Cu ocazia zilei 1 Martie am organizat a doua ediţie a Campaniei de strângere de fonduri "Un mărţişor împotriva suferinţei" în beneficiul copiilor bolnavi de cancer internaţi în Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 din Craiova.
Membri grupului de voluntari de pe lângă Capela "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca", din cadrul spitalului, unde sunt preot slujitor, au confecţionat mărţişoare împreună cu copiii internaţi în Secţia de Oncopediatrie a spitalului. Aceste mărţişoare au fost oferite personalului medical din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, în schimbul unei donaţii în beneficiul copiilor bolnavi de cancer internaţi în Secţia de Oncopediatrie. Coordonatorul grupului de voluntari, studentul teolog Cristian, a eliberat chitanţă pentru fiecare sumă oferită.
Vă invit să lecturaţi impresiile a trei dintre voluntarele noastre participante la distribuirea mărţişoarelor în rândul personalului medical din spital. Din motive pe care le veţi înţelege din lectura textelor, am păstrat anonimatul autorilor.
Mărturisire: "Sunt voluntară la secţia de Oncologie Pediatrică şi acum, cu ocazia zilei de 1 Martie, am demarat o campanie de strângere de fonduri, în spital, pentru copiii bolnavi internaţi aici. La sala de joacă a secţiei am făcut mărţişoare împreună cu copiii internaţi şi am scris povestea fiecăruia, pe o coală de hârtie. Am dat aceste mărţişoare, împreună cu câte o scrisorică cu povestea copilului, cadrelor sanitare, iar acestea ne-au ajutat cu o donaţie, mai mică sau mai mare.
Ni s-au întâmplat multe cât am fost prin spital cu mărţişoarele: am fost daţi afară de asistente, chiar împinşi, ni s-a vorbit urât, nu ni s-a dat credibilitate. Ni s-au cerut acte, deşi aveam chitanţier, nu le era de ajuns. Alţi oameni au fost buni, ne-au ajutat cu dragă inimă şi au fost foarte impresionaţi de poveştile copiilor. Dacă ar exista mai multe persoane ca acestea, probabil lumea ar fi mai bună.
Această experienţă m-a lăsat cu un gust amar, deoarece ştiu câţi bani am fi putut strânge pentru copiii bolnavi, dacă ne-ar fi ajutat toate cadrele medicale care aveau posibilitate. Probabil vom mai organiza şi alte campanii strângeri de fonduri, deoarece aceşti copii chiar au nevoie. Sperăm să fie altfel decât a fost acum..."
Mărturisire: "De 1 Martie am împărţit mărţişoare făcute, cu ajutorul voluntarilor, de copiii internaţi la Sectia de oncopediatrie a spitalului, încercând să strângem cât mai multe fonduri destinate celor trebuincioase acestor copii. Datorită orelor de curs, eu nu am reuşit să ajung în spital decât abia pe la ora 1 şi ceva, când colegii mei de la grupul de voluntari erau deja pe la etajul 6 şi strânseseră aproximativ 400 de lei. M-au aşteptat şi am continuat împreună de la etajul 5 în jos.
Mărturisesc că, deşi am întâlnit persoane bune, înţelegătoare, generoase care din puţinul lor ne-au dat o sumă cât de mică, au fost mai multe cazuri în care nu am fost băgaţi în seamă sau pur şi simplu ni s-a spus că nu au bani sau că au banii în vestiar şi nu se duc să-i ia. Am întâlnit şi o doamnă drăguţă care ne-a rugat să aşteptăm ca să ia banii de la vestiar. De multe ori ne-am lovit însă de uşile închise ale cabinetelor.
La un etaj (nu mai reţin exact ce secţie era), în primul cabinet pe care l-am găsit deschis, am întâlnit o doamnă asistentă care şi-a cerut scuze că nu are bani şi care ne-a îndrumat către colegele ei din secţie, spunând că acestea au copii mici şi că sigur le-ar face plăcere să ia nişte mărţişoare. Zis şi făcut. Am mers în secţie, şi după ce le-am povestit acestor asistente despre ce este vorba, ne-au spus că nici dânsele nu au bani. Atunci am încercat să le dăruim două mărţişoare fără să le cerem ceva în schimb, însă una dintre ele s-a apropiat de noi spunându-ne : "Găsiţi alte fraiere!" şi ne-a dat afară din cabinet, la propriu.
Un alt lucru care mi-a lăsat un gust amar ar fi atitudinea din secţia de (***). Din toată secţia, de la cele două etaje, am primit doar 10 lei pe care i-a donat o doamnă. Atât! Noi ne aşteptam la mult mai mult datorită si faptului că într-un anumit context, am ajutat această secţie.
M-au impresionat câteva doamne (cred că erau paciente sau veniseră în vizită la vreun bolnav), care trecând pe hol şi auzind despre ce era vorba ne-au dăruit bani, deşi sume mici, din tot sufletul şi cu bucurie. Sincer, pentru mine au contat mai mult acei 6-7 lei dăruiţi de aceste doamne, decât cei 10 lei p care îi primeam de la câte o asistentă, după ce ne iscodise şi ne privise urât. Un medic ne-a vorbit foarte frumos şi ne-a dăruit 50 de lei. Am văzut în privirea lui că acei bani i-a dăruit cu toată inima.
Mi-a plăcut că de la personalul medical din UPU am primit o sumă de aproximativ 200 de lei şi mi-ar fi plăcut, şi cred că şi colegilor mei voluntari, ca măcar jumătate din cât s-a strâns de la UPU să se fi strâns de la fiecare etaj al spitalului.
Acestea fiind spuse eu închei aici descrierea zilei de 1 Martie în spital. Nu cred că mai are sens să insist asupra faptului că spitalul este infect, plin de insecte care merg peste tot, inclusiv prin noptierele pacienţilor în care sunt alimentele şi medicamentele, şi prin paturile acestora. Chiar astă-seară am fost în spital cu tatăl meu pentru a se interna şi după ce s-a aşezat în pat, pe lenjeria care era întinsă pe pat, a apărut o ditamai goangă, purtătoare probabil de o grămadă de microbi. Ăsta e spitalul nostru din Craiova şi din câte se vede, nimeni nu face nimic ca să remedieze situaţia, iar cei care încearcă sunt prea puţini (dacă sunt!) şi au şanse prea mici de reuşită..."
Mărturisire: "În urmă cu un an şi ceva am început să fac voluntariat la Spitalul nr. 1 din Craiova, la Secţia de Oncopediatrie şi am intrat în contact cu nişte copii minunaţi care poartă în suflet şi în trup o necruţătoare boală - Cancerul. Împreună cu aceşti copii am realizat mărţişoare cu ocazia Zilei de 1 Martie, cu scopul de a strânge fonduri care să-i ajute pe copii în procurarea a ceea ce le este necesar (medicamente, aliment).
Anul acesta am realizat aproximativ 400 de mărţişoare pe care am hotărât să le oferim în cadrul spitalului, personalului medical, gândindu-ne că ei vor înţelege cel mai bine şi ne vor ajuta să aducem bucurie în sufletul acestor copii nevinovaţi. În timpul acestei campanii am trecut printr-o mulţime de stări sufleteşi: de la bucurie şi fericire, până la dezamăgire şi tristeţe.
Prima persoană cu care am intrat în contact în timpul campaniei în spital, a fost un doctor trecut de 45 de ani care ne-a încurajat foarte mult şi care ne-a felicitat pentru acţiunea noastră. Entuziasmul meu a fost repede înlăturat în momentul în care imediat după această persoană am întalnit altele care ne-au privit cu răutate şi care ne-au adresat cuvinte jignitoare. Una dintre aceste persoane a fost o doamnă care cred că era asistentă. În momentul în care noi i-am explicat motivul pentru care suntem acolo şi am întrebat-o dacă ne poate ajuta, dânsa a început să ridice tonul la noi zicând că ea nu are niciun ban şi că are foarte multe datorii la bancă. Acest lucru,cum este şi firesc l-am înţeles şi în semn de sprijin am încercat să-i oferim doamnei un mărţişor pentru a-i lumina ziua. Chiar în acel moment a început să ţipe, cerându-ne să ieşim afară din secţie. Noi am încercat să-i explicăm că vrem doar să-i dăruim acel mărţişor, fără vreo obligaţie din partea dânsei, dar spre surprinderea noastră a început să ne împingă ţipând că noi încercăm "să fraierim" lumea. Imediat a închis uşa de la cabinet, lăsându-ne pe coridor.
Dezamagita fiind, am continuat acţiunea gândindu-mă că trebuie să uit ce s-a întâmplat şi să merg mai departe pentru copiii minunaţi din Secţia de Oncopediatrie. Am intrat în biroul unui doctor şi am încercat să-i explic situaţia copiilor şi ceea ce noi ne-am propus să facem. Raspunsul lui a fost o propunere… dacă am putea să-i cumpărăm noi mărţişoarele pe care colegele dânsului, doctoriţe şi asistente, le-au adunat de 1 Martie. Această propunere a fost însoţită de râsetele altor medici şi asistente din cabinet şi de invitaţia de a pofti afară. În acel moment am simţit că cedez şi că nu mai pot continua…
Am muncit enorm la acele mărţisoare, împreună cu copiii bolnavi de cancer, şi nu puteam accepta ideea că munca noastră şi a copiilor, care au pus atât de mult suflet în acele mărţişoare, nu a fost recunoscută. M-am străduit foarte mult să nu plâng, eram foarte dezamăgită, iar în momentul în care m-am uitat în ochii colegilor mei, ceilalţi voluntari, am vazut deznădejde. M-am gândit că totul s-a sfârsit şi că trebuie să ne oprim, dar tocmai în acel moment am auzit o voce care mă îndemna să mai încercăm. Cred că aşa se întâmplase şi cu ceilalţi voluntari pentru că, în acelaşi timp, ne-am ridicat şi am decis să o luăm de la capăt. Probabil Dumnezeu ne-a dat puterea aceasta….să mergem mai departe.
Bineînţeles, răutatea oamenilor nu s-a oprit aici! Am întâlnit persoane care ne tratau cu indiferenţă, care nici măcar nu ascultau ce aveam de zis şi ne intorceau spatele. Pe de altă parte, Dumnezeu ne-a scos în cale şi oameni cu suflet bun care au fost receptivi şi care ne-au cerut mai multe detalii despre copii. Printre aceştia vreau să menţionez o doamnă care ne-a ajutat cu o sumă mai mare de bani, iar în momentul în care a citit scrisoarea în care era prezentată povestea unui copil bolnav de cancer, a început să plângă şi să-i îndemne şi pe ceilalţi colegi din secţia dânsei să ne ajute. Mai mult, ea a mers cu noi în birourile medicilor din secţiile etajulului respectiv. Dânsa ne-a încurajat şi ne-a urat succes în acţiunea noastră.
O altă surpriză plăcută a venit din partea unui domn simplu care aştepta pe hol. Dânsul avea pe cineva internat la secţia respectivă şi a auzit discuţia noastră.Ne-a ajutat şi el, fiind foarte impresionat de poveştile copiilor. La fel s-a întâmplat şi cu o bătrânică. I-am oferit personal un mărţişor, fără să-i cer donaţie, pentru că ştiam că o să-i luminez ziua şi că o s-o fac fericită. Mi-a mulţumit, iar în momentul în care a auzit că mărţişoarele au fost făcute de copii bolnavi de cancer, a scos din buzunar un bănuţ, nu de mare valoare, dar dăruit din suflet, şi a zis că este singurul mod în care ne poate ajuta.
În concluzie, această campanie m-a ajutat să văd mai îndeaproape realitatea din spitale şi să înţeleg că în momentul în care o persoană se realizează din punct de vedere profesional şi ajunge să aibă o situaţie materială foarte bună, nu se gândeşte că şi ea ar putea să fie într-o situaţie dificilă şi că ar putea avea nevoie de ajutor. Din fericire mai există şi oamenii buni, îngeri trimişi de Dumnezeu, care să facă fapte bune şi să ofere un exemplu pozitiv prin tot ceea ce fac pentru ceilalţi."
* * *
În cadrul Campaniei de strângere de fonduri "Un mărţişor împotriva suferinţei" - Ediţia a II-a 2011, au fost colectate următoarele sume:
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova - 675 lei
Birourile Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei şi Asociaţiei "Vasiliada" - 90 lei
Oficiul de Cadastru (OCPI) Dolj - 90 lei
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu