Victimele terorii comuniste - fragmente din dicționarul luptătorului craiovean anticomunist Cicerone Ionițoiu

Cicerone Ionițoiu, marele mărturisitor împotriva comunismului s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. Fost deținut politic, condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea pentru că deținuse funcții de conducere în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc, Cicerone Ionițoiu a executat 10 ani de detenție în închisori și lagăre de exterminare din Gulagul românesc. Eliberat din închisoare, în 1979, la intervenția președitelui Franței, pleacă în exil, în această țară, devenind unul dintre cei mai importanți militanți anticomuniști din diasporă.

După Decembrie 1989, Cicerone Ionițoiu începe o intensă activitate de cercetare științifică și istorică, în scopul demascării crimelor comise de regimul comunist și de Securitate. A susținut până la moarte ideea organizării unui proces penal îndreptat împotriva membrilor fostei elite comuniste, a ofițerilor de Securitate, torționarilor și turnătorilor. Documentele realizate de Cicerone Ionițoiu despre crimele comise de regimul comunist  sutele de victime ale Securității pot fi consultate pe site-ul http://www.procesulcomunismului.com/

Locuitorii Craiovei și ai Olteniei trebuie să fie mândri că Cicerone Ionițoiu s-a născut pe aceste meleaguri, iar elita culturală și spirituală a Cetății Băniei are datoria de a împlini legământul marelui luptător anticomunist – exorcizarea societății românești de fosta elită comunistă, organizarea unui proces penal al comunismului și excluderea din toate sferele Statului Român a foștilor activiști PCR, ofițeri de Securitate, turnători și agenți de influență. (articol integral AICI)

Procesul Comunismului: Luptătorul anticomunist Cicerone Ioniţoiu s-a născut în Ceruri

Cicerone Ioniţoiu s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, născându-se în Ceruri, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. A fost scriitor, deţinut politic în temniţele comuniste din Gulagul românesc şi va rămâne în memoria Neamului Românesc ca unul dintre marii mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu care au pătimit în închisorile comuniste. A fost condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea - în 1950 şi în 1962 - pentru faptul că a fost membru în conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. După 10 ani de chinuri în închisori şi lagăre de exterminare, la intervenţia preşedintelui Franţei, în 1979 a fost eliberat şi a părăsit ţara, mergând în exil, în Franţa.

După 1989, Cicerone Ioniţoiu a realizat o enciclopedie cu numele martirilor care au murit în închisorile comuniste din România - lucrarea poate fi consultată pe site-ulhttp://www.procesulcomunismului.com/  

Într-un document intitulat ”GENOCIDUL DIN ROMÂNIA - REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI”, Cicerone Ioniţoiu mărturiseşte despre principalul instrument de crimă şi teroare utilizat de comunişti împotriva Naţiunii Române, adică despre Securitate, ai cărei foşti slujitori, ex-ofiţeri, ex-turnători şi ex-agenţi de influenţă pot fi aflaţi astăzi în elitele Ţării - în politică, în mediul de afaceri, în cultură şi spiritualitate:

„Securitatea a fost creată prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcţia Generala a Securităţii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basara­bean rusofon) şi Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). (articol integral AICI)

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Fără comentarii...

Când veţi plăti pentru faptele voastre, nesimţiţilor?

Tragedia aviatică din Munţii Apuseni ne dezvăluie trei adevăruri despre realitatea românească.

Înainte de toate ni se îngăduie să redescoperim - prin acest preţ de sânge plătit de pilotul Adrian Iovan şi de studenta sublocotenent Aurelia Ion - că în România încă există eroi anonimi, oameni care îşi fac datoria faţă de Dumnezeu şi de semenii lor, deşi sistemul politic şi statul român nu numai că nu-i ajută, ci le pun piedici, abandonându-i unor condiţii de muncă pe care doar în ţările lumii a treia le mai poţi afla. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace pe Adrian şi pe Aurelia!

Eroii din Apuseni

Un alt adevăr pe care l-am redescoperit este acela că în sufletele românilor încă există sentimentul solidarităţii creştine, al împlinirii datoriei de a-l ajuta pe semenul aflat în primejdie. Sutele de oameni care au plecat, în mod voluntar, fără a fi obligaţi de primirea vreunei ordin oficial, riscându-şi la rândul lor viaţa pe timp de noapte, prin pustietatea muntelui, au dat o lecţie usturătoare de umanitate autorităţilor care au reacţionat cu o incompetenţă criminală. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe aceşti români generoşi şi curajoşi, iar fapta lor de curaj să le binecuvinteze familiile! (articol integral AICI)

România lui Eminescu şi România noastră – Mizeria vieţii noastre publice

Jurnalistul Mihai Eminescu dăruieşte românilor săi, peste veacuri, o lecţie de civism şi de asumare a luptei pentru reformarea societăţii şi statului. Acceptând necesitatea modernizării statului român, dar promovând valorile şi tradiţiile româneşti împotriva unor împrumuturi de modele străine care să fie implementate forţat şi nenatural sufletului românesc, jurnalistul Mihai Eminescu rămâne actual şi folositor, prin editorialele şi analizele făcute asupra evenimentelor sociale şi politice din timpurile sale. 

Asemănările dintre starea României lui Eminescu şi starea României noastre sunt multe şi generează în mintea oricărui om, cu sinceritate preocupat de destinul naţiunii noastre, întrebări care trebuie să-şi afle grabnic răspunsul: 

Există în sufletul românesc o anume slăbiciune sufletească ori o puţinătate a voinţei care îngăduie elitelor româneşti să se rătăcească şi să-şi trădeze menirea creştinească, aceea de a sluji cu dragoste şi loialitate Naţiunea şi Statul? Care sunt cauzele teribile ce au provocat apariţia acestei slăbiciuni şi mai ales, au transformat-o aproape într-o caracteristică sufletească a Naţiunii Române, determinând drama rătăcirii noastre prin mahalaua Europei? 

Vă îndemn să citiţi editorialele şi analizele jurnalistului Mihai Eminescu – un alt fragment vă ofer şi eu, în rândurile următoare – şi să căutaţi răspunsurile atât de necesare pentru reaşezarea vieţii societăţii şi statului nostru pe un făgaş al normalităţii şi moralităţii. 

Mărturiseşte Mihai Eminescu, în articolul scris în Timpul (IV) 1879, 23 Iunie, într-o perioada în care societatea românească era cuprinsă de frământări puternice provocate de revizuirea art. 7 din Constituţie, conform unor condiţiile impuse de Tratatul de la Berlin, tot aşa cum şi noi, anul acesta, vom fi şi deja suntem tulburaţi de revizuirea Constituţiei, de reforma administrativă, de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale: 

„Trecem prin nişte zile în adevăr foarte grele şi trebuie în sfîrşit să ne dăm seama că aceasta este plata, foarte scumpă poate, a greşelilor şi rătăcirilor noastre politice săvîrşite de treizeci de ani încoace. De la mişcarea din 48 şi pînă astăzi naţiunea românească, pe tărîmul politic, n-a făcut alta decît a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta, cu mai multă ardoare decît cuartalurile de coloni din America de miazănoapte şi pe o scară tot atît de înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaţionale, în viaţa politică şi intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot. (articol integral AICI)

România lui Eminescu şi România noastră – Icoane vechi şi icoane nouă

În cele şase articole apărute sub titlul „Icoane vechi şi icoane nouă” şi publicate în „Timpul”, la anul 1877, Mihai Eminescu realizează cu acurateţe genială o analiză politică şi sociologică a stării României acelor vremuri. În preajma zilei de 15 ianuarie, când vom aniversa naşterea marelui nostru poet naţional, vă ofer câteva fragmente din aceste articole şi vă invit să mărturisiţi despre întristătoarele asemănări existente între România lui Eminescu şi România noastră.

Mărturiseşte Eminescu despre starea de rătăcire a așa-ziselor elite ”românești” ale timpului său:

„E o zicală veche că, de-ai sta sa numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s-o mănânci. Drept că e aşa, dar cu toate acestea acele foi există. Şi dacă n-ar exista n-ar fi plăcinta. Asemănarea e cam vulgară, dar are meritul de a fi potrivitî. Condiţiile placintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice (…) sunt economice; temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânzătura fină, din fier maşine, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc în aceste condiţii? Poate ea vorbi de interesele ei?

Clasa noastră de mijloc consistă (mai ales n.n.) din dascăli şi din ceva mai rău, din advocaţi.

Dl.X bunaoara e plătit de stat ca să învete pe studenții de la universitate limba româna din punct de vedere filologic și istoria românilor, două obiecte pe care nu le cunoaște deloc. (…) În împrejurari normale, acest domn ajuns din întâmplare profesor s-ar fi pus pe-nvățat carte și, fiindcă nu este cu totului tot mărginit, încât să aibă nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns să poată împărtăși studenților ceea ce au aflat alții, de ex. învățații străini, despre limba română, le-ar fi arătat calea bună și bătută de oameni mai cuminți. (…) Dar împrejurarile nefiind normale, dl.X nu învață nimic, ci face politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvață pe de rost într-un sfert de ceas și care-l ridică pe om la noi în țară, făcând de prisos orice muncă intelectuală. Căci natura comună nu muncește decât de sila. Silit de împrejurări normale, dl. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fără câini și umblă cu mâinile în șolduri, lasă școala pustie și vine la București ca să-și facă mendrele și să-și deie o importanță pe care natura n-a voit să i-o deie. (…)

Tot astfel e dl. Y și bună parte din cumularzii universităților. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadență. Și cine plătește oare pe acești domni din clasa de mijloc a căror mâini și inteligențe nu produc valori de un ban roșu măcar? În linia din urmă munca țăranului care, ca dorobanț moare pe câmpul de război, ca muncitor se spetește plătind dări, pentru a ținea pe umerii lui o clasă de trântori netrebnici. (articol integral AICI)

Anul politic 2014 - Anul Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi exorcizarea vieţii politice româneşti

Patriarhia Română a proclamat în mod oficial anul 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în cuprinsul Bisericii noastre. În acest an se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache, care au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în august 1992 şi sunt prăznuiţi în ziua de 16 August.

Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu – un posibil model de urmat pentru dregătorii cetăţii româneşti

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino, a domnit în Ţara Românească între anii 1688 – 1714, perioadă în care s-a îngrijit de întărirea autorităţii domnitorului, de reorganizarea sistemului fiscal şi de dezvoltarea unor relaţii strânse cu celelalte două ţări româneşti, Moldova şi Transilvania. În plan politic a reuşit să păstreze echlibrul în relaţiile dificile şi încordate cu cele trei mari imperii de la graniţele ţării, Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Habsburgic, dovedind un înalt simţ al diplomaţiei, pragmatismului şi prudenţei.

Marele merit al Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu este dezvoltarea vieţii culturale şi spirituale din Ţara Românească. A fost iniţiată o adevărată ofensivă în construirea de aşezăminte religioase şi laice, în stilul neo-bizantin şi cu influenţe ale renascentismului italian, totul pe un fond arhitectural românesc, născându-se astfel stilul brâncovenesc, arta brâncovenească. Sfântul Domnitor s-a manifestat şi ca protector al tiparului şi şcolilor din Ţara Românească şi din Transilvania. A susţinut cu sume importante de bani Şcoala românească din Şcheii Braşovului, iar în 1694 a înfiinţat Academia Domnească din Bucureşti, „colegiu public pentru pământeni şi străini”, la Mânăstirea „Sf. Sava”, având ca limbă de predare greaca veche. Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a înfiinţat şcoli în diferite mânăstiri – Sf. Gheorghe Vechi şi Colţea, în Bucureşti – precum şi biblioteci, unde au fost achiziţionate lucrări de cultură procurate din marile capitale ale Europei de Apus – biblioteca de la Mânăstirea Mărgineni sau biblioteca de la Mânăstirea Horezu.

(***)

Mai este posibilă exorcizarea vieţii politice româneşti?

Da, viaţa politică românească poate fi reaşezată pe o temelie morală şi creştină! Totuşi, acest deziderat poate fi împlinit numai şi numai prin implicarea acelor forţe civice, culturale şi spirituale care îşi asumă în chip real credinţa în Dumnezeu şi loialitatea faţă de Naţiunea Română şi de Statul Român. Alături de societatea civilă laică, de presa independentă şi de elita culturală, Biserica Ortodoxă Română este chemată să-L mărturisească pe Hristos în faţa dregătorilor cetăţii româneşti.

Proclamarea anului 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni oferă Bisericii, ierarhilor şi preoţilor săi o dublă oportunitate. Pe de o parte, să mărturisim folosul duhovnicesc, real şi practic pentru viaţa creştinilor, pe care îl au Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Am convingerea că un Traian Băsescu, un Victor Ponta, un Gigi Becali, o Elena Udrea sau oricare dintre politicienii români ai timpurilor noastre, dacă s-ar spovedi şi ar fi cu adevărat îndrumaţi, cu milă, dar şi cu dreptate, de un duhovnic pe calea către Hristos, ar fi slujitori loiali ai Naţiunii şi Statului nostru. (articol integral AICI)

Anul politic 2014: Cele Două Turnuri sau Întoarcerea Regelui?

Cetatea românească a intrat într-un an care, din perspectivă politică, se anunţă a fi extrem de agitat şi de murdar. Dregătorii cetăţii, aceşti boieri fanarioţi organizaţi în partide politice cu adânci rădăcini în mlaştina fostelor eşaloane 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii comuniste, se pregătesc de război. Căci 2014 va fi anul unor dure confruntări între cele Două Turnuri ale camarilei politice româneşti: creatura contra naturii numită USL, o alianţă formată în fapt din baronii locali şi regionali jefuitori de fonduri din bugetul naţional şi din fondurile europene, alături de urmaşii foştilor mari activişti PCR şi dezertorii liberalismului românesc versus Golum, adică încă nedefinita alianţă politică a dreptei pe care Traian Băsescu&Comp. încearcă de aproape doi ani să o formeze din feluritele rămăşiţe ale Securităţii, îmbogăţiţilor din devalizarea de bănci ori fraudarea de fonduri europene şi intelectualilor mercenari cu ifose europene şi apucături fanariote.

Aceste Două Turnuri ale vieţii politice româneşti contemporane concentrează, ca niciodată în istoria democraţiei româneşti, cele mai urâte, nedemne şi trădătoare personaje politice pe care le poate genera o societate bolnavă şi rătăcită. După 24 de ani de la lovitura de stat din Decembrie 1989, Statul Român se prezintă ca o ruină bântuită de stafii nefericite, proprii cetăţeni... (articol integral AICI)

Gânduri către Majestatea Sa Regele Mihai I, adevăratul conducător al Naţiunii Române

Majestatea Voastră, plecând sufletul nostru în fața Tronului și a Țării, îi mulțumim lui Dumnezeu că v-a binecuvântat cu viață lungă și cu puterea de a sluji loial și prin jertfă Neamul Românesc și Biserica lui Hristos vreme de peste șapte decenii.

Românii care își iubesc Neamul, Credința și Țara văd în Majestatea Voastră și în Casa Regală a României atât o sinteză a tradițiilor voievodale, domnești și regale ale Istoriei noastre, cât și singura garanție a renașterii și reașezării Statului Român și Neamului Românesc în locul de cinste pe care îl merită în marea familie a Națiunilor Europene.

Majestatea Voastră, noi, românii loiali Tronului, nu am uitat că Republica a fost impusă neamului nostru prin forța tancurilor Armatei Sovietice a lui Stalin și prin trădarea de Neam și Țară a câtorva rătăciți și venetici care, prin amenințări și șantaj, v-au obligat să părăsiți Tronul Țării. Pervertirea istoriei reale a Monarhiei Constituționale de către propagandiștii naționalism-comunismului este încă prezentă în agora românească, minciunile lor, aruncate cu disperarea celui care se știe a fi un impostor, otrăvesc sufletele unora dintre românii noștri.

Textul integral al scrisorii poate fi citit pe site-ul oficial al Familiei Regale a României - aici.