Ieri seară, vineri, 29 Noiembrie 2013 dHr., în jurul orei 23.35, prin mila lui Dumnezeu, s-a născut al treilea copil al nostru, al cărui nume de botez în Hristos va fi Mihai Nectarie.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a pogorât mila Sa peste familia mea și că nu m-a judecat după dreptatea Sa!
Îi mulțumesc soției mele, scumpa mea Diana, pentru credința și curajul ei, pentru iertarea și bunătatea cu care sufletul ei îmi luminează viața!
Îi mulțumesc doctorului Andrei Tica, prietenului nostru, salvatorul vieții și nașul celui de-al doilea copil al nostru, prin a cărui pricepere profesională pruncul nostru s-a născut în această noapte!
Îi mulțumesc părintelui Mitropolit IPS Acad. Dr. Irineu pentru rugăciunile și purtarea de grijă cu care ne-a binecuvântat, le mulțumesc părintelui nostru duhovnic Gabriel Sorescu și fraților mei întru slujire, preoți ai lui Hristos, pentru rugăciunile lor, mulțumesc familiei mele, mai ales mamei mele, soacrei mele și lui Neli, moșica noastră, prietenilor noștri pentru jertfă și rugăciuni!
Îți mulțumim, pruncule dulce, că ne-ai ales să-ți fim părinți! Dumnezeu să-ți dăruiască credință, sănătate și împreună cu surioara ta, Casiana Gabriela și frățiorul tău, Andrei Vladimir, să slujiți lui Dumnezeu, urmând porunca lui Hristos: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Sfânta Evanghelie după Luca X, 27)
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu