Vox Clamantis in Deserto: HRISTOS SE NAŞTE ÎNTR-O LUME DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN CREŞTINĂ

HRISTOS SE NAŞTE ÎNTR-O LUME DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN CREŞTINĂ  

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor, 

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!
 

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos Se naşte în lume în fiecare decembrie, umplând unora inimile de bucuria sfântă a păstorilor aflaţi pe câmpul Betleemului, altora de prudenţa discretă a magilor, iar altora chiar de circumspecţia, cu totul nejustificată atunci, a lui Irod. În ceea ce ne priveşte, însufleţiţi de entuziasmul păstorilor, dar luând aminte şi la îndreptăţita îngrijorare a magilor, dorim a face, la acest ceas de sărbătoare, cu durere dar şi cu realism, câteva consideraţii asupra stării societăţii şi a lumii noastre din ce în ce mai puţin creştine. Aceasta, întrucât am ajuns să întâlnim astăzi tot mai mulţi creştini fără Dumnezeu, oameni lipsiţi de morală şi credincioşi fără Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

1. Din punct de vedere doctrinar, nu putem să nu constatăm lipsa tot mai acută a lui Dumnezeu şi a învăţăturii Sale din societatea în care trăim. Astfel, dacă până nu demult El era Cel care îi alegea pe conducători şi îi ungea cu „ungere sfântă”, urmând ca aceştia să călăuzească poporul pe căile Sale, acum alegerea se face zice-se de popor, de către un popor care neglijează tot mai mult căile Lui. Aşa au putut ajunge la cârma unor ţări monştri gen Hitler ori Stalin, care s-au întors apoi împotriva propriilor „alegători”, prin instaurarea dictaturii!

Cât priveşte învăţătura mântuitoare a Domnului, aceasta a fost transformată tot mai mult în simplu obiect de studiu, variantă de lucru ori chiar element de vitrină, prea puţini fiind aceia care au înţeles că poruncile Lui trebuiesc iubite şi trăite, nu doar admirate şi interpretate sau, şi mai rău, ignorate ori chiar sfidate.

2. Sub aspect moral, nu putem să nu recunoaştem că lumea devine, pe zi ce trece, tot mai necreştină, preceptele sfinte de altădată fiind considerate acum hilare, retrograde ori demodate. Astfel, desfrâul, concubinajul şi păcatele împotriva firii au ajuns să fie considerate fireşti; avortul, „călcarea pe cadavre” şi uciderea bunului nume al aproapelui au devenit căi „juste” şi aproape unanim utilizate; iar lăcomia, pizma şi ipocrizia au ajuns „virtuţi” la modă şi indispensabile unei lumi din ce în ce mai nesincere.

Câţi dintre tineri mai preţuiesc astăzi fecioria? Câţi dintre cei căsătoriţi mai acordă cuvenita valoare fidelităţii conjugale? Câţi dintre bărbaţi nu cad astăzi pradă alcoolului? Câte dintre femei nu săvârşesc avort? Câţi dintre noi nu alergăm disperaţi după bogăţii, în timp ce Hristos a fericit sărăcia (Lc. 6, 20)? Câţi nu ne punem nădejdea numai în noi înşine, deşi Domnul ne-a arătat că „fără de El nu putem face nimic” (In. 15, 5)? Ei bine, toate acestea ne arată nouă cât de creştini sau, mai bine zis, de necreştini suntem!…

3. Sub aspect practic, societatea noastră tinde astăzi să rămână doar declarativ creştină. Bisericile, dacă pentru cei mai mulţi au rămas doar simple instituţii de încreştinat, cununat şi înmormântat oameni, pentru alţii reprezintă vechi „muzee”, iar slujitorii lor inutili angajaţi ai statului, ce oficiază ceremonii ancestrale cu iz medieval.

Deşi, în mod public, dar ipocrit, se face uz de creştinism şi de valorile sale, prin viaţa personală cei mai mulţi semeni de-ai noştri se dezic de el, ori îl tratează ca pe un bun al celorlalţi, în timp ce alţii − de-a dreptul inamici ai lui − nu se sfiesc să îl atace pe faţă în fel şi chip, proclamându-l păgubos, retrograd şi, pentru aceasta, chiar periculos.

Dragii mei,

Nu spun toate acestea ca să ne întristăm ori să ne demobilizăm la un ceas de sărbătoare ca acesta! Nu trebuie să disperăm! Dacă pe Hristos au căutat să-L ucidă contemporanii Săi încă din leagăn, şi pe urmaşii Săi îi vor prigoni, ne-a prevenit El (In. 15, 20)! E necesar, însă, să conştientizăm felul în care ne folosim libertatea şi în ce fel de lume am ajuns să trăim, căci dacă în comunism lupta se ducea pe faţă, acum “lupii” ce vor a sfâşia creştinismul au îmbrăcat piei de oi!… Să învăţăm a-i cunoaşte pe aceştia! Să ne deprindem a-i demasca şi a le zădărnici planurile perfide de descreştinare a unei lumi pentru care Hristos S-a întrupat în istorie! Să cerem ajutorul Pruncului Sfânt, născut pe pământ pentru a aduce pace şi bunăvoire (Lc. 2, 14), şi atunci lupta noastră se va putea dovedi biruitoare!

Să sărbătorim Crăciunul cu Hristos, făcând învăţătura Sa crez de nezdruncinat al vieţii noastre, iar exemplul Său model demn al petrecerii noastre, nelăsându-ne nicicum derutaţi de curentele ce caută a ne înstrăina de adevăratul şi mântuitorul creştinism adus în lume încă de acum 2000 de ani de Pruncul Sfânt născut în ieslea Betleemului!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

* * *

Am primit cu bucurie această Pastorală la Naşterea Domnului a Prea Sfinţitului Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Ne dă nădejde că treptat, glasul profetic al Bisericii Ortodoxe Române purcede a străpunge întunericul din noi şi din lume, mărturisind pe Hristos în calea nedreptăţilor şi rătăcirilor din societatea contemporană. Misiunea Ierarhilor Bisericii noastre este dificilă şi plină de ispite. Nu este uşor să porţi crucea mărturisirii prin cuvânt şi faptă în calea sutelor de mii, poate milioanele de credincioşi din eparhia pe care o păstoreşti. Fiecare suspin nealinat de preoţii noştri, fiecare prunc ucis în pântec de mamele căzute de la credinţă, fiecare suflet rătăcit în nesocotirea celor sfinte şi dumnezeieşti, toate picăturile de întuneric ce tulbură viaţa credincioşilor dintr-o eparhie se vor prăvăli, mai devreme sau mai târziu şi cu certitudine la Judecata lui Hristos, asupra sufletului Ierarhului, Episcop, Mitropolit sau Patriarh. 

Slujirea Ierarhului este o slujire grea, dar atunci când este făcută în Hristos, devine dulce şi mântuitoare. Atunci când Ierarhul se îmbracă în hainele de lumină ale mărturisirii, prin cuvânt şi faptă, a iubirii lui Hristos, Lumina se răspândeşte în întreaga Eparhie, iar creştinii, preoţi şi mireni, îşi află prilej de nădejde, de ajutor şi de împreună slujire în Ierarhul lor. Ierarhul poate fi soarele eparhiei sale. Când soarele nu este pe cer şi este ascuns de nori negri sau de întunericul nopţii, lumea se rătăceşte în beznă şi în tăcere înfiorată. Soarele este izvor de raze de lumină şi se însoţeşte cu alţi sori care mărturisesc şi ei lumina. Soarele nu cunoaşte însoţirea cu întunericul, ci luminează întunericul. Ierarhul poate fi soarele eparhiei sale, iar preoţii devin razele lui şi astfel, în împreună lucrare vor mărturisi pe Hristos, Care ne cheamă la El şi ne mărturiseşte dintru veşnicie: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Sfânta Evanghelie după Ioan 8,12)

Să ne rugăm, deci, pentru Ierarhii Bisericii noastre la Sfântul Altar din biserică, dar şi în faţa icoanei, acasă, la ceas de dimineaţă şi de seară. Unde omul este neputincios, îndreptarea şi ajutorul vor veni de la Hristos. Trebuie doar să ne rugăm. Să ne rugăm aşa cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: "Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi." (Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 3,1)