Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în
regionalul SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (ediția 25 iunie-01 iulie 2012), coordonat de prietenul meu, jurnalistul
și scriitorul Mihai Firică. Lectură cu folos.
Adrian Năstase – laşitatea orgoliului
Adrian Năstase nu este un erou, el este un laş! Această constatare nu
reprezintă vreo recunoaştere a victoriei inamicilor lui politici din
PDL, mulţi dintre aceştia meritând de fapt să împartă celula cu fostul
prim-ministru. Aici nu discutăm despre conspiraţiile politice, ci despre
gestul grav pe care l-a comis un om aflat la ceas de încercare. O
logică simplă, a bunului simţ, dar şi a credinţei creştine pe care
majoritatea românilor şi-o asumă la fiecare recensământ, ne determină să
susţinem că încercarea lui Adrian Năstase de a se sinucide este un act
de laşitate şi deopotrivă, de extrem egoism.
În vremurile sale de
glorie, Adrian Năstase a fost cuprins de beţia puterii. Ex-activistul
comunist Ion Iliescu i-a pus porecla „Arogantul”, sintetizând într-un
singur cuvânt toată urâciunea orgoliului nemărginit. Acest orgoliu l-a
trădat pe Năstase şi l-a determinat să încerce să-şi curme viaţa cu un
pistol. Am auzit că apărătorii domnului Năstase susţin că a fost umilit,
prin modul cum a fost realizată arestarea şi că această umilinţă l-a
făcut să pună mâna pe armă. Orice arestare este umilitoare, însă o
conştiinţă curajoasă va înfrunta momentul, iar dacă această conştiinţă
este şi curată, aşa cum susţine domnul Adrian Năstase că ar fi
nevinovat, cu atât mai mult va căuta să lupte până când adevărul va ieşi
la lumină.
Adrian Năstase refuză, îmbolnăvit fiind de un nemăsurat orgoliu, să accepte că... (articolul integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu