România, grădina lui Pinocchio

”Ajunseră la mijlocul drumului, când Vulpoiul, oprindu-se deodata în loc, spuse păpușii! - Vrei tu să-ți înmulțești banii? - Cum? - Vrei tu, ca din asti cinci bani de aur, sa faci o suta, o mie, doua mii? - În ce chip? - Foarte ușor. În loc sa te întorci acasa, hai cu noi.- Unde sa merg? - În Ţara Neghiobilor. (...) - Cei cinci bănuți de aur ai tăi, mâine ar spori la doua mii. - Doua mii!  repeta Cotoiul. -  Dar cum e cu putinta una ca asta? întreba Pinocchio, cu gura cascata de mirare. - Te lămuresc eu numaidecât, zise Vulpoiul, trebuie sa stii ca în Ţara Neghiobilor se afla o câmpie binecuvântata, care se cheama Câmpia Minunilor. Ai să sapi acolo o gropiță, unde o să pui, de pildă, un ban de aur. Astupi gropița cu pamânt; o stropești cu puțină apa de izvor, arunci peste ea o mâna de sare și seara te duci frumușel să te culci. În vremea asta, peste noapte, banul încolțește, iar dimineața când te scoli, întorcându-te în câmpie, ce găsești? Găsești un pom încărcat cu atâția bani de aur, câte boabe are spicul grâului în luna lui cuptor.” (Carlo Collodi, Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino)

Priveliştea oferită, pe de o parte, de ipocrita şi murdara luptă electorală pentru ocuparea celei mai înalte funcţii politice în statul român post-decembrist - Preşedinte al Republicii - şi pe de altă parte, de naivitatea (prostia?) cu care milioane de români încă mai cred în promisiunile, vorbele goale şi aberaţiile rostite de unul sau altul dintre candidaţi, îmi trezeşte amintirea păţaniei lui Pinocchio, care şi-a risipit mica avere a celor cinci galbeni căzând victimă propriei lăcomii şi vicleniei Vulpoiului cel Şchiop şi Motanului cel Orb.

De peste douăzeci de ani, românul îşi îngroapă speranţele, precum Pinocchio banii, în grădina politrucilor - aceşti Vulpoi tâlhari care ne jefuiesc ţara şi ne aruncă viitorul la groapa de gunoi a Istoriei, aceşti Motani orbiţi de lăcomie şi nesimţitori la suferinţele noastre.

Prea mulţi români au avut de prea multe ori, în cele peste două decenii trecute de la căderea lui Ceauşescu - şi din păcate, au şi acum - un comportament de trupă de marionete care joacă stupid, la comanda unui Mare Păpuşar, al cărui chip rămâne ascuns în bezna demonică de unde el şi slugile lui îşi află puterea, un grotesc şi parcă fără de sfârşit spectacol al rătăcirii la margine de lume. Năluci cu apucăturile şi neghiobia unui Pinocchio retardat, cu sufletul stăpânit de un catastrofal amestec de lene şi laşitate, românii au coborât, an de an, după Decembrie 1989, treptele spre adâncul haosului în care astăzi se lasă torturaţi. (articol integral -AICI-)