Decembrie 1989, după 25 de ani: Episodul 3 – Quo vadis, Romania?

În Secolul XX, luna Decembrie a fost nefastă pentru români. La 30 Decembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost silit să abdice şi după un simulacru aşa-zis parlamentar, comuniştii români, cu sprijinul făţiş al URSS şi Armatei Roşii, proclamau Republica Populară Română. În sângerosul Decembrie 1989, membri eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, cu sprijin extern, reuşesc să se salveze.

Printr-o baie de sânge nevinovat, Republica Socialistă România este înlocuită cu o republică bananieră a unui capitalism sălbatic controlat de membri eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, spre folosul lor şi spre nenorocirea Naţiunii Române.

După 25 de ani, ne privim în oglinda Istoriei şi descoperim chipul unei Românii bolnave, rătăcită la margine de Europa, într-o mahala a ratării în care credinţa curată, munca cinstită şi bunul simţ au fost de mult izgonite de întunecaţii demoni ai fariseismului, ai hoţiei şi ai nesimţirii. Lumina sufletului românesc îşi mai află loc de odihnă şi rodire doar în acei români curajoşi şi încă prea puţini care aleg să sfideze sistemul şi să rămână credincioşi lui Dumnezeu şi loiali propriei lor demnităţi.

Chipul bolnav al României anului de graţie 2014 d.Hr. - an ce se pregăteşte, în câteva ore, să moară pentru noi şi să renască pentru Istorie - se descrie însă cu adevărat nu prin cuvinte poetice şi triste. Cifrele şi numai cifrele reci ale statisticilor oficiale au puterea să înfăţişeze grozăvia dezastrului nostru naţional şi ne provoacă o durere cu atât mai mare cu cât ea izvorăşte nu din lamentările sufletului, ci din analiza limpede a minţii. Să luăm aminte:

Datoria externă a României pe termen lung este de 77.447,5 milioane Euro (în oct. 2014), iar datoria externă a României pe termen scurt este de 18.593,1 milioane Euro (în oct. 2014).

Procentul de cetăţeni români supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială în România este de 40,4% din totalul populaţiei (locul 2 în U.E., după Bulgaria, conform Eurostat).

Rata şomajului în România este de 5,57%, cu un număr de şomeri de 468.849 de persoane, din care peste o treime cu vârsta între 18 - 35 ani (în noiembrie 2014).

Rata de abandon şcolar în România, pentru elevi cu vârsta între 14 şi 18 ani este de 19% (media europeană este de 15%), procent care ne situează pe primul loc în U.E. Bugetul alocar pentru educaţie de România este de 3,4% din PIB, cel mai mic din U.E., în comparaţie cu media de 8% din U.E. 

Conform rapoartelor Comisiei Europene, România ocupă primul loc în rândul ţărilor europene afectate de... (articol integral -ADEVĂRUL-)

Rugăciune, cântare şi înţelepciune - LA MULŢI ANI, 2015 d.Hr.!

Psalmul 89

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu. Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis: "Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor", Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece. Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca. Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; Că trece viaţa noastră şi ne vom duce. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine? Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează...

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cap. XIII, 1-13

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea...

Al-Baqara 2:177

Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, în îngeri, în Scriptură şi în profeţi, a da din avere, în pofida iubirii pentru ea, rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerşetorului şi pentru răscumpărarea celor robiţi, a împlini Rugăciunea, a da Dania, a-şi ţine legământul, dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei evlavioşi...

NAŞTEREA LUI HRISTOS. Omilia Sfântului Vasile cel Mare

“Naşterea lui Hristos cea familiară, dintâi şi a Lui proprie, cea a dumnezeirii, să fie cinstită cu tăcerea! Dar mai degrabă să poruncim gândurilor noastre să nu caute, nici să se preocupe cu aceea. Căci cum îşi va imagina mintea ceva la care nu a mijlocit timpul, nici veacul, al cărui mod nu este înţeles, la care nu este privelişte, nici cine să o relateze? Dar cum se va servi limba de înţelesuri? Tatăl era şi Fiul S-a născut. Nu zi: Când? ci alungă întrebarea! Nu căuta cum, căci nu e cu putinţă a se răspunde! Căci „când” este temporal, iar „cum” face modul naşterii lunecos spre cele trupeşti. Ţin să spun din Scriptură că e ca strălucirea faţă de slavă şi ca chipul faţă de prototip. Totuşi, deoarece nu ţi-a potolit preocuparea gândurilor această raţiune a răspunsului, voi alerga la negrăirea slavei şi voi mărturisi că modul naşterii dumnezeieşti e neînţeles prin gânduri şi nespus prin vorbe omeneşti. Nu spune: „Dacă S-a născut, nu era”, nici nu-ţi atrage cu viclenia vorbelor înţelesuri vulgare, întinând adevărul cu închipuirile de aici şi mânjind teologia. A zis că S-a născut ca să arate originea şi cauza Lui, nu ca să-L pună pe Fiul mai apoi decât timpul.Să nu hoinărească mintea ta, fugind după veacuri mai vechi decât Fiul, care nici nu sunt, nici n-au fost. Căci cum pot fi mai vechi făpturile decât Cel ce le-a făcut? Căci cel ce e purtat imediat la aceasta de înşiruirea cuvântului a uitat de ceea ce scapă observării. Să lăsăm, deci, cuvintele despre naşterea aceea veşnică şi negrăită, gândindu-ne la faptul că mintea e mai mică decât lucrurile, iar cuvântul e iarăşi mai lipsit decât cele înţelese.

Trebuie, dar, să luăm seama cât de mare este abaterea de la adevăr în privinţa cuvântului. Dacă mintea nu poate să străbată până la firea celor imperceptibile, firea raţiunii pentru cele înţelese în vreun fel este neputincioasă în egală măsură. Dumnezeu este pe pământ, Dumnezeu între oameni nu prin foc şi prin trâmbiţă şi prin munte fumegând sau prin nor şi prin vijelie care înfricoşa sufletele celor ce ascultau pe legiuitori, ci prin trupul nostru şi vorbind blând celor de acelaşi neam. Dumnezeu în trup; nu din lucrări delimitate, ca la prooroci, ci avându-Şi omenitatea articulată şi unită cu Sine Însuşi şi întorcând la Sine prin trupul înrudit cu noi toată omenitatea. Deci cum a venit, zice, prin Unul făclia la toţi? În ce fel e dumnezeirea în trup? Ca focul în fier; nu prin strămutare, ci prin împărtăşire. Căci nu aleargă focul la fier. Rămânând mai presus de loc, îi împărtăşeşte din puterea lui obişnuită, care nu se împuţinează prin împărtăşire şi plineşte întreg împărtăşirea lui. Ca şi acesta, şi Dumnezeu Cuvântul nu S-a mişcat din Sine «şi S-a sălăşluit între noi», nici schimbare n-a suferit «şi Cuvântul trup S-a făcut»(In. 1:14), nici cerul nu era gol de Cel ce-l înconjura, iar pământul a primit în sânurile sale pe Cel ceresc. Să nu gândeşti vreo cădere a Dumnezeirii, căci nu se mută din loc în loc ca trupurile! Nici să-ţi imaginezi că S-a schimbat Dumnezeirea Care Se coboară în trup, căci e neschimbat Cel nemuritor. Deci cum nu S-a umplut, zice, Dumnezeu Cuvântul de neputinţa trupească? Zicem că nici focul nu se împărtăşeşte de trăsăturile fierului. Fierul e negru şi rece; totuşi, fiind înfierbântat, nu primeşte forma focului; se face el strălucitor, nu înnegreşte focul şi el se învăpăiază, nu răceşte văpaia. Aşa şi trupul omenesc al Domnului, el s-a împărtăşit de dumnezeire, n-a împărtăşit Dumnezeirii neputinţa obişnuită.

Sau nu apreciezi că Dumnezeirea nu lucrează nici măcar la fel cu focul acesta simţit, ci patima îşi imaginează despre Cel nepătimaş [pornind] de la neputinţa omenească şi nu te dumireşti cum a rămas intactă prin părtăşia cu Dumnezeu firea stricăcioasă? Învaţă taina! Pentru aceasta este Dumnezeu în trup, ca să omoare în Sine moartea care se ascunsese înăuntru. Căci, precum remediile din leacuri opresc stricăciunile, obişnuindu-se cu trupul, şi, precum întunericul care se găseşte în casă se destramă prin pătrunderea luminii, tot aşa şi Cel ce stăpâneşte moartea prin firea omenească S-a arătat prin venirea dumnezeirii. Şi, precum gerul este în apă cât timp este noapte şi umbră şi opreşte fluiditatea, iar când încălzeşte soarele, se topeşte [apa] de rază, aşa a împărăţit moartea până la venirea lui Hristos. Deoarece s-a arătat harul mântuitor al lui Dumnezeu şi a răsărit Soarele dreptăţii, moartea a fost înghiţită de biruinţă, nerăbdând prezenţa vieţii adevărate. O, adâncul bunătăţii şi al iubirii de oameni a lui Dumnezeu! Datorită covârşirii iubirii de oameni nu suntem acaparaţi de robie. Oamenii caută raţiunea pentru care este Dumnezeu între oameni, trebuind să se închine bunătăţii.

Ce-ţi vom face, omule? Când Dumnezeu a rămas în înălţime nu L-ai căutat, când S-a coborât la tine şi S-a întovărăşit prin trup, nu L-ai primit. Dar cauţi motiv cum să te familiarizezi cu Dumnezeu. Învaţă că pentru aceasta este Dumnezeu în trup, deoarece trebuia să sfinţească trupul acesta blestemat, să împuternicească pe cel slăbit, să familiarizeze pe cel înstrăinat de Dumnezeu cu El, să suie în ceruri pe cel căzut din rai. Şi cine este lucrătorul acestei iconomii? Trupul Sfintei Fecioare. Care sunt originile naşterii? Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt, care a umbrit. Dar mai degrabă ascultă chiar graiurile Evanghelistului! «Logodită fiind, zice, mama Lui, Maria, cu Iosif, înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că are în pântece din Duhul Sfânt»(Mt. 1:18). Fiind şi fecioară, şi logodită cu bărbat, a fost socotită potrivită pentru slujirea iconomiei ca să-i fie cinstită şi fecioria, şi nunta să nu se degradeze. Căci fecioria a fost aleasă ca potrivită pentru sfinţenie, iar prin logodnă se includ începuturile nunţii². Totodată a avut logodnic păzitor al vieţii ei pentru ca Iosif să fie şi martor obişnuit al curăţiei Mariei şi să nu fie vreun motiv pentru bârfe că şi-ar fi întinat fecioria. Dar am a zice şi altă raţiune cu nimic mai necinstită decât cele grăite, căvremea prielnică înomenirii Domnului, hotărâtă de demult şi rânduită înainte de întemeierea lumii, a venit atunci când trebuia ca Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt să întocmească trupul acela purtător de Dumnezeu. Deoarece în neamul ei n-a fost între oameni cineva de o cinste cu curăţia Mariei ca să primească lucrarea Duhului, a fost ascunsă întâi prin logodnă, apoi a fost aleasă fericita Fecioară, nefiind vătămată cu nimic fecioria de logodnă. Dar se spune la unul din cei de demult şi altă raţiune, că s-a înţeles logodna cu Iosif ca să ascundă fecioria Mariei de căpetenia veacului acestuia. Căci forma logodnei Fecioarei a fost înţeleasă odinioară ca o îngrădire faţă de cel rău, care păzea pe fecioare, despre care auzise pe proorocul care spune: «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu»(Is. 7:14).A fost nimicit, deci, prin logodnă pizmaşul fecioriei. Căci ştia că arătarea Domnului, care se va face prin trup, va fi destrămarea puterii lui.

«Înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că are în pântece din Duhul Sfânt». Pe amândouă le-a aflat Iosif, zămislirea şi pricina, că-i din Duhul Sfânt. De aceea, temându-se să se numească bărbat al unei astfel de femei, «a vrut s-o lase pe ascuns», neîndrăznind să facă public cele despre ea. Drept fiind, a primit descoperirea tainelor. Căci, «gândind el acestea în sine, un înger al Domnului i s-a arătat în vis, spunând: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta!»(Mt. 1:20). Nu cugeta la aceea că vei umbri păcatul cu bănuieli nepotrivite! Căci te vei numi drept nu prin faptul că se acoperă fărădelegile prin tăcerea bărbatului drept. «Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta!» A arătat că nu s-a supărat, nici nu s-a scârbit, ci s-a temut de ea ca de una plină de Duhul Sfânt. «Căci ceea ce S-a născut în ea este din Duhul Sfânt». Şi aici e arătat că nu s-a făcut alcătuirea trupului Domnului după firea obişnuită. Căci îndată a fost desăvârşit cu trupul Cel zămislit, nu s-a formăluit câte puţin prin plăsmuiri, după cum arată cuvintele. Căci n-a spus «ceea ce s-a zămislit», ci «ceea ce s-a născut». Deci trupul întocmit din sfinţenie era vrednic de unirea cu dumnezeirea Unuia-Născut. «Va naşte Fiu şi vei pune numele Lui Iisus»(Mt. 1:21). Păzim faptul că la cele ce li se atribuie nume cu dinadinsul, au dovada unei firi sugerate [de nume], ca la Avraam, Isaac şi Israel. Căci denumirea fiecăruia dintre aceştia arăta mai degrabă trăsătura virtuţii împlinite de ei decât caracterul trupului. Pentru aceasta şi acum este numit Iisus, adică „mântuirea poporului”. Dar şi taina rânduită înainte de veacuri şi propovăduită odinioară prin prooroci avea deja termenul împlinit. «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu». Şi acea denumire de odinioară este o arătare a toată taina, că Dumnezeu este între oameni, deoarece se tălmăceşte, zice, „cu noi este Dumnezeu”.

Şi nimeni să nu se clatine de ciuda iudeilor, care zic că nu fecioara, ci tânăra se spune de prooroc. Căci zice: «iată, tânăra în pântece va lua». Întâi de toate ceea ce s-a dat de Domnul drept semn este foarte în afara raţiunii, pe când acest lucru este ceva obişnuit şi pare a fi mărturisit de toată firea. Căci ce zice proorocul? «Şi a adăugat Domnul a vorbi cu Ahaz, spunând: Cere semn pentru tine de la Domnul Dumnezeul tău în adânc sau în înălţime! Şi a zis Ahaz: Nu voi cere, nici voi ispiti pe Domnul»(Is. 7:12). Apoi, după puţin zice: «Pentru aceasta vă va da Domnul Însuşi semn. Iată, Fecioara în pântece va lua»(Is. 7:13-14). Căci, deoarece Ahaz n-a cerut semn în adânc sau în înălţime, Domnul Însuşi a dat semn, dar un semn neaşteptat şi uimitor şi diferit mult faţă de firea obişnuită ca să înveţi că Cel ce S-a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului este Însuşi Cel ce S-a suit chiar mai presus de toate cerurile. Aceeaşi femeie a fost fecioară şi maică, a rămas în sfinţenia fecioriei şi a moştenit şi binecuvântarea naşterii de prunci. Dacă unii dintre cei ce au tradus termenul evreiesc au propus să fie tânără în loc de fecioară, nu dăunează cuvântului. Căci am aflat că este în obiceiul Scripturii să ia adesea în loc de „fecioară” termenul „tânără”, precum zice în Deuteronom: «De va afla cineva o copilăfecioară care nu e logodită şi se va culca cu ea, silind-o, şi se va afla, va da omul care s-a culcat cu ea tatălui tinerei cincizeci de didrahme»(22:28-29).

«Şi, sculându-se, a luat pe femeia lui»(Mt. 1:24). Şi, socotind-o femeia lui cu bună dispoziţie, cu dragoste şi cu toată grija care se îndreaptă spre cei casnici, a primit toate lucrurile nunţii. «N-a cunoscut-o pe ea, zice, până ce a născut pe Fiul ei cel Întâi-născut»(Mt. 1:25). Aceasta induce de acum presupunerea că, după ce a slujit cu curăţie naşterii Domnului, care se săvârşise prin Duhul Sfânt, Maria nu s-a lepădat de lucrurile legiuite de nuntă. Dar noi, deşi nu dăunează nimic cuvântului (căci fecioria era necesară până la slujirea iconomiei, ceea ce nu mai cerea multă grijă în continuare pentru raţiunea tainei), totuşi, pentru că auzul iubitorilor de Hristos nu primeşte să fi încetat de a fi fecioară Născătoarea de Dumnezeu, le socotim mărturii suficiente pe acestea. Termenul „până” din expresia: «n-a cunoscut-o pe ea până ce a născut pe Fiul ei» adesea pare să arate o limită de timp, dar după adevăr arată ceva nedelimitat. În ce fel este ceea ce s-a spus de Domnul: «Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului»(Mt. 28:20). Căci după veacul acesta nu urmează să nu mai fie Domnul cu sfinţii, ci făgăduinţa semnifică neîntreruperea vremii de faţă, nu e separare a celei viitoare. În acelaşi mod zicem că se înţelege şi aici termenul „până”. Dar, deoarece se spune „Întâi-născut”, cel întâi-născut nu are deloc legătură cu cei ce apar, ci întâi-născut se numeşte cel ce deschide primul pântecele. Faptul că Maria a fost fecioară până la capăt îl arată şi istoria cu Zaharia. Căci există un cuvânt, şi acesta ajuns din predanie la noi, că Zaharia, care a primit în locul pentru fecioare pe Maria după zămislirea Domnului, a fost ucis de iudei între templu şi altar, fiind acuzat de popor că a pregătit semnul acela neaşteptat şi mult lăudat, ca o fecioară să nască şi să nu i se strice fecioria.

«Născându-Se Iisus, zice, în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată, magi de la răsărit au venit la Ierusalim spunând: Unde este Împăratul iudeilor Care S-a născut?»(Mt. 2:1). Magii sunt de neam persan, care iau aminte la mantică, la incantaţii şi la unele antipatii fireşti şi la observarea celor de pe cer. Şi Valaam părea să fie adeptul acestei mantici, cel ce a fost trimis de Valac ca să blesteme pe Israel prin nişte ceremonii, care chiar spune acestea în a patra sa pildă despre Domnul: «Om văd, zice, care ascultă cuvintele lui Dumnezeu, care înţelege cunoştinţa Celui Preaînalt şi priveşte vedenia lui Dumnezeu în somn; ochii lui fiind deschişi. Îi voi arăta Lui şi nu acum, Îl fericesc şi nu se apropie. Răsare o stea din Iacov şi va răsări un Om din Israel»(Num. 24:15-17). Pentru aceasta, căutând locul Iudeii, după pomenirea proorociei de demult, au venit să vadă unde este Împăratul iudeilor Care S-a născut. Dar poate că şi puterea potrivnică a devenit mai stinsă de acum prin arătarea Domnului şi, pricepând că lucrarea lor³ e zadarnică, au dat mărturie cu putere multă pentru Cel născut. Pentru aceasta, după ce au aflat pe Copil, I s-au închinat cu daruri. Magii, neam înstrăinat de Dumnezeu şi străin de legăminte, s-au învrednicit primii de închinare pentru că mărturiile de la vrăjmaşi sunt mai vrednice de credinţă. Căci, dacă se închinau iudeii primii, închinarea lor ar fi fost socotită o înrudire. Dar acum cei ce nu aparţineau nimănui I s-au închinat ca lui Dumnezeu ca să fie osândiţi casnicii care L-au osândit pe Cel Căruia I se închină cei de alt neam. De vreme ce se închinau mişcărilor cerurilor, n-au privit degeaba minunea priveliştilor din cer, o stea nouă şi neobişnuită care a răsărit la naşterea Domnului.

Şi nimeni să nu pună pe seama condiţiilor astrologice răsărirea stelei. Căci cei ce bănuiesc sursa de la stelele deja existente atribuie fiecăreia faptul de a fi motivul aparent al acestor întâmplări din viaţă. Dar aici nici una din stelele existente n-a însemnat naşterea Împăratului, nici ea nu era dintre cele obişnuite. Căci cele ce se întind de-a lungul zidirii din început fie sunt cu adevărat nemişcate pentru totdeauna, fie au o mişcare fără oprire. Iar aceasta care s-a arătat se vede că are pe amândouă: şi mişcarea, şi stabilitatea. Şi între cele ce sunt deja, cele ce sunt ţintuite nu se mişcă niciodată, iar cele rătăcitoare nu stau niciodată. Iar cea care are în sine amândouă, mişcarea şi stabilitatea, este învederat că nu aparţine nici unora. Căci s-a mişcat de la răsărit până la Betleem şi a stat deasupra unde era Copilul. De aceea, mişcându-se magii de la răsărit, au urmat călăuzirea stelei, s-au oprit la Ierusalim, au tulburat toată cetatea prin venirea lor şi au pus în ei frica de Împăratul iudeilor. După ce au aflat, deci, pe Cel pe Care-L căutau, L-au cinstit cu daruri, cu aur, tămâie şi smirnă. Poate că au urmat cumva proorocia lui Valaam şi aici, care a zis despre Hristos acestea: «Aplecându-se, se va odihni ca un leu şi ca un pui de leu. Cine-L va trezi? Cei ce Te binecuvintează se vor binecuvânta şi cei ce Te blesteamă se vor blestema»(Num. 24:9). Deci, de vreme ce cuvântul arată prin leudemnitatea împărătească, prin aplecare patima, iar prin a binecuvânta cu putereDumnezeirea, urmând proorociei, magii I-au adus ca unui Împărat aur, ca unui mort smirnăşi ca unui Dumnezeu tămâie. Căci nu se poate zice că au înţeles cu grijă cele despre naştere de la steaua care era aproape ca o cometă, care pare cel mai mult să arate pe urmaşii împăraţilor când stă nemişcată pe cer. Căci şi acestea sunt nemişcate, precum am zis, arderea făcându-se într-un loc circumscris. Căci cometele, meteoriţii şi asteroizii au forme diferite şi denumiri obişnuite cu formele. Aceasta e sursa tuturor. Căci, când răbufneşte aerul din jurul pământului şi se revarsă în locul de deasupra şi, aruncând ca o materie de foc magma şi lava erupţiei de acolo, furnizează înfăţişarea limpede a unei stele. Cea care s-a arătat la răsărit, mişcându-i pe magi spre căutarea Celui născut, iarăşi a dispărut până ce li s-a arătat a doua oară celor ce se avântaseră spre Iudeea ca să audă a Cui era şi Cui slujea şi pentru Cine a apărut. Căci, venind, a stat deasupra unde era Copilul. De aceea, văzând, magii s-au bucurat cu bucurie mare.

Să primim, aşadar, şi noi această bucurie în inimile noastre! Căci această bucurie o binevestesc îngerii păstorilor. Cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănţuim «că ni s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă» nu în înfăţişarea lui Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfăţişarea robului, ca să elibereze pe cel robit. Cine e aşa de amorţit cu sufletul, cine e aşa de urâcios ca să nu se bucure, să se veselească şi să tresalte cu cei de faţă? De obşte este praznicul pentru toată zidirea. Acesta dă lumii cele mai presus de lume. Pe îngeri îi trimite la Zaharia şi la Maria; pune corurile de îngeri să spună: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire»(Lc. 2:14). Stelele străbat cerul, magii sunt mişcaţi dintre neamuri, pământul primeşte în peşteră, nimeni nu e îmbufnat. Să pronunţăm şi noi un cuvânt de veselie; să dăm nume praznicului: Teofania! Să prăznuim cele de mântuire lumii, ziua de naştere a omenităţii. Astăzi s-a dezlegat osânda lui Adam. Nu mai sunt cuvintele: «pământ eşti şi în pământ te vei întoarce»(Fac. 3:19), ci «de Cel ceresc te-ai legat, la cer te vei sui». Nu mai sunt cuvintele: «în întristări vei naşte fii»(Fac. 3:16), căci fericită e cea care a născut pe Emanuel şi sânii care L-au alăptat. Pentru aceasta «Prunc S-a născut nouă şi Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire [este] peste umărul Lui»(Is. 9:5). Îmi înfloreşte inima şi izvor mi se face mintea. Dar scurtă mi-e limba şi sleit cuvântul ca să vestească o bucurie aşa de mare. Înţelege-mi cu dumnezeiască cuviinţă înomenirea Domnului! Neîntinată înţelege-mi şi nepătată Dumnezeirea, deşi apare în fire materială! Îndreptează pătimirea, nu se umple ea de patimă. Nu vezi că şi soarele vine în noroi şi nu se murdăreşte deloc şi străluceşte murdăria şi nu primeşte putoarea?Dimpotrivă, la cele pe care le întâlneşte le usucă putrefacţiile. Cine nu se va teme, dar, să amestece puroiul nostru în firea cea nepătimaşă şi neîntinată? Pentru aceasta S-a născut, ca să te curăţeşti tu prin înrudire. Pentru aceasta creşte, ca să te familiarizezi tu prin obişnuinţă.

O, adâncul bunătăţii şi al iubirii de oameni al lui Dumnezeu! Pentru covârşirea darurilor nu credem Binefăcătorului. Datorită marii iubiri de oameni a Stăpânului dispărem în robie. O, smintită şi rea nerecunoştinţă! Magii se închină şi creştinii cercetează cum e Dumnezeu în trup şi în ce fel de trup şi dacă e om desăvârşit sau nedesăvârşit Cel ce l-a luat. Să fie trecute sub tăcere cele de prisos în Biserica lui Dumnezeu şi să se slăvească cele crezute, să nu fie descusute cele trecute sub tăcere! Amestecă-te cu aceia care au primit pe Domnul din cer cu bucurie! Gândeşte-le la păstorii înţelepţiţi, la preoţii care prooroceau, la femeile care se bucurau când Maria a fost învăţată să se bucure de Gavriil, când Elisabeta a avut în pântece pe Ioan săltând. Anei i s-a bine-vestit, Simeon a fost chemat, închinându-se în micul Prunc Marelui Dumnezeu; nedispreţuind pe Cel văzut, ci slăvind mărirea dumnezeirii Lui. Căci S-a arătat, precum lumina prin bucăţile de sticlă, dumnezeiasca putere prin trupul omenesc, strălucind celor ce au ochii inimii curăţiţi. Cu care şi noi ne-am afla oglindind cu faţa descoperită slava Domnului ca şi noi înşine să ne schimbăm din slavă în slavă cu harul şi cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava şi tăria în vecii vecilor. Amin”.

---

Note:

1 Text tradus după versiunea din PG 31, 1457-1476.

2 Era necesar ca Hristos să Se nască şi să crească în cadrul unei familii, să aibă parte şi de ocrotirea unui tată pentru ca să împlinească deplin legile lăsate de Dumnezeu în firea oamenilor, în cazul acesta aceea ca pruncii să crească în sânul unei familii.

3 Astrologia cu care se ocupau ei.

(din: Sfantul Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre botez, Editura Doxologia, 2012)

***

Sursa: CUVÂNTUL ORTODOX

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/24/nasterea-lui-hristos-omilia-sfantului-vasile-cel-mare/

Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun 2014

Decembrie 1989, după 25 de ani: Episodul 2 – Colindul celor morţi: Prunci, copii şi tineri ucişi în Decembrie 1989, iertaţi-ne…

Rătăciţi în tihna libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi floarea curajului de acum 25 de ani. Sărmane marionete, am ajuns personajele unui teatru al absurdului – falsa democraţie post-decembriste. Deşi ne credem vii, noi suntem morţi. Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt de fapt, cei vii, cei mântuiţi…

Vă cer să dăruiţi câteva minute de rugăciune din timpul vieţii voastre, în schimbul celor 25 de ani de libertate, şi să citiţi, să meditaţi asupra acestui Pomelnic cu prunci, copii, adolescenţi şi tineri ucişi în Decembrie 1989:

ANDRONIC Vladimir, născut în 23 noiembrie 1989, asasinat la Bucureşti, vârsta de o lună, prunc. 

LUNGU Cristina, născută în 14 martie 1987, asasinată la Timişoara, în 17 Decembrie 1989, vârsta de 2 ani, copil. 

ANGHEL Cătălina, născută în 25 august 1986, asasinată la Bucureşti (împreună cu mama sa), în Decembrie 1989, vârsta de 3 ani, copil. 

CHIRCĂ Paul-Alin, asasinat la Sibiu, în Decembrie 1989, vârsta de 3 ani, copil. 

ROŞCA Corina, asasinată la Braşov, în Decembrie 1989, vârsta de 6 ani, copil. 

TUDOR Samir, asasinat la Constanţa, în Decembrie 1989, vârsta de 6 ani, copil. 

AFLOAREI Milord-Cristina,  asasinată la Timişoara, la 18 decembrie 1989, vârsta de 7 ani, copil. 

NEGRUŢIU Laura-Andreia, născută în 8 august 1980, asasinată la Timişoara, în 23 Decembrie 1989, vârsta de 9 ani, copil. 

ATANASIE Adriana, născută în 22 iunie 1979, din Reşiţa, elevă, asasinată la 21 decembrie1989, vârsta de 10 ani, copil. 

BUDAŞCA Cosmin-Crişan, născut pe 23 februarie 1978, elev, asasinat la Timişoara, în 17 decembrie 1989, vârsta de 11 ani, adolescent. 

NEGRU Adrian-Florin, elev, asasinat la Braşov, în Decembrie 1989, vârsta de 12 ani, adolescent. 

BOZAR Petrişor, născut în 26 iunie 1976, elev, asasinat la Timişoara, în seara zilei de 16 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

BOŢOC Luminiţa, născută în 16 aprilie 1976, elevă, asasinată la Timişoara, în 17 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescentă.

BURCIOAICA Octavian, născut în 06 martie 1976, elev, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

CHIRIŢĂ-VĂSÂI Adriana, elevă, asasinată la Bucureşti, în Decembrie 1989, în vârstă de 13 ani, adolescentă. 

DON Cosmin, născut în 14 aprilie 1976, elev, din Constanţa, asasinat în 25 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

NICULESCU Marian, născut în 19 februarie 1976, elev, asasinat la Bucureşti, în 23 Decembrie 1989, vârsta de 13 ani, adolescent. 

MINCA Şteafn-Silviu, născut în 20 ianuarie 1975, elev, asasinat la Bucureşti, în 23 decembrie 1989, vârsta de 14 ani, adolescent. 

TAKO Gabriela născută în 13 iunie 1975, elevă, asasinată la Timişoara - rănită grav în 17 Decembrie 1989, a decedat în spital, în 19 Decembrie 1989,  vârsta de 14 ani, adolescentă. 

BODO Marius, născut în 15 august 1974, elev, asasinat în Decembrie 1989, la Bucureşti, vârsta 15 ani, adolescent. 

ATOMEI George-Eduard, născut în 31 ianuarie 1973, elev la Braşov, asasinat în Decembrie 1989, vârsta de 16 ani, adolescent. 

COCHIRLEANU Nicuşor, elev, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de de 16 ani, adolescent. 

POENAR Costel, elev, asasinat la Cluj, în Decembrie 1989, vârsta de 16 ani, adolescent. 

SĂLĂJAN Raluca-Mihaela, născută în 29 ianuarie 1973, elevă, asasinată împreună cu alţi 6 tineri, la Bucureşti, în faţa Academiei Militare, în 24 Decembrie 1989, vârsta de 16 ani, adolescentă. 

TIAN Florian, născut în 15 februarie 1973, asasinat la Bucureşti, la Televiziune, în noaptea de 22 Decembrie 1989, vârsta de 16 ani, adolescent. 

CONSTANTIN Gheorghe, elev, asasinat la Bucureşti, în zona Pieţa Universităţii, în noaptea de 21/22 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

CORDUNEANU Gheorghe, faianţar, asasinat la Braşov, în Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

IONESCU Alexandru-Radu, născut în 14 februarie 1972, elev, asasinat la Bucureşti, în faţa Sălii Dalles, în ziua de 21 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

KELEMEN Gheorghe-losif, născut în 27 iunie 1972, elev, asasinat la Timişoara, în 25 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

KILINGER Leonard, născut în 1972, elev, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

MARIN Liviu-lulian, născut în 23 noiembrie 1972, elev, asasinat la Bucureşti, în 24 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

MATEESCU Victor, născut în 14 mai 1972, elev, asasinat la Bucureşti, în 22 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

RĂDULESCU Constantin-Cristian, născut în 23 iulie 1972, elev clasa a X la Liceul nr.30 şi salariat la ICRA, asasinat la Bucureşti - rănit în Decembrie 1989, a murit în spital, în 24 decembrie 1989, vârsta 17 ani, adolescent. 

SIMION Ion, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

ŞERBAN Gheorghe-Cristian, născut în 04 decembrie 1972, elev în clasa a XII-a, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989 - rănit grav, a murit în spital în 1 ianuarie 1990, vârsta 17 ani, adolescent. 

TELECEAN Ilie, născut în 14 martie 1972, muncitor la CAP Periam, asasinat la Timişoara, în 17 Decembrie 1989, vârsta 17 ani, adolescent. 

TIMOŞENCO Vanea, născut în 27 iunie 1972, muncitor, asasinat la Bucureşti, în 24 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. 

TINACUI Vasile, născut în 27 iunie 1972, muncitor, asasinat la Bucureşti, în noaptea de 23/24 Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent.

VLADU Cătălin-Florentin, născut în 22 octombrie 1972, elev, asasinat la Bucureşti, în Decembrie 1989, vârsta de 17 ani, adolescent. (articol integral -ADEVĂRUL-)

Icoană, gânduri şi colind...

Am călătorit printre bolnavii Spitalului unde slujesc, vestindu-le Naşterea Pruncului Iisus şi dăruindu-le Icoana Lui spre închinare... a şasea mea călătorie spre sufletele celor bolnavi ca preot creştin şi mărturisitor al Naşterii lui Hristos.

Călătorie pe care o mărturisesc în faţa sufletelor voastre, gând de pace, lecţie de viaţă, îndemn la faptă bună şi la rugăciune... îndemn să vă reîntoarceţi acasă, la Hristos.

Călătoria mea cu Icoana Naşterii către cei bolnavi, mereu şi mereu începe din adâncul cel aproape de cer al etajului 10 din Spital, acel tărâm al suferinţei cumplite unde sunt îngrijiţi copiii bolnavi de cancer. Simt cum în mine picură lacrimi, deşi chipul meu zâmbeşte cu blândeţe acestor îngeri chinuiţi de păcatele neamului în care s-au născut. Buzele lor firave de copii, petale de flori uscate de boală, sărută Icoana Naşterii lui Hristos, gustând veşnicia. Mergând pe holul Oncopediatriei îl caut din priviri pe Mihăiţă, ţigănuşul mereu vesel şi optimist, pui de om, cu suflet curat şi trupul chinuit de cancer. Îi văd umbra şi parcă îi aud glasul...

...este doar gândul meu, dorul meu după Mihăiţă. L-am găsit internat în Oncopediatrie în 2009. Era adus periodic la tratament, din centrul de plasament unde era găzduit. După mult chin, copilul a renunţat să mai lupte în această lume. În vară, de 1 Iunie, când împreună cu voluntarii mei i-am bucurat pe copiii din Oncopediatrie cu tradiţionala noastră ieşire în Parcul Romanescu din Craiova, la joacă şi agapă, Mihăiţă a rămas la pat, în salon. Se simţea rău, foarte rău... Mi-a şoptit doamna doctor Polixenia să nu uităm de el, să-i luăm un balon frumos colorat. Îşi dorea mult Mihăiţă să-i aducem şi lui ceva din parc... În aceeaşi zi, când încă ne aflam cu copiii în parc, am fost anunţaţi prin telefon că Mihăiţă a murit. 

A plecat de la noi Mihăiţă, copilul abandonat şi uitat de părinţii lui fără de inimă, a plecat la Dumnezeu... şi totuşi îl văd, îl simt şi sufletul meu îl îmbrăţişează şi-l binecuvintează în rugăciune...

În Secţiile de Pediatrie ale Spitalului am aflat alţi copii în suferinţă, chinuiţi de boli mai grave ori mai puţin grave. Prea mulţi copii bolnavi sunt prin spitalele noastre, rătăcirea din noi aduce asupra copiilor noştri boala, întunericul, durerea...

Privesc la lumina din ochii acestor copii, la inocenţa lor, la bunătatea lor. Un copil suferă cu un curaj infinit mai mare decât un adult. Nu, nu este neştiinţa lui despre viaţă şi moarte, ci este puterea lui îngerească, de suflet curat, nevinovat. Privesc la suferinţa copiiilor de prin saloanele celor două secţii de Pediatrie ale Spitalului şi dăruindu-le Icoana Naşterii spre închinare, simt iarăşi cum lacrimi aduc revărsare de milă şi durere în sufletul meu. Ajută, Doamne, necredinţei mele!

Însă durerea cea mare loveşte adâncul fiinţei mele în salonul pentru copii din Secţia de Terapie Intensivă, de la etajul 4 al Spitalului. Acolo, întinsă pe un pat, parcă dormind, cu trupul asistat de aparate, Maria, fetiţă blândă şi frumoasă, îşi picură, secundă de secundă sufletul spre cer. Părinţii ei sunt pentru mine nişte eroi. Se luptă de câţiva ani să-şi salveze unicul copil. Nu s-au revoltat, nu s-au certat cu Dumnezeu. Ei doar au luptat... Da, acum ei ştiu că Maria, copilul lor, începe să se nască în cer. Cu câteva zile în urmă, mama Mariei mi-a răspun, cînd am întrebat-o despre starea fetiţei: "Părinte, încă nu s-a hotărât Maria... nu s-a hotărât să plece!" O mamă şi un tată la căpătâiul fetiţei lor, aşteptând clipa care va cuprinde veşnicia, clipa în care Maria se va naşte în ceruri, părăsind această lume întunecată pentru lumina veşnică a păcii lui Dumnezeu... Ajută, Doamne, necredinţei mele!

În acelaşi salon se luptă pentru viaţa lor două surori, două ţigăncuşe frumoase. Un unchi de-al lor le-a luat la plimbare cu maşina, pe ele şi pe un băieţel. Era beat, unchiul... a lovit maşina, a făcut-o praf. Unchiul a murit, a primit plata pentru fapta lui. A murit însă şi băieţelul, copil nevinovat, avea doar 10 ani. O dramă provocată de patima şi nepăsarea criminală a unui rătăcit... Fetiţele au ieşit din comă, după multă luptă, prin mila lui Dumnezeu şi priceperea medicilor, vor scăpa cu viaţă.

Călătoria mea cu Icoana Naşterii către cei bolnavi din Spital este o călătorie spre Dumnezeu. Trecând din secţie în secţie, prin sute de saloane, de fapt, călătoresc prin vieţile a sute de oameni. Chipurile celor bolnavi se transformă, treptat, într-un singur chip, acela al fiinţei umane aflată la ceasul adevărului, când sănătatea nu mai este şi trebuie recâştigată, când tihna de ieri este pusă sub semnul întrebării şi conştiinţa te îndeamnă să cauţi o altă tihnă, nu a trupului sătul de dulceaţa lumii, ci a sufletului însetat de veşnicie, de Adevăr, de Dumnezeu...

Puţini au fost bolnavii din Spital care au refuzat binecuvântarea Icoanei Naşterii lui Hristos. Pe cei de altă credinţă i-am respectat şi le-am dăruit sfatul rugăciunii. Într-un salon, un bolnav a sărutat cu evlavie Icoana Naşterii, s-a lăsat miruit cu untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu, ca toţi ceilalţi bolnavi, însă apoi mi-a zis: "Părinte, eu sunt musulman, mă iertaţi, vă spun ca să ştiţi!" Avea în glas blândeţe şi nici umbră de reproş ori de mândrie, doar îşi mărturisea credinţa lui. "Dumnezeu să-ţi dăruiască pace şi binecuvântare, frate!", i-am răspuns bucuros că am avut ocazia să cunosc un musulman adevărat. Pe bolnavii cei revoltaţi pe Dumnezeu, i-am privit cu milă şi i-am îndemnat la meditaţie, la căutarea sensului acestei vieţi şi la pacea cunoaşterii care să le risipească revolta inutilă...

Ziua călătoriei mele cu Icoana Naşterii către cei bolnavi s-a săvârşit, la ceas de seară, cu pacea colindelor cântate de grupul de colindători ai ASCOR-Craiova, tinerii noştri frumoşi care mă însoţesc în slujirea copiilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr.1 Craiova şi a bătrânilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova.

Tinerii creştini au picurat bucuria smerită a colindelor noastre creştin-ortodoxe în casa mea şi în sufletele soţiei mele, Diana, ale celor trei copii ai mei, Casiana Gabriela, Andrei Vladimir şi Mihai Nectarie, şi ale mamei şi soacrei mele, mamele noastre dragi care ne ajută să ne creştem copiii.

Sufletul meu şi-a regăsit pacea ascultând glasurile curate, îngereşti, ale acestor tineri... şi la ceas de colind am deschis uşile sufletului meu în calea lui Dumnezeu. Chipurile tuturor copiilor însoţiţi de mine, ca preot de spital, în rugăciune şi slujire, spre vindecare în această lume ori spre odihna în Împărăţia lui Dumnezeu, s-au aşezat în adâncul sufletului meu, ca nişte picături de rouă, îmbrăţişând şi vindecând rănile adâncului meu. Hristos se naşte, slăviţi-L! 

ORA DE DOLJ - Colindători în calea singurătăţii

În sufletele bunicilor şi părinţilor noştri asistaţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova a fost picurată ieri bucuria colindelor de Crăciun. Câteva zeci de copii ai clasei a VI-a A, de la Şcoala Nr.30 „Mihai Viteazul” din Craiova, coordonaţi de diriginta lor, domnişoara profesoară Floricel Lucica, alături de grupul de colindători ai ASCOR-Craiova, au adus în întunericul sigurătăţii acestor bătrâni, lumina colindelor închinate lui Hristos.

I-am însoţit pe aceşti copii şi tineri minunaţi în colindul lor către sufletele bătrânilor. Tăcerea suferinţei şi lacrima singurătăţii au fost risipite de armonia colindelor populare româneşti cântate de glasuri curate, îngereşti, iar lacrima de bucurie a binecuvântat ochii multora dintre bătrâni. Sărutând icoana Naşterii Mântuitorului, o bătrână mi-a şoptit: „Părinte, aşa este raiul! Glasuri de îngeri şi pacea colindelor. Părinte, acolo vreau să merg…” Plângea. Plângea de emoţie, de bucurie şi deopotrivă de întristare. Plângea amintirea nepoţilor pe care nu-i mai văzuse de ani şi poate că nu-i va mai vedea vreodată, plângea cuprinsă de pacea şi căldura de neînţeles pe care colindele cântate de copii le picurau în sufletul ei. Lacrimile unei bunici, lacrimile unei mame, lacrimile unei vieţi…

Copiii priveau uimiţi la aceşti bătrâni. Nu înţelegeau de ce sunt singuri, în aceste camere cu câte trei sau patru paturi. „Nu au pe nimeni? Nu au nepoţi? Familia lor unde e?” au fost întrebările pe care le-am auzit şoptite de copii. Când ai 13-14 ani, viaţa este o grădină frumoasă, abia începi să descoperi că în lume există şi întuneric, răutate, durere.

Am colindat în calea singurătăţii bătrânilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Condiţiile lor de cazare s-au schimbat radical. (articol integral -AICI-)

Moartea pe lacul Siutghiol – Indolenţa şi ticăloşenia sistemului vs. Generozitatea şi curajul oamenilor simpli

Un sistem indolent, ticălos şi cufundat într-o birocraţie care a atins cotele maxime ale nesimţirii a făcut alte cinci victime: medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta medicală Gabriela Camelia Harton (38 de ani) şi pruncul nenăscut din pântecele ei, pilotul Petre Cătuneanu (47 de ani) şi copilotul Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani).

Oameni care au salvat sute, poate mii de vieţi au murit pentru că sistemul ticălos nu a fost capabil să le acorde şi lor salvarea vieţii. 

Cu aproape un an în urmă, avea loc tragedia accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Au murit atunci pilotul Adrian Iovan şi sublocotenentul Ion Aurelia, ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. Aurelia, o tânără minunată care se oferise voluntar să însoţească echipa medicală în acea misiune, a murit plângând. A murit cu zile, de frig, cu lacrimi îngheţate pe obraji, plângându-şi tinereţea distrusă de indolenţa, ticăloşenia şi nesimţirea unui sistem incapabil să organizeze la timp şi eficient operaţiunile de salvare. 

Până la acest moment, ancheta penală deschisă în legătură cu accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu a clarificat cine sunt vinovaţii pentru incompetenţa cu care au fost desfăşurate operaţiunile de salvare… şi a trecut aproape un an!  

Coşmarul se repetă cu o intensitate a macabrului pe care nu o credeam posibilă. Unul dintre cei doi piloţi ai elicopterului SMURD prăbuşit pe lacul Siutghiol a strigat după ajutor zeci de minute în şir, până când moartea l-a învins. Agonia lui a fost filmată de unul din martorii tragediei şi a fost văzută de o ţară întreagă, la televizor! O altă victimă care putea fi salvată, doctoriţa Laura Vizireanu a fost scoasă din apă prea târziu. A murit în spital. 

În urma celor patru eroi rămân copii orfani, rămân familii distruse… (articol integral -AICI-)

O Diplomă de Doctor în Sociologie - jertfă şi nădejde

Astăzi, 12 Decembrie 2014 d.Hr., Diana mea a ridicat de la secretariatul Universităţii din Bucureşti, Diploma prin care primeşte titlul de Doctor în Sociologie.

Teza de Doctorat a fost susţinută în data de 19 iunie 2013 d.Hr.. Titlul tezei: Impactul proiectelor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române în comunităţile rurale din Judeţele Dolj şi Gorj. Coducătorul de doctorat a fost Profesorul Universitar Dr. Virgil Măgureanu, de la Facultatea de Sociologie din Bucureşti.

Diana mea a muncit cu seriozitate şi cu multă dragoste de Dumnezeu şi Biserică în realizarea acestei teze de doctorat. Am avut onoarea şi bucuria să o asist în activităţile de cercetare realizate în diferite comunităţi din Dolj şi Gorj.

Diana mea a acceptat să jertfească, în acest efort academic şi de cunoaştere, o mare parte din timpul pe care îl dăruia copiilor şi familiei, însă fără ca slujirea ei de mamă să fie afectată. A fost un efort imens, a fost o jertfă închinată lui Hristos şi Bisericii Sale.

Nădăjduiesc că titlul de doctor în sociologie o va ajuta pe Diana mea să obţină un loc de muncă unde toate câte a studiat şi a învăţat pe parcursul celor trei ani de doctorat - dar şi în anii de studiu la Facultatea de Teologie-Secţia de Asistenţă Socială, la Master în Managementul Proiectelor Internaţionale, în cadrul SNSPA ori în anii de pregătire ca formator atestat - să fie seminţele unor roade folositoare pentru oameni şi bineplăcute lui Dumnezeu. Nădăjduiesc că acest titlu de doctor în sociologie, va fi pentru Diana mea izvor de noi şi minunate puteri în slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale, în locul unde Dumnezeu va îngădui ca ea să muncească spre slava Lui, spre binele semenilor şi spre pacea duhovnicească a familiei noastre.

Diana mea şi-a făcut datoria faţă de societatea românească. Acum, eu sper că şi societatea românească îi va dărui locul binemeritat. Totuşi, mai presus de toate, nădejdea familiei noastre rămâne în Hristos!

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Daruri de Moş Nicolae pentru copiii internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 - Craiova

Sâmbătă, 06 Decembrie 2014, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a adus alinare micuţilor internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Membri Grupului de Voluntari “Sf.Luca” al Paraclisului “Sf. Luca” din cadrul Spitalului Judeţean, însoţiţi de preotul slujitor al Spitalului, Pr. Marcel Răduţ Selişte, beneficiind de susţinerea materială a familiei de binefăcători creştini ortodocşi Ivan Iulian şi Ileana, au oferit pachete cu daruri de “Moş Nicolae” celor 30 de copii internaţi în Secţia de Pediatrie II şi Departamentul de Oncopediatrie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Craiova.

Darurile au fost împărţite micuţilor bolnavi în sunetul colindelor creştine tradiţionale româneşti cântate de grupul de colindători ai ASCOR - Filiala Craiova. Studenţii creştini-ortodocşi au o importantă contribuţie atât la activităţile filantropice organizate de Grupul de Voluntari “Sf.Luca” pentru copiii internaţi în Spitalul Judeţean Craiova, cât şi de Grupul “Sf.Vasile cel Mare” ai cărui membri fac voluntariat în beneficiul bătrânilor aflaţi în grija Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova.

Activitatea filantropică organizată de “Moş Nicolae” continuă seria Programului de Iarnă al Grupulului de Voluntari “Sf.Luca” al Paraclisului “Sf. Luca” din cadrul Spitalului Judeţean Craiova, începută cu un pelerinaj la mânăstirile din judeţul Gorj realizat în luna noiembrie, cu participarea a 40 de copiii monitorizaţi Departamentul de Oncopediatrie, însoţiţi de părinţi, cadre medicale ale departamentului şi voluntari. Pelerinajul a fost posibil datorită daniilor făcute de preotul Gabriel Sorescu şi credincioşii de la Parohia “Sf. Nicolae” – Brânduşa.

În cadrul Programului de Iarnă al Grupulului de Voluntari “Sf.Luca” al Paraclisului “Sf. Luca” din cadrul Spitalului Judeţean Craiova, voluntarii şi preotul Marcel Răduţ Selişte vor organiza, în beneficiul copiilor monitoritaţi de Departamentul de Oncopediatrie al Spitalului, şi o Serbare de bradului de iarnă în cadrul căreia copiii vor primi daruri de “Moş Crăciun”.

Tinerii care doresc să participe la activităţile filantropice în beneficiul copiilor bolnavi de cancer organizate de Grupul de Voluntari “Sf.Luca” al Paraclisului “Sf. Luca” din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Craiova, pot trimite o solicitare de înscriere, însoţită de un CV, la adresa de email marcel.radut@gmail.com Vârsta minimă pentru înscriere este de 18 ani, iar vârsta maximă este de 25 ani.

Persoanele care doresc să participe la activităţile filantropice în beneficiul bătrânilor asistaţi de Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova organizate de Grupul de Voluntari “Sf.Vasile cel Mare” al Paraclisului “Sf. Luca”, pot trimite o solicitare de înscriere, însoţită de un CV, la adresa de email marcel.radut@gmail.com Vârsta minimă pentru înscriere este de 25 ani.