Monumentul “Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor din rezistenţa anticomunistă din România şi Basarabia, din perioada 1945 – 1989, a fost, în sfârșit, inaugurat, după foarte mulţi ani de la inițierea proiectului, după iarăși mulți ani de la câştigarea execuţiei lucrării de către scultorul Mihai Buculei, fiu de deţinut politic, şi după ce data ceremoniei oficiale a fost amânată de câteva ori.
Din păcate, deşi s-a dorit a fi un moment solemn, de proclamare a unei „victorii simbolice” asupra comunismului, inaugurarea monumentului „Aripi” nu a depăşit nivelul mediocru al unei sindrofii de partid şi de stat, cu tot cortegiul penibil de discursuri şi „scene oficioase”, la care s-a adăugat, ca o confirmare a penibilului, un aşa-zis „moment religios” cu nuanţe ecumeniste şi fără vreo finalitate duhovnicească folositoare.
Zvonurile, încă neconfirmate, că din structura monumentului ar fi fost eliminate diferite componente care ar fi lezat „corectitudinea politică” (o placă de marmură cu versuri despre suferinţa din temniţa comunistă, scrise de poetul Radu Gyr, câteva plăci făcute din marmura fostei statui a lui Lenin, cu liste de nume ale mărturisitorilor asasinaţi în gulagul comunist etc), aduc şi mai multă negură asupra acestei iniţiative a cărei finalitate s-ar fi vrut a fi aducerea la lumină și recunoașterea publică a jertfei luptătorilor anti-comuniști din România
Într-un ton oficial, dar cu o oarecare consistență emoțională, Președintele Republicii a rostit un discurs al cărui conținut nu s-a regăsit însă în modul de organizare a ceremoniei – festivistă, oficioasă și lipsită de substanța spirituală a credinței creștine în numele căreia s-au sacrificat cei mai mulți dintre luptătorii anti-comuniști din gulagul comunismului românesc. Mai grav, discursul Președintelui Republicii este în conflict cu realitățile societății românești contemporane, o societate în care îți este interzis, prin lege, să aduci elogii publice unora dintre luptătorii anti-comuniști și mărturisitorii în închisorile comuniste, pe motiv că aceștia au avut o apartenență directă sau indirectă la Mișcarea Legionară.
Spune domnul Klaus Iohannis în discursul său:
„În cei 45 de ani de dictatură comunistă, nouă, românilor, ni s-a spus decenii întregi o poveste mincinoasă despre istoria națiunii noastre. Ni s-a spus că nu a existat rezistență și că românii au dorit și au susținut regimul comunist. Astăzi, știm fără urmă de îndoială că regimul comunist a fost instaurat prin crimă și teroare, prin forța armelor, de o armată străină de ocupație, potrivnică voinței națiunii.
Împotriva comunismului s-au ridicat însă sute de mii de oameni, cunoscuți astăzi sau nu, care și-au riscat viața și libertatea pentru ca democrația și demnitatea poporului român să nu fie înfrânte. Lor le este dedicat monumentul „Aripi”. În calitate de Președinte al României, îmi exprim profunda recunoștință pentru sacrificiul și curajul luptătorilor din rezistența anticomunistă, a militanților partidelor democratice anihilate de comuniști, a oponenților și disidenților. Sunteți eroii pe care România îi va onora mereu!”
Documentele păstrate în arhivele Securităţii, ale Direcţiei Penitenciare din Ministerul de Interne comunist, ale PMR şi PCR indică faptul că, cel puţin statistic, o foarte mare parte din luptătorii anti-comunişti, cu precădere partizanii care au format grupuri armate anti-comuniste în munţi, erau foşti legionari. Totodată, o bună parte din elita intelectuală asasinată în gulagul comunismului românesc era formată din profesori universitari, demnitari de stat, jurişti, medici, preoţi, studenţi etc. cu apartenenţă la Mişcarea legionară.
În acest context, determinat de adevărul istoric şi de coliziunea acestui adevăr istoric cu aşa-zisa „lege antilegionară” şi cu activitatea, de cele mai multe ori potrivnică acestui adevăr istoric, pe care o desfăşoară cu mare zel Institutul „Elie Wiesel”,apare întrebarea: monumentul „Aripi” este dedicat şi luptătorilor anti-comunişti legionari?
Dacă răspunsul este DA, atunci ne aşteptăm şi chiar invităm pe reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel” să ceară fie demolarea monumentului, fie anexarea unei plăci de marmură, lângă monument, unde să se precizeze clar faptul că... (articol integral - ROST -)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu