miercuri, 28 mai 2014

Fundamentalismul religios în vremurile noastre – chipul Satanei la umbra celor sfinte



Se întâmplă în secolul XXI:

 Amnesty International anunţă că medicul Meriam Yehya Ibrahim, femeie creştină însărcinată în luna a opta, este deţinută, alături de fiul ei în vârstă de 20 de ani, într-o închisoare din Sudan. Femeia a fost condamnată la moarte prin spânzurătoare de un tribunal sudanez datorită faptului că a refuzat să renunţe la credinţa creştină şi să revină la Islam. „Ţi-am dat trei zile să retractezi, dar tu insişti să nu te întorci la Islam. Te condamn la moarte prin spânzurare!” au fost cuvintele prin care judecătorul sudanez i-a comunicat sentinţa creştinei Meriam Yehya Ibrahim. 
Înainte de audierea finală, un cleric musulman a vizitat-o pe Meriam în celulă, în încercarea de a o determina să renunţe la creştinism. Adusă în faţa judecătorului, Meriam a declarat: „Sunt creştină şi nu voi comite niciodată apostazie!”  Sudan are o populaţie musulmană majoritară şi este un stat guvernat de Sharia - legea islamică întemeiată pe Coran şi prin care sunt reglementate toate aspectele vieţii sociale, politice şi economice într-o comunitate musulmană fundamentalistă. Apostazia - abandonarea credinţei religioase - este considerată o crimă şi se pedepseşte cu moartea. 
Manar Idriss, oficial al Amnesty International pentru Sudan a declarat: „Este îngrozitor şi dezgustător că o femeie a fost condamnată la moarte pentru alegerea ei religioasă şi la flagelare pentru că s-a fi căsătorit cu un om de o religie diferită! Adulterul şi apostazia sunt acte care nu ar trebui să fie considerate infracţiuni. Este o încălcare flagrantă a Dreptului Internaţional şi a Drepturilor Omului."
Creştina Meriam Yehya Ibrahim va fi executată după ce va naşte. 
Fundamentalismul religios – indiferent că este iudaic, creştin, musulman, hindus, budhist etc. – este nimic altceva decât pervertirea supremă a sentimentului religios, tot aşa cum fundamentalismul ateist este pervertirea spiritului liber al cunoaşterii umane, ambele fiind o crimă împotriva civilizaţiei. 
A proclama violent că religia ta este singura, adevărata, unica, perfecta cale de cunoaştere a lui Dumnezeu, a încerca să instaurezi teocraţia ca model de organizare a statului şi societăţii, a-i condamna pe ton inchizitorial ca fiind damnaţi pentru veşnicie pe semenii tăi care au vina că privesc altfel spre Dumnezeu, că nu-I acceptă existenţa ori că s-au rătăcit în păcate, a transforma verbele a iubi şi a ierta – aflate la temelia oricărei religii de bun simţ – în a urî şi a pedepsi reprezintă tot atâtea trepte pe drumul către Iad. Un iad real, palpabil în care s-ar transforma lumea noastră dacă ar fi condusă după mintea încurcată şi întunecată a celor care proclamă fundamentalismul religios. Un iad asemănător celui întemeiat pe viziunea ateistă, materialist-dialectică şi istorică asupra Universului şi omului. 
Să nu credem că extremismul religios este doar apanajul Islamului. Ar fi o teribilă eroare. Dacă privim mai aproape de noi, în... (articol integral -Adevărul-)

Niciun comentariu: