sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Culturnicul Adrian Păunescu şi Poporul uitării

Moartea poetului Adrian Păunescu a provocat un cor de osanale la adresa răposatului al căror conţinut îmi amintesc de Festivalul "Cântarea României". Grabnic uitător al trecutului recent, milostiv ca un personaj de telenovelă şi lipsit de orice valoarea morală autentică, înghesuindu-se cu flori în mână la sicriul în care zace cadavrul lui Adrian Păunescu - depus într-un ultim spectacol propagandist la sediul Uniunii Scriitorilor - românul se crede creştin. "Da, domnule, l-a lăudat pe Ceauşescu, a servic propaganda de partid, dar ce poet mare a fost, ce poezii frumoase a scris şi câte sute de mii de versuri a lăsat el moştenire poporului!"

Lipsa de discernământ este una din trăsăturile sufletului românesc. Îmbrăcată în haina unei aşa-zise "mile creştine" - regăsită în zicala "despre morţi numai de bine" - sau alteori, a "mărturisirii credinţei celei drepte" - vezi "talibanismul" unora dintre creştinii noştri - această gravă meteahnă îi face pe români să iubească fără dreptate şi caute dreptate fără iubire. În primele zile de libertate după Decembrie 1989, Adrian Păunescu abia a scăpat nelinşat de mulţime. În memoria bucureştenilor era încă vie atotputernicia şi impertinenţa poetului - "Porcul", cum era poreclit - care aproape că transformase cultul personalităţii lui Ceauşescu într-un fel de religie de stat. Astăzi, după douăzeci de ani, sute de români şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale se grăbesc să pupe cadavrul lui Păunescu şi să-i slăvească amintirea. A fost găsită scuza: "genialitatea" poetică păunesciană.



Citeam într-un comentariu că Adrian Păunescu ar fi fost "omul care a făcut mii de tineri să viseze la libertate, în vremea comunismului. Sărmană omenire... În Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (care poate fi citit integral pe situl Preşedinţiei României - aici -), cunoscut şi sub denumirea de Raportul Tismăneanu, se precizează în termeni pe cât de duri, pe atât de clari care a fost cu adevărat activitatea culturală a lui Adrian Păunescu în timpul regimului comunist: 

"Cel ce se substituise partidului şi se identificase cu ţara aceea jinduită, binecuvântată, demnă de toate superlativele imaginabile, şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu, poet relativ tânăr, de un talent incontestabil şi care, la prima vedere, nu se număra printre cei uşor de manevrat. Pentru că şi-a dorit ca poezia lui să mişte sufletele şi să agite mulţimile, acest poet a recurs, cu sau fără ştiinţă, la o bună parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emoţional al cititorilor, la şantajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se însă să dea poeziei sensul negator şi înverşunarea anilor 1950. Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei „Flacăra” să se transforme într-o manifestare grandioasă şi, mai apoi, într-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreţi, cântăreţi, mişcându-se, toţi, fără şovăire, la comandă, ca vrăjiţi de bagheta lui magică. La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral. 

Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute.

A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului".


 


Adrian Păunescu nu s-a dezis vreodată de convingerile sale naţionalist-comuniste. A rămas până la sfârşit un culturnic care a răspândit otrava propagandei comuniste îmbolnăvindu-i pe cei din jur şi îmbolnăvindu-se pe sine însuşi. A început ipocrit o relaţie cu demonul roşu, în dorinţa de a se căpătui, de a-şi satisface imensul orgoliu care i-a călăuzit viaţa şi a ajuns, supremă pedeapsă, convins de propriile minciuni. Poeziile lui Adrian Păunescu, oricât de frumoase ar fi, nu-i scuză complicitatea cu dictatura comunistă şi nici otrava pe care a picurat-o în sufletele tinerilor generaţiei anilor '70. Adrian Păunescu nu a înţeles crima la care a fost complice şi nu s-a dezis de idealurile sale demonice. Nu putem uita toate aceste fapte, chiar dacă acordăm iertarea cuvenită celui mort. 


 


Documentându-mă despre activitatea oamenilor de condei în regimurile de dictatură (fasciste, naziste, comuniste), l-am descoperit pe Hanns Johst, celebru poet german nazist care l-a slujit pe Adolf Hitler cu aceeaşi fervoare şi loialitate ca şi Adrian Păunescu pe Nicolae Ceauşescu. În 1933, Hanns Johst este autorul Declaraţiei de loialitate a scriitorilor germani faţă de Hitler, în 1935 este numit preşedintele Uniunii Scriitorilor din Germania şi i se încredinţează conducerea Academiei Germane pentru Poezie. A fost apreciat ca poet şi dramaturg, totuşi pentru acţiunile sale politice, Hannsi Johst a fost arestat de către Aliaţi şi condamnat în anul 1949, la trei ani şi jumătate de închisoare. După liberare nu i s-a mai permis să-şi reia cariera de scriitor.




Dacă acceptăm că dictatura comunistă este o crimă la fel de gravă ca dictaturile fasciste şi naziste, atunci norma după care poate fi apreciată activitatea politică a lui Adrian Păunescu nu poate fi alta decât aceea a condamnării colaboraţionismului activ de care acesta a dat dovadă în relaţia cu Partidul Comunist Român şi organele de Securitate, "prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, Adrian Păunescu prelungind existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina" (Raportul Tismăneanu).

În epoca dictaturii comuniste găsim totuşi repere morale. Scriitori, poeţi, pictori, actori care nu au acceptat colaborarea cu demonul şi şi-au asumat riscul de a se împotrivi. Unul dintre oamenii de cultură care s-au opus dictaturii a fost scriitorul Paul Goma, contemporan cu Adrian Păunescu. În anul 1956, studentul Paul Goma, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor sudenţi anticomunişti de la Facultatea de Filologie. În martie 1957 este condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. A fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, unde a rămas până în 1964. În 1971, s-a cerut excluderea lui din PCR, pentru că romanul său „Ostinato”, respins de cenzură, fusese publicat în RFG, la Editura Suhrkamp. În 1977, Paul Goma a trimis către Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care solicita guvernului comunist să respecte Drepturile Omului. La sfârşitul anului 1977 şi începutul lui 1978, lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Paul Goma s-a implicat în activitatea redacţiei româneşti a Radio Europa Liberă şi a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de Securitate. 



În Raportul Tismăneanu se precizează despre activitatea dizidentă a lui Paul Goma:

"Regimul autoritar al clanului Ceauşescu dădea însă semne de şubrezire la începutul anilor 1980, căci drogul dârzeniei şi al demnităţii naţionale nu ţine loc de foame şi de frig. Pe fondul nemulţumirii populare, al ostilităţii elitei intelectuale – neîntrerupt şi inutil agresate –, au apărut, la sfârşitul anilor ’70, primele manifestări cu caracter de disidenţă sau de împotrivire (cazul Goma, sindicatul liber SLOMR, revolta minerilor de la Petroşani; mai târziu, cazul Dorin Tudoran, atitudinile publice ale Doinei Cornea şi ale lui Mircea Dinescu). Un mare ecou internaţional a avut „cazul Goma”. Încă din 1970, ca urmare a criticilor repetate aduse regimului, lui Paul Goma (care fusese arestat şi condamnat la doi ani de închisoare după Revoluţia din Ungaria) i se interzice să mai publice. Scriitorul îşi va trimite manuscrisul romanului Ostinato în Occident, unde acesta apare în traducere germană în 1971, la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Drept urmare, România îşi retrage delegaţia oficială şi cazul ia proporţii internaţionale. În 1977, Paul Goma redactează o scrisoare rechizitoriu adresată lui Nicolae Ceauşescu, document pe care îl vor mai semna, din păcate, doar Ion Vianu şi Ion Negoiţescu. Arestat, scriitorul va fi apoi obligat, în acelaşi an, să se expatrieze. În Franţa va desfăşura o impresionantă activitate anticomunistă prin articole, scrisori deschise, numeroase interviuri, fragmente de proză difuzate la postul Radio Europa Liberă, unde a fost sprijinit de scriitorii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, realizatorii unor emisiuni de o extraordinară audienţă, care au devenit periculoase pentru stabilitatea regimului. Paul Goma (ca şi alţi redactori ai postului, între care şi Monica Lovinescu) a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de agenţi ai Securităţii."

 

 




Meditând la toate cele mărturisite aici, purtând în suflet tristeţea pentru boala pe care dictatura comunistă a lăsat-o în duhul poporului meu, boală care încă dăinuie şi pare a fi de neînvins, nu mai pot spune despre Adrian Păunescu decât atât: "Dumnezeu să-l ierte!" 

 

9 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pentru articol!
Majoritatea ignora faptul ca in perioada comunista nu exista alternativa pentru 'Cenaclul Flacara', oamenii trebuia sa se multumeasca cu ceea ce li se oferea cu lingurita ceea ce facea ca manipularea sa fie maxima.

Anonim spunea...

Bravo Marcel. Mi-am permis sa distribui articolul si pe facebook. Probabil ca voi lua injuraturi. Dar nu pot uita ca „maestrul” planifica cenaclul in fiecare an in noaptea de Inviere, ca sa nu se duca tinerii la biserica...... Asta e unul din motivele pentru care nu m-am dus niciodata le vreun spectacol. Mi-aduc aminte si cum in doua randuri s-a brodit sa fiu in delegatie, odata la Hunedoara si alta data la Alba Iulia, cand a „venit” si cenaclul flacara. A trebuit sa-mi intrerup delegatiile pentru ca „baietii” au rechizitionat toata hotelurile. De fapt cenaclul s-a tinut la Deva, dar nu le-au ajuns hotelurile din oras si le-au rechizitionat si pe cele din Hunedoara...... Oricum, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.....

Sa mai auzim si de bine!
Christian C

Ozzy spunea...

Felicitari. Intr-adevar, romanii uita, asta e paote cel mai deranjant defect al nostru. Mi-am permis si eu o alta opinie aici:
http://ozzy.craiova-maxima.ro/2010/11/06/madalino-da-te-jos-de-pe-rating/#comments

george marcus spunea...

prea mult zgomot pentru nimic. toti cei care l-au laudat dupa moarte au facut o pt a nu atrage vreo critica popolara. spectacolele lui a.p. erau intradevar penibile, dar prin comparatie susanelele televizate ori nu , nu sunt tot cenacluri tematice? prost gust gasim peste tot. si mai ales in sua, unde asemenea spectacole sunt chiar dese. oamenii tind sa creada in ceva. si atunci unii au crezut in paunescu. e treaba lor. mie nu mi se pare normal sa despicam firul in sapte . prea suntem ridicoli, noi romanii , cu analizele astea pe text. punerea sub lupa a unor lucruri relativ firesti. supapa paunescu era ceva normal pentru un regim ceausescu care era atat de brutal, incat pana la urma a decis sa elimine si acest spectacol.
daca autorul il baga in seama pe paunescu, ce sa ne miram de adolescentii epocii de aur , care se duceau. multi erau ceauseii lui nea nicu, oameni de conditie modesta, care si astazi saruta moastele sfintei parascheeva cu evlavie. fanatismul ortodox are mai multe neajunsuri decat virtuti. uitati-va la idolatria la romani. de aici apre linguseala, trufia si totul degenereaza in banal. asta-i romania frate , vorba marelui rapper unchiul sapro

Marcel Răduţ Selişte spunea...

Draga frate george marcus, ai dreptate in aproape toate cate spui. Un singur amendament am: acest text si textul pentru Ziare.com au fost scrise tocmai pentru a marturisi celor foarte tineri despre adevarul de dincolo de poleiala pagana a Cenaclului Flacara. Uitarea Adevarului este primul pas spre ratacire. In rest, iti dau dreptate. Multumim ca ne citesti blogul. Doamne-ajuta! P.S. - un sfat fratilor care posteaza comentarii jignitoare: nu mai pierdeti timpul pentru ca nu vor fi publicate. Acest blog nu-si propune sa promoveze minciuni, neadevaruri si mai ales, jigniri, indiferent la adresa cui ar fi acestea. Dialogati civilizat cu mine, caci am puterea de a dialoga inclusiv cu cei care au alte pareri decat mine. Dumnezeu sa va lumineze!

Donkeypapuas spunea...

În "Raportul" acela de care pomeneşti (scris - dar nesemnat - de o odraslă kominternistă, ea însăşi adăpându-se cu "înţelepciunea" marxist-leninistă de la "Ştefan Gheorghiu", unde a fost şi prodesor) liderii stalinismului trimişi pe tancurile sovietice mai că nu sunt declaraţi "eroi anticomunişti"! De altfel "Raportul" condamnă doar... comunismul ROMÂNESC. Cel de sorginte sovietică este lăsat în pace. Adică acela care a produs în rândul românilor milioane de victime. Iar dacă vei citi şi discursul Preşedintelui (scris tot de vreun fost activist de Ştefan Gheorghiu vopsit în mare democrat "capitalist") vei observa (poate spre stupoarea dumitale, că este deplânsă înţelegerea greşită a... marxismului! Cam la fel cum spune Ilici Iliescu în '89: "Ceauşescu a întinat idelaurile comunismului" - spunea acela, "regimul comunist din România a înţeles greşit marxismul" - spune cheliosul. Aşa că o cam dai în gard cu oiştea în analiza dumitale.

Marcel Răduţ Selişte spunea...

Draga frate, iti impartasesc opinia despre Raportul Tismaneanu. Consider ca gestul facut de Basescu de a "condamna" comunismul a fost favorabil mai mult... comunistilor pentru ca a inchis oficial discutia despre comunism la nivelul institutiilor statului. Daca privim la trecutul celor mai multi politicieni romani post-decembristi, vom observa ca acestia au fost activisti PCR sau ofiteri/agenti ai Securitatii. Raul in care traim in societatea capitalista este generat deci, de oamenii care au raspandit raul din societatea socialista ceausista. Totusi, Raportul Tismaneanu contine elemente pe care le putem folosi intr-o anumita masura pentru a arata chipul hidos al unor indivizi care au contribuit la consolidarea dictaturii lui Ceausescu. Faptul ca Raportul Tismaneanu este plin de greseli, ca este scris de persoane care au avut legaturi directe sau indirecte cu institutii specifice dictaturii comuniste, nu ofera vreo scuza ipocriziei, grandomaniei si mai ales, colaborationismului lui Paunescu. In anii '80, pana la interzicerea Cenaclului, Paunescu avea doua porecle - "poetul de curte" si "porcul" - care dovedesc ca romanii de atunci intelesesera ce se ascunde in spatele versurilor poetului. Pentru ca am pomenit si despre poezia lui marturisesc ca sunt multe poezii scrise de el care imi incalzesc si-mi bucura sufletul. Insa nu voi uita niciodata ca Adrian Paunescu a fost un manipulator genial, un servitor loial Partidului Comuinst si unul dintre cei mai importanti arhitecti ai "cultului personalitatii" lui Ceausescu. Deci, nu cred ca am dat in gard cu oistea si sper ca romanii vor avea puterea sa inteleaga faptul ca diavolul poate lua chip de inger de lumina. Sa nu ne lasam inselati de aceasta falsa lumina. Multumesc pentru comentariul tau. Doamne-ajuta!

Donkeypapuas spunea...

Asta-i bună! "Raportul" e OK chiar de-i plin de greşeli. Şi anume în punctele esenţiale. N-are nimic, restul contează. dar ce mir de vreme ce dumneata, domnu' Selişte, afirmi că trăieşti în "societatea capitalistă actuală". Eu credeam că trăieşti în România! Cea mai mare parte a celor de-au trecut prin lagărele bolşevice afirmau că trăiesc în România. Ţuţea era mândru şi spunea că a fost o onoare să stea în închisoare pentru România. Ori pentru dumneata -atâta vreme cât trăieşti în "societatea capitalistă actuală" - ţi-e egal de vieţuieşti pe-aci sau pe aiurea, în Bacău, Cluj sau Craoiva, ori în Paris, Lesotho sau Manila. Tot aia e, de vreme ce şi acolo te afli "în societatea capitalistă actuală". Importantă e "societatea" (cât mai capitalist, se pare) şi nu ŢARA şi greutăţile prin care trece ori a trecut. Unii oameni au pus înainte de orice ideologie interesele ŢĂRII, chiar dacă au trăit într-o societate "burghezo-moşierească", "democrat-populară", "socialistă" sau "capitalistă". Şi am eu bănuiala că rejectau marxismul din toată fiinţa lor, de aceea nu slujeau nici o ideologie ci o realitate etnico-spirituală.

Marcel Răduţ Selişte spunea...

Raspuns pentru Donkeypapuas Din acest raport eu folosesc doar acele documente la care altfel nu aveam acces. Nu uit insa utilizarea politica a raportului de catre gruparea din jurul presedintelui Basescu, in scopul realizarii unor interese de grup si meschine. CONCLUZIE 1: nu sustin acest raport, ci doar utilizez ce se poate utiliza din el. Iti place sau nu-ti place forma de organizare a societatii actuale este una capitalista. TARA nu este o chestiune virtuala, ci o realitate, un spatiu geografic, dar si cultural, economic, politic. Tutea a facut inchisoare tocmai pentru ca s-a opus societatii comuniste, ca forma de tiranie, de dictatura. Tutea a fost crescut si educat intr-o societate relativ libera, care i-a permis sa urmeze studiile universitare in tara si in Germania si sa devina doctor in ecomomie politica si drept. Tocmai pentru a apara Crestinismul si libertatea, Tutea a infruntat cu curaj dictatura comunista. CONCLUZIE 2: Petre Tutea nu s-a jertfit pentru un spatiu virtual, nepalpabil, pur ideatic, ci pentru o realitate concreta, pentru Romania Crestina si Libera. Eu sunt fericit ca mi-a randuit Dumnezeu sa fiu botezat Crestin-Ortodox. Sunt mandru ca m-am nascut in neamul romanesc. Nu-mi este indiferent unde traiesc, atata vreme cat pot sa-mi pastrez credinta crestin-ortodoxa si limba romana, cu tot ceea ce inseamna interactiunea intre aceste doua caracteristici ale neamului romanesc. Tara trece prin greutati tocmai datorita faptului ca societatea capitalista actuala este (ca si comunismul trecut) formata si condusa de ex-activisti PCR, ex-securisti, de atei si farisei. Capitalismul actual, in esenta, este necrestin si contribuie, de asemenea, la dezastrul in care se afla tara. CONCLUZIE 3: imi rastalmacesti vorbele sau ma acuzi de lucruri pe care nu le-am spus si nici macar nu le-am gandit. Multi dintre Martirii inchisorilor comuniste au fost liberali, taranisti, legionari, adica oameni implicati politic, in temeiul unei conceptii ideologice. Tocmai conceptia lor ideologica despre lume si viata, construita la nivelul fiecaruia dintre ei pe temelia solida a unei puternice credinte in Dumnezeu, i-a determinat sa se impotriveasca regimului comunist si sa se jertfeasca. Eu nu am ideologie sau pot spune ca am ideologie in masura in care a te impotrivi oricarei ideologii care atenteaza la credinta in Dumnezeu, la libertatea si demnitatea fiintei umane, ar insemna ca ai ideologie. CONCLUZIE 4: indiferent de tipul societatii in care traiesc sau voi trai, eu voi ramane credincios lui Hristos. Martirii inchisorilor comuniste s-au impotrivit marxismului inainte de toate pentru ca erau crestini. Cand lupti cu diavolul importanta este credinta ta in Dumnezeu si mai putin ideologia, chiar daca ideologia pe care o ai te determina sa aperi valori fundamentale precum libertatea, demnitatea, democratia etc. Tara, neamul nu sunt doar niste realitati etnico-spirituale. Sa nu amestecam lucrurile. Un neam are o zestre genetica, una lingivistica, una culturala si mai ales, un crez religios. O tara (a se citi si in sensul de stat) are o intindere geografica, o forma de organizare politica, un mecanism economic etc. Crezul religios (in cazul nostru, al romanilor, Crestinismul Ortodox) determina modalitatea in care acel popor isi va organiza viata pe acest pamant. CONCLUZIE 5: in viziunea mea, crezul religios este determinant pentru toate celelalte realitati care constituie fiinta unui neam (realitatea genetica, lingvistica, etnica, culturala, sociala, economica si politica). /// Cat de crestini mai suntem noi, preotii si mirenii romani, este o alta discutie. Am convingerea ca dezastrul din tara este provocat tocmai de indepartarea noastra, preoti si mireni, de Hristos si de Biserica Lui. Doamne-ajuta!