Imperiul „Ţaristo-sovietic” - cronica unui faliment previzibil

Criza din Ucraina reprezintă o primejdie mortală pentru stabilitatea politică şi economică a Europei, însă în acelaşi timp, poate să fie o mare oportunitate pentru naţiunile europene şi pentru naţiunea rusă de a se cunoaşte mai bine, de a reaşeza relaţiile politico-economice, militare, culturale şi spirituale pe o temelie realistă şi reciproc avantajoasă. Din ruina previzibilului faliment al acestui bizar şi primejdios demers de refacere a Rusiei Mari, iniţiat de preşedintele Putin, sub chipul unui la fel de bizar Imperiu „ţaristo-sovietic”, poate renaşte o Nouă Rusie, puternică, democratică, respectată nu datorită forţei militare, ci pentru că reprezintă o alternativă viabilă la celelalte variante de democraţie şi libertate - U.E. şi S.U.A. - aflate deja într-o adâncă criză de sistem şi de moralitate, prefigurare a unui cumplit eşec.

Vă mărturisesc că sunt un admirator sincer al naţiunii ruse şi al spiritului slav. Nu ascund faptul că în sângele meu există cel puţin un sfert de cazac din Ismail. Bunicul din partea mamei mele a fost tânăr ofiţer în Armata Roşie, a staţionat  mai mulţi ani în România şi a întemeiat aici o familie în care s-a născut mama mea. A fost obligat de răutatea vremurilor să-şi părăsească familia - bunica mea a refuzat să-l urmeze, a rămas în ţară, cu doi copii mici - şi să se retragă în URSS cu unitatea militară în care slujea. Nu l-am cunoscut pe acest bunic cazac, dar îi port respect şi îl pomenesc în rugăciunile mele. Sunt uneori afectat de o anume subiectivitate când vorbesc despre spaţiul rusesc. Firesc, apartenenţa, chiar şi firavă, a familiei mele la arealul rusesc - deşi, atenţie, cazacii nu sunt neapărat doar ruşi, ci sunt un grup multietnic de origine slavă şi nu numai - îşi cere drepturile.

Totuşi, dincolo de această subiectivitatea, dar şi de iritarea pe care întotdeauna mi-o provoacă evocarea unui Lenin, Stalin sau mai nou, a unui Putin, nu uit că Maica Rusie este nu doar ţara unde au existat imperialismul ţarist, bolşevismul sau stalinismul, ci şi un spaţiu cultural, spiritual şi religios de o bogăţie şi profunzime unice.

A înţelege spiritul naţiunii ruse înseamnă a căuta... (articol integral AICI)

”Anschluss Crimeea” între diplomaţia laşă a democratului vestic şi curajul bădăran al mujicului estic

Anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă este un fapt împlinit. Argumentele pro şi contra intervenţiei militare ruse şi a consultării locuitorilor provinciei prin referendum formează deja subiectul unor viitoare tratate de geopolitică şi strategie militară. Importante sunt lecţiile şi consecinţele acestei tragedii.

Preşedintele Putin a reacţionat ca un rus veritabil. O cunoaştere minimă, la nivelul unui absolvent mediocru de facultate provincială de istorie - nu vorbim, prin urmare, despre analiştii serviciilor secrete şi ai diplomaţiei occidentale, aşteptările de la aceştia fiind infinit mai mari - ne spune că Maica Rusia a acţionat întotdeauna în apărarea intereselor sale, indiferent de forma organizare politică - Imperiul Ţarist, URSS, Federaţia Rusă post-comunistă etc. - cu brutalitate şi prin acţiuni care au surprins adversarul total nepregătit. Acţiunea de anexare a Crimeei este una tipic rusească, iar stupoarea şi stângăcia cu iz de retard care au caracterizat primele reacţii ale liderilor democraţiilor occidentale reprezintă doar dovada unei stupide subestimări a capacităţii şi mai ales, determinării care îi caracterizează pe ruşi în a-şi apăra interesele imperiale.

De fapt, acţiunile ruşilor în Ucraina erau previzibile, iar preşedintele Putin nu poate fi acuzat de ipocrizie. Atitudinea severă, critică şi potrivinică la adresa intervenţiilor militare şi politice ale democraţiilor occidentale în Europa de Est (scutul anti-rachetă), Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (”primăvara arabă” şi războiul civil din Siria) a fost un semnal foarte clar că Federaţia Rusă va relansa procesul de recuperare a sferelor de influenţă pe care le deţinea fosta URSS. În contextul în care prezenţa NATO şi a Uniunii Europene la graniţa de vest a Federaţiei Ruse reprezintă un pericol tot mai mare pentru prestigiul şi interesele ruseşti în zonă, iar dorinţa Preşedintelui Putin de a realiza proiectul Uniunii Euroasiatice a devenit prioritatea politicii externe ruse şi aproape o obsesie a liderului de la Kremlin, controlul asupra Ucrainei reprezenta un element extrem de important.

Ucraina a devenit, fără voia naţiunii ucrainene, câmpul de luptă în confruntarea dintre U.E./NATO şi Federaţia Rusă. (articol integral AICI)

Traian Băsescu - ”pionul” balcanic al intereselor euroatlantice

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat pentru Vocea Rusiei. Lectură cu folos!

Traian Băsescu - ”pionul” balcanic al intereselor euroatlantice 

Primul discurs oficial rostit de președintele Traian Băsescu după reîntoarcerea sa la Cotroceni, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române, a avut un conținut lipsit de imprevizibil. Nu ne-au surprins nici criticile dure și într-o anumită măsură îndreptățite la adresa inamicilor politici organizați într-o ”majoritate parlamentară care a considerat că poate face ţăndări statul de drept”, nici acel laudatio închinat instituţiilor statului român care ”au rămas în picioare chiar în faţa furiei politice din perioada 3-6 iulie” și nici plecăciunea adâncă în fața ”structurilor de securitate naţională care au rămas toate verticale şi au slujit statul de drept”.

Era în logica situației ca președintele Băsescu să lovească în politicienii USL și să mulțumească public celor care l-au susținut în lupta pentru evitarea demiterii.

Importante în discursul președintelui Băsescu sunt însă reperele de politică externă, afirmate cu atâta putere și claritate încât nu numai că au transmis un mesaj foarte direct, aproape ca un ordin de serviciu, diplomaților români, dar au provocat și reacția negativă a ministrului român de externe Titus Corlățean, care s-a simțit lezat în autoritatea sa de coordonator al diplomației românești.

De fapt, aceste repere de politică externă exprimate public și oficial reprezintă modalitatea prin care Traian Băsescu mulțumește aliaților săi din UE și NATO, reafirmând nu neapărat loialitatea cetățenilor români față de aceste entități, ci mai ales o loialitate personală, eventual a familiei politice - democrat-liberalii români și popularii europeni - de care aparține.

”Firul roșu” al politicii externe românești, în viziunea președintelui Băsescu, este... (articol integral AICI)

Preţul înstrăinării - Biserica şi Armata pierd încrederea românilor...

Vă ofer spre meditaţie un editorial pe care l-am publicat în comunitatea Ziare.com Lectură cu folos:

 

 Preţul înstrăinării - Biserica şi Armata pierd încrederea românilor...

Biserica şi Armata au fost considerate instituţiile cele mai vechi şi traditţonale ale naţiunii române. Generaţia mea era înflăcărată de legendele vitejiei voievozilor care au luptat în fruntea armatelor de boieri şi ţărani împotriva hoardelor de invadatori, dar şi de chipul mărturisitorilor creştini din închisorile comuniste. La începutul anilor '90, priveam cu deosebit respect la Armata care (credeam noi cu naivitate) îl izgonise pe Ceauşescu. În biserici aflam din predicile unor preoţi bătrâni, cum suferiseră preoţii, călugării şi intelectualii anti-comunişti în închisorile şi lagărele comuniste de la Aiud, Piteşti, Canal şi Deltă. Trăiam visul renaşterii româneşti. Apoi, a venit trezirea la realitate. (citeşte articolul integral aici)

Romania - "blonda" summit-ului NATO

Un nou articol pe www.ziare.com

Istoria ne invata ca poporul roman a supravietuit gratie intelepciunii cu care conducatorii sai au impletit diplomatia si forta armelor. Sa-l amintim ca model arhetipal pe Stefan cel Mare si Sfant care a reusit nu numai sa asigure prosperitatea Moldovei, ci chiar sa transforme micul voievodat romanesc intr-un arbitru al afacerilor politice europene si intr-o fortareata in calea expansiunii Imperiului Otoman, principala resursa utilizata de voievod fiind diplomatia, sustinuta insa si de o armata bine organizata. Din nefericire, diplomatia Romaniei de astazi este condusa de niste epigoni. Citiţi articolul integral aici