Cicerone Ioniţoiu s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, născându-se în Ceruri, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. A fost scriitor, deţinut politic în temniţele comuniste din Gulagul românesc şi va rămâne în memoria Neamului Românesc ca unul dintre marii mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu care au pătimit în închisorile comuniste. A fost condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea - în 1950 şi în 1962 - pentru faptul că a fost membru în conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. După 10 ani de chinuri în închisori şi lagăre de exterminare, la intervenţia preşedintelui Franţei, în 1979 a fost eliberat şi a părăsit ţara, mergând în exil, în Franţa.
După 1989, Cicerone Ioniţoiu a realizat o enciclopedie cu numele martirilor care au murit în închisorile comuniste din România - lucrarea poate fi consultată pe site-ulhttp://www.procesulcomunismului.com/
Într-un document intitulat ”GENOCIDUL DIN ROMÂNIA - REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI”, Cicerone Ioniţoiu mărturiseşte despre principalul instrument de crimă şi teroare utilizat de comunişti împotriva Naţiunii Române, adică despre Securitate, ai cărei foşti slujitori, ex-ofiţeri, ex-turnători şi ex-agenţi de influenţă pot fi aflaţi astăzi în elitele Ţării - în politică, în mediul de afaceri, în cultură şi spiritualitate:
„Securitatea a fost creată prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcţia Generala a Securităţii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basarabean rusofon) şi Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu