Marea alee dintre blocurile turn din Craiovița Nouă, mahalaua modernizată a
Craiovei, cartier unde locuiesc cu familia mea, de peste un deceniu, mi-a
oferit iarăși, în după-amiaza acestei zile, ocazia să fiu martor la încă o
frântură din ceea ce înseamnă realitatea vieții în familia românească. O
familie despre care unii declară că o ocrotesc, de la înălțimea poziției lor în
stat, iar alții proclamă, prin predici prăfuite și statistici aiurea
interpretate, că este musai creștină și iubitoare de Dumnezeu.
Cum vă spuneam, mă aflam pe marea alee, însoțit de băiețelul meu, Andrei
Vladimir, care se bucura de reîntâlnirea cu leagănul lui preferat. În nisipul murdar
de resturi de urină și fecale de maidanezi, copiii mahalalei noastre se jucau
veseli și nepăsători la norii de praf și plini de microbi ridicați în atmosferă
de hârjoneala lor copilărească. Mai mulți băieței, cam de 7-8 anișori, se alergau
și se împingeau unul pe altul la câțiva metri de leagănul nostru. Unul din ei
cade în nisip, împins cu ceva mai multă putere de un coleg de joacă. De pe
băncile din preajmă se ridică un tătic masiv, la vreo 30 de ani, ca vârstă. E
tuns ”periuță”, îmbrăcat într-o geacă de piele și în ”blugi” tăiați în câteva
locuri. Trage cu sete dintr-o țigară, se repede între copii și îl ceartă pe cel
căzut, strigându-i în ureche: ”Nu ți-am zis, bă, să dai și tu cu pumnul, cu
piciorul, când te lovește vreunul? Dă-i, tată, una peste ochi, că așa te-am
învățat! Ce ești bleg! Dă-i în gură, arde-l!”
Copilul, un băiețel firav, timid, îl privește speriat. Colegii lui tac
timorați, joaca s-a isprăvit. Tatăl pleacă spre băncile de pe marginea aleii, pășind
apăsat și vădit mulțumit de lecția aplicată propriului fiu. Ajuns printre
ceilalți părinți, care priviseră amuzați toată scena, continuă să ”predice”
încă un sfert de oră ”filosofia” vieții lui: ”Frățicule, eu i-am zis de când a
mers la școală: să nu te întorci acasă bătut de vreun coleg, că te bat și eu! Viața
e grea, trebuie să dai în ăla care dă în tine, să nu te lași călcat în
picioare. Ăla care e mai puternic, învinge, nu trebuie să ajungă un bleg! D-aia
îi zic mereu: dă-i, mă, una peste bot, nu fii fraier!” Tăticii din jur trag din
țigări și-l aprobă. Da, viața e grea, băieții trebuie învățați de mici să
supraviețuiască. (articol integral AICI)
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu