“Iata-ne de Anul Nou…“ – Predica Sfantului Iustin Popovici la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare: ZIUA MANTUIRII

Predica SFANTULUI IUSTIN POPOVICI la Sfantul Vasile cel Mare

(Anul Nou, 1965)

Iata-ne de Anul Nou… Ce este aceasta noapte, ce este clipa, ce este ora, ce este timpul? Oare ce numim noi, oamenii, timp? Timpul, acesta este un rau imens in josul caruia Domnul a impins tot ceea ce a creat: cerul, soarele, stelele, pamantul, oamenii de pe el, fiecare lucru, fiecare fiinţa. Toate acestea le-a impins in josul suvoiului timpului. Incotro curge acest rau, incotro ne poarta, incotro mergem purtaţi de suvoiul acestui rau de nestavilit pe care noi il numim timpul?

Timpul. Ce este timpul? Timpul este intrarea in vesnicie. De aceea este timpul nespus de important pentru noi, important ca si vesnicia in cealalta lume. De aceea este fiecare zi foarte importanta in viaţa noastra, fiecare noapte; nu, fiecare clipa, caci de fiecare clipa depinde vesnicia noastra. Da, timpul este intrarea in vesnicie. Aceasta este, fraţilor si surorilor, concepţia  evanghelica a timpului. Inţelegerea timpului de catre Hristos. Timpul ne este dat ca prin el sa castigam vesnicia. Iata, o astfel de semnificaţie are timpul.

Biserica in aceasta lume nu este nimic altceva decat un atelier dumnezeiesc in care timpul se transforma in vesnicie, atelier dumnezeiesc care ne invaţa inţelepciunea, pentru ca fiecare zi sa o transformam in vesnicie, fiecare clipa proprie sa o umplem cu ceea ce este vesnic, de la inceput pana in ziua de azi si din ziua de azi pana la Infricosatoarea Judecata si in toata vesnicia. Biserica lui Hristos este un atelier dumnezeiesc care transforma timpul in vesnicie.

Aţi auzit cuvintele Mantuitorului, Evanghelia Mantuitorului de Anul Nou. El spune:

Am venit sa propovaduiesc anul placut Domnului (Luca 4, 19).

Acesta este anul care a inceput atunci si niciodata nu se mai intrerupe, anii care vor dainui. Acesta este timpul care se transforma in vesnicie. Domnul Hristos a binecuvantat timpul, l-a umplut de Sine si l-a umplut vesnic si de vesnicie. De cand a coborat in lumea noastra pamanteasca si a intrat in acest torent, in acest rau al timpului, a luat nastere anul placut Domnului. Noua ne sunt date puteri dumnezeiesti, ca noi, oamenii, mici si saraci, sa putem umplem pe pamant, zilele si nopţile noastre, sufletele noastre si fiinţa noastra cu ceea ce este vesnic, cu ceea ce este al lui Hristos, cu ceea ce este ceresc. Un asemenea dar ne-a adus Domnul noua, oamenilor.

Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul (Psalmul 117, 24). Atunci, prin biruinţa asupra morţii, prin biruinţa asupra diavolului, prin dreptatea asupra pacatului ne-a daruit Viaţa vesnica, nemurirea. De aceea este acea zi pe care a facut-o Domnul, ziua care a inceput de la Inviere si dureaza vesnic, prin toata vesnicia, pentru fiecare om pe pamant, pentru fiecare fiinţa omeneasca. De la Nasterea Domnului Hristos in aceasta lume, de la Invierea Sa nu mai exista nicio indreptaţire. Fiecare zi este ziua mantuirii caci este aici, in mijlocul nostru, Domnul Hristos Cel Inviat, si deasupra noastra si in jurul nostru si pretutindeni. Pretutindeni in toata lumea este Domnul Hristos Inviat, fara de moarte! Omule, atunci de ce zabovesti? Pentru tine fiecare zi este ziua mantuirii.

Fiecare zi este ziua mantuirii. Nu numai aceasta, fiecare clipa este ziua mantuirii. Amintiţi-va de talharul de pe cruce (Luca 23, 42-44). In momentul in care s-a pocait, pentru el a luat nastere nu numai ziua, nu numai anul, nu numai mii de ani, ci intreaga vesnicie. Ce s-a intamplat cu Zaheu? In acea zi in care a intrat Domnul in casa sa, atunci cand in sufletul lui Zaheu s-a intamplat o mare transfigurare prin intalnirea cu Domnul, ce a devenit acea zi pentru el? (Luca 19, 2-9)

Vesnicia, vesnicia lui, nu numai mii de ani. Caci de atunci el si-a randuit intreaga sa viaţa intru vesnicie, a mers dupa Domnul si a dobandit Viaţa vesnica. Tot asa se intampla si cu fiecare om in aceasta lume. Ce se cere de la noi? Ca noi sa transformam fiecare zi in vesnicie, fiecare zi. Aceasta este pocainţa pentru noi, pocainţa si lupta cu pacatele noastre. Pacatul sa-l nimicesc in mine; si cand reusesc aceasta prin pocainţa, dobandesc bucurie dumnezeiasca. Iata-mi vesnicia, iata ziua binecuvantata, iata ziua pe care a facut-o Domnul, iata biruinţa mea asupra a tot ceea ce este muritor, asupra a tot ceea ce este pacatos, asupra a tot ceea ce este demonic.

Iata, a cui zi o slavim? A Marelui si Sfantului invaţator al lumii, a lui Vasile, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, omul care si-a transformat timpul vieţii sale pamantesti in vesnicie.  Priveste-l,  ia  aminte! Cum traieste el, cum in fiecare ora, in fiecare clipa el transforma timpul in vesnicie, traieste in Biserica lui Hristos si cu puterea ei, el transforma timpul sau in vesnicie.

Fie ca Sfantul Vasile sa reverse de la Domnul credinţa mare, dragoste evanghelica mare, rugaciune neincetata, post aspru, milostivire, iubire de fraţi, iubire de Dumnezeu. Cu ajutorul tuturor acestor sfinte virtuţi sa ne transformam zilele noastre, nopţile noastre, orele noastre si clipele noastre in vesnicie, sa fim si noi, atunci cand vom iesi din aceasta lume, cu sufletele pline de credinţa evanghelica, de dragoste evanghelica si de toate virtuţile evanghelice, sa ne inalţam la Ceruri si acolo impreuna cu toţi Sfinţii sa-L slavim pe Domnul nostru cel Minunat si Neschimbat, pe Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinstea si slava vesnica, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

(din: Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

Anul Bisericesc şi Anul Laic - creştinul între Hristos şi zeul Anu... şi câteva gânduri despre protestul eşuat al ASUR

În timpurile comuniste, printre marile sărbători păgâne promovate de regim, se număra Noaptea de Anul Nou - Revelionul! O sărbătoare precedată de un eveniment politic şi aniversar foarte important pentru elita comunistă, anume 30 Decembrie - Ziua Republicii. Lovitura de stat, abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi transformarea României în laborator al unuia dintre cele mai sângeroase experimente de inginerie socială din istoria umanităţii, erau îmbrăcate, mascate în lozinci şi celebrate la 30 Decembrie prin spectacole omagiale în centrul cărora se afla venerarea celor doi semi-zei - Nicolae Ceuşescu, ”Cel mai iubit fiu al poporului” şi Elena Ceauşescu, ”Savanta de renume mondial”. 

După ce plăteau preţul supravieţuirii, acceptând să-i omagieze pe cei doi dictatori, românii îşi aflau liniştea de o noapte, evadând în universul muzicii populare, muzicii uşoare şi a glumelor lui Nea Mărin. Bineînţeles, fantoma lui Ceauşescu ne invada casele, la miezul nopţii dintre anii calendaristici, când pe ecranele televizoarelor se transmitea Mesajul de Anul Nou al Tovarăşului Secretar General al Partidului şi Preşedintele Republicii. Tata, săracu, îl înjura de mamă şi schimba canalul pe ”bulgari” sau pe ”sârbi”, unde ascultam muzică, ciocnind paharele cu vin de la ţară, că şampania era tot mai rară spre sfârşitul anilor 80, şi dorindu-ne sănătate în noul an.

După 23 de ani de la dispariţia comunismului, sărbătoarea laică a Revelionului este încă prezentă în viaţa românilor. Nu ar fi nimic rău în acest fapt, dacă ar exista o anumită moderaţie şi mai ales, dacă românii - care nu ezită să se declare creştini în procent de peste 98% la recensăminte - ar înţelege că ritmul lor sufletesc de viaţă este guvernat de un alt an, nu cel astronomic, ci Anul Bisericesc.

Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră? 

Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar.

În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: (articol integral AICI)

Colinde creștine ortodoxe - Corul maicilor de la Mânăstirea Cămârzani

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

TROPARUL NAȘTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS

Mesajul video al Majestatii Sale Regele Mihai I pentru Craciun si Anul Nou

Pastorală la Naşterea Domnului Iisus Hristos

† Dr. IRINEU 

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU 

Arhiepiscopul Craiovei & Mitropolitul Olteniei 

PREACUCERNICULUI CLER,

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, 

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI 

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (1). 

Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, 

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate Praznicul iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie, îngeri şi oameni. În această zi de 25 decembrie, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Momentul binecuvântat a fost plămădit de Patriarhii de demult, a fost profeţit de Proorocii şi Drepţii Vechiului Testament, care au dorit să-l vadă (2), dar care s-a împlinit pentru noi la Betleem. Astfel, Dumnezeu a rânduit să Se arate în trup pe pământ şi să petreacă împreună cu noi, atunci când El a binevoit. Cu adevărat această bucurie este mult mai mare decât orice bucurie pământească, chiar şi decât bucuria Sfântului Ioan Botezătorul, care, fiind în pântecele maicii sale, a săltat atunci când Maica Domnului a mers la mama sa, Elisabeta. Deci, noi astăzi ne veselim şi ne minunăm de mărimea tainei care a covârşit toată mintea, căci Domnul nostru a venit pe pământ şi S-a făcut Prunc pentru noi. Acest lucru este deosebit de măreţ şi numai dacă ne gândim la această taină, făcând o comparaţie simplă: să zicem că am vedea soarele pogorându-se din cer, alergând pe pământ şi slobozind către toţi razele sale, oare nu ne-am minuna şi ne-am spăimânta de această minune nemaiîntâlnită? Desigur! Cu atât mai mult, trebuie să ne bucurăm şi să ne minunăm de venirea Creatorului în creatura Sa, pogorâre care este mult mai mare decât ar veni soarele material pe pământ şi pe care l-am putea vedea printre noi. Aşadar, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este de bună seamă vederea Soarelui Dreptăţii, Care străluceşte din trupul nostru razele Sale în toată lumea şi în toate timpurile, luminând sufletele noastre. 

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul, 

Naşterea Domnului este relatată în Sfânta Evanghelie de astăzi în câteva propoziţii simple: „Iar Naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (3).

Înainte de această prezentare, Sfântul Evanghelist Matei a redat o genealogie a Domnului de la tribul lui Iuda şi casa lui David, până la Avraam. Această înşiruire de oameni prezintă pe cei născuţi în chip firesc, aşa cum se nasc oamenii muritori pe pământ. Însă, când Sfântul Evanghelist a început să vorbească despre Naşterea Domnului, zice: „Iar Naşterea lui Iisus aşa a fost…”, ceea ce arată că modul neobişnuit şi minunat al Naşterii Domnului este cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor lui Iosif.

Apoi, Sfântul Evanghelist ne prezintă pe magii de la Răsărit care, aflând de la stea că Mântuitorul Hristos este Împăratul cerurilor şi că S-a născut de curând, au venit să-L vadă şi să I se închine ca unui Împărat. Deşi „Împărăţia Domnului nu este din lumea aceasta” (4), totuşi acei înţelepţi ştiau că El este Împăratul Care a înspăimântat pe Irod şi pe tot poporul lui Israel. Deci, pentru a-L cinsti cum se cuvine, ei au cutreierat lumea, lăudându-L nu numai pentru timpul lor, ci pentru toate generaţiile şi pentru toate timpurile viitoare. După ce au ajuns la Betleem, ei au intrat în peşteră cu smerenie şi cu bucurie şi au văzut pe Pruncul dimpreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui. Bineînţeles că ar fi trebuit să vadă prima dată pe Maica Domnului, înainte de a vedea Pruncul, dar Sfântul Evanghelist ne spune că au văzut pe Prunc şi apoi pe Fecioara Maria, iar despre dreptul Iosif nu aminteşte. Ordinea prezentării Sfântului Evanghelist are o însemnătate aparte, deoarece, pentru magi, lucrul cel mai de seamă era să vadă pe Împăratul Hristos, apoi pe Maica Sa, şi în urmă pe ceilalţi. Cum ştim, Dumnezeu l-a rânduit pe dreptul Iosif lângă Fecioara Maria din pricina iudeilor, nu din cauza păgânilor. Ca atare, pentru iudei, Iosif trebuia să fie cunoscut ca logodnic al Fecioarei, pentru a o ocroti de legea omenească, însă pentru alte popoare el nu avea nicio importanţă. 

Dreptmăritori  creştini,

 Voia lui Dumnezeu, desigur, a fost dintru început ca omul să fie liber şi să lucreze în toată libertatea mântuirea sa. În alegerea liberă Dumnezeu a aşezat toată frumuseţea fiinţei omeneşti. Fără libertate, omul ar fi fost doar un lucru oarecare, un înrobit al zidirii lui Dumnezeu, stăpânit şi pus în mişcare doar de voia şi puterea divină. Tocmai pentru că omul este o creatură raţională şi liberă, Dumnezeu i-a dat lui Adam o poruncă, care nu era una simplă: „Din toţi pomii din Rai poţi să  mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (5).

Prin această lege, Dumnezeu a arătat că libertatea este capacitatea omului de a stăpâni Raiul după voia Sa, de a mânca din toate roadele din Paradis şi de a stăpâni animalele în chip raţional. Iar ca principiu călăuzitor al acestei libertăţi, omul trebuia să aibă ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi să-L iubească din toată fiinţa lui. Dar, îndată ce Adam şi Eva s-au apropiat de pomul încercării fără smerenie, au căzut în păcatul mândriei şi neascultării. Fără îndoială, Dumnezeu ar fi putut îngrădi pomul din Rai cu foc, încât strămoşii noştri să nu se poată apropia de el, dar atunci unde ar mai fi fost libertatea lor? Unde ar mai fi fost deosebirea dintre el şi toate celelalte creaturi, cărora nu le fusese dată această libertate?

Evident, pentru a răscumpăra greşeala lui Adam şi a Evei, care au dus neamul omenesc în robia morţii, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat în trup în ascultare smerită. Ca Fiu al Tatălui, în hotărârea de a Se naşte ca om în trup, El S-a făcut supus până la moarte şi încă moarte pe cruce. Astfel, firea Sa umană smerită, pe care a luat-o din Preacurata Sa Maică, a devenit locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu şi de împărtăşire a harului Duhului Sfânt. Întru ea, Domnul a arătat puterea desăvârşită a lui Dumnezeu Tatăl asupra vieţii şi a morţii, în chipul cel mai deplin. De aici se înţelege lămurit că Noul-Născut este Emanuel, Dumnezeu cu noi, nu o idee sau o cugetare filozofică, ci o persoană reală, cum suntem noi – cu suflet şi trup, născut în sărăcie şi suferinţă şi în moarte, aşa cum suntem şi noi. Prin urmare, rostul înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică, cum spune cântarea bisericească: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!” (6). 

Preaiubiţi fii şi fiice duhovniceşti, 

Pentru toată lumea Naşterea Domnului este izvorul întregii noastre existenţe, al vieţii spirituale şi al Împărăţiei cerurilor. Sfântul Apostol Pavel, uimit de această taină a lui Dumnezeu, exclama într-una din Epistolele sale: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup,  S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (7). Iar Sfântul Evanghelist Ioan zicea şi mai lămurit: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (8).

Urmând credinţei lor, Biserica noastră a preamărit întotdeauna taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, care s-a descoperit nouă prin Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul slavei (9). Aceste adevăruri evanghelice le-am ascultat şi la sfintele slujbe, care vorbesc despre Cel Care S-a născut în iesle pentru noi, cum se spune: „plecând cerurile Dumnezeu S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu şi Dumnezeu” (10).

În altă cântare ni se înfăţişează relaţia dintre robul şi Stăpânul, dintre omul pământean şi Împăratul cerurilor: „Astăzi Se naşte din Fecioara Cel Ce ţine în mână toată făptura. Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel Ce din fire este nepipăit. În iesle este culcat Dumnezeu, Cel Ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit, Cel Ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei. Închinămu-ne Naşterii Tale, Hristoase! Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta!” (11).

Într-adevăr, firea noastră cea slăbănogită de păcat avea nevoie de doctor, omul căzut aştepta pe Cel ce-i va întinde mână de ajutor, cel ce-şi pierduse viaţa

aştepta pe Dătătorul ei (12). Deci, „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har” (13).

El S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător al Duhului Sfânt. Astfel, întru El toţi oamenii, prin credinţă şi Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin înfierea dumnezeiască după har (14). Pentru aceasta noi credem că Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este temelia şi inima credinţei noastre creştine, alături de Învierea şi Înălţarea la ceruri. Ca atare, această sfântă şi mare taină, pentru care Dumnezeu a făcut lumea, a fost prezisă de profeţii lui Dumnezeu, inspiraţi de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută şi mărturisită de Apostolii Domnului, a fost apărată şi formulată ca dogmă de Părinţii Bisericii, a fost preamărită prin rugăciuni şi lăudată în cântări de-a lungul veacurilor de către toţi creştinii ortodocşi şi iubitori de Dumnezeu. 

Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, 

Văzând măreţia acestei Taine a Naşterii Mântuitorului, vă îndemnăm stăruitor pe toţi, clerici, monahi, monahii şi binecredincioşi creştini, să vă împărtăşiţi cât mai des cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, Cel născut în Betleem, răstignit şi înviat, ca să primiţi iubirea Lui milostivă şi sfântă. Această împărtăşire impune de la sine să fiţi cu toţii milostivi faţă de suferinţele semenilor dumneavoastră pentru care Mântuitorul S-a născut, a pătimit, a murit şi a înviat (15).

Apoi, deoarece Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care vine în lume ca să ne cheme la Tatăl Cel ceresc, să ne rugăm Lui mai mult, cu smerenie şi cu frică, aşteptând învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Acesta este şi mesajul pe care preoţii îl aduc de Crăciun în casele dumneavoastră, atunci când poartă icoana Naşterii Domnului spre închinare. Ei simbolizează pe Însuşi Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu Tatăl către noi oamenii şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea Lui. Deci, dacă cerul s-a unit cu pământul iar îngerii s-au bucurat împreună cu păstorii, această comuniune care se regăseşte în Sfânta Liturghie, săvârşită pe pământ de păstorii sufleteşti, iar în ceruri de către îngeri, se cuvine să ne silim şi mai mult şi cât mai des să participăm la Sfânta Liturghie, unde vom întâlni pe Pruncul Mântuitor şi ne vom împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui.

Iar, pentru că Naşterea Domnului este o sărbătoare de familie, să nu uităm de sfinţenia acesteia şi de respectul care se cuvine soţilor şi copiilor pentru păstrarea ei. Să nu uităm de asemenea că Domnul vine astăzi tainic la noi şi prin cei săraci şi fără adăpost, prin copii şi bătrâni abandonaţi, prin bolnavi şi oameni singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi. În chip deosebit, în aceste zile, să urmăm îndemnul colindului: „Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când eşti voios, Române, să fii bun”.

Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume. 

SĂRBĂTORI FERICITE!

şi

La multi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul, 

† Dr. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei & Mitropolitul Olteniei

***

1. Luca 2, 10-11.

2. Matei 13, 17.

3. Matei 1, 18.

4. Ioan 18, 36.

5. Facere 2, 16-17.

6. Utrenia din 25 decembrie, Canonul I, Cântarea 1, p. 437. 

7. I Timotei 3, 16.

8. Ioan 3, 16.

9. Sf. Maxim Mărturisitorul spune, în această privinţă, că „din dor nesfârşit după oameni, Cel ce există din fire S-a făcut cu adevărat însuşi cel iubit”, adică om (Ambigua, 5, PSB 80, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1983, p. 55).

10. Slujba Naşterii Domnului, Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul, în Mineiul pe Decembrie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 434 .

11. Rânduiala Ceasurilor împărăteşti, Slavă … glasul 6, în Mineiul pe Decembrie, p. 420.

12. Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic sau Despre învăţământul religios, VIII, în PSB 30, Scrieri. Partea a doua: Scrieri exegetice, dogmatico-polemice şi morale, traducere şi note de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 302.

13. Sf. Irineu de Lyon, Adv. Haer., III, 10, 2.

14. Ioan 1, 12.

15. „Vrei să cinsteşti Trupul Stăpânului? – spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, nu-L dispreţui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, în timp ce afară Îl laşi gol, tremurând de frig. (…) Cinsteşte-L deci, împărţind averea ta cu cei săraci” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 50 la Evanghelia după Matei, III, în PSB 23, introducere, traducere, indici şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 584).

După 24 de ani - Sângele copiilor ucişi în Decembrie 1989 şi tihna călăilor

”Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: ”Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. (Sfânta Evanghelie după Matei II, 16 - 18)

În urmă cu 24 de ani, marile bulevarde ale principalelor oraşe româneşti erau spălate cu sângele Martirilor lui Decembrie 1989. Armata Română, Securitatea şi ”teroriştii” au deschis focul împotriva poporului răsculat. Români trădători şi-au ucis fraţii, slujind nu pe Ceauşescu, ci pe conspiratorii care pregătiseră sângeroasa lovitură de stat care le-a asigurat preluarea puterii politice. Membrii eşaloanele 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii au reuşit, în Decembrie 1989, o performanţă rar întâlnită în istorie: şi-au trădat stăpânul, pe Ceauşescu, asasinându-l după un simulacru de proces, şi-au trădat poporul, pe care cu cinism l-au folosit ca masă de manevră pentru succesul loviturii de stat şi înainte de orice, L-au trădat pe Dumnezeu, omorând sute de oameni nevinovaţi din rândul propriului popor şi ascunzând, poate pentru multe decenii ori pentru totdeauna, identitatea asasinilor.

România anului de graţie 2013 şi-a uitat Martirii, dar se lasă siluită şi batjocorită de ex-activiştii PCR şi de ex-securiştii dictaturii Ceauşescu. Certurile între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, care fac deliciul presei de partid şi de scandal - ba pe accize, ba pe Codul Penal, ba pe credite preferenţiale de un milion de euro - urmate de tot atâtea împăcări, pot fi înţelese şi ca manifestări exterioare ale unui conflict subteran între diferitele grupuri mafiote din fostul PCR şi fosta Securitate. Aceasta dacă privim la mizerabila viaţă politică românească aşa-zis ”democratică”, prin lentilele unor ochelari imaginari de pe care nu s-a şters încă pulberea fină a sângelui nevinovat care a fost vărsat în Decembrie 1989. 

Deşi mare îmi este greaţa pe care mi-o provoacă personaje ca Ponta, Antonescu, Băsescu sau Udrea, alături de toată ceata slugilor şi complicilor cu care s-au înhăitat la acest viol generalizat comis de 24 de ani asupra Naţiunii şi Statului, totuşi nu doresc să ne rătăcim în mizeria lor. Vă propun să călătorim împreună în trecut, în Decembrie 1989, moment istoric plin de taine demonice bine păzite de cei care sunt mentorii şi maeştrii nevăzuţi ai elitelor politice şi economice ale României actuale. 

În negura lui Decembrie 1989 vom redescoperi pruncii, copiii şi tinerii ucişi de asasinii care, jertfind sângele nevinovat, şi-au cumpărat pentru ei şi neamurile lor, tihna şi muntele de bogăţii de la înălţimea cărora ne sfidează de 24 de ani. (articol integral AICI)

După 24 de ani - Pildele lui Solomon şi nebunia conducătorilor cetăţii româneşti

”Înaintea porţilor cetăţii Înţelepciunea îşi spune cuvântul: Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?” (Pildele lui Solomon I, 21-22)

În fiecare lună decembrie a anilor trecuţi de la sângeroasa lovitură de stat din Decembrie 1989, din sufletele noastre, de la an la an cu o tristeţe şi mai mare, se ridică rugăciuni pentru nevinovaţii ucişi ca preţ al înlăturării dictatorului Ceauşescu. Aceeaşi lună decembrie reprezintă pentru noi, românii, un moment de meditaţie asupra călătoriei noastre către libertate. 

După 24 de ani de aşa-zisă democraţie, priveliştea cetăţii româneşti este aceea a unui cimitir. Cimitirul în care au fost îngropate speranţele şi idealurile noastre, ale celor care în Decembrie 1989 am crezut, cu sinceritate, că vom afla, cu adevărat, calea spre libertate, fraternitate şi prosperitate. Ne-am înşelat ori mai bine zis, am fost crunt înşelaţi. 

Eşaloanele 2 şi 3 ale Partidului Comunist Român, Securităţii şi ministerelor economice şi de comerţ din fosta guvernare comunistă au reuşit să dobândească un control cvasi-total asupra celor mai importante sisteme sociale, economice şi politice din stat şi societatea românească. Rădăcinile majorităţii celor care constituie elitele politice, economice, culturale, spirituale şi de orice fel din cetatea românească se află în adâncul mizeriei demonice a acestor foste eşaloane 2 şi 3 ale elitei de partid şi de stat comuniste. 

În calea nebuniei lor, creştinul are o singură modalitate de a reacţiona, anume mărturisirea credinţei în Dumnezeu. De aceea, acestor politruci care ne-au pervertit viaţa şi au nenorocit viitorul copiilor noştri, încercăm să le reamintim înţelepciunea dumnezeiască a Sfintelor Scripturi, spre folosul duhovnicesc al lor şi al nostru. (articol integral AICI)

Timpuri moderne...

Privind la mizerie în care se afundă societatea contemporană, mi-am amintit de filmul lui Charlie Chaplin, ”Modern Times”. Merită să-l revedem și să medităm la degradarea ființei umane pe care o propagă sistemul. Să medităm profund, căci deznodământul crizei morale în care ne aflăm probabil că nu va fi un ”happy-end” ca în filmul lui Chaplin. Vizionare plăcută și meditație cu folos! 

The World Outside My Window - Time Lapse of Earth from the ISS

Iubiţi România? Atunci naşteţi prunci, munciţi pentru ei, refuzaţi să fiţi slugile altor neamuri, fiţi harnici, cinstiţi şi credincioşi!

În duminica de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României noastre, în bisericile creştine ortodoxe s-a citit din Evanghelie o pericopă în care se află curpinsă şi esenţa iubirii de Neam şi Ţară. Ne spune Hristos: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Sfânta Evanghelie după Matei, XXII, 37 - 39)

 

Care să fie legătura dintre urmarea acestor porunci dumnezeieşti şi iubirea de Neam şi Ţară, acum, la sfârşit de an 2013 d.Hr., când România se prăvăleşte, împreună cu lumea, spre un viitor necunoscut, în care binele şi răul îşi pierd înţelesul cel vechi, se amestecă şi pervertirea adevărului ne aduce în suflete frigul egoismului, rătăcirea în adâncimile unui infern care-l proclamă semizeu pe omul bolnav de prea multă dragoste de sine?

Să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele, atunci când te manifeşti ca membru al Neamului Românesc şi cetăţean al Statului Român, înseamnă să urmezi poruncile Lui în relaţionarea ta cu aceste două entităţi în interiorul cărora îţi trăieşti această viaţă - Neam şi Ţară.

Să nu ucizi! Un raport din anul 2012 al Institutului de Politici Publice informează că în fiecare zi, aproxiamtiv 400 de românce comit o întrerupere de sarcină la cerere, în România înregistrându-se anula peste 120.000 de avorturi. Raportul IPP precizează că ţara noastră ocupă locul 4 în Uniunea Europeană şi locul 6 la nivel mondial. Îţi iubeşti Neamul şi Ţara atunci când îţi omori pruncul în pântec? Rezultatul uciderii de prunci, al refuzului tinerilor români de a întemeia o familie şi de a da naştere la prunci, dar şi al migraţiei economice spre ţările Occidentului, este că populaţia stabilă a României a scăzut în ultimul deceniu cu peste 2,6 milioane de români. În acest ritm de depopulare, spre mijlocul secolului XXII, Naţiunea Română va fi doar o pagină din arhivele istoriei. 

Avortul la cerere nu este singura crimă comisă împotriva familiei româneşti. O altă statistică dureroasă ne arată că aproximativ 80.000 de copii români aveau, la finalul anului 2012, unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, aproape 23.000 de copii români au ambii părinţi plecaţi şi sunt în grija unor fraţi mai mari, a bunicilor ori a rudelor mai îndepărtate. Practic, aceşti copii sunt orfani.

Conform statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în anul 2012, în România, 1.474 de copii au fost abandonaţi de familii în maternităţi, secţii de pediatrie sau alte secţii de spital. Dacă facem o sinteză a statisticilor, în ultimul deceniu... (articol integral AICI)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ȘI PRUNCULUI NOSTRU NOU NĂSCUT!

La Mulți Ani, România! 
La Mulți Ani și celui de-al treilea copil al familiei noastre!
Dumnezeu l-a binecuvântat să se nască într-un neam creștin ortodox!

* * *

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!