Ave Securitatea, morituri te salutant!

Vă ofer spre lectură un editorial pe care l-am publicat în comunitatea virtuală Ziare.com. Subiectul - numirea ex-diplomatului ceaușist Teodor Meleșcanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe. Lectură cu folos!

 Ave Securitatea, morituri te salutant!

Numirea ca prim-ministru a lui Mihai Razvan Ungureanu, ex-membru supleant in CC al UTC, ex-director al SIE, a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, apetenta presedintelui Traian Basescu pentru lucratorii serviciilor secrete cu radacini in structurile comuniste.  In aceeasi logica securisto-comunista, Traian Basescu il propune la comanda spionilor externi pe Teodor Melescanu, un personaj format, promovat si recrutat la scoala "diplomatiei" ceausiste.

Sa ne reamintim cateva date biografice despre acest ex-tovaras, transformat de "lovilutia" din decembrie 1989 in domn ministru, domn parlamentar, ba chiar si in liberal convins, cel putin pana acum cateva ore. (articolul integral AICI) 

Craiova BlogRoll Meet, prima întâlnire profesională a bloggerilor craioveni

Am avut bucuria să cunosc azi o parte din "bloggerii" Craiovei. Tineri, energici, voioși. Oameni-întrebări și deopotrivă, oameni-răspunsuri la toată bezna și mizeria care ne asaltează în această rătăcită Românie. O comunitate aparte care există în spațiul real tocmai pentru că se manifestă în spațiul virtual și poate supraviețui în spațiul virtual numai dacă are putere asupra realului. O comunitate-paradox care poate aduce mult bine orașului Craiova, un oraș otrăvit de lipsa de legătură între intențiile declarate ale conducătorilor locali și rezultatele finale ale faptelor comise. Altfel spus, un oraș aproape ucis de prea multa "virtualitate" a așa-ziselor elite.

Comunitatea "bloggerilor" Craiovei reprezintă un potențial, un gând, o speranță... Speranța că prin cuvânt se poate schimba o lume întreagă... sau altfel spus: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o." (Ioan 1, 1-5)

 

RADU PREDA: POLITICIANISMUL BISERICESC

 

Conflictul ortodoxo-ortodox

din Transilvania

Recenta decizie a Sinodului Bisericii noastre stârneşte uimire şi, la nu puţini, indignare. Înainte de Sinod, am scris şi am vorbit pe tema „rearondării” celor două Mitropolii din Transilvania. Nu doresc să reiau cele deja afirmate. Cu toate acestea, cred că ar trebui lămurite, la capătul unor săptămâni agitate, două aspecte intens vehiculate. Primul: hotărârea din 2012 este o corectare a „nedreptăţii” din 2005. Al doilea: laicatul are o atât de mare importanţă încât Sinodul s-a văzut nevoit să ia act de decizia acestuia, exprimată în Adunările Eparhiale. Sigur, dincolo de aceste aspecte, ar fi cazul să ne întrebăm ce lecţii se pot învăţa din recentele dispute bisericeşti care au avut şi un puternic ecou social.

Receptarea deciziilor sinodale

Înainte de a intra în miezul celor două teme, e nevoie de o scurtă precizare legată de modul cum ar trebui să înţelegem şi astfel să receptăm, în general, deciziile sinodale. Ei bine, în comunicatul de presă al Patriarhiei publicat la începutul lui februarie a. c. ca urmare a dezbaterii din presa locală clujeană, dar nu numai, se menţionează textual că decizia Sinodului din noiembrie 2005 de a reorganiza jurisdicţia teritorială din Transilvania a fost „luată în grabă”. Afirmaţia aceasta este de două ori importantă. Pe de o parte, ea indică involuntar diferenţa de calitate umană şi morală dintre decizia „grăbită” din 2005, dictată de ritmul evenimentelor, şi cea evident premeditată din 2012, beneficiarii ei antepronunţându-se, fapt care a făcut din decizia ulterioară a Sinodului, de acum câteva zile, o surpriză aşteptată. Pe de altă parte, afirmaţia ne arată că, la rigoare, Sinodul poate lua decizii dacă nu greşite, oricum incomplete sau cel puţin discutabile. Că episcopatul ca atare nu este infailibil, acest lucru îl afirmă ecleziologia şi dogmatica Ortodoxiei deja de secole, contrazicând astfel mentalităţile şi practicile curente. Problema în cazul nostru rezidă în absenţa unor criterii clare în funcţie de care o decizie, precum cea din 2005, poate fi catalogată drept „grăbită”, iar cea din 2012 drept corectă. Pe baza căror principii putem distinge? Sau totul se reduce la cei care decid, azi într-un fel şi mâine în cu totul altul? Este o chestiune de fundamente sau una de persoane? În lipsa unor răspunsuri clare, iată că deciziile sinodale, cu voie de la Patriarhie, sunt lansate dezbaterii publice: un câştig indirect, dar nu mai puţin preţios, al ultimelor zile. Coresponsabilitatea bisericească la care îndemna comunicatul Patriarhiei din 1 februarie poate fi, într-adevăr, exercitată în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru comunitatea noastră de credinţă. 

 

 

Procedură şi matematică

Acum, revenind la afirmaţia recurentă că hotărârea din 2012 este o corectare a „nedreptăţii” din 2005, repet totuşi ceea ce am mai spus: înfiinţarea Mitropoliei Clujului s-a făcut pe fundalul neclarităţilor încă prezente din Statutul BOR, unde problematica sinodalităţii mitropolitane, ca exerciţiu al comuniunii la nivel local, nu este corelată cu aspectul reprezentativităţii în cazul alegerii mitropoliţilor, care nu sunt doar eparhioţi, ci prezidează şi un sinod. Cât mai simplu spus, ceea ce s-a petrecut în noiembrie 2005 a fost o criză tipică de sistem datorată alienării conştiinţei canonice în Ortodoxiile naţionale moderne. Desigur, etapele înfiinţării de noi eparhii sau mitropolii nu au fost urmate în 2005 cu stricteţe, dar au fost completate ulterior. Concret, chiar dacă s-a pornit de sus în jos, cum am atenţionat în epocă, au avut loc apoi şedintele anuale ale Adunărilor Eparhiale care s-au pronunţat, acoperind astfel golul dintre decizia Sinodului şi cea a Adunării Naţionale Bisericeşti, competentă atunci în materie. Repet şi faptul că, în Sinodul din 4 noiembrie 2005, a votat pentru noua Mitropolie de la Cluj inclusiv mitropolitul ales al Sibiului. „Grăbit”, întreg Sinodul a votat pentru, doar două voturi fiind împotrivă. Măcar şi diferenţa evidentă a  raportului de voturi dintre decizia din 2005 şi cea din 2012 exprimă adevărata voinţă a Sinodului. Şi pentru că tot suntem la capitolul de matematică sinodală, decizia din 17 februarie 2012 a fost luată de 41 de votanţi, 6 fiind împotrivă, 8 abţinându-se şi 27 fiind pentru. Cum art. 14, litera k a Statutului BOR (modificat la început de 2011) prevede, la atribuţiile Sinodului, că acesta „aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenţi, înfiinţarea, desfiinţarea, modificarea teritorială şi schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor şi episcopiilor din cadrul Patriarhiei Române”, rezultă că recenta decizie este statutară la limită. În funcţie de regula de calcul folosită, ea poate fi chiar contestată. Rezultatul strâns, pe muchie, este uimitor pentru un demers care s-a vrut corectiv în raport cu o decizie anterioară considerată de unii eronată. Cu alte cuvinte, reparând o „nedreptate”, Sinodul riscă să comită o ilegalitate. 

 

Tot în logica abuzului terminologic trebuie considerată şi referinţa repetată, inclusiv în comunicatul din 1 februarie 2012, la „hotărârea comună a Sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, reunite în şedinţă comună de lucru la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011”. Or, în vreme ce fiecare Sinod mitropolitan în parte şi Adunările Eparhiale sunt organisme statutare, şedinţele reunite ale unor Sinoade mitropolitane nu au acest statut şi ca atare nu pot hotărî nimic. Chiar dacă nu sunt lipsite de utilitate, dimpotrivă, reuniunile de acest fel au un caracter pur informal, pentru a folosi un cuvânt intrat recent în vocabularul românesc. Fără a dori să găsim cu orice preţ nod în papură şi pete în soare, cert este că în toată polemica aceasta ortodoxo-ortodoxă, pe cât de inutilă, pe atât de tristă, abuzul a fost comis constant, motiv să ne întrebăm iarăşi, deloc retoric, dacă principiile sunt slabe, sau slabi sunt cei chemaţi să le interpreteze şi să le aplice. Din orice unghi am privi, calitatea umană a celor implicaţi este decisivă. 

 

Pentru a nu lungi lista aspectelor procedurale discutabile, să menţionăm şi lipsa de ecou în Sinodul mare a poziţiei Sinodului mitropolitan clujean din 7 februarie 2012. Aducând argumentele bunului simţ, Sinodul local s-a exprimat pentru întregirea teritorială a Mitropoliei de la Sibiu prin trecerea eparhiei de Alba, dar a contestat desprinderea Bihorului. Atât comunicatul de presă, cât şi procesul verbal al Sinodului mitropolitan trec în revistă principiile canonice, pastorale şi sociale care contrazic dorinţa total inexplicabilă ca în numele echilibrării să se producă un dezechilibru şi mai mare. Procedural, nu doar că ierarhii sufragrani de Alba şi Oradea au absentat de la Sinodul mitropolitan, dar nu au înaintat Clujului nici măcar hotărârile Adunărilor Eparhiale. Am asistat la o sfidare personală şi instituţională a autorităţii mitropolitane simetrică, ar spune unii, cu situaţia în care s-a aflat mitropolitul ales al Sibiului, în 2005. Dacă aceasta este starea de spirit în 2012, atunci nu mai există nici un dubiu asupra dorinţei de răzbunare, străină de duhul bisericesc, a iniţiatorilor şi susţinătorilor „rearondării”. În fine, punerea în Sinodul de la Bucureşti a cererii de trecere a Devei şi de revenire a Albei şi Oradiei la Sibiu a avut o sintaxă deficitară, la pachet, fără minimele distincţii de ordin geografic şi pastoral.

Ce vor, de fapt, laicii?

Actorii involuntari ai recentei theodrame au fost laicii. În numele lor se pare că s-a făcut totul. Un studiu sociologic a arătat însă o altă imagine şi a devoalat o înţelegere radical diferită a vieţii bisericeşti. Sigur, nu trebuie să ne conducem în Biserică după sondaje, dar măcar să ţinem cont de tendinţele pe care acestea le scot în evidenţă. În cazul de faţă, pentru prima dată în România post-comunistă, o decizie sinodală a fost precedată de un astfel de studiu sociologic, realizat de IRES, care indica refuzul covârşitor al credincioşilor de a se lăsa antrenaţi într-un război la nivelul ierarhiei ecleziale. În ceea ce îi priveşte pe laicii din Adunările Eparhiale, venerabilul vlădică al Maramureşului, Justinian, a precizat foarte clar că, în fond, contează voinţa episcopului. Aceasta este decisivă. Altminteri spus, episcopii nu se pot ascunde în spatele Adunărilor Eparhiale, invocând „poporul” precum invocă opoziţia politică pe demonstranţii din stradă. Mai mult, potrivit actualului Statut al BOR, în repetate rânduri modificat, laicilor le este rezervat un rol pur decorativ. Într-un astfel de context, a-i pune în faţă pe credincioşi este nu doar un abuz semantic, dar şi o paradoxală dovadă de slăbiciune. Nu poţi conduce autoritar şi să te declari democrat. Un asemenea joc de imagine nu are cum să ţină. Mai ales că, în cazul ecumenismului confuz al ierarhilor de la Timişoara şi Oradea, de pildă, din urmă cu doar câţiva ani, vocea aceluiaşi laicat a fost ignorată suveran.

 

Cum se întâmplă în momente de criză, tema laicatului a fost indirect adusă în actualitate şi merită să o fructificăm pe măsura importanţei pe care o are. Or, dacă tot este vorba despre ortodocşii ardeleni şi de tradiţiile lor, a invoca moştenirea şaguniană şi a trata laicatul cu dezinteres este cea mai flagrantă formă de a contorsiona istoria. La fel, cât de sincer poate fi cultul pentru Şaguna dacă artizanii „rearondării” transilvane sunt şi cei care par să fi abandonat lupta pentru recuperarea patrimoniului Fundaţiei lui Gojdu, prietenul marelui ierarh? Dacă tot sunt interesaţi să asculte laicatul, ar trebui să răspundă la această întrebare: de ce Biserica nu a dat în judecată, după 1989, statul român şi pe cel maghiar pentru maniera în care au lăsat să se piardă milioane de euro care ar fi putut ajuta decisiv la formarea unei elite româneşti în post-comunism capabile să ofere acestei ţări o şansă reală, alta decât cea otrăvită a copiilor de securişti ajunşi astăzi miniştri? Ce au făcut Mitropolia de la Sibiu sau Episcopia de la Gyula pentru salvarea moştenirii Şaguna-Gojdu? Iată o temă bună, pentru început, în dialogul dintre ierarhie şi laicat.

De ce, totuşi, o Mitropolie la Cluj?

Faptul că Mitropolia Clujului nu este rezultatul exclusiv al ambiţiei fondatorului ei îl arată ataşamentul spontan al clujenilor, indiferent de vârstă sau treaptă socială. Dacă ar fi fost o simplă construcţie orgolioasă, o proiecţie geografică a unei peisaj sufletesc denivelat sau doar un exerciţiu de putere, atentatul la centrul mitropolitan clujean nu ar fi stârnit atâtea reacţii. Or, comună acestora le este lipsa oricărui sentiment de dispreţ faţă de Sibiu. Importanţa Clujului este resimţită ca aparţinându-i, ca fiindu-i proprie, iar nu luată altcuiva. Ridicarea metropolei din inima Transilvaniei în rang bisericesc semnifică în ultimă instanţă împlinirea unui parcurs istoric de luare în posesie a unui teritoriu în care românii erau toleraţi până acum aproape un secol doar la periferie. Nu trebuie să apelăm la retorica naţionalistă, atât de păguboasă tocmai la Cluj, imediat după 1989, pentru a înţelege că recunoaşterea bisericească a unei realităţi mult mai complexe face parte din ceea ce, folosind cuvinte aparent mari, reprezintă proiectul naţional al României moderne. Orbirea decidenţilor ecleziali de acum, exprimată în recentele decizii, este cu atât mai dureroasă cu cât Biserica noastră, autonomă şi autocefală, a fost motorul emancipării naţionale, inclusiv prin cultivarea sistemului mitropolitan care a permis menţinerea unităţii de credinţă în ciuda dezbinării politice. Ignorarea sistematică a faptului că prin două mitropolii prezenţa românilor şi a ortodocşilor în Transilvania se exprimă mai puternic duce în cele din urmă la o absurdă şi blasfemiatoare „concurenţă” între moştenirea lui Ştefan cel Mare, ctitorul episcopiei din Feleac, precursoarea directă a celei din Cluj, şi moştenirea lui Andrei Şaguna, ambii canonizaţi de Biserica noastră. 

 

 

 În loc de concluzii: etica sinodală

Ceea ce a scos cel mai bine în evidenţă recentul conflict ortodoxo-ortodox este deficitul etic al unora dintre membrii Sinodului BOR. Abandonând schimbul de idei şi opinii, nedorind să facă opoziţie preşedintelui Sinodului, singurul abilitat să aibă o părere, unii membri sinodali au transformat consensualitatea în complicitate. Riscul este însă şi mai mare. Din exterior văzând comportamentul sinodal, transformarea ierarhiei în oligarhie este cel mai nociv lucru care se poate produce. Aşa cum în partidele politice, viciate de corupţie şi amatorism, singura „virtute” este loialitatea tribală („Cum doriţi, şefu’!”), la fel, păstrând proporţiile şi mai ales diferenţele stilistice, par să se petreacă lucrurile şi în Sinod. Invazia duhului politicianist este, în esenţă, marea ispită căreia trebuie să îi reziste ierarhii noştri. În ciuda comodităţii pe care o asigură folosirea clişeelor, fronturile din ierarhia Bisericii noastre nu sunt nici pe departe între „ecumenişti” şi „tradiţionalişti”, cum se crede. După ultimele evenimente, este cert că lupta se dă, de fapt, între bun simţ şi mitocănie, între cei cu frică de Dumnezeu şi cei „neînfricaţi”. Trebuie, în faţa acestui tablou, să ne smintim sau să ne pierdem credinţa? Nicidecum. Slăbiciunile slujitorilor Bisericii sunt cea mai mare dovadă că adevăratul cap al ei rămâne Hristos. Amin!

Radu PREDA

UBB/INTER

 

***

Text preluat de pe blogul prietenului meu jurnalistul și scriitorul Răzvan Codrescu.

http://razvan-codrescu.blogspot.com/

Ancheta antifrauda la Episcopia Husilor - un avertisment

Vă ofer spre lectură editorialul pe care l-am publicat în comunitatea media Ziare.com pe tema anchetei penale antifrauda care este in curs la Episcopia Husilor. Lectură cu folos!

Ancheta antifrauda la Episcopia Husilor - un avertisment

Politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au descins la sediul Episcopiei Husilor, pentru a obtine documentele contabile prin care s-ar putea dovedi falsurile comise in statele de plata despre care cativa preoti vasluieni au facut dezvaluiri.
Documentele au fost solicitate de anchetatori cu aproximativ sase luni in urma, insa Episcopia Husilor a refuzat sa asigure accesul. Procurorii de caz au somat si Secretariatul de Stat pentru Culte sa le fie remise toate dosarele care privesc sumele alocate Episcopiei Husilor.

Implicatiile anchetei pot fi profunde pentru relatia stat-biserica. Organele statului patrund treptat intr-o zona "tabu", aceea a fondurilor administrate de Biserica. Curajul crestinesc sau temeritatea lumeasca interesata... (articolul integral AICI)

Comunicat al Casei Regale a României

Palatul Elisabeta, 14 februarie 2012

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:

Avand in vedere decizia pronuntata la 14 februarie 2012 de catre inalta Curte de Casatie si Justitie - sectia civila, referitoare la cererea adresata Curtii de recunoastere a hotararii de la Lisabona asupra descendentei lui Mircea Grigore Lambrino din Regele Carol al II-lea, Casa Regala a Romaniei declara ca:

Aceasta decizie nu creaza niciun drept dinastic, si nici nu stabileste apartenenta persoanei sus-numite, astazi decedata, la Familia Regala. Aceasta este valabil si pentru descendentii sai, indiferent cine ar fi acestia.

In pozitia sa de Sef al Familiei Regale a Romaniei, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunta asupra chestiunilor dinastice. Mai mult, potrivit prevederilor Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a Romaniei, membrii Familiei Regale sunt:

- Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei;
- Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principesa Elena a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principesa Irina a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principesa Sofia a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principesa Maria a Romaniei;
- Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei.

Nici Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, si nici fostii Sefi ai Familiei Regale a Romaniei - Regele Ferdinand I si Regele Carol al II-lea - nu au recunoscut sau acordat vreodata vreun titlu lui Mircea Grigore Lambrino sau descendentilor sai.

Folosirea, in orice context, public sau privat, a titlului de Principe al Romaniei, sau a apelativului Alteta Regala ramane prerogativa exclusiva a membrilor Familiei Regale aratati mai sus.

Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 7-13 ferbuarie 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. O meditație asupra vinovăției la care vă invit să fiți părtași. Lectură cu folos.

ROSTIRI INCOMODE

 Ce ți-am făcut noi ție, biată Românie?

Biată Românie, află despre noi, românii, că ne este nu știm cum. Bântuim prin trupul tău, scormonind prin gunoaie, pribegim uneori prin curtea Europei, să mâncăm resturile de la masa mai bogată a vecinilor, însă de obicei, vegetăm privind la tine cum te descompui. Suntem sătui de toți și mai ales de noi înșine, așa că, în aproape un deceniu am reușit să ne împuținăm cu vreo 2,5 milioane, abia mai suntem vreo 19 milioane de fantome. Deh, biată Românie, nu ne plac pruncii, așa că-i ucidem în pântecele femeilor noastre, căci sângele nevinovat ne pare mai bun decât ambrozia zeilor.

Biată Românie, noi, românii, te-am iubi, dar nu ne lasă stăpânii tăi. Să te scăpăm de la violul colectiv, nu prea știm. Uneori, din patru în patru ani, la alegeri, ne îndrăgostim pe rând de unul dintre violatori și, iartă-ne, dar uităm de tine. Avem așa, un fel de amețeală, când primim plasa aia cu cadouri electorale sau pliculețul cu bani, când auzim declarațiile de dragoste care ne promit raiul pe pămât și ne îndrăgostim la prima vedere de viitorul tău stăpân. Să nu uiți, totuși, biată Românie, că venim să plângem pe umărul tău julit de violența stăpânilor atunci când ni se face foame și promisiunile cu care stăpânii ne-au sedus, nu se împlinesc.

Biată Românie, te rugăm să înțelegi că așa suntem noi, paraziții care populăm trupul tău. Prea puțin capabili să ne găsim un rost aici, în bogăția pe care ne-ai dăruit-o. E mai ușor să ne lamentăm, iar burta ne e mai plină dacă din hoția și lenea stăpânilor pică ceva și pentru hoția și lenea noastră. Nu te supăra pe noi, tu, Românie, oricum ai viață cât dăinuie planeta asta. Noi trăim mai puțin, vrem să ne bucurăm de viața asta, chiar dacă lăsăm răni adânci în trupul tău. Ne-ai fost mamă bună, vei înțelege și vei ierta impostura noastră.

Biată Românie, mai este ceva bogăție de irosit, rabdă și tu un pic. Lasă-ne să ne umplem burțile, să te tranșăm în bucăți mici, la umbra mahalalelor noastre, să fim sătui. Îngăduie-i și pe stăpânii tăi și-ai noștri, te va durea, dar nu prea mult, jaful este aproape de sfârșit, căci sânii tăi sunt tot mai goi de bogăție.

Biată Românie, te rugăm să ne înțelegi, dar mai stăm puțin în trupul tău, adică vreo opt decenii, până va muri ultimul dintre noi și vom ajunge tristă istorie. Atunci, biată Românie, te vei bucura căci vor veni alții să-ți îngrijească trupul și să te respecte, poate vreun neam mai harnic, mai cinstit și credincios. Îndură-ne aceste opt decenii, pe noi, românii, că mult nu mai este până duhul nostru se va stinge. Biată Românie, asta ți-am făcut...

Despre Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun” – câteva gânduri și un îndemn

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am scris și publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA, coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Un articol special despre decizia CEDO de a valida existența Sindicatului preoțesc PĂSTORUL CEL BUN, înființat de un grup de preoți din Oltenia. Lectură cu folos!

Despre Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun” – câteva gânduri și un îndemn

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câștig de cauză preoților sindicaliști din Oltenia obligând statul român să recunoască legalitatea funcționării Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun”. Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o criză gravă, de această dată în pericol fiind însăși stabilitatea canonică și unitatea Bisericii noastre.

Criza a fost provocată de faptul că în interiorul BOR, mecanismele de comunicare, de consultare și de împreună lucrare între membri ierarhiei bisericești sunt afectate de birocrație și de un iz feudal. Cea mai răspândită formă de comunicare oficială între preoți și superiorii administrativi (protopopi, consilieri) sau canonici (episcop, mitropolit, patriarh) o constituie conferința preoțească la nivel de protoierie. În multe situații, modul de organizare a unei asemenea conferințe, transformă o întâlnire ce s-ar dori a fi duhovnicească, într-o simplă formalitate, fără beneficii pentru comunicarea între participanți și fără să se constituie într-un cadru propice discutării și rezolvării diferitelor probleme cu care se confruntă preoții. 

Totuși, există o responsabilitate comună a lipsei de comunicare în structura Bisericii. La nivelul parohiei, Adunarea parohială și Consiliul parohial nu sunt întotdeauna expresia voinței enoriașilor, ci mai curând funcționează conform voinței preotului paroh. La nivelul unei eparhii, situația este asemănătoare, de cele mai multe ori Adunările eparhiale fiind formate din persoane agreate (stabilite?) de ierarhul locului. Adunarea Națională Bisericească, constituită din reprezentanții eparhiilor, devine astfel expresia voinței episcopilor și mitropoliților, și mai puțin, un organ cu adevărat reprezentativ pentru membri Bisericii.

Există și cauze legate de necunoașterea sau mai grav, nerespectarea Canoanelor Bisericii de către unii dintre membri ierarhiei bisericești. Preotul este chemat la ascultare față de ierarh, iar ierarhul este chemat la rându-i, să fie un părinte iubitor pentru preoții din eparhia sa, iar nu un manager sau un comandant de regiment. Nu poate fi negată existența abuzurilor asupra preoților venite din partea unora dintre ierarhi (prin abuz înțelegând nerespectarea Canoanelor) sau a cazurilor de încălcare a Canoanelor de către unii preoți care, în ciuda vociferărilor, și-au meritat mustrarea. Ar fi suficientă dovadă lista diferitelor tensiuni și scandaluri care au ajuns din Biserică în spațiul public. 

Apariția sindicatului preoțesc poate fi cauzată și de dorința unora dintre preoți de a deține un instrument de apărare și promovare a propriilor interese lumești în fața intereselor de aceeași natură ale unora dintre superiori. O simplă analiză a componenței grupului care a inițiat înființarea Sindicatului “Păstorul cel bun” dovedește că mulți dintre fondatori sunt preoți cu situații materiale și profesionale aflate la o distanță considerabilă de starea de sărăcie sau de prigoană atât de vehement invocată ca argument în favoarea ideii de sindicat preoțesc. 

În acest trist context, ne reamintim îndemnul Sfântului Apostol Pavel și-l mărturisim: “Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.” (Faptele Apostolilor 20, 28-30)

Discursul tovarășului Mihai Răzvan Ungureanu, noul președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România (ficțiune politică)

Ziarul Scanteia Tineretului, Anul 2012, Bucuresti, Republica Socialista Romania, Uniunea Europeana a Sovietelor. Numar festiv.

Moment istoric de sarbatoare, dar si de inalta si vibranta asumare a responsabilitatilor este aceasta zi pentru toti membri partidului, pentru toti locuitorii tarii, intelectuali, studenti, muncitori si tarani.

Republica noastra Socialista este condusa spre noi culmi de progres si civilizatie de marele carmaci, geniul Carpatilor, erou intre eroi, Presedintele Republicii si Secretarul general al Partidului, vizionarul care a reusit sa reformeze societatea romaneasca si sa confere o unitate de nezdruncinat tuturor organelor de partid si de stat.

Organizatiile partidului nostru isi fac datoria fata de popor si tara intr-un efort unitar pentru punerea in practica a directivelor trasate de conducerea superioara a Partidului, pentru ridicarea permanenta a nivelului de trai al locuitorilor, pentru afirmarea pe plan international a tarii si implementarea masurilor de reforma convenite la nivelul Sovietelor Europene, iar institutiile statului actioneaza ca un singur organism, conduse de vointa creatoare a tovarasului Secretar general al Partidului, in apararea cuceririlor revolutionare si propasirea intregului popor. 

Tara este astazi in sarbatoare, caci in fruntea Consiliului de Ministri al Republicii Socialiste Romania a fost promovat unul dintre tovarasii de nadejde ai Partidului, tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, cel care cu peste doua decenii in urma isi jertfea tineretea pe altarul educatiei socialiste si calauzirii tinerei generatii de utecisti, ca membru supleant al CC al UTC.

La festivitatea de numire in functia de presedinte al Consiliului de Ministri al RSR, in prezenta tovarasului Secretar general al Partidului, a conducerii superioare de partid, a membrilor Marii Adunari Nationale, a delegatilor oamenilor muncii de la orase si sate, tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, multumind increderii acordate de conducerea partidului si statului nostru, a rostit un emotionant si revolutionar discurs:

"Hotararile de insemnatate istorica adoptate de tovarasul Secretar general al Partidului, inflacaratele indemnuri adresate tinerei generatii in deschiderea lucrarilor pun in fata noastra sarcini deosebite. Suntem constienti ca pentru a realiza o economie moderna, intensiva sunt necesare cadre a caror pregatire sa se reflecte in capacitatea de a raspunde noilor exigente ale muncii, ale activitatii sociale in general, care trebuie sa dovedeasca inalta competenta profesionala, gandire creatoare, deschisa spre nou, spirit de initiativa, responsabilitate, ordine si disciplina. 

De aceea, programele noastre de activitati, ancorate mai ferm in realitatea concreta a problemelor cu care ne confruntam, au fost orientate astfel incat sa conduca la sporirea raspunderii, pentru pregatirea permanenta, perseverenta si sistematica, printr-un efort propriu sustinut si constant.

Pe deplin constienti de sarcinile ce ne revin din Hotararile Congresului Partidului, din indicatiile si orientarile Secretarului general al Partidului, din documentele supuse aprobarii, ne angajam ca vom depune toate eforturile ca specialisti cu o inalta pregatire politica si profesionala cu constiinta inaintata hotarati sa munceasca, cu entuziasm si pasiune tinereasca revolutionara, cu responsabilitate pentru continuarea neabatuta a drumului ascendent pe care Romania s-a inscris in perioada de o efervescenta fara precedent inaugurata de Congresul al IX-lea al Partidului."

In entuziasmul general izvorat de acest vibrant angajament luat in fata oamenilor muncii de la orase si sate de tovarasul Mihai Razvan Ungureanu, cel mai tanar presedinte al Consiliului de Ministri din istoria recenta a tarii noastre socialiste, tovarasul Secretar general al Partidului, vizibil emotionat si cu lacrimi in glas, a facut o scurta, dar tovaraseasca urare membrilor Consiliului de Ministri, in aplauzele tuturor participantilor: "Sa munciti bine!" (Se aplauda. Se scandeaza: Escu si poporul! Escu reales la al XXIII-lea Congres!)

Cât de (ne)transparente sunt autoritățile publice din Oltenia?

Vă ofer spre lectură editorialul pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 31 ianuarie - 06 februarie 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Rubrica mea poartă numele de ROSTIRI INCOMODE. Lectură cu folos!

ROSTIRI INCOMODE

Cât de (ne)transparente sunt autoritățile publice din Oltenia?

Academia de Advocacy, asociație neguvernamentală membră a Alianței pentru o Românie Curată, a analizat, prin diferite studii și rapoarte, modul în care autoritățile statului român respectă Legea transparenței nr. 52 / 2003 și a ajuns la concluzia că 80% dintre ministere și aproape 60% dintre consilii județene, consilii locale și primăriile din România nu respectă mecanismele de consultare publică prevăzută de acestă lege, speculând faptul că legea nu prevede sancțiuni pentru nerespectare. 

Dintr-un raport de monitorizare a site-urilor autorităților publice din România, recent dat publicității de către Academia de Advocacy, aflăm că situația transparenței decizionale a autorităților publice din Oltenia este un dezastru, cel puțin la nivelul informării cetățenilor prin intermediul Internetului. Astfel, primăriile capitalelor de județ din Oltenia – Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea, Tg. Jiu și Drobeta Tr. Severin – prezintă pe site-urile proprii proiecte de hotărâri incomplete, postate fără respectarea termenului de 30 de zile prealabile intrării în dezbaterea consiliului local și de cele mai multe ori, secțiunea din site destinată proiectelor de hotărâri fie lipsește, fie este neactualizată. 

În detaliu, situația transparenței decizionale exprimată prin intermediul Internetului, la nivelul primăriilor capitală de județ și consiliilor județene din Oltenia este următoarea:

Primării: Există un buton denumit “proiecte de hotărâri”? Craiova – NU, ci doar butonul “proiecte de hotărâri supuse dezbaterii publice”; Rm. Vâlcea, Tg. Jiu, Slatina – NU; Drobeta Tr. Severin – DA. Sunt vizibile proiectele de hotărâri? Craiova – DA, doar acele proiecte postate la rubrica alocată pe site; Rm. Vâlcea, Drobeta Tr. Severin – DA; Tg. Jiu – NU; Slatina – DIFICIL, proiectele de hotărâri sunt prezentate parțial și în diferite zone ale site-ului. Rubrica este reactualizată la zi? Craiova, Rm. Vâlcea, Slatina – reactualizarea nu poate confirma că se respectă termenul de 30 de zile prealabile dezbaterii în consiliul local; Drobeta Tr. Severin, Tg. Jiu – NU. Se respectă termenul de 10 zile pentru exprimarea opiniilor de către cetățeni? Craiova, Drobeta Tr. Severin, Tg. Jiu – NU; Rm. Vâlcea – DA; Slatina – nu poate fi identificată respectarea termenului. Se respectă termenul de 30 de zile pentru dezbaterea publică a proiectelor de hotărâri? Craiova, Drobeta Tr. Severin, Tg. Jiu – NU; Rm. Vâlcea, Slatina – nu este posibilă identificarea respectării termenului.

Consilii județene: Există un buton denumit “proiecte de hotărâri”? Vâcea, Mehedinți – DA; Dolj, Olt, Gorj – NU; Sunt vizibile proiectele de hotărâri? Vâlcea, Mehedinți – DA; Dolj, Olt – NU există buton spre proiectele de hotărâri; Gorj – DIFICIL, proiectele de hotărâri sunt prezentate parțial și în diferite zone ale site-ului. Rubrica este reactualizată la zi? Vâlcea, Mehedinți – DA; Dolj, Gorj, Olt – NU; Se respectă termenul de 10 zile pentru exprimarea opiniilor de către cetățeni? Vâlcea – DA; Mehedinți – reactualizarea nu poate confirma că se respectă termenul de 30 de zile prealabile dezbaterii în consiliul județean; Dolj, Gorj, Olt – NU; Se respectă termenul de 30 de zile pentru dezbaterea publică a proiectelor de hotărâri? Vâlcea – DA; Mehedinți – nu este posibilă identificarea respectării termenului; Dolj, Gorj, Olt – NU.

Această analiză vorbește de la sine – aleșii oltenilor în primării, consiliile locale și consiliile județene se comportă, în general, mai degrabă ca niște dregători într-un stat feudal, decât ca politicieni responsabili ai unui stat democratic și european al secolului XXI. Dragi alegători, vedeți pe cine veți vota data viitoare!

ORA CU MIHAI FIRICĂ - O lume a dialogului

Vă ofer spre vizionare ediția emisiunii ORA CU MIHAI FIRICĂ (postul local TV Oltenia 3TV) la care am avut onoare să fiu invitat de realizator, prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Vizionare plăcută!

Mihai Razvan Ungureanu - o miză de aur?

Vă propun spre lectură un editorial pe care l-am publicat in Ziare.com despre o FOARTE PROBABILĂ ȘI EXTRAORDINARĂ MIZĂ OCULTĂ a desemnării spionului de la SIE, ex-membru supleant in CC al UTC, Mihai Razvan Ungureanu la funcția de prim-ministru al României. Lectură plăcută!

 Mihai Razvan Ungureanu - o miză de aur?

 
Presedintele Traian Basescu ne propune ca prim-ministru pe seful spionilor romani din strainatate, domnul Mihai Razvan Ungureanu, directorul SIE.
O alegere care nu trebuie sa ne uimeasca. Ne aflam sub puterea unei fatalitati dictata de indivizi pentru care Romania este doar o mare rezervatie de vanatoare populata de sclavi pe care ii poti umili, infometa, batjocori sau ucide lent fara niciun risc, sclavi care muncesc pentru propasirea stapanilor, traind de pe azi pe maine, cu o bucata de paine uscata si cu laturile unui circ ieftin varsate non-stop de politicienii bufoni, manelistii, ciobanii, tarfele si cocalarii deveniti peste noapte modele de succes.

Intr-o tara cu sistemul democratic aruncat in aer, cu principalele institutii ale statului - Parlament, Guvern, Justitie, Armata, servicii secrete - controlate de o singura forta, slujitoare a unei grupari oculte care a creat un mecanism aproape perfect de instrainare si jefuire a avutiei nationale, intr-o tara in care partidele de opozitie sunt formate din baroni nascuti din jaful anilor trecuti, infometati si disperati sa ajunga la putere cat mai repede cu putinta, intr-o astfel de tara, repet, nu ne poate uimi ca seful unuia dintre principalele servicii secrete ajunge sa fie desemnat prim-ministru.

De fapt, cine conduce Romania din decembrie 1989? articolul integral AICI

CEDO, sindicalismul preoțesc și nevoia de responsabilitate în Biserică

Vă ofer spre lectură un editorial pe care l-am publicat în comunitatea media Ziare.com despre controversata decizie a CEDO de a recunoaște existența sindicatului preoțesc "Păstorul cel bun". Vă doresc lectură cu folos.

CEDO, sindicalismul preoțesc și nevoia de responsabilitate 

în Biserică

Statul roman a fost obligat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) sa recunoasca Sindicatul "Pastorul cel Bun", infiintat in 2008 de un grup de preoti din Mitropolia Olteniei, o decizie care poate influenta grav relatia dintre romanii ortodocsi si propria Biserica Ortodoxa, precum si "status quo"-ul ierarhiei bisericesti.
Miscarile post-decembriste cu iz reformator din BOR isi pot revendica originea in Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii, infiintat in ianuarie 1990, grup din care faceau parte PC Protosinghel Daniel Ciobotea, ca presedinte, Arhimandritul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchis, precum si cativa credinciosi mireni: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Teodor Baconschi.

La scurt timp dupa infiintarea grupului, Patriarhul Teoctist se retrage temporar din scaunul patriarhal, iar in Sinodul Bisericii... articolul integral AICI