Fratele meu întru Hristos, jurnalistul creștin-ortodox Claudiu Târziu, mi-a dăruit bucuria și onoarea de a mă reașeza printre jurnaliștii care scriu pentru ROST ONLINE. Vă ofer spre lectură recentul articol de analiză politică pe care l-am scris pentru această importantă și curajoasă publicație online a comunității jurnalistice creștin-ortodoxe din România.
Rememorări de istorie politică post-decembristă şi gânduri despre un catehism politic naţional-creştin
I. Partidele politice post-decembriste şi falsa democraţie: politica de clan şi trădarea României
Momentul Decembrie 1989 a reprezentat nu atât descătuşarea unor energii populare, izvorâte din dorinţa cvasi-generală de a termina definitiv cu mizeria şi teroarea instaurate de dictatura lui Ceauşescu, cât a fost prilejul (după unii martori şi analişti, un prilej pregătit în cheie conspirativă, de lovitură de stat) pentru eşaloanele II şi III din PCR şi Securitate de a prelua controlul asupra statului şi societăţii româneşti. Să rememorăm, fără pretenţia de a cuprinde întreg adevărul trist al acestor mai mult de două decenii de trădare naţională, principalele etape ale procesului post-decembrist de disoluţie a Naţiunii Române şi Statului Român.
La începutul anilor 90, în ceea ce putem numi ”Epoca de Aur a regimului Ion Iliescu” (”de aur” pentru el şi acoliţii acestuia, bineînţeles!), în marele marasm al minciunii şi manipulării iniţiat, controlat cu abilitate de foşti înalţi activişti PCR, ex-ofiţeri şi agenţi ai Securităţii (răspândiţi în toate structurile statului şi societăţii, în ministere, companii economice de stat, Armată, culte religioase etc.), regrupaţi oficial în Frontul Salvării Naţionale, s-a purtat o mare şi decisivă bătălie pe care, din nefericire pentru Naţiunea Română, a câştigat-o tabăra partizanilor aservirii interesului naţional (oricum, pervertit, putem spune chiar trădat de Ceauşescu) în beneficiul unor grupuri oculte de interese controlate în ţară de mafia politico-economică formată din cei mai sus amintiţi, iar din exterior, de mari puteri politice, economice şi militare cu insterese geostrategice în România.
Bătălia a fost purtată împotriva susţinătorilor renaşterii partidelor istorice şi revenirii Majestăţii Sale Regele Mihai I în fruntea ţării – studenţi, intelectuali, preoţi, foşti deţinuţi politici etc. Regele a fost umilit de aparatul de securitate al lui Ion Iliescu, a fost alungat pentru a doua oară din ţară, cu o duritate specifică doar dictaturilor sud-americane. Influenţa monarhiştilor a scăzut permanent, în isteria anti-monarhistă lansată de oficine de presă subvenţionate de FSN (”Vine Regele cu moşierii şi patronii să ne ia pământurile şi fabricile!”) şi în condiţiile în care, prin 91-94, dacă te declarai monarhist sau susţinător al vreunui partid istoric, riscai o bătaie proletară soră cu moartea de la muncitorii nespălaţi la trup, dar spălaţi la creier ai lui ”Noi muncim, noi nu gândim!”. Teritoriul de luptă cel mai important nu a fost Piaţa Universităţii (a cărei imagine apare în memorie atunci când ne gândim la mineriade şi la excesele anti-româneşti şi anti-democratice comise de regimul Iliescu), deşi este un loc cu putere de simbol pentru eforturile de instaurare a unei democraţii reale în ţară depuse de partidele istorice, de societatea civilă şi mişcarea monarhistă în anii 90, loc stropit cu sângele studenţilor şi intelectualilor bătuţi până la mutilare de minerii lui Miron Cozma.
Bătălia pentru (re)naşterea unei clase politice româneşti liberă de influenţele ex-PCR şi ale ex-Securităţii a fost pierdută în interiorul partidelor politice istorice, al societăţii civile şi în cabinetele ministeriale. (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu