O ţară ca un delir

Început de toamnă. Ogoarele patriei sunt aporape pustii. România nu mai este „grânarul Europei”, ci ţara cu cea mai puţin productivă agricultură din Uniunea Europeană. Ţărănimea nu moare, dar nici nu trăieşte. Fabrici şi uzine îşi înalţă spre cer povara transformării lor în super-market-uri sau în ruine în curând demolate pentru a lăsa loc speculatorilor imobiliari. Muncitorimea ronţăie grăunţele obţinute prin munca la negru sau la cules de căpşuni, pe moşiile bogătaşilor din Vestul Europei. Noul an şcolar este aproape de debut. Şcoli în care s-au investit milioane de euro, din fonduri europene, sunt neterminate sau chiar în paragină. Altele nu au primit autorizaţia de funcţionare. Totuşi, e toamnă, începe şcoala. Unde? Vom vedea! Economia „duduie” intrând în colaps. Numărul şomerilor este în creştere, măsurile fiscale adoptate de guvernanţi au provocat nu numai ironii acide, ci şi haos. Gloata celor oficial batjocoriţi de stat a fost îngroşată de artişti şi jurnalişti, nevoiţi să suporte umilinţa lui „Bă, treci la coadă!” 

Palma usturătoare, metoda preferată de interacţiune a conducătorilor noştri cu cetăţenii, a ajuns până şi pe feţele preoţimii sărace (da, există şi o astfel de preoţime!), care şi-a văzut veniturile – şi aşa scăzute la nivelul salariului minim pe economie – diminuate cu 25%, adică sub limita supravieţuirii în demnitate. În spitalele noastre se moare parcă mai mult ca acum un an, din lipsă de medicamente, din cauză de birocraţie sau corupţie, şi nu sunt semne că la anul se va muri mai puţin. Când ajungi să te internezi într-un spital românesc ştii că eşti înscris din oficiu la o „ruletă rusească”. Dumnezeu, cu mila Lui, te mai poate salva! Cum spuneam, început de toamnă românească.

Există şi locuitori ai României care sunt fericiţi. Nu-i numesc români pentru că nu merită. Politicienii, afaceriştii de partid şi fariseii, găştile de mutanţi degeneraţi care pervertesc sufletul românilor de zeci de ani. Lor le merge bine. Ei conduc ţara, ei gestionează sufletul românimii. Ei fac legea. De ce s-ar teme? Ţara are o datorie externă imensă, aproape cea mai mare datorie din istoria modernă. Nu prezintă importanţă, afacerile merg strună. Firmele de partid se îngraşă bine, oriunde ar fi partidul, la putere sau în opoziţie. Oameni suntem, găsim soluţii să fie bine la toată lumea, mai puţin poporului, care e important doar în campania electorală. Ce vor urmaşii Romei? Panem et circenses! Asta vor, asta le dăm şi chiar dacă nu vor, au ce să facă? Nu au, aşa că se vor mulţumi cu ce le dăm noi.

Circarii din guvern şi din partide – de la putere, din opoziţie, nu contează, menajeria este aceeaşi – se joacă acum de’a remanierea, eventual, de’a moţiunea de cenzură. Graşi, rumeni şi ipocriţi, circarii noştri se ceartă între ei vorbind despre foamea noastră, deşi ei nu cunosc ce înseamnă foamea, suferinţa. Ne vor alături, dar nu la bucate, ci doar la numărul de circ. Întemniţaţi într-o arenă de circ, mare cât o ţară, privim la circari şi murim zi de zi, ceas de ceas, secundă cu secundă. Se stinge neamul românesc. Se stinge la propriu. În 2008-2009, femeile românce, „pioasele” creştine, ocupau locul trei în Uniunea Europeană, la numărul de avorturi comise, după englezoaice şi franţuzoaice. Unde ne este credinţa? Unde este familia creştină românească?

Unii dintre noi reuşesc să evadeze. Scăpaţi de chin, uită delirul, dar uită şi că sunt români. Ubi bene, ibi patria! Început de toamnă românească. Cum vom scăpa din acest delir? Evadând spre tărâmuri străine unde, întotdeauna, vom fi doar nişte străini? Cine va vindeca sufletul românilor? Unde sunt vindecătorii? Unde sunt proorocii cetăţii? Unde sunt păstrătorii Luminii? Quo vadis, Romania?