Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 - Ultimul episod: Gânduri de la Mihai Eminescu pentru alegătorul român

Spectacolul grotesc şi dezolant al luptei electorale postdecembriste mă determină, mereu şi mereu, să recitesc din scrierile politice ale genialului Mihai Eminescu. Duminică, 2 noiembrie 2014 vom merge să alegem Preşedintele Republicii România. Poate că-l vom desemna din primul tur de scrutin, poate în cel de-al doilea.

Important este că românii republicani vor aşeza în mâinile unui om destinul Naţiunii şi Statului Român pentru cinci ani. Ani care pot să fie închinaţi progresului, prosperităţii şi renaşterii spirituale sau dimpotrivă, regresului, sărăciei şi descompunerii morale.

Doresc să vă ofer, la sfârşitul uneia dintre cele mai urâte, murdare şi total nefolositoare campanii electorale din istoria de până acum democraţiei româneşti postdecembriste, ca temă de meditaţie, câteva fragmente din gândirea politică a Marelui Mihai Eminescu.

*** 

”Cine are urechi de auzit să audă!” (Sfânta Evanghelie după Matei XIII, 9)

Sistemul politic românesc este „un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse.” (Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259) 

În aceste structuri, „toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă parlamentarii care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot»” (Timpul, 20-21 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 14) 

”În această luptă (politică), nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă” (Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192) 

„Capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, este, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic. 

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor” (Timpul, 5 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 214)

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. (articol integral -ADEVĂRUL-)