„Dintr-un om poţi să faci un pescar, dar dintr-un pescar niciodată nu mai poţi face un om!“. Am auzit această vorbă de duh de la domnul Costel, gazda noastră. În această dimineaţă m-am trezit mai devreme, am renunţat la ritualul cafeluţei, pe care am băut-o rapid, ca pe apă, şi am pornit la pescuit. Domn’ Costel mi-a dat să ţin două undiţe şi-mi cere să-l urmez în tăcere. Locul de pescuit e aproape, undeva, spre ieşirea din oraş, pe malul râului. „Părinte, dăm la peşte până pe la prânz, nu stăm mult, doar aşa, de distracţie!“, mă anunţă călăuza mea spre reîntâlnirea cu pescuitul. În copilărie, mergeam pe lacul de acumulare de lângă Drăgăşani, la Olt, şi pescuiam cu taică-meu. De fapt, mai mult îi ţineam de urât pentru că îndemânarea mea cu undiţa era egală cu zero. „Atehnicule“, îmi tot striga tata, consternat că dintr-un maistru militar de radiolocaţie s-a născut un aşa nepriceput catastrofal.
Râul Olăneşti ne primeşte zgomotos şi tulbure. „Da’ poluat mai e“, zic eu privind la apa aproape neagră. Domnul Costel zâmbeşte discret şi-mi explică de ce e apa întunecată. A plouat la munte. Apa e curată. Într-adevăr, nu prea văd gunoaie.
Mă trezesc că mi se pune în mână o undiţă, cu momeala gata pregătită. „Dă şi matale, da’ mai la mal, că acolo trage peştele“. Intuind întrebarea mea, însoţitorul meu mă luminează rapid. „La mal apa e mai oxigenată, că nu curge aşa repede, şi peştii sunt pe acolo!“. E clar, trebuie să privesc mai mult la canalul TV dedicat pescarilor şi vânătorilor, să învăţ şi eu măcar chestiunile elementare. Cine ştie, poate că mă apuc de pescuit.
După zece minute reuşesc să prind primul meu peşte. E mic! „Aşa e peştele de râu“, mă încurajează domnul Costel. „E o fâţă, dar mai putem prinde şi un păstrăvicior, însă tot micuţ!“. Pescuitul mă prinde şi încep să învăţ. Descoperind în mine un ucenic ascultător, domnul Costel îmi povesteşte despre fir de 12, undiţă de nu-ştiu-care, momeală pentru râu, pentru baltă, cârlige şi reţete de preparat peştele prins. „Ăsta de îl prindem noi aici merge dat prin mălai, prăjit bine, cu mămăliguţă şi mujdei! O minunăţie, se topeşte în gură!“. Aşa-i, deja îmi plouă în gură şi-mi promit în gând că după Postul Sfintei Mării, la prima masă, voi mânca peşte preparat după reţeta lui domn’ Costel.
La râu sosesc domnul Dan şi nea Nicu, zis Inginerul! Pescari cu vechime. Au venit chemaţi de Costel. Prieteni buni, fondatorii castei pescarilor din Olăneşti. Sunt primit ca ucenic în această castă, în speranţa că voi duce mai departe stindardul. Când află că sunt din Craiova, povestea expediţiilor de pescuit la Dunăre şi bălţile din Dolj începe a fi depănată de cei trei pescari ai Olăneştiului. Ascult fascinat şi iau hotărârea de a-mi cumpăra undiţă, cârlige, momeală şi toate cele. Voi deveni pescar. Gata, am zis! Dar nevasta, cu ea cum faci?, mă întreabă îngerul cel bun. Da, e o problemă!
Parcă citindu-mi gândurile, domnul Costel îmi zice: „Părinte, să nu se supere doamna că v-am ispitit cu pescuitul! Vă dau un sfat: când veţi merge pentru prima oară la pescuit, să aveţi bani la dumneavoastră. Cumpăraţi de la fraţii pescari cu experienţă niscavai peşte. Să fie mare, frumos, dar nu prea mult, că bate la ochi. Acolo, de trei tigăi şi-o mămăligă! Să vadă doamna că nu aţi stat degeaba pe baltă trei zile!“, încheie domnul Costel iniţierea mea.
Am stat la râu peste limita de timp stabilită. Acasă, privind la farfuria cu peştele prins, Diana a fost dezamăgită. „Doar atât ai prins? Aşa de mic?“. Sunt lămurit. Cariera mea de pescar se poate sfârşi chiar înainte de a începe. Totuşi, peste vreo două zile voi încerca să merg iarăşi la pescuit cu domnul Costel, că doar de acum sunt ucenic. Ucenic al castei pescarilor din Olăneşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu