Vă ofer un ”dosar de presă” care cuprinde relatări din presa locală despre momentul festiv de inaugurare a clădirilor renovate până la acest moment la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova, cel de-al doilea așezământ medico-social, după Spitalul Clinic Județean de Urgență nr.1 Craiova, unde Biserica, prin binecuvântarea IPS Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul nostru, mi-a rânduit să slujesc ca preot.
În curând, nădăjduim că până în Sărbătoarea Nașterii Domnului, va fi sfințită și bisericuța din incinta Căminului, care este dedicată ca loc de slujire și rugăciune pentru bolnavii din Spital și bătrânii din Cămin.
Progresele extraordinare făcute în aproximativ un an și jumătate la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova reprezintă încă o dovadă că acolo unde există o echipă tânără formată din oameni cu bunăvoință, loialitate și profesionalism - așa cum este echipa constituită în jurul doamnei primar Lia Olguța Vasilescu - foloasele pentru comunitate sunt mari și binecuvântate.
***
DE LA CONDIŢII DE LAGĂR LA „HOTEL DE LUX” PRINTR-UN PROIECT DE 2,5 MILIOANE DE EURO
Căminul de Bătrâni Craiova, reabilitat de Primăria Craiova pe bani europeni
Lucrările de reabilitare la două dintre blocurile de garsoniere ale căminului şi la spălătorie au fost finalizate, imobilele fiind dotate şi cu aparatură şi mobilier modern. După ducerea la bun sfârşit a proiectului finanţat de UE, municipalitatea promite investiţii suplimentare pentru amenajarea incintei.
de Nicuşor Fota
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a prezentat stadiul proiectului alături de directorul Căminului de Bătrâni, Vali Giurcă. Acesta spune că investiţia finanţată din banii UE a adus în imobilele supuse reabilitării şi două premiere absolute: primele ascensoare. „Căminul nu a mai fost reabilitat de 25 de ani şi iată că acum, cu ajutorul doamnei primar şi al Consiliului Local Municipal, am reuşit să accesăm un proiect european în valoare de 2,5 milioane de euro, care au fost investiţi în aceste spaţii. Am reuşit să introducem la imobilele reabilitate şi ascensoarele, primele din istoria acestor blocuri. Fuseseră prevăzute în proiectul iniţial, când s-a realizat construcţia, dar nu fuseseră montate niciodată. În plus, ţin să precizăm, pentru toţi cei interesaţi, că nu avem în vedere în niciun caz o creştere a taxelor pe care le percepem. Vor rămâne la fel”, a declarat Vali Giurcă. Pe lângă imobilele reabilitate şi mobilierul nou, instituţia a făcut rost şi de două mijloace de transport noi, achiziţionând recent un autoturism şi o ambulanţă, de data asta nu pe fonduri europene, ci prin programul „Rabla”.
De unde s-a pornit: condiţii de lagăr
Despre transformarea Căminului de Bătrâni a vorbit şi preotul Marcel Răduţ Selişte, cel care-i păstoreşte pe bătrânii din cămin: „Atunci când am cunoscut eu situaţia de aici, din acest cămin, fără să vreau să supăr pe cineva, dar condiţiile mi s-au părut de lagăr de concentrare, atât sub aspectul condiţiilor din camere, cât şi ceea ce mâncau aceşti bătrâni. Slavă lui Dumnezeu că s-au schimbat aceste condiţii, este o schimbare radicală, autorităţile putem spune că şi-au făcut partea, dar eu fac apel şi la comunitate să vină şi să-i viziteze pe bătrâni. Biserica încearcă să contribuie la această latură sufletească, avem 200 de bătrâni pe care îi îndrumăm duhovniceşte prin spovedanie, avem şi un grup de voluntari şi încercăm să desfăşurăm cu ei activităţi care să-i ajute să socializeze, dar mai avem nevoie de voluntari”.
(articol integral -aici-)
Primarul Lia Olguța Vasilescu: „Căminul de bătrâni arată ca un hotel de cinci stele”
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a inaugurat, ieri, cele două blocuri de garsoniere și
spălătoria Căminului de bătrâni de pe strada „Tabaci”, după ce acestea
au fost refăcute integral printr-un proiect cu fonduri europene. În
aceeași finanțare, de 2,5 milioane de euro, intră și refacerea clădirii principale, care se află acum în lucru, urmând ca apoi conducerea căminului să se îngrijească și de amenajarea curții.
Director Căminului de bătrâni, Vali Giurcă, a anunțat că s-au terminat
lucrările la cele două scări de garsoniere, care au fost și mobilate
complet cu paturi, noptiere și dulapuri, iar de astăzi se începe mutarea
bătrânilor în aceste spații noi. „Căminul nu a mai fost reabilitat de
25 de ani și iată că, cu ajutorul doamnei primar și al Consiliului Local
Municipal, am reușit să accesăm un proiect european în valoare de 2,5
milioane de euro, care au fost investiți în aceste spații”, a declarat
directorul căminului, Vali Giurcă. Acesta a menționat că au fost
achiziționate și două mașini de salvare, prin intermediul programului
Rabla, azilul fiind deservit până acum cu niște autospeciale donate de
statul danez în anul 2000.
Se așteaptă sfințirea bisericii
Preotul Marcel Răduț-Seliște a spus că incinta Căminului de bătrâni a
trecut printr-o schimbare radicală și că Biserica încearcă acum să
contribuie cu partea sufletească. „Atunci când am cunoscut eu situația
de aici, din acest cămin, fără să vreau să supăr pe cineva, dar
condițiile mi s-au părut de lagăr de concentrare, atât sub aspectul
condițiilor din camere, cât și ceea ce mâncau acești bătrâni. Slavă lui
Dumnezeu că s-au schimbat aceste condiții, este o schimbare radicală.
Biserica încearcă să contribuie la această latură sufletească. Avem 200
de bătrâni pe care îi îndrumăm duhovnicește prin spovedanie. Avem și un
grup de voluntari și încercăm să desfășurăm cu ei activități care să îi
ajute să socializeze, să uite puțin de singurătate”. O dată pe
săptămână, bătrânilor li se vor oferi seri de filme duhovnicești. Va fi
sfințită și biserica din curtea căminului.
(articol integral -aici-)
Inaugurare la Căminul de Bătrâni din Craiova
– Posted on 27 October 2014
Inaugurare parțială la căminul de bătrâni din Craiova, unde autoritățile
locale investesc în reabilitare 2, 5 milioane de euro prin intermediul
unui program cu finanțare europeană.
Constructorii au pus la punct lucrările la cele două blocuri de
garsoniere din incintă, aceastea fiind reamenajate și dotate cu mobilier
nou, precum și la spălătoria căminului, aceasta fiind la rândul său
reabilitată și dotată cu aparatură modernă.
Despre transformarea căminului de bătrâni a vorbit și preotul Marcel
Răduț Seliște: „Atunci când am cunoscut eu situația de aici, din acest
cămin, fără să vreau să supăr pe cineva, dar condițiile mi s-au părut de
lagăr de concentrare, atât sub aspectul condițiilor din camere, cât și
ceea ce mâncau acești bătrâni. Slavă lui Dumnezeu că s-au schimbat
aceste condiții, este o schimbare radicală. Biserica încearcă să
contribuie la această latură sufletească. S-au schimbat mult condiții de
trai, dar eu fac apel și la comunitate să vină și să îi viziteze pe
bătrâni. Este nevoie de voluntariat pentru că bătrânii au nevoie și de o
relație sufletească cu oamenii. Avem 200 de bătrâni pe care îi îndrumăm
duhovnicește prin spovedanie. Avem și un grup de voluntari și încercăm
să desfășurăm cu ei activități care să îi ajute să socializeze, să uite
puțin de singurătate”
(articol integral -aici-)
Vârstnicii, cazaţi în condiţii de cinci stele la Căminul de Bătrâni din Craiova
Conducerea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova a reuşit
să finalizeze lucrările la cele două corpuri de clădire cu garsoniere
H7, scările 1 şi 2. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a
participat duminică, 26 octombrie, la recepţia lucrărilor realizate în
această instituţie. Investiţia de 2,5 milioane de euro este primul
proiect semnat de către Lia Olguţa Vasilescu în calitate de edil al
Craiovei.
“Reabilitarea Căminului de Bătrâni a fost primul contract de
finanţare semnat după ce am devenit primar. Este o investiţie de peste
2,5 milioane de euro. Până la această dată, s-a reabilitat pasarela,
clădirea H7 blocul garsoniere, spălătoria – integral şi centrul de
recuperare – parţial, două ascensoare pentru persoane, două platforme
pentru persoanele cu handicap. Au fost achiziţionate şi montate 96 de
seturi de mobilier de cameră, sistem iluminat incintă cămin, panouri
solare şi echipamente, reabilitare canalizare, înlocuire instalaţii
sanitare, termice în blocul de garsoniere, refacere parţială trotuare.”,
a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.
(articol integral -aici-)
CRAIOVA FORUM
Craiova: După 25 de ani. Căminul de bătrâni de pe ”Tabaci” a fost reabilitat
la 26 octombrie 2014 22:28, scris de Ana-Maria Gebăilă
Citeste mai mult:
http://www.craiovaforum.ro/stiri/administratie/craiova-dupa-25-de-ani-caminul-de-batrani-de-pe-tabaci-fost-reabilitat.html
Craiova:
După 25 de ani. Căminul de bătrâni de pe ”Tabaci” a fost reabilitat
26 octombrie
2014 22:28,
scris de
Ana-Maria Gebăilă
Centrul
pentru Persoane Vârstnice de pe Strada ”Tabaci”, lângă Spitalul Nr. 1 din
Craiova, a fost modernizat cu o finanțare de 2,5 milioane de euro, bani
obținuți de Primăria Craiova printr-un proiect european, după 25 de ani în care
nu a mai beneficiat de lucrări de reabilitare. Investiția nu e finalizată
integral, însă partea de servicii răpunde în totalitate nevoilor beneficiarilor
de aici.
Bătrânii se
vor instala începând de luni în noile spații reabilitate și dotate
corespunzător unui centru pentru persoane vârstnice. ”O mare parte dintre ei se
poate muta în blocul de garsoniere, proaspăt renovat. Lucrările vor mai dura un
pic până la finalizarea întregului azil, pentru că a fost destul de greu și cu
relocarea bătrâniulor. A trebuit să se lucreze cu ei aici și nu a fost ușor,
pentru că au fost supuși zgomotului, în condițiile în care au nevoie de
liniște. Eu zic că acest azil va îndeplini toate standardele europene și cred
că va trebui, chiar dacă nu este vorba de fonduri europene, să începem să
reabilităm și curtea ca să le găsim tot felul de programe interactive pentru că
se plictisesc. Unii dintre ei poate nu ies deloc din camerele de cămin în care
sunt cazați de ani de zile”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța
Vasilescu. (articol integral -aici-)