Sunt întrebări pe care mi le-a provocat textul publicat de domnul Radu Ioanid – text de care, ipocrit, dumnealui se dezice în calitatea de reprezentant al Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, probabil ca o supra-măsură de prevedere pentru protejarea beneficiilor personale pe care le obţine ca director în instituţia respectivă, deşi tocmai această calitate oficială oferă atât greutate afirmaţiilor sale, cât şi, la modul practic, acces la informaţiile din arhive pe care le foloseşte, din păcate, trunchiat, inchizitorial şi politizat.
Observ impulsivitatea (să nu zic, nervozitatea) demersului domnului Radu Ioanid – o impulsivitate bizară la un om care are sânge pe jumătate de evreu şi despre care se poate presupune că deţine măcar jumătate din înţelepciunea unui membru al acestui popor mult încercat de Istorie. O impulsivitate abia mascată de eleganţa relativă a felului în care domnul Radu Ioanid se adresează maestrului Andrei Pleşu şi totodată, demascată de faptul că domnul Ioanid a ales să-şi facă debutul, ca autor, pe "Blogurile Adevărul" tocmai cu un text, asemănător cu o lecţie de istorie în "cheie" marxistă şi materialist-dialectică, prin care îşi apără tovarăşul de idei, pe domnul Florian Alexandru, fost tânăr şi promiţător teoretician marxist în anii 70, astăzi, prin ironia Istoriei, directorul Institutului "Elie Wiesel" din România.
De fapt, această solidaritate este explicabilă. Istoria de familie şi de carieră a celor două personaje – Radu Ioanid şi Florian Alexandru – este mult asemănătoare: unul sau ambii părinţi au slujit dictatura comunistă, în forma ei hidoasă, a anilor 50-60 din secolul trecut, de la înălţimea unor funcţii importante şi bine plătite; Ioanid şi Alexandru au fost crescuţi, probabil, în mentalitatea proletcultistă, deopotrivă ipocrită (acasă, liber la gură, în public, susţinător loial al regimului) şi în confortul de care beneficiau beizadelele membrilor de elită ai regimului comunist, în timpurile în care cei mai mulţi dintre românii de rând erau supuşi terorii şi înfometării de către Securitate şi Partid; părinţii lor au suferit oarecum marginalizarea, în doze diferite, după ce s-au confruntat cu naţionalism-comunismul lui Ceauşescu, fără a fi lipsiţi, totuşi, de relaţiile necesare în sistem pentru a-şi promova şi proteja odraslele; cei doi au fost recuperaţi, după Decembrie 1989, de grupuri de influenţă mai mult sau mai puţin ştiute, şi în ciuda originii lor comuniste şi a faptului că ei – cazul lui Florian Alexandru, acuzat de mass-media că a fost un tânăr şi promiţător teoretician debutant în cele ale marxismului ateist şi ale ceauşismului, autor al volumului de educaţie marxistă, ateistă şi ceauşistă "Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor" – şi/sau familiile lor au slujit o dictatură criminală, au fost promovaţi în funcţii publice importante.
Din funcţiile publice pe care le ocupă, Radu Ioanid şi Florian Alexandru dau semne tot mai vizibile că slujesc, nu adevărul istoric al Holocaustului - această crimă de netăgăduit comisă de nazişti împotriva evreilor - ci mai curând interesele meschine ale celor care vor, în ciuda oricăror evidenţe, să promoveze minciuna că românii încă sunt nişte antisemiţi notorii care trebuie reeducaţi cu severitate la şcoala "corectitudinii politice". Aceasta în contextul în care, probabil, aceleaşi grupuri de interese depun eforturi pentru a întârzia, împiedica orice iniţiativă de condamnare penală a comunismului, a persoanelor şi memorie celor care au slujit acest regim criminal... (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)