Tehnic, analizând ”la rece” şi obiectiv, aceste atacuri la viaţa privată nu reprezintă o noutate şi nici măcar nu sunt o caracteristică unică a politrucilor noştri.
De fapt, nimic nou sub soare. În SUA, stat considerat a fi democraţie arhetipală, candidatul Obama a fost dur atacat de rivalii săi politici. Republicanii au comentat despre originea lui rasială - că e ”negru” - i-au pus sub semnul întrebării locul de naştere - dacă nu s-ar fi născut pe teritoriul american, ar fi pierdut dreptul să candideze - precum şi religia, bănuindu-l că ar fi musulman. Obama a demontat aceste acuzaţii, însă ele rămân dovezi elocvente că în lupta politică, până şi în marile democraţii, aproape totul este permis.
În presa românească au apărut, grăbit şi superficial, atitudini ”politically correct” care au criticat vehement atacurile la familie şi credinţă religioasă.
Într-o anumită măsură, astfel de lovituri ”sub centură” sunt expresia unor mentalităţi primitive şi nu pot fi acceptate într-o competiţie electorală democratică şi civilizată.Totodată, ne dovedesc faptul că politicienii noştri sunt incapabili să se prezinte în faţa electoratului cu teme de dezbatere de interes naţional, cu proiecte de ţară şi soluţii la probleme noastre, le este mai lejer să se certe ca în mahala.
Totuşi, viaţa privată a candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii rămâne, oricât s-ar împotrivi activiştii lui ”politically correct”, un subiect deosebit de atractiv pentru electoratul românesc. Absenţa din discursul public al candidaţilor a programelor politice inteligente - prin care aceştia să facă dovada că au înţeles la ce funcţie candidează şi că ştiu cum să folosească această funcţie în interesul nostru - creşte importanţa subiectelor legate de viaţa privată a candidaţilor. (articol integral -aici-)