miercuri, 22 septembrie 2010

Un model de mănăstire ortodoxă: Bănceni, Bucovina de Nord


O postare preluată de pe blogul fratelui nostru Claudiu Târziu. Câteva gânduri: vom afla şi în spaţiul mânăstiresc al Ortodoxiei Româneşti o astfel de iniţiativă? Avem ca unic exemplu activitatea în aşezământul ctitorit şi păstorit de Părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului. Atât. Poate mă înşel, dar nu cunosc o altă iniţiativă de oarecare anvergură şi consistenţă. Avem mânăstiri bogate, care posedă pământuri, păduri, pensiuni şi alte proprietăţi. Când vom afla pe lângă aceste mânăstiri bogate şi aşezăminte filantropice pentru cei aflaţi în suferinţă, adică orfelinate sau cămine de bătrâni? Când vom pune în lucrare, spre slujirea lui Dumnezeu şi iubirea de aproapele, averea mânăstirească? Când vom afla cantine pentru săraci, în adevăratul sens al noţiunii, înfiinţate în cartierele sărace ale oraşelor, prin jertfa preoţilor parohi şi cu sprijinul Centrelor eparhiale? Când vom ieşi din formalismul festivist al activităţii organizaţilor neguvernamentale administrate de episcopiile noastre? Când vom fi cu adevărat, filantropi în Hristos? Sunt întrebări la care suntem chemaţi să răspundem, cât încă Dumnezeu ne mai îngăduie...

* * *

O bună prietenă mi-a recomandat un film impresionant despre mănăstirea Bănceni din Bucovina de Nord, în Ucraina, aflată la şapte kilometri de graniţa cu România. Filmul vorbeşte despre virtuţile esenţiale ale ortodoxiei: credinţa, dragostea, nădejdea, la care adaug şi o vrednicie exemplară, care sînt trăite la Bănceni şi dau roade minunate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele stareţ Mihail Jar a reuşit, în 16 ani, să ridice această mănăstire din nimic, să adune o obşte de 90 de monahi, să construiască şapte biserici şi un cămin de orfani, unde sînt îngrijiţi 140 de copii, dintre care unii bolnavi grav.

La Bănceni se slujeşte în ucrainiană şi în română, dar mulţi dintre vieţuitori sînt români. Ce am observat cu bucurie este că în această mănăstire nimic nu pare improvizat, nimic făcut de mîntuială, nu există nici o umbră de promiscuitate, aşa cum se mai întîmplă prin alte locuri unde se face misiune socială; nimic nu murdăreşte tabloul general, chiar dacă la Bănceni încă se mai construiesc cîteva clădiri. Vă invit să vedeţi şi dvs filmul.

Partea 1


Partea 2


Partea 3


Partea 4


Partea 5


Partea 6



marți, 14 septembrie 2010

Mass-media Bisericii între unitate şi diversitate

Cu aproximativ 5 ani în urmă, scriam pentru Revista ROST (numărul 31, septembrie 2005) un articol intitulat Biserica şi managementul informaţiei – o bătălie pierdută? Analizând situaţia posturilor de radio religioase din România acelui moment, concluzionam:

"– Cantitativ şi geografic, cultele eterodoxe deţin o anumită întâietate pe piaţa radioului religios, mesajul creştin eterodox fiind prezent în toate regiunile istorice ale ţării, precum şi în unele oraşe importante. Din partea BOR există o contrapondere doar prin intermediul puternicei reţele a Radio "Trinitas", contrapondere afectată într-o anumită măsură de regionalismul emisiunilor.

– Politica redacţională a posturilor de radio creştine eterodoxe este orientată ofensiv spre atragerea de ascultători, utilizându-se conţinuturi care nu au întotdeauna în mod direct vreo legătură cu mesajul religios al cultelor care deţin controlul posturilor de radio respective. Dezbaterea, problematizarea ori chiar critica elegantă la adresa unor aspecte negative din societate ori din "biserica tradiţională" (adică din BOR) sunt prezente în emisiunile acestor posturi de radio. Redacţiile caută să confere grilelor de programe un caracter "modern", "contemporan", combinând elementele specifice radiourilor de tip "hit-radio" ori "news-radio" cu elementele mesajului religios respectiv. Posturile de radio creştine eterodoxe dovedesc că au ca ţintă clar stabilită atragerea de ascultători şi utilizează pentru aceasta cât mai multe din metodele şi tehnicile mass-media specifice radioului mileniului III.

– Politica redacţională a posturilor de radio creştine ortodoxe este orientată defensiv, tributară unor tipare impuse fie de ierarhi, fie de directori ori şefi de redacţie care au convingerea că radioul nu este altceva decât doar o prelungire a cultului bisericesc, că mesajul promovat pe undele radio trebuie să aibă acelaşi caracter ca şi predica de la altar ori peroraţia de la nivelul catedrei teologice universitare. Posturile de radio creştine ortodoxe par să fi împrumutat şi unele dintre "metehnele" posturilor de radio oficiale guvernamentale. Autonomia diminuată ori chiar inexistentă a activităţii redacţiilor, prezenţa firavă a criteriilor profesionale în relaţia dintre conducerea superioară şi şefii de redacţie, cantitatea şi mai ales calitatea redusă a dimensiunii (auto)critice în abordarea problemelor cu care se confruntă BOR, o neutralitate necreştină ori o reacţie neconcludentă faţă de deciziile mediului politic care afectează direct sănătatea fizică şi spirituală a poporului, suprasaturaţia grilelor de programe cu emisiuni cu caracter strict dogmatic şi cu limbaj "tradiţionalist", inaccesibile marelui public, şi multe alte cauze de natură managerială ori redacţională determină o "împietrire" a mesajului creştin, o golire a cuvântului de învăţătură creştină de viaţa, căldura spirituală şi multivalenţa care-i sunt specifice.

– Se poate presupune că integrarea în Uniunea Europeană va impune BOR să realizeze o strategie naţională cu privire la utilizarea şi dezvoltarea propriilor instituţii mass-media, aceasta cu atât mai mult cu cât dispariţia oricărui fel de graniţe va face posibilă "infuzionarea" cultelor creştine eterodoxe cu resurse materiale, umane şi financiare de o calitate şi în cantităţi superioare celor de până acum.

– Adaptarea legislaţiei româneşti în domeniu la cerinţele U.E. va oferi noi oportunităţi de asociere şi dezvoltare pentru posturile de radio religioase, iar configuraţia religioasă a Uniunii Europene este net în defavoarea BOR. Va fi poate necesară o apropiere de Biserica Ortodoxă a Greciei, chiar dacă abordarea domeniului mass-media de către această biserică nu prezintă foarte mari diferenţe faţă de situaţia din BOR.

– În condiţiile integrării în U.E. este aşteptată şi o puternică reacţie a filonului ecumenist şi pro-catolic din BOR, format fie din ierarhi favorabili ecumenismului, fie mai ales din membri ai tot mai numeroasei "armate" de teologi ortodocşi români care au urmat masterate şi doctorate la instituţii catolice, protestante ori ecumenice din Europa de Vest şi unde mulţi dintre ei şi-au însuşit până la convingere conţinuturile mesajul ecumenist. Cu siguranţă că această grupare cunoaşte foarte bine care sunt beneficiile deţinerii unui sistem mass-media modern şi că va căuta să controleze şi să dezvolte mass-media creştine ortodoxe. Va fi interesant de observat până unde se va merge cu ecumenismul şi apropierea de catolicism şi cum vor reacţiona grupările creştin-ortodoxe tradiţionaliste. Considerăm că aspectul legat de modalitatea de abordare a locului şi rolului BOR în Europa unită este deosebit de important pentru că răspunsul care se va fi oferit de către liderii formali ori informali ai BOR va influenţa puternic activitatea instituţiilor mass-media ale BOR."

De la momentul când au fost scrise aceste rânduri am experimentat înfiinţarea unui post de radio mitropolitan (fostul Radio LOGOS), a unei reviste arhiepiscopale (fostul periodic CETATEA CREŞTINĂ), cât şi dispariţia acestora -prin absorţia în Trustul de presă TRINITAS deţinut de Patriarhia Română - provocată de un determinism administrativ animat de cele mai bune intenţii, dar încă neconfirmat la nivelul practicii.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română deţine, prin Patriarhia Română, un sistem integrat de instrumente mass-media: Televiziunea TRINITAS, Radio TRINITAS, Ziarul LUMINA şi Agenţia de ştiri BASILICA. Alături de aceste instituţii de presă, se regăsesc Posturile de radio creştin ortodoxe Radio Dobrogea (Arhiepiscopia Tomisului), Radio Lumina (Episcopia Severinului şi Strehaiei), Radio Reîntregirea (Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia), Radio Renaşterea (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului), precum şi numeroase publicaţii eparhiale lunare sau trimestriale.

Postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Române "deţine 34 de frecvenţe terestre funcţionale, acoperind 85% din teritoriul României, la care se adaugă 3 frecvenţe via satelit, prin care programele sale pot fi recepţionate în Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, America de Nord" şi are în structura sa "trei redacţii în Bucureşti, Iaşi şi Craiova."

Televiziunea TRINITAS  poate fi recepţionată în prezent de către "aproximativ 75% din publicul de televiziune din România: prin reţeaua RCS&RDS, prin platformele digitale de satelit DIGI, DOLCE şi BOOM, prin reţele medii şi mici de cablu tv din oraşe şi comune în întreaga ţară. TRINITAS TV este preluată de compania UPC în întreaga sa reţea de cablu tv digital, iar în reţeaua de cablu tv analogic doar în unele oraşe. În scurt timp, compania UPC va prelua TRINITAS TV în întreaga sa reţea de cablu tv analogic la nivel naţional. Putem fi recepţionaţi în întreaga Europă prin satelitul AMOS 2".

Ziarul Lumina este "este primul cotidian creştin din România şi, deocamdată, singurul cotidian creştin ortodox din lume".

O analiză a prezenţei celor trei principale şi naţionale instrumente mass-media ale Bisericii Ortodoxe Române este dificil de realizat datorită puţinătăţii datelor statistice:

- În perioada Aprilie - Iunie 2010 (conform datelor oferite de Biroul Român de Audit al Tirajelor), Ziarul Lumina a avut un tiraj brut de 1.571.185 per 73 de apariţii, faţă de 2.080.914 tiraj brut per 75 de apariţii în perioada Ianuarie - Martie 2010. 

- În perioada Aprilie - Iunie 2010 (conform datelor oferite de Biroul Român de Audit al Tirajelor), Ziarul Lumina a avut un număr de 1.548.475 abonamente plătite, 19.150 abonamente gratuite şi 3.560 vânzări cu bucata, totalul difuzat fiind de 1.571.185. Aceste cifre reprezintă o scădere faţă de perioada Ianuarie - Martie 2010, când Ziarul Lumina a avut un număr de 2.023.458 abonamente plătite, 42.216 abonamente gratuite şi 3.240 vânzări cu bucata, cu un total difuzat de 2.080.914.

- Cu privire la Radio TRINITAS nu am reuşit să am acces la statistici sau studii de audienţă. Am rămas surprins să descopăr că în baza de date a Asociaţiei pentru Radio Audienţă nu există informaţii privind audienţa Radio TRINITAS. De exemplu, în ultimul studiu de audienţă accesibil pe site-ul asociaţiei - valul de primăvară al Studiului de Audienţă Radio realizat de către IMAS–Marketing şi Sondaje SA şi Mercury Research SRL, cercetare în cadrul căreia s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în oraşul Bucureşti - Radio TRINITAS nu este evaluat.

- Nu am reuşit să am acces la statistici privind audienţa, impactul postului de televiziune TRINITAS TV. Într-un studiu privind audienţa TV pentru perioada Ianuarie - Mai 2010, postat pe site-ul Pagina de media nu am găsit vreo informaţie despre postul nostru de televiziune.

- Nu în ultimul rând, trebuie să precizez că nici despre alte posturi de radio deţinute de diferite eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române nu am reuşit să obţin acces la statistici, studii de audienţă etc.

Ofensiva mediatică lansată în ultimii ani de Biserica noastră cunoaşte un succes mai degrabă cantitativ, în sensul acoperirii geografice a spaţiului naţional de către Radio Trinitas, TV Trinitas şi Ziarul Lumina. Calitativ însă - şi mă refer aici nu doar la calitatea conţinutului redacţional şi editorial, ci mai ales la impactul asupra publicului şi audienţa atrasă - trebuie să recunoaştem că în activitatea mass-media suntem abia la primii paşi ai unui tânăr care iese stângaci din copilărie şi se avântă mai mult curajos, decât lucid pe drumul ceţos al începutului de adolescenţă.

Este necesar a clarifica un aspect important pentru înţelegerea corectă a rolului instrumentelor mass-media în misiunea de mărturisire a lui Hristos pe care o desfăşoară Biserica noastră. Oricât de finisat, de modern, de alimentat cu resurse materiale, umane şi financiare ar fi un astfel de instrument, el nu poate suplini golurile lăsate de autor în mesajul pe care-l transmite către oameni. Acumularea de resurse materiale şi umane (frecvenţe, studiouri teritoriale, absorţia unor foste redacţii eparhiale de radio şi de presă scrisă autonome etc.), deşi uneori necesară, niciodată nu este suficientă. Un atare demers crează cel mult un trup puternic, dar lipsit de suflet. Apoi, exercitarea unui puternic control administrativ centralizat asupra activităţii redacţiilor, subredacţiilor, deşi oferă beneficiul uniformizării, clarităţii mesajului, anihilează iniţiativa personală, cenzurează uneori nejustificat interacţiunea cu comunitatea şi lipseşte mesajul creştin de însăşi esenţa lui - libertatea în Hristos.

Ce lipseşte din conţinutul mesajului transmis de instituţiile mass-media deţinute de Patriarhia Română şi de eparhiile Bisericii noastre? Eu cred că lipseşte glasul profetic al Bisericii. În mesajul transmis de mass-media Bisericii se evită a se lua atitudine în mod direct faţă de boala sufletească deosebit de gravă care afectează deopotrivă poporul român şi credinţa acestuia, boală ale cărei efecte se văd în situaţia dezastruoasă în care se află societatea românească la 20 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Programele radio-tv sau articolele de ziar bisericeşti sunt de multe ori parcă atemporale şi aspaţiale, dar nu într-un sens duhovnicesc, ci dimpotrivă, ca discurs rostit dintr-o lume imaginară paralelă şi perfectă populată de arhetipuri şi nu de oameni reali, un univers artificial construit care de prea multe ori este contrazis de realităţile vieţii de român. Informaţiile oferite despre vizitele pastorale ale ierarhilor noştri, despre sfinţirea de noi biserici sau despre activitatea celor câteva enclave de filantropie centralizată reprezentate de ONG patronate de eparhii, nu sunt informaţii căutate de public şi uneori nu sunt creditate cu valoare de adevăr de către acesta pentru că în comunitate, în parohie nu se regăseşte întotdeauna echivalentul palpabil al informaţiei respective (preotul filantrop, biserica restaurată, activitatea asociaţiei creştine etc.). În plus, cantitatea masivă de emisiuni şi articole informative despre dogmele credinţei noastre creştine şi despre istoria Bisericii nu poate suplini şi nici înlocui activitatea profesorilor de religie în şcoală şi mai ales, activitatea de catehizare realizată de către preoţii parohi prin predică şi şcoala de duminică.

Nu intenţionez să fac aici o analiză completă a conţinutului mesajului transmis de instituţiile mass-media bisericeşti. Îmi exprim doar speranţa că treptat vom depăşi rigiditatea redacţională specifică presei de propagandă şi vom afla cea mai bună cale de a-L mărturisi pe Hristos şi prin instrumentele mass-media moderne, fără însă a transforma acest spaţiu de mărturisire într-o vitrină cu manechine frumos îmbrăcate, dar fără viaţă.

Împreună lucrarea este necesară, dar totodată, este dificil de atins datorită slăbiciunilor noastre. De câteva zile, în presa centrală, un subiect delicat pentru imaginea Bisericii noastre este exploatat cu titlu de "subiect de senzaţie", "dezvăluire". Viziunile diferite pe care Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, le au în legătură cu dezvoltarea reţelei de radio a Bisericii noastre au ajuns să fie exprimate în termeni concreţi prin schimbul de adrese dintre Patriarhie, Mitropolia Moldovei şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Acest diferend, privit de presă ca "Războiul rece din BOR", ca o "bătălie între Patriarh şi Mitropolit pentru un post de radio" sau ca "Trinitas vs. Doxologia" nu ajută Biserica, mai ales că situaţia actuală este deosebit de nefavorabilă clerului şi ierarhilor. Contextul în care survine acest diferend este unul teribil de dificil: cuantumul salariilor preoţilor, profesorilor de religie şi personalului Bisericii a fost redus cu 25%, agravându-se astfel situaţia preoţilor din parohiile sărace, un puternic curent anti-clerical îşi face tot mai simţită prezenţa prin diverşi lideri de asociaţii "civice", "umaniste" care cer cu insistenţă sistarea totală şi definitivă a ajutorului financiar acordat de stat pentru culte, scandaluri penibile, precum cel al datoriei de 1 milion de euro acumulată de Arhiepiscopia Tomisului pentru neplata contribuţiilor sociale, ne afectează grav imaginea. Românilor li se oferă astfel argumente pentru deznădejdea în care alunecă treptat, spre stingerea flăcării de credinţă care abia mai pâlpâie în sufletele lor. Neprietenii susţinători ai tezei conform căreia Biserica noastră ar fi condusă mai mult de manageri şi mai puţin de oameni înduhovniciţi, primesc un ajutor nesperat de la toate aceste căderi ale noastre.

Am fost tulburat de lipsa de comunicare şi mai ales, de discreţie în abordarea problemei extinderii reţelei de radio a Bisericii prin intermediul iniţiativelor locale ale eparhiilor. Nu ştiu dacă Părintele Mitropolit Teofan s-a consultat cu Părintele Patriarh Daniel în chestiunea înfiinţării Postului de Radio DOXOLOGIA. Nu ştiu - pentru că Statutul BOR nu-mi oferă elemente de clarificare - dacă era obligat să se consulte sau să obţină vreo aprobare de la Patriarhie. Nu ştiu iarăşi dacă solicitarea adresată de Patriarhie către CNA, ca în dosarele pentru obţinerea de licenţe radio pe care le depun eparhiile Bisericii să existe obligatoriu avizul (aprobarea?) Patriarhiei, este în litera şi spiritul Statutului BOR şi mai ales, în duhul Canoanelor Bisericii noastre.

Ştiu doar că o neînţelegere între doi importanţi ierarhi ai Bisericii noastre, care putea fi rezolvată fără a implica persoane străine şi mai ales, potrivnice Bisericii, a tulburat pe creştini şi ne-a aşezat într-o lumină întunecată în faţa oamenilor.

Eu sunt convins că reţeaua naţională a Radio TRINITAS şi posturile de radio înfiinţate de eparhii pot coexista. Unde am argumentul la această convingere? Îl am în felul în care noi, creştinii ortodocşi, atât cât ne este îngăduit, ne explicăm Sfânta Treime. Acolo, la Dumnezeu Unul în fiinţă şi întreit în persoane vom afla răspunsul pentru toate problemele noastre. Să ne reamintim, deci, ce ne mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin în "Dogmatica" sa:

"Tatăl este necauzat şi nenãscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Aşadar, toate câte le are Fiul şi Duhul, le are de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatãl nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de nenaştere, de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase. 



Spunem că fiecare din cele trei ipostase are o ipostasă desăvârşită, ca să nu admitem o fire compusă desăvârşită din trei ipostase nedesăvârşite, ci o singură fiinţă, în trei ipostase desăvârşite, simplă, mai presus de desăvârşire şi mai înainte de desăvârşire. Căci tot ceea ce este format din lucruri nedesăvârşite este negreşit compus. Dar din ipostase desăvârşite este cu neputinţă să avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem că specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem că sunt nedesăvârşite acelea care nu păstrează specia lucrului săvârşit din ele. Piatra, lemnul şi fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desăvârşite; dar raportate la clădirea făcutã din ele, fiecare este nedesăvârşită, căci nu este fiecare din ele în sine clădire".

+ IN HOC SIGNO VINCES +



vineri, 3 septembrie 2010

Catedrala din oameni şi Templul din pietre...

Slujesc în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova de un an. Am fost în acest an lângă zeci de oameni, bătrâni, maturi sau tineri - parcă prea mulţi tineri - în clipa adevărului, desprinderea sufletului de trup, începutul etapei finale a călătoriei noastre către Hristos. Am botezat prunci bolnavi, nevinovaţi purtători ai păcatelor neamului în care s-au născut după trup. Am spovedit părinţii acestor prunci. Am spovedit bolnavi, am împărtăşit oameni aflaţi în luptă cu boala. Chiar am şi cununat pe patul de suferinţă. Am slujit după puterile mele, având harul preoţiei din mila lui Dumnezeu şi mai puţin pentru vreo virtute personală. Milă am primit, milă încerc să dăruiesc...

Un demon puternic s-a alăturat demonilor slăbiciunilor şi patimilor mele. Este demonul credinţei rătăcite care macină sufletele creştinilor mei. Un demon care îmi rânjeşte prin zeci de chipuri. Chipurile celor care se numesc pe sine creştini, dar care şi-au închinat sufletul unui spurcat idol - idolul ignoranţei şi al superstiţiei. Catedrala zidită de Hristos, la Sfântul Botez, în adâncul acestor oameni este murdărită, pervertită de un teribil analfabetism religios.


De prea multe ori am fost întrebat de rudele celor bolnavi: "Părinte, ce zice grijania? A plutit sau s-a scufundat? Mai trăieşte sau moare? Spuneţi-ne!" De prea multe ori dojana mea a primit ca răspuns "Părinte, aşa am moştenit la noi în parohie, să "citim" în grijanie dacă scapă cu viaţă cel bolnav!"

De prea multe ori "creştinii" care m-au chemat la căpătâiul bolnavului căzut în comă profundă nu au înţeles că, după rânduiala Bisericii, cel nespovedit şi mai ales, căzut în leşin nu poate fi împărtăşit. Au tăcut supăraţi, "creştinii" mei, au ascultat rugăciunile mele şi apoi, au căutat cu insistenţă, până ce au reuşit să afle, un preot rătăcit care a acceptat să le "grijească" pe cel bolnav, căzut în comă, între cele două lumi...

De prea multe ori femeile "creştine" au ridicat din umeri - atunci când le-am dojenit la Spovedanie pentru avorturile comise - şi mi-au răspuns răspicat, aproape supărate, că "Nu aveam ce să fac, părinte, că mai am doi copii, cu ce să-i cresc pe toţi? D'aia am făcut avorturi, ce să fac?" Aşa au ajuns femeile românce să fie pe locul 3, în Uniunea Europeană, la numărul de avorturi comise...

De prea multe ori mi s-au plâns bolnavii de căderile noastre, ale preoţilor. De prea multe ori aud nu despre faptele de milostenie, ci despre "negoţul cu Hristos". 

Catedrala din oameni se surpă, se clatină şi lacrimi de durere întristează chipul lui Hristos, aşezat în adâncul nostru din clipa în care Dumnezeu a dăruit viaţă fiecăruia dintre noi, în pântecul mamei noastre. Un Templu ridicat de duhurile Întunericului, zidit din pietrele păcatelor noastre, se ridică plin de mândrie şi orgoliu, păgână jertfă închinată Răzvrătitului, Mincinosului, Antihristului. Ridicăm Templul făcut din mâini păgâne, iar cărămizile zidului cel întunecat sunt păcatele noastre. Ne va salva Templul făcut din piatra urâciunii pustiului? Ne va salva viţelul de aur al necredinţei noastre?

Creştinul meu, sufletul meu, unde te-ai rătăcit? "Te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea ta, şi ai băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi, femeile tale şi ţiitoarele tale, şi ai preamărit dumnezei de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, dumnezei care nu văd, nici nu aud şi nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu L-ai cinstit. Atunci a trimis El vârful mâinii care a scris aceste cuvinte. Iată inscripţia care a fost scrisă: Mene, mene, techel ufarsin!" Daniel 5, 23-25  



Peste milenii, Sfântul Apostol Pavel ne mărturiseşte, ne învaţă, spre mântuirea sufletelor noastre: "Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte". Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu." Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 3, 16-23 

Creştinul meu, sufletul meu, trezeşte-te!

joi, 2 septembrie 2010

Soţiei mele. Scrisoare după 10 ani...

Dragostea mea, iubita mea soţie,

S-a împlinit un deceniu din ziua în care am hotărât să păşim împreună în călătoria acestei vieţi. Mi-ai dăruit să sorb picături de infinit din sufletul tău plin de Lumină şi - jertfă supremă a fiinţei tale în faţa lui Dumnezeu şi pe altarul familiei noastre - mi-ai dăruit o stea care îmi luminează viaţa mai mult decât soarele de pe cer, pe îngerul nostru de bucurie, speranţă şi rugăciune către Hristos şi Maica Sa, iubirea noastră mică şi dulce, Casiana.


Să spun că sunt un bărbat fericit, este prea puţin. Să caut cuvinte pentru a-ţi mulţumi pentru toate iertările pe care mi le-ai dăruit, aceste minunate flori care au acoperit cu gingăşia lor toate greşelile pe care le-am făcut faţă de tine, ar fi o încercare lipsită de folos, căci nu există încă un cuvânt, în limba oamenilor, care să exprime recunoştinţa pe care o port pentru tine.

Iartă-mi toate cuvintele pe care le-am rostit către tine, fără să am dreptul să le rostesc şi mai ales, fără să fie meritate. Am greşit de multe ori, în aceşti 10 ani, faţă de tine. M-ai iertat mereu, deşi, poate că, uneori, nu meritam. 

Iartă-mi toate clipele pe care nu am ştiut să ţi le dăruiesc, aşa cum poate că un alt bărbat ar fi ştiut să ţi le dăruiască, ţie, o stea mereu acoperită de un nor tainic, un univers pe care eu nu am avut răbdarea şi înţelepciunea să-l descopăr în cei 10 ani ai visului dulce şi minunat pe care l-ai dăruit sufletului meu.


Iartă-mă pentru toate florile pe care nu ţi le-am adus la timp, pentru toate ezitările mele, pentru toate slăbiciunile mele.

Iartă-mă pentru clipele în care nu am fost lângă tine, cu temerile tale, cu gândurile tale, cu dorinţele tale.

Iartă-mă pentru toate lacrimile pe care ţi le-am smuls din ochii tăi purtători de infinit prin toate greşelile mele de om nesăbuit şi prost.

Iartă-mă pentru puţinul pe care ţi l-am dăruit. Iartă-mă, iubirea mea!


Îţi mulţumesc că m-ai ales, din infinitatea de bărbaţi, mulţi dintre mai buni, mai generoşi, mai frumoşi, mai înţelepţi decât mine. Îţi mulţumesc pentru onoarea pe care mi-ai făcut-o, acceptând să-ţii încredinţezi trupul şi sufletul unui bărbat-copil.


Îţi mulţumesc, iubirea mea, pentru aceşti 10 ani minunaţi, luminoşi ai căror fruct dulce şi închinat Maicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este bucuria noastră, viaţa noastră, copila noastră Casiana!

Îţi mulţumesc din tot sufletul şi te rog să-mi acorzi iertarea ta.

Al tău soţ,

Pr. Marcel

 

CRAIOVA, 2 septembrie 2010 d.Hr.

miercuri, 1 septembrie 2010

O ţară ca un delir


Început de toamnă. Ogoarele patriei sunt aporape pustii. România nu mai este „grânarul Europei”, ci ţara cu cea mai puţin productivă agricultură din Uniunea Europeană. Ţărănimea nu moare, dar nici nu trăieşte. Fabrici şi uzine îşi înalţă spre cer povara transformării lor în super-market-uri sau în ruine în curând demolate pentru a lăsa loc speculatorilor imobiliari. Muncitorimea ronţăie grăunţele obţinute prin munca la negru sau la cules de căpşuni, pe moşiile bogătaşilor din Vestul Europei. Noul an şcolar este aproape de debut. Şcoli în care s-au investit milioane de euro, din fonduri europene, sunt neterminate sau chiar în paragină. Altele nu au primit autorizaţia de funcţionare. Totuşi, e toamnă, începe şcoala. Unde? Vom vedea! Economia „duduie” intrând în colaps. Numărul şomerilor este în creştere, măsurile fiscale adoptate de guvernanţi au provocat nu numai ironii acide, ci şi haos. Gloata celor oficial batjocoriţi de stat a fost îngroşată de artişti şi jurnalişti, nevoiţi să suporte umilinţa lui „Bă, treci la coadă!” 


Palma usturătoare, metoda preferată de interacţiune a conducătorilor noştri cu cetăţenii, a ajuns până şi pe feţele preoţimii sărace (da, există şi o astfel de preoţime!), care şi-a văzut veniturile – şi aşa scăzute la nivelul salariului minim pe economie – diminuate cu 25%, adică sub limita supravieţuirii în demnitate. În spitalele noastre se moare parcă mai mult ca acum un an, din lipsă de medicamente, din cauză de birocraţie sau corupţie, şi nu sunt semne că la anul se va muri mai puţin. Când ajungi să te internezi într-un spital românesc ştii că eşti înscris din oficiu la o „ruletă rusească”. Dumnezeu, cu mila Lui, te mai poate salva! Cum spuneam, început de toamnă românească.


Există şi locuitori ai României care sunt fericiţi. Nu-i numesc români pentru că nu merită. Politicienii, afaceriştii de partid şi fariseii, găştile de mutanţi degeneraţi care pervertesc sufletul românilor de zeci de ani. Lor le merge bine. Ei conduc ţara, ei gestionează sufletul românimii. Ei fac legea. De ce s-ar teme? Ţara are o datorie externă imensă, aproape cea mai mare datorie din istoria modernă. Nu prezintă importanţă, afacerile merg strună. Firmele de partid se îngraşă bine, oriunde ar fi partidul, la putere sau în opoziţie. Oameni suntem, găsim soluţii să fie bine la toată lumea, mai puţin poporului, care e important doar în campania electorală. Ce vor urmaşii Romei? Panem et circenses! Asta vor, asta le dăm şi chiar dacă nu vor, au ce să facă? Nu au, aşa că se vor mulţumi cu ce le dăm noi.


Circarii din guvern şi din partide – de la putere, din opoziţie, nu contează, menajeria este aceeaşi – se joacă acum de’a remanierea, eventual, de’a moţiunea de cenzură. Graşi, rumeni şi ipocriţi, circarii noştri se ceartă între ei vorbind despre foamea noastră, deşi ei nu cunosc ce înseamnă foamea, suferinţa. Ne vor alături, dar nu la bucate, ci doar la numărul de circ. Întemniţaţi într-o arenă de circ, mare cât o ţară, privim la circari şi murim zi de zi, ceas de ceas, secundă cu secundă. Se stinge neamul românesc. Se stinge la propriu. În 2008-2009, femeile românce, „pioasele” creştine, ocupau locul trei în Uniunea Europeană, la numărul de avorturi comise, după englezoaice şi franţuzoaice. Unde ne este credinţa? Unde este familia creştină românească?


Unii dintre noi reuşesc să evadeze. Scăpaţi de chin, uită delirul, dar uită şi că sunt români. Ubi bene, ibi patria! Început de toamnă românească. Cum vom scăpa din acest delir? Evadând spre tărâmuri străine unde, întotdeauna, vom fi doar nişte străini? Cine va vindeca sufletul românilor? Unde sunt vindecătorii? Unde sunt proorocii cetăţii? Unde sunt păstrătorii Luminii? Quo vadis, Romania?