Dezbaterea intensă cu privire la prezenţa orei de Religie în şcoala românească, provocată de "piatra" aruncată de Curtea Constituţională în balta vremurilor tulburi pe care le trăim, va avea ca efect cu mult mai mult decât păstrarea sau dispariţia unei discipline din programa şcolară. De fapt, dezbatem dacă noi, părinţii, vom accepta îngrădirea treptată a dreptului copiilor noştri de a învăţa, la şcoală, despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni.
Decizia Curţii Constituţionale referitoare la ora de Religie nu reprezintă doar un act juridic de interpretare şi aplicare a Constituţiei României. Dacă ar fi doar atât, atunci magistraţii Curţii, profesorul Emil Moise, cel care a sesizat CCR, precum şi noi, preoţii lui Hristos am avea, poate, o scuză la scaunul de judecată al generaţiilor viitoare şi mai ales, la Judecata lui Dumnezeu. Ar fi prea simplu şi ar fi un neadevăr să credem că semnificaţia şi implicaţiile deciziei CCR se limitează doar la sfera juridică generală şi în speţă, constituţională.
Patriarhia Română şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au respectat, în comunicarea lor cu CCR şi cu factorii de decizie politică, exigenţele diplomaţiei, pedagogia catehezei şi apelul la bunul simţ general. Probabil că mai este nevoie de ceva timp, până ce vom înţelege că uneori, în situaţii de primejdie pentru credinţă, mărturisirea lui Hristos nu mai poate fi făcută în tradiţionala şi confortabila tonalitate a "simfoniei bizantine" - acea deja iluzorie, în timpurile noastre de degradare morală a Statului şi Naţiunii, împreună lucrare între Biserică şi Stat.
Adevărul trebuie mărturisit cu fermitate şi curaj, nu din afara cetăţii, ci din interiorul ei, asumându-ne situaţia de criză în care se află cetate pentru că şi noi ne numărăm printre autorii crizei şi totodată, suportăm, ca victime, efectele ei. Cetatea românească se află într-o asemenea situaţie de criză. Această acţiune de limitare a prezenţei orei de Religie în şcoala românească, declanşată de profesorul Emil Moise şi confirmată de CCR, este expresia, de fapt, a crizei morale a naţiunii române, a statului român şi implicit - trebuie să ne asumăm partea noastră de vină în faţa lui Dumnezeu - a crizei în care se află activitatea misionară, de catehizare şi de educaţie religioasă a Bisericii noastre.
Curtea Constituţională, înalta instanţă chemată să păzească felul în care se respectă legea fundamentală a cetăţii româneşti, Constituţia, a decis nu numai asupra unor aspecte juridice de constituţionalitate/neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a decis asupra unei importante părţi a dimensiunii morale a viitorului naţiunii române într-un mod în care această dimensiune este pusă sub semnul întrebării. (articol integral -aici-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu