marți, 7 august 2012

România cu „Felinarul roşu” la poartă

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 05 - 11 august 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul și scriitorul Mihai Firică. Lectură cu folos!



Rostiri incomode

România cu „Felinarul roşu” la poartă

Trăiesc senzaţia că m-am transformat, fără voia mea, din cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, într-un locatar de bordel. Sunt martor neputincios la violul practicat de câţiva venetici care călăresc trupul României în văzul întregii Europe, luptându-se între ei pentru a obţine satisfacţia deplină că ţara le este, în sfârşit, supusă, sleită de puteri, tocmai bună pentru a fi vândută primului amator de chilipiruri.

Cum altfel putem să privim la lupta imbecilă pe care o poartă Băsescu, Ponta şi Antonescu – cele trei capete ale monstruoasei hidre care ameninţă să ne înghită vieţile? Să-i crezi că sunt în joc principii morale, înalte interese de stat ori valori europene? Nu poţi! Nu te lasă amintirea celor opt ani în care PDL, PSD, PNL, UDMR au guvernat fie împreună, fie separat, camarila acestor partide fiind singura răspunzătoare pentru dezastrul în care suntem astăzi. Căci acest dezastru nu a fost provocat de suspendarea lui Băsescu, ci este rezultatul acumulării faptelor de... (articol integral AICI)

Niciun comentariu: