Ora de Religie – O victorie care trebuie să dea de gândit

În agora românească, pentru prima oară în istoria noastră post-decembristă, s-au confruntat direct şi incisiv forţele anti-clericale, seculariste şi forţele creştine, bisericeşti. Miza imediată a acestei confruntări a fost Ora de Religie, dar implicaţiile sunt cu mult mai mari şi cu efecte în timp încă dificil de estimat.

La finalul confruntării, victoria este a Bisericii. Conform Ministerului Educaţiei, ”până vineri, 6 martie, ora 18:00, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.645 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.” Altfel spus, tabăra anti-clericală şi secularistă înregistrează o înfrângere deplorabilă, căci părinţii şi elevii români, în marea lor majoritate, au decis că Ora de Religie este folositoare.

Care au fost motivele acestei înfrângeri fără replică a seculariştilor?

Înainte de toate, există un motiv moral. Seculariştii nu au acţionat din dorinţa de a oferi o alternativă morală la educaţia religioasă. Fantoşa cu ”Istoria Religiilor”, promovată ca aşa-zisă alternativă, exprimă fie o imaturitate conceptuală, fie rea-voinţă pentru că din ”Istoria Religiilor” nu poţi învăţa un sistem de norme morale, ci doar... o istorie despre religii. Propunerea ca "Educaţia civică" să fie variantă la Ora de Religie este identic de superficială, pentru că la ora de educaţie civică înveţi despre ce înseamnă a fi cetăţean, despre drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, nu despre sensul vieţii ori despre vreo morală superioară. 

Orbiţi în dorinţa lor de a lovi cu orice preţ în Biserică, de a izgoni Biserica din spaţiul public şi mai ales, de a seculariza forţat şi la modul absolut şcoala românească, în detrimentul tradiţiei colaborării străvechi dintre şcoala românească şi Biserică - întreruptă doar de dictatura comunistă - activiştii secularişti şi anti-clericali au devenit antipatici pentru cei mai mulţi dintre români şi surprinzător, au reuşit "performanţa" să transforme Biserica într-o victimă a contextului. Spun surprinzător pentru că atmosfera în care a fost lansată campania împotriva Orei de Religie era extrem de toxică Bisericii lui Hristos, datorită feluritelor acuze aduse mai ales Bisericii Ortodoxe, despre colaborarea cu mediul politic, afacerile lumeşti etc. (articol integral -ADEVĂRUL-)

Ora de Religie – "piatră de poticnire" pentru atei şi "probă de foc" pentru credincioşi

Educaţia religioasă în şcoala românească a alungat, în anii 90, demonul a ceea ce a fost educaţia socialistă şi marxistă a regimului ateist ceauşist. După 25 de ani de la căderea comunismului, seminţele otrăvite pe care acest regim criminal le-a sădit în sufletele noastre dau proaste roade, inspirând o nouă mişcare ateistă, îmbrăcată în hainele aşa-zisei modernităţi şi predicând o secularizare absolută a statului şi societăţii noastre.

Surprinzător şi iritant pentru adversarii Bisericii, reacţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Patriarhiei Române a fost promptă şi eficientă. În campania de apărare şi promovare a Orei de Religie în şcoala românească, Biserica a dovedit că atât în adâncurile neştiute ale comunităţilor româneşti, cât şi în rândul elitelor, există sentimentul de loialitate faţă de educaţia religioasă a copiilor noştri. 

Biserica Ortodoxă Română nu este singură în lupta pentru apărarea Orei de Religie, deşi principalele atacuri de presă şi ale părţii ateiste din societatea civilă românească au fost orientate spre aceasta. 

Principalele culte religioase din Statul Român, întrunite în şedinţa de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, din 28 februarie 2015, sub preşedenţia IPS Părintele Ioan Robu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Romano – Catolic de Bucureşti, au adoptat Apelul Comun „Lumină pentru Viaţă”. Importanţa Orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor.

***

Dragii noştri părinţi, Dumnezeu îngăduie pentru păcatele noastre să trecem prin această „probă de foc” – apărarea Orei de Religie în şcoala românească. Urmând poruncile lui Dumnezeu şi pilda Sfinţilor Săi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom face datoria şi vom mărturisi adevărul credinţei noastre. 

Dragii noştri părinţi, cel mai frumos dar pe care îl veţi face copiilor voştri este floarea mântuirii răsărită din veşnica primăvară a împreună vieţuirii cu Dumnezeu! Mergeţi la şcoala copiilor voştri şi faceţi cerere ca aceştia să fie înscrişi la Ora de Religie. Sesizaţi autorităţilor în drept şi reprezentanţilor cultului dvs. religios orice tentativă prin care s-ar încerca să vă fie oprită exercitarea dreptului dvs. de a vă înscrie copiii la Ora de Religie. 

Vorbiţi cu copiii voştri, mărturisiţi-le că adevărata viaţă este a urma poruncile lui Dumnezeu şi îndemnaţi-vă copiii să participe la Ora de Religie. 

Părinţi, înscrieţi-vă copiii la Ora de Religie! (articol integral -Blogurile ADEVĂRUL-)

Despre educaţia religioasă a copiilor noştri - asumarea răspunderii pentru dimensiunea morală a viitorului naţiunii române

Dezbaterea intensă cu privire la prezenţa orei de Religie în şcoala românească, provocată de "piatra" aruncată de Curtea Constituţională în balta vremurilor tulburi pe care le trăim, va avea ca efect cu mult mai mult decât păstrarea sau dispariţia unei discipline din programa şcolară. De fapt, dezbatem dacă noi, părinţii, vom accepta îngrădirea treptată a dreptului copiilor noştri de a învăţa, la şcoală, despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni.

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la ora de Religie nu reprezintă doar un act juridic de interpretare şi aplicare a Constituţiei României. Dacă ar fi doar atât, atunci magistraţii Curţii, profesorul Emil Moise, cel care a sesizat CCR, precum şi noi, preoţii lui Hristos am avea, poate, o scuză la scaunul de judecată al generaţiilor viitoare şi mai ales, la Judecata lui Dumnezeu. Ar fi prea simplu şi ar fi un neadevăr să credem că semnificaţia şi implicaţiile deciziei CCR se limitează doar la sfera juridică generală şi în speţă, constituţională.

Patriarhia Română şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au respectat, în comunicarea lor cu CCR şi cu factorii de decizie politică, exigenţele diplomaţiei, pedagogia catehezei şi apelul la bunul simţ general. Probabil că mai este nevoie de ceva timp, până ce vom înţelege că uneori, în situaţii de primejdie pentru credinţă, mărturisirea lui Hristos nu mai poate fi făcută în tradiţionala şi confortabila tonalitate a "simfoniei bizantine" - acea deja iluzorie, în timpurile noastre de degradare morală a Statului şi Naţiunii, împreună lucrare între Biserică şi Stat.

Adevărul trebuie mărturisit cu fermitate şi curaj, nu din afara cetăţii, ci din interiorul ei, asumându-ne situaţia de criză în care se află cetate pentru că şi noi ne numărăm printre autorii crizei şi totodată, suportăm, ca victime, efectele ei. Cetatea românească se află într-o asemenea situaţie de criză. Această acţiune de limitare a prezenţei orei de Religie în şcoala românească, declanşată de profesorul Emil Moise şi confirmată de CCR, este expresia, de fapt, a crizei morale a naţiunii române, a statului român şi implicit - trebuie să ne asumăm partea noastră de vină în faţa lui Dumnezeu - a crizei în care se află activitatea misionară, de catehizare şi de educaţie religioasă a Bisericii noastre.

Curtea Constituţională, înalta instanţă chemată să păzească felul în care se respectă legea fundamentală a cetăţii româneşti, Constituţia, a decis nu numai asupra unor aspecte juridice de constituţionalitate/neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a decis asupra unei importante părţi a dimensiunii morale a viitorului naţiunii române într-un mod în care această dimensiune este pusă sub semnul întrebării. (articol integral -aici-)

Refuzăm oferta vidului spiritual - declaraţie de presă a Patriarhiei Române

Vă ofer spre lectură răspunsul Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase în școli”, lansată de Asociația Secular Umanistă din România (ASUR). Vă mărturisesc că am avut o plăcută surpriză citind acest răspuns care iese din tiparele lipsite de profesionalism, cu care resemnat mă obişnuisem, ale comunicatelor de presă oficiale lansate de responsabilii PR din administraţia bisericească. Documentul pe care vă invit să-l lecturaţi este scris de o mână de cunoscător şi oferă argumente solide pe care le putem folosi în lupta noastră de a apăra ora de religie în şcoala românească:

Refuzăm oferta vidului spiritual

ASUR: „Prevederile legii 1/2011 în privinţa predării religiei în şcoli vin în contradicţie cu Constituţia României, cu legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu codul muncii şi chiar şi cu legea cultelor.”

Predarea religiei în şcolile de stat se face în conformitate cu art. 32, alin. (7) din Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. În mod similar, Legea educaţiei naţionale prevede în art. 18, alin. (1): „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”.

Dacă Legea educaţiei naţionale se află în conflict cu Constituția României, este misiunea Curții Constituționale să decidă. Interpretarea oferită de ASUR este una tendenţioasă, menită să legitimeze această acțiune de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). De altfel, tonul profund anti-BOR arată că ASUR promovează un umanism antireligios. ASUR se face astfel continuatoarea procesului de ateizare „prin informare”, pe care comunismul l-a propus României, timp de 45 de ani, cu roadele dureroase pe care le resimţim şi acum.

ASUR: „Lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii religiei în şcoală, fapt ce violează art 29, al. (1) din Constituţie.”

În conformitate cu art. 32, alin. (1) şi art. 3, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, este obligatorie prezenţa religiei printre celelalte discipline din schema orară (nu la dispoziţia conducerii şcolii), dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de religie. La solicitarea scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie; în acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina religie (art. 18, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale). Această prevedere a legii este adusă la cunoştinţa părinţilor de către diriginţi sau învăţători, la început de an şcolar.

ASUR: „Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sunt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune.”

Este datoria tuturor celor angrenați în sistemul educativ, profesori, elevi și părinți, să vegheze la respectarea prevederilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, credem că intervenţia denigratoare la adresa religiei în şcoală, prin promovarea de sloganuri şi concepţii insuficient susţinute pe fapte reale, este o agresiune inacceptabilă, care afectează fondul sufletesc al persoanelor aflate în procesul educativ.

ASUR: „Interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani, este în contradicţie cu art 3, al (2) din legea cultelor.”

Art. 3, alin. (2) din Legea cultelor menționează alegerea religiei copilului, iar nu studiul ei. În plus, art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege prevede: „Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri”. Aşadar, acest aspect intră sub incidența voinţei familiei. Mâine, probabil, ASUR va cere şi desfiinţarea familiei, pentru că nu se încadrează în doctrina sa ideologică, anulând astfel orice drept al părinţilor asupra copiilor.

ASUR: „Poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţământ trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie predată istoria religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acesta.”

Valorile propuse de disciplina religie sunt diferite de cele propuse în cadrul cursurilor de istoria religiilor. Întrucât aceste valori spirituale şi morale stau la baza culturii europene şi naţionale, elevii trebuie să aibă acces în mod liber la ele. Rolul lor formativ este temeinic demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu. Astfel, rezultatele cercetării naţionale „Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie din România”, realizată în anul 2008 în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, arată că 85,7% dintre elevi, 91,4% dintre părinţi şi 88,6% dintre profesorii diriginţi consideră credinţa religioasă ca fiind importantă în viaţa lor.

Fundamentalismul antireligios al ASUR relativizează identitatea de credinţă a elevului sau a părinţilor acestuia şi o reduce la un fenomen al trecutului (istoria religiilor). De fapt, sub pretextul promovării umanismului, ASUR militează pentru eliminarea religiei din cultura copilului, nu doar pentru alternarea informaţiei. Niciunul dintre demersurile ASUR nu inspiră convingerea că, în cazul în care copilul ar vrea să fie educat religios, iar familia s-ar opune, ASUR e gata să militeze pentru acest drept al copilului!

ASUR: „maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării”.

Acuzaţia este injustă, deoarece educaţia religioasă are ca scop cultivarea propriei identităţi spirituale a elevului şi promovarea iubirii de Dumnezeu şi de oameni în comportamentul său din societate.

ASUR: „predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios”.

Predarea în școli a religiei se face pe o bază teoretică şi la nivel general, ea urmărind formarea sau educaţia spirituală a elevului. Aşa cum geografia oferă cunoaşterea configurației spațiale a Pământului, esențială pentru cunoașterea patriei și planetei, iar istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și între popoare. Drept urmare, a afirma că studiul religiei în școală este o îndoctrinare, dovedeşte faptul că viziunea clar anti-religioasă pe care o oferă ASUR nu este nicidecum integrativă, ci una exclusivistă.

ASUR: „se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul: să ne alegem prieteni credincioşi sau prin catalogarea drept 'păcătoşi' a celor care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”.

Biserica Ortodoxă Romană, prin relațiile pe care le are cu alte culte, atât din România, cât și din afara țării, nu dă dovadă de exclusivism. Nicăieri în învățătura creștin-ortodoxă nu se precizează faptul că cei care sunt de altă religie sau confesiune sunt ”păcătoși”. Mai mult, constatăm că pentru ASUR a fi ortodox înseamnă anti-ştiinţific, bigot, izolat. Deşi liberali în gândire, membrii ASUR devin extrem de intoleranţi şi exclusivişti când e vorba de religie.

ASUR: „profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească. În caz contrar, li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă.”

Profesorii de religie nu se află ”la cheremul” nimănui din structura Bisericii Ortodoxe Române când aceștia predau disciplina religie în școlile publice din țara noastră. Ei sunt angajați ai unei instituții de învățământ și respectă ca oricare alt profesor, regulamentele de organizare ale acesteia, fundamentate pe Legea educației naţionale. Ora de religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației și cultele religioase recunoscute oficial de stat (art. 18, alin. (3) din Legea educaţie naţionale). Cazurile de indisciplină ale profesorilor sunt sancţionate potrivit reglementărilor în vigoare.

ASUR: „şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre 'păcat', 'iad' şi 'diavoli', inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a 'poruncilor' îi condamnă la 'osînda veşnică'.

Reprezentanţii ASUR prezintă problema păcatului în mod simplist şi superficial, nu existenţial şi social. Libertatea omului nu este indiferență spirituală, ci capacitatea acestuia de a alege valori care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane. În acest sens, valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate și virtuțile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității. Religia îl învață pe copil și pe tânăr iubirea față de Dumnezeu și de oameni, credința, speranța și solidaritatea, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, dărnicia și hărnicia, sfințenia vieții, valoarea eternă a ființei umane, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți şi fapte bune.

ASUR: „Pentru evitarea potenţialelor abuzuri împotriva acelor copii care studiază totuşi religia, ASUR recomandă părinţilor următoarele:
• să ceară referinţe despre persoana care predă orele de religie
• să solicite planurile lecţiilor care urmează a fi predate copiilor
• să discute periodic cu copilul şi să îi explice de ce la orele de religie i se predau lucruri în contradicţie flagrantă cu cele învăţate la celelalte materii
• să fie atenţi la apariţia unor modificări radicale de comportament a copiilor (dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni etc.) şi, dacă este cazul, să apeleze la consiliere psihologică.”

Biserica Ortodoxă Română, prin predarea religiei în școală, propune modele viabile de bunătate și sfințenie, oferind tinerilor repere în viața de familie și în viaţa socială. Educația religioasă reprezintă un factor de stabilitate și de comuniune în societatea românească și nicidecum ”dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriție, înstrăinare de prieteni”. Ea apără și promovează identitatea spirituală și demnitatea persoanei care trăiește astăzi într-o lume din ce în ce mai pluralistă, confuză și individualistă din punct de vedere spiritual și social, unde prinde tot mai mult contur un model degenerativ de viaţă în care sunt la modă: minciuna, hoția, corupția, înșelăciunea, trădarea, vulgaritatea, pornografia, violența de toate tipurile etc. Toate acestea, însă, reprezintă negarea valorilor creştine tradiționale.

Textul ASUR este vădit anti-creștin, de factură umanist-ateistă, când insinuează că Biserica susține adevărul în contrast cu știința. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei zis „ştiinţific” şi impus în școlile de stat, contrar voinței unui popor religios, ne-au învățat să nu mai dorim cultură fără credință, știință fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaștere fără comuniune, filosofie fără speranță și, îndeosebi, școală fără suflet, adică educație fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existențiale și a formării spirituale a tinerilor.

ASUR: „Includerea din oficiu a elevilor la orele de religie, fără a ţine cont de opinia lor, încalcă art 24, al (1) şi articolul 25 din legea drepturilor omului.”

Biserica propune, nu impune valori. Întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităților locale, în concordanță cu prevederile articolului 26 alin (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor”. Aşadar, Biserica respectă şi binecuvintează, în acelaşi timp, libertatea copiilor şi a părinţilor acestora.