REVISTA INTERVIEW - Exorcizarea demonului crizei

Bunul meu prieten, jurnalistul şi poetul Mihai Firică, mi-a dăruit şansa de a deveni unul dintre colaboratorii revistei de comentarii şi analize politice INTERVIEW, publicaţie care se distribuie într-un cerc restrâns, în rândul membrilor instituţiilor politice europene şi al specialiştilor în domeniu. Vă ofer spre lectură articolul meu publicat în numărul 9 / 2010 al acestei reviste.

Exorcizarea demonului crizei

Confruntat cu o criză economică asemănătoare „Marei Depresii” de la mijlocul Secoului XX şi răpit brutal din confortul unei democraţii europene autosuficiente a cărei ascensiune părea  de neoprit, cetăţeanul european începe să fie bântuit de întrebări care până mai ieri îi păreau „filosofice” şi fără beneficii imediate. Este criza o etapă obligatorie şi repetativă în mersul societăţii capitaliste? Va rămâne criza o incurabilă boală care periodic va ataca organismul societăţilor democratice, anihilând organele slabe şi generând, în acelaşi timp, „anticorpii” necesari supravieţuirii? Trebuie acceptat ca o fatalitate faptul că democraţia întemeiată pe economia capitalistă cunoaşte ciclic momente de criză, urmate de relansarea economiei şi de o prosperitate care nu face altceva decât să prevestească viitoarea ruină? Sunt întrebări la care cel puţin deocamdată, democraţia în formele ei contemporane de organizare politică – Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi democraţiile asiatice – nu reuşeşte sau nu doreşte să răspundă.

Observăm însă că statele democratice şi mecanismele lor politice şi economice internaţionale promovează o politică de confruntare cu criza economică inspirată parcă din visul lui Faraon, care destăinuind lui Iosif cel întemniţat că i s-au arătat în vremea somnului şapte vaci frumoase şi şapte vaci urâte şi slabe, a primit ca răspuns că peste împărăţia Egiptului vor trece şapte ani de belşug, urmaţi de şapte ani de sărăcie. Faraon a înţeles consecinţele politice şi economice ale acestui ciclu şi a acţionat în consecinţă, numindu-l pe Iosif mare dregător şi pregătindu-şi rezerve pentru viitoarea perioadă de foamete. Totuşi, de la Iosif până în anul 2010 d.Hr., umanitatea a cunoscut transformări profunde. Îndemnul la prudenţă, cumpătare şi echilibru pe care îl dă peste milenii înţeleptul evreu Iosif, rămâne valabil şi obligatoriu pentru economiile moderne „ameţite” de înălţimea la care sunt împinse uneori de neaşteptate creşteri ale profitului şi prosperităţii, datorate mai mult speculaţiilor în virtual şi mai puţin, muncii productive reale. Însă a accepta că viaţa în democraţia economiei libere este doar o succesiune nesfârşită şi neschimbabilă de „vaci grase şi vaci slabe”, reprezintă de fapt o capitulare morală de la ideea de progres.

Soluţii imediate s-au găsit pentru diminuarea efectelor crizei. Pe de o parte, cu banii naţiunilor au fost salvate bănci, companii multinaţionale şi alte diferite instituţii economico-financiare cu responsabilitate mai mică şi mai mare în declanşarea şi perpetuarea crizei, datorită lăcomiei lor de a înregistra, doar prin speculţie, cu eforturi minime, profituri care să depăşească orice cotă maximă cunoscută în istoria capitalismului. Pe de altă parte, prin măsuri de austeritate bugetară a fost temperată lăcomia popoarelor de a consuma mai mult decât sunt capabile să producă, contaminate fiind de ofertele „generoase” ale creditelor fără acoperire şi ipotecilor cu „bonus-uri” şi „perioade de graţie”. Sunt semne că în doi-trei ani vom ieşi definitiv din criză. Rămâne însă nerezolvată problema atitudinii elitelor politice, economice şi financiare ale lumii libere faţă de ideea reformării reale a sistemului. Au învăţat lecţia actualei crize membri acestei elitei, păpuşarii neştiuţi care se obişnuiseră să creadă că sunt stăpânii absoluţi ai lumii? Mi-e teamă că nu! Incendiul va fi stins, dar pericolul reizbucnirii lui va rămâne. Soluţia care poate diminua şi chiar înlătura probabilitatea reapariţiei crizei nu este neapărat doar de natură economică. Mecanismele economice nu au o morală în sine, sunt doar mecanisme şi pot fi utilizate moral sau imoral, tot aşa cum cu un cuţit poţi tăia o pâine sau poţi lua viaţa unui om.

Democraţiile contemporane ale economiei libere au de ales între ajustarea – a se citi peticirea – unui sistem bolnav, aflat la cheremul câtorva sute de mii de stăpâni anonimi tot mai obişnuiţi să-şi acumuleze prosperitatea proprie prin speculaţii, cu eforturi minime şi reformarea morală totală a sistemului. Prăpastia între drepturile, libertăţile oferite de sistemul politic democratic şi posibilităţile reale de a beneficia de prosperitate – şi deci, de a exercita aceste drepturi – în economia de piaţă este una din ce în ce mai mare. Puntea dintre democraţie şi economia de piaţă este supusă unor presiuni mari. Dacă nu vom exorciza economia de piaţă, alungând demonul lăcomiei şi umanizând-o, această punte se va rupe, iar din democraţie va rămâne doar un afiş propagandistic mâzgălit cu lozincile a ceea ce cândva reprezenta crezul democraţiei moderne: Libertate, Egalitate, Fraternitate!