Cine a pus cuţitul în mâna lui Rommel Voicu

Când m-am hotărât să scriu acest comentariu, am meditat câteva minute dacă să pun sau nu semnul întrebării la finalul titlului. Am decis să nu fac asta. Motivele vor fi bine înţelese, citind mărturisirea mea.

Cu aproximativ trei ani în urmă îndemnam, într-un text publicat tot de Gazeta de Sud şi intitulat „O generaţie a sângelui“, la implicare în salvarea tinerilor noştri de la coborârea în infern. Scriam atunci: „Am privit cu groază la televizor imaginile filmate cu un telefon mobil, în care erau arătaţi nişte tineri omorând în bătaie o biată pisică. Plăcerea sadică manifestată de schingiuitorii adolescentini m-a şocat. Faptul că bocancii lor striveau pur şi simplu o fiinţă vie transformată în minge de fotbal nu le provoca decât hohote de râs. Pisica a fost lovită în burtă, în cap, izbită de pereţi, călcată în picioare, aruncată de la un schingiuitor la altul până a murit. Într-un final, pe ecranul televizorului a apărut unul dintre tineri, care şi-a povestit ironic şi chiar mândru fapta. (...) Tinerii noştri petrec acum omorând o fiinţă necuvântătoare, petrec şi hohotesc satanic. Mâine vor omorî un om şi vor dansa pe cadavrul lui şi, într-un sfârşit, vor asasina zâmbind ironic sufletul neamului... România, trezeşte-te!“.

Textul a provocat ceva dezbateri pe forumul Gazetei de Sud, precum şi reacţia unuia dintre şefii mei ierarhici, care m-a mustrat cu severitate într-o discuţie „administrativă“ pentru că amintisem despre Biserică, în nuanţe critice. În rest, nimic. Avertismentele mele, dar mai ales cele lansate la nivel naţional de alţi jurnalişti, de sociologi sau de profesori, cu privire la deriva în care se epuizează tinerii noştri au fost uitate, înghiţite de scandalurile politice, de spectrul sărăciei, de migrarea masivă a românilor spre vestul civilizat al Europei, de toate dramele care ucid zi de zi sufletul acestui popor.

Semnale că avem o problemă tot mai gravă cu tinerii români au fost mereu lansate către societate. Încă din anul 2004, într-o anchetă asupra violenţei în şcoală realizată de Reprezentanţa UNICEF România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Institutul de Criminalistică, se avertiza că „proporţia unităţilor de învăţământ la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violenţă depăşeşte 75%!“ În 2007, un studiu realizat în cadrul unui parteneriat încheiat între SIVECO România şi ARDOR, preciza că responsabilitatea pentru propagarea violenţei, sub toate formele ei, este împărţită între stradă (75%), mediul familial (54%), mass-media (23%) şi şcoală (21%). Conform datelor oferite de Organizaţia „Salvaţi Copiii“ România, în prezent, peste 70% dintre elevii români se tem de comportamentul agresiv al colegilor de şcoală, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii plasează şcolile din România pe locul doi, într-un clasament european al violenţei în unităţile de învăţământ. Acestea sunt datele statistice.

Totuşi, dincolo de cifre, există o stare de fapt, o mentalitate. Andrei Goreci, adolescentul de 17 ani a cărui viaţă a fost spulberată, Cristian Manea, adolescentul de 17 ani care a văzut umbra morţii năvălind peste el, şi Rommel Voicu, adolescentul de 19 ani care a vărsat sângele nevinovat al colegilor lui, anulându-şi, poate, pentru totdeauna orice şansă de a-şi trăi cu folos viaţa şi veşnicia, sunt nişte victime ale nepăsării noastre. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de noi toţi. Între cei de acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă creştină există o solidaritate nevăzută, dar care produce întotdeauna efecte în planul văzut al vieţii noastre aici şi în veşnicie. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de familia care fost învinsă de puterea demonică a străzii, a găştii de cartier, a traiului de jivine pe care-l au prea mulţi dintre tinerii noştri. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de mine, preotul învins în lupta de mărturisire a lui Hristos de patimile mele, de ispitele acestei lumi, de egoismul meu, de goana mea după arginţii lepădării de credinţă, nepăsător faţă de sufletele oamenilor încredinţaţi mie, spre păstorire, de Dumnezeu. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de profesorii săi, a căror vocaţie a fost epuizată în lupta de supravieţuire pe care trebuie să o ducă în România zilelor noastre. 

Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de domnul politician, cel care mestecă vorbe mari despre „grija pentru tânăra generaţie, pentru şcoala românească“, dar care, în realitate, nu face decât un mizerabil negoţ cu funcţiile de ministru al educaţiei, de inspector şcolar judeţean sau de director de şcoală, pe bani grei pentru el şi pentru partid. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de poliţistul român, lipsit de profesionalism, timorat în faţa găştilor de tineri interlopi şi incapabil să apere ordinea publică în cartiere. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de judecătorul grăbit şi, poate, de multe ori „sensibilizat“ pe neştiute căi, să lase în libertate pe motiv că nu ar reprezenta pericol public, pe scandalagiu, pe violator, pe tâlhar, pe corupt. Cuţitul a fost pus în mâna lui Rommel Voicu de noi toţi. Teamă îmi este că tineri ca Rommel Voicu vor fi şi mai mulţi şi că astfel vom începe să simţim dreptatea lui Dumnezeu. Blestemul nevredniciei părinţilor se vede în faptele copiilor, iar cetatea care nu poartă de grijă tinerilor săi păşeşte pe drumul pustiirii. Păcat...

* * *
Text publicat în regionalul Gazeta de Sud, ediţia din 09 octombrie 2010 - link

Democraţia şi românii – după 20 de ani

Aniversarea celor 20 de ani împliniţi de la înfiinţarea Asociaţiei Pro Democraţia a prilejuit lansarea Manifestului „Să facem democraţia să meargă!“ şi realizarea Cercetării sociologice privind perceperea Democraţiei, Cetăţeniei şi Participării civice în România, la 20 de ani de la căderea comunismului. Rezultatele acestei cercetări oferă imaginea unui popor care, deşi îşi doreşte libertatea şi prosperitatea, nu reuşeşte deocamdată să-şi asume mecanismele libertăţii în democraţie. Dacă 83% din cetăţenii români care au răspuns la întrebările sondajului sunt de acord cu democraţia, 49% sunt de părere că oamenii trebuie să-şi câştige libertatea pe parcursul vieţii şi abia 47% consideră că oamenii sunt din naştere, liberi de la natură. Românii îşi doresc să fie liberi, chiar dacă libertatea duce la apariţia de inegalităţi (58%), însă 33% consideră că egalitatea dintre oameni este mai importantă, chiar dacă generează îngrădirea libertăţii. Opinia majorităţii românilor despre democraţie este că aceasta favorizează pe cei bogaţi (83%), că în democraţie sistemul politic funcţionează rău (75%). Tot în democraţia imaginată de români, minorităţile trebuie să fie obligate să se supună majorităţii, oricare ar fi poziţia susţinută de majoritate (72%). Cât despre drepturile omului, 62% dintre cetăţeni consideră că în România aceste drepturi nu sunt respectate.

Cei douăzeci de ani de jefuire permanentă a eco-nomiei naţionale au creat în mintea românilor o demonizare a noţiunii de „om bogat“. Astfel, 69% din cei chestionaţi consideră că majoritatea oamenilor care au făcut avere în România au apelat la încălcarea legii pentru a deveni bogaţi. A fi bogat înseamnă pentru români a fi suspectat că ai încălcat legea, că ai folosit mita, traficul de influenţă, complicitatea cu mediul politic sau, altfel spus, că eşti un hoţ, un infractor. Românii, deşi se declară creştini la recensământ, nu sunt iubitori de semeni. 64% consideră că oamenii din jur ar profita de ei, dacă ar avea ocazia, iar 64% au opinia că, în gene-ral, nu pot avea încredere în oameni. Pe o scară de 1 la 10 (maximum), românii acordă un punctaj de abia 5,6 încredere în străini (persoanele venite din altă ţară) şi 6,3 încredere în persoanele care au o religie, credinţă diferită, valoarea cea mai mare de încredere fiind de 9,3 în membrii familiei.

În zona valorilor religioase, 63% dintre români nu acceptă ca vreunul dintre apropiaţi să treacă la o altă religie, iar 92% nu şi-ar părăsi religia pentru o alta. Şocante sunt însă următoarele rezultate: 42% dintre cetăţenii români chestionaţi ar fi de acord cu pedepsirea penală a persoanelor care nu sunt de acord cu învăţătura creştină ortodoxă, care prezintă atitudini critice la adresa religiei creştine ortodoxe şi a Bisericii Ortodoxe Române, putând astfel fi acuzaţi de ofensă adusă unei instituţii publice şi de blasfemie; 55% ar fi de acord cu retragerea cetăţeniei române persoanelor de etnie romă care au comis infracţiuni în statele occidentale; 36% ar fi de acord cu retragerea cetăţeniei române persoanelor de etnie maghiară care cer autonomia Ţinutului Secuiesc. O ultimă dovadă de „credinţă“ la românii noştri: 50% dintre cei chestionaţi ar vota pentru introducerea pedepsei cu moartea, dacă s-ar organiza un referendum pe această temă.

Încrederea în instituţii, aşa cum rezultă din răspunsurile date în cadrul acestui sondaj, se exprimă astfel: pe primele patru locuri, în pompieri (89%), în biserică (80%), în armată (73%) şi în jandarmerie (63%), iar pe ultimele patru locuri, în preşedinţie (17%), în parlament (14%), în guvern (13%) şi în partidele politice (12%). Instituţiile politice specifice democraţiei nu beneficiază de încrederea cetăţenilor! Deşi asaltaţi de grave probleme economice, sociale şi politice, românii nu manifestă dorinţa de a se organiza, de a fi solidari. 91% din cei chestionaţi declară că nu sunt membri în vreo asociaţie, organizaţie care nu le aduce venit, ca, de exemplu, o asociaţie profesională, religioasă, sindicală, politică, sportivă etc. Doar 8% au răspuns că sunt membri într-o astfel de organizaţie. Cât despre politică, deşi se plâng de modul în care funcţionează sistemul politic românesc – 80% cred că alegerile se fraudează în România şi 59% discută des despre politică şi efectele acesteia asupra vieţii lor – totuşi, 61% declară că nu sunt interesaţi de politică.

La 20 de ani trecuţi de la căderea dictaturii ceauşiste, românii demonstrează că au tendinţa de a fi rasişti, fundamentalişti, enclavizaţi şi egocentrici. Democraţia românească a eşuat în a genera prosperitate, condiţia obligatorie pentru acceptarea unui sistem de către oameni. Un grav semnal de alarmă! Închei acest comentariu cu un citat din Manifestul lansat de Pro Democraţia, un îndemn la apărarea democraţiei: „Republica suntem noi, cetăţenii! Iar cetăţenii simt: când egalitatea suferă, democraţia suferă. Când libertatea nu se poate manifesta, democraţia este cea vizată. Punerea între paranteze a drepturilor şi libertăţilor e semnul derivei de la reperele democraţiei. Democraţia nu poate fi compatibilă nici cu inegalitatea, nici cu polarizarea societăţii. Promisa societate a cunoaşterii nu poate fi una a inegalităţilor şcolare flagrante. Pentru a avea o autentică şcoală a democraţiei şi civismului avem nevoie de deschidere şi dialog. Avem nevoie de democraţie ca spaţiu al siguranţei şi libertăţii noastre!“

...şi o doină de jale dedicată celor care şi-au iubit cândva Ţara şi au trădat-o, siluind-o, batjocorind-o, jefuind-o!

O ţară ca un delir

Început de toamnă. Ogoarele patriei sunt aporape pustii. România nu mai este „grânarul Europei”, ci ţara cu cea mai puţin productivă agricultură din Uniunea Europeană. Ţărănimea nu moare, dar nici nu trăieşte. Fabrici şi uzine îşi înalţă spre cer povara transformării lor în super-market-uri sau în ruine în curând demolate pentru a lăsa loc speculatorilor imobiliari. Muncitorimea ronţăie grăunţele obţinute prin munca la negru sau la cules de căpşuni, pe moşiile bogătaşilor din Vestul Europei. Noul an şcolar este aproape de debut. Şcoli în care s-au investit milioane de euro, din fonduri europene, sunt neterminate sau chiar în paragină. Altele nu au primit autorizaţia de funcţionare. Totuşi, e toamnă, începe şcoala. Unde? Vom vedea! Economia „duduie” intrând în colaps. Numărul şomerilor este în creştere, măsurile fiscale adoptate de guvernanţi au provocat nu numai ironii acide, ci şi haos. Gloata celor oficial batjocoriţi de stat a fost îngroşată de artişti şi jurnalişti, nevoiţi să suporte umilinţa lui „Bă, treci la coadă!” 

Palma usturătoare, metoda preferată de interacţiune a conducătorilor noştri cu cetăţenii, a ajuns până şi pe feţele preoţimii sărace (da, există şi o astfel de preoţime!), care şi-a văzut veniturile – şi aşa scăzute la nivelul salariului minim pe economie – diminuate cu 25%, adică sub limita supravieţuirii în demnitate. În spitalele noastre se moare parcă mai mult ca acum un an, din lipsă de medicamente, din cauză de birocraţie sau corupţie, şi nu sunt semne că la anul se va muri mai puţin. Când ajungi să te internezi într-un spital românesc ştii că eşti înscris din oficiu la o „ruletă rusească”. Dumnezeu, cu mila Lui, te mai poate salva! Cum spuneam, început de toamnă românească.

Există şi locuitori ai României care sunt fericiţi. Nu-i numesc români pentru că nu merită. Politicienii, afaceriştii de partid şi fariseii, găştile de mutanţi degeneraţi care pervertesc sufletul românilor de zeci de ani. Lor le merge bine. Ei conduc ţara, ei gestionează sufletul românimii. Ei fac legea. De ce s-ar teme? Ţara are o datorie externă imensă, aproape cea mai mare datorie din istoria modernă. Nu prezintă importanţă, afacerile merg strună. Firmele de partid se îngraşă bine, oriunde ar fi partidul, la putere sau în opoziţie. Oameni suntem, găsim soluţii să fie bine la toată lumea, mai puţin poporului, care e important doar în campania electorală. Ce vor urmaşii Romei? Panem et circenses! Asta vor, asta le dăm şi chiar dacă nu vor, au ce să facă? Nu au, aşa că se vor mulţumi cu ce le dăm noi.

Circarii din guvern şi din partide – de la putere, din opoziţie, nu contează, menajeria este aceeaşi – se joacă acum de’a remanierea, eventual, de’a moţiunea de cenzură. Graşi, rumeni şi ipocriţi, circarii noştri se ceartă între ei vorbind despre foamea noastră, deşi ei nu cunosc ce înseamnă foamea, suferinţa. Ne vor alături, dar nu la bucate, ci doar la numărul de circ. Întemniţaţi într-o arenă de circ, mare cât o ţară, privim la circari şi murim zi de zi, ceas de ceas, secundă cu secundă. Se stinge neamul românesc. Se stinge la propriu. În 2008-2009, femeile românce, „pioasele” creştine, ocupau locul trei în Uniunea Europeană, la numărul de avorturi comise, după englezoaice şi franţuzoaice. Unde ne este credinţa? Unde este familia creştină românească?

Unii dintre noi reuşesc să evadeze. Scăpaţi de chin, uită delirul, dar uită şi că sunt români. Ubi bene, ibi patria! Început de toamnă românească. Cum vom scăpa din acest delir? Evadând spre tărâmuri străine unde, întotdeauna, vom fi doar nişte străini? Cine va vindeca sufletul românilor? Unde sunt vindecătorii? Unde sunt proorocii cetăţii? Unde sunt păstrătorii Luminii? Quo vadis, Romania?

Ce înseamnă pelerinajul pentru unii "creştini" români

Ştire REALITATEA TV (preluată de mai multe instituţii de presă): Pelerinii au făcut grătare şi au dansat pe manele în faţa mănăstirilor. Orice prilej este bun pentru români ca să se distreze. Aproape 2.000 de credincioşi au rămas peste noapte lângă zidurile Mănăstirii Curtea de Argeş, pentru a participa în această dimineaţă la slujbă. Înainte de a trece prin faţa raclei cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia o parte dintre pelerini au încins grătarele, au băut şi au dansat. La fel s-a întâmplat şi în apropierea Mănăstirii Tismana din judeţul Gorj.

Oamenii nu văd nimic rău în a sărbătorii lângă zidurile mănăstirii. "Aşa este petrecerea la noi, fiesta. Înainte de slujbă, înainte de slujba facem grătar, mâncăm, bem şi mergem acasă", spune un petrecăreţ. Şi lângă Mănăstirea Tismana din Gorj a fost muzică şi băutură din belşug. În timp ce o parte dintre pelerini ascultau cu pioşenie slujba soborului de preoţi, la câteva sute de metri, se auzeau manelele ascultate la volum maxim. "În fiecare an venim. Facem un grătar. E cea mai mare plăcere. Şi dimineaţa la slujbă ca pelerini, pentru asta venim." Distracţia a durat până spre dimineaţă. Nu au lipsit horele încinse chiar în mijlocul drumului.

* * *

Ce fel de creştini mai suntem? Astăzi am prăznuit Adormirea Maicii Domnului. Fecioara Maria se naşte în ceruri, în braţele Fiului ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. 15 August este o zi de rugăciune la Sfânta Liturghie, de faptă bună spre folosul săracilor, bolnavilor, văduvelor şi orfanilor. 15 August este ziua lacrimilor noastre. Lacrimi de tristeţe, căci Maica noastră pleacă din această lume. Lacrimi de bucurie, căci azi am dobândit o rugătoare nebiruită. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ascultă rugăciunile Maicii Sale şi noi, creştinii ne rugăm Fecioarei Maria să poarte către Fiul ei, rugăciunile noastre.

15 August nu este o zi de petrecere, de chef, de onomastică. Bucuria acestei zile este una duhovnicească, nu lumească. Să mergi în pelerinaj, la mânăstire şi să întinzi grătare, nu poate fi un gest creştinesc. Să risipeşti cântarea Sfintei Liturghii cu lamentările păgâne ale maneliştilor este un gest de blasfemie. 

Nu înţeleg cum stareţii îngăduie asemenea slujiri idoleşti pe lângă zidurile mânăstirilor. Păgânii trebuie fie creştinaţi, fie izgoniţi. Nu putem accepta slujirea idolească pentru stăpânul acestei lumi, îngerul cel răzvrătit, necurat şi mincinos. Românii care au pângărit praznicul Adormirii Maicii Domnului nu sunt creştini. Sunt doar nişte mincinoase cifre statistice în procentul celor care se declară creştini la recensământ, dar sunt păgâni în viaţa lor de zi cu zi.

Preasfântă, Preacurată, Preabinecuvântată, slăvită Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioară Maria, iartă-ne...

Tropar (Glasul 1)

Întru naştere fecioria ai păzit,
Întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. 
Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii,
Şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. 

Condac (Glasul 2)

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe de nădejde neschimbată

Mormântul şi moartea nu au ţinut-o. 
Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o 
Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

Chinezii doamnei Udrea şi o "mică" blasfemie

În cadrul Expoziţiei Universale de la Shanghai, o delegaţie de oficiali români, în frunte cu ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, şi ministrul de externe, Teodor Baconschi, a lansat la pavilionul României noul brand de ţară „Explore the Carpathian garden“. Figuranţi chinezi îmbrăcaţi în costume medievale, doi dintre ei purtând pe cap câte o coroană asemănătoare celei pe care o poartă în frescele mânăstireşti Ştefan cel Mare - Voievod cruciat şi Sfânt în Calendarul Creştin Ortodox Român - au făcut animaţie pe melodiile cântate de Gheorghe Zamfir. 

Presa a discutat intens despre controversatul simbol grafic al noului brand. Eu însumi am făcut câteva aprecieri într-un comentariu publicat în cotidianul regional Gazeta de Sud. Totuşi, nu vreau să comentez aici despre scandaloasa afacere a noului brand turistic românesc, în valoare de aproximativ 70 de milioane Euro (bani luaţi din fondurile europene). Doamna Elena Udrea mi-a provocat o şi mai mare supărare prin faptul că şi-a permis să costumeze "a la Ştefan cel Mare" nişte chinezi aduşi să facă figuraţie la pseudo-lansarea brandului.

Mă întreb: oare un ministru al Turismului nu ar fi obligat să deţină un minim nivel de cunoaştere cu privire la cultura şi spiritualitatea ţării pe care o promovează? Mă întreb: oare doamna Elena Udrea nu are consilieri plătiţi la minister care să-i ofere analize pertinente înainte de a face un anume gest sau o anume acţiune? Mă întreb: ştia doamna Udrea că Ştefan cel Mare este unul dintre Sfinţii Bisericii Ortodoxe Române? Mă întreb: este doamna Elena Udrea membră a Bisericii Ortodoxe Române? Şi dacă DA, ştie doamna Elena Udrea că gestul domniei sale de a pune pe capul unor figuranţi chinezi nişte coroane asemănătoare cu coroana purtată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, poate fi considerat o blasfemie?

Să-i (re)amintim doamnei Elena Udrea că:

1. Actul canonizării lui Ştefan cel Mare s-a săvârşit de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. În ziua de 20 iunie 1992, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române semnează actul de canonizare a Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie. Textul Tomosului de canonizare a Sfântului Ştefan cel Mare este următorul (vezi şi aici):

TEOCTIST
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei
şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhiceşti binecuvântări.

Cuvios lucru este şi plin de folos duhovnicesc pentru credincioşii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti şi a pomeni, prin slujbe şi prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuţi lui Dumnezeu în viaţa lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuşi Dumnezeu, de la care izvorăşte oamenilor toată virtutea, precum ne învaţă Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează şi îndeamnă pe credincioşi”.

„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuieşte proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci şi îndemn puternic pentru grija mântuirii sufleteşti. Fiecare dintre dreptmăritorii creştini sunt datori să cinstească şi să laude, după cuviinţă, pe cei ce au vieţuit cu dreaptă credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuţii şi cel ce laudă virtutea laudă pe însuşi Dumnezeu.

Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, care a cârmuit Ţara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoşa credinţei în Dumnezeu, cu cea a postului şi rugăciunii şi cu multe fapte ale dragostei creştine închinate Bisericii şi poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici şi mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruinţă a luptat cu preţul vieţii sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti fiind numit apărător al creştinătăţii, a miluit pe săraci şi a răsplătit pe luptătorii oşteni, a arătat îndurare şi pe cei greşiţi i-a îndreptat.

Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea jertfelnică pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele şi împlinirile lui şi purtând grijă de folosul obştesc al credincioşilor, iar pe de altă parte ţinând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veşnice a Marelui Ştefan, să fie aşezată ca zi de pomenire a Sfântului,

Urmând obiceiul obştesc al Bisericii şi rânduielilor dumnezeieştilor părinţi dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaţilor sfinţi.

Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică şi sinodală
şi chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,

HOTĂRÂM:

Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,
Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii,
cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie,
fiind înscris în sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele
„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.

Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât,
s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare
spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române
şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.

2. Anul 2004 a fost declarat de UNESCO drept Anul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, o dovadă în plus (dacă mai era nevoie) a prestigiului de care se bucură Ştefan cel Mare şi Sfânt la nivel internaţional.

3. "Biserica Ortodoxă a preţuit pe Sfinţi nu numai pentru valoarea morală a exemplului lor, ci şi pentru însemnătatea dogmatică a acestui exemplu, ca cei care în mijlocul lumii s-au străduit pentru adevărul mântuirii în Hristos. Sfinţii nu sunt doar exemple de inspiraţie şi orientare, ci sunt pnevmatofori, a căror trăire nu se reduce la o imitare a lui Hristos, ci este un dar şi o energie dumnezeiască. Asemănarea lor cu Hristos este o asimilare profundă, astfel că sfinţenia nu este o stare excepţională sau profesională, ci o vocaţie permanentă a întregului trup al Bisericii. În esenţa ei, sfinţenia este totodată şi o profundă umanizare, dar un umanism a lui Dumnezeu, o plenitudine a stării omului creat de Dumnezeu, o realitate teandrică." (sursa: www.crestinortodox.ro). Pe înţelesul doamnei Udrea: cinstirea Sfinţilor este o componentă esenţială în cultul creştin ortodox, iar Sfinţii sunt modele de viaţă pentru creştinii aflaţi în călătoria spre mântuire. Deci, un Sfânt nu poate fi utilizat ca "brand" turistic!

4. Ştefan cel Mare şi Sfânt este pomenit la Proscomidie, în toate bisericile creştine ortodoxe româneşti. Un preot creştin ortodox nu poate accepta utilizarea în scopuri comerciale, prin comic şi parodiere, a imaginii unui Sfânt creştin ortodox.

În concluzie, aşteptăm cu interes momentul în care doamna Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, îşi va cere public scuze pentru gafa comisă.

Dumneavoastră, cititorilor de bună credinţă, vă ofer

ACATISTUL BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT

Condacul 1

Apărătorului creştinătătii, bine-credinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate si cu dragoste a cârmuit poporul încredintat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine si al iertării celor ce i au făcut rău, celui cinstit si iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să i strigăm: Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Icosul 1

Pe părintele cel mai iubit al Moldovei, pe omul ales de Dumnezeu, pe cel ce a biruit dusmanii creştinătătii si viata si a pus o în slujba lui Hristos, să l lăudăm toti credinciosii si cu dragoste să i cântăm:

Bucură te, părinte iubit al Moldovei;
Bucură te, întâiule în ceata voievozilor;
Bucură te, om ales de Dumnezeu;
Bucură te, izbăvitorule al poporului tău;
Bucură te, biruitorul păgânilor;
Bucură te, bucuria creştinilor;
Bucură te, soarele Moldovei;
Bucură te, lauda Sucevei;
Bucură te, bărbătia ostasilor;
Bucură te, biruitorul potrivnicilor;
Bucură te, slugă bună si credincioasă a lui Hristos;
Bucură te, apărătorul creştinilor ortodocsi;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 2 lea

Cu inima arzând de dragoste pentru Dumnezeu si neamul tău, Sfinte Stefane, te ai arătat ca un trimis al Său poporului Moldovei. Si venind ca un sol al binecuvântării de sus, urmând povetelor Sihastrului Daniil, părintele tău, ti ai chivernisit neamul si tara si i ai făcut un suflet cu tine, evlavios si puternic, pentru care cântăm: Aliluia!

Icosul al 2 lea

Sfântă s a arătat a fi adunarea de pe Câmpia Dreptătii când Mitropolitul Teoctist împreună cu binecredinciosii creştini ai Moldovei, cereau să le fii domn. Si după ce ai fost uns, au multumit Părintelui ceresc, iar noi, pretuind faptele tale, îti cântăm asa:

Bucură te, inimă fierbinte pentru Dumnezeu;
Bucură te, suflet din sufletul neamului tău;
Bucură te, părintele celor năpăstuiti;
Bucură te, izbăvitorul celor robiti;
Bucură te, că de Dumnezeu ai fost rânduit;
Bucură te, vlăstar din rădăcină musatină;
Bucură te, că poporul cu mare bucurie te a primit;
Bucură te, că părinte al lor te au numit;
Bucură te, că auzindu ti glasul toti s au veselit;
Bucură te, că Domnului au multumit;
Bucură te, că ai strălucit pe Câmpia Dreptătii;
Bucură te, că ai făcut Moldova Poartă a creştinătătii;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 3-lea

Bucuratu s a tara Moldovei pentru soarele ce i a răsărit, că i ai întărit hotarele, zidind cetăti ceresti si pământesti. Si ca o slugă a lui Hristos, Sfinte Stefane, ti ai adunat fiii sub aripile dreptei credinte, slăvind pe Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia! 

Icosul al 3-lea

Mare tulburare s a făcut în inima dusmanilor Moldovei, mărite Stefane, când stavilă ai pus nelegiuirilor ce apăsau poporul. Dar având nădejdea în Dumnezeu, nu te ai înfricosat de mânia lor, ci i ai biruit, iar noi, pentru aceste fapte ale tale, te lăudăm asa:

Bucură te, nădejdea moldovenilor;
Bucură te, întărirea creştinilor;
Bucură te, purtătorule de grijă al celor săraci;
Bucură te, că si pe cei bogatii ai îndreptat; 
Bucură te, folositorul celor necăjiti;
Bucură te, părtinitorul celor obiditi;
Bucură te, că dreptate si milă ai împărtit;
Bucură te, că tuturor toate te ai făcut;
Bucură te, că ai slobozit tara de amară robie;
Bucură te, că ai umplut inimile de bucurie;
Bucură te, că nu te au înfricosat amenintările păgânilor;
Bucură te, că te ai făcut pildă tuturor creştinilor;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 4-lea

Ca ghimpele Apostolului Pavel, toată viata ai purtat rana primită la picior în lupta pentru eliberarea cetătii Chilia, si aceasta ti a fost spre a nu te mândri pentru marile daruri ce le ai primit de la Hristos. Lăudăm astfel, părinte, răbdarea, credinta si faptele tale întru slava lui Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia! 

Icosul al 4-lea

Întărirea tării Moldovei si a dreptei credinte a nelinistit pe Mahomed sultanul, antihristul acelor vremuri, care punând gând rău asupra neamului tău, a trimis împotrivă multime de păgâni. Dar tu nu te ai împutinat sufleteste, ci cu mare nădejde în Dumnezeu te ai pregătit să i înfrunti. Iar noi, văzându ti vrednicia, îti cântăm: 

Bucură te, eliberatorul Cetătii Albe si Chilia;
Bucură te, că le ai adus acestora bucuria;
Bucură te, că asemenea Patriarhului Iacob rană în coapsă ai căpătat;
Bucură te, că prin aceasta Apostolului Pavel te ai asemănat;
Bucură te, neînfricat ostas al lui Hristos;
Bucură te, luminat conducător de osti;
Bucură te, Voievod al Marelui Împărat; 
Bucură te, că Mahomed nu te a spăimântat;
Bucură te, stâlp neclintit al răbdării;
Bucură te, că de bărbătia ta poporul s a minunat;
Bucură te, că Hristos ti a fost pavăză si scut;
Bucură te, că numai de Dumnezeu te ai temut;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 5-lea

Ca un nou Ghedeon te ai arătat, Sfinte Stefane, învingând multimile păgânilor în mlastinile Vasluiului, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care S a arătat a fi alături de tine, întunecând văzduhul si cugetele lor, usurându ti astfel biruinta. Iar noi, văzând minunea aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Patru zile de post si rugăciune ai rânduit în toată tara Moldovei, Binecredinciosule Stefane, drept multumire pentru biruinta dobândită. Iar întreaga creştinătate, cunoscând că Dumnezeu a lucrat prin tine, atlet al lui Hristos te a numit, aducându ti laude ca acestea:

Bucură te, că tărie de la Hristos ai luat;
Bucură te, căci cu lacrimi Domnului I ai multumit;
Bucură te, că în Moldova patru zile de post ai rânduit;
Bucură te, că toată creştinătatea s a bucurat;
Bucură te, că faptelor tale toti au râvnit;
Bucură te, că Apusul vrednic conducător te a numit;
Bucură te, că papa Sixt te a lăudat;
Bucură te, că păgânătatea s a întristat;
Bucură te, că pe Soliman Pasa l ai biruit;
Bucură te, că grumazul lui Mahomed Antihrist l ai smerit;
Bucură te, că mândria acestora tu o ai sfărâmat;
Bucură te, că începătorul răutătii s a rusinat;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 6-lea

Hristos ti a fost întărire, scăpare si izbăvitor din toate răutătile, că nu sufereau, mărite, vrăjmasii văzuti si nevăzuti dragostea ta către Dumnezeu. Dar cu darul Său i ai biruit si drept multumire, ai zidit biserici si mănăstiri mai multe decât numărul luptelor tale, în care necontenit se aduce laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Patruzeci si sapte de ani ai cârmuit tara Moldovei cu multă dragoste si dăruire, neavând odihnă din partea dusmanilor. Prin multele războaie ce ai purtat, adevărat mărturisitor al credintei te ai arătat, iar ostenii tăi s au făcut adevărati mucenici. Pentru vrednicia si ostenelile tale, laudă si multumire îti aducem cântând:

Bucură te, străjer neobosit al creştinilor;
Bucură te, înfricosat dusman al păgânilor;
Bucură te, că începătorul răutătii nu te a biruit;
Bucură te, că pe Antihrist cu crucea lui Hristos l ai lovit;
Bucură te, că atunci când Dumnezeu te a smerit nu te ai răzvrătit;
Bucură te, că numai în bratul Lui ai nădăjduit;
Bucură te, mărturisitorul credintei;
Bucură te, că pe osteni dragostea de Dumnezeu i ai învătat;
Bucură te, că pentru Acesta viata si au dat;
Bucură te, că mucenici Domnului s au făcut ;
Bucură te, că biserici ai zidit pe osemintele lor;
Bucură te, că acestea ne sunt nepretuit odor;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 7-lea

Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, din copilărie te a ocrotit, si cinstindu o ca pe Maica Vietii, ai avut o acoperământ. Iar în încercările tale ti a fost de a pururea mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu, Căruia Îi cântăm si noi: Aliluia! 

Icosul al 7-lea

Vrând să arăti recunostintă pentru facerile de bine primite, ai pus să se zidească biserici si mănăstiri în cinstea Maicii lui Dumnezeu, pe care le ai împodobit cu icoane ale preacinstitului ei chip, căruia si noi cu dragoste ne închinăm, iar pe tine, Mărite Stefane, te lăudăm asa:

Bucură te, că pe Maica Domnului o ai cinstit;
Bucură te, că sub acoperământul ei te ai odihnit;
Bucură te, că de vederea ei te ai învrednicit;
Bucură te, că Fecioara Maria a iubit mult poporul tău;
Bucură te, că prin mijlocirile ei ai căpătat mila lui Dumnezeu;
Bucură te, că prin fapte ti ai arătat dragostea fată de ea;
Bucură te, că mănăstirile cele mai frumoase în numele ei le ai zidit;
Bucură te, că în acestea chipul ei cu măiestrie s a zugrăvit;
Bucură te, că mănăstirea Putna Adormirii ei ai închinat;
Bucură te, că în triptic icoana i ai purtat;
Bucură te, trandafir în grădina Maicii lui Dumnezeu;
Bucură te, pururea rugător pentru neamul tău;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!


Condacul al 8-lea

Ca stâlpul cel de foc ce povătuia poporul ales în vremea lui Moise prin pustie, ti s a făcut tie Sfânta Cruce a lui Hristos, Stefane Voievod. Pe aceasta având o semn de biruintă si armă puternică, ai învins puterea vrăjmasilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind apărător al creştinătătii, ai chemat, Slăvite, de nenumărate ori în rugăciunile tale pe sfintii mucenici, si acestia ti s au arătat, aducându ti în dar biruintă de la Dumnezeu, iar noi te lăudăm asa:

Bucură te, al mucenicilor cinstitor;
Bucură te, că de vederea lor te ai învrednicit;
Bucură te, că Sfântul Gheorghe ti a fost ocrotitor;
Bucură te, că Sfântul Dimitrie în ajutor ti a venit;
Bucură te, că pe Sfântul Procopie l ai avut întăritor;
Bucură te, al nevointei lor următor;
Bucură te, că asemenea cu mucenicii pe Hristos ai mărturisit;
Bucură te, că din Crucea Lui putere ai primit;
Bucură te, că prin aceasta ai privit la Hristos;
Bucură te, că marelui Constantin te ai asemănat;
Bucură te, că împreună cu mucenicii te ai numărat;
Bucură te, că sfintii ajutor ti au dat;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 9-lea

Te ai veselit, mărite Voievod, împreună cu povătuitorul tău iubit, Sfântul Daniil Sihastru, pentru că Dumnezeu a pogorât pe cei puternici si a ridicat pe cei smeriti. De aceea, drept jertfă de multumire ai înăltat Domnului altar sfânt, întru care să se aducă neîncetat laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Duhovnic iscusit s a dovedit a fi Sfântul Daniil, că înzestrat cu înainte vedere a stiut a te îndruma în acele vremuri la slujire sfântă, Voievodule Stefane, si tu, ascultător făcându te, ai împlinit cu credinciosie cele ce Dumnezeu printr însul îti grăia, iar noi, fiii tăi, îti aducem laude ca acestea:

Bucură te, ucenic al sfântului Daniil;
Bucură te, al poruncilor lui împlinitor;
Bucură te, că întru toate povată ai luat de la el;
Bucură te, că Dumnezeu printr însul ti a vorbit;
Bucură te, că în necazuri te a sprijinit;
Bucură te, că după sfatul lui biserici si mănăstiri ai zidit;
Bucură te, că pe el l ai cinstit ca sfânt;
Bucură te, că l ai avut mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură te, că de răzbunarea lui Mahomed el te a prevenit;
Bucură te, că rugăciunea lui în luptă te a întărit;
Bucură te, desăvârsit ascultător;
Bucură te, de monahi iubitor;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 10-lea

Multe mănăstiri din Sfântul Munte Athos ai ctitorit si sprijinit, dându le cele de trebuintă la rezidirea si înfrumusetarea lor. Sfintele locasuri din Constantinopol, Armenia si Tara Sfântă s au bucurat de daniile tale, iar în Muntenia si Transilvania cetăti si biserici ai înăltat, făcând pământul românesc grădină preafrumoasă a lui Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia! 

Icosul al 10-lea

Biserica drept slăvitoare nu s a întărit niciodată mai mult ca în vremea ta, Sfinte Stefane, că locasuri sfinte ai zidit, împodobindu le cu icoane făcătoare de minuni, cărti de slujbă si odoare. Iar acum, primeste de la noi această cântare de multumire:

Bucură te, întăritorul Bisericii lui Hristos;
Bucură te, al Bisericii străbune înnoitor;
Bucură te, întâiule între ctitori;
Bucură te, că din Mănăstirea Putna Ierusalim al neamului românesc ai făcut;
Bucură te, că prin a ta grijă Voronetul s a zidit;
Bucură te, că si Mănăstirea Neamtului din temelii o a i înnoit;
Bucură te, ctitorul bisericii din Feleac;
Bucură te, că pân la apa Nistrului biserici ai înăltat;
Bucură te, că între ctitori la Căpriana esti pomenit;
Bucură te, miluitorul mănăstirilor din Muntele Athos;
Bucură te, că mănăstirea Zograful cu daniile tale s a împodobit;
Bucură te, că această jertfă e bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 11-lea

În pisanii si scrisori te ai numit rob al lui Hristos, înfrângerile le ai pus pe seama păcatelor tale si prin aceasta trufia o ai călcat. Iar Dumnezeu, privind la smerenia ta, Slăvite, te a îmbogătit cu daruri sfinte, si tu cu dragoste ai cântat: Aliluia! 

Icosul al 11-lea

Cu haina smereniei te ai îmbrăcat, următorule al lui Hristos, si pe aceasta temelie ai pus o tuturor faptelor bune. Gresitilor iertare le ai dăruit, pe cei din robie i ai slobozit, răsplată după măsura slujirii ai împărtit si asa, cu dreptate ai domnit, iar noi te lăudăm asa:

Bucură te, plinitorul smereniei;
Bucură te, că aceasta cumpănă dreaptă ti a fost;
Bucură te, că Hristos cu daruri sfinte te a îmbrăcat;
Bucură te, chip de creştinească făptuire;
Bucură te, pildă de milostivire;
Bucură te, că pe cei gresiti ai iertat;
Bucură te, îndurare neajunsă;
Bucură te, izvor al dreptătii;
Bucură te, a robitilor slobozire;
Bucură te, că poporul te a numit "cel Mare";
Bucură te, că din viată ca sfânt ai fost cinstit;
Bucură te, că prin toate acestea ai strălucit;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 12-lea

Deschizându ti inima la cuvintele apostolesti: "Pentru mine viata este Hristos si moartea un câstig", din vreme la Putna ti ai pregătit mormântul, în care după adormire asezat fiind, cu bucurie te cinstim cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Strămutându te la lăcasurile de veci, părintele si duhovnicul tău, sfintitul între ierarhi mitropolitul Gheorghe, cu sobor de preoti si binecredinciosii Moldovei, pe brate te au purtat spre Putna, cinstindu te după cuviintă. Iar noi te am aflat neîncetat rugător către Dumnezeu si de a pururea ocrotitor, pentru care îti cântăm unele ca acestea:

Bucură te, părinte, că ceasul mortii mai dinainte l ai stiut;
Bucură te, că sfârsit bun si după lege ai avut;
Bucură te, că la moarte testament sfânt ne ai întocmit;
Bucură te, că atunci si stihiile te au prohodit;
Bucură te, că de noi nu te ai despărtit;
Bucură te, cel ce în ceata binecredinciosilor împărati sălăsluiesti;
Bucură te, cel ce împreună cu sfintii te veselesti;
Bucură te, că preamăresti Sfânta Treime împreună cu ei;
Bucură te, că prin minuni ne vii în ajutor;
Bucură te, că te ai arătat mult folositor;
Bucură te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toti ne unesti;
Bucură te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primesti;
Bucură te, Sfinte Stefane, Binecredincios Voievod si apărător al creştinătătii!

Condacul al 13-lea

O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Stefane, zideste în inimile noastre altar sfânt, precum ai zidit atâtea biserici si mănăstiri; biruieste duhurile rele care ne războiesc, precum ai biruit multimile de păgâni; ocroteste ne cu rugăciunile tale si cu darul cel dat tie de Hristos precum ai ocrotit pe creştinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia, Aliluia, Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Si iarăsi Icosul 1: Din pruncie ai fost crescut... 

Rugăciunea întâi

Sfinte părinte Stefane, al nostru apărător si grabnic folositor, pleacă te spre rugăciunea ce o înăltăm către tine, noi, nevrednicii tăi fii. Cunoastem îndrăznirea pe care ai dobândit o prin multe osteneli către Bunul Dumnezeu, si precum Acesta ti a ascultat rugăciunile, asa auzi ne si pe noi în această zi când chemăm numele tău.
Dă Bisericii pacea ce o ai râvnit, întăreste credinta slăbită de ispitele acestui veac, surpă eresurile, iar nouă tuturor luminează ne calea mântuirii, ca împreună cu tine în locasurile cele ceresti să ne bucurăm de a pururi în veci. Amin.

Rugăciune la mormântul Sfântului Stefan, Voievodul Moldovei si apărătorul creştinătătii

 
Sfinte Mare Voievodule Stefane, Părintele neamului românesc, primeste această laudă pe care noi, nevrednici urmasi ai urmasilor tăi, o aducem tie cu umilintă. Căci nu ne am arătat destoinici a păzi întreagă sfântă mostenirea ta, lăsată nouă cu multă trudă si credintă tare. În vremea aceea, numai tu singur ai oprit cu ajutorul lui Dumnezeu multimile păgânilor la această Poartă a creştinătătii, iar acum, pleacă te spre rugăciunea ce o înăltăm la tine, ajută ne împotriva celor care ne au coplesit nu cu palosul, ci cu viclenia si minciuna. Si precum atunci te ai ridicat deasupra biruitorilor tăi când erai înfrânt, asa ridică si neamul tău deasupra potrivnicilor. Fii apărător si grabnic folositor. Dă Bisericii Ortodoxe pacea ce o ai râvnit atât de mult. Întăreste ne credinta slăbită de ispitele veacului acestuia. Surpă eresurile si pe cei ce năvălesc asupra noastră, iar nouă, luminează ne calea mântuirii, ca împreună cu tine să ne bucurăm în Patria cerească, lăudând pe Hristos Domnul nostru în vecii vecilor. Amin. 


Tropar, glas 1

Apărător neînfricat al credintei si patriei străbune, mare ctitor de lăcasuri sfinte, Stefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi si din necazuri.

Tropar, glas 2

Neînfricat apărător al dreptei credinte, te a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Stefane, pentru care tot poporul te a numit mare, bun si sfânt si te a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem întăritor credintei noastre ortodoxe si al tării ocrotitor, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

Condac, glas 1

Iubind pe Dumnezeu cu adevărat, slăvite Stefane, sfinte biserici si mănăstiri ai înăltat; pe cei săraci ai ajutat si pe cei gresiti i ai iertat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu te a înzestrat cu întelepciune si putere ca să biruiesti pe vrăjmasii tării tale si ai credintei creştinesti. Drept aceea, te cinstim si părinte te numim.

***

Sursa pentru textul Acatistului: http://www.stefancelmare.info/acatist.php

Războiul comunicatelor de presă înlătură împreună lucrarea

Într-un articol publicat în ziarul sucevean CRAI NOU, Preotul prof. dr. MIHAI VALICĂ adresează Patriarhiei Române (sau mai exact, administraţiei patriarhale) câteva întrebări rezultate din discuţiile pastorale avute cu unii din credincioşii decepţionaţi de soluţia adoptată pentru finanţarea lansării lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului:

"Cum e posibil ca o Patriarhie cu un număr aşa de mare de credincioşi să apeleze la ajutorul unei bănci, oricare ar fi aceasta, întrucât niciuna nu are un nume prea bun, având în vedere lăcomia şi imoralitatea lor din ultima vreme?

Nu doresc să diabolizez băncile, întrucât au un rol deosebit în economia unei ţări dacă respectă principiile deontologice, benefice dezvoltării economiei reale, însă ar fi timpul să-şi reconsidere metodele de lucru pentru ca să-şi recapete demnitatea iniţială;

Catedrala Mântuirii Neamului trebuie însă să fie un simbol al credinţei, speranţei, al iubirii, al comuniunii, unităţii şi cooperării dintre toţi românii în mod direct, prin trupul tainic al lui Hristos, adică direct cu Patriarhia şi nu prin intermediari şi instituţii bancare civile imorale, care nu urmăresc decât profitul cu orice preţ; 

Dl Mugur Isărescu, în articolul „Nu mai vorbiţi de moralitate în cazul băncilor, căci e o iluzie”, ne atenţionează «să nu trăim cu iluzia că putem vorbi sau că are vreun efect dacă tot menţionăm de etică în cazul băncilor. Să fim realişti! Băncile îşi urmăresc, până la urmă, interesul şi profitul lor. E cât se poate de potrivită zicala care spune că „banca îţi dă umbrela pe timp de soare şi ţi-o ia când plouă”» (http://www.baniinostri.ro/Afaceri/Isarescu-Nu-mai-vorbiti-de-moralitate-in-cazul-bancilor-caci-e-o-iluzie—a2234.html);

Păreri similare găsim şi la laureatul premiului Nobel în economie Joseph Stiglitz (Stiglitz este profesor la Universitatea Columbia din New York şi fost consilier la Casa Albă în administraţia Bill Clinton), care spune despre „experienţa aproape mortală prin care a trecut economia mondială, generată de practicile incorecte de creditare, care au scos la iveală depravarea morală a bancherilor”. „Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută”, susţine mai departe autorul, „prin reglementări stricte” şi chiar prin refuzul creditărilor” (Vezi “Depravarea morală a bancherilor trebuie combătută” în: http://www.bloombiz.ro/international/depravarea-morala-a-bancherilor-trebuie-combatuta);

„Instituţiile bancare sunt mult mai periculoase pentru libertatea noastră decât armatele” – Thomas Jefferson. Dacă ne gândim că orice bancă execută silit pe debitorii ei atunci când se află în imposibilitate de plată şi unii dintre ei se sinucid şi blestemă clipa şi ceasul când au făcut împrumutul, se pune întrebarea cum poate să accepte cineva construcţia unei Biserici a Mântuirii Neamului din astfel de surse financiare?

Doreşte oare Patriarhia Română să subvenţioneze, prin dobânzile datorate acelei bănci, „imoralitatea, practicile incorecte, depravarea morală a bancherilor” şi înrobirea noastră? A apela la ajutorul celor lipsiţi de „moralitate”, respectiv banca, ar putea reprezenta o jignire şi o lipsă de încredere faţă de donatorul direct (creştinul) şi faţă de Dumnezeu, care poate inspira prin Duhul Sfânt inima şi sufletul credinciosului ca să doneze din puţinul sau multul lui (Ieşire 35, 21: A adus fiecare cât l-a lăsat inima sa şi cât l-a îndemnat cugetul să aducă dar Domnului, pentru facerea cortului adunării şi a tuturor lucrurilor lui şi pentru toate veşmintele sfinte);

Creştinul donator, ca mădular viu al Bisericii lui Hristos, constată că în relaţia sa firească cu Biserica intervine un element străin, un intermediar, banca, care din păcate practică acţiuni „imorale şi incorecte”, aşa cum recunosc chiar bancherii. Dilema donatorului este următoarea: odată cu donaţia pentru Catedrală nu finanţează el oare indirect în acelaşi timp şi imoralitatea şi comportamentul incorect al băncilor şi nu contribuie astfel la degradarea vieţii sociale şi comunitare? Pentru a evita o astfel de dilemă, unele Biserici naţionale şi confesionale şi-au făcut propria bancă, cu reguli corecte şi principii deontologice bancare clare (Vei Grecia, Cipru, Vatican etc.);

În timp ce Banca Naţională a României face presiuni morale asupra băncilor prin diferite instrumente de reglementare şi supraveghere bancară (Vezi conf. univ. dr. LUCIAN-ION MEDAR, prep. univ. IRINA-ELENA VOICA, SUPRAVEGHEREA BANCARĂ, O FUNCŢIE IMPORTANTĂ A BĂNCII NAŢIONALE, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice; vezi şi Pintea P., „Băncile în economia românească”, Editura Economică, Bucuresti, 1995; Basno C., „Operaţiuni bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995), Patriarhia Română creditează moral, prin acel împrumut, acţiunile imorale ale băncilor şi adaugă costuri suplimentare fără rost şi greu de suportat de credincioşi! Conform regulilor bancare, un imobil creditat de bancă rămâne grevat de sarcini în favoarea băncii până se va plăti ultimul leu. Nu se „transferă”, în acest caz, Catedrala din proprietatea Bisericii la discreţia băncilor? Chiar dacă nu se creditează cu Catedrala în sine se garantează totuşi cu averea Bisericii, care are un statut canonic aparte. Canoanele condamnă pe episcop cu caterisirea dacă pune în pericol averea Bisericii şi trebuie să administreze „ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe”;

„Când un Guvern este dependent de banii bancherilor, aceştia sunt cei care controlează de fapt ţara şi nu conducătorii Guvernului, pentru că atunci mâna care dă este deasupra mâinii care primeşte, iar cei care finanţează nu sunt patrioţi şi nu au bună cuviinţă” – Napoleon Bonaparte. Nu s-ar putea aplica aceste remarci şi în cazul Bisericii, care ar depinde de bancheri? «Canonul 38 apostolic: „Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească ceva din acestea sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce sunt ale Bisericii”; vezi şi: 41 ap, 26 sin. IV ec.; 11, 12 sin. VII ec.; 35 Trul.; 15 Anc.; 7, 8, Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. I-II; 10 Teofil Alex.; 2 Chiril Alex. (Daniel Petrescu, http://www.badpolitics.ro/conspiratiile-si-crimele-care-au-pus-temeliile-bancilor-americane/». Nu ar exista riscul unor compromisuri morale din partea Bisericii?

Psihologic vorbind, mai poate oare suporta românul, pe lângă enormele datorii şi împrumuturi făcute de puterea politică pentru supravieţuirea materială fără consultarea populaţiei, şi o datorie şi obligaţie financiară pentru finanţarea unei cauze spirituale, făcută, la fel ca puterea politică, fără consultarea credincioşilor contribuabili? 

În 1791, Thomas Jefferson (cel de-al treilea preşedinte al SUA) a spus: „Pentru a ne păstra independenţa, nu trebuie să le permitem conducătorilor noştri să ne împovăreze continuu cu datorii. Dacă acceptăm asemenea datorii, vom fi taxaţi pentru mâncare şi băutură, pentru nevoile noastre... Dacă putem împiedica Guvernul să risipească munca oamenilor, sub pretextul că le pasă de ei, atunci aceştia (oamenii) vor fi fericiţi”. În cazul în care Patriarhia imită comportamentul oamenilor politici, care se împrumută mereu de la bănci fără să găsească soluţii economice viabile, nu riscă Patriarhia să fie catalogată împreună asupritoare şi chinuitoare cu statul consumist şi să stârnească astfel adversitate faţă de Biserica lui Hristos?

În contextul actual şi al celor expuse mai sus, consider că această abordare de a se împrumuta la bănci pentru a construi Catedrala Mântuirii Neamului este pripită, seculară, deci neortodoxă, lipsită de înţelepciune şi tact pastoral şi reprezintă o răsturnare de valori ale moralei creştine fără precedent în Istoria Bisericii. Nu se cunoaşte încă în istorie vreo biserică ortodoxă construită din împrumuturi bancare; 

Revelaţia divină şi istoria Bisericii ne dau suficiente modele şi exemple de a construi o lucrare sfântă".

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a răspuns acestor întrebări printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul Ziarului Lumina:

"Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist

În cotidianul Crai Nou din Suceava din 1 iulie 2010, a fost publicat articolul intitulat Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme morale şi deziluzie, semnat de pr. Prof. dr. Mihai Valică de la catedrala Sfânta Treime din Vatra Dornei. În legătură cu unele opinii ale autorului, precizăm: 


Din toamna anului 2007, construirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă un proiect prioritar al Patriarhiei Române. În acest moment, Patriarhia Română a ajuns la etapa încheierii contractului de proiectare cu firma câştigătoare, obţinerea autorizaţiei de construire, alegerea constructorului sau constructorilor viitoarei Catedrale patriarhale şi începerea efectivă a lucrărilor.

Întrucât costurile ridicării Catedralei la "roşu" sunt estimate la aproximativ 100 milioane de euro, în condiţiile nealocării unui sprijin financiar de la bugetul de stat (aşa cum prevede Legea pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului), Patriarhia Română intenţionează să solicite deschiderea unei linii de creditare la una sau mai multe bănci. Această modalitate de finanţare a construirii Catedralei, folosită la construirea altor lăcaşuri de cult din Bucureşti şi din ţară, nu justifică niciuna din temerile autorului articolului şi nici atitudinea sa incompatibilă cu preoţia, deoarece nu ajută deloc Biserica pe care pretinde că o slujeşte, ci doar o tulbură, întrucât el nu oferă soluţii realiste imediate ca alternativă la împrumutul bancar.

Precizăm că tocmai pentru a evita plata unor dobânzi bancare mari, Patriarhia Română va iniţia o campanie de colectare de fonduri prin donaţii benevole din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români din ţară şi din diaspora română. Ajutorul bancar este necesar acum pentru că Patriarhia Română se află în faza în care nu mai poate amâna începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, care este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral.

Este trist să constaţi faptul că, într-o pagină din ziarul Crai Nou girată de protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, un preot ortodox cu statut de profesor de teologie se poate înscrie în rândul celor ce se străduiesc din răsputeri să critice şi să împiedice construirea Catedralei Mântuirii Neamului".

Răspunsul agresiv, lipsit de tact şi chiar cu nuanţe cinice redactat de lucrătorii Biroului de Presă al Patriarhiei (am convingerea că fără ca Patriarhul Bisericii să cunoască şi să aprobe un text atât de descalificant!) a provocat atât un val de simpatie (sinceră sau interesată) pentru atitudinea corectă a Preotului prof. dr. MIHAI VALICĂ, cât şi reacţia acestuia. Printr-o scrisoare adresată Biroului de presă al Patriarhiei Române, Preotul prof. dr. MIHAI VALICĂ transmite următoarele:

"Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe Biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei Biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul!

Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire” iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei Biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David nerealist...

Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte şi nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?

Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru contrucţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic. Cred că incompatibil cu preoţia este slugărnicia oarbă, minciuna, dezinformarea, necredinţa, păcatele de moarte, etc.

Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.

Pr. dr. Mihai Valică" 

(sursa: blogul fratelui şi jurnalistului creştin Claudiu Târziu)

* * *

Susţin argumentele teologice şi de bun simţ aduse de Preotul prof. dr. MIHAI VALICĂ, mai ales că acesta nu se împotriveşte construirii Catedralei (aşa cum, subtil şi cinic încearcă să inducă răspunsul lucrătorilor de la Biroul de Presă al Patriarhiei), ci contestă modalitatea de a procura banii necesari.

Am convingerea că această situaţie putea fi evitată. Cum? Simplu, prin TRANSPERENŢĂ, prin COMUNICARE, prin DIALOG! Politica de PR promovată de lucrătorii Biroului de Presă al Patriarhiei, în problema Catedralei,  a avut ca efect generalizarea, în rândul credincioşilor şi clerului, a opiniei că dorinţa de a se construi cât mai curând Catedrala Mântuirii Neamului este exclusiv a Patriarhului Bisericii. Propunerile pivind dialogul, dezbaterea, analiza obiectivă, solicitările de informaţii venite din partea clerului, credincioşilor sau a mass-media şi societăţii civile au fost refuzate prin comunicate de presă redactate fără profesionalism, pe un ton de superioritate, agresiv şi uneori, chiar cinic.

Există tot mai prezent riscul ca o asemenea politică de PR, alături de posibila netransparenţă a procedurilor de selectare a băncii care va oferi creditul şi de lipsa de reacţie faţă de zvonul care circulă cu tot mai mare insistenţă în rândul preoţilor (anume că parohiile vor fi supuse unei supra-taxe pentru obţinerea fondurilor necesare construirii Catedralei, zvon fără temei în realitatea imediată şi deosebit de periculos pentru liniştea Bisericii) să înstrăineze clerul şi poporul de iniţiativa construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Piaţa Universităţii 1990 – ultima şansă

În ziua de 22 aprilie 1990 începe la Bucureşti prima mare acţiune anti-comunistă a perioadei postdecembriste. În Piaţa Universităţii, un grup de tineri, în majoritate studenţi, proclamă „Zona liberă de neocomunism“. Contextul social-politic al României anului 1 de pseudodemocraţie postcomunistă era unul deosebit de tensionat. Ion Iliescu declanşase un fel de prigoană împotriva opozanţilor săi politici şi, mai ales, a partidelor istorice nou-reînfiinţate. Se operau arestări ilegale, erau expulzaţi cetăţenii români sosiţi din diaspora care participau la demonstraţiile anti-FSN, Regele Mihai, care solicitase aprobarea pentru a se reîntoarce în ţară, fusese oprit la graniţă, posturile naţionale de radio şi televiziune erau folosite exclusiv în interesul puterii neocomuniste ai cărei exponenţi erau Ion Iliescu şi guvernul provizoriu condus de Petre Roman. 

„Zona liberă de neocomunism“ a rezistat manipulărilor serviciilor secrete, represiunii poliţieneşti şi violenţei batalioanelor de asalt „muncitoreşti“ până în ziua de 15 iunie. În dimineaţa zilei de 13 iunie, în jurul orei 4.00, forţele de poliţie şi ale serviciilor secrete au distrus corturile celor aflaţi în piaţă şi au procedat la arestări. Totuşi, cordoanele trupelor antitero au fost rupte şi risipite de manifestanţii anticomunişti. În jurul orei 9.00, la instigarea unor reprezentanţi ai puterii politice, grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând: „IMGB face ordine!“ şi „Moarte intelectualilor!“, „Noi muncim, nu gândim!“. Intervenţia grupurilor de muncitori nu a reuşit să dizolve „Zona liberă de neo-comunism“. 

În noaptea de 13-14 iunie, Ion Iliescu a apelat la ultima soluţie posibilă. La solicitarea acestuia şi cu sprijinul logistic oferit de guvernul Petre Roman, minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au fost aduşi cu trenurile în Bucureşti. Din Gara de Nord, ortacii au fost preluaţi de ofiţeri ai serviciilor secrete şi direcţionaţi spre Piaţa Universităţii. „Zona liberă de neocomunism“ este desfiinţată, Piaţa Universităţii fiind „eliberată“ de mineri sub pretextul „refacerii rondurilor de flori“. Pe străzile din centrul Capitalei a avut loc un scurt, dar sângeros război civil soldat cu morţi şi răniţi. Minerii au bătut şi risipit protestatarii anticomunişti, au devastat Facultatea de Geologie, sediul Ligii Studenţilor, Facultatea de Litere, Facultatea de Matematică şi Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“. Studenţi, profesori universitari, dar şi oameni aflaţi întâmplător în zonă, care „aveau faţă de intelectuali“, au fost bătuţi până la sânge, cu bâtele, de către mineri. Totodată, ortacii au devastat şi jefuit sediile partidelor istorice, PNŢCD şi PNL.

În Pavilionul Expoziţional din Piaţa Presei Libere, Ion Iliescu mulţumeşte mine-rilor printr-un discurs „istoric“: „Vă mulţumesc încă o dată pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile! Că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Aici sunt reprezentanţii guvernului, ai Ministerului Transporturilor. În mod organizat, eşalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră. Vă rog să transmiteţi salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră, familiilor dumneavoastră multă sănătate! Să ne vedem cu bine!“. La scurt timp după acest discurs, Ion Iliescu declara cinic: „Minerii au venit să măture Piaţa Universităţii şi să planteze flori pe scuarul de la Teatrul Naţional, devastat de golani!“.

Românii au pierdut bătălia cu eşaloanele doi şi trei ale nomenclaturii Partidului Comunist Român şi ale Securităţii. Punctul 8 de la Timişoara – „Legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate“ – nu a fost aplicat. Implicarea activiştilor PCR şi ofiţerilor de Securitate în politică şi în afaceri a generat un pustiitor şir de dezastre economice şi politice, punctul culminant al acestei degenerări fiind criza economică, politică şi mai ales morală în care ne aflăm astăzi. Dacă lupta cu neocomunismul, de fapt, cu capitalismul fondat de „burghezia proletară“ nomenclaturistă şi securistă, ar fi fost victorioasă, nu am fi auzit de indivizi precum Ion Iliescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Nicolae Văcăroiu, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Elena Udrea, Traian Băsescu, Dan Voiculescu, George Copos, Dinu Patriciu, şi nici de cele aproximativ 100.000 de persoane care formează elita politică, financiară şi spirituală neocomunistă, îmbrăcată în haine aşa-zis capitaliste, de la nivelul judeţelor ţării.

Minerii din Valea Jiului şi muncitorii batalioanelor de asalt care i-au bătut şi ucis pe studenţii şi intelectualii anticomunişti ai Pieţei Universităţii sunt astăzi fie şomeri, fie în pericol de a deveni şomeri. Vinovăţia lor însă nu s-a şters. Credinţa oarbă şi imbecilă pe care românii au avut-o în promisiunile mincinoase legate de „raiul pe pământ al socialismului cu faţă umană“ făcute de neocomuniştii şi securiştii lui Ion Iliescu s-a multiplicat la fiecare scrutin electoral. Acum plătim cu toţii această mizerabilă complicitate cu burghezia comunisto-securistă! Am ales până am cules! Ne merităm, deci, soarta! Dixit!

Despre bogăţia care nu produce bogăţie

Anul trecut, numărul mili-ardarilor în euro din România a scăzut de la opt la şase. Locurile de pe podiumul miliardarilor români erau ocupate de Ion Ţiriac, cu o avere de apro-ximativ două miliarde de euro, Dinu Patriciu, 1,6 miliarde de euro, şi Camelia şi Corina Voiculescu, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Criza a lovit şi în familia bogătaşilor români. Nu le plâng de milă. Dimpotrivă, le doresc să devină tot mai puţini, până la dispariţie. De ce? 

Să mă explic. Această „elită“ financiară a României este multiplicată la dimensiuni ceva mai reduse, la nivelul fiecărei comunităţi. Satele româneşti, cele care încă reuşesc să supravieţuiască, sunt conduse de politicienii locali, consilieri, primari, funcţionari, latifundiari, oamenii bogaţi ai comunităţii. Bogăţia lor sfidează sărăcia în care se zbat consătenii lor şi e clădită pe această sărăcie. Oraşele sunt adevărate teatre de război între grupările mafiei politico-economice care încearcă să obţină maximum de acces la fondurile publi-ce, cu minimum de efort şi legalitate. Consiliile judeţene servesc şi ele, în foarte multe situaţii, interesele firmelor controlate de bogătaşii aflaţi în spatele partidelor. Parlamentul şi guvernul sunt, din această perspectivă, o adevărată „talpa iadului“. Se poate, deci, observa că pe acolo pe unde a trecut un mili-onar român a rămas în urmă sărăcia.

Bogăţia bogătaşilor români generează sărăcie. Bogaţii noştri nu fac bogăţie în jurul lor, ci sărăcesc co-munităţile unde fac afaceri, falimentează statul. Sunt ca nişte lăcuste. Aceste averi de miliarde de euro ridicate în nici zece ani, performanţă imposibilă într-un stat cu democraţie reală, conţin în mare măsură banii noştri, banii publici. Contractele semnate cu statul, în paguba interesului public, amnistiile fiscale şi asocierea imorală dintre politicieni şi oamenii de afaceri au distrus economia românească, dar ne-au adus pe cap Topul celor 300 de români milionari în euro. Poate că printre ei se găsesc şi oameni cinstiţi, care au reuşit în afaceri datorită hărniciei şi inteligenţei. Însă, cei „reprezentativi“ sunt persoane cel puţin controversate, dacă nu chiar dovedite imorale şi pasibile de pedepse penale.

Ministrul de finanţe Vlădescu se plângea că avem prea puţini oameni bogaţi în România, care să-i poată susţine pe ceilalţi membri ai societăţii. Vă înşelaţi, domnule, amarnic vă înşelaţi! Avem prea mulţi oameni bogaţi care au acumulat averile lor prin jefuirea economiei naţionale, prin însuşirea imorală şi ilegală a banilor publici, prin coruperea şi complicitatea voastră, a politicienilor români de după decembrie 1989, indiferent că sunteţi de la PDL, PSD, PNL sau UDMR. Bogătaşii români, în majoritatea lor, şi-au făcut averile jefuind ţara. Era de aşteptat să ajungem în sărăcia cruntă în care ne zbatem astăzi.

Începând cu 1 iunie vom primi salarii şi pensii mai mici. Unii îşi merită pedeapsa. Nu-i plâng pe funcţionarii publici care au complotat cu bogătaşii români, primind mită de la ei şi dăruindu-le în schimb, contracte, avize, aprobări ilegale care au produs „găuri negre“ în bugetul statului. Nu mi-e milă de managerii de instituţii care au făcut angajări pe „şpagă“ şi nepotisme de partid şi care au falimentat administraţia publică sau companiile de stat. Nu am o picătură de lacrimă nici măcar pentru noi, preoţii, care am capitulat de prea multe ori de la misiunea slujirii noastre, acceptând să fim după chipul hâd şi urât al acestei lumi.

Mi-e milă însă de funcţionarul mărunt, de pensionarul amărât, de mamele cu copii nevârstnici, de oamenii care se zbat să supravieţuiască în această Românie care de douăzeci de ani nu reuşeşte să-şi afle sufletul şi destinul în istorie. Călăii acestor oameni nevinovaţi sunt bogaţii nemilostivi ai României, împreună cu complicii lor, politicienii şi slugile partidelor. România va rămâne pentru multă vreme de acum înainte o ţară bogată, locuită de oameni săraci şi siluită de propriii ei fii. Păcat!

***

Articol publicat în cotidianul regional Gazeta de Sud:

http://www.gds.ro/Opinii/2010-05-29/Despre+bogatia+care+nu+produce+bogatie

O şedinţă de partid

Tovarăşii s-au adunat dimineaţa la şedinţă. Păşind cu gravitate, cu chipuri afectate de importanţa momentului, tovarăşii pătrund în sala de şedinţe. Grupuri, grupuri, se aşează pe scaune. Zâmbete reci, oficiale, încălzesc chinuit atmosfera. Şoapte conspirative strecoară la urechi atente, micile bârfe, noutăţile din sistem. Tovarăşul X va fi promovat. E în graţiile Tovarăşului! Ai auzit de Y, îl vor mazili, la munca de joc cu el. Aşa a hotărât Tovarăşul, cică e prea critic, are o atitudine neconstructivă.

Şuşotelile încetează la intervenţia tovarăşului prim secretar. Se propune şi se aprobă în unanimitate prezidiul. Va fi constituit din câţiva tovarăşi propuşi de tovarăşul prim, tovarăşi cu experienţă, care ştiu să redacteze şi să încheie procesul verbal al şedinţei. Pe ordinea de zi avem alegeri. Tovarăşul prim secretar dă citire listei tovarăşilor propuşi. În sală se iţesc rânjete ironice. He, he, he, tot pe tovarăşul Z l-au pus pe listă. Ce înseamnă să fi în graţiile Tovarăşului! Tovarăşii cei noi sunt oameni de încredere. Încrederea primită de la Tovarăşul! Se trece la vot. Se votează în unanimitate. Cum să te opui deciziilor înţelepte luate de conducere superioară de partid? Se poate aşa ceva? Nu se poate, tovarăşi! Tovarăşul prim secretar mulţumeşte tovarăşilor pentru participare. E mulţumit tovarăşul prim. Sarcina trasată de Tovarăşul a fost executată.

Tovarăşii părăsesc sala păşind cu aceeaşi gravitate. Ajunşi afară, se îndreaptă cu grabă spre maşinile parcate în apropiere. Sunt mulţumiţi şi tovarăşii. Au scăpat de corvoada asta. Oricum, nu prea contează ce au votat. Nu la ei este decizia. În mintea unui tovarăş se naşte întrebarea: la ce folos să ne mai cheme? Decizia era luată. Speriat de gândul îndrăzneţ, tovarăşul dă din cap. La ce prostii se gândeşte omu’ când e obosit. E mai bine aşa. Ce ne trebuie nouă libertatea de a alege? Să ne băgăm noi unde nu ne fierbe oala, în treburile tovarăşilor de sus? Mai bine ignoranţi şi în tihnă, pe la organizaţiile noastre. E de ronţăit, e bine. Ce ne trebuie dezbatere, dureri de cap? Păi, zău, aşa, tovarăşi!

Se întorc tovarăşii la organizaţiile de bază. Mâine sau poimâine vor aduna activul de partid şi vor comunica rezultatul alegerilor. Ultima sarcină trasată de conducerea superioară pe chestiunea „democraţiei de partid”. De săptămâna viitoare ne întoarcem la treburile noastre. E bun partidul, că ne dă de mâncare. Avem nevoie şi de chestiunile astea formale. Dacă nu ar fi partidul, ce ne-am face noi?

M-am trezit din vis, îngrozit că Decembrie 1989 nu a avut loc, că Ceauşescu trăieşte şi tocmai l-a proclamat pe Nicuşor urmaşul la tronul RSR, că la Alimentara mă aşteaptă bunica, să preiau statul la coadă, că la TVR, începând cu ora 20.00, aveam să privesc, după Telejurnal, osanalele ridicate Tovarăşului şi Tovarăşei în cadrul Festivalului „Cântarea României”. A fost un vis urât. 

Am privit la cer şi mi-am amintit că trăiesc în România anului 2010. Cerul mi-a şoptit însă că nu sunt liber. Tovarăşii de ieri sunt domnii de azi! Tovarăşul prim secretar este parlamentarul meu, tovarăşul activist este primarul meu, ministrul meu, securistul este omul de afaceri care asfaltează, doar pentru o iarnă, străzile oraşului meu. Şedinţa de partid nu a murit, ci doar s-a transformat. Întreaga ţară a devenit o şedinţă de partid. Aplaudacii suntem noi, cetăţenii neputincioşi ai României falimentare. Tovarăşii de ieri, de azi, de mâine sunt cei care ne hotărăsc destinul. Libertatea? Un vis frumos, o iluzie. Ce a devenit viaţa noastră? O absurdă şedinţă de partid. Tovarăşi, vă rog să semnaţi procesul verbal. Cetăţene, dormi liniştit, partidul lucrează pentru tine!

---

FOTO: sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”