APEL CĂTRE JUSTIŢIA ROMÂNĂ – organizaţi un ”Nurnberg” anticomunist românesc!

Ofensiva penală împotriva torţionarilor din Gulagul comunist românesc lansată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Gândul.info, reprezintă o oportunitate extraordinară oferită Justiţiei din România de a pune punct, pentru totdeauna, prezenţei fantomei comuniste în societatea românească. 

Deja sunt anchetaţi penal 35 de foşti torţionari din anii 50, criminali care au asasinat în închisorile comuniste sute, poate mii de luptători anti-comunişti. 

Demersul curajos şi lăudabil al colegilor de la Gândul.info şi specialiştilor din IICCMER este însă, insuficient.

Da! În sfârşit, vor fi daţi spre judecată penală câţiva dintre indivizii malefici care au asasinat în numele comunismului. Da! Este un necesar act de dreptate socială şi de justiţie – împlinit din păcate cu peste 20 de ani întârziere, dacă socotim pornind de la momentul căderii comunismului şi la o distanţă de peste o jumătate de veac de la data comiterii înfiorătoarelor crime.

Cum rămâne, însă, cu abuzurile şi crimele comise împotriva poporului român de dictatura comunistă în perioada 1963-1989? Când vor fi anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi indivizii care au constituit eşaloanele 2 şi 3 ale activului UTC, PCR şi ale Securităţii Statului? Când vor fi condamnate penal, ca organizaţii criminale, instrumentele terorii dictaturii ceauşiste, adică UTC, PCR şi Securitatea?

Anchetarea, judecarea şi condamnarea torţionarilor din închisorile perioadei de început a dictaturii comuniste în România reprezintă – trebuie să fie aşa! – doar un prim pas făcut pe drumul exorcizării societăţii româneşti de fantoma comunismului. Rămâne, însă, întrebarea: CINE VA AVEA CURAJ SĂ ACUZE PENAL PE FOŞTII MEMBRI AI EŞALOANELOR 2 ŞI 3 ALE UTC, PCR ŞI SECURITĂŢII? (articol integral AICI)

Despre UE cu europarlamentarul Nigel Farage

Ceauşescu-redivivus, PCR-ul şi ”Livoluţia din iulie”

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 30 iulie - 04 august 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Lectură cu folos!

Rostiri incomode

Ceauşescu-redivivus, PCR-ul şi ”Livoluţia din iulie”

Referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu mi-a oferit prilejul să-mi reconfirm în forul meu interior că acest popor încă trăieşte drama de a nu se fi eliberat de sub robia lui Ceauşescu şi a PCR-ului. Personjele implicate în conflict, cu atât mai sinistre cu cât au mâncat cu toată gura cuvinte precum ”democraţie”, ”libertate” fără să creadă măcar o câtime în adevărul democratic, au readus la viaţă fantomele sfârşitului anilor 80.

Românii, fie că au votat sau nu au votat la referendum, au fost marionetele acestor fantome. L-am întâlnit pe Ceauşescu, un Ceauşescu mai mic, mai chel şi iritat, care-mi vorbea despre salvarea democraţiei şi în acelaşi timp, mă îndemna rânjind să nu-mi folosesc dreptul fundamental oferit de democraţie, anume de a merge să votez. Un Ceauşescu în panică, urmărit de gândul că va fi aruncat din slava atotputerniciei de „preşedinte-jucător”, în mizeria unor anchete penale şi banalitatea uitării. L-am văzut, spre miezul nopţii, pe acest Ceauşescu-redivivus cum prinde glas şi... (articolul integral AICI)

Discursul tovarășului Mihai Răzvan Ungureanu, noul președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România (ficțiune politică)

Ziarul Scanteia Tineretului, Anul 2012, Bucuresti, Republica Socialista Romania, Uniunea Europeana a Sovietelor. Numar festiv.

Moment istoric de sarbatoare, dar si de inalta si vibranta asumare a responsabilitatilor este aceasta zi pentru toti membri partidului, pentru toti locuitorii tarii, intelectuali, studenti, muncitori si tarani.

Republica noastra Socialista este condusa spre noi culmi de progres si civilizatie de marele carmaci, geniul Carpatilor, erou intre eroi, Presedintele Republicii si Secretarul general al Partidului, vizionarul care a reusit sa reformeze societatea romaneasca si sa confere o unitate de nezdruncinat tuturor organelor de partid si de stat.

Organizatiile partidului nostru isi fac datoria fata de popor si tara intr-un efort unitar pentru punerea in practica a directivelor trasate de conducerea superioara a Partidului, pentru ridicarea permanenta a nivelului de trai al locuitorilor, pentru afirmarea pe plan international a tarii si implementarea masurilor de reforma convenite la nivelul Sovietelor Europene, iar institutiile statului actioneaza ca un singur organism, conduse de vointa creatoare a tovarasului Secretar general al Partidului, in apararea cuceririlor revolutionare si propasirea intregului popor. 

Tara este astazi in sarbatoare, caci in fruntea Consiliului de Ministri al Republicii Socialiste Romania a fost promovat unul dintre tovarasii de nadejde ai Partidului, tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, cel care cu peste doua decenii in urma isi jertfea tineretea pe altarul educatiei socialiste si calauzirii tinerei generatii de utecisti, ca membru supleant al CC al UTC.

La festivitatea de numire in functia de presedinte al Consiliului de Ministri al RSR, in prezenta tovarasului Secretar general al Partidului, a conducerii superioare de partid, a membrilor Marii Adunari Nationale, a delegatilor oamenilor muncii de la orase si sate, tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, multumind increderii acordate de conducerea partidului si statului nostru, a rostit un emotionant si revolutionar discurs:

"Hotararile de insemnatate istorica adoptate de tovarasul Secretar general al Partidului, inflacaratele indemnuri adresate tinerei generatii in deschiderea lucrarilor pun in fata noastra sarcini deosebite. Suntem constienti ca pentru a realiza o economie moderna, intensiva sunt necesare cadre a caror pregatire sa se reflecte in capacitatea de a raspunde noilor exigente ale muncii, ale activitatii sociale in general, care trebuie sa dovedeasca inalta competenta profesionala, gandire creatoare, deschisa spre nou, spirit de initiativa, responsabilitate, ordine si disciplina. 

De aceea, programele noastre de activitati, ancorate mai ferm in realitatea concreta a problemelor cu care ne confruntam, au fost orientate astfel incat sa conduca la sporirea raspunderii, pentru pregatirea permanenta, perseverenta si sistematica, printr-un efort propriu sustinut si constant.

Pe deplin constienti de sarcinile ce ne revin din Hotararile Congresului Partidului, din indicatiile si orientarile Secretarului general al Partidului, din documentele supuse aprobarii, ne angajam ca vom depune toate eforturile ca specialisti cu o inalta pregatire politica si profesionala cu constiinta inaintata hotarati sa munceasca, cu entuziasm si pasiune tinereasca revolutionara, cu responsabilitate pentru continuarea neabatuta a drumului ascendent pe care Romania s-a inscris in perioada de o efervescenta fara precedent inaugurata de Congresul al IX-lea al Partidului."

In entuziasmul general izvorat de acest vibrant angajament luat in fata oamenilor muncii de la orase si sate de tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, cel mai tanar presedinte al Consiliului de Ministri din istoria recenta a tarii noastre socialiste, tovarasul Secretar general al Partidului, vizibil emotionat si cu lacrimi in glas, a facut o scurta, dar tovaraseasca urare membrilor Consiliului de Ministri, in aplauzele tuturor participantilor: "Sa munciti bine!" (Se aplauda. Se scandeaza: Escu si poporul! Escu reales la al XXIII-lea Congres!)

Săptămâna în Oltenia - REPUBLICA DE LA PLOIEȘTI, MIMOZELE ȘI NENICUL

Vă ofer spre lectură un nou editorial pe care l-am publicat în periodicul regional SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA, coordonat de prietenul meu, jurnalistul Mihai Firică. Rubrica mea poartă numele de Rostiri Incomode. Lectură cu folos!

ROSTIRI INCOMODE

Republica de la Ploiești, mimozele și Nenicul

Revolta a cuprins câteva mari orașe ale țării. Treziți din coma supraviețuirii, românii se răscoală. “Jos Băsescu! Jos Guvernul! Trăiască românul (sic!) Raed! Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor!” strigă vocea anonimă a poporului adunat cu mic, cu mare, cu pietre și torțe prin piețele orașelor, luptând cu voioșie împotriva jandarmilor.

 

Un tablou suprarealist care ne înfățișează adevăratul chip al societății românești. O comunitate ce se degradează treptat într-o adunătură de oameni care sunt incapabili să se organizeze, să se conducă, să prospere. Un trib condus de indivizi grotești care au ca singure calități viclenia, ipocrizia, fariseismul și disprețul profund pentru orice normă de comportament social care le-ar pune în pericol puterea discreționară și bogăția dobândită prin jaf și corupție. Un trib populat de ființe umane învinse, încovoiate sub povara neputinței de a lupta pentru o viață mai bună, indivizi care treptat acceptă ca propria existență să fie dependentă de sistemul corupt si de prea-puternicii șefi de trib de la a căror masă mai cad, uneori, ceva resturi cu care să-și astâmpere foamea și să trăiască în iluzia că au o viață normală.

Revolta românului mioritic a fost marea surpriză pentru stăpânii tribului. Mimozele din guvern, dar și din rândul comentatorilor “de catifea” au sughițat jignite că manifestanții aruncă cu pietre, că dau foc și că nu protestează ordonați, doi câte doi, luați de mână, ca la grădiniță și scandând politicos la adresa guvernului și președintelui invitații cordiale la demisie. Țapi ispășitori și totodată, masă de manipulare au fost membrii galeriilor unor echipe de fotbal. O soluție extrem de satisfăcătoare pentru guvernanți. Suporterii sunt niște bestii, niște cetățeni de mâna a doua. Ei nu au voie să protesteze, de fapt, nu-i așa, ei nu au protestat, doar au venit să se bată cu jandarmii, că așa le place lor! O teorie grotească și ipocrită creată în laboratoarele de manipulare ale Ministerului Adevărului care din umbra lui Traian Băsescu, stabilește de ceva vreme ce este și ce nu este adevărat în societatea românească.

 

Republica de la Ploiești a revoltelor acestei ierni este abia la început. Nu există alt program politic, social-economic, decât cel care poate fi sintetizat în “Capul lui Moțoc alias Băsescu, Boc, Udrea vrem!”. Nenicul Băsescu, marele vinovat pentru haosul în care a fost aruncată țara, tace și stă pitit în păpușoi. O avea pregătit elicopterul? La momentul în care scriu aceste rânduri, slujitorii lui însă aruncă cu vorbe tâmpite. Teodor Baconschi perorează: "România care munceşte, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată va face alegerea!”, altfel spus, pentru “europeanul” Baconschi există cetățeni de calitatea I, supuși, muncitori și cetățeni de calitatea II, scursurile societății! 

 

 

Emil Boc, cu tonul lui care se vrea serios și marțial, spune atâtea prostii la televizor – să relansăm dialogul, să activăm comisiile de dialog social, să avem răbdare, e greu, dar va fi mai bine, avem stabilitate economică, violențele stradale ne fac rău etc. – atâtea tâmpenii că mi-e greu să-l ascult. Mintea mea refuză să accepte că acest individ conduce guvernul țării mele.

Iarna furiei noastre ne-a trezit cu brutalitate din somnul lașității. Vine, vine, primăvara normalității noastre? Vom trăi și vom vedea!

 

 

Cartea JURNAL CUBANEZ - prezentată la emisiunea TV "Verba volant"

Cartea mea JURNAL CUBANEZ - ÎNSEMNĂRI DIN ABSURDISTAN a fost prezentată la emisiunea TV "Verba volant", la postul TL UNIVERSITATEA, prin generozitatea colegului meu de presă, jurnalistul şi scriitorul Liviu Andrei. Vă ofer spre vizionare înregistrarea emisiunii, o dezbatere despre dictatură şi libertate:

PARTEA I

PARTEA II



PARTEA III



PARTEA IV

România democraţiei "latino"

Vă ofer un nou articol pe care l-am publicat în comunitatea Ziare.com
Vă doresc lectură cu folos!

ROMÂNIA DEMOCRAŢIEI "LATINO" 

Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, cu 174 de voturi pentru, 110 impotriva si trei abtineri. Opozitia a protestat neconvingator, iar in presa au aparut speculatii cum ca ar exista un acord secret intre cei doi "giganti" ai politicii romanesti, PDL si USL. Argumentul adus de sustinatorii legii este cel al eficientei financiare, organizarea unui singur tur de scrutin fiind mult mai ieftina decat sistemul in doua tururi. Intr-o tara in care jefuirea banilor din bugetul national si din fondurile europene aproape ca este politica de stat, acest argument este tot atat de nimerit ca un banc despre pompieri spus la ureche unui sinistrat cu casa distrusa de flacari.

 PDL, partidul de buzunar al presedintelui Basescu, a lansat o puternica ofensiva de reconfigurare a mecanismelor electorale... (articolul integral AICI)

Cetăţenia şi nedreptatea la români

Vă ofer un articol despre cetăţenie şi nedreptate în Românica noastră tristă şi bolnavă pe care l-am publicat în comunitatea virtuală Ziare.com Concluzia articolului: "Rădăcinile nedreptăţii se află deci în nedespărţirea noastră de dictatura. Am îmbrăcat hainele cetăţeniei europene, dar gura tot a dictatură ne miroase".

Cetatenia si nedreptatea la romani 

Thomas H. Marshall, in cartea sa "Cetatenia si clasa sociala" (Cambridge, 1950), defineste componentele cetateniei prin raportare la anumite drepturi. Componenta civila cuprinde drepturile referitoare la libertatea individuala, componenta politica poate fi sintetizata prin dreptul la participare in exersarea puterii politice si componenta sociala este totalitatea drepturilor care garanteaza un standard decent de viata, accesul egal la educatie, sanatate, locuinta si un venit minim. Romanul care isi asuma sa fie cu adevarat roman adauga la toate acestea si apartenenta la Imparatia lui Dumnezeu pe care Sfintii Bisericii au identificat-o a fi cetatenia crestina. Astfel, privind la existenta noastra de romani (citeste articolul integral aici)

România învrăjbită şi „Ministerul Adevărului”

România lui Traian Băsescu este ţara învrăjbirii între români, aşa cum România lui Iliescu a fost ţara mineriadelor şi a neocomunismului, România lui Constantinescu a fost ţara învinsă de conspiraţia securiştilor, România lui Adrian Năstase a fost ţara pedeserizată prin corupţie şi baroni atotputernici, iar România lui Tăriceanu a fost ţara incompetenţei ridicată la nivel de politică de stat. Reformele economice iniţiate de gruparea lui Traian Băsescu au fost implementate prin învrăjbire şi au avut permanent două ţinte imaginate de locatarul de la Cotroceni: pe de o parte, un virtual şi perfect popor român al viitorului, fantomă din iubire pentru care guvernanţii au hotărât să impună sacrificii dureroase şi absurde, iar pe de altă parte, un popor român al prezentului format din indivizi leneşi şi asistaţi, nişte râme. 

Privesc întristat la umilinţa pe care o suportă militarii în rezervă. Tatăl meu – Dumnezeu să-l ierte! – a fost maistru militar în radiolocaţie. Am prieteni ofiţeri activi sau în rezervă, care slujesc în diferite arme – aviaţie, rachete, radiolocaţie, transmisiuni. Întotdeauna am fost fascinat de pregătirea lor tehnică. Să văd cum nişte politruci batjocoresc ofiţerii Armatei Române a fost pentru mine un spectacol al trădării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit şi se părea că pensiile militarilor în rezervă vor fi salvate. După câteva ore, guvernul Boc a anunţat sec că va continua recalcularea pensiilor rezerviştilor. Discursul reprezentanţilor Puterii foloseşte metoda băsesciană a învrăjbirii. Se şopteşte ipocrit: „Mare lucru să fi comandant de unitate militară! Dai ordine şi le execută alţii!” Românii sunt subtil îndemnaţi să-i dispreţuiască şi să-i urască pe ofiţerii rezervişti.

Când a început „reforma” în educaţie, Traian Băsescu a lansat teza conform căreia şcoala românească scoate prea mulţi filosofi şi prea puţini ospătari sau tinichigii, prin „filosofi” acesta înţelegând că de pe băncile şcolii ies prea mulţi tâmpiţi. În completare s-a emis ideea că învăţământul produce doar şomeri şi diplome false, pe bandă rulantă. „Ministerul Adevărului” i-a atacat în forţă pe profesori: nişte indivizi fără scrupule care fac averi din meditaţii, care vor salarii mari nemuncite, care abia dacă muncesc câteva ore pe zi şi au anul plin de vacanţe etc. Mulţi dintre români au uitat că au fost elevi, studenţi şi că sunt produsul şcolii româneşti. Au dat cu pietre în capul profesorilor şi au rânjit ironic. Falimentul şcolii româneşti s-a agravat.

„Reformarea” funcţionarilor publici, prin reducerea numărului lor şi a salariilor, a fost susţinută de o acţiune de intoxicare mult mai lejer de administrat de către „Ministerul Adevărului”. Imaginea funcţionarului public este oricum urâtă, acesta fiind considerat „a priori” un individ corupt, numit de partid, incompetent şi impertinent. Românii s-au crezut răzbunaţi împotriva birocraţiei, dar au uitat că printre funcţionari există şi competenţi, profesionişti, că la corupţia administraţiei au contribuit şi ei, cetăţenii, prin lipsa de civism sau prin apelul la „pile” pentru eludarea legii şi că soluţia corectă ar fi depolitizarea administraţiei.

Medicii au fost lichidaţi prin aceeaşi metodă. „Ministerul Adevărului” a gestionat perfect execuţia: medicii sunt incompetenţi, cer şpagă şi merită doar nişte salarii de mizerie. Răspunsul medicilor a fost însă o lovitură neaşteptată pentru Traian Băsescu. Spitalele româneşti s-au golit de cadrele medicale competente. Medicii buni au plecat spre vestul Europei unde au fost primiţi cu braţele deschise şi onoraţi cu salarii şi condiţii de muncă la standardele civilizaţiei occidentale.

Dacă adunăm tezele lansate de Traian Băsescu la fiecare moment fierbinte al „reformei”, rezultă că suntem un popor de rataţi. Îmi vine să-l întreb pe domnul preşedinte: cum de rezistaţi în fruntea unui popor de proşti şi leneşi, domnule Băsescu, de ce nu demisionaţi? O întrebare inutilă pentru un om care nu recunoaşte alt adevăr decât cel oficial emis de „Ministerul Adevărului”...

WikiLeaks sau Despre Matrix şi Anti-Matrix

Vă mărturisesc că vreme de mai multe săptămâni am privit cu mari rezerve la dezvăluirile de pe WikiLeaks. Obişnuit fiind cu metodele de manipulare şi dezinformare utilizate de sistemele care controlează conştinţele, am crezut că Julian Assange este un super-agent al sistemului, un fel de "Agent Smith" al acestui Matrix în care s-a transformat lumea noastră. Reacţia virulentă şi deopotrivă, penibilă a marilor puteri, în frunte cu SUA şi UE, mi-au demonstrat că Assange este mai degrabă un fel de Morfeus în căutarea lui Neo.

Sistemul a reacţionat după tiparul obişnuit. Au preparat rapid un "anti-virus", arestând pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, sub acuzaţia de viol. Această măsură, nu ştiu cât de susţinută cu probe, demonstrează că documentele pe care Assange le-a făcut publice sunt autentice. Oamenii au aflat în mod direct care sunt jocurile de putere pe care o mână de indivizi le practică, sfidând principiile demnităţii şi libertăţii umane. Oculta care se chinuie să controleze cât mai multe aspecte ale vieţii noastre s-a trezit dezbrăcată de frunza care-i ascundea bănuita neruşinare. O lovitură meritată în plină figură. Un avertisment tuturor celor care încă mai cred că pot controla absolut toate conştiinţele şi că pot îngropa definitv adevărul sub mizeria minciunii.

Julian Assange a reuşit să-şi atragă simpatia şi susţinerea diferitelor grupări anti-sistem de pe Internet şi din rândul organizaţiilor anti-globaliste. Faptul cel mai important este că Assange tinde să devină o nouă figură-simbol a luptei anti-sistem pentru oamenii de rând, un "Che Guevara" redivivus al revoluţiei anti-sistem declanşate cu ajutorul celei mai importante arme pe care însuşi sistemul o deţine, anume Internetul. O grupare autointitulată "Anonymous" ai cărei reprezentanţi declară că "Anonymous nu este o organizaţie şi nici un grup de hackeri, este consştiinţa vie a online-ului formată din oameni diferiţi care uneori au idealuri şi obiective comune", a lansat un apel de susţinere a acţiunilor lui Julian Assange.

Gruparea "Anonymous" a lansat "Operation Payback" - o serie de atacuri informatice împotriva tuturor instituţiilor financiare şi politice care au contribuit la arestarea lui Julian Assange. Au fost atacate Visa şi Mastercard, companii care au decis să nu mai accepte donaţii şi operaţiuni financiare către WikiLeaks (deşi acceptă operaţiuni financiare pentru Ku Klux Klan!). Gruparea "Anonymous" a atacat site-urile lui Sarah Palin şi senatorului independent Joe Lieberman, contestatari vehemenţi ai lui Assange, a reuşit să blocheze site-ul băncii elveţiene Postfinance, care a închis contul personal al fondatorului WikiLeaks şi a blocat mai multe ore site-ul guvernului Suediei, ţara care a lansat acuzaţia oficială de viol împotriva lui Assange. Gruparea "Anonymous" va ataca în zilele următoare şi reţelele virtuale de socializare "Facebook" şi "Twitter", pentru că au anulat conturile membrilor grupului de susţinători ai WikiLeaks.

Nu ştiu cum se va sfârşi acest nou episod al confruntării dintre sistem-Matrix şi contestatarii sistemului. Într-o anumită măsură pentru noi, creştinii, nu are prea multă importanţă, căci pentru noi Adevărul este Iisus Hristos şi nu avem folos de la jumătăţile de adevăr ale acestei lumi. Dezvăluirile lui Assange şi reacţia tipică pentru un sistem dictatorial venită din partea Matrix-ului, m-au determinat să recitesc un fragment din Sfânta Scriptură şi cred că acesta este marele folos, anume că înţelegem iară şi iară că adevărul iese la iveală, mai devreme sau mai târziu, aşa cum uleiul pluteşte pe apa în care a fost aruncat; iar pentru noi Adevărul este Lumina, iar Lumina este Hristos:

"Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite". (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 19-21)

Romania - "blonda" summit-ului NATO

Un nou articol pe www.ziare.com

Istoria ne invata ca poporul roman a supravietuit gratie intelepciunii cu care conducatorii sai au impletit diplomatia si forta armelor. Sa-l amintim ca model arhetipal pe Stefan cel Mare si Sfant care a reusit nu numai sa asigure prosperitatea Moldovei, ci chiar sa transforme micul voievodat romanesc intr-un arbitru al afacerilor politice europene si intr-o fortareata in calea expansiunii Imperiului Otoman, principala resursa utilizata de voievod fiind diplomatia, sustinuta insa si de o armata bine organizata. Din nefericire, diplomatia Romaniei de astazi este condusa de niste epigoni. Citiţi articolul integral aici

Cardul de sănătate şi interesul naţional

Într-un comunicat de presă emis de Forul Ortodox Român, alianţă civică naţională a creştinilor ortodocşi, se arată că Ministerul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică cu privire la proiectul unei ordonanţe de urgenţă prin care se doreşte introducerea cardului de sănătate prevăzut cu cip. Surpiza şoc a acestei dezbateri a fost dezvăluirea făcută de reprezentantul Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet conform căreia, în contextul în care proiectul de ordonanţă se află abia în stadiul de a fi dezbătut cu societatea civilă, Imprimeria Naţională a organizat deja licitaţia prin care se acordă fonduri publice unui furnizor de semiconductori de tip cip cu contact pentru smart-card-uri folosite pentru confecţionarea viitoarelor carduri de sănătate. Valoarea contractului ar fi de aproximativ 35 milioane Euro. Anunţul pentru organizarea licitaţiei fusese făcut public înainte ca Ministerul Sănătăţii să facă publică nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă privind cardurile de sănătate. Dezbaterea organizată reprezintă, deci, un simulacru, deciziile fiind deja luate.

Ceea ce dezgustă la argumentaţia oferită de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii este că aceştia au justificat necesitatea adoptării ordonanţei de urgenţă privind cardurile de sănătate, şi prin faptul că se vor economisi câteva sute de milioane de lei care s-ar scurge din sistem din cauza medicilor de familie, consideraţi un fel de „ţapi ispăşitori” ai haosului din sistemul de sănătate românesc. Un argument fals şi impertinent. Am primit de la un bun prieten o analiză realizată de mai mulţi medici de familie cu privire la măsurile care cu adevărat sunt urgente pentru salvarea sistemului de sănătate românesc. Vă ofer câteva fragmente în speranţa că vreun ins din rândul birocraţilor care toacă salarii nesimţite prin Ministerul Sănătăţii, va binevoi să citească şi să ia aminte.

Cea mai importantă măsură pe care autorităţile sunt chemate să o adopte este desfiinţarea imediată a tuturor structurilor birocratice din sistemul sanitar. Este necesară reorganizarea sistemului sanitar şi de asigurări de sănătate în teritoriu, sistem care în prezent se constituie ca o structură hibridă, în care entităţile sanitare din domeniul privat sunt forţat grefate pe structurile anchilozate ale statului. Birocraţia agresivă şi exacerbată este o boală gravă a sistemului sanitar românesc. Munca medicului de familie este în proporţie de cel puţin 40% afectată de această birocraţie, de completarea feluritelor formulare, tipizate, registre etc.

Sistemul de sănătate românesc este sufocat de sute de legi, ordine, metodologii, regulamente, protocoale şi alte documente care în multe situaţii se contrazic, se anulează reciproc şi care contribuie nu la reglementarea activităţii sanitare, ci dimpotrivă, la aruncarea în haos a sistemului. Ministerul Sănătăţii nu interacţionează cu medicii de familie decât birocratic şi nu manifestă vreo preocupare reală şi constantă faţă de problemele cu care aceştia se confruntă. Ministerul Sănătăţii, de la ministru la cel mai de jos salariat, nu a rezolvat nici problema corupţiei. Obligaţia de a da bani, daruri, şpagă la medic, la asistenta medicală, la infirmieră reprezintă o cutumă instituită de zeci de ani în spitalele româneşti. Vă mărturisesc că în spital am întâlnit şi cadre medicale care îşi fac corect datoria şi nu solicită şpagă. Este trist şi nedrept că trebuie să suporte consecinţele opiniei generale cum că angajaţii din sistemul sanitar sunt nişte corupţi.

Adoptarea cardurilor de sănătate nu este o soluţie pentru sănătatea trupească a poporului nostru. Este mai degrabă o afacere românească pe fondul unor norme europene meschin şi şmechereşte aplicate. În Germania, de exemplu, implementarea sistemului de carduri de sănătate a costat 1.7 mlrd Euro şi a fost un eşec, proiectul fiind blocat. Cea mai puternică economie a Europei a eşuat cu acest plan. Îşi va permite România luxul acestor carduri de sănătate, în condiţiile în care împrumută bani pentru pensii şi salarii?

Nu în ultimul rând, este evident faptul că libertatea de conştiinţă, dreptul la intimitate şi la protecţia datelor personale sunt puse în pericol de un stat căpuşat de grupuri de interese care promovează, pe banii noştri, proiecte de informatizare a societăţii, complet ineficiente, şi care au de fapt o singură funcţie: să creeze cadrul logistic necesar supravegherii permanente a cetăţenilor români.

Forul Ortodox Român: Guvernul trebuie să renunţe la ordonanţa de urgenţă privind introducerea cardului de sănătate

Ministerul Sănătăţii a făcut publică nota de fundamentare prin care intenţionează să modifice, prin Ordonanţă de Urgenţă, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Scopul modificării este introducerea cardului de sănătate ce va înlocui documentele justificative de până acum ce atestau calitatea de asigurat al sistemului. Deşi apreciem ideea unei reforme a sistemului de sănătate din România, considerăm că măsurile luate trebuie să fie eficiente şi adresate acolo unde sunt problemele majore (plata corespunzătoare a cadrelor medicale, asigurarea aprovizionării cu medicamente a spitalelor, buna şi continua funcţionare a sistemului de medicamente compensate) şi nu într-o zonă unde nu există nici o dovadă că ar fi utile, ridicând, în schimb, probleme majore în domeniul respectării libertăţilor fundamentale aşa cum sunt prevăzute de Constituţia României.

Lectura acestei note de fundamentare scoate în evidenţă următoarele puncte controversate:

Scopul generic al introducerii cardului de sănătate pare a fi un mai bun control al furnizării de servicii medicale asiguraţilor. Controversă: nu există nici un studiu, dovadă, sau evidenţă statistică prin care Ministerul să arate în ce măsură acest scop nu era îndeplinit de actualele metode de atestare a calităţii de asigurat. Nu există nici o dovadă că de aceste servicii ar fi beneficiat în mod abuziv persoane care nu îşi achitau obligaţiile de asigurat. Este aceasta problema principală a sistemului românesc de asigurări ?

Despre costurile acestui sistem de carduri de sănătate aflăm, din nota de fundamentare, următoarele: „Fondul naţional unic de asigurări de sănătate nu ar putea susţine nici lansarea şi nici întreţinerea unui sistem de carduri”, soluţia oficialilor fiind introducerea coplăţii. Controversă: de ce nu există nici o estimare transparentă a costurilor implicate de introducerea acestui sistem? Cum justifică Ministerul introducerea unei măsuri contestabile pe care nu este în stare să o finanţeze singur, în condiţiile unei crize dramatice care zguduie sistemul sanitar, făcând ca serviciile să fie din ce în ce mai precare?

Tot în nota de fundamentare se regăsesc şi contradicţii flagrante referitoare la aspectele ce ţin de datele personale conţinute pe card. Astfel, citim la p. 2 a notei: „nu sunt introduse elemente de identificare a persoanei în relaţia cu medicul de familie sau cu familia”. În paragraful imediat următor, însă, citim: „informaţiile adiacente vor face referire la situaţia asiguratului în relaţia cu medicul de familie sau cu familia”. La p. 9 găsim aceste informaţii adiacente: numele, prenumele şi datele de contact ale medicului de familie şi situaţia co-asiguraţilor (relaţia cu familia). Controversă: deşi informaţiile adiacente sunt presupuse a nu fi expuse accesării, ele sunt totuşi inserate în card. Care este justificarea pentru introducerea acestor date personale? Care este garanţia că ele nu pot fi citite, copiate (clonate), însuşite fraudulos şi/sau folosite împotriva persoanei ce deţine cardul? În ce măsură a evaluat Ministerul dacă acest proiect respectă drepturile la intimitate şi protecţia datelor personale (menţionăm că datele incluse pe card par a include două categorii de date ce au un statut special în legea 677/2001 – date cu funcţie de identificare (CNP) şi date privind starea de sănătate) ?

Refuzul consultării cu organizaţiile non-guvernamentale: În nota de fundamentare Ministerul afirmă că „nu este cazul” consultării cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu institute de cercetare sau alte organisme (un astfel de organism ar fi, in opinia noastră, Biserica Ortodoxă Romană). Informăm pe această cale Ministerul că organizaţiile de protecţie a drepturilor civile cu care FOR a intrat deja în contact consideră extrem de necesar un astfel de proces de consultare şi vor lua, de altfel, atitudine faţă de acest proiect legislativ. Este absolut regretabil că Ministerul a ales calea politicii faptului împlinit, abuzivă în sine şi complet nedemocratică.

Menţionarea, printre informaţiile adiacente disponibile pe card, a statutului de donor de organe în vederea transplanturilor. Controversă: Ministerul Sănătăţii era obligat să ceară un aviz etic de la BOR măcar pe această temă. Transplantul de organe este o temă bioetică asupra căreia Biserica şi-a exprimat punctul de vedere, subliniind faptul că „se impune solicitarea si obţinerea consimţământului în scris prealabil, expres şi liber al donatorului sau al persoanei terţe căreia legea îi permite acest fapt; de asemenea, se va solicita şi acordul scris al primitorului”. Aşadar, transplantul de organe nu poate face obiectul unor instrumentări generale de către stat, impersonale, lărgite la o întreagă populaţie, ci este o practică medicală între persoane concrete, punctuală şi circumscrisă în cadre specifice, negeneralizabile.

Pe lângă aceste puncte controversate, enumerate foarte sintetic, neepuizând probleme puse de OUG a MS, FOR consideră că Ministerul trebuie să renunţe la ideea implementării cardurilor de sănătate prin ordonanţă de urgenţă pentru următoarele trei motive principale:

Problema securităţii cardurilor: Este inadmisibil ca Ministerul să introducă astfel de carduri electronice fără cea mai mică grijă manifestată pentru securitatea datelor personale expuse în aceste dispozitive. Prezentul proiect nu conţine nici o referire la aspecte cheie legate de securitatea datelor personale stocate (cum ar fi existenţa sau nu a unei baze de date unice cu toate aceste informaţii, drepturi de scriere sau modificare a datelor, cine are dreptul de acces la date etc.), aşa cum prevede legea 677/2001. Organizaţiile civice care au contestat maniera de introducere a cărţilor de identitate electronice au arătat că e necesar un audit de securitate public, extern şi independent care să ateste cât de fiabile sunt dispozitivele electronice în cauză. Acesta este cu atât mai necesar cu cât cardurile de sănatate pot conţine şi date personale extrem de sensibile.

Problema protecţiei datelor cu caracter personal, a dreptului la intimitate şi a libertăţii de conştiinţă: Fiind vorba despre datele personale, este vădit necesară o profundă analiză a modului în care aceste măsuri respectă drepturile civice enumerate mai sus. Este inadmisibil să se meargă înainte cu acest proiect care va interzice accesul la serviciile medicale celor care nu deţin carduri de sănătate sau care nu le au asupra lor în momentul ajungerii la spital, în condiţiile în care probabil vor exista cetăţeni ce nu le vor dori datorită implicaţiilor asupra siguranţei datelor personale, intimităţii şi libertăţii de conştiinţă. Care este avantajul înscrierii datelor pe un cip şi de ce, în condiţiile în care s-ar stabili că ar fi date utile, nu s-ar proceda mai degrabă la inscripţionarea lor direct pe cardul de sănătate ?

Problemele etice: din punct de vedere creştin, FOR nu poate accepta instrumentalizarea persoanei umane prin metode sofisticate de control şi evidenţă a populaţiei şi expunerea electronică a intimităţii sale. În mod evident, introducerea cardului de sănătate depăşeşte o limită etică dincolo de care funcţiile de supraveghere şi identificare a persoanelor ce beneficiază de politici publice devine nelegitimă.

Pe baza acestor observaţii, FOR cere Ministerului să asigure organizarea unei dezbateri publice pe marginea acestei legi, pe care normele unei bune guvernări şi ale respectului faţă de statul de drept îl cer a fi suspendată.

9 noiembrie 2010

Forul Ortodox Român

e-mail: forul.ortodox@gmail.com

Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Secretar General

Iulian Capsali

tel: +40 722 593 033

Adrian Paunescu si Paul Goma - destine paralele

Moartea poetului Adrian Paunescu a provocat un val de lacrimogene declaratii despre genialitatea poeziei "paunesciene" si calitatea sufleteasca a celui abia pornit in calatoria spre vesnicie. Multi dintre romani nu se dezic de firea mioritica. Uita repede, cu o superficialitate inspaimantatoare, faptele trecutului. Crestineste vorbind, despre omul Adrian Paunescu putem spune doar "Dumnezeu sa-l ierte!" Poeziile lui ne pot bucura sufletul sau pot fi aruncate la gunoi, cum va place. Istoria va decide, peste timp, ce merita si ce nu merita sa ramana din tonele de versuri scrise de Adrian Paunescu. Citiţi articol integral aici

Culturnicul Adrian Păunescu şi Poporul uitării

Moartea poetului Adrian Păunescu a provocat un cor de osanale la adresa răposatului al căror conţinut îmi amintesc de Festivalul "Cântarea României". Grabnic uitător al trecutului recent, milostiv ca un personaj de telenovelă şi lipsit de orice valoarea morală autentică, înghesuindu-se cu flori în mână la sicriul în care zace cadavrul lui Adrian Păunescu - depus într-un ultim spectacol propagandist la sediul Uniunii Scriitorilor - românul se crede creştin. "Da, domnule, l-a lăudat pe Ceauşescu, a servic propaganda de partid, dar ce poet mare a fost, ce poezii frumoase a scris şi câte sute de mii de versuri a lăsat el moştenire poporului!"

Lipsa de discernământ este una din trăsăturile sufletului românesc. Îmbrăcată în haina unei aşa-zise "mile creştine" - regăsită în zicala "despre morţi numai de bine" - sau alteori, a "mărturisirii credinţei celei drepte" - vezi "talibanismul" unora dintre creştinii noştri - această gravă meteahnă îi face pe români să iubească fără dreptate şi caute dreptate fără iubire. În primele zile de libertate după Decembrie 1989, Adrian Păunescu abia a scăpat nelinşat de mulţime. În memoria bucureştenilor era încă vie atotputernicia şi impertinenţa poetului - "Porcul", cum era poreclit - care aproape că transformase cultul personalităţii lui Ceauşescu într-un fel de religie de stat. Astăzi, după douăzeci de ani, sute de români şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale se grăbesc să pupe cadavrul lui Păunescu şi să-i slăvească amintirea. A fost găsită scuza: "genialitatea" poetică păunesciană.

Citeam într-un comentariu că Adrian Păunescu ar fi fost "omul care a făcut mii de tineri să viseze la libertate, în vremea comunismului. Sărmană omenire... În Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (care poate fi citit integral pe situl Preşedinţiei României - aici -), cunoscut şi sub denumirea de Raportul Tismăneanu, se precizează în termeni pe cât de duri, pe atât de clari care a fost cu adevărat activitatea culturală a lui Adrian Păunescu în timpul regimului comunist: 

"Cel ce se substituise partidului şi se identificase cu ţara aceea jinduită, binecuvântată, demnă de toate superlativele imaginabile, şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu, poet relativ tânăr, de un talent incontestabil şi care, la prima vedere, nu se număra printre cei uşor de manevrat. Pentru că şi-a dorit ca poezia lui să mişte sufletele şi să agite mulţimile, acest poet a recurs, cu sau fără ştiinţă, la o bună parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emoţional al cititorilor, la şantajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se însă să dea poeziei sensul negator şi înverşunarea anilor 1950. Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei „Flacăra” să se transforme într-o manifestare grandioasă şi, mai apoi, într-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreţi, cântăreţi, mişcându-se, toţi, fără şovăire, la comandă, ca vrăjiţi de bagheta lui magică. La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral. 

Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute.

A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului".

 

Adrian Păunescu nu s-a dezis vreodată de convingerile sale naţionalist-comuniste. A rămas până la sfârşit un culturnic care a răspândit otrava propagandei comuniste îmbolnăvindu-i pe cei din jur şi îmbolnăvindu-se pe sine însuşi. A început ipocrit o relaţie cu demonul roşu, în dorinţa de a se căpătui, de a-şi satisface imensul orgoliu care i-a călăuzit viaţa şi a ajuns, supremă pedeapsă, convins de propriile minciuni. Poeziile lui Adrian Păunescu, oricât de frumoase ar fi, nu-i scuză complicitatea cu dictatura comunistă şi nici otrava pe care a picurat-o în sufletele tinerilor generaţiei anilor '70. Adrian Păunescu nu a înţeles crima la care a fost complice şi nu s-a dezis de idealurile sale demonice. Nu putem uita toate aceste fapte, chiar dacă acordăm iertarea cuvenită celui mort. 

 

Documentându-mă despre activitatea oamenilor de condei în regimurile de dictatură (fasciste, naziste, comuniste), l-am descoperit pe Hanns Johst, celebru poet german nazist care l-a slujit pe Adolf Hitler cu aceeaşi fervoare şi loialitate ca şi Adrian Păunescu pe Nicolae Ceauşescu. În 1933, Hanns Johst este autorul Declaraţiei de loialitate a scriitorilor germani faţă de Hitler, în 1935 este numit preşedintele Uniunii Scriitorilor din Germania şi i se încredinţează conducerea Academiei Germane pentru Poezie. A fost apreciat ca poet şi dramaturg, totuşi pentru acţiunile sale politice, Hannsi Johst a fost arestat de către Aliaţi şi condamnat în anul 1949, la trei ani şi jumătate de închisoare. După liberare nu i s-a mai permis să-şi reia cariera de scriitor.

Dacă acceptăm că dictatura comunistă este o crimă la fel de gravă ca dictaturile fasciste şi naziste, atunci norma după care poate fi apreciată activitatea politică a lui Adrian Păunescu nu poate fi alta decât aceea a condamnării colaboraţionismului activ de care acesta a dat dovadă în relaţia cu Partidul Comunist Român şi organele de Securitate, "prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, Adrian Păunescu prelungind existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina" (Raportul Tismăneanu).

În epoca dictaturii comuniste găsim totuşi repere morale. Scriitori, poeţi, pictori, actori care nu au acceptat colaborarea cu demonul şi şi-au asumat riscul de a se împotrivi. Unul dintre oamenii de cultură care s-au opus dictaturii a fost scriitorul Paul Goma, contemporan cu Adrian Păunescu. În anul 1956, studentul Paul Goma, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor sudenţi anticomunişti de la Facultatea de Filologie. În martie 1957 este condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. A fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, unde a rămas până în 1964. În 1971, s-a cerut excluderea lui din PCR, pentru că romanul său „Ostinato”, respins de cenzură, fusese publicat în RFG, la Editura Suhrkamp. În 1977, Paul Goma a trimis către Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care solicita guvernului comunist să respecte Drepturile Omului. La sfârşitul anului 1977 şi începutul lui 1978, lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Paul Goma s-a implicat în activitatea redacţiei româneşti a Radio Europa Liberă şi a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de Securitate. 

În Raportul Tismăneanu se precizează despre activitatea dizidentă a lui Paul Goma:

"Regimul autoritar al clanului Ceauşescu dădea însă semne de şubrezire la începutul anilor 1980, căci drogul dârzeniei şi al demnităţii naţionale nu ţine loc de foame şi de frig. Pe fondul nemulţumirii populare, al ostilităţii elitei intelectuale – neîntrerupt şi inutil agresate –, au apărut, la sfârşitul anilor ’70, primele manifestări cu caracter de disidenţă sau de împotrivire (cazul Goma, sindicatul liber SLOMR, revolta minerilor de la Petroşani; mai târziu, cazul Dorin Tudoran, atitudinile publice ale Doinei Cornea şi ale lui Mircea Dinescu). Un mare ecou internaţional a avut „cazul Goma”. Încă din 1970, ca urmare a criticilor repetate aduse regimului, lui Paul Goma (care fusese arestat şi condamnat la doi ani de închisoare după Revoluţia din Ungaria) i se interzice să mai publice. Scriitorul îşi va trimite manuscrisul romanului Ostinato în Occident, unde acesta apare în traducere germană în 1971, la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Drept urmare, România îşi retrage delegaţia oficială şi cazul ia proporţii internaţionale. În 1977, Paul Goma redactează o scrisoare rechizitoriu adresată lui Nicolae Ceauşescu, document pe care îl vor mai semna, din păcate, doar Ion Vianu şi Ion Negoiţescu. Arestat, scriitorul va fi apoi obligat, în acelaşi an, să se expatrieze. În Franţa va desfăşura o impresionantă activitate anticomunistă prin articole, scrisori deschise, numeroase interviuri, fragmente de proză difuzate la postul Radio Europa Liberă, unde a fost sprijinit de scriitorii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, realizatorii unor emisiuni de o extraordinară audienţă, care au devenit periculoase pentru stabilitatea regimului. Paul Goma (ca şi alţi redactori ai postului, între care şi Monica Lovinescu) a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de agenţi ai Securităţii."

 

 

Meditând la toate cele mărturisite aici, purtând în suflet tristeţea pentru boala pe care dictatura comunistă a lăsat-o în duhul poporului meu, boală care încă dăinuie şi pare a fi de neînvins, nu mai pot spune despre Adrian Păunescu decât atât: "Dumnezeu să-l ierte!"