În sufletele bunicilor şi părinţilor noştri asistaţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova a fost picurată ieri bucuria colindelor de Crăciun. Câteva zeci de copii ai clasei a VI-a A, de la Şcoala Nr.30 „Mihai Viteazul” din Craiova, coordonaţi de diriginta lor, domnişoara profesoară Floricel Lucica, alături de grupul de colindători ai ASCOR-Craiova, au adus în întunericul sigurătăţii acestor bătrâni, lumina colindelor închinate lui Hristos.
I-am însoţit pe aceşti copii şi tineri minunaţi în colindul lor către sufletele bătrânilor. Tăcerea suferinţei şi lacrima singurătăţii au fost risipite de armonia colindelor populare româneşti cântate de glasuri curate, îngereşti, iar lacrima de bucurie a binecuvântat ochii multora dintre bătrâni. Sărutând icoana Naşterii Mântuitorului, o bătrână mi-a şoptit: „Părinte, aşa este raiul! Glasuri de îngeri şi pacea colindelor. Părinte, acolo vreau să merg…” Plângea. Plângea de emoţie, de bucurie şi deopotrivă de întristare. Plângea amintirea nepoţilor pe care nu-i mai văzuse de ani şi poate că nu-i va mai vedea vreodată, plângea cuprinsă de pacea şi căldura de neînţeles pe care colindele cântate de copii le picurau în sufletul ei. Lacrimile unei bunici, lacrimile unei mame, lacrimile unei vieţi…
Copiii priveau uimiţi la aceşti bătrâni. Nu înţelegeau de ce sunt singuri, în aceste camere cu câte trei sau patru paturi. „Nu au pe nimeni? Nu au nepoţi? Familia lor unde e?” au fost întrebările pe care le-am auzit şoptite de copii. Când ai 13-14 ani, viaţa este o grădină frumoasă, abia începi să descoperi că în lume există şi întuneric, răutate, durere.
Am colindat în calea singurătăţii bătrânilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Condiţiile lor de cazare s-au schimbat radical. (articol integral -AICI-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu