La apus de soare am privit spre cer împreună cu fetiţa mea, Casiana şi picături de tristeţe au strălucit în lumina celor dintâi raze ale astrului nopţii. Tristeţea despărţirii, căci păsările călătoare s-au amestecat printre stelele cerului şi au pornit în călătoria lor fantastică spre un tărâm îndepărtat şi fermecat, unde soarele îşi dăruieşte mereu căldura sa, fără a fi vreodată tulburat de răceala iernii. "Tati, unde pleacă păsările? De ce pleacă? Uite ce multe sunt! Şi ce frumos zboară!"
Am tăcut. Ce poţi răspunde inocenţei? "Tati, dar eu vreau să nu plece! De ce ne lasă singuri?" I-am risipit teama de copil cu un răspuns stângaci: "Se vor întoarce, puiul meu. Acum, păsările călătoare se duc în Africa, acolo unde le va fi cald şi bine. Vor fi la adăpost de frigul iernii." Pe cerul deopotrivă luminat de stele şi de amintirea zilei abia trecute, păsările plutesc lin, ordonat, ca o mare familie plecată la drum lung, drum cu primejdii care pot fi risipite doar de ajutorul celui de lângă tine.
"Tati, se vor întoarce din Africa? Doamne-Doamne le spune drumul înapoi acasă?" Un gând de copil a cuprins şi sfărâmat toată ştiinţa maturităţii mele. Privind la zborul păsărilor eu mă gândeam la minunatele mecanisme biologice, astronomice, magnetice cuprinse în trupul unei păsări. Copilul meu mi-a dăruit un răspuns mai simplu. Doamne-Doamne este în fiecare bătaie de aripi, aşa cum El este şi în fiecare bătaie a inimii noastre.
Am zâmbit Casianei. Picurase Lumină în sufletul meu. În despărţirea noastră de păsările călătoare, Te-am regăsit pe Tine, Doamne, "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului." (Psalmul 103, 2-6) La ceas de început al nopţii am privit iarăşi spre cer împreună cu fetiţa mea, Casiana şi picături de rugăciune au strălucit pe aripile păsărilor călătoare... şi i-am răspuns fetiţei mele, sorbindu-i inocenţa: "Da, tati, păsările se vor întoarce la noi, căci Doamne-Doamne le va spune drumul înapoi, acasă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu