Se afișează postările cu eticheta Administraţia bisericească. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Administraţia bisericească. Afișați toate postările

luni, 30 decembrie 2013

Anul Bisericesc şi Anul Laic - creştinul între Hristos şi zeul Anu... şi câteva gânduri despre protestul eşuat al ASUR


În timpurile comuniste, printre marile sărbători păgâne promovate de regim, se număra Noaptea de Anul Nou - Revelionul! O sărbătoare precedată de un eveniment politic şi aniversar foarte important pentru elita comunistă, anume 30 Decembrie - Ziua Republicii. Lovitura de stat, abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi transformarea României în laborator al unuia dintre cele mai sângeroase experimente de inginerie socială din istoria umanităţii, erau îmbrăcate, mascate în lozinci şi celebrate la 30 Decembrie prin spectacole omagiale în centrul cărora se afla venerarea celor doi semi-zei - Nicolae Ceuşescu, ”Cel mai iubit fiu al poporului” şi Elena Ceauşescu, ”Savanta de renume mondial”. 

După ce plăteau preţul supravieţuirii, acceptând să-i omagieze pe cei doi dictatori, românii îşi aflau liniştea de o noapte, evadând în universul muzicii populare, muzicii uşoare şi a glumelor lui Nea Mărin. Bineînţeles, fantoma lui Ceauşescu ne invada casele, la miezul nopţii dintre anii calendaristici, când pe ecranele televizoarelor se transmitea Mesajul de Anul Nou al Tovarăşului Secretar General al Partidului şi Preşedintele Republicii. Tata, săracu, îl înjura de mamă şi schimba canalul pe ”bulgari” sau pe ”sârbi”, unde ascultam muzică, ciocnind paharele cu vin de la ţară, că şampania era tot mai rară spre sfârşitul anilor 80, şi dorindu-ne sănătate în noul an.

După 23 de ani de la dispariţia comunismului, sărbătoarea laică a Revelionului este încă prezentă în viaţa românilor. Nu ar fi nimic rău în acest fapt, dacă ar exista o anumită moderaţie şi mai ales, dacă românii - care nu ezită să se declare creştini în procent de peste 98% la recensăminte - ar înţelege că ritmul lor sufletesc de viaţă este guvernat de un alt an, nu cel astronomic, ci Anul Bisericesc.
Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră? 

Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar.


În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: (articol integral AICI)

vineri, 15 martie 2013

Biserica lui Hristos şi schimbarea veşmintelor constituţionale ale Cezarului

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în Blogurile Adevărul. Lectură cu folos!

 

Biserica lui Hristos şi schimbarea veşmintelor constituţionale ale Cezarului

În complexa dezbatere privind reforma constituţională a statului român diferite voci din ierarhia Bisericii noastre încep să se facă auzite. Cezarul doreşte să-şi croiască o nouă haină constituţională şi importanţa acestui demers solicită creştinilor să reia cu seriozitate meditaţia despre cum să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Mulţi activişti ai secularismului şi (zic ei!) ai democraţiei moderne, au atins o intensitate atât de mare a asumării propriilor idealuri încât declamă pe oriunde găsesc ocazia că Biserica nu are ce căuta într-o dezbatere constituţională. Statul este şi trebuie să rămână laic şi cu asta, basta! Ce să caute popii şi bisericoşii să-şi dea cu părerea, că doar Dumnezeu nu are vreo treabă cu normele constituţionale.

Dacă ne-am limita la a discuta exclusiv despre caracterul laic al statului, atunci am acorda cu oarecare îngăduinţă dreptate celor care vor să excludă Biserica de la dezbaterea privind viitoarea Constituţie a României. Totuşi, o constituţie se referă la mult mai multe chestiuni, nu doar la laicitate. De aceea, păstrând necesara, în contextul dat, neutralitate faţă de problema laicităţii statului, Biserica are nu numai dreptul, ci mai ales datoria de a se pronunţa în dezbaterea constituţională. Hristos se mărturiseşte nu doar duminica, în biserici şi nu doar în faţa poporului, ci şi în calea dregătorilor cetăţii, la răscruce de drumuri, în fiecare clipă a existenţei noastre.

Ierarhia Bisericii Ortodoxe înţelege importanţa deosebită a reformei constituţionale, însă, în ciuda acestui fapt, a exprimat în aceste zile un dublu discurs, generând o anumită stare de confuzie în rândul clerului şi credincioşilor care aşteaptă un mesaj clar, ferm şi canonic argumentat cu privire la problema viitoarei Constituţii a statului român. În spaţiul public al reformei constituţionale au fost lansate, din zona administraţiei bisericeşti... (articol integral AICI)

miercuri, 6 februarie 2013

Blogurile Adevărul.ro - Despre ofensiva anti-BOR

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat pe Blogurile Adevărul. Lectură cu folos!
 

Ofensiva anti-BOR între superficialitatea politicianistă a ”contestatarilor de serviciu” și autosuficiența arogantă a comunicatorilor administrației bisericești

Vă fac o mărturisire, anume că sunt de acord cu una dintre afirmațiile făcute de colegii din organizațiile neguvernamentale care au semnat scrisoarea deschisă inițiată de Asociația Secular-Umanistă din România, prin care se cere stoparea finanțării cultelor de la bugetul de stat: Sănătatea, Educația și Cercetarea sunt domenii prioritare pentru societatea românească. Într-adevăr, banii alocați de la bugetul statului pentru aceste domenii esențiale pentru sănătatea trupului și a minții națiunii române sunt puțini și foarte prost administrați. Câtă vreme corupția, nepotismul politic, erorile grave de management și sfidarea legii vor guverna instituțiile publice cu activitate în aceste domenii, vom avea spitale infecte, școli în paragină și zero cercetare științifică.
 
Susținerea pe care o acord demersului colegilor mei din societatea civilă se oprește însă, aici. Sunt absolut surprins să descopăr că persoane cu o bogată experiență în activitatea civică au acceptat să vină ”pe piață” cu un text autointitulat ”scrisoare deschisă” grav afectat de superficialitate, politicianism și lipsă de obiectivitate. Să analizăm frazele care se vor a fi ”argumentele decisive” în favoarea stopării finanțării cultelor de la bugetul de stat: „Este anormal ca într-un stat laic sute de milioane de euro din bugetele autorităților de stat, centrale și locale, să fie deturnate de la nevoile reale ale țării spre beneficiul cultelor religioase. Acestea sunt organizații private și trebuie să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor.”
 
O astfel de înșiruire de afirmații poate fi îngăduită, fără a fi crezută ca adevărată, în discursul unui politician mioritic mediocru aflat în campanie electorală și disperată căutare de voturi. Însă atunci când vine din partea unui grup de lideri ai societății civile, formatori de opinie, simți o profundă dezamăgire. Te întrebi: a pătruns politicianismul și în rândul celor care militează pentru libertățile civile?
 
În ”scrisoarea deschisă” se vorbește despre statul laic, însă se uită ”micul amănunt” că... (articol integral AICI)

joi, 10 ianuarie 2013

România celor bolnavi sufletește

Vă ofer spre lectură un editorial pe care l-am publicat pe ZIARE.COM. Lectură cu folos!

România celor bolnavi sufletește

In romani, rareori se trezeste cu deplina intensitate dorinta de a apara vehement sau de a critica furibund Biserica si credinta stramoseasca. Evident, niciuna dintre cele doua atitudini nu are macar vreo firava legatura cu crestinismul ortodox, dar intalnim de cateva ori pe an, prin ziare sau la tv, indivizi al caror fanatism este intrecut doar de ignoranta in cele ale credintei, care ii mana in nesfarsite scandaluri mediatice.

Un asemenea scandal a fost provocat de decizia lui Sergiu Nicolaescu de a-i fi incinerat trupul - apropo, eu nu cunosc inca un document scris si semnat de marele regizor in care sa fie exprimata aceasta alegere.

In scandal, primul pas gresit a fost facut de administratia Bisericii noastre. In Romania... (articol integral AICI)

vineri, 10 februarie 2012

Despre Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun” – câteva gânduri și un îndemn

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am scris și publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA, coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Un articol special despre decizia CEDO de a valida existența Sindicatului preoțesc PĂSTORUL CEL BUN, înființat de un grup de preoți din Oltenia. Lectură cu folos!



Despre Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun” – câteva gânduri și un îndemn

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câștig de cauză preoților sindicaliști din Oltenia obligând statul român să recunoască legalitatea funcționării Sindicatul preoțesc “Păstorul cel bun”. Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o criză gravă, de această dată în pericol fiind însăși stabilitatea canonică și unitatea Bisericii noastre.

Criza a fost provocată de faptul că în interiorul BOR, mecanismele de comunicare, de consultare și de împreună lucrare între membri ierarhiei bisericești sunt afectate de birocrație și de un iz feudal. Cea mai răspândită formă de comunicare oficială între preoți și superiorii administrativi (protopopi, consilieri) sau canonici (episcop, mitropolit, patriarh) o constituie conferința preoțească la nivel de protoierie. În multe situații, modul de organizare a unei asemenea conferințe, transformă o întâlnire ce s-ar dori a fi duhovnicească, într-o simplă formalitate, fără beneficii pentru comunicarea între participanți și fără să se constituie într-un cadru propice discutării și rezolvării diferitelor probleme cu care se confruntă preoții. 

Totuși, există o responsabilitate comună a lipsei de comunicare în structura Bisericii. La nivelul parohiei, Adunarea parohială și Consiliul parohial nu sunt întotdeauna expresia voinței enoriașilor, ci mai curând funcționează conform voinței preotului paroh. La nivelul unei eparhii, situația este asemănătoare, de cele mai multe ori Adunările eparhiale fiind formate din persoane agreate (stabilite?) de ierarhul locului. Adunarea Națională Bisericească, constituită din reprezentanții eparhiilor, devine astfel expresia voinței episcopilor și mitropoliților, și mai puțin, un organ cu adevărat reprezentativ pentru membri Bisericii.


Există și cauze legate de necunoașterea sau mai grav, nerespectarea Canoanelor Bisericii de către unii dintre membri ierarhiei bisericești. Preotul este chemat la ascultare față de ierarh, iar ierarhul este chemat la rându-i, să fie un părinte iubitor pentru preoții din eparhia sa, iar nu un manager sau un comandant de regiment. Nu poate fi negată existența abuzurilor asupra preoților venite din partea unora dintre ierarhi (prin abuz înțelegând nerespectarea Canoanelor) sau a cazurilor de încălcare a Canoanelor de către unii preoți care, în ciuda vociferărilor, și-au meritat mustrarea. Ar fi suficientă dovadă lista diferitelor tensiuni și scandaluri care au ajuns din Biserică în spațiul public. 

Apariția sindicatului preoțesc poate fi cauzată și de dorința unora dintre preoți de a deține un instrument de apărare și promovare a propriilor interese lumești în fața intereselor de aceeași natură ale unora dintre superiori. O simplă analiză a componenței grupului care a inițiat înființarea Sindicatului “Păstorul cel bun” dovedește că mulți dintre fondatori sunt preoți cu situații materiale și profesionale aflate la o distanță considerabilă de starea de sărăcie sau de prigoană atât de vehement invocată ca argument în favoarea ideii de sindicat preoțesc. 

În acest trist context, ne reamintim îndemnul Sfântului Apostol Pavel și-l mărturisim: “Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.” (Faptele Apostolilor 20, 28-30)

sâmbătă, 30 iulie 2011

ANDREI PLEȘU - Despre festivism și triumfalism în administrația bisericească

Vă ofer spre lectură un interesant articol scris de ANDREI PLEȘU și publicat în DILEMA VECHE având ca subiect ispitele festivismului și triumfalismului de care, uneori ne lăsăm amăgiți. Lectură cu folos și cine are urechi de auzit, să audă!


Slujitorul credincios şi înţelept



În două dintre Evanghelii (Matei şi Luca) ni se oferă parabola slujitorului (robului) credincios şi înţelept. E vorba despre un om care, urmînd să plece pentru o perioadă de timp nedeterminată, îl pune pe unul dintre slujitorii săi, mai mare peste toţi ceilalţi, cu îndatorirea „să le dea hrană la timp“. Dacă îşi va face treaba conştiincios, slujitorul acesta va binemerita, la întoarcerea stăpînului, să fie pus „peste toate avuţiile sale“. Dacă nu, dacă se va comporta asemenea unui vătaf brutal şi se va lăsa ademenit de plăcerile şefiei, slujitorul va plăti cu viaţa şi cu sufletul (va fi „despicat în două“ – spune textul – şi azvîrlit în iad, laolaltă cu făţarnicii).

Ca toate parabolele, şi aceasta are mai multe straturi de înţeles. E o referinţă la Judecata de Apoi, la venirea (de neanticipat) a lui Dumnezeu, la datoria de a fi pregătit, clipă de clipă, pentru „evaluarea“ finală. Adresată ucenicilor, parabola aceasta spune însă ceva şi despre oficiul încredinţat de Dumnezeu preoţilor. Ei sînt „puşi“ (adică au un „mandat“, o „delegaţie“) să păstorească comunitatea semenilor lor în intervalul, saturat de aşteptare, dintre ziua de azi şi ziua Judecăţii. Esenţial e faptul că ei nu sînt puşi în postura unor căpetenii severe, a unor distribuitori de porunci, a unor „stăpîni“. Ceea ce li se cere e să dea hrană la timp celor pe care îi păstoresc, adică să le fie de folos, să-i slujească, să-i gospodărească, să le întreţină metabolismul spiritual. Atît. „Stăpînul“ nu le-a încredinţat, cu alte cuvinte, rolul său, ci i-a făcut „mai mari“ într-o activitate subalternă: nobilă, de neînlocuit, dar auxiliară. A operat, aşadar, un transfer, temporar, de responsabilitate. Cei care înţeleg acest transfer drept legitimare personală, drept „elecţiune“ care îndeamnă la ştăbie arbitrară şi vanitoasă, vor cădea în păcatul făţărniciei şi vor fi evacuaţi.

Parabola aceasta îmi vine în minte ori de cîte ori slujitorii Bisericii mele alunecă spre triumfalism, suficienţă, mîndrie lumească şi eficienţă lucrativă. Cînd aud, de pildă, că un preot din Ardeal, lîngă corpul neînsufleţit al unui enoriaş (întîmplător un mare poet), comunică apropiaţilor că defunctul e în urmă cu plata cotizaţiei parohiale. Sau cînd văd, cum am văzut cu ceva timp în urmă, un alt preot snopindu-l în bătaie pe unul dintre reprezentanţii turmei sale. De asemenea, cînd unele publicaţii religioase sau posturi de televiziune „de profil“ adoptă tonul şi limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi şi teologi vorbesc despre „Biserica noastră“ cum vorbeau activiştii de pe vremuri despre partid, sau cum vorbesc gaiţele patriotice despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deşartă. Ca şi cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-şi facă chip cioplit, să se înalţe pe sine, iar rostul slujitorilor ei – să-şi înflorească portretul. Ştiu cît de antipatic devin, pentru unii, spunînd astfel de lucruri. Dar, în fond, sînt parte a acestei Biserici şi pot fi mîhnit de unele semne de nevrednicie, aşa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sînt şi eu dintre „robii“ care trebuie hrăniţi de alţi robi, chemaţi, „sezonier“, la dregătorii veghetoare şi slujitoare. Sînt îndreptăţit, deci, să mă plîng cînd nu-mi primesc hrana „la timp“ sau cînd primesc hrană nepotrivită. Am fost martor, în aceste zile, la aniversarea celor 60 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Daniel, patriarhul creştinătăţii româneşti. 
 
Mă adaug, sincer, celor care i-au spus, cu acest prilej, „La mulţi şi spornici ani!“. M-am numărat, la începutul mandatului său, printre cei care s-au bucurat public de ceea ce mi se părea o alegere optimă. Îi ştiu calităţile, vigoarea şi tenacitatea organizatorică, zelul. Dar trebuie să mărturisesc că desfăşurarea momentului aniversar m-a întristat. Lucrurile au căpătat o turnură excesivă, pe care Prea Fericitul ar fi putut-o ajusta. Aniversarea în sine era firească. Dar stilul ei mi-a amintit de o nu prea fericită „tradiţie omagială“ autohtonă. „Album aniversar“, „Volum omagial“, film documentar realizat de Trinitas, ceremonii ample, discursuri înaripate, texte riscînd idolatria, cînd nu frizau prostul gust (ziarul Lumina a recurs, flasc, la toate clişeele acestui tip de eveniment: Patriarhul s-a născut „în zilele fierbinţi ale lunii lui Cuptor“, la Dobreşti, „un sat binecuvîntat de Dumnezeu cu oameni credincioşi“. „Încă de la o vîrstă fragedă…“ etc. etc.). Nu cred că aşa se sărbătoreşte un slujitor, un rob al lui Dumnezeu, un om care a ales, prin călugărie, nu doar lepădarea de lume, ci şi lepădarea de sine. Cei care asmut asupra lui toate hergheliile preamăririi lumeşti nu-i fac nici un serviciu.

miercuri, 16 februarie 2011

Refuzăm oferta vidului spiritual - declaraţie de presă a Patriarhiei Române

Vă ofer spre lectură răspunsul Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase în școli”, lansată de Asociația Secular Umanistă din România (ASUR). Vă mărturisesc că am avut o plăcută surpriză citind acest răspuns care iese din tiparele lipsite de profesionalism, cu care resemnat mă obişnuisem, ale comunicatelor de presă oficiale lansate de responsabilii PR din administraţia bisericească. Documentul pe care vă invit să-l lecturaţi este scris de o mână de cunoscător şi oferă argumente solide pe care le putem folosi în lupta noastră de a apăra ora de religie în şcoala românească:


Refuzăm oferta vidului spiritual

ASUR: „Prevederile legii 1/2011 în privinţa predării religiei în şcoli vin în contradicţie cu Constituţia României, cu legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu codul muncii şi chiar şi cu legea cultelor.”

Predarea religiei în şcolile de stat se face în conformitate cu art. 32, alin. (7) din Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. În mod similar, Legea educaţiei naţionale prevede în art. 18, alin. (1): „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”.

Dacă Legea educaţiei naţionale se află în conflict cu Constituția României, este misiunea Curții Constituționale să decidă. Interpretarea oferită de ASUR este una tendenţioasă, menită să legitimeze această acțiune de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). De altfel, tonul profund anti-BOR arată că ASUR promovează un umanism antireligios. ASUR se face astfel continuatoarea procesului de ateizare „prin informare”, pe care comunismul l-a propus României, timp de 45 de ani, cu roadele dureroase pe care le resimţim şi acum.

ASUR: „Lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii religiei în şcoală, fapt ce violează art 29, al. (1) din Constituţie.”

În conformitate cu art. 32, alin. (1) şi art. 3, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, este obligatorie prezenţa religiei printre celelalte discipline din schema orară (nu la dispoziţia conducerii şcolii), dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de religie. La solicitarea scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie; în acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina religie (art. 18, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale). Această prevedere a legii este adusă la cunoştinţa părinţilor de către diriginţi sau învăţători, la început de an şcolar.

ASUR: „Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sunt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune.”

Este datoria tuturor celor angrenați în sistemul educativ, profesori, elevi și părinți, să vegheze la respectarea prevederilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, credem că intervenţia denigratoare la adresa religiei în şcoală, prin promovarea de sloganuri şi concepţii insuficient susţinute pe fapte reale, este o agresiune inacceptabilă, care afectează fondul sufletesc al persoanelor aflate în procesul educativ.

ASUR: „Interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani, este în contradicţie cu art 3, al (2) din legea cultelor.”

Art. 3, alin. (2) din Legea cultelor menționează alegerea religiei copilului, iar nu studiul ei. În plus, art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege prevede: „Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri”. Aşadar, acest aspect intră sub incidența voinţei familiei. Mâine, probabil, ASUR va cere şi desfiinţarea familiei, pentru că nu se încadrează în doctrina sa ideologică, anulând astfel orice drept al părinţilor asupra copiilor.

ASUR: „Poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţământ trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie predată istoria religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acesta.”

Valorile propuse de disciplina religie sunt diferite de cele propuse în cadrul cursurilor de istoria religiilor. Întrucât aceste valori spirituale şi morale stau la baza culturii europene şi naţionale, elevii trebuie să aibă acces în mod liber la ele. Rolul lor formativ este temeinic demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu. Astfel, rezultatele cercetării naţionale „Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie din România”, realizată în anul 2008 în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, arată că 85,7% dintre elevi, 91,4% dintre părinţi şi 88,6% dintre profesorii diriginţi consideră credinţa religioasă ca fiind importantă în viaţa lor.

Fundamentalismul antireligios al ASUR relativizează identitatea de credinţă a elevului sau a părinţilor acestuia şi o reduce la un fenomen al trecutului (istoria religiilor). De fapt, sub pretextul promovării umanismului, ASUR militează pentru eliminarea religiei din cultura copilului, nu doar pentru alternarea informaţiei. Niciunul dintre demersurile ASUR nu inspiră convingerea că, în cazul în care copilul ar vrea să fie educat religios, iar familia s-ar opune, ASUR e gata să militeze pentru acest drept al copilului!

ASUR: „maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării”.

Acuzaţia este injustă, deoarece educaţia religioasă are ca scop cultivarea propriei identităţi spirituale a elevului şi promovarea iubirii de Dumnezeu şi de oameni în comportamentul său din societate.

ASUR: „predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios”.

Predarea în școli a religiei se face pe o bază teoretică şi la nivel general, ea urmărind formarea sau educaţia spirituală a elevului. Aşa cum geografia oferă cunoaşterea configurației spațiale a Pământului, esențială pentru cunoașterea patriei și planetei, iar istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și între popoare. Drept urmare, a afirma că studiul religiei în școală este o îndoctrinare, dovedeşte faptul că viziunea clar anti-religioasă pe care o oferă ASUR nu este nicidecum integrativă, ci una exclusivistă.

ASUR: „se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul: să ne alegem prieteni credincioşi sau prin catalogarea drept 'păcătoşi' a celor care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”.

Biserica Ortodoxă Romană, prin relațiile pe care le are cu alte culte, atât din România, cât și din afara țării, nu dă dovadă de exclusivism. Nicăieri în învățătura creștin-ortodoxă nu se precizează faptul că cei care sunt de altă religie sau confesiune sunt ”păcătoși”. Mai mult, constatăm că pentru ASUR a fi ortodox înseamnă anti-ştiinţific, bigot, izolat. Deşi liberali în gândire, membrii ASUR devin extrem de intoleranţi şi exclusivişti când e vorba de religie.

ASUR: „profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească. În caz contrar, li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă.”

Profesorii de religie nu se află ”la cheremul” nimănui din structura Bisericii Ortodoxe Române când aceștia predau disciplina religie în școlile publice din țara noastră. Ei sunt angajați ai unei instituții de învățământ și respectă ca oricare alt profesor, regulamentele de organizare ale acesteia, fundamentate pe Legea educației naţionale. Ora de religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației și cultele religioase recunoscute oficial de stat (art. 18, alin. (3) din Legea educaţie naţionale). Cazurile de indisciplină ale profesorilor sunt sancţionate potrivit reglementărilor în vigoare.

ASUR: „şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre 'păcat', 'iad' şi 'diavoli', inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a 'poruncilor' îi condamnă la 'osînda veşnică'.

Reprezentanţii ASUR prezintă problema păcatului în mod simplist şi superficial, nu existenţial şi social. Libertatea omului nu este indiferență spirituală, ci capacitatea acestuia de a alege valori care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane. În acest sens, valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate și virtuțile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității. Religia îl învață pe copil și pe tânăr iubirea față de Dumnezeu și de oameni, credința, speranța și solidaritatea, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, dărnicia și hărnicia, sfințenia vieții, valoarea eternă a ființei umane, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți şi fapte bune.

ASUR: „Pentru evitarea potenţialelor abuzuri împotriva acelor copii care studiază totuşi religia, ASUR recomandă părinţilor următoarele:
• să ceară referinţe despre persoana care predă orele de religie
• să solicite planurile lecţiilor care urmează a fi predate copiilor
• să discute periodic cu copilul şi să îi explice de ce la orele de religie i se predau lucruri în contradicţie flagrantă cu cele învăţate la celelalte materii
• să fie atenţi la apariţia unor modificări radicale de comportament a copiilor (dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni etc.) şi, dacă este cazul, să apeleze la consiliere psihologică.”


Biserica Ortodoxă Română, prin predarea religiei în școală, propune modele viabile de bunătate și sfințenie, oferind tinerilor repere în viața de familie și în viaţa socială. Educația religioasă reprezintă un factor de stabilitate și de comuniune în societatea românească și nicidecum ”dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriție, înstrăinare de prieteni”. Ea apără și promovează identitatea spirituală și demnitatea persoanei care trăiește astăzi într-o lume din ce în ce mai pluralistă, confuză și individualistă din punct de vedere spiritual și social, unde prinde tot mai mult contur un model degenerativ de viaţă în care sunt la modă: minciuna, hoția, corupția, înșelăciunea, trădarea, vulgaritatea, pornografia, violența de toate tipurile etc. Toate acestea, însă, reprezintă negarea valorilor creştine tradiționale.

Textul ASUR este vădit anti-creștin, de factură umanist-ateistă, când insinuează că Biserica susține adevărul în contrast cu știința. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei zis „ştiinţific” şi impus în școlile de stat, contrar voinței unui popor religios, ne-au învățat să nu mai dorim cultură fără credință, știință fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaștere fără comuniune, filosofie fără speranță și, îndeosebi, școală fără suflet, adică educație fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existențiale și a formării spirituale a tinerilor.

ASUR: „Includerea din oficiu a elevilor la orele de religie, fără a ţine cont de opinia lor, încalcă art 24, al (1) şi articolul 25 din legea drepturilor omului.”

Biserica propune, nu impune valori. Întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităților locale, în concordanță cu prevederile articolului 26 alin (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor”. Aşadar, Biserica respectă şi binecuvintează, în acelaşi timp, libertatea copiilor şi a părinţilor acestora.

marți, 2 noiembrie 2010

Despre o ştire de presă...

Am aflat dis-de-dimineaţă că se scrie despre mine în presa noastră bisericească. Vestea mi-a fost confirmată din vreo trei "surse", aşa cum ne învaţă orice manual pentru jurnaliştii începători, adică de amicul meu din Patriarhie şi de încă vreo doi colegi din centrul eparhial al Arhiepiscopiei, aşa că surpriza mea a fost totală. Ajuns acasă, mai spre seară, am intrat pe pagina de internet a Ziarului Lumina să am confirmarea finală. Se scria, în două paragrafe (iată şi link-ul aici), despre Slujba de Sfinţire pe care am oficiat-o în saloanele Secţiei de Oncopediatrie a spitalului unde slujesc. Cei care îmi vizitează blogul au citit încă de duminică despre acest mic eveniment.




Le mulţumesc colegilor de la Ziarul Lumina - Ediţia de Oltenia că au găzduit această mică ştire despre un mic eveniment din activitatea mea de preot. Dumnezeu să le dăruiască puterea de a păstra duhul creştin al faptelor bune săvârşite de preoţii şi credincioşii Bisericii noastre, atunci când aşează aceste fapte în haina, uneori strâmtă, pe care e nevoită să o îmbrace ştirea de presă.

M-ar bucura ca autoarea micului articol, colaboratoarea Ediţiei de Oltenia a Ziarului Lumina, domnişoara Marinela Porneală, sora fostului meu coleg de birou, părintele consilier cultural Claudiu Porneală, o educatoare creştină cu suflet mare şi care îşi iubeşte profesia, să accepte propunerea pe care i-am făcut-o acum ceva vreme de a participa, ca voluntar, la grupul de sprijin pe care l-am organizat, încă de anul trecut, pentru copiii bolnavi de cancer din secţie. M-ar bucura tot aşa de mult să primesc un sprijin mai consistent din partea administraţiei bisericeşti şi a organizaţiilor creştin-ortodoxe păstorite de Biserica noastră în alinarea suferinţei acestor copii. M-ar bucura să fac mai mult decât fac pentru Hristos şi pentru aceşti copii , "căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 19).

Mulţumesc pentru publicare. Aştept voluntari la grupul de susţinere din Secţia de Oncopediatrie şi orice fel de ajutor pentru aceşti copii nevinovaţi care poartă crucea păcatelor neamului în care s-au născut.