BLOGURILE ADEVĂRUL - Glasul profetic al Bisericii – Discursul Papei Francisc în Parlamentul European

(foto: Adevărul.ro)

În vremurile noastre întunecate, când existenţa civilizaţiei europene este pusă sub semnul întrebării, atât de neputinţele politice şi economice ale Uniunii Europene, cât şi de ofensiva Marelui Est, declanşată de Rusia şi China, Papa Francisc al Romei îşi asumă să mărturisească adevăruri dureroase şi să facă atenţionări severe liderilor politici ai Uniunii Europene.

În vremurile noastre întunecate, când existenţa civilizaţiei europene este pusă sub semnul întrebării, atât de neputinţele politice şi economice ale Uniunii Europene, cât şi de ofensiva Marelui Est, declanşată de Rusia şi China, Papa Francisc îşi asumă să mărturisească adevăruri dureroase şi să facă atenţionări severe liderilor politici ai Uniunii Europene. 

Discursul rostit de Papa Francisc în Parlamentul European nu este unul politic, nici măcar unul formal, nu este o rostire ceremonială, colorată în formă şi golită de mesaj, în fond. Dimpotrivă, cuvintele Papei Francisc au lovit ca nişte puternice sunete de clopot conştiinţele parcă adormite şi voinţa paralizată a parlamentarilor europeni aşezaţi de prea multă vreme într-o atmosferă de călduţă amorţeală şi rătăciţi într-un pustiu al lipsei de soluţii viabile pentru salvarea Uniunii Europene. 

Papa Francisc urmează porunca lui Hristos, aceea de a mărturisi mereu Adevărul atât în calea poporului, dar şi a dregătorilor cetăţii lumeşti, mai ales în acele momente în care poporul cetăţii este în grav pericol trupesc şi sufletesc datorită faptelor necugetate ale conducătorilor şi propriilor slăbiciuni şi păcate. 

De fapt, însuşi Papa Francisc avertizează, în discursul său, că vorbeşte parlamentarilor europeni nu ca cetăţean al Uniunii Europene, ci ca păstor duhovnicesc, destinatarii mesajului de speranţă şi nădejde în Hristos fiind nu atât politicienii, cât mai ales naţiunile europene. 

Ideea principală a mesajului Papei este încurajarea adresată europenilor de a reveni la idealurile părinţilor fondatori ai Uniunii Europene, care au imaginat un viitor pentru continentul european întemeiat pe capacitatea europenilor de a lucra împreună, de a construi punţi de fraternitate peste lucrurile care aduc dezbinarea şi de a promova pacea între naţiunile Europei. Papa Franciscreaminteşte politicienilor europeni că în centrul acestui proiect politic ambiţios a fost încrederea în om, nu atât de mult privit ca un cetăţean sau un agent economic, ci respectat ca fiinţă umană posesoare a unei demnităţi transcendente. (articol integral -BLOGURILE ADEVĂRUL-)

Papa Francisc - un Papă infailibil şi un om păcătos

Papa Francisc s-a spovedit la un preot catolic anonim, în Bazilica San Pietro din Roma, după celebrarea penitenţială în deschiderea Festivalului Iertării. Gestul Papei Francisc a provocat uimire şi felurite reacţii. Unii au admirat gestul Papei, considerându-l o dovadă de smerenie şi un mesaj adresat atât credincioşilor de rând, cât mai ales membrilor ierarhiei bisericeşti catolice prin care Papa subliniază cât de importantă este Taina Spovedaniei în viaţa creştinilor. Alţii l-au criticat pe Papă, acuzându-l că gestul de a merge să se spovedească la un preot catolic anonim, sub privirile a sute de credincioşi, dar şi a reprezentanţilor presei, ar face parte dintr-o strategie de public relations menită să aducă un plus de imagine pozitivă Bisericii Romano-Catolice.

Interesant este faptul că în spaţiul ortodox românesc, gestul Papei Francisc a provocat întrebări legate de un posibil conflict între starea de om păcătos a unui Papă care merge să se spovedească şi starea de infailibilitate pe care o deţine Papa atunci când emite din Scaunul Sfântului Petru învăţături privind credinţa şi morala.

Nu doresc să comentez prea mult gestul Papei Francisc. Strategie de imagine sau gest de sinceră smerenie, faptul că Papa Francisc a mers să se spovedească la un preot catolic de rând - chiar şi sub privirile a sute de credincioşi şi fotografiat, filmat de jurnalişti -reprezintă un act firesc de pocăinţă la care orice credincios catolic este chemat în perioada Postului Mare, tot aşa cum şi noi, creştinii ortodocşi, indiferent că suntem mireni, preoţi, monahi, monahii, episcopi, mitropoliţi sau patriarh, suntem chemaţi în aceeaşi vreme a Postului Mare, să mergem la duhovnic şi să ne mărturisim păcatele.

În context, importantă îmi pare a fi cunoaşterea mai detaliată a dogmei infailibilităţii Papei pentru a înţelege, măcar din perspectiva unor necesare bune relaţii cu Biserica Romano-Catolică, modul cum funcţionează ierarhia acestei biserici.

Dogma infailibilităţii Papei a fost formulată la Conciliul Vatican I, convocat de către Papa Pius al IX-lea prin Scrisoarea Apostolică Aeterni Patris din 29 iunie 1868. Prima şedinţă a avut loc în Bazilica Sfântul Petru, în ziua de 8 decembrie 1869. A fost cel de al douăzecelea Conciliu Ecumenic al Bisericii Catolice. Lucrările Conciliului, la care au participat aproximativ 800 de reprezentaţi ai diecezelor catolice din întreaga lume, au avut loc pe parcursul a 93 de şedinţe, între 8 decembrie 1869 şi 1 septembrie 1870.

Să nu uităm contextul istoric în care a fost convocat Conciliul Vatican I, adică o Italie cuprinsă de revoluţia condusă de Garibaldi, marele erou unificator al statului italian, dar şi unul dintre duşmanii declaraţi ai Papalităţii şi Bisericii Romano-Catolice. La 20 septembrie 1870, Roma este... (articol integral AICI)

Biserica lui Hristos nu îngăduie milostenia şi ctitorirea de biserici din bani furaţi

România post-decembristă a cunoscut un necesar şi puternic fenomen de recuperare a prezenţei Bisericii în spaţiul public. După aproximativ o jumătate de secol, învăţarea moralei creştine se întoarce în şcoala românească, preotul de spital, de penitenciar şi de armată redevine un factor de normalitate, iar mecanismele bisericeşti ale filantropiei creştine se adaptează rapid noului context al democraţiei şi libertăţii, pentru a slujit pe cei săraci, orfani, bolnavi şi bătrâni. 

Ofensiva Bisericii creştine presupune însă existenţa unor bogate resurse umane, materiale şi financiare. Relativa şi discutabila ”simfonie bizantină” românească dintre Stat şi Biserică asigură o parte din resursele financiare necesare salarizării clerului - în cuantum de aproximativ 40%, restul sumei fiind în sarcina Bisericii. Filantropia bisericească a devenit un adevărat sistem regional şi naţional, cu centre de filantropie moderne, înfiinţate de eparhii şi subvenţionate generos, inclusiv din fondurile europene. Construirea de noi biserici în parohiile lipsite de lăcaşuri de cult a fost posibilă atât prin alocarea de bani de la bugetele comunităţilor locale şi de la bugetul statului, cât şi prin sume atrase de la binefăcători. 

Resursele financiare şi materiale utilizate de Biserică pentru activitatea pastoral-misionară şi de filantropie au provocat, cum era de aşteptat, o dezbatere intensă şi în multe cazuri, tensionată, referitoare la oportunitatea finanţării cultelor religioase de către Stat. Totuşi, acum nu doresc să medităm la acest aspect. Îl consider un subiect ”de etapă” şi cred că se va impune opinia celui care va dovedi nu atât eficienţa viziunii sale, ci mai ales, moralitatea ei, nu în ultimul rând fiind important şi contextul european al dezbaterii, anume calitatea României de stat membru al U.E. 

În chestiunea finanţelor Bisericii, există însă o dimensiune mult mai importantă care trebuie discutată, anume provenienţa banilor pe care Biserica îi primeşte de la marii binefăcători, ctitori şi filantropi. Poate Biserica să accepte bani a căror provenienţă este discutabilă ori mai grav, dovedită a fi imorală?

 

Poate îngădui un ierarh, un preot paroh sau un preot de caritate să se construiască o biserică, să se facă o pictură bisericească, să se finanţeze un centru filantropic ori să se dăruiască pachete de alimente, medicamente şi haine din banii unui binefăcător care are notorietatea de politician corupt, de afacerist care a fraudat bugetul statului ori fondurile europene? Toate acestea în situaţia în care binefăcătorul afectat de păcatul încălcării poruncii ”Să nu furi!” nu renunţă la acest păcat şi nu urmează exemplul vameşului Zaheu - ”Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca XIX, 8).  (Articol integral AICI)

 

Papa Francisc I - surprinzătorul răspuns al Bisericii Romei la criza morală a societăţii contemporane

Papa Francisc I - surprinzătorul răspuns al Bisericii Romei la criza morală a societăţii contemporane

Habemus papam! Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, este noul Papă al Romei pe care cardinalii romano-catolici ”l-au aflat la capătul lumii” şi căruia creştinii îi încredinţează nădejdea lor că Biserica este forţa mărturisitoare a învăţăturii lui Hristos în calea întunericului care cuprinde lumea. Asistăm la apusul domniei ”Prinţilor Bisericii”? Ne reîntoarcem la smerenia ”Urmaşilor Apostolilor lui Hristos”?

Papa Francisc I (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, într-o familie de italieni săraci - a avut patru fraţi, iar tatăl a fost un simplu lucrător sărac la căile ferate. A urmat cariera preoţească, fiind hirotonit preot, în Ordinul Iezuiţilor, pe 1969. În mai 1992, a fost numit Episcop de Auca, iar în 1998, a fost promovat ca Arhiepiscop de Buenos Aires. În februarie 2001, a fost făcut cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea. 

În biografia sa - vă recomand să studiaţi sursele de limbă engleză şi limbă italiană pe care le oferă Internetul şi din care eu vă ofer doar o sinteză - pot fi cu uşurinţă idenfiticate dovezi că noul Papă Francisc I a căutat să-i urmeze lui Hristos, aplicând cu loialitate şi consecvenţă învăţăturile Ordinului Iezuiţilor. A manifestat o permanentă smerenie, refuzând să locuiască în palatul de cardinal şi preferând un mic apartament unde îşi prepara singur mâncarea. Se deplasa la biroul de lucru utilizând transportul în comun, renunţând la limuzină şi la şoferul de serviciu. A intrat în conflict cu politicienii argentinieni prin discursul său public în favoarea celor săraci şi a împlinirii justiţiei sociale. 

Papa Francisc I consideră că sărăcia extremă şi modul nedrept de organizare a vieţii economice reprezintă... (articol integral AICI)