiune, o obligaţie faţă de copiii noştri, cărora le datorăm ca moştenire pentru viitor o Naţiune respectată în lume şi un Stat prosper şi puternic. Mai presus de orice, a răspunde la această întrebare ne obligă sufletul creştin pe care l-a primit poporul român atunci când s-a format pe aceste meleaguri. 

Mai suntem noi, românii, cu adevărat creştini? 

Dacă ne uităm la datele concrete ale realităţii româneşti la început de secol XXI, răspunsul ar fi mai degrabă un NU vehement. Românii refuză tot mai des şi cu consecinţe tot mai grave, să respecte şi să-şi asume în viaţa lor, valorile morale ale Creştinismului, poruncile lui Hristos. Mulţi românii se însoţesc, pentru tihna pântecelui şi din lenea minţii, cu demonii şi astfel condamnă Statul şi Naţiunea Română la un teribil eşec, la o alunecare lentă, bolnăvicioasă şi sigură în vidanja Istoriei... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Declinul Democraţiei - "A trăi în siguranţă" versus "A trăi în libertate"

Franţa a avizat Consiliul Europei că măsurile ce decurg din starea de urgenţă instituită după atacurile teroriste de pe 13 noiembrie ar putea implica suspendarea respectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, autorităţile de la Paris invocând chiar o prevedere din această convenţie ce permite întreruperea aplicării ei în anumite circumstanţe excepţionale. (AGERPRES) 

Această ştire de presă poartă cu sine, dincolo de cuvinte, chipul unui monstru cumplit - Anti-democraţia - născut, de această dată, nu în taberele ISIS din deşertul sirian, ci în cancelaria guvernului unei ţări europene democratice care a dăruit umanităţii, în august 1789, un document esenţial pentru naşterea lumii libere: Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. După seria atentatelor sângeroase de la Paris, din 13 noiembrie - şi trebuie să spunem, bizar de lejer organizate şi executate, în contextul în care serviciile secrete franceze (şi nu numai!) erau bine informate în legătură cu riscul extrem de mare al comiterii unor astfel de acte teroriste pe teritoriul european - cuvântul de ordine în Vestul Uniunii Europene este FRICA! 

O frică nu atât indusă de ameninţările ISIS, cât mai ales întreţinută de măsurile militare "pe picior de război" adoptate de serviciile anti-teroriste şi de securitate ale unor state europene, precum Franţa, Germania sau Belgia. Frica de noi atentate este folosită pentru justificarea acţiunilor poliţieneşti declanşate de guverne, în numele siguranţei publice, mergând chiar până la o posibilă suspendare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum doreşte Franţa.

În Uniunea Europeană, combaterea terorismului ISIS trece la un nou nivel de gravitate - apariţia unui contra-terorism cel puţin identic de nociv pentru democraţie şi cu un grav potenţial criminal, promovat de autoritatea statală împotriva propriilor cetăţeni, prin degradarea până la suspendarea parţială sau totală a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. O asemenea sfidare a sistemului democratic, într-o ţară din lumea aşa-zis liberă, s-a manifestat până acum doar în SUA, prin controversatul şi anti-democraticul "Patriotic Act", promovat de Preşedintele G.W. Bush în octombrie 2001, după atentatele de la WTC, şi ulterior extins ca valabilitate până în iunie 2015, de Preşedintele Barack Obama.

Aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului poate fi suspendată de statele semnatare, în temeiul Articolului 15 "Derogarea în caz de stare de urgenţă", din convenţie, care precizează următoarele: 

"1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul  2 (Dreptul la viaţă), cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3 (Interzicerea torturii), 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) paragraful 1 şi 7 (Nicio pedeapsă fără lege). 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile." 

Care sunt drepturile şi libertăţile pe care guvernul Franţei (Matrix?) poate (doreşte?) să le suspende, folosindu-se de derogarea în caz de stare de urgenţă oferită de art.15 din Convenţie? Sunt cele prevăzute la articolele: (text integral - BLOGURILE ADEVĂRUL - )

BLOGURILE ADEVĂRUL - "Los minions" vs. "Los indignados"

Răbufnită din incendiul de la Club Colectiv, revolta tinerilor români, oarecum asemănătoare cu a tinerilor spanioli "indignaţi", a încercat să incendieze şi să schimbe fundamental sistemul. Demersul însă a eşuat atât de penibil, încât "tinerii frumoşi şi liberi" s-au dovedit a fi doar nişte "minioni" pe tabla de şah a marilor interese politice şi oculte. De ce au eşuat "minionii" români acolo unde "indignaţii" spanioli au învins?

Probabil că principala cauză a acestui eşec lamentabil - a cărui încununare este dinamitarea oricărui element democratic din viaţa politică românească, atât prin numirea unui guvern tehnocrat, care nu exprimă nici voinţa unui corp de alegători şi nici o doctrină politică bine definită, ci doar un compromis disperat pentru salvarea sistemului, cât şi prin aruncarea tuturor partidelor politice parlamentare în opoziţie (!), pentru că niciunul nu va fi la putere, nu va avea miniştri în guvern - este absenţa asumării unor ţeluri sociale, economice şi politice cu mult mai concrete decât acela de a protesta "în devălmăşie" împotriva corupţiei generalizate din clasa politică, din sistem. 

În primăvara lui 2011, pe străzile marilor oraşe din Spania, au manifestat "Los indignados" - Indignaţii, care şi-au luat numele după eseul "Indignez-vous!", al diplomatului Stephane Hessel, publicat cu puţină vreme înainte de respectivele proteste. 

"Los indignados" sau "Movimiento 15M", după data de 15 mai, cînd au izbucnit protestele, s-au revoltat împotriva sistemului corupt al celor două mari partide care controlau viaţa publică din Spania - Socialiştii lui Zapatero şi Popularii lui Rajoy - partide populate de politicieni extrem de corupţi, extrem de bogaţi şi care aruncaseră Spania într-o criză economică gravă, provocând sărăcirea unor largi categorii de cetăţeni spanioli. "Los indignados" au cerut spaniolilor să nu voteze - protestele s-au desfăşurat în timpul alegerilor locale - partidele în cauză şi spre deosebire de "minionii" români, ei nu au mizat pe "consultări" cu vreun politician aflat la putere şi nici măcar nu au făcut apel la Rege (Spania este Monarhie Constituţională). 

Observăm că în cazul "Indignaţilor" spanioli a existat o consecvenţă ideologică, aceştia nu au considerat că există vreun politician care să merite girul lor, aşa cum au greşit protestatarii noştri, încredinţând rezolvarea situaţiei în mâinile Preşedintelui Klaus Iohannis - despre care protestatarii noştri au uitat că a fost ales, acum un an,  din partea unei alianţe politice şi prin urmare, că este un om politic, cu toate calităţile şi defectele care-i sunt induse de sistem. Dovadă şi faptul că mecanismul politic al sistemului s-a "restartat" şi a fost salvat, fără perspectiva acelor schimbări fundamentale cerute de protestatari, graţie tocmai "consultărilor" mimate de Preşedinte. (articol integral -BLOGURILE ADEVĂRUL-)