BLOGURILE ADEVĂRUL: Gânduri peste timp dăruite de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de filosoful Mircea Vulcănescu şi de poetul Radu Gyr

"Relaţia ta cu Dumnezeu, dacă ai simţit că ţi-a răspuns Dumnezeu, este o legătură specială, care nu poate fi explicată. Oricât aş încerca să definesc credinţa, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aş putea folosi decât cuvinte umane, raţionale, care n-au nimic de-a face cu supra-raţionalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste." (Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)

***

NO COMMENT: 

"Magazinul online „Legende Vii” (http://legendevii.ro) a anunţat că suspendă de la vânzare tricourile cu portretele a trei personalităţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, la somaţia Institutului „Elie Wiesel”, se va renunţa la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii scrisă de Radu Gyr. pe pagina magazinului online a apărut următorul anunţ: „Datorită faptului că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel ne-a acuzat că promovăm în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, conform art. 5 din Legea 217/2015, deşi nu există oficial o acuzaţie clară în acest sens referitoare la aceste personalităţi, ne vedem nevoiţi ca, până la reglementarea legală a acestor chestiuni, să retragem de la vânzarea online următoarele produse ce reprezentau interpretarea artistică: Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr. Totodată, textul folosit ca motto «ne vom întoarce într-o zi», considerat instigator de către autorităţile locale, va fi înlocuit.” (sursa: http://www.activenews.ro/stiri-politic/Institutul-Elie-Wiesel-loveste-din-nou-Un-magazin-online-isi-va-retrage-produsele-dedicate-lui-Gheorghe-Calciu-Mircea-Vulcanescu-si-Radu-Gyr.-Versul-Ne-vom-intoarce-intr-o-zi-considerat-instigator-130420)

***

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: „FĂRĂ ACEASTĂ SUFERINŢĂ NU AM NIMIC!”

Viaţa mea aici, în România, a fost plină de evenimente şi mai bune, şi mai rele. Nu acuz pe nimeni, nu blamez absolut pe nimeni, pentru că toate acestea au fost trimise de Dumnezeu pentru a mă lucra sufleteşte. M-a întrebat cineva dacă suferinţele din închisoare m-au ajutat cu ceva. Şi am răspuns: nu că m-au ajutat cu ceva, dar eu sunt produsul acestei suferinţe. Dacă fac ceva, dacă sunt ceva, dacă vedeţi în mine pe cineva, să ştiţi că este datorită suferinţei. Fără această suferinţă nu am nimic! Poate că din toate întrebările grele pentru persoana umană, suferinţa este cea mai inexplicabilă. De ce suferinţa este necesară? Eu am trăit o experienţă a suferinţei şi m-am îmbogăţit sufleteşte şi cred că suferinţa era necesară pentru mine. Dar este foarte greu să accepţi lucrul acesta.

Când eram în închisoare, ne întrebam unii pe alţii, toţi fraţii din închisoare: de ce suferinţă, de ce noi? Din toate milioanele de români, de ce ne-au ales pe noi ca să suferim? Care este sensul? Şi Dumnezeu nu ne descoperă nimic din intenţiile Lui. Strigam în fiecare zi către Dumnezeu ca să ne dea mai puţină suferinţă şi El parcă ne încărca mai mult cu suferinţă. Şi după ce am ieşit din închisoare am purtat în mine acest semn al durerii care parcă îmi marcase toată viaţa mea. După a doua închisoare am plecat în Occident, am călătorit prin toate ţările din Europa, America şi am vorbit despre ce s-a întâmplat în România. Intenţia mea a fost aceasta: nu pot să tac atâta vreme cât în România există suferinţă, există injustiţie, comunism, distrugerea bisericilor şi distrugerea personalităţii umane. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

***

De Dragobete, Dianei mele...

De Dragobete, Dianei mele... Adâncul privirii tale, pacea gândurilor mele, Sărutul buzelor tale, nectar vindecător sufletului meu, Căldura inimii tale, primăvara nesfârşită a vieţii mele, Copiii noştri dragi, florile jertfei tale către Dumnezeu... De Dragobete, Dianei mele...

BLOGURILE ADEVĂRUL: Ce-i de făcut, "Generaţie Facebook"? There is no spoone!

Mii, zeci de mii, sute de mii, poate chiar milioane de români cu drept de vot, cei mai mulţi dintre ei tineri ai "Generaţiei Facebook", încep a se retrage din agora cetăţii româneşti. Entuziaştii de ieri, tinerii "frumoşi şi liberi", activiştii lui "Uniţi, salvăm!" care promiteau să schimbe România, să zdrobească "orânduiala cea crudă şi nedreaptă", tinerele noastre speranţe sunt dezamăgite şi pleacă. Pleacă iarăşi...

Am fost determinat să scriu aceste rânduri după ce am citit, pe Blogurile Adevărul, articolul Efectul? Electoratul Facebook nu va mai vota, sub semnătura reporterului Cristian Delcea.

M-a întristat dezamăgirea izvorâtă din constatările amare pe care le face autorul despre cum au votat tinerii şi despre cum au sperat ei că votul lor va aduce schimbarea în bine a societăţii şi statului nostru. M-a întristat dezangajarea, renunţarea la luptă care sunt mărturisite, printre rânduri, de autor. 

M-a întristat şi deopotrivă dezamăgit, mai ales, concluzia reporterului Cristian Delcea: "Ce-i de făcut, generaţie Facebook? Un like care nu mai este îşi pierde albăstrimea şi se transformă într-un pumn gri. Rămânem aşa, cu pumnii strânşi, unul lângă altul, pentru ca ei să ştie că rezistăm." 

Rămânem doar cu pumnii strânşi? Atât? Pentru nişte pumni strânşi - şi ăia gri - toată zbaterea "Generaţiei Facebook"? Dăm "delete" la "user" şi gata?

Dacă ar fi să rămân în universul PC-ului şi al Internetului, atunci pot spune că eu aparţin "Generaţiei 286/Windows 93", generaţia formată din tineri care, în anii 90, după ce doborâseră o dictatură criminală - sau cel puţin aşa credeam atunci, anume că noi, tinerii ieşiţi în stradă, în Decembrie 1989, îl izgoniserăm pe Ceauşescu de la putere - descoperea minunata lume a "Personal Computer"-rului, a "Windows 93"-ului, a primelor "games" în MS-DOS (Civilization I, Dune I, Panzer General, Duke Nukem, Wolfenstein 3D etc., veteranii ştiu despre ce vorbesc!) şi mai apoi, spre sfârşitul anilor 90, incredibila lume virtuală a Internetului. 

Îmi amintesc că am utilizat un PC 286 cu Win93, pentru prima oară în viaţă, când am început să lucrez la Fundaţia pentru Tineret Dolj, adică în 1995. Văzusem, dar fără să-l folosesc, cu vreo doi ani în urmă, cred că prin 1993, un PC 286 la biroul avocatului care ne făcuse dosarul pentru înfiinţarea Asociaţiei de Tineret CELEST Dolj, unde am fost o vreme lider. 

O asociaţie înfiinţată împreună cu zeci de tineri entuziaşti, de vârsta mea - abia împlineam 23 de ani - cu toţii hotărâţi să ne bucurăm de libertatea dobândită şi să luptăm cu sistemul. Simţeam noi - era mai mult instinct, decât raţiune, deşi "gustasem" din Mineriade şi din Piaţa Universităţii - că sistemul supravieţuise lui Decembrie 1989, că lucrurile nu sunt defel curate, că activistul PCR, deşi îmbrăcat în haine schimbate de "democrat", tot un nenorocit de activist comunist rămâne. 

Generaţia mea nu a fost prea mult ajutată de Internet - ba chiar deloc, dacă mă gândesc mai bine - pentru a lupta cu neocomuniştii lui Iliescu, cu Mineriadele lui, cu partidul-stat renăscut de către găştile foştilor membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, cei care conduc, de fapt, şi România de astăzi. Spre sfârşitul anilor 90, abia dacă învăţasem utilizarea email-ului şi a Word-ului. Noi nu am avut prea mare acces la tehnologie, dacă ne comparăm cu "Generaţia Facebook"... 

De fapt, nu tehnologia de comunicare şi procesare a informaţiei sau absenţa ei, a avut importanţă în faptele, bune sau rele, ale generaţiei mele. Nu lipsa lui "Facebook" ne-a determinat pe unii dintre noi să abandonăm dorinţa de a face politică şi să rămânem implicaţi în societatea civilă, ca militanţi în diferite ONG-uri. Nu lipsa lui "Facebook" i-a determinat pe alţii dintre membri generaţiei mele să se implice în politică şi să piardă pe drum idealurile curate de care erau animaţi la începutul anilor 90, transformându-se din contestatari ai sistemului - MATRIX, cum îl numesc eu - în slujitori loiali, ba chiar în "programatori" ai acestui MATRIX care ne distruge speranţele şi ne ruinează viaţa. 

Faptele generaţiei mele au fost condiţionate de viziunea noastră despre lume şi viaţă, formată în anii comunismului, din lecturi interzise, dar şi pervertită în acei ani de sistemul aberant de dezumanizare şi îndoctrinare la care ne-a supus dictatura comunistă. (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Declaraţia creştină de la Havana - repoziţionarea geopolitică a Bisericii lui Hristos

FOTO (Agenţia de Ştiri Basilica): Papa Francisc şi Patriarhul Kirill

“Câte divizii are Papa?”, ar fi întrebat dictatorul comunist Stalin, ironizând puterea spirituală a Vaticanului, într-o epocă în care Rusia bolşevică asasina zeci de mii de preoţi ortodocşi în Gulagul sovietic. Peste doar câte decenii de la această ironie, URSS se prăbuşea sub greutatea ineficienţei economice, corupţiei de Partid şi mai ales, a viziunii ateiste falimentare.

În anul de graţie 2016 d.Hr. este dificil, cel puţin ca cetăţean care beneficiezi de confortul şi prosperitatea unei ţări din spaţiul lumii libere, să atenţionezi că omenirea se află în pragul unei crize fără precedent şi probabil, în perioada premergătoare izbucnirii celui De-al Treilea Război Mondial. Poţi fi acuzat de nebunie, de rătăcire în „teoria conspiraţiei” etc. Confortul lumii, bunăstarea şi lipsa de asumare a unei vieţi spirituale profunde îl determină pe individul trăitor în societăţile democratice să creadă că lumea lui va fi veşnică şi că nimic nu-i poate risipi tihna egoistă.

Iată că principalii lideri ai Bisericii lui Hristos – Papa Papei Francisc al Bisericii Romano-Catolice si Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse – se împotrivesc acestei autosuficienţe şi avertizează, textual, că un război mondial poate oricând să izbucnească, solicitând liderilor politici să-şi rezolve conflictele de interese pe cale paşnică, prin negocieri. Dacă ne gândim la extraordinara capacitate informativă a structurilor administrative gestionate de cei doi lideri creştini, înţelegem că pericolul unui nou război mondial este atât de mare, încât Papa Francisc şi Patriarhul Kirill s-au referit direct şi fără echivoc la această chestiune, în declaraţia comună de la Havana, document de importanţă istorică şi cu potenţialul de a schimba major relaţiile dintre creştini şi totodată, relaţiile Bisericii lui Hristos cu lumea contemporană.

De fapt, alături de subiectul unui posibil şi destul de probabil război mondial, Declaraţia comună conţine răspunsuri şi soluţii la întrebări şi probleme deosebit de importante cu care se confruntă Biserica lui Hristos, spaţiul european şi întreaga umanitate.

Principala temă a Declaraţiei comune este unitatea Bisericii lui Hristos. Surprinde, înainte de toate, acceptarea comună, de această dată la nivelul celor mai importanţi lideri ai Bisericii creştine, a faptului că "uniaţia" - Biserica Greco-Catolică - nu mai poate fi considerată o soluţie, deşi se recunoaşte dreptul greco-catolicismului de a exista şi a se manifesta. Deşi această idee se regăseşte în Declaraţia de la Mânăstirea Blamand (Liban), adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic Catolic-Ortodox în iunie 1993, reafirmarea ei la nivelul Papei de la Roma (întâia Romă) şi Patriarhului Moscovei (a treia Romă, după Bizanţ) conferă un conţinut cu mult mai puternic.

Greco-catolicismul a reprezentat una din marile dificultăţi în relaţiile dintre Vatican şi Patriarhia Moscovei şi iată că cei doi lideri creştini profită de întâlnirea de la Havana pentru a clarifica, probabil definitiv, chestiunea "uniaţiei". O atare declaraţie reprezintă o lovitură destul de dureroasă pentru greco-catolicism (aflat de câţiva ani într-o oarecare ofensivă şi înflorire în spaţiul est-european), dar şi pentru cei care considerau "uniaţia" ca o cale de rezolvare a unităţii Bisericii. Observăm că Papa Francisc şi Patriarhul Kirill decid să facă apel la o atitudine pragmatică, solicitând creştinilor celor două Biserici surori să acţioneze împreună, în acele domenii unde este posibil, lăsând în plan secundar deosebirile dogmatice.

De fapt, Papa Francisc şi Patriarhul Kirill încearcă să pună temelia pentru o alianţă de acţiune la nivel geopolitic a celor mai importante părţi ale Bisericii lui Hristos - Vaticanul şi Patriarhia Moscovei - o forţă extraordinară pe care actorii politici şi religioşi de la nivel planetar sunt obligaţi să o ia în seamă şi să o trateze cu respectul cuvenit. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Condamnarea torţionarului comunist Vişinescu: un pas mic pentru Justiţie, un pas şi mai mic pentru România postdecembristă. Remember - Raportul "Tismăneanu"

„Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951):
Gheorghe Gheorghiu–Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne
pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R.
(sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

Nu mă bucură condamnarea tovarăşului Vişinescu, pentru simplul motiv că nu este de prea mare folos: nici pentru Justiţie, că nu ne dovedeşte prin asta că începe, cu adevărat, ofensiva penală anticomunistă, nici pentru societatea românească, pentru că nu scăpăm de fantomele comuniste care încă bântuie şi nici pentru torţionar, deşi merită pe deplin puşcăria, pentru că nu cred că se va căi acolo.

Condamnarea lui Vişinescu vine prea târziu şi deopotrivă, prea devreme.

Prea târziu, pentru că Vişinescu are o vârstă înaintată, a trăit zeci de ani în tihnă, cu o pensie plătită de statul român în cuantumul crimelor pe care le-a comis, s-a bucurat de o viaţă pe care el a refuzat-o celor pe care i-a schingiuit şi asasinat în puşcăria comunistă pe care a condus-o.

Prea târziu, pentru că această condamnare nu are asupra cui să fie multiplicată, ca precedent juridic. Probabil că cei mai mulţi torţionari comunişti ai României din anii 50-60 ai secolului trecut, sunt la acest moment oale şi ulcele. Dacă au supravieţuit câţiva, condamnarea lor în instanţă, dacă cumva se va face, ar fi identic de firavă, ca efecte.

Prea devreme, pentru că România nu are o lege anticomunistă care să completeze condamnarea oficială a comunismului făcută de Parlamentul României, prin Raportul Tismăneanu, o condamnare fără efecte penale sau mai bine zis, cu un singur efect penal - trimiterea în puşcărie a torţionarului comunist Vişinescu.

Prea devreme, pentru că România este încă infestată, în zona elitelor intelectuale, politice, religioase, economice de prezenţa fie a unor indivizi care s-au format în cadrul şi/sau în colaborare cu eşaloanele 2 şi 3 ale UTC, PCR şi Securităţii, fie a urmaşilor promovaţi în sistem de aceştia. O condamnare reală a comunismului - adică, o condamnare penală, dar şi civică, prin îndepărtarea din zona elitelor a tuturor celor compromişi de relaţiile directe, indirecte cu comunismul - este imposibilă, deocamdată, pentru că aceşti indivizi se vor opune mereu.

Comunismul în România - şi oriunde s-a manifestat - înseamnă nu numai comiterea unor asasinate, ci şi implementarea unui sistem diabolic de reeducare, de pervertire, de dezumanizare a unui întreg popor. Comunismul în România înseamnă mai mult decât sistemul de închisori şi lagăre de exterminare.

Acest sistem de eliminare fizică a opozanţilor anti-comunişti, împreună cu sistemul de teroare şi supraveghere al Securităţii, reprezintă scheletul sistemului comunist, însă "carnea" lui este dată de aparatul politic, de propagandă, de ideologizare a societăţii, de transformare economică, iar"creierul" a fost format de armata disciplinată, cinică şi pe alocuri, fanatică a teoreticienilor marxisto-stalinisto-ceauşişti, a nomenclaturii de partid a UTM/PMR/UTC/PCR, a activiştilor de partid, de la cel mai mic, dintr-o secţie de uzină sau CAP, până la cel mai mare, de la Judeţeana de Partid sau de la secţiile Partidului de pe lângă conducerea centrală de partid şi de stat a dictaturii comuniste.

În anii în care Vişinescu asasina elita intelectualităţii interbelice anticomuniste româneşti, la ordinul Partidului, alţi indivizi, identic de periculoşi şi de vinovaţi, ba chiar mai vinovaţi, se ocupau de distrugerea sufletului Naţiunii Române, printr-un efort nemaintâlnit în istoria noastră de "inginerie socială", pentru tranformarea rapidă a ceea ce fusese societatea românească a democraţiei interbelice incipiente, într-o societate uniformizată, comunizată, stalinizată a Republicii Populare şi mai târziu, Socialiste România.

Efortul comuniştilor de stalinizare şi comunizare a României anilor 50 ai secolului trecut s-a concentrat, înainte de toate, asupra educaţiei, prin măsurile concrete de introducere a „Socialismului ştiinţific” în universităţi şi de ideologizare, în ansamblu, a învăţământului românesc.

Dacă Vişinescu a fost un asasin într-o închisoare de exterminare, responsabilii cu învăţământul din nomenclatura centrală de Partid, ideologii, activiştii de Partid şi "profesorii" de "socialism ştiinţific" au fost asasinii din şcoli şi universităţi. Nişte asasini care nu au ucis trupurile elevilor şi studenţilor, ci poate mai grav, au ucis sufletele şi mintea acestora. (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

***

FOTO: „Fototeca online a comunismului românesc” (cota 41/1951): Gheorghe Gheorghiu –Dej rostindu-şi expunerea la tribuna adunării solemne pentru aniversarea a 30 de ani de la întemeierea P.C.R. (sala Expoziţiei din Parcul de cultură şi odihnă). (8.05.1951).

BLOGURILE ADEVĂRUL: România lui Dragnea - România "1984"

"Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om – şi asta pentru vecie.”
(George Orwell, "1984")

Defaimare sociala - fapta sau afirmatia prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate pe temeiul apartenentei sale la un anumit grup social. "categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie, origine etnica, limba materna, traditii culturale, orientare sexuala, origine sociala, avere..." (din Legea "Defăimării" a lui Dragnea)

Clasa politică din România - care se dovedeşte a fi populată tot mai mult de indivizi cu apucături antinaţionale, antidemocratice şi trădătoarea - primeşte un cadou nesperat de la domnul Dragnea: LEGEA DEFĂIMĂRII.

Fac precizarea, de la bun început, raportându-mă la această viitoare lege, că articolul meu va avea în conţinutul său multe afirmaţii defăimătoare la adresa originii sociale, tradiţiilor culturale (a se citi "mentalităţi") şi averii unora dintre indivizii care fac parte din clasa politică românească.

Într-o argumentaţie demnă de cartea lui George Orwell "1984", Legea Dragnea a Defăimării vine şi se alătură altor aberaţii legislative - precum "legea antilegionară" sau iniţiativa de eliminare a disciplinei Istorie din programa şcolară, prin aşa-zisa noua reformă a învăţământului - aberaţii prin care se încearcă remodelarea şi/sau ştergerea trecutului naţional, conform intereselor şi viziunii strâmbe a unei adunături de indivizi mediocri şi cu tradiţii culturale comunisto-staliniste, uniformizarea cenuşie a prezentului, după poftele unor indivizi care sunt deranjaţi de resturile de libertate pe care le mai avem, care resturi îi încurcă în jaful prin care îşi rotujnesc averile, toate acestea probabil în scopul de a se construi un viitor în care cetăţeanul nu trebuie să fie mai mult decât un "minion" al sistemului, un "sclav pe plantaţie".

Să-l întrebăm pe domnul Dragnea:

1. Dacă zic şi fac dovada că în PSD, PNL, PMP, în diferite alte partide şi/sau în instituţii ale statului român sunt membri de seamă mulţi indivizi care şi-au început cariera colaborând cu PCR, ba chiar şi cu Securitatea, în vremea lui Ceauşescu, ESTE DEFĂIMARE?

2. Dacă zic şi fac dovada că mulţi dintre membri de marcă ai aşa-ziselor elite româneşti actuale sunt odrasle de foşti politruci stalinisto-comunişti, dovediţi că prin funcţiile lor au susţinut dictatura comunistă, odrasle mediocre promovate în sistem datorită relaţiilor familiei lor, care odrasle au aceeaşi atitudine marxisto-ateistă şi anti-naţională în activitatea lor, ESTE DEFĂIMARE?

3. Dacă zic că PSD, PNL şi PMP sunt partidele care au dat cel mai mare număr de corupţi din mediul politic românesc - evident, PSD ocupă locul I, dar nici cu PNL sau PMP nu ne ruşinăm - indivizi care au distrus economia şi stabilitatea democratică a statului român, ESTE DEFĂIMARE?

4. Dacă zic că România a fost şi este condusă de guverne care au subordonat interesul naţional unor interese străine şi au transformat România într-o colonie pentru marile corporaţii multinaţionale, ESTE DEFĂIMARE?

5. Dacă public un studiu istoric şi arăt apartenenţa la o anumită etnie a miilor de indivizi care au condus la nivel înalt, în anii 50, aparatul de partid şi represiv din Republica Populară Română, mulţi dintre ei aduşi în ţară de Armata Sovietică a lui Stalin, indivizi care au asasinat în Gulagul comunismului românesc elita intelectuală, politică şi economică a României interbelice, ESTE DEFĂIMARE?

6. Dacă, în calitate de creştin şi preot, afirm public, în studii şi în predică, faptul că Biblia condamnă anumite comportamente sexuale şi le consideră păcate grave care nu trebuie acceptate, ridicate la rangul de valori aşa-zis morale în societate, ESTE DEFĂIMARE? (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

''An elephant in a china-shop'' – subiectivismul păgubitor al domnului Radu Ioanid

Henry Ford decorat cu Marea Cruce a Ordinului Suprem al Vulturului German,
 de diplomaţi nazişti. 1938

Cui foloseşte ca mişcarea antisemită să renască în România? Există interese financiare care pot fi satisfăcute de incidente şi/sau atitudini antisemite în societatea românească post-decembristă? Cine vrea, cu tot dinadinsul, să ridice la rang de adevăr minciuna că românii sunt antisemiţi notorii, într-o Românie în care comunitatea evreiască abia mai numără câteva mii de indivizi?

Sunt întrebări pe care mi le-a provocat textul publicat de domnul Radu Ioanid – text de care, ipocrit, dumnealui se dezice în calitatea de reprezentant al Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, probabil ca o supra-măsură de prevedere pentru protejarea beneficiilor personale pe care le obţine ca director în instituţia respectivă, deşi tocmai această calitate oficială oferă atât greutate afirmaţiilor sale, cât şi, la modul practic, acces la informaţiile din arhive pe care le foloseşte, din păcate, trunchiat, inchizitorial şi politizat.

Observ impulsivitatea (să nu zic, nervozitatea) demersului domnului Radu Ioanid – o impulsivitate bizară la un om care are sânge pe jumătate de evreu şi despre care se poate presupune că deţine măcar jumătate din înţelepciunea unui membru al acestui popor mult încercat de Istorie. O impulsivitate abia mascată de eleganţa relativă a felului în care domnul Radu Ioanid se adresează maestrului Andrei Pleşu şi totodată, demascată de faptul că domnul Ioanid a ales să-şi facă debutul, ca autor, pe "Blogurile Adevărul" tocmai cu un text, asemănător cu o lecţie de istorie în "cheie" marxistă şi materialist-dialectică, prin care îşi apără tovarăşul de idei, pe domnul Florian Alexandru, fost tânăr şi promiţător teoretician marxist în anii 70, astăzi, prin ironia Istoriei, directorul Institutului "Elie Wiesel" din România.

De fapt, această solidaritate este explicabilă. Istoria de familie şi de carieră a celor două personaje – Radu Ioanid şi Florian Alexandru – este mult asemănătoare: unul sau ambii părinţi au slujit dictatura comunistă, în forma ei hidoasă, a anilor 50-60 din secolul trecut, de la înălţimea unor funcţii importante şi bine plătite; Ioanid şi Alexandru au fost crescuţi, probabil, în mentalitatea proletcultistă, deopotrivă ipocrită (acasă, liber la gură, în public, susţinător loial al regimului) şi în confortul de care beneficiau beizadelele membrilor de elită ai regimului comunist, în timpurile în care cei mai mulţi dintre românii de rând erau supuşi terorii şi înfometării de către Securitate şi Partid; părinţii lor au suferit oarecum marginalizarea, în doze diferite, după ce s-au confruntat cu naţionalism-comunismul lui Ceauşescu, fără a fi lipsiţi, totuşi, de relaţiile necesare în sistem pentru a-şi promova şi proteja odraslele; cei doi au fost recuperaţi, după Decembrie 1989, de grupuri de influenţă mai mult sau mai puţin ştiute, şi în ciuda originii lor comuniste şi a faptului că ei – cazul lui Florian Alexandru, acuzat de mass-media că a fost un tânăr şi promiţător teoretician debutant în cele ale marxismului ateist şi ale ceauşismului, autor al volumului de educaţie marxistă, ateistă şi ceauşistă "Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor" – şi/sau familiile lor au slujit o dictatură criminală, au fost promovaţi în funcţii publice importante.

Din funcţiile publice pe care le ocupă, Radu Ioanid şi Florian Alexandru dau semne tot mai vizibile că slujesc, nu adevărul istoric al Holocaustului - această crimă de netăgăduit comisă de nazişti împotriva evreilor - ci mai curând interesele meschine ale celor care vor, în ciuda oricăror evidenţe, să promoveze minciuna că românii încă sunt nişte antisemiţi notorii care trebuie reeducaţi cu severitate la şcoala "corectitudinii politice". Aceasta în contextul în care, probabil, aceleaşi grupuri de interese depun eforturi pentru a întârzia, împiedica orice iniţiativă de condamnare penală a comunismului, a persoanelor şi memorie celor care au slujit acest regim criminal... (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)

BLOGURILE ADEVĂRUL: Glorie eternă trupelor Securităţii comuniste - aberaţii culese de pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău

"Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi..."

Site-ul oficial al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău oferă celor interesaţi, la rubrica ISTORIC, oportunitatea de a efectua o "călătorie în timp", în vremurile în care trupele Securităţii comuniste erau glorificate şi aclamate ca fiind unităţile de elită ale luptei pentru apărarea "noii orânduiri".

Să citim, să ne minunăm şi să ne crucim văzând cum pe pagina oficială a unei instituţii a Statului Român este glorificată criminala Securitate comunistă, în vreme ce "minionii" corectitudinii politice se isterizează şi te ameninţă cu Legea 217/2015 dacă citezi din scrierile naţionale ale elitei intelectualităţii interbelice pe care Securitatea a asasinat-o în Gulagul comunismului românesc:

"Conform Ordinului M.A.I. nr. 0036620 din 15.04.1952, Brigada 2 Securitate BACĂU s-a desfiinţat. în acelaşi an, s-a înfiinţat Regimentul 6 securitate Tecuci, în organica căruia a intrat şi Batalionul 3 securitate TG.OCNA, mutat din garnizoana Iaşi. La data de 1 august 1951, Trupele de securitate aveau o structură care le permitea să-şi îndeplinească atribuţiunile, sarcinile şi ordinele M.A.I.

Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi, sechestrau persoane de la care apoi prin violenţă, căutau să obţină informaţii despre activitatea organelor de stat şi despre mişcarea trupelor în zonă.

În anul 1954, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna a participat la acţiuni de căutare şi capturare a grupării autointitulată "Rezistenţa Naţională", din munţii Făgăraş condusă de teroristul Gavrilă Ogoreanu, care în ziua de 20.08.1954, au împuşcat mortal un soldat dintr-o unitate de securitate din Bucureşti. În acţiunea de scotocirea terenului împădurit, de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, la data de 21.08.1954, Batalionul securitate TG.OCNA,a luat contact cu gruparea respectivă, reuşind să-l captureze rănit, în urma unor schimburi de focuri, pe teroristul "Ilioiu", care era cercetaşul grupării.

În prima jumătate a anului 1955, Batalionul 33 Securitate Tg.Ocna, a participat la acţiunile desfăşurate de R.6 Sec., pentru descoperirea şi capturarea grupului terorist înarmat, format din 4 indivizi, condus de teroristul "Vasile Motrescu" ce acţiona în munţii Obcina Mare, judeţul Rșpădăuţi, care în dimineaţa de 18 ianuarie 1955, a împuşcat mortal trei ostaşi ai trupelor de securitate. La începutul anului 1956, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna s-a desfiinţat. Marea majoritate a efectivelor, au fost distribuite altor unităţi de securitate din ţară." (sursa:http://www.jandarmeriabacau.ro/istoric4.html accesat 4 februarie 2016)

***

Din dorinţa de a-l lumina la minte pe responsabilul cu relaţiile publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi suspicionând că îndemânarea lui de a utiliza google.ro este precară, îi ofer câteva date despre "teroristul" Ion Gavrilă Ogoranu:

"Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în anul 1923 într-o familie românească cu şase copii, în Ţara Făgăraşului. A învăţat la liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde a fãcut parte din Frăţia de Cruce “Negoiul”. A urmat timp de patru ani cursurile a două facultăţi: Facultatea de Agronomie din Cluj şi Academia de Înalte Studii Economice Braşov. A făcut armata la 12 Vânători de Munte (pentru un timp participând la frontul de apus) şi la Şcoala Militară de ofiţeri Câmpulung Muscel.

S-a angajat ca luptător anticomunist şi în facultate, la Cluj şi la Braşov. S-a încadrat cu întreaga viaţă deplin şi pentru totdeauna în Rezistenţa armată anticomunistă, conducând şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. În această calitate a desfăşurat un parteneriat militar cu NATO anticomunist în anii 1951-1954. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste în contumacie la zeci de ani închisoare şi, la urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Nixon.

După 1989 s-a implicat participativ în viaţa socială şi politică, a devenit preşedinte al... (articol integral - BLOGURILE ADEVĂRUL -)

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Educația bună nu ar trebui să fie făcută cu palma“

Castelul Roşienilor - Poiana, Jud. Gorj
Ediţia a XI-a a Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi
din Mitropolia Olteniei - Iunie 2015  

Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române evită, de obicei, să discute public despre subiectele fierbinți ale zilei. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este o excepție din acest punct de vedere. Arhiereul a explicat că un copil nu trebuie educat cu forța, concepția asta fiind complet greșită. De asemenea, a arătat că BOR este deschisă către primirea și ajutorarea imigranților din Orientul Mijlociu, dar aceștia trebuie să se întoarcă totuși acasă. În fine, IPS Irineu declară că nu este împotriva homosexualilor, dar preferă ca aceștia să-și păstreze orientarea sexuală în intimitate. Mitropolitul afirmă însă că militează pentru căsătoria între femeie și bărbat.

Care este  poziția unui înalt ­ierarh al Bisericii ­Ortodoxe Române vizavi de cazul Bodnariu și de educația pe care o familie ar trebui să o acorde copiilor?

IPS Irineu: Nu cunosc prea bine cazul Bodnariu și nu am avut o aplecare spre cercetarea acestuia. Am auzit că există acolo o familie în Norvegia și că ar avea probleme. Nu am intrat în detaliile acestea. Ceea ce vă pot spune eu este că sunt împotriva curentului că ușoarele corecții aplicate copiilor ar fi un lucru bun. În primul rând, copiii ar trebui educați să nu aibă nevoie de măsuri coercitive în a fi îndreptați spre lucruri bune. În general, copilul  are nevoie de la început să i se stabilească niște norme precise în măsura în care el trebuie să știe ce are de făcut. Am fost și noi copii, mai făceam și anumite năzbâtii. E adevărat că uneori parcă aceste lucruri par ieșite din comun și te îndeamnă la o anumită impulsivitate având în vedere că justifici tu ca părinte că ar trebui să îi dai o educație bună, însă educația bună nu ar trebui să fie făcută cu palma. Ar trebui conștientizat copilul că cea mai eficientă măsură ar fi aceea de a stabili o relație bună cu el, de a-i deschide inima și în același timp de a-l  face  responsabil de ceea ce face în măsura vârstei lui. Copilăria are destule lucruri pe care nu ar trebui să le gândim noi prin prisma vârstei noastre. Nu ar trebui să gândim neapărat că lucrurile copilărești nu sunt în direcția bună.Și noi am fost copii și trebuie să gândim cu multă înțelegere, nu să credem că bătaia este ruptă din rai.

Cum vi se pare sistemul de protecție a copiilor din Norvegia sau din țările nordice ale Europei?

IPS Irineu: Este adevărat că în primul rând copilul ar trebui protejat, însă el nu ar trebui niciodată despărțit de părinți. Este foartă bună gândirea Norvegiei sau a altor state, fără a intra în detalii, însă atunci când protejăm copiii ar trebui să ne dăm tot interesul să oferim o învățătură și libertate copiilor corespunzătoare vârstei lor fără a-i despărți de familie. Familia este cea care gestionează cel mai bine lucrurile, o fundație neputând să se substituie familiei, chiar dacă această fundație ar avea toate facilitățile și ar pune la dispoziție toate lucrurile bune pentru un copil. Căldura părintelui de acasă este de neînlocuit. Unii dintre noi am crescut chiar cu bunicii, care prin definiție nu țin atât de mult la regulile pe care părinții le-ar avea acasă. Totuși amintirea  părinților pentru noi, persoane adulte, este atât de drăgălașă și importantă încât nu o putem uita niciodată, ceea ce înseamnă că familia este cea mai importantă școală pe care noi trebuie să o dezvoltăm. Mama și tata nu pot fi înlocuiți niciodată.

Cum priviți faptul că în România sunt 225.000 de copii, potrivit World Vision, care se culcă flămânzi în fiecare seară?

IPS Irineu: Este adevărat că sunt cazuri, din păcate foarte multe, cu copii amărâți. Noi, ca instituție, avem foarte multe case unde mergem și ne ocupăm de hrana copiilor, de educația lor și încercăm prin mijloacele noastre, cât ne țin puterile economice, să creăm un cadru acceptabil și favorabil pentru ca ei să poată să se dezvolte, să învețe și... (articol integral - ROMÂNIA LIBERĂ -)