Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu legitim al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-mamă Elena. Mulţi dintre români nu cunosc adevărul despre Regele Mihai. Istoria pervertită de regimul comunist, rescrisă într-o cheie naţionalist-comunistă, a insistat să-l transforme pe Regele Miha dintr-un erou, într-un trădător. Nimic mai fals, nimic mai meschin. După Decembrie 1989, conducerea politică neo-comunistă a activistului PCR Ion Iliescu, a manipulat masele ignorante şi a indus ideea că întoarecerea în ţară a Regelui Mihai ar fi însemnat instaurarea unui regim al "moşierilor şi patronilor exploatatori"! Mulţi români l-au crezut pe comunistul Ion Iliescu şi au scandat "Nu ne vindem ţara!", "Noi muncim, noi nu gândim!", "Când Iliescu apare, soarele răsare!". Nu a răsărit soarele, ci s-a aşternut întunericul adus de jaful comis de noua burghezie, membrii eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii Statului, cei care acum formează majoritatea clasei politice şi sunt "soldaţi" în armata "mogulilor buni şi răi", a jefuitorilor de ţară!
Regele Mihai a revenit în ţară, într-un sfârşit, atunci când neocomuniştii au considerat că nu mai reprezintă un pericol. Cu demnitate, Regele Mihai şi-a slujit ţara pe tronul de domnitor, în exil şi după reîntoarcerea în ţară, dovedind o rară capacitate de a ierta şi o exemplară înţelepciune de a sluji acest popor rătăcit şi trădat de conducătorii săi.
Regele Mihai a împlinit 89 de ani, el este Istorie vie! Vă dăruiesc câteva mărturisiri despre atitudinea Regelui Mihai în momentele de mare cumpănă pentru poporul nostru. Dumnezeu să vă binecuvinteze, Majestate!
* * * * * * *
Despre 23 August 1944
Generalul AUREL ALDEA
"Acesta este adevarul"
- Document din arhivele Securitatii -
Autor: Claudiu Secaşiu
(...) In dimineata zilei, pe la ora 8, am fost chemat la telefon de o doamna, care mi-a comunicat ca d-l general Radescu doreste sa ma vada. Am ramas foarte surprins si intrigat, de unde stia ca ma gasesc în Bucuresti si ce ar dori de la mine. Pe la ora 10, am fost la domnia sa acasa. Am asteptat putin în birou, fiindca sedea de vorba cu alta persoana, într-o camera alaturata.
Dupa câteva minute, si-a facut aparitia. Parea foarte aferat si bine dispus. M-a întâmpinat astfel: „Draga Aldea, sa intram direct în materie. Este vorba ca sa formez noul guvern si as dori sa stiu daca vrei sa ma ajuti, primind fie Ministerul de Interne, fie pe cel al Agriculturii" l-am raspuns: „D-le general, va multumesc pentru încredere si va stau la dispozitie, dar eu stiu ca daca se face un nou guvern, îl va prezida d-l Maniu”. "Nu", mi-a ripostat d-l general, „Maniu nu vrea sa formeze guvernul; au fost la mine astazi de dimineata oameni de-al lui si mi-au comunicat ca el refuza sa formeze guvernul". „Da", am spus eu, „dar guvernul se ofera de Majestatea Sa; de unde stiti ca o sa va însarcineze pe dvs. cu formarea lui?" „Stiu", mi-a replicat d-l general, „ca regele vrea sa însarcineze pe Sanatescu, dar toata lumea spune ca eu sunt cel mai indicat".
Cu aceasta s-a terminat întrevederea. M-am dus direct la Palat. Am gasit pe generalul Sanatescu la birou si i-am povestit cele întâmplate. Dupa câteva minute, am mers împreuna în camera alaturata, a aghiotantilor, unde regele urmarea pe harta mersul operatiunilor. Ne-am documentat si noi. Regele a parasit camera, împreuna cu generalul Sanatescu. La scurta vreme, acesta a venit la mine si mi-a spus ca Majestatea Sa ma roaga sa dejunez la Palat, fiindca Antonestii s-au anuntat ca vor veni dupa masa. Natural, am acceptat, si la acest dejun, care a avut loc în locuinta regelui, în dosul Palatului, au luat parte, în afara de Majestatea Sa, generalul Sanatescu, d-l Stîrcea, d-l Niculescu-Buzesti, eu, d-l Ioanitiu si colonelul Ionescu Emilian.
Dupa ce ne-am ridicat de la masa, am trecut într-o camera alaturi de dormitor, din care se vedea curtea care despartea Palatul de locuinta. Am început sa facem consideratii asupra obiectului audientei solicitate de Antonesti, în vreme ce colonelul Ionescu Emilian pregatea o echipa de subofiteri înarmati, care, sub comanda maiorului Dumitrescu din Batalionul de Garda al Palatului, avea sa aresteze pe cei doi Antonesti.
Din consideratiunile facute de noi, rezulta ca maresalul putea:
a) Sa prezinte demisia guvernului, în acest caz, se primea demisia, fara a se trece la arestare.
b) Sa comunice ca s-a decis sa lupte mai departe. Consecinta era arestarea imediata si formarea unui nou guvern, care sa ceara armistitiu.
c) Sa arate hotarârea de a încheia armistitiul cu Aliatii. Pentru acest caz, maresalul trebuia sa arate ce pregatiri politice facuse anterior, pentru a avea siguranta ca armistitiul se primeste si se încheie în bune conditiuni.
O incompleta pregatire trebuia urmata de arestare. O oferta pentru armistitiu din partea regelui si a noului guvern avea sa fie altfel primita de Aliati. Se scontau conditii mai avantajoase, în plus, autoritatea regelui de a ordona întoarcerea armelor contra germanilor nu putea fi egalata de autoritatea maresalului, care n-ar fi putut da acest ordin. La toate acestea, se mai adauga entuziasmul întregii tari, care scapa de un regim dictatorial. Dragostea pentru rege avea sa iasa sporita, iar regalitatea întarita, dupa ce atâtia ani fusese înjosita si nesocotita.
Toti cei ce asteptam alaturi de rege eram de acord asupra consideratiunilor si hotarârilor luate, asa cum am aratat mai sus.
Pe la ora 15.45 îsi face aparitia Mihai Antonescu, venind dinspre Palat. Generalul Sanatescu îi iese înainte si-l introduce în salonul din stânga. Dupa câteva minute, pleaca si regele, pentru a vorbi cu el. Convorbirea a durat maximum 10 minute, Mihai Antonescu nevoind sa anticipeze asupra celor ce avea sa expuna maresalul. Atât regele, cît si generalul Sanatescu au parasit salonul, lasând pe Mihai Antonescu singur în asteptarea maresalului, care întârzia. La un moment dat, Mihai Antonescu paraseste salonul si se îndreapta spre Palat. Emotie mare. Daca pleaca si nu mai asteapta pe maresal? S-a telefonat imediat ofiterului adjutant de serviciu sa-i iasa în întâmpinare si sa-l retina.
În sfârsit, pe la ora 16.30 apare maresalul, urmat de aproape de Mihai Antonescu. Generalul Sanatescu le iese în întâmpinare si-i conduce în salon. La scurt interval, ne paraseste si regele, astfel încât ramânem în camera din dreapta numai trei insi: d-l Niculescu-Buzesti, d-l Stârcea si cu mine. In dormitorul regelui se aude zgomot. Intra echipa de subofiteri, pregatita de colonelul Ionescu Emilian. În salon, maresalul vorbeste într-una, expunând situatia pe front, posibilitatile armatei noastre, a trupelor germane, intentiunea de a încheia armistitiul, punerea în cunostinta a ministrului german Clodius, aflator în Bucuresti, modalitatea de a încheia armistitiul etc.
Conversatia era ascultata pe la usi de d-l Niculescu-Buzesti, care ne tinea la curent. Cererea armistitiului avea-sa fie facuta la Cairo de Mihai Antonescu, care urma sa plece cu un avion si cu trei scrisori: una din partea maresalului, alta din partea colonelului englez Chastelain si a treia din partea d-lui W. Filderman, seful comunitatilor evreiesti din tara si cunoscut filo-englez.
Prevazând arestarea, pun sa se telefoneze si sa fie chemat colonelul Damaceanu. În sfârsit, dupa aproape o jumatate de ora, îsi face aparitia regele, lasând pe Antonesti în convorbire cu generalul Sanatescu. Vrea sa ne puna la curent si sa se sfatuiasca cu noi. îi spunem ca am auzit totul. „Ce facem?" spune regele. Cel dintâi care se repede sa vorbeasca este d-l Stârcea. îi aduce aminte regelui toate suferintele si ofensele din ultimii patru ani. îi cere insistent sa-i aresteze. Vorbeste apoi d-l Niculescu-Buzesti si insista asupra felului ridicol cum întelege Antonescu sa ceara armistitiul, pe care n-a vrut sa-l pregateasca din timp. Este de parere ca trebuie arestat imediat. Ma alatur si eu la cererea celor doi care au vorbit.
Dar, reuseste lovitura? La ora aceea, colonelul Damaceanu nu sosise. Era miercuri. Ofiterii nu erau la serviciu. Comandantii de unitati nu erau nici macar preveniti. Daca trupele nu pot intra în dispozitiv, înainte de caderea serii si înainte de a se produce o actiune a trupelor germane, prevenite deja prin Clodius? Daca intervine vreo defectiune la trupele noastre sau daca devotatii maresalului, ministrul de Razboi, generalul Pantazi sau inspectorul Jandarmeriei, generalul Piki Vasiliu, opresc interventia trupelor noastre? O simpla alarma la timp data sau o greseala din partea noastra nu naruieste tot planul nostru? Care este situatia regelui? Nu va fi crutat de nemtii care sunt loviti în spate. Va fi împuscat, împreuna cu noi, sau vom fi spânzurati în Piata Palatului, ca orice tradatori. Toate chestiunile acestea îmi strabat mintea, dar cine nu risca nu câstiga.
Îmi iau curaj si vorbesc Majestatii Sale. Insist pentru arestare. „Masurile militare vor fi luate la timp, am trimis dupa colonelul Damaceanu, care trebuie sa soseasca. Nemtii vor fi imobilizati de jandarmii generalului Anton. Iau asupra mea toata raspunderea, relativ la masurile militare. Si apoi. trebuie sa avem încredere în dreptatea cauzei si în steaua norocoasa a tarii si a Majestatii Voastre."
Regele se lasa convins, dar este emotionat. Nu vrea sa asiste la arestare. Este sfatuit ca, dupa ce intra în salon, sa spuna maresalului ca nu este de acord cu ceea ce intentioneaza sa faca. Va trece apoi în camera de alaturi, sufrageria, despartita doar de o perdea, în vreme ce noi vom da drumul în salon garzii, pentru arestare. Regele îsi face curaj si intra în salon. Dupa un minut, garda condusa de maiorul Dumitrescu Anton intra zgomotos. Acesta spune formula: „În numele Majestatii Sale, sunteti arestati". Antonestii si generalul Sanatescu se ridica în picioare. Maresalul baga mâna în buzunarul pantalonilor, în vreme ce maiorul Dumitrescu îi imobilizeaza bratul. „Ce este asta, Sanatescule?" întreaba maresalul. Apoi se adreseaza maiorului: „Maiorule, eu nu port niciodata revolver".
Generalul Sanatescu este completamente surprins de arestare. El era de alta parere. Apostrofat de maresal generalul Sanatescu tipa la maiorul Dumitrescu: „Maiorul Dumitrescu, ia mâna de pe domnul maresal!".
Intervine un moment de criza. Toti stau imobilizati si nu stiu ce sa faca. Situatia este salvata de colonelul Ionescu Emilian, care apare în pragul sufrageriei si da un ordin scurt: „Maiorul Dumitrescu, executarea!".
Antonestii sunt condusi afara din salon si îndreptati spre fundul salii, care despartea salonul de camera unde ne gaseam noi si unde venise si regele. Usa este întredeschisa. Auzim cum maresalul spune maiorului Dumitrescu: „Nenorocitilor, mâine veti fi împuscati". Arestatii sunt introdusi într-o camera-seif, unde sunt încuiati.
Regele este foarte emotionat. Deodata, îsi face intrarea generalul Sanatescu. Parul vâlvoi, mâinile în buzunare. Este furios. Se adreseaza regelui: „Bine, Majestate, pentru ce i-ati arestat? Nu puteati sa ma întrebati si pe mine? De ce sa nu-i lasam pe ei sa încheie armistitiul, daca s-au oferit singuri?" si dupa o mica pauza: „Eu ma duc sa le dau drumul si le spun ca a fost un malentendu".
N-am mai rabdat. L-am apostrofat cu cuvintele: „Bine, Sanatescule, ce, nu-ti dai socoteala? Aici este vorba de tine si de mine sau de rege si de tara? Suntem obligati sa mergem pâna la sfârsit pentru a face sa reuseasca lovitura". Mi-a raspuns: „Faceti ce stiti!". „Nu asa", am replicat, „mergem dincolo, la birou si luamtoate masurile, ca sa nu fim contracarati".
Dialogul s-a purtat în prezenta tuturor [celor] ce se gaseau în camera si într-o atmosfera penibila, dar generalul Sanatescu si-a revenit.
Când sa plecam ia Palat, si-a facut aparitia colonelul Damaceanu. l-am spus scurt: „Am arestat pe maresal", la care colonelul Damaceanu, emotionat si surprins, mi-a spus: „Ce-ati facut, d-le general, ce-ati facut?". I-am raspuns: „Ce-am facut noi am facut bine. D-ta fa-ti datoria. Du-te imediat la generalul Teodorescu Iosif, sa convoace pe toti comandantii de unitati si sa le dea ordin, în numele MS Regelui, pentru a intra în dispozitiv".
Încarcat de raspundere si fara convingerea ca se va executa totul la timp, a plecat sa-si faca datoria.
L-am luat apoi de brat pe generalul Sanatescu si l-am dus la birou. Dupa ce s-a asezat pe scaun, i-am spus sa cheme la telefon pe generalul Piki Vasiliu si apoi pe generalul Pantazi si sa le spuna sa vina la Palat, pentru a participa la un Consiliu de Coroana.
Cel dintâi sosit a fost generalul Vasiliu. L-am întâmpinat pe sala, si-a dat imediat seama ca este arestat si n-a facut nici o opozitie. Am pus sa fie chemat generalul Anton pentru a primi ordine. Între timp, a sosit si generalul Pantazi. L-am întâmpinat si pe acesta. L-am trimis la popota Batalionului de Garda. Prezentându-se generalul Anton, l-am pus la curent si i-am spus sa ia toate masurile din planul sau. Colonelul Elefterescu, prefectul Politiei Capitalei, cu greu s-a decis sa vina la Palat. L-am arestat si pe acesta si l-am trimis la popota.
Eugen Cristescu, seful Serviciului Secret, chemat de generalul Sanatescu la Palat, a refuzat sa vina. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu de la Inspectoratul General al Jandarmeriei si împreuna s-au dus la Legatia Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.
Generalul Anton s-a întors dupa scurta vreme la Palat si mi-a raportat ca generalul Tobescu îl împiedica sa-si execute misiunea. L-am chemat pe generalul Vasiliu, care, în prezenta mea, a dat ordin la telefon generalului Tobescu sa predea comanda generalului Anton, în sensul acesta, l-a înarmat pe noul comandant si cu un ordin scris.
Alte arestari nu s-au mai facut. Timpul trecea însa repede si îngrijorarea noastra crestea, vazând ca trupele noastre nu-si fac aparitia. De abia catre orele 7, a început intrarea în dispozitiv. Pâna seara, târziu, Palatul n-a fost pazit decât cu slabe efective, apartinând Batalionului de Garda si patru tancuri mici Renault. Daca germanii ar fi avut câteva unitati de soc si câteva care de lupta în Bucuresti, lovitura noastra ar fi esuat lamentabil. Norocul însa a favorizat soarta tarii si a regelui.
Lucrul de birou a început. Regele a semnat ordinul prin care generalul Sanatescu era numit presedinte de Consiliu si deci a dat ordin Marelui Stat Major ca sa înceteze ostilitatile. S-a dat forma definitiva proclamatiei catre tara a MS Regelui, care s-a înregistrat pe placa de directorul Societatii Radiodifuziunii. D-l Patrascanu a venit pentru a întocmi decretul de amnistie a condamnatilor politici.
S-a întocmit lista guvernului cu mare greutate. Cea mai mare parte generali. Am primit ordinul regelui de a lua Ministerul de Interne. Am participat efectiv la întocmirea listei. Multi dintre noii ministri nu erau în Bucuresti si au aflat de la radio numirea lor.
Spre seara, a venit la Palat ministrul Killinger. A avut o întrevedere cu regele si generalul Sanatescu.
A încercat sa fie sarcastic la adresa regelui. A fost pus la punct: „Germanii nu vor fi atacati, dar daca vor încerca o actiune contra noastra, vom trage". Mai târziu, generalul Gerstenberg s-a prezentat la Palat, a cerut voie sa paraseasca Capitala, însotit de un ofiter român.
Si-a dat cuvântul de onoare ca pleaca pentru a împiedica vreo actiune din partea trupelor germane, l s-a permis plecarea, în schimb, generalul si-a calcat cuvântul de onoare. A alarmat trupele germane din jurul Bucurestiului si a trimis din Ploiesti trupe motorizate pentru atacul Capitalei.
Podul de pe soseaua de la Baneasa fusese barat si instalate doua tunuri anticar. Spre înserat, o baterie de tunuri blindate germane, venind de la Ploiesti, au încercat sa forteze trecerea. Tunurile noastre anticar au incendiat primele doua tunuri germane. Daca n-ar fi existat aceste tunuri anticar, drumul pâna la Palatul Regal ar fi fost deschis si soarta noastra pecetluita, înca o data, am avut noroc.
La ora 22, proclamatia regelui a fost citita la radio.
Entuziasmul populatiei din Bucuresti s-a manifestat prin nesfârsite aclamatii la Palatul Regal. Regele a trebuit sa apara în balconul luminat.
Târziu noaptea, prin grija d-lui Bodnaras au fost ridicati cei cinci arestati din Palatul Regal: maresalul Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Pantazi, generalul Piki Vasiliu si colonelul Elefterescu si transportati într-o casa bine pazita, din cartierul Vatra Luminoasa. De aici, aveau sa fie ridicati mai târziu de un general sovietic. A trebuit sa-i predau personal.
Nefiind în siguranta în Capitala, s-a hotarât ca MS Regele sa plece în Gorj. Un convoi de câteva automobile a parasit Capitala, în noaptea de 23 august.
Noi, cei ce am avut o zi de grele hotarâri, emotii si munca, am parasit Palatul Regal, pe la ora 3 noaptea. Nu stiam ce ne poate aduce ziua de mâine.
Asa s-a înfaptuit lovitura de stat de la 23 august: un rege hotarât, câtiva oameni de curaj si o armata devotata. Restul oamenilor, care astazi îsi aroga merite, n-au contat. Acesta este adevarul (...)
10 iunie 1946
* * * * * * *
Abdicarea regelui Mihai. Documente diplomatice inedite
Perspective
Editura Humanitas pregăteşte un volum cu documente diplomatice inedite legate de abdicarea regelui Mihai. Publicăm în avanpremieră fragmente din acest volum în curs de apariţie.
Telegrama nr. 1677–1678 din 11 mai 1946
René Massigli, ambasadorul Franţei la Londra, către Ministerul francez al Afacerilor Externe
Secret. Acces restricţionat.
11 mai 1946, ora 18.30
Potrivit unor informaţii diverse ajunse la Foreign Office, întoarcerea în Europa a regelui Carol ar fi văzută cu ochi buni la Moscova. Potrivit interlocutorilor noştri, se ia în considerare, probabil, folosirea prezenţei sale pe continent pentru a exercita anumite presiuni asupra tânărului rege Mihai, care, spre deosebire de tatăl său, a dat dovadă de caracter cu mai multe prilejuri şi şi-a manifestat ataşamentul faţă de anumite principii.
La rândul lor, comuniştii români şi-ar fi schimbat complet atitudinea faţă de regele Carol şi, într-o conversaţie recentă cu un diplomat străin, Ana Pauker ar fi arătat o mare indulgenţă faţă de fostul suveran.
La Londra circulă zvonul că acesta din urmă ar avea intenţia de a se deplasa în Franţa.
Sunt interesat să aflu dacă Departamentul deţine informaţii asemănătoare şi dacă intenţionează să menţină refuzul pe care l-a dat primei cereri a fostului rege al României.
Massigli
AD, Europe 1944-.../Roumanie/1944–1949/17. Questions Dynastiques
Scrisoare din 21 noiembrie 1947 a lui Alfred Gardyne de Chastelain către Sir Orme Sargent, ministrul adjunct permanent britanic al Afacerilor Externe
Confidenţial
21 noiembrie 1947
Stimate Sir Orme,
Aţi fost foarte amabil să mă sfătuiţi cu câteva săptămâni în urmă, înaintea „procesului“ doctorului Maniu. Evenimentele ulterioare au confirmat câtă dreptate aţi avut.
Acum vă scriu pentru a afla dacă nu există vreo cale de a-l sprijini moral pe regele Mihai în luarea deciziei referitoare la viitorul său. Cu siguranţă cunoaşteţi situaţia dificilă din care caută o ieşire. De la sosirea sa aici, a încercat să obţină sfaturi din partea unor oameni de stat din Londra ale căror păreri sunt probabil de o sută de ori mai valoroase decât a mea. Crede că nu e rezonabil să aştepte un sfat din partea Majestăţii Sale Regelui George. Aşa cum se ştie, nu este laş şi niciun motiv legat de siguranţa sa personală nu i-ar putea influenţa viitoarele acţiuni. Totuşi, după propriile sale spuse, întorcându-se în România nu ar face decât „să îmbrace mizeria lor cu prezenţa şi semnătura sa şi să compromită şi mai mult ceea ce reprezintă el“. El consideră că acest lucru ar fi împotriva intereselor ţării şi a propriilor sale principii.
De la plecarea sa din România, practic, toate elementele noncooperante din cadrul corpului diplomatic român au fost demise.
Toţi însoţitorii săi la Londra, cu câteva excepţii, vor să îl convingă să nu se mai întoarcă în România, dar el nu le acceptă sfatul.
Ştiu că Majestatea Sa Regele George nu se poate implica într-o asemenea chestiune, dar cred că este posibil ca regele Mihai să poată fi sfătuit în mod privat. Trebuie să ne dăm seama că dacă se întoarce în România, ceea ce este foarte probabil, nu va putea continua să opună rezistenţă regimului. Cu un nou ministru al Afacerilor Externe (desemnat la instrucţiunea Moscovei spre neplăcerea lui Bodnăraş) şi un nou ministru de Finanţe, guvernul este complet aservit Uniunii Sovietice, iar Mihai nu va putea decât să devină o simplă marionetă sau să plece. Nu pot exista jumătăţi de măsură.
Nu cred că mai pot adăuga nimic care să nu vă fie cunoscut cu privire la regele Mihai, dar prietenia mea cu el este una excepţională. Am avut o lungă discuţie cu el şi cu regina-mamă şi v-aş da cu plăcere mai multe detalii referitor la această conversaţie, dacă doriţi acest lucru.
Numai secretarul meu particular este la curent cu faptul că v-am scris.
Gardyne de Chastelain
NA, FO 371/67247, R15780/G...
Telegrama nr. 6153 din 22 noiembrie 1947.
Lewis Douglas, ambasadorul american la Londra, către Robert Lovett, subsecretar de stat american
Strict secret. Urgent
Primită: 22 noiembrie 1947, ora 11.52
22 noiembrie 1947, ora 13.00
Personal de la Douglas către Lovett.
1. La cererea regelui Mihai, ieri
după-amiază m-am întâlnit cu el şi cu regina-mamă Elena. Mi-au explicat situaţia din România după cum urmează:
a) Comuniştii au obţinut controlul asupra posturilor importante din Cabinet. Toţi membrii Cabinetului care nu sunt membri propriu-zişi ai Partidului Comunist sunt total aserviţi membrilor comunişti.
b) Aproape toţi prietenii şregeluiţ şi majoritatea profesorilor independenţi din universităţi au fost închişi.
c) Practic, i s-a luat şregeluiţ puterea de a dizolva parlamentul sau de a schimba guvernul.
d) Dacă s-ar întoarce în România, ar trebui, deci, fie să semneze decrete comuniste cu care nu este de acord, fie, dacă nu ar semna, să abdice. Nu va accepta prima alternativă, iar a doua ar însemna fie moartea, fie închisoarea, probabil undeva în adâncul Rusiei.
2. I-am explicat regelui că el, şi numai el, trebuie să fie cel care decide dacă se întoarce în ţară sau rămâne în străinătate. Apreciem serviciile pe care le-a adus cauzei noastre şi ne exprimăm îndoielile cu privire la posibilitatea ca el să continue să-şi servească cu folos patria. Nu îl îndemnăm să decidă nici să-şi reia responsabilităţile din ţară, nici să se folosească de ocazia pe care o are de a nu se mai întoarce.
3. a) A întrebat dacă poate veni în Statele Unite şi,
b) dacă din Statele Unite ar putea da o proclamaţie către poporul său, lucru pe care simte că are obligaţia să-l facă. În legătură cu aceasta, şi-a exprimat îndoiala că britanicii i-ar permite să dea o proclamaţie din Anglia. Totuşi, încă nu l-a întâlnit pe Bevin, se vor vedea luni
după-amiaza la ora patru.
c) A sugerat că ar dori să-l vadă pe secretarul de stat Marshall.
4. În ceea ce priveşte punctul 3, literele a), b) şi c) de mai sus, i-am spus că voi discuta cu secretarul Marshall. Nu am abordat încă această chestiune cu secretarul Marshall.
5. Noi credem totuşi că, dacă ar pleca spre SUA înainte să dea proclamaţia, plecarea sa va deveni publică şi proclamaţia pe care ar da-o mai târziu din SUA ar fi, în răstimpul călătoriei sale, invalidată de acţiunile luate de Cabinetul comunist din România. De aceea, din punct de vedere practic, nu considerăm că e recomandabil pentru el să plece din Anglia spre SUA şi, odată ajuns acolo, să dea proclamaţia la care se gândeşte. În plus, ne îndoim că în acest moment ar trebui să folosească SUA drept centru pentru activităţile sale politice. În consecinţă, ni se pare că ar trebui, dacă hotărăşte să nu se întoarcă în România, să-şi facă proclamaţia publică prin intermediul unei conferinţe de presă sau prin alte mijloace, cât se mai află în Europa.
În ceea ce priveşte punctul 3, litera a), nu vedem niciun motiv ca, după ce-şi va fi dat proclamaţia în Europa, să nu i se acorde o viză pentru a vizita SUA.
În ceea ce priveşte punctul 3, litera c), părerea noastră pentru moment este că ar fi preferabil, dacă e să se întâlnească cu Marshall, s-o facă după ce va fi luat decizia de a se întoarce sau nu, şi după ce va fi dat proclamaţia.
6. Mă voi întâlni cu Mihai din nou luni după-amiaza mai târziu sau cândva marţi, după ce se întâlneşte cu Bevin.
Am fost foarte impresionat de tânărul acesta, de al său simţ al răspunderii şi al datoriei. Trebuie să ia o decizie cu privire la o chestiune foarte dificilă. Este cu siguranţă hotărât să ia decizia corectă.
Douglas
NARA, RG 59, Department of State, Decimal File, 1945–1949, Box 7089
Notă din 27 noiembrie, nesemnată, adresată lui Sir Orme Sargent, ministrul adjunct permanent britanic al Afacerilor Externe, şi lui Cristopher Warner, ministru adjunct britanic al Afacerilor Externe
Strict secret
27 noiembrie 1947
Pe 24 noiembrie, ministrul Afacerilor Externe a avut o întâlnire privată, stabilită dinainte, cu regele Mihai la Palatul Buckingham. Regina-mamă, prezentă şi ea, a susţinut mare parte a conversaţiei. A explicat că, dacă regele s-ar întoarce, este posibil fie să fie închis, fie să i se aducă acuzaţii măsluite. Regele a fost pus într-o situaţie imposibilă când i s-a cerut să semneze măsuri care condamnau la sărăcie şi dizgraţie români al căror singur păcat era că nu erau de acord cu comuniştii. Românilor patrioţi, care luptaseră împotriva germanilor şi care erau anticomunişti, li se dăduse o „cartelă neagră“ pe baza căreia aveau dreptul la cele mai mici raţii etc. Regele însuşi nu avea nicio putere şi simţea că, decât să dea o spoială de legalitate şi aprobare actelor guvernului, ar fi mai bine să rămână în străinătate.
Ministrul de Externe i-a întrebat pe rege şi pe regina-mamă unde intenţionau să plece după ce vor părăsi Anglia. Au răspuns că intenţionau să plece în Elveţia şi, când ministrul de Externe i-a întrebat unde-şi vor lua decizia, au răspuns: în Elveţia. Ministrul de Externe şi-a exprimat simpatia faţă de ei şi faţă de situaţia dificilă în care se află, dar le-a spus că vor trebui să înţeleagă faptul că el nu le poate oferi sfaturi. Totuşi, el va înţelege, oricare ar fi hotărârea lor.
Regele Mihai şi regina-mamă au spus că înţeleg poziţia ministrului de Externe; doreau doar ca el să ştie dinainte despre posibilitatea ca hotărârea lor să fie aceea de a nu se mai întoarce în România.
Sir A. Lascelles a sunat azi şi a întrebat care a fost rezultatul discuţiilor ministrului de Externe cu regele Mihai. I l-am comunicat. Nu a cerut să-l aibă în scris.
Warner
NA, FO 371/67247, R15978
Scrisoare din 29 noiembrie 1947 a lui Sir Orme Sargent, ministrul adjunct permanent britanic al Afacerilor Externe, către Alfred Gardyne de Chastelain
29 noiembrie 1947
Stimate domnule de Chastelain,
Vă mulţumim pentru scrisoarea dvs. confidenţială din 21 noiembrie, referitoare la acordarea unui „sprijin moral“ regelui Mihai cu privire la decizia pe care trebuie s-o ia în legătură cu viitorul său.
Noi înşine am reflectat, desigur, cu multă grijă la această chestiune. Cred că regele Mihai îşi dă seama din felul în care a fost primit aici că este foarte stimat şi că are sprijinul nostru moral. Dar să-i dăm sfaturi clare dacă să renunţe sau nu la tron e deja cu totul altceva. Situaţia prezintă mult prea mulţi factori şi împrejurări cunoscute doar regelui Mihai şi care nu ne permit să-l sfătuim într-un fel sau în altul. Credem că cel mai înţelept ar fi să-l lăsăm să-şi dea seama ce e mai potrivit pentru el şi să hotărască de unul singur, neinfluenţat de presiunile făcute de părţi interesate sau bine intenţionate, îndrumat doar de conştiinţa sa şi de aprecierea reală a îndatoririlor sale înalte.
Sunt convins că vă daţi seama de pericolul de a-i da regelui Mihai un sfat, care mai târziu să fie folosit drept scuză justificativă pentru decizia sa, oricare ar fi ea.
O.G. Sargent
NA, FO 371/67247, R15780/G
Notă internă elaborată în 5 ianuarie 1948 de un funcţionar din Ministerul francez al Afacerilor Externe privind situaţia monarhiei în România
5 ianuarie 1948
Situaţia monarhiei române.
D-l Pangal, fost viceministru al Afacerilor Externe şi ministru al României în Portugalia, a expus în faţa Diviziei pentru Europa Orientală neliniştea mediilor disidente române cu privire la atitudinea pe care o va adopta regele Mihai la sosirea sa în Elveţia.
Dat fiind că abdicarea i-a fost smulsă, aceste medii aşteaptă de la regele Mihai o declaraţie prin care să-şi afirme drepturile la coroană. Ei se tem totuşi că grijile financiare (promisiunea făcută de Guvernul Groza către rege de a-i exporta averea personală) îl îndeamnă momentan la tăcere.
Într-un astfel de caz, poate exista temerea ca regele Carol să nu-şi revendice el însuşi drepturile la tron. Este bine de amintit că regele Carol nu a abdicat niciodată şi că s-a mulţumit la 6 septembrie 1940 să „treacă răspunderea sarcinilor domniei pe umerii fiului său mult-iubit“.
Aceste eventuale pretenţii ale regelui Carol ar crea pentru disidenţa română o situaţie dintre cele mai delicate. Disidenţii români cunosc bine rezervele pe care le au anglo-saxonii, mai ales britanicii, faţă de regele Carol care, în iunie 1940, a respins garanţia pe care Marea Britanie a dat-o României în mai 1939.
Mediile disidente române ar fi şi ele foarte împărţite în ceea ce priveşte atitudinea pe care ar trebui să o adopte faţă de fostul rege. Personalităţi precum Tilea, fost preşedinte al Consiliului Naţional Român de la Londra, Niculescu-Buzeşti şi Vişoianu, foşti miniştri ai Afacerilor Externe în 1944–1945, Cretzianu, fost ministru la Ankara, nu pot recunoaşte pretenţiile lui Carol.
În orice caz, mediile disidente române sunt actualmente scindate în două grupuri:
a) Niculescu-Buzeşti, Vişoianu, Cretzianu, toţi trei aflându-se în Statele Unite, considerându-l pe Nicolescu-Buzeşti ca împuternicit pentru organizarea disidenţei în străinătate printr-o scrisoare pe care o deţine, semnată de Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu. Influenţa acestui grup vine de la deţinerea fondurilor româneşti (trei milioane de franci elveţieni);
b) Gafencu, Tilea, Pangal, Nicolae Caranfil ar fi de acord să constituie un Comitet Naţional sub preşedinţia generalului Rădescu, fostul preşedinte al consiliului român de miniştri (1944).
Atitudinea pe care o va adopta regele Mihai va hotărî soarta disidenţei române.
AD, Europe 1944-.../Roumanie/1944–1949/17. Questions Dynastiques
Telegrama nr. 19-A din 9 ianuarie 1948.
John Carter Vincent, ministrul american la Berna, către George Marshall, secretarul de stat american
Secret.
Primită: 9 ianuarie 1948, ora 20.27.
9 ianuarie 1948, ora 17.00
Regele Mihai, prin intermediul secretarului său particular, a cerut ca Departamentul de Stat să fie informat asupra planului său de a da o declaraţie prin care să anunţe faptul că abdicarea sa din data de 30 decembrie a fost forţată. După cum se pare, nu intenţionează să includă nicio declaraţie sau dezvăluire politică.
Înainte de acest lucru, însă, Mihai doreşte ca Departamentul să fie informat şi să-i fie acordată posibilitatea de a face orice comentariu pe care l-ar considera necesar. Părerea mea este că declaraţia plănuită este oportună şi ar fi binevenită, pentru a clarifica orice dubii care încă ar putea persista referitoare la circumstanţele abdicării.
Mihai nu s-a adresat încă elveţienilor cu privire la oportunitatea acordării declaraţiei din Lausanne şi nu va face acest lucru până când Departamentul nu va avea posibilitatea de a reacţiona. Nu cred că Mihai aşteaptă „sfaturi“, dar ar dori să primească din partea Departamentului o simplă confirmare în acest sens, care să indice faptul că nu există factori politici prioritari necunoscuţi lui, care ar face această declaraţie nepotrivită.
Secretarul particular al acestuia a mai spus următoarele: în timpul discuţiilor care au avut loc înainte ca Mihai să semneze actul de abdicare în data de 30 decembrie la ora 14.00, Groza l-a sfătuit să nu viziteze Statele Unite, pentru că acest lucru ar accentua interpretarea greşită în SUA a situaţiei din România.
Când lui Mihai i-a fost prezentat actul de abdicare pregătit, el a cerut un răgaz de 24 de ore pentru a medita asupra acestuia, dar Groza i-a cerut să îl semneze imediat, fiindcă nu îşi putea asuma responsabilitatea pentru consecinţele amânării.
În ceea ce priveşte finanţele, Mihai a refuzat categoric oferta lui Groza de a primi o sumă de bani nepomenită. Lui Mihai i s-a permis să scoată din ţară bunuri personale, dar nu obiecte valoroase, cum ar fi operele de artă. A fost informat că venitul de pe urma vânzării acestora din urmă îi va fi trimis lui, dar el nu se aşteaptă să primească ceva. Aparent, capitalul său lichid în Elveţia se ridică la 50 000 de dolari americani şi 200 000 de franci elveţieni.
Nu am primit alte informaţii referitoare la planurile de viitor ale lui Mihai, cu excepţia celor menţionate mai sus.
Vincent
NARA, RG 59, Department of State, Decimal File, 1945-49, Box 7089
