sâmbătă, 31 august 2013

Sfinţii Închisorilor Comuniste – Beatificarea Monseniorului Ghika: sfârşitul începutului

Gestul creştinesc şi de recuperare a istoriei prigoanei comuniste la care a fost supusă Biserica Creştină în România, pe care îl face Biserica Romano Catolică prin betificarea Monseniorului Ghika, asasinat în închisoarea de la Jilava, reprezintă sfârşitul începutului unui necesar proces canonic, duhovnicesc şi, de ce nu, civic de recunoaştere a jertfei pe care au adus-o lui Hristos şi Naţiunii Române Sfinţii Închisorilor Comuniste.

Două sunt evenimentele importante ale acestei veri româneşti a anului de graţie 2013, beatificarea Monseniorului Ghika şi punerea oficială sub acuzaţie a torţionarului Vişinescu, acţiuni ale Bisericii şi societăţii civile care deschid calea spre exorcizarea societăţii româneşti.

Din perspectivă simbolică, ele exprimă dorinţa puternică a majorităţii românilor pe de o parte, de a fi respectate şi recunoscute public suferinţa şi jertfa celor asasinaţi în închisorile comuniste, iar pe de altă parte, de a fi condamnaţi penal indivizii care au slujit sistemul comunist. (articol integral AICI)

Gestul creştinesc şi de recuperare a istoriei prigoanei comuniste la care a fost supusă Biserica Creştină în România, pe care îl face Biserica Romano Catolică prin betificarea Monseniorului Ghika, asasinat în închisoarea de la Jilava, reprezintă sfârşitul începutului unui necesar proces canonic, duhovnicesc şi, de ce nu, civic de recunoaştere a jertfei pe care au adus-o lui Hristos şi Naţiunii Române Sfinţii Închisorilor Comuniste. Două sunt evenimentele importante ale acestei veri româneşti a anului de graţie 2013, beatificarea Monseniorului Ghika şi punerea oficială sub acuzaţie a torţionarului Vişinescu, acţiuni ale Bisericii şi societăţii civile care deschid calea spre exorcizarea societăţii româneşti. Din perspectivă simbolică, ele exprimă dorinţa puternică a majorităţii românilor pe de o parte, de a fi respectate şi recunoscute public suferinţa şi jertfa celor asasinaţi în închisorile comuniste, iar pe de altă parte, de a fi condamnaţi penal indivizii care au slujit sistemul comunist.

Citeste mai mult: adev.ro/msequ0
Gestul creştinesc şi de recuperare a istoriei prigoanei comuniste la care a fost supusă Biserica Creştină în România, pe care îl face Biserica Romano Catolică prin betificarea Monseniorului Ghika, asasinat în închisoarea de la Jilava, reprezintă sfârşitul începutului unui necesar proces canonic, duhovnicesc şi, de ce nu, civic de recunoaştere a jertfei pe care au adus-o lui Hristos şi Naţiunii Române Sfinţii Închisorilor Comuniste. Două sunt evenimentele importante ale acestei veri româneşti a anului de graţie 2013, beatificarea Monseniorului Ghika şi punerea oficială sub acuzaţie a torţionarului Vişinescu, acţiuni ale Bisericii şi societăţii civile care deschid calea spre exorcizarea societăţii româneşti. Din perspectivă simbolică, ele exprimă dorinţa puternică a majorităţii românilor pe de o parte, de a fi respectate şi recunoscute public suferinţa şi jertfa celor asasinaţi în închisorile comuniste, iar pe de altă parte, de a fi condamnaţi penal indivizii care au slujit sistemul comunist. Practic, însă, beatificarea Monseniorului Ghika şi punerea sub acuzaţie a torţionarului Vişinesu reprezintă, deocamdată, un singur pas făcut pe calea dificilă a exorcizării societăţii româneşti de prezenţa demonului comunist.

joi, 29 august 2013

Roşia Montana - cronica unei trădări anunţate

Naţiunea română a fost obişnuită, de aproximativ şase decenii, să accepte umilinţe şi trădări. În mlaştina trădărilor de tot felul - fonduri europene fraudate, buget naţional jefuit, privatizări împotriva interesului naţional, falimentarea sistemului de sănătate, distrugerea şcolii româneşti etc. - scandalul Roşia Montana reprezintă doar o mizerie în plus runcată pe obrazul naţiunii noastre. Dacă înalta trădare de naţiune şi de stat a devenit o a doua natură a politicienilor români şi nu prea mai avem ce comenta, interesantă este însă priveliştea convertirii conştiinţelor de către aurul de la Roşia Montana, tocmai pentru că are loc împotriva tuturor evidenţelor şi cu sfidarea impertinentă a interesului naţional.

Presa românească şi organizaţiile neguvernamentale care apără Roşia Montana au oferit numeroase detalii despre cum a fost trădat interesul naţional în această afacere. Acum, când deznodământul acestei mari trădări naţionale este aproape, nu ne rămâne decât să mai reamintim că există doi politicieni responsabili pe deplin pentru dezastrul care va urma la Roşia Montana, anume Traian Băsescu, marele ”lobbyist” al RMGC şi Victor Ponta, mâna care semnează sentinţa de înstrăinare a resurselor naturale şi de distrugere definitivă şi ireversibilă a patrimoniului natural, cultural şi istoric de la Roşia Montana. (articol integral AICI)
Naţiunea română a fost obişnuită, de aproximativ şase decenii, să accepte umilinţe şi trădări. În mlaştina trădărilor de tot felul - fonduri europene fraudate, buget naţional jefuit, privatizări împotriva interesului naţional, falimentarea sistemului de sănătate, distrugerea şcolii româneşti etc. - scandalul Roşia Montana reprezintă doar o mizerie în plus runcată pe obrazul naţiunii noastre. Dacă înalta trădare de naţiune şi de stat a devenit o a doua natură a politicienilor români şi nu prea mai avem ce comenta, interesantă este însă priveliştea convertirii conştiinţelor de către aurul de la Roşia Montana, tocmai pentru că are loc împotriva tuturor evidenţelor şi cu sfidarea impertinentă a interesului naţional. Presa românească şi organizaţiile neguvernamentale care apără Roşia Montana au oferit numeroase detalii despre cum a fost trădat interesul naţional în această afacere. Acum, când deznodământul acestei mari trădări naţionale este aproape, nu ne rămâne decât să mai reamintim că există doi politicieni responsabili pe deplin pentru dezastrul care va urma la Roşia Montana, anume Traian Băsescu, marele ”lobbyist” al RMGC şi Victor Ponta, mâna care semnează sentinţa de înstrăinare a resurselor naturale şi de distrugere definitivă şi ireversibilă a patrimoniului natural, cultural şi istoric de la Roşia Montana.

Citeste mai mult: adev.ro/msarws