Slujesc în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova de un an. Am fost în acest an lângă zeci de oameni, bătrâni, maturi sau tineri - parcă prea mulţi tineri - în clipa adevărului, desprinderea sufletului de trup, începutul etapei finale a călătoriei noastre către Hristos. Am botezat prunci bolnavi, nevinovaţi purtători ai păcatelor neamului în care s-au născut după trup. Am spovedit părinţii acestor prunci. Am spovedit bolnavi, am împărtăşit oameni aflaţi în luptă cu boala. Chiar am şi cununat pe patul de suferinţă. Am slujit după puterile mele, având harul preoţiei din mila lui Dumnezeu şi mai puţin pentru vreo virtute personală. Milă am primit, milă încerc să dăruiesc...
Un demon puternic s-a alăturat demonilor slăbiciunilor şi patimilor mele. Este demonul credinţei rătăcite care macină sufletele creştinilor mei. Un demon care îmi rânjeşte prin zeci de chipuri. Chipurile celor care se numesc pe sine creştini, dar care şi-au închinat sufletul unui spurcat idol - idolul ignoranţei şi al superstiţiei. Catedrala zidită de Hristos, la Sfântul Botez, în adâncul acestor oameni este murdărită, pervertită de un teribil analfabetism religios.
De prea multe ori am fost întrebat de rudele celor bolnavi: "Părinte, ce zice grijania? A plutit sau s-a scufundat? Mai trăieşte sau moare? Spuneţi-ne!" De prea multe ori dojana mea a primit ca răspuns "Părinte, aşa am moştenit la noi în parohie, să "citim" în grijanie dacă scapă cu viaţă cel bolnav!"
De prea multe ori "creştinii" care m-au chemat la căpătâiul bolnavului căzut în comă profundă nu au înţeles că, după rânduiala Bisericii, cel nespovedit şi mai ales, căzut în leşin nu poate fi împărtăşit. Au tăcut supăraţi, "creştinii" mei, au ascultat rugăciunile mele şi apoi, au căutat cu insistenţă, până ce au reuşit să afle, un preot rătăcit care a acceptat să le "grijească" pe cel bolnav, căzut în comă, între cele două lumi...
De prea multe ori femeile "creştine" au ridicat din umeri - atunci când le-am dojenit la Spovedanie pentru avorturile comise - şi mi-au răspuns răspicat, aproape supărate, că "Nu aveam ce să fac, părinte, că mai am doi copii, cu ce să-i cresc pe toţi? D'aia am făcut avorturi, ce să fac?" Aşa au ajuns femeile românce să fie pe locul 3, în Uniunea Europeană, la numărul de avorturi comise...
De prea multe ori mi s-au plâns bolnavii de căderile noastre, ale preoţilor. De prea multe ori aud nu despre faptele de milostenie, ci despre "negoţul cu Hristos".
Catedrala din oameni se surpă, se clatină şi lacrimi de durere întristează chipul lui Hristos, aşezat în adâncul nostru din clipa în care Dumnezeu a dăruit viaţă fiecăruia dintre noi, în pântecul mamei noastre. Un Templu ridicat de duhurile Întunericului, zidit din pietrele păcatelor noastre, se ridică plin de mândrie şi orgoliu, păgână jertfă închinată Răzvrătitului, Mincinosului, Antihristului. Ridicăm Templul făcut din mâini păgâne, iar cărămizile zidului cel întunecat sunt păcatele noastre. Ne va salva Templul făcut din piatra urâciunii pustiului? Ne va salva viţelul de aur al necredinţei noastre?
Creştinul meu, sufletul meu, unde te-ai rătăcit? "Te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea ta, şi ai băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi, femeile tale şi ţiitoarele tale, şi ai preamărit dumnezei de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, dumnezei care nu văd, nici nu aud şi nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu L-ai cinstit. Atunci a trimis El vârful mâinii care a scris aceste cuvinte. Iată inscripţia care a fost scrisă: Mene, mene, techel ufarsin!" Daniel 5, 23-25
Peste milenii, Sfântul Apostol Pavel ne mărturiseşte, ne învaţă, spre mântuirea sufletelor noastre: "Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte". Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale voastre: Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu." Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 3, 16-23
Creştinul meu, sufletul meu, trezeşte-te!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu