Se afișează postările cu eticheta Martirii închisorilor comuniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Martirii închisorilor comuniste. Afișați toate postările

vineri, 26 februarie 2016

BLOGURILE ADEVĂRUL: Gânduri peste timp dăruite de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de filosoful Mircea Vulcănescu şi de poetul Radu Gyr



"Relaţia ta cu Dumnezeu, dacă ai simţit că ţi-a răspuns Dumnezeu, este o legătură specială, care nu poate fi explicată. Oricât aş încerca să definesc credinţa, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aş putea folosi decât cuvinte umane, raţionale, care n-au nimic de-a face cu supra-raţionalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste." (Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)

***
NO COMMENT: 

"Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a anunţat că suspendă de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalităţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somaţia Institutului „Elie Wiesel”, se va renunţa la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr. pe pagina magazinului online a apărut următorul anunţ: „Datorită faptului că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deşi nu există oficial o acuzaţie clară în acest sens referitoare la aceste personalităţi, ne vedem nevoiţi ca, până la reglementarea legală a acestor chestiuni, să retragem de la vânzarea online următoarele produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto «ne vom întoarce într-o zi», considerat instigator de către autorităţile locale, va fi înlocuit.” (sursa: http://www.activenews.ro/stiri-politic/Institutul-Elie-Wiesel-loveste-din-nou-Un-magazin-online-isi-va-retrage-produsele-dedicate-lui-Gheorghe-Calciu-Mircea-Vulcanescu-si-Radu-Gyr.-Versul-Ne-vom-intoarce-intr-o-zi-considerat-instigator-130420)
***
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: „FĂRĂ ACEASTĂ SUFERINŢĂ NU AM NIMIC!”

Viaţa mea aici, în România, a fost plină de evenimente şi mai bune, şi mai rele. Nu acuz pe nimeni, nu blamez absolut pe nimeni, pentru că toate acestea au fost trimise de Dumnezeu pentru a mă lucra sufleteşte. M-a întrebat cineva dacă suferinţele din închisoare m-au ajutat cu ceva. Şi am răspuns: nu că m-au ajutat cu ceva, dar eu sunt produsul acestei suferinţe. Dacă fac ceva, dacă sunt ceva, dacă vedeţi în mine pe cineva, să ştiţi că este datorită suferinţei. Fără această suferinţă nu am nimic! Poate că din toate întrebările grele pentru persoana umană, suferinţa este cea mai inexplicabilă. De ce suferinţa este necesară? Eu am trăit o experienţă a suferinţei şi m-am îmbogăţit sufleteşte şi cred că suferinţa era necesară pentru mine. Dar este foarte greu să accepţi lucrul acesta.
Când eram în închisoare, ne întrebam unii pe alţii, toţi fraţii din închisoare: de ce suferinţă, de ce noi? Din toate milioanele de români, de ce ne-au ales pe noi ca să suferim? Care este sensul? Şi Dumnezeu nu ne descoperă nimic din intenţiile Lui. Strigam în fiecare zi către Dumnezeu ca să ne dea mai puţină suferinţă şi El parcă ne încărca mai mult cu suferinţă. Şi după ce am ieşit din închisoare am purtat în mine acest semn al durerii care parcă îmi marcase toată viaţa mea. După a doua închisoare am plecat în Occident, am călătorit prin toate ţările din Europa, America şi am vorbit despre ce s-a întâmplat în România. Intenţia mea a fost aceasta: nu pot să tac atâta vreme cât în România există suferinţă, există injustiţie, comunism, distrugerea bisericilor şi distrugerea personalităţii umane. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)
***

miercuri, 10 februarie 2016

BLOGURILE ADEVĂRUL: Condamnarea torţionarului comunist Vişinescu: un pas mic pentru Justiţie, un pas şi mai mic pentru România postdecembristă. Remember - Raportul "Tismăneanu"


„Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951):
Gheorghe Gheorghiu–Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne
pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R.
(sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

Nu mă bucură condamnarea tovarăşului Vişinescu, pentru simplul motiv că nu este de prea mare folos: nici pentru Justiţie, că nu ne dovedeşte prin asta că începe, cu adevărat, ofensiva penală anticomunistă, nici pentru societatea românească, pentru că nu scăpăm de fantomele comuniste care încă bântuie şi nici pentru torţionar, deşi merită pe deplin puşcăria, pentru că nu cred că se va căi acolo.


Condamnarea lui Vişinescu vine prea târziu şi deopotrivă, prea devreme.
Prea târziu, pentru că Vişinescu are o vârstă înaintată, a trăit zeci de ani în tihnă, cu o pensie plătită de statul român în cuantumul crimelor pe care le-a comis, s-a bucurat de o viaţă pe care el a refuzat-o celor pe care i-a schingiuit şi asasinat în puşcăria comunistă pe care a condus-o.
Prea târziu, pentru că această condamnare nu are asupra cui să fie multiplicată, ca precedent juridic. Probabil că cei mai mulţi torţionari comunişti ai României din anii 50-60 ai secolului trecut, sunt la acest moment oale şi ulcele. Dacă au supravieţuit câţiva, condamnarea lor în instanţă, dacă cumva se va face, ar fi identic de firavă, ca efecte.
Prea devreme, pentru că România nu are o lege anticomunistă care să completeze condamnarea oficială a comunismului făcută de Parlamentul României, prin Raportul Tismăneanu, o condamnare fără efecte penale sau mai bine zis, cu un singur efect penal - trimiterea în puşcărie a torţionarului comunist Vişinescu.
Prea devreme, pentru că România este încă infestată, în zona elitelor intelectuale, politice, religioase, economice de prezenţa fie a unor indivizi care s-au format în cadrul şi/sau în colaborare cu eşaloanele 2 şi 3 ale UTC, PCR şi Securităţii, fie a urmaşilor promovaţi în sistem de aceştia. O condamnare reală a comunismului - adică, o condamnare penală, dar şi civică, prin îndepărtarea din zona elitelor a tuturor celor compromişi de relaţiile directe, indirecte cu comunismul - este imposibilă, deocamdată, pentru că aceşti indivizi se vor opune mereu.
Comunismul în România - şi oriunde s-a manifestat - înseamnă nu numai comiterea unor asasinate, ci şi implementarea unui sistem diabolic de reeducare, de pervertire, de dezumanizare a unui întreg popor. Comunismul în România înseamnă mai mult decât sistemul de închisori şi lagăre de exterminare.
Acest sistem de eliminare fizică a opozanţilor anti-comunişti, împreună cu sistemul de teroare şi supraveghere al Securităţii, reprezintă scheletul sistemului comunist, însă "carnea" lui este dată de aparatul politic, de propagandă, de ideologizare a societăţii, de transformare economică, iar"creierul" a fost format de armata disciplinată, cinică şi pe alocuri, fanatică a teoreticienilor marxisto-stalinisto-ceauşişti, a nomenclaturii de partid a UTM/PMR/UTC/PCR, a activiştilor de partid, de la cel mai mic, dintr-o secţie de uzină sau CAP, până la cel mai mare, de la Judeţeana de Partid sau de la secţiile Partidului de pe lângă conducerea centrală de partid şi de stat a dictaturii comuniste.
În anii în care Vişinescu asasina elita intelectualităţii interbelice anticomuniste româneşti, la ordinul Partidului, alţi indivizi, identic de periculoşi şi de vinovaţi, ba chiar mai vinovaţi, se ocupau de distrugerea sufletului Naţiunii Române, printr-un efort nemaintâlnit în istoria noastră de "inginerie socială", pentru tranformarea rapidă a ceea ce fusese societatea românească a democraţiei interbelice incipiente, într-o societate uniformizată, comunizată, stalinizată a Republicii Populare şi mai târziu, Socialiste România.
Efortul comuniştilor de stalinizare şi comunizare a României anilor 50 ai secolului trecut s-a concentrat, înainte de toate, asupra educaţiei, prin măsurile concrete de introducere a „Socialismului ştiinţific” în universităţi şi de ideologizare, în ansamblu, a învăţământului românesc.
Dacă Vişinescu a fost un asasin într-o închisoare de exterminare, responsabilii cu învăţământul din nomenclatura centrală de Partid, ideologii, activiştii de Partid şi "profesorii" de "socialism ştiinţific" au fost asasinii din şcoli şi universităţi. Nişte asasini care nu au ucis trupurile elevilor şi studenţilor, ci poate mai grav, au ucis sufletele şi mintea acestora. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)
***
FOTO: „Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951): Gheorghe Gheorghiu –Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R. (sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

vineri, 14 august 2015

ALEGE TV - Dezbatere despre Legea "anti-legionară"

Joi, 13 august 2015, am fost invitat de colegul meu din presa craioveană, jurnalistul Bogdan Groşereanu, să particip la o ediţie a emisiunii Audienţă Generală, pe subiectul Legii "anti-legionare", alături de profesorul universitar şi istoricul Sorin Liviu Damean, de la Universitatea din Craiova. Vă ofer, spre vizionare, înregistrarea emisiunii:

luni, 3 august 2015

Despre Legea "anti-legionară": chestiunea evreiască în România începutului de sec. XX şi în România începutului de sec. XXI - o necesară comparaţie (III)

Ziua Păcălelilor. Pe 1 aprilie, comunitatea evreiască din Buhuşi i-au încredinţat Dl. Iorga biroul Hakham din acea localitate. (caricatură din publicaţia Furnica, anul 1910, de Ion Theodorescu-Sion)

Legea "anti-legionară", promulgată de Preşedintele României, readuce în agora românească teme deosebit de sensibile şi deopotrivă deranjante pentru unele grupuri de interese. Între aceste teme, trei sunt foarte importante, anume chestiunea evreiască, problema canonizării Sfinţilor Închisorilor comuniste şi condamnarea penală a comunismului.

Vă propun să încercăm să medităm pe rând asupra acestor chestiuni, practicând un necesar echilibru între raţiune şi simţire, aşa cum ne impune conţinutul lor extrem de complex şi nu în ultimul rând, pentru unii, controversat. Menţionez faptul că înţelegerea corectă a demersului meu jurnalistic necesită şi lecturarea primelor două episoade ale acestei mini-serii, ceea ce vă invit să faceţi: -episodul 1-  /  -episodul 2-

Despre chestiunea evreiască în România începutului de sec. XX şi în România începutului de sec. XXI - o necesară comparaţie

Comunitatea evreiască aflată în teritoriile Statului Român, în prima jumătate a sec. XX, a cunoscut atât fericirea generată de prosperitatea economică şi dezvoltarea culturală a evreimii româneşti, cât şi durerea începutului prigoanei, care a culminat cu crimele sângeroase comise în vremea Holocaustului.

Relaţia dintre români şi evrei nu a fost niciodată nici simplă şi nici tihnită. Convieţuirea dintre evrei şi români, la începutul modernităţii româneşti, şi-a aflat conţinutul într-un creuzet în care generozitatea şi îngăduinţa românilor faţă de străini şi loialitatea evreilor faţă de ţara adoptivă România, s-au întrepătruns atât cu mânia provocată în sufletul românilor de puterea economică tot mai mare a evreilor - dobândită, în viziunea corifeilor anti-semitismului românesc, prin mijloace oculte, dubioase, prin jefuirea averii naţionale etc. - cât şi cu dorinţa puternic manifestată a unei părţi a elitei evreieşti de a controla cât mai multe domenii ale societăţii româneşti, în numele prosperităţii etniei, dar şi uneori al unui sionism internaţionalist, eşuat într-un final, în experimentul socialismului bolşevic, şi apoi transformat, la nivel european, de Hitler şi imitatorii săi din dictaturile fasciste europene, în pretext pentru justificarea şi comiterea Holocaustului, asasinarea în masă a evreilor din Europa. 

Teritoriile locuite de români nu au avut o prezenţă evreiască numeroasă, deşi evreul era un personaj cunoscut, deopotrivă acceptat, admirat şi invidiat, în oraşele şi satele româneşti de la începutul sec. XX. Recensământul din 1899 înregistra un număr de 269.015 de evrei în Regat, evreii reprezentând un procent de 4,6% din numărul total de locuitori. La Recensământul din 1912, se înregistra un număr de 239.957 evrei (3,3% din populaţie), cu o scădere a numărului de evrei cu aproximativ 30.000 de persoane, pentru ca la recensământul oficial din 1930 să fie înregistraţi 756.222 de evrei în teritoriile româneşti. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

luni, 1 decembrie 2014

Scrisoare de Ziua Ta, Mamă Românie!



Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi cer iertare. Nebunia vremurilor noastre ne-a cuprins fiinţa şi am uitat de Tine, draga noastră Ţară. Ne-am bucurat sufletul pe meleaguri străine, am cules bogăţie, am zis sufletelor noastre să se veselească din roadele acestei lumi trecătoare, ba chiar ne-am aflat patrie nouă acolo unde ne este bine… şi iarăşi am uitat de Tine.

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi mărturisesc că ţi-am uitat chipul. Unde sunt Voievozii, unde sunt Domnitorii, unde sunt Regii Tăi, draga mea Românie, părinţii care te-au crescut, te-au apărat şi te-au binecuvântat cu faptele lor măreţe? Noi nu le mai ştim chipul, iartă-ne…

Unde sunt Eroii Tăi, Scumpa mea, dragă Mamă, Românie, unde sunt oştenii, dregătorii, soldaţii, subofiţerii, ofiţerii căzuţi pe fronturile de luptă, românii Tăi care au renunţat la dulceaţa acestei vieţi şi s-au jertfit pentru ca Tu să ai trup şi suflet până la sfârşitul veacurilor? Unde sunt Sfinţii închisorile comuniste care şi-au dăruit viaţa pentru Hristos şi pentru Tine, Mamă Românie, unde sunt pruncii, copiii, tinerii şi toţi cei căzuţi în Decembrie 1989 pentru ca Tu, Scumpă Mamă, Românie, să-ţi regăseşti demnitatea şi libertatea? Cum de le-am uitat chipurile luminoase? 
Îmi amintesc, dar parcă este un vis, că Tu, Scumpă Românie, ai crescut hrănită de sângele sfânt vărsat pentru apărarea şi întregirea Ta de înaintaşii noştri, la umbra Crucii lui Hristos. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că abia ne amintim de ei şi doar la ceas de sărbătoare îi pomenim. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că amintirea faptelor de vitejie şi a jertfei lor a ajuns o biată umbră în pagini prăfuite de hrisov. 
Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, că suntem fii nevolnici. Nu mai ştim ce daruri să-ţi aducem. Am uitat, dragă Mamă, Românie, că Tu iubeşti rugăciunea smerită, munca cinstită, cuvântul cu dreptate rostit şi dragostea între fraţi. Îţi mărturisesc, draga mea Mamă, Românie, că noi am uitat să ne rugăm lui Dumnezeu, pe buzele noastre şi-a făcut cuib blestemul, faptele noastre au ajuns negustorie de Hristos. Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, munca cinstită nu-şi mai are locul şi răsplata pe pământul Tău! Mulţi dintre fiii Tăi, dragă Mamă, au plecat printre străini, să-şi afle acolo tihnă prin munca lor. Dreptatea, dragă Mamă, Ţară scumpă, a pierit dintre noi, iar dragostea de fraţi s-a risipit! Ne certăm între noi, draga noastră Mamă, Românie, suntem dezbinaţi şi aproape că ne-am uitat numele de români. (articol integral -ADEVĂRUL-)

miercuri, 9 aprilie 2014

Repetata răstignire a Sfinţilor Închisorilor Comuniste – Martirul Mărturisitor Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi!”




Citeam, acum câteva zile, pe blogul fratelui meu în Hristos, jurnalistul şi scriitorul Claudiu Târziu (http://c-tarziu.blogspot.ro), că ar exista o somaţie către Primăria Sectorului 2 Bucureşti să se îndepărteze din spaţiul public (Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că acesta ar fi fost criminal de război!

O ştire (un zvon, o manipulare?) pe de o parte, bizară pentru nişte vremuri în care singura soluţie de renaştere a Naţiunii Române este asumarea valorilor europene numai şi numai prin armonizarea lor cu valorile spirituale tradiţionale româneşti. Or acestea au fost sintetizate, definite şi promovate în forma lor deplină de marea intelectualitate culturală, universitară şi bisericească românească a perioadei interbelice din secolul trecut. Pe de altă parte, ştirea se înscrie în „normalitatea” României noastre aflată sub controlul total al foştilor securişti, activişti PCR şi lucrători în comerţul exterior al RSR.

Cum să le vorbeşti unor draci despre Sfinţi, fără ca dracii să nu înceapă să urle, să ţipe ori să protesteze „politically correct”? Interesul extrem de scăzut al multora dintre instituţiile publice de cultură şi istorie subvenţionate de Statul Român de a dezvolta proiecte culturale şi de cercetare istorică prin care să se aducă lumina adevărului asupra unor remuri tulburi şi deopotrivă prolifice din istoria spiritualităţii româneşti, anume perioada interbelică a secolului XX, permite apariţia de poziţionări exagerate şi chiar aberante care declanşează o nedreaptă rejudecare şi condamnare publică a unora dintre membri intelectualităţii româneşti interbelice asasinaţi în închisorile şi lagărele de exterminare ale Gulagului românesc. 

Se rejudecă şi se condamnă public marile personalităţi culturale şi spirituale ale României interbelice a secolului XX, prin interpretări grav afectate de aberaţia numită „politically correct”, într-o Românie condusă de foştii membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale Securităţii şi Partidului Comunist Român, adică tocmai de acei indivizi care ar merita cu prisosinţă să fie judecaţi penal şi închişi în temniţă pentru distrugerea, jaful şi pervertirea la care au supus, vreme de peste 50 de ani, Naţiunea Română şi Statul Român. (articol integral AICI)

miercuri, 29 ianuarie 2014

Victimele terorii comuniste - fragmente din dicționarul luptătorului craiovean anticomunist Cicerone Ionițoiu


Cicerone Ionițoiu, marele mărturisitor împotriva comunismului s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. Fost deținut politic, condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea pentru că deținuse funcții de conducere în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc, Cicerone Ionițoiu a executat 10 ani de detenție în închisori și lagăre de exterminare din Gulagul românesc. Eliberat din închisoare, în 1979, la intervenția președitelui Franței, pleacă în exil, în această țară, devenind unul dintre cei mai importanți militanți anticomuniști din diasporă.
După Decembrie 1989, Cicerone Ionițoiu începe o intensă activitate de cercetare științifică și istorică, în scopul demascării crimelor comise de regimul comunist și de Securitate. A susținut până la moarte ideea organizării unui proces penal îndreptat împotriva membrilor fostei elite comuniste, a ofițerilor de Securitate, torționarilor și turnătorilor. Documentele realizate de Cicerone Ionițoiu despre crimele comise de regimul comunist  sutele de victime ale Securității pot fi consultate pe site-ul http://www.procesulcomunismului.com/
Locuitorii Craiovei și ai Olteniei trebuie să fie mândri că Cicerone Ionițoiu s-a născut pe aceste meleaguri, iar elita culturală și spirituală a Cetății Băniei are datoria de a împlini legământul marelui luptător anticomunist – exorcizarea societății românești de fosta elită comunistă, organizarea unui proces penal al comunismului și excluderea din toate sferele Statului Român a foștilor activiști PCR, ofițeri de Securitate, turnători și agenți de influență. (articol integral AICI)

marți, 28 ianuarie 2014

Procesul Comunismului: Luptătorul anticomunist Cicerone Ioniţoiu s-a născut în Ceruri




Cicerone Ioniţoiu s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, născându-se în Ceruri, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. A fost scriitor, deţinut politic în temniţele comuniste din Gulagul românesc şi va rămâne în memoria Neamului Românesc ca unul dintre marii mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu care au pătimit în închisorile comuniste. A fost condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea - în 1950 şi în 1962 - pentru faptul că a fost membru în conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. După 10 ani de chinuri în închisori şi lagăre de exterminare, la intervenţia preşedintelui Franţei, în 1979 a fost eliberat şi a părăsit ţara, mergând în exil, în Franţa.
După 1989, Cicerone Ioniţoiu a realizat o enciclopedie cu numele martirilor care au murit în închisorile comuniste din România - lucrarea poate fi consultată pe site-ulhttp://www.procesulcomunismului.com/  
Într-un document intitulat ”GENOCIDUL DIN ROMÂNIA - REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI”, Cicerone Ioniţoiu mărturiseşte despre principalul instrument de crimă şi teroare utilizat de comunişti împotriva Naţiunii Române, adică despre Securitate, ai cărei foşti slujitori, ex-ofiţeri, ex-turnători şi ex-agenţi de influenţă pot fi aflaţi astăzi în elitele Ţării - în politică, în mediul de afaceri, în cultură şi spiritualitate:
„Securitatea a fost creată prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcţia Generala a Securităţii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basara­bean rusofon) şi Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). (articol integral AICI)

vineri, 2 august 2013

Rememorarea suferintei - Canonizarea Sfintilor Inchisorilor Comuniste


 "Azi noapte, cand voi dormeati, am avut o vedenie. Am inteles temnita. Am vazut moartea si invierea temnitei. Am vazut pamantul deschizindu-se si inghitind inchisoarea. Pamantul si-a luat pamantul inapoi. Cu surprindere am vazut aparand in loc o biserica. La inceput era mica. Incetul cu incetul a crescut, asemenea unei flori. Cand a ajuns mare, cat temnita noastra, am intrat cu sfiala in ea.
Fratilor, nu sunt nebun. V-am gasit in biserica rugandu-va. Catapeteasma era obisnuita, avand pe ea sfintii care ne-au ajutat de atatea ori. Dar, pe pereti, nu mi-a venit sa cred... Pe cine am vazut in icoane? Erau de-ai nostri, imbracati in zeghe. Pe unii i-am recunoscut usor, pe altii mai greu. Aveau aura de sfinti. In spate, in iezerul cel de foc, i-am vazut pe cei care ne haituiau sufletele. Nu erau toti acolo, unii erau cu voi..." (Valeriu Gafencu - Sfantul Inchisorilor)


In aceste ganduri marturisite de Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, este cuprinsa toata filosofia pe care se poate intemeia un demers corect de reevaluare si de condamnare a comunismului din Romania. Calitatea de victime a celor asasinati in zecile de inchisori si lagare de munca din Gulagul romanesc este nu atat una juridica, aflata sub incidenta legii penale si fara vreo perioada de prescriere, ci mai ales una spirituala, religioasa. (articol integral AICI)

joi, 25 aprilie 2013

Biserica şi exorcizarea societăţii româneşti - Sfinţii Mărturisitori din Gulagul românesc




În călătoria noastră pe calea Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, în Anul Domnului 2013, am fost martorii unor atacuri puternice şi nedrepte împotriva Bisericii, îngăduite nouă de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Vă îndemn să uităm de aceste ispite şi să ne luminăm sufletul cu amintirea jertfei făcute pentru Hristos, libertatea şi demnitatea noastră de Sfinţii Mărturisitori din închisorile comuniste.

Împăcarea noastră cu trecutul comunist presupune atât o acţiune de exorcizare a societăţii româneşti – sub toate aspectele sale sociale, politice, economice, culturale şi spirituale – cât şi recunoaşterea jertfelor făcute de românii care s-au împotrivit comunismului – mergând până la canonizarea lor ca Sfinţi Mărturisitori în Închisorile comuniste.

Exorcizarea societăţii româneşti se dovedeşte a fi un proces de foarte lungă durată. A fost depăşită până şi profeţia unui fost nomenclaturist comunist, agent al Moscovei bolşevice şi recuperat ca analist politic după Decembrie 1989, care afirma că stupid people va avea nevoie de două decenii să-şi revină la normalitatea europeană. Prezenţa unor foste slugi ale dictaturii comuniste, precum şi a unor mentalităţi proletcultiste şi nomenclaturiste, în diferite zone de putere şi de influenţă ale societăţii noastre – Parlament, Guvern, Preşedinţie, Justiţie, mediul de afaceri, instituţii de cultură etc. – împiedică, încetineşte primenirea neamului nostru. Rămânem, deocamdată, sub puterea netrebnică şi întunecată a acestor semeni ai noştri pentru care otrava dulce a minciunii şi manipulării este mai importantă decât mântuirea sufletului şi neamului. Totuşi, în timp, pe măsură ce slăbiciunile cetăţeanilor români manifestate în relaţia cu aleşii lor se vor diminua, iar democraţia românească îşi va exersa mecanismele de echitate şi dreptate socială, România va scăpa de aceste schelete vii ale comunismului care încă ne bântuie existenţa.

Canonizarea Sfinţilor Mărturisitori în Închisorile comuniste poate însă reprezenta una din căile prin care Biserica răspunde întunericului imoralităţii din societatea românească. Recentele atacuri îndreptate atât împotriva Bisericii, cât şi împotriva unor valori creştine fundamentale – educaţia creştină în şcoală, căsătoria creştină, familia creştină – au fost iniţiate de politicieni, de organizaţii politice sau civice tributare filosofiei ateiste şi aflate în siajul ofensivei anticreştine pe care stânga europeană – vârful de lance fiind guvernarea lui Hollande, în Republica Franceză, unde tocmai s-au legalizat căsătoriile între homosexuali şi adopţia de copii de către cuplurile de homosexuali. (articol integral AICI) 

luni, 9 aprilie 2012

Părintele Oprea Crăciun, mărturisitor al lui Hristos în temnița comunistă, s-a născut în Ceruri

 
Cu multă durere am aflat că în ziua de 8 aprilie 2012, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, unul dintre supraviețuitorii Experimentului Pitești, părintele Oprea Crăciun, un minunat preot mărturisitor din comuna Cinciș – Hunedoara, a plecat la Domnul.

Părintele Crăciun a fost arestat în anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timișoara, pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”, cunoscând terorile din inchisorile comuniste din Arad, Oradea, Timișoara, Gherla, Pitești, Aiud, Jilava, iar mai apoi, la Canal. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca și a fost duhovnicul părintelui Ioan Sabău. Era imposibil să nu fii molipsit de dragostea sa, de bucuria unei trăirii cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

 
"La Pitești s-a pus problema “reeducării”, de către Bogdanovici și Țurcanu; erau condamnați, însă lucrau în serviciul Securității. Au început să ne bată, pentru orice; dacă nu te mișcai repede, puneau bâta pe tine. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu aveai chip nici să te scoli de pe pat. Pe niște fiare dormeam. Iar când eram mulți, dormeam pe jos. O parte din detinuţi au hotărât „să-și schimbe atitudinea”, adică să treacă de partea torționarilor, împotriva colegilor de celule. Atunci s-a pornit învrăjbirea. Cei care voiau să-și schimbe atitudinea aveau la îndemână bâte. Și ne-au lovit în cap, ne-au bătut zdravăn!” (Părintele Oprea Crăciun despre perioada petrecută la Închisoarea Pitești.)
Despre Arsenie Boca Părintele Crăciun vorbește într-un excelent interviu acordat lui Valentin Iacob, în Formula As.
 
Dumnezeu să-l așeze în ceata drepților!
 
* * * 
 
Știre preluată de pe blogurile fraților noștri Claudiu Târziu și Ionuț Trandafirescu

* * *  

Despre Fenomenul Pitești vă invit să citiți un interesant interviu realizat de fratele nostru, jurnalistul Claudiu Târziu cu istoricul Alin Mureșan și publicat în Revista FORMULA AS. Interviul poate fi lecturat AICI